Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 202/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 202/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
_
DECIZIA PENALĂ NR.202/A
Ședința publică de la 28.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. D.
JUDECĂTOR - L. C. - N.
GREFIER - M. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror A. E..
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, de inculpații H. I., C. M., N. C. B. I., Ș. C., L. A. R. ȘI . SRL și de partea civilă U. Ț. BANK SA împotriva sentinței penale nr.418/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția II a penală în dosarul nr. _ /2013.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 21.02.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, în temeiul disp.art.391 alin.1 Cpp, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 28.02.2014, când a decis următoarele:
CURTEA :
Cu privire la apelurile penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.418/F din 22.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în baza art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr.43/2002 a fost condamnat inculpatul H. I., la pedeapsa închisorii de 7 ani (contract de credit nr._/13.08.2008).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul C. M., la pedeapsa închisorii de 7 ani (contract de credit nr._/20.12.2007).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 215 alin.1 ,2,3 si 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr. 43/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani (contract de credit nr._/28.03.2008).
In baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr. 43/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani (contract de credit nr._/02.06.2008).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 33 alin 1 lit.a C.p. rap la art. 34 alin.1 lit.b C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani.
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art. 35 alin.3 C.p. au fost contopite pedepsele complementare, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U.nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul N. C. B. I., la pedeapsa închisorii de 8 ani (contract de credit nr._/13.08.2008).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap.la art. 215 alin.1 ,2,3 si 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr.43/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani (contract de credit nr_/20.12.2007).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap.la art. 215 alin.1 ,2,3 si 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr.43/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani (contract de credit nr._/28.03.2008).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap.la art.215 alin.1 ,2,3 si 5 C.p., cu aplic.art.19 din O.U. nr. 43/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 8 ani (contract de credit nr._/02.06.2008).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 33 alin 1 lit.a C.p. rap la art. 34 alin.1 lit.b C.p. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani.
In baza art 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art 35 alin.3 C.p. au fost contopite pedepsele complementare, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. raportat la art. 76 alin.1 lit.a C.p. a fost condamnat inculpatul S. C., la pedeapsa închisorii de 4 ani (contract de credit nr._/13.08.2008).
In baza art. 86/1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durata de 7 ani ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art.86/2 alin.1 C.p.
In baza art 86/3 alin.1 C.p., pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus următoarelor masuri de supraveghere:
a. să se prezinte o data pe lună, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;
b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 71 alin.5 C.p., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
In baza art. 26 C.p. rap.la art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., a fost condamnat inculpatul L. A. R., la pedeapsa închisorii de 10 ani (contract de credit nr._/13.08.2008).
In baza art 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap.la art. 215 alin.1 ,2,3 și 5 C.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani (contract de credit nr._/20.12.2007).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani (contract de credit nr._/28.03.2008).
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap.la art.215 alin.1 ,2,3 si 5 C.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani (contract de credit nr._/02.06.2008).
In baza art. 71 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.65 alin.2 C.p. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 33 alin 1 lit.a C.p. rap la art. 34 alin.1 lit.b C.p. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani.
In baza art. 71 C.p. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art. 35 alin.3 C.p. au fost contopite pedepsele complementare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 C.p. rap. la art.215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplic.art.71/1 alin.3 C.p. a fost condamnată inculpata .“ SRL, la pedeapsa amenzii penale în suma de 20.000 lei (contract de credit nr._/13.08.2008).
In baza art. 26 C.p. rap.la art.215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplic.art.71/1 alin.3 C.p., a fost condamnată inculpata .“ SRL la pedeapsa amenzii penale în suma de 20.000 lei (contract de credit nr._/20.12.2007).
In baza art. 26 C.p. rap. la art.215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplic.art.71/1 alin.3 C.p., a fost condamnată inculpata . “ SRL la pedeapsa amenzii penale în sumă de 20.000 lei (contract de credit nr._/28.03.2008).
In baza art. 26 C.p. rap.la art.215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplic.art.71/1 alin.3 C.p. a fost condamnată inculpata . “ SRL la pedeapsa amenzii penale în suma de 20.000 lei (contract de credit nr._/02.06.2008).
In baza art.33 alin.1 lit.a C.p. rap. la art. 40/1 alin.1 C.p. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa amenzii cea mai mare, aceea de 20.000 lei.
In baza art. 71/2 C.p. s-a dispus dizolvarea persoanei juridice .” SRL și comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii definitive de condamnare instanței civile competente.
In baza art. 14 și art.15 C. pr. pen. raportat la art.346 alin.1 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă U. Tiriac Bank SA și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților H. I., N. Cirstina B. I., S. C., L. A. R. și . SRL, la plata sumei de 2.569.565,13 euro (echivalentul sumei de 11.644.755,26 Ron la cursul BNR de 4,5318 Ron/euro, valabil la data de 01.11.2012), plus dobânda legala de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
In baza art 14,15 C.p.p. rap. la art.346 alin.1 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila U. Tiriac Bank SA și a dispus obligarea în solidar a inculpaților C. M., N. Cirstina B. - I., L. A. R. și . SRL, la plata sumelor de bani de 394.992,36 euro (echivalentul sumei de 1.790.026,38 Ron la cursul BNR de 4,5318 Ron/euro, valabil la data de 01.11.2012), plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective și la plata sumei de 519.554,69 Ron (echivalentul sumei de 2.354.517,94 Ron la cursul BNR de 4,5318 Ron/euro, valabil la data de 01.11.2012) plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii si pana la data plății efective.
In baza art. 14 și art. 15 C.p.p. rap. la art.346 alin.1 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă U. Tiriac Bank SA și a dispus obligarea în solidar a inculpaților L. A. R. și . SRL, la plata sumei de 306.877,10 Ron plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
In baza art.163 C.p.p. a fost dispusă luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, până la concurenta sumelor de bani arătate anterior separat pentru fiecare inculpat.
A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului asupra autoturismului Mitsubishi Colt Z 30 Z 2413 nr. de înmatriculare_, culoare neagră, an de fabricație 2008, ._, . XMCMNZ34A8F041541, aparținând inculpatei . SRL.
In baza art. 193 alin.6 C.p.p., au fost obligați în solidar inculpații H. I., N. Cirstina B. I., S. C., L. A. R., . SRL și C. M. la plata sumei de 474.274,05 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă U. Tiriac Bank SA.
In baza art. 191 alin.2 C.p.p. instanța de fond a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare de stat în suma de 8.000 lei
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.297/P/2009 din 07.04.2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- H. I. - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1,2, 3 și 5 din C.p.
- C. M. - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1,2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
- N. C. B. I. - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
- S. C.- pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p.
- L. A. R.- pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
- S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L- pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
Instanța de fond, examinând materialul probator administrat, a reținut următoarea situație de fapt:
Contractul de intermediere nr._/27.11.2007 încheiat de U. Ț. Bank și S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L. (Partener) reprezentată de inc. L. A. R., asociat și administrator, a avut ca obiect promovarea produselor băncii oferite de aceasta, promovarea efectuată de către Partener în nume propriu, în vederea contractării și utilizării de către solicitant a unuia sau mai multor produse bancare în schimbul unui comision.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din contract, activitățile efectuate de Partener pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale erau:
- informarea solicitanților cu privire la posibilitatea obținerii produselor bancare ale băncii, precum și toate condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească pentru obținerea oricărui produs bancar;
- informarea solicitanților despre documentele necesare, înmânarea formularelor standard aferente produsului bancar pentru care s-a optat, împreună cu Ghidul clientului;
- verificarea identității potențialului client, dacă documentele sunt complete și efectuarea verificării inițiale a situației venitului potențialului client;
- pe baza documentației primite de la solicitanți, inculpatul L. A. R. analiza îndeplinirea de către aceștia a condițiilor de eligibilitate conform cu Procedura de lucru;
- punerea la dispoziția solicitanților a documentației de credit necesară pentru a fi completată în vederea analizării de către bancă a cererilor de credit și informarea solicitanților cu privire la modalitatea de completare;
- întocmirea conform Procedurii de lucru a dosarului și transmiterea către bancă a dosarului clientului, atunci când constată îndeplinirea condițiilor de eligibilitate ale solicitantului cu toate documentele aferente pe baza cărora banca va aproba . cu potențialul client.
- înmânarea formularelor necesare tipizate în vederea completării de către solicitanți, primirea și verificarea documentației prezentate de solicitanți respectând condițiile transmise de bancă, verificarea și acceptarea de la solicitanți numai a documentelor corect și complet întocmite, cu strictă respectare a formei și condițiilor solicitate de bancă conform Procedurii de lucru;
- obligația de a se asigura că datele și documentele obținute de la potențialii clienți sunt exacte și că acestea sunt obținute în conformitate cu procedurile puse la dispoziție de către bancă;
Totodată, conform art. 8 - din contractul menționat partenerul era responsabil față de Bancă pentru orice pierdere, prejudiciu, cost sau cheltuială suportată de aceasta în orice mod, ca urmare sau în legătură cu neglijența, acțiunea frauduloasă sau omisiunea, greșita reprezentare sau culpa gravă a partenerului.
La data de 18.04.2008 în baza a două Acte adiționale încheiate la Contractul de intermediere nr._/27.11.2007, au fost modificate anexele 4 și 6 la contract, reprezentate de lista unităților băncii arondate și lista de comisioane. Actele adiționale din 18.04.2008 au fost încheiate între U. Ț. BANK SA, reprezentată prin Span C. – Alternative Channels Director și G. B. G. – Head of Direct Sales Force și . SRL („Partener”), reprezentată prin L. A. R. în calitate de administrator. Conform anexei 6, în perioada aprilie-iunie 2008, partenerul era încadrat conform clasificării băncii în categoria C de intermedieri, comisioanele de intermediere fiind cuprinse între 1,50% - 2,20% în funcție de produsele bancare vândute.
În baza Actului adițional încheiat la data de 01.06.2008 la Contractul de intermediere nr._/27.11.2007, a fost modificată lista de comisioane de intermediere, astfel încât în perioada iunie - august 2008, partenerul era încadrat conform clasificării băncii în categoria A de intermedieri, comisioanele de intermediere fiind cuprinse între 2,00% - 3,00% în funcție de produsele bancare vândute. Actul adițional din 01.06.2008 a fost încheiat între U. Ț. BANK S.A. și . SRL („Partener”), reprezentată prin L. A. R. în calitate de administrator.
La data de 28.07.2008 a fost încheiat un alt Contract de intermediere între U. Ț. BANK S.A. și S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L. reprezentată prin L. A. R. în calitate de administrator, cu același obiect ca și cel din Contractul de intermediere nr._/27.11.2007. Noul contract a completat contractul de intermediere nr._/27.11.2007 în sensul că:
- partenerul va introduce în Aplicația băncii, informațiile și datele referitoare la solicitanți conform Procedurii de lucru, în vederea verificării criteriilor de eligibilitate și efectuării prescoringului și scoringului;
- partenerul va transmite solicitantului preaprobarea sau respingerea creditului solicitat;
- partenerul va comunica băncii toate tentativele de fraudă din partea solicitanților punând la dispoziție toate informațiile și documentele aferente.
Conform Plângerii penale formulate de U. Ț. BANK SA, . SRL a încasat în baza contractelor de intermediere și activității desfășurate, comisioane în sumă de 306.877,10 RON, astfel:
- pentru creditele acordate de bancă persoanei fizice C. M. în valoare de 1.100.000 EURO, 327.000 EURO și 416.000 EURO, comisioane în valoare de 47.778,90 RON, 12.146,42 RON și 34.794,03 RON, totalul acestora fiind de 94.719,35 RON;
- pentru creditul acordat de bancă persoanei fizice H. I., comision în valoare de 212.157,75 RON.
În cadrul acestor obligații asumate prin contractul precizat mai sus, inc. L. A. R. a trimis U. Ț. Bank, dosarul persoanei fizice inculpatul H. I. care a completat cererea de credit la 3.06.2008 (formular tipizat) pentru acordarea, de către Agenția Metro Berceni a U. Ț. Bank, a unui credit de nevoi personale cu ipotecă în valoare de 3.000.000 Euro, pe un termen de 300 luni (25 ani). Garanția propusă, ipotecă în favoarea băncii a fost terenul de 5.400 mp. situat în București, . nr.24-28, sector 3, cu valoare de achiziție declarată de 3.500.000 Euro.
Aceste documente necesare acordării creditului, au fost primite și verificate din toate punctele de vedere de către inc. L. A. R., ce a înaintat dosarul, ca eligibil, la bancă, aceasta înregistrându-l la 9.06.2008.
Pe baza actelor întocmite de inc. L. A. R., la 23.06.2008, U. prin Agenția Metro Berceni, în calitate de creditor și inc. H. I. în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de împrumut nr._ prin care banca a acordat inculpatului un credit imobiliar în valoare de 2.500.000 Euro, în scopul achiziționării unui imobil, anume terenul de 5400 mp din București . nr.24-28, sector 3 de la vânzătorul F. Ș. A..
Acest teren constituia garanția băncii, prin ipoteca autentică nr.1054 a BNP F. M. și B.. Încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu ipotecă de către inc. H. I. s-a făcut prin mandatarul I. A. cu precizarea că vânzătorul a primit un avans din preț de 1.000.000 Euro.
Banca, așa cum a precizat prin plângerea penală, a acordat creditul bancar pe baza documentelor certificate de inc L. A. R. și transmise băncii, conform cărora inc. H. I. era necăsătorit și că realiza venituri semnificative din dividende, în calitatea sa de asociat unic la S.C. M. – PEL COMPANY S.R.L.
Documentele verificate și certificate de S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L., prin administrator inc. L. A. R. trimise băncii pentru acordarea creditului au fost:
- cerere de credit/03.06.2008 pentru acordarea unui credit de nevoi personale cu ipotecă în valoare de 3.000.000 EURO pe termen de 300 de luni (25 ani), din care rezultă faptul că solicitantul era necăsătorit, avea profesia de electrician cu studii medii, funcția de administrator din 22.02.2006 la . SRL și avea un venit net lunar de 175.000 RON.
- copie certificată de . SRL de conform cu originalul, după cartea de identitate a persoanei fizice H. I., . nr._ având CNP_, cu domiciliul în .) județul I., ..
- copie certificată de . SRL - conform cu originalul, după diploma de bacalaureat . nr._ eliberată sub nr. 2279 la data de 10 august 1991, de unde rezulta că persoana inculpată H. I. a absolvit Liceul Industrial nr. 14 din București, sectorul 2.
- copie după formularele privind acordul solicitantului în vederea consultării bazelor de date a Centralei Riscurilor Bancare și Biroului de Credit (_/09.06.2008), precum și răspunsurile de la acestea din care rezultă că nu avea credite în derulare.
- copie după certificatul constatator al . SRL (CUI_, J_ ) eliberat de ONRC la data de 05.06.2008 (nr. ieșire_) din care a rezultat faptul că societatea cu sediul social situat în București, .. Trapezului, Piața Agroalimentară Trapezului, spațiul comercial E18, . avea ca asociat și administrator unic – pe inc. H. I., iar obiectul principal de activitate al societății este 5211 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Certificatul constatator a fost eliberat de ONRC la cererea inculpatului N. C. B. I. în vederea prezentării acestuia „la BANCĂ”. De precizat că, printre informațiile solicitate pentru . 2000 SRL și implicit înscrise de ONRC în certificatul constatator, nu se numără cele referitoare la indicatorii economici pe ultimii 3 ani (cifra de afaceri și profit brut)
- copie certificată de . SRL - conform cu originalul, după certificatul de înregistrare al . SRL (CUI_, J_ ).
- copie certificată de . SRL - conform cu originalul, după actul constitutiv al . SRL.
- copie certificată de . SRL - conform cu originalul, după încheierea Tribunalului București nr. IC 2967/22.02.2006 eliberată la cererea nr._/22.12.2005 formulată de asociat inculpatul N.-C. B.-I. privind „autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea datelor din declarația tip pe propria răspundere în registrul comerțului a M.-PEL COMPANY SRL”.
De menționat faptul că din documentația existentă la dosar rezultă că inculpatul N.-C. B.-I. era asociat unic și administrator la . (CUI_, J_ ) și nu avea nici o calitate în cadrul . SRL.
- copii certificate de . SRL - conform cu originalul, după bilanțul prescurtat și contul de profit și pierdere la 31.12.2006 ce poartă ștampila Administrației Finanțelor Publice Sector 3, Calea Moșilor 156 - REGISTRATURA (indicativ ștampila 20) și nr._, data depunerii fiind ilizibilă, din care rezultă profit înregistrat la 31.12.2006 în valoare de 1.176 RON.
- copii certificate de . SRL - conform cu originalul, după bilanțul prescurtat și contul de profit și pierdere la 31.12.2007 ce poartă ștampila Administrației Finanțelor Publice Sector 3, Calea Moșilor 156 - REGISTRATURA (indicativ ștampila 20) și nr._/28.02.2008, din care rezultă profit înregistrat la 31.12.2007 în valoare de 5.020.168 RON.
- copie certificată de . SRL – conform cu originalul, după balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2007 și copii după balanțele de verificare aferente lunii martie 2008 și mai 2008, din care rezultă faptul că . SRL (CUI_, J_ ) avea de plătit la sfârșitul lunii martie 2008, dividende în valoare de 4.216.941 RON.
- copie după Hotărârea Extraordinară a Asociaților . SRL (CUI_, J_ ) din 28.02.2008 privind repartizarea întregului profit în sumă de 5.020.168 RON aferent exercițiului financiar 2007, la dividende de plătit.
- copie certificată de . SRL - conform cu originalul, după ordinul de plată nr. 128 din 23.05.2008 privind plata către bugetul de stat de către . SRL (CUI_, J_ ), a impozitului pe dividende aferente exercițiului 2007 în valoare de 803.227 RON din contul său deschis la Credit Europe Bank România SA Sucursala Gara de Nord.
- copii certificate de . SRL - conform cu originalul, după dispozițiile de plată nr. 148/03.04.2008, 149/04.04.2008, 152/08.04.2008, 153/10.04.2008, 154/11.04.2008, 155/14.04.2008, 156/16.04.2008, 158/18.04.2008, 160/22.04.2008, 161/24.04.2008, 164/28.04.2008 și 166/30.04.2008 privind plata în numerar din casieria societății a dividendelor în sumă de 4.216.941 RON către asociatul unic înv.H. I..
- copie după declarația asociatului unic al . SRL din care rezultă că dividendele în sumă de 5.020.168 RON nu poartă restricții de ridicare în favoarea altor bănci.
- copie după contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 630/14.08.2007 încheiat între R. M. prin mandatar S. M. domiciliată în .), ., județul I., în calitate de vânzător și Fierbînțu Ș.-A. domiciliat în .), ., județul I., în calitate de cumpărător asupra imobil teren arabil în suprafață de 5.400 mp (5.415,65 mp din măsurătorile cadastrale) situat în București, sector 3, ., nr. cadastral_, înscris în CF_. Prețul imobilului conform contractului de vânzare-cumpărare a fost de 5.400 Euro.
- copie după certificatul de urbanism nr. 2159/10.07.2007 eliberat de Primăria Sectorului 3 către R. M. (cerere înregistrată sub nr._/10.05.2007) din care rezultă faptul că pe terenul situat în București, sector 3, .. 24-28 „se poate construi un imobil cu funcționare spații pentru cazare tip locuințe, cu regim de înălțime S+Ds+P+4E-5E (…)”, semnat indescifrabil de primar L. N. și arhitect șef Ș. D..
- copie după extrasul de CF_ din 24.08.2007 din care rezultă că imobilul constând în teren în suprafață de 5.400 mp (5.415,65 mp din măsurători) situat în București, sector 3, .. 24-28, nr. cadastral_ este proprietatea persoanei fizice Fierbînțu Ș.-A..
- copie după titlul de proprietate nr._/22.08.1994 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor București, persoanei fizice R. M. asupra unui teren în spf. de 8.400 mp.
Bunul ce urma a fi adus în garanție în vederea acordării creditului (imobil teren în suprafață de 5.400 mp situat în . nr. 24-28, sector 3, București, ., CF_, nr. cadastral_) a fost evaluat de expertul evaluator ing. Ș. C. – director la .. Conform raportului de evaluare întocmit în luna mai 2008, prin metoda comparațiilor de piață, iar valoarea de piață pentru activul descris, în opinia evaluatorului, a fost de 12.909.000 lei (corespunzător sumei de 3.536.809 EURO), având la bază următoarele surse de informații (pag. 10 din raportul de evaluare):
„- documentele și schițele privind terenul suspus evaluării;
- informații privind istoricul amplasamentului, lucrările de amenajare efectuate, situația juridică a terenului, etc.;
- inspecția efectuată de evaluator la fața locului a spațiilor evaluate, respectiv a întregii suprafețe în care se găsesc acestea.”
și ținând cont de o . ipoteze (pag. 5 din raportul de evaluare), dintre care menționăm:
„Se presupune că nu există condiții ascunse sau neaparente ale proprietății, solului, sau structuri care să influențeze valoarea. Responsabilitatea totală a prezentării poziției terenului în spațiu aparține clientului, reprezentat prin d-l N.. Evaluatorul nu-și asumă nici o responsabilitate pentru asemenea condiții sau pentru obținerea studiilor necesare pentru a le descoperi.
Se presupune că proprietatea se conformează tuturor reglementărilor și restricțiilor de zonare și utilizare, în afara cazului în care a fost identificată o non-conformitate, descrisă și luată în considerare în prezentul raport; Verificatorul băncii creditoare va verifica și va confirma autenticitatea datelor transmise prin raport și va aproba sau nu”.
Conform celor consemnate în Raportul de audit intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului de Audit Intern al U. Ț. BANK SA, opinia transmisă în data de 11.06.2008 de Biroul Intern de Evaluare al băncii referitoare la raportul de evaluare al . a fost pozitivă.
La data de 24.07.2008, data punerii la dispoziție a creditului, banca a oprit remiterea sumei, deoarece la dosar existau două certificate de urbanism și au apărut suspiciuni cu referire la starea civilă a inculpatului H. I. (căsătorit).
Astfel,
- la dosarul de credit existau două certificate de urbanism cu același număr și aceeași dată emise pe numele vechiului proprietar R. M. al lotului de teren situat în București, Drumul Malu Mierii nr. 24-28, ., sector 3, înaintea lui Fierbînțu Ș.-A., din care rezultă: unul că terenul poate fi utilizat pentru construcții (maxim 4-5 nivele) și altul că terenul poate fi utilizat doar pentru agricultură și scopuri comerciale limitate.
- s-au ivit suspiciuni privind starea civilă a solicitantului de credit inculpatul H. I., care declarase în documentele prezentate că nu era căsătorit.
Având în vedere cele de mai sus, banca a solicitat lămuriri de la Primăria Sector 3 (adresa nr._/28.07.2008), privind regimul economic și tehnic al terenului în cauză.
La dosar se regăsesc două răspunsuri ale Primăriei Sector 3, cu conținut aproape identic, din care rezultă că din eroare au fost emise 2 certificate de urbanism pentru terenul menționat și regimul tehnic corect permite construirea unor imobile de locuințe S+Ds+P+4E+5E retras. Un răspuns a fost adresat lui H. I. (și spre știință U. Ț. BANK SA) și celălalt băncii, dar nici unul nu se regăsește în original, ambele fiind în copii transmise prin fax și respectiv prin email de brokerul . SRL.
Deși documentele menționate conțin informații importante pentru procesul final de aprobare cu privire la valoarea reală a bunului ce urma să fie achiziționat din credit (și adus în garanție), acestea au fost primite în copie și nu au număr de înregistrare în bancă.
La solicitarea D.N.A., Primăria Sectorului 3 – Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului a transmis cu adresa nr. 3397/26.01.2010, următoarele documente:
- cele două certificate de urbanism eliberate sub nr. 2159/10.07.2007 pe numele R. M., care au conținut diferit (așa cum s-a arătat mai sus);
- planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate;
- planul parcelar și planul de încadrare în zonă;
- adresa U. Ț. BANK SA nr._/28.07.2008 prin care a solicitat lămuriri privind imobilul;
- răspunsul primăriei către bancă (adresa nr._/31.07.2008);
- cererea nr._/28.07.2008 depusă de Hondau I. în vederea eliberării unui nou certificat de urbanism.
De precizat că Primăria Sectorului 3 – Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în adresa nr. 3397/26.01.2010, nu a explicat motivul pentru care s-au eliberat două certificate cu același nr. și în aceeași zi, pentru terenul în cauză, dar conform celor comunicate U. Ț. BANK SA în adresa nr._/31.07.2008, s-a precizat că dintr-o regretabilă neglijență a unui salariat au fost emise două certificate de urbanism, „regimul tehnic corect conform P.U.G., subzona M3 – zona mixtă, permite construirea unor imobile de locuințe colective, cu regim de înălțime S+Ds+P+4E+5E retras”.
Referitor la starea civilă a inc. H. I., banca a solicitat detalii Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, care prin adresa nr._/30.07.2008 a comunicat faptul că H. I. figurează în evidențele instituției ca fiind căsătorit. La dosar se regăsește o adresă primită pe fax, semnată de H. I., în care acesta a declarat că deși legal este căsătorit, în fapt este despărțit de soție de mult timp, urmând să demareze formalitățile de divorț.
În urma acestor demersuri în 05.08.2008 s-a propus ca soluție semnarea unor acte adiționale la contractul de credit și la cel de vânzare – cumpărare a terenului de către înv.H. I. și soția acestuia H. M. – CNP_.
După aprobarea Comitetului de Credit, la data de 12.08.2008 au fost încheiate și semnate următoarele acte adiționale:
- act adițional nr. 1/12.08.2008 autentificat sub nr. 1134/12.08.2008 la contractul de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecă autentificat sub nr. 1054/23.07.2008, încheiat între Fierbînțu Ș.-A. – vânzător, H. I. și H. M. – cumpărători, debitori ipotecari și U. Ț. BANK SA - creditor ipotecar.
- act adițional nr. 1/12.08.2008 la contractul de credit nr._/23.07.2008 încheiat între H. I. și H. M. în calitate de împrumutați și U. Ț. BANK SA în calitate de creditor.
Punerea la dispoziția persoanei fizice inc. H. I. a creditului în valoare de 2.500.000 EURO s-a efectuat în data de 14.08.2008 în contul IBAN RO14BACX_1000. În aceeași dată, inc.H. I. a efectuat un transfer în valoare de 2.500.000 EURO în contul escrow al vânzătorului Fierbînțu Ș.-A. (nr._) care a transferat întreaga sumă într-un cont curent (nr._) din care a efectuat următoarele plăți:
- în 14.08.2008 a retras personal în numerar suma de 500.000 EURO de la Sucursala Unirii a U. Ț. BANK SA;
- în 15.08.2008 a efectuat un transfer în valoare de 1.992.800 EURO în contul persoanei fizice I. A. deschis la Raifeissen Bank SA.
În perioada de la deschiderea contului (24.07.2008) și până la data de 29.10.2009, prin contul curent RO14BACX_1000, inc.H. I. a efectuat în afara operațiunilor derulate în data de 14.08.2008 (de acordare și plata către Fierbînțu Ș.-A.) următoarele operațiuni:
- creditarea contului în 24.07.2008 în urma unui transfer în valoare de 37.550 EURO având ca explicație „transf. sold inreg. eronat”, sumă din care s-au achitat în datele de 31.07.2008, 14.08.2008 și 29.08.2008 comisioane bancare (acordare credit, administrare cont) în valoare totală de 37.550 EURO.
- depuneri în numerar efectuate personal în datele de 24.09.2008 (9.356 EURO), 25.09.2008 (8.690 EURO) și 23.10.2008 (16.216 EURO) din care s-au achitat rate de credit;
- depunere în numerar în 29.10.2008 în valoare de 2.000 EURO efectuată conform explicațiilor din extrasul de cont, de către Moisescun I. - CNP_, din care s-a achitat parțial rată de credit.
Din data de 29.10.2008 și până la data de 29.10.2009, în contul curent RO14BACX_1000 al inc. H. I. nu a mai fost efectuată nici o operațiune de încasare.
Conform extrasului de cont, precum și a celor consemnate în Raportul de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului de Audit Intern al U. Ț. BANK SA (pag. 19), s-a constatat că H. I. nu a rambursat decât două rate de credit (aferente lunilor septembrie și octombrie 2008), astfel încât la data de 27.07.2009, clientul înregistra restanțe în valoare de 2.600.476,16 EURO, respectiv:
- principal – 2.492.645,84 RON;
- dobânzi restante – 107.830,32 EURO.
De fapt, din martie 2009 „creditul a fost clasificat în categoria PIERDERE, întrucât clientul înregistrase peste 90 de zile de întârziere în rambursarea împrumutului”.
Pe parcursul lunii iunie 2009, reprezentanții băncii au solicitat o nouă evaluare din partea unui evaluator independent – . SRL.
Conform acestui raport de evaluare întocmit în 17.06.2009:
- valoarea de piață estimată a imobilului teren adus în garantarea creditului acordat inc. H. I. a fost stabilită ca fiind cuprinsă între 800 - 2.200 EURO;
- valoarea aceasta a fost stabilită în urma inspecției proprietății, când s-a constat faptul că terenul este traversat pe toată lungimea de cabluri de înaltă tensiune – 400 KV;
- în conformitate cu normativele în vigoare (Norma tehnică din 09.03.2007 privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice) și din informațiile deținute de evaluator (ing. M. C.) „este interzisă dezvoltarea unor construcții pe terenul suspus evaluării”.
Analiza documentelor din dosarul de credit ale inculpatul H. I., verificate și atestate de inc. L. A. R., relevă fapte nereale, care dacă erau cunoscute de către unitatea bancară, aceasta ar fi refuzat încheierea contractului de credit. Numai inducerea în eroare a băncii, prin mijloace viclene, a fost determinantă la încheierea acestui contract.
Astfel, conform copiei după diploma de bacalaureat . nr._, persoana fizică H. I. a absolvit Liceul Industrial nr. 14 „pe baza rezultatelor examenului de bacalaureat din sesiunea 1989”. Din copia cărții de identitate . nr._ a reieșit că H. I. este născut la data de 16.04.1973 și coroborat cu anul absolvirii înscris pe copia diplomei de bacalaureat, a rezultat că această persoană fizică a absolvit liceul la vârsta de 16 ani (1989-1973). În sistemul de învățământ românesc (Legea nr. 28/1978 - în vigoare în anul 1989), studiile liceale se încheiau cu examenul de bacalaureat după absolvirea învățământului liceal (4 ani - la zi și 5 ani - seral) care era precedat de învățământul gimnazial (4 ani) și de cel primar (4 ani de la vârsta de 6 ani la data începerii clasei I), deci după 18 ani.
- poza inc. H. I. - CNP_, de pe copia cărții de identitate a acestuia . nr._, eliberată de SPCLEP P. la data de 19.04.2006, este identică cu cea de pe copia diplomei de bacalaureat . nr._ (eliberată sub nr. 2279/10.08.1991), din care rezultă că a absolvit în anul 1989. Conform legislației privind actele de identitate ale cetățenilor români (O.U.G. nr. 97/2005), cartea de identitate este documentul emis în sistem informatizat, iar fotografia este executată cu mijloace informatice, direct aplicată pe suportul cărții de identitate de către serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. Astfel, era puțin probabil ca persoana fizică să aibă aceeași fizionomie după 15 ani, în 2006 – la eliberarea cărții de identitate cu cea din anul 1989 când a absolvit studiile liceale.
- în urma investigațiilor efectuate de Departamentul de Prevenire a Fraudelor din U. Ț. BANK SA (Raport de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009, pag. 23) a rezultat că diploma de bacalaureat atașată dosarului de creditare al inc. H. I. „a fost eliberată pentru inc N.-C. B. I.”, aceeași persoană care a furnizat în calitate de reprezentant al solicitantului de credit, informații evaluatorului terenului adus în garanția creditului.
De menționat ca aceste documente au fost certificate de . SRL de conform cu originalul, iar din cele consemnate de reprezentanții Departamentului de Audit Intern al U. Ț. BANK SA a rezultat că angajații care au făcut parte din procesul de colectare a documentelor și din procesul de analiză „nu au identificat aspectele menționate mai sus ca fiind suspecte.”
- în cererea de credit, solicitantul a declarat starea civilă ca fiind necăsătorit și că este un singur membru în familie. De asemenea a declarat în mod eronat această stare civilă și la semnarea contractului de credit nr._/23.07.2008 și a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție – ipotecă, autentificat sub nr. 1054/23.07.2008. În 24.07.2008, data programării punerii la dispoziție a creditului (debursarea) după semnarea contractului de credit nr._/23.07.2008 și a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție – ipotecă, autentificat sub nr. 1054/23.07.2008, angajații băncii au descoperit că acest client era căsătorit, ulterior - în 12.08.2008, încheind în acest sens acte adiționale la contractele menționate pentru a fi semnate de ambii soți.
- bilanțul contabil la 31.12.2007 al . SRL prezentat băncii prin intermediul . SRL nu conține aceleași date ca cele din baza de date ale Ministerului Finanțelor Publice. Bilanțul contabil regăsit la dosarul de credit (ce purta o ștampilă pe care era înscris „Administrația Finanțelor Publice Sector 3, Calea Moșilor 156 – REGISTRATURA, indicativ 20 și nr._/28.02.2008), avea înscris la rubrica „profit net al exercițiului financiar” suma de 5.020.168 RON. Din consultarea informațiilor existente în baza de date a Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că . SRL a înregistrat și raportat pentru anul 2007 un profit net în valoare de 5.004 RON. Totodată, din informațiile furnizate on-line la data de 02.02.2010 de Oficiul Național al Registrului Comerțului (RECOM OnLine) a rezultat că . SRL nu a depus la registrul comerțului bilanțul anual pe anul 2007.
- ordinul de plată nr. 128/23.05.2008 către Bugetul de stat – Trezoreria operativă Sector 3 în valoare de 803.227 RON întocmit de . SRL, pentru „impozit dividende 2007”, document purtând ștampila de decontare CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA SA Sucursala N. G., prezentat în copie de U. Ț. BANK SA, nu se regăsește la CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA SA. Acest document poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L..
La solicitarea organului de urmărire penală, CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA SA a transmis cu adresa nr. 1425/09.02.2010, extrasele de cont bancar și documentele justificative aferente plăților efectuate de . SRL în perioada 01.05. – 31.05.2008.
Conform acestor documente, ordinul de plată nr. 128/23.05.2008 în valoare de 803.227 RON nu există, în data de 20.05.2008 au fost efectuate 3 plăți către Bugetul de stat în valoare de 331 RON, 6 RON și respectiv 854 RON, cu mențiunea că în data de 23.05.2008 nu au fost efectuate operațiuni în contul . SRL.
- Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a asociaților . SRL din 28.02.2008, prin care inc. H. I. (asociat unic) a decis repartizarea ca dividende de plătit a sumei de 5.020.168 RON din profitul realizat în exercițiul financiar 2007 a dispus repartizarea unui profit nereal;
- cele 12 dispoziții privind plata în numerar din casieria . SRL (CUI_, J_ ) a dividendelor în sumă de 4.216.941 RON către asociatul unic inc. H. I. reprezintă plata unor dividende repartizate dintr-un profit neexistent.
Din toate aceste împrejurări de fapt se desprinde concluzia certă de netăgăduit, că inc. H. I. nu îndeplinea condițiile necesare pentru angjarea unui credit în valoare de 2.500.000 Euro. întrucât nu întrunea cerințele de solvabilitate și ca atare un justificau solicitarea creditului bancar.
În speță, mai este de menționat că pentru acordarea creditului bancar inc. H. I., bunul adus în garanție (teren de 5400 mp din București, . nr.24-28, sector 3) a fost evaluat de expertul înv. Ș. C. – director al .. Valoarea stabilită de evaluator a fost determinată în acordarea creditului bancar.
În conformitate cu Raportul de evaluare întocmit de inc. Ș. C. prin metoda comparațiilor de piață, valoarea de piață a activului era de 3.536.809 Euro.
Evaluatorul inc. Ș. C., în pag.10 din raport a precizat că evaluarea s-a bazat pe sursele de informații ca: documentele și schițele terenului supus evaluării, informații referitor la istoricul amplasamentului, lucrările de amenajări efectuate, situația juridică a terenului și inspecția efectuată de evaluator la fața locului, cu verificarea spațiului evaluat deci a întregii suprafețe în care se găsea aceasta.
Evaluatorul (pag.5 din raport) a precizat și unele ipoteze în sensul că “se presupune că un există condiții ascunse sau reaparente ale proprietății, solului sau structurii care să influențeze valoarea”, “se presupune că proprietatea se conformează tuturor reglementărilor și restricțiilor de zonare și utilizare, în afara cazului în care a fost identificată o non-conformitate, descrisă și luată în considerare în prezentul raport”.
Este de menționat că inc. Ș. C. nu a făcut personal verificări în teren, sub aspectul inspecției la fața locului a întregii suprafețe în care se găsea acest imobil teren și analizarea situației cu documente cadastrale.
Inculpatul Ș. C. a trimis la inspecție pe stagiara, (începătoare în activitatea de evaluare) martora P. Ș., fără a-i preda acesteia, pentru verificare, documentele cadastrale, singurele în măsură a furniza informațiile necesare identificării și inspecției.
Aceste împrejurări faptice, demonstrează cu prisosință că inc. Ș. C. nu a efectuat activitățile necesare unei evaluări, aceasta practic fiind efectuată din birou, pe bază de presupuneri, așa cum a trecut în raport la pag.5.
Ori, constatarea unor condiții aparente sau chiar ascunse, nu se presupune, ci se constată în teren, după identificare pe bază de acte și nu afirmații ale proprietarului ori reprezentantului acestuia. Non-conformitățile se constată la fața locului cu descrierea acestora și nu din birou, iar restricțiile de zonare și utilizare se constată prin verificarea de scripte de către expert (evaluator), chiar dacă nu sunt furnizate de către proprietar.
Evaluarea era cerută de către o instituție bancară și nu de către proprietar în interes propriu, ca atare activitatea impunea a fi făcută complet cu verificări de scripte și la fața locului.
O verificare de scripte cu verificarea la fața locului era garanția sigură a identificării imobilului cu depistarea servituții (majore) a traversării de rețele electrice de înaltă tensiune, ceea ce face aproape inutilizabil imobilul teren pentru orice construcție și chiar agricolă. Deoarece banca a avut îndoieli, aceasta a solicitat o nouă evaluare ce a fost efectuată de S.C. D. ROM SUISSE S.A., prin expert C. M. C..
Acest expert evaluator, pe bază de acte cadastrale, la fața locului a stabilit că terenul ipotecat are alt amplasament decât cel stabilit prin primul raport de expertiză și dat fiind faptul că este grevat de servitutea de trecere a liniilor electrice de înaltă tensiune, valoarea sa se înscrie între 800-2.200 Euro, nicidecum la valoarea de 3.536.809 Euro ca în primul raport.
Respectarea pașilor ceruți pentru efectuarea evaluării cu verificare de scripte și cercetare la fața locului, a condus la o identificare corectă și evaluare corespunzătoare, ceea ce nu a făcut inc. Ș. C..
Trimiterea în teren a unui începător, martora P. Ș., total neexperimentată, fără acte cadastrale necesare identificării, care s-a bazat doar pe ce a precizat inculpatul N. C. B. I. ca fiind amplasarea terenului, echivaleaza cu neverificarea imobilului și, prin urmare, o evaluare nereală, care nu reprezintă nicidecum o simplă scăpare.
Identificarea presupune obligatoriu documente certe, care să conducă la stabilirea exactă a unui amplasament și nu o simplă vizualizare bazată pe o afirmație nereală a inculpatului N. C. B. I., urmată ulterior de întocmirea unui raport numai din birou.
Expertul evaluator, în cazul celui de al doilea raport, a stabilit amplasamentul exact al imobilului teren, pe bază de acte cadastrale, deși reprezentanții băncii induși în eroare de primul raport de evaluare indicau un alt amplasament. Este evidentă activitatea inculpatului Ș. C., la întocmirea raportului de evaluare, de inducere în eroare a băncii privind amplasamentul și valoarea bunului supus evaluării.
Având în vedere documentele prezentate de solicitant în vederea acordării creditului, valoarea estimată a garanției cuprinsă între 800 – 2.200 EURO stabilită prin cel de al doilea raport de evaluare, precum și faptul că debitorul nu a mai achitat ratele de credit începând cu luna noiembrie 2008, ceea ce a dus la declararea de către bancă a facilității scadente anticipat, rezultă că expunerea instituției de credit față de inc. H. I. reprezintă o pierdere pentru bancă. Pierderea înregistrată de bancă, din credit și dobânzi restante și creanțe atașate, calculată la luna noiembrie 2009 (conform plângerii penale) însuma 2.669.368,38 EURO.
Partea vătămață U. Ț. Bank, dat fiind situația ilegală referitor la inc. H. I. a efectuat verificări și a altor credite bancare, la care s-au înregistrat întârzieri, credite intermediate tot de către inc. L. A. R. prin societatea la care era administrator.
Din interpretarea coroborata a mijloacelor de proba administrate pa parcursul procesului penal a reieșit că partea vătămată a încheiat 3 credite bancare cu inc. C. M., anume:
Credit ipotecar în valoare de 1.100.000 EURO pentru achiziționarea unui imobil (locuință și teren) – contract de credit nr._/20.12.2007 (credit rambursat anticipat în data de 29.08.2008);
Credit pentru nevoi personale în valoare de 327.000 EURO cu ipotecă – contract de credit nr._/28.03.2008;
Credit pentru nevoi personale în valoare de 416.000 EURO cu ipotecă – contract de credit nr._/02.06.2008.
În urma analizării documentației existente la dosarul cauzei, privind analiza, acordarea, garantarea, utilizarea și urmărirea creditelor de care a beneficiat C. M. de la U. Ț. BANK SA, au rezultat următoarele:
a) Creditul ipotecar în valoare de 1.100.000 EURO
Inculpatul C. M., a solicitat la data de 14.12.2007 de la U. Ț. BANK SA prin intermediul brokerului . SRL, acordarea unui credit ipotecar în valoare de 1.100.000 EURO pe o perioadă de 360 de luni, pentru achiziționarea unui imobil. Bunul ce urma să fie achiziționat din credit, era situat în județul I., . ., fiind compus din vilă D+P+1E+M cu suprafață construită la sol de 218,16 mp și o suprafață utilă totală de 544,61 mp și teren în suprafață totală de 7.212,32 mp, fiind înscris în Cartea funciară cu nr. 50 a comunei Ciolpani la nr. cadastral 474.
Imobilul era proprietatea . (J_, CUI_), reprezentată de administrator inc.N.-C. B.-I. (CNP_), fiind dobândit de această societate prin cumpărare în luna august 2006 de la soții C. M. și F. (părinții inc. C. M.) prin intermediul unui credit contractat de la B. POST SA în valoare de 600.000 EURO.
Conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14.12.2007, . urma să vândă imobilul în cauză inv.C. M. la prețul de 1.600.000 EURO, din care 500.000 EURO au fost achitați din surse proprii la data semnării antecontractului și suma de 1.100.000 EURO trebuia să fie achitată de cumpărător din credit bancar.
În vederea acordării acestui credit, solicitantul a prezentat băncii prin firma de intermediere, o . documente. Unele dintre aceste documente poartă ștampila de conformitate cu originalul aplicată de . SRL, de unde rezultă faptul că înscrisurile în cauză, au fost prezentate băncii în copii certificate de intermediar.
Documentele prezentate de solicitant, au fost următoarele:
Cererea de credit semnată de inc.C. M. adresată Sucursalei Unirea, pentru acordarea creditului ipotecar în valoare de 1.100.000 EURO pe o perioadă de 360 de luni;
Adeverința de venit nr. 1131/14.12.2007 eliberată pentru inculpatul C. M. de angajatorul . SRL, din care reiese faptul că acesta era angajat la firmă în funcția de director general cu un salariu net lunar în sumă de 6.833 RON;
Contractul individual de muncă nr. 12/01.08.2005 încheiat între . SRL și înv.C. M., conform căruia acesta din urmă a fost angajat în cadrul firmei în funcția de director general cu un salariu de bază lunar brut în sumă de 9.800 RON. Contractul poartă o ștampilă a I.T.M. București pentru luare în evidență, cu indicativul C. I. 108;
C. după cartea de identitate a inc.C. M. ștampilată pentru conformitate cu originalul de . SRL;
Actul constitutiv împreună cu modificările aduse acestuia și certificatul de înregistrare la ONRC pentru . SRL, documente din care rezultă că inc. C. M. era administrator și asociat majoritar al firmei, deținând 95% din părțile sociale. Toate aceste documente poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL;
Certificat constatator nr._/14.12.2007 eliberat de ONRC pentru . SRL la cererea inc. N. C. B. I.. Facem precizarea că, printre informațiile solicitate pentru . SRL și implicit înscrise de ONRC în certificatul constatator, nu se numără cele referitoare la indicatorii economici pe ultimii 3 ani (cifra de afaceri și profit brut). Documentul poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L.;
-Documentele financiar-contabile pentru a se face dovada veniturilor din dividende obținute de inc. C. M. de la . SRL, care poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL:
-Bilanțul contabil prescurtat al . SRL la data de 31.12.2006, purtând ștampila Direcției Finanțelor Publice Sector 3, conform căreia numărul de înregistrare al documentului la organele fiscale a fost_/31.03.2007;
-Bilanțul contabil al . SRL la data de 31.12.2005, purtând ștampila Direcției Finanțelor Publice Sector 3, conform căreia numărul de înregistrare al documentului la organele fiscale a fost_/26.03.2006;
-Balanțele de verificare ale . SRL la datele de 31.12.2005, 31.12.2006, 31.01.2007 și 31.10.2007;
-Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților . SRL nr. 1/05.01.2007, prin care cei doi asociați (C. M. – 95% din părțile sociale și A. F. – 5% din părțile sociale) au hotărât distribuirea sumei de 3.400.000 RON ca dividende aferente exercițiului financiar 2006;
- 4 dispoziții de plată către casieria . SRL însumând 3.230.000 RON (DP nr. 12/15.01.2007 în valoare de 1.000.000 RON, DP nr. 18/19.01.2007 în valoare de 1.000.000 RON, DP nr. 27/23.01.2007 în valoare de 630.000 RON și DP nr. 41/26.01.2007 în valoare de 600.000 RON) în baza cărora au fost plătite inc. C. M., „dividende aferente exercițiului financiar 2006”;
- Ordin de plată nr. 21/24.01.2007 către Bugetul de stat - Trezoreria Sector 3 în valoare de 340.000 RON întocmit de . SRL, pentru „impozit dividende aferent exercițiului financiar 2006”, document purtând ștampila de decontare a RAIFFEISEN BANK SA Agenția I. (indicativ 21);
- Actul constitutiv împreună cu modificările aduse acestuia, certificatul de înregistrare și certificat constatator la 14.12.2007 eliberate de ONRC pentru ., proprietara imobilului ce urma să fie achiziționat de inc.C. M. din creditul acordat de U. Ț. BANK SA. Conform actelor menționate, . avea asociat unic pe inc. N. C. B. I. și conform documentelor privind posesia bunului, firma achiziționase imobilul în cauză în anul 2006 de la părinții lui C. M. (C. M. și F. – contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2749/11.08.2006). Imobilul a fost achiziționat pe baza unui credit în valoare de 600.000 EURO contractat de . de la BANCPOST SA Reprezentanță și în consecință era grevat de ipotecă de rang I în favoarea acestei bănci. Toate aceste documente poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL;
Certificatul fiscal eliberat în data de 18.12.2007 de Consiliul Local Ciolpani jud. I. ., prin care se confirmă faptul că firma figurează pe rol în evidențele administrației publice locale cu un imobil compus din locuință și teren cu valoare de impunere totală de 3.239.998 RON, pentru care la data eliberării înscrisului nu existau creanțe bugetare de plată către bugetul local.
Solicitantul creditului a completat și semnat formularul pentru consultarea bazei de date a CRB în data de 14.12.2007, iar banca a consultat situația riscului global și situația creditelor restante în ceea ce-l privește pe inc.C. M.. În urma consultării bazei de date a CRB, a rezultat faptul că inc.C. M. contractase în decembrie 2005 un credit pe termen de 15 ani, al cărui sold la luna octombrie 2007 era în valoare de 169.485 RON și nu înregistra restanțe. Din documentele regăsite la dosar, rezultă că acest credit a fost contractat de la BANCA TRANSILVANIA SA Sucursala B. Obor în baza contractului nr._/19.12.2005.
Bunul ce urma să fie achiziționat din creditul solicitat de la U. Ț. BANK SA (imobilul situat în Județul I., ., fiind compus din vilă D+P+1E+M cu suprafață construită la sol de 218,16 mp, o suprafață utilă totală de 544,61 mp și teren în suprafață totală de 7.212,32 mp, înscris în Cartea funciară cu nr. 50 a comunei Ciolpani la nr. cadastral 474), a fost evaluat de expertul evaluator V. F. din cadrul .. Conform raportului de evaluare întocmit în decembrie 2007, în urma deplasării la fața locului, a verificării faptice și a documentelor de proprietate puse la dispoziție, valoarea de piață stabilită pentru acest imobil a fost de 1.935.900 EURO fără TVA, din care 1.200.200 EURO valoarea construcției (vilei) și 735.700 EURO valoarea terenului. La solicitarea lucrătorilor bancari H. O. și D. V., evaluatorul intern al băncii P. D. a întocmit Nota de verificare din 18.12.2007, privind valoarea de piață stabilită de evaluatorul extern agreat de bancă ., pentru imobilul ce urma să fie achiziționat din credit. Prin acest document s-a recomandat aplicarea unor corecții și diminuarea valorii de piață a proprietății cu 23-25%, respectiv la o valoare de maxim 1.500.000 EURO.
Conform celor consemnate în Raportul de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului Audit Intern al U. Ț. BANK SA (pag. 42), aplicația de credit a fost transmisă prin e-mail în data de 18.12.2007 Comitetului de Credite al băncii spre aprobare.
Referitor la informațiile transmise Comitetului de Credite al U. Ț. BANK SA pentru aprobarea creditului, facem precizarea că unele dintre acestea sunt eronate, deoarece, conform antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 14.12.2007 încheiat de inc.C. M. cu . pentru cumpărarea imobilul în cauză, valoarea tranzacției era de 1.600.000 EURO din care 500.000 EURO avans achitat de cumpărător (31,25%) și 1.100.000 EURO din credit bancar, aceste sume regăsindu-se și în contractul de vânzare-cumpărare cu ipotecă încheiat.
După aprobare, a fost încheiat contractul de credit nr._/20.12.2007 între U. Ț. BANK SA (Banca) și inc.C. M. în calitate de Împrumutat, prin care Banca a acordat Împrumutatului un credit în valoare de 1.100.000 EURO pentru achiziționarea construcției cu destinația de locuință și a terenului aferent, situate în județul I., . ., nr. cadastral 474, pe termen de 300 de luni, garantat cu ipotecă de rang II constituită în favoarea băncii, asupra bunului finanțat din credit.
Conform graficului de rambursare a creditului, parte integrantă din contractul de credit nr._/20.12.2007, prima rată lunară ce trebuia plătită de debitor era în valoare de 11.306,05 EURO (compusă din principal, dobândă și comision), următoarele descrescând.
Punerea la dispoziție a creditului (debursarea) s-a realizat în data de 21.12.2007 când suma de 1.100.000 EURO a fost virată în contul curent în EURO deschis de bancă pe numele debitorului inc.C. M. la Sucursala Unirea. Tot în data de 21.12.2007 suma în valută a fost schimbată la licitație, echivalentul în RON (3.847.250 RON – curs de schimb 3,4975 RON/EURO) a fost virat în contul debitorului și s-a dispus transferarea sumei în contul ..
Din suma de 3.847.250 RON încasată, . a efectuat în principal, următoarele operațiuni:
în data de 21.12.2007 a fost transferată în contul firmei deschis la BANCPOST SA suma de 2.200.000 RON în vederea lichidării creditului contractat de la această bancă în anul 2006;
în data de 28.12.2007 a fost ridicată în numerar suma de 644.000 RON;
în data de 08.01.2008 a fost ridicată în numerar suma de 300.000 RON;
în data de 09.01.2008 a fost ridicată în numerar suma de 300.000 RON;
în data de 14.01.2008 a fost ridicată în numerar suma de 83.500 RON;
în perioada 18.01. – 19.02.2007, au fost operate mai multe retrageri de numerar de sume variind între 73.000 RON și 2.000 RON, valoarea totală a acestor ridicări de numerar fiind de 282.463 RON.
Creditul contractat în decembrie 2007 de la U. Ț. BANK SA, a fost rambursat anticipat în data de 29.08.2008, sursa fiind constituită din 4 depuneri efectuate în contul curent al înv.C. M., de către C. P. (fratele acestuia) și una operată de titular, după cum urmează:
- 575.000 EURO în data de 18.08.2008 – depunere C. P.;
- 100.000 EURO în data de 19.08.2008 – depunere C. P.;
- 250.000 EURO în data de 19.08.2008 – depunere C. P.;
- 165.000 EURO în data de 20.08.2008 – depunere C. P.;
- 33.000 EURO în data de 28.08.2008 – depunere înv. C. M..
TOTAL: 1.123.000 EURO
Referitor la înscrisurile analizate, în urma verificărilor a rezultat că documentele care probează bonitatea clientului (veniturile realizate), conțin informații nereale, după cum urmează:
- bilanțurile contabile la 31.12.2005 și 31.12.2006 ale . SRL (firmă la care inc.C. M. era asociat majoritar deținând 95% din părțile sociale) prezentate băncii prin intermediarul . SRL, nu conțin aceleași date ca cele depuse la organele în drept. Formularele în copii regăsite la dosarul de credit (care purtau o ștampilă de depunere la organele fiscale teritoriale), aveau înscrise la rubrica „profit net al exercițiului financiar”, suma de 2.514.130 RON aferentă anului 2005 și respectiv suma de 4.968.054 RON aferentă anului 2006. Din consultarea informațiilor existente în bazele de date ale Ministerului Finanțelor Publice și ONRC, rezultă că . SRL a înregistrat și raportat pentru anul 2006 un profit net în valoare de numai 562 RON, iar pentru anul 2005 figurează că nu a fost depus bilanțul la organele în drept.
- prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților . SRL nr. 1/05.01.2007, cei doi asociați (inculpat C. M. – 95% din părțile sociale și A. F. – 5% din părțile sociale) au hotărât distribuirea sumei de 3.400.000 RON ca dividende aferente exercițiului financiar 2006, dispunându-se astfel repartizarea unui profit nereal.
- cele 4 dispoziții de plată către casieria . SRL însumând 3.230.000 RON (DP nr. 12/15.01.2007 în valoare de 1.000.000 RON, DP nr. 18/19.01.2007 în valoare de 1.000.000 RON, DP nr. 27/23.01.2007 în valoare de 630.000 RON și DP nr. 41/26.01.2007 în valoare de 600.000 RON) în baza cărora au fost achitate inc. C. M., „dividende aferente exercițiului financiar 2006”, reprezintă plata unor dividende repartizate dintr-un profit neexistent .
- ordinul de plată nr. 21/24.01.2007 către Bugetul de stat - Trezoreria Sector 3 în valoare de 340.000 RON întocmit de . SRL, pentru „impozit dividende aferent exercițiului financiar 2006”, document purtând ștampila de decontare a RAIFFEISEN BANK SA Agenția I. (indicativ 21), prezentat în copie U. Ț. BANK SA, nu este real.
La solicitarea D.N.A., cu adresa nr. 99/01.02.2010, RAIFFEISEN BANK SA a transmis extrasele de cont bancar ale . SRL, din perioada 01.01. – 31.01.2007. Societatea avea deschise la RAIFFEISEN BANK SA două conturi curente, unul în RON (nr. RO40 RZBR_ 0475) și unul în EURO (nr. RO87 RZBR_ 0475). Prin contul în RON, în luna ianuarie 2007 nu s-a înregistrat decât o plată în sumă de 31,55 RON reprezentând comision de întreținere cont perceput de bancă.
În consecință, ordinul de plată nr. 21/24.01.2007 către Bugetul de stat - Trezoreria Sector 3 în valoare de 340.000 RON, prezentat pentru a face dovada plății impozitului pe dividendele aferente anului 2006, nu există în evidențele RAIFFEISEN BANK SA, nu a fost decontat și în consecință nu este real.
Referitor la aceste plăți de dividende, în urma analizării documentelor existente la dosar, se observă următoarele inadvertențe:
- în balanța de verificare aferentă lunii ianuarie 2007, lună în care s-au efectuat plățile în numerar de dividende către asociatul inc.C. M. în sumă totală de 3.230.000 RON, rulajul creditor al contului 5311 – Casa în lei a fost în sumă de 18.000,17 RON (totalul plăților efectuate în numerar prin casă). Rezultă că dispozițiile de plată de dividende menționate nu au fost înregistrate în casierie și nu se regăsesc în evidența financiar-contabilă a firmei;
- după scăderea sumei de 340.000 RON (10% x 3.400.000 RON) aferentă impozitului pe dividendele distribuite conform hotărârii asociaților, valoarea netă rămasă a fost de 3.060.000 RON, iar asociatului inc.C. M. i se cuvenea suma de 2.907.000 RON‚ proporțional cu părțile sociale deținute (95%). Așa cum rezultă din dispozițiile de plată către casierie, acesta a încasat 3.230.000 RON cu 323.000 RON mai mult decât suma cuvenită.
În plus față de cele consemnate mai sus, având în vedere faptul că în cererea de credit din data de 14.12.2007 semnată de inc.C. M. pentru acordarea creditului, este completat la rubrica profesia – „INGINER” și la rubrica studii – „SUPERIOARE”, în timp ce în baza de date a INEP, acesta figura la data de 25.04.2005 (data eliberării ultimei cărți de identitate) cu studii liceale, profesionale sau complementare și la rubrica profesie nu era înscris nimic.
Credit pentru nevoi personale în valoare de 327.000 EURO cu ipotecă
Inculpatul C. M. a solicitat de la U. Ț. BANK SA prin intermediul brokerului . SRL, acordarea unui nou credit pentru nevoi personale în sumă „maximă”. Cererea semnată de inc.C. M. pentru acordarea creditului, are înscrisă la final o dată care a fost modificată, data de 26.02.2008 care ulterior a fost modificată în 26.12.2007.
Garanția propusă de solicitant prin cererea de credit a constat în ipotecă de rang I în favoarea băncii, pe un imobil aparținând soților C. M. și F., compus din casă (S+P+1E+M – 276 mp) și teren aferent (205,42 mp) situate în localitatea Dobroești, . D. nr. 42A (fost bulevard 6 Martie), jud. I., număr cadastral 322/1.
Documentele prezentate de solicitant, au fost următoarele:
Cererea de credit semnată de inc.C. M. adresată Sucursalei Unirea, pentru acordarea unui credit pentru nevoi personale cu ipotecă (Personal Plus) în EURO de valoare „maximă”, pe o perioadă de 288 de luni;
Adeverința de venit nr. 19/26.02.2008 eliberată pentru inc.C. M. de angajatorul . SRL, din care reiese faptul că acesta era angajat la firmă în funcția de director general cu un salariu net lunar în sumă de 6.874 RON;
Contractul individual de muncă nr. 12/01.08.2005 încheiat între . SRL și inc.C. M., conform căruia acesta din urmă a fost angajat în cadrul firmei în funcția de director general cu un salariu de bază lunar brut în sumă de 9.800 RON. Contractul poartă o ștampilă a I.T.M. București pentru luare în evidență, cu indicativul C. I. 108;
C. după cartea de identitate a înv.C. M. ștampilată pentru conformitate cu originalul de . SRL;
Copii după cărțile de identitate ale garanților ipotecari C. M. și C. F., ștampilate pentru conformitate cu originalele de . SRL;
Actul constitutiv împreună cu modificările aduse acestuia și certificatul de înregistrare la ONRC pentru . SRL, documente din care rezultă că inc. C. M. era administrator și asociat majoritar al firmei, deținând 95% din părțile sociale. Toate aceste documente poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL;
Documentele financiar-contabile menționate și la creditul anterior, pentru a se face dovada veniturilor din dividende obținute de inc.C. M. de la . SRL, care poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL: bilanțurile contabile la 31.12.2005 și 31.12.2006; balanțele de verificare la datele de 31.12.2005, 31.12.2006, 31.01.2007 și 31.10.2007; Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților . SRL nr. 1/05.01.2007, privind distribuirea sumei de 3.400.000 RON ca dividende aferente exercițiului financiar 2006; cele 4 dispoziții de plată către casieria . SRL însumând 3.230.000 RON în baza cărora au fost plătite inc.C. M., „dividende aferente exercițiului financiar 2006”; ordinul de plată nr. 21/24.01.2007 în valoare de 340.000 RON pentru „impozit dividende aferent exercițiului financiar 2006”, document purtând ștampila de decontare a RAIFFEISEN BANK SA Agenția I. (indicativ 21);
Certificatul de atestare fiscală nr. C/440/05.02.2008 eliberat de Primăria Comunei Dobroești, jud. I., prin care se confirmă faptul că inc.C. M. figurează pe rol în evidențele administrației publice locale cu un imobil compus din locuință și teren cu valoare de impunere totală de 152.371 RON situat în localitatea Dobroești, . D. nr. 42A (fost bulevard 6 Martie), jud. I., pentru care la data eliberării înscrisului nu existau impozite și taxe neplătite sau alte creanțe bugetare de plată către bugetul local.
Solicitantul creditului a completat și semnat formularul pentru consultarea bazei de date a CRB în data de 26.02.2008, iar banca a consultat situația riscului global și situația creditelor restante în ceea ce-l privește pe inc. C. M.. În urma consultării bazei de date a CRB, a rezultat faptul că înv. C. M. figura la CRB la finele lunii februarie 2008, cu creditul în valoare de 1.100.000 EURO acordat în decembrie 2007 de U. Ț. BANK SA, credit care nu înregistra restanțe.
Bunul propus a fi luat în garantarea creditului, a fost imobilul aflat în proprietatea soților C. M. și F. situat în județul I., comuna Dobroești, . D. (fostă bulevardul 6 Martie) nr. 42A compus din casă (S+P+1E+M – 276 mp) și teren aferent (205,42 mp) având număr cadastral 332/1 intabulat în CF nr. 365 a localității Dobroești jud. I..
Imobilul a fost evaluat de experții evaluatori D. L.-V. și P. D. M. din cadrul .. Conform raportului de evaluare întocmit în data de 03.03.2008, în urma deplasării la fața locului, a verificării faptice și a documentelor de proprietate puse la dispoziție, valoarea de piață stabilită pentru acest imobil a fost de 385.225 EURO, valoare rotundă 385.000 EURO fără TVA, (din care 261.973 EURO valoarea construcției vilei și 123.252 EUR valoarea terenului).
Conform celor consemnate în Raportul de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului Audit Intern al U. Ț. BANK SA (pag. 42), aplicația de credit a fost transmisă prin e-mail în data de 19.03.2008 Comitetului de Credite al băncii spre aprobare.
După aprobare, a fost încheiat contractul de credit nr._ din data de 28.03.2008 între U. Ț. BANK SA (Banca) și inc.C. M. în calitate de Împrumutat, prin care Banca a acordat Împrumutatului un credit în valoare de 327.000 EURO pentru nevoi personale, pe termen de 288 de luni, garantat cu ipotecă de rang I constituită în favoarea băncii, asupra imobilului proprietatea soților C. M. și F. situat în județul I., comuna Dobroești, . D. (fostă bulevardul 6 Martie) nr. 42A compus din casă (S+P+1E+M – 276 mp) și teren aferent (205,42 mp) având număr cadastral 332/1 intabulat în CF nr. 365 a localității Dobroești jud. I..
Conform graficului de rambursare a creditului, parte integrantă din contractul de credit nr._/28.03.2008, prima rată lunară ce trebuia plătită de debitor era în valoare de 3.222,00 EURO (compusă din principal, dobândă și comision), următoarele rate fiind descrescătoare.
Punerea la dispoziție a creditului (debursarea) s-a realizat în data de 31.03.2008 când suma de 327.000 EURO a fost virată în contul curent în EURO deschis de bancă pe numele debitorului inc. C. M. la Sucursala Unirea. În aceeași zi, debitorul a scos în numerar din creditul acordat suma de 300.000 EURO, a plătit comisionul de acordare a creditului în valoare de 8.175 EURO și comisionul pentru ridicare de numerar în valoare de 1.200 EURO.
Diferența de 17.625 EURO a fost utilizată ulterior, în 10.04.2008, 25.04.2008 și 12.05.2008, pentru plăți de rate, comisioane, dobânzi scadente, etc., aferente acestui credit și creditului contractat anterior (1.100.000 EURO în decembrie 2007).
Creditul pentru nevoi personale în valoare de 327.000 EUR, a fost aprobat și acordat de bancă inc. C. M., având la bază aceleași documente care probează bonitatea clientului (veniturile realizate) ce conțin informații nereale (bilanțuri și balanțe de verificare ale . SRL, plăți de dividende în numerar, etc.), descrise detaliat în cazul primului credit.
Referitor la situația creditului, în Raportul de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului Audit Intern al U. Ț. BANK SA (pag. 48), s-a consemnat faptul că la data de 16.06.2009, ca urmare a restanțelor înregistrate, creditul a fost declarat scadent anticipat.
Credit pentru nevoi personale în valoare de 416.000 EURO cu ipotecă
Inculpatul C. M. a contractat de la U. Ț. BANK SA în data de 02.06.2008 cea de a treia facilitate, respectiv un credit pentru nevoi personale cu ipotecă în sumă de 416.000 EURO.
Garanția reală adusă de solicitant pentru garantarea facilității, a fost ipotecă de rang I în favoarea băncii, constituită asupra unui imobil aparținând soților C. P.-D. și F., compus din casă (110 mp) și teren aferent (500 mp) situate în localitatea S., ., jud. Prahova, număr cadastral_, înscris la CF nr. 1245N.
Conform celor consemnate în Raportul de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului Audit Intern al U. Ț. BANK SA (pag. 49), „Inițial, suma solicitată de client a fost de 500.000 EURO, însă datorită restricțiilor privind gradul de îndatorare (nu mai mult de 50%) și valorii garanției evaluate, suma creditului a fost redusă la 416.000 EURO.”
Documentele prezentate de solicitant, regăsite la dosarul de credite, au fost următoarele:
Copii după cărțile de identitate ale garanților ipotecari C. P.-D. și C. M., ștampilate pentru conformitate cu originalele de . SRL;
Actul constitutiv împreună cu modificările aduse acestuia și certificatul de înregistrare la ONRC pentru . SRL, documente din care rezultă că înv. C. M. era administrator și asociat majoritar al firmei, deținând 95% din părțile sociale. Toate aceste documente poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL;
Certificat constatator nr._/26.05.2008 eliberat de ONRC pentru . SRL la cererea inc.N. C. B. I.. Facem precizarea că, printre informațiile solicitate pentru . SRL și implicit înscrise de ONRC în certificatul constatator, nu se numără cele referitoare la indicatorii economici pe ultimii 3 ani (cifra de afaceri și profit brut). Documentul nu este certificat pentru conformitate cu originalul de . SRL, copia existentă la dosar fiind transmisă de pe un fax aparținând . IMPEX SRL;
Documente privind veniturile din dividende obținute de inc. C. M. de la . SRL, care poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL: Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților . SRL nr. 1/05.01.2007, privind distribuirea sumei de 3.400.000 RON ca dividende aferente exercițiului financiar 2006; cele 4 dispoziții de plată către casieria . SRL însumând 3.230.000 RON în baza cărora au fost plătite inculpatului C. M., „dividende aferente exercițiului financiar 2006”; ordinul de plată nr. 21/24.01.2007 în valoare de 340.000 RON pentru „impozit dividende aferent exercițiului financiar 2006”, document purtând ștampila de decontare a RAIFFEISEN BANK SA Agenția I. (indicativ 21);
Certificatul de atestare fiscală nr. F/_/22.05.2008 eliberat de Primăria orașului S., prin care se confirmă faptul că numiții C. P.-D. și C. M. figurează pe rol în evidențele administrației publice locale cu un imobil compus din casă (110 mp) și teren aferent (500 mp) situate în localitatea S., ., jud. Prahova pentru care la data eliberării înscrisului nu existau impozite și taxe neplătite sau alte creanțe bugetare de plată către bugetul local.
Banca a consultat situația riscului global și situația creditelor restante în ceea ce-l privește pe inc.C. M., iar în urma consultării a rezultat faptul că înv.C. M. figura la CRB la finele lunii aprilie 2008, cu cele 2 credite acordate de U. Ț. BANK SA (1.100.000 EURO și 327.000 EURO), care nu înregistrau restanțe.
Imobilul aflat în proprietatea soților C. P.-D. și C. M. situat în S., ., jud. Prahova, a fost evaluat de expertul evaluator S. C. din cadrul .. Conform raportului de evaluare întocmit în mai 2008, în urma deplasării la fața locului, a verificării faptice și a documentelor de proprietate puse la dispoziție, valoarea de piață stabilită pentru acest imobil a fost de 1.780.366 RON, valoare rotundă 1.780.300 RON, echivalentul a 489.618 EURO.
Conform celor consemnate în Raportul de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009 întocmit de reprezentanții Departamentului Audit Intern al U. Ț. BANK SA (pag. 50), aplicația de credit a fost transmisă prin e-mail în data de 29.05.2008 Comitetului de Credite al băncii spre aprobare.
După aprobare, a fost încheiat contractul de credit nr._ din data de 02.06.2008 între U. Ț. BANK SA (Banca) și inc.C. M. în calitate de Împrumutat, prin care Banca a acordat Împrumutatului un credit în valoare de 416.000 EURO pentru nevoi personale, pe termen de 289 de luni, garantat cu ipotecă de rang I constituită în favoarea băncii, asupra imobilului proprietatea soților C. P.-D. și C. M. situat în localitatea S., ., jud. Prahova, număr cadastral_, înscris la CF nr. 1245N.
Punerea la dispoziție a creditului (debursarea) s-a realizat în data de 02.06.2008 când suma de 416.000 EURO a fost virată în contul curent în EURO deschis de bancă pe numele debitorului inc.C. M. la Sucursala Unirea.
Din credit, au fost efectuate următoarele plăți:
Retrageri succesive de numerar în perioada 02.06. – 10.07.2008 care au însumat 220.211 EURO;
Plată externă în data de 03.06.2008 în valoare de 150.000 EURO cu explicația în extrasul de cont „transfer extern BOUNELIS GIORGIOS AND VISSARIOS GREECE”;
Comision acordare credit în 02.06.2008 în valoare de 10.400 EURO;
Rate de credit și dobânzi aferente celor trei credite angajate, în valoare totală de 33.728,73 EURO, achitate în perioada 02.06. – 25.07.2008;
Comisioane pentru ridicări de numerar și alte comisioane bancare în sumă de 1.660,27 EURO.
În concluzie, referitor la creditele bancare acordate inculpatului C. M. se relevă cu prisosință aceea că:
- Documentele prezentate de inc.C. M. la solicitarea celor trei credite, pentru justificarea veniturilor sale din dividende obținute de la . SRL, conțin informații nereale (bilanțurile contabile la 31.12.2005 și 31.12.2006; balanțele de verificare la datele de 31.12.2005, 31.12.2006, 31.01.2007 și 31.10.2007; Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților . SRL nr. 1/05.01.2007, privind distribuirea sumei de 3.400.000 RON ca dividende aferente exercițiului financiar 2006; cele 4 dispoziții de plată către casieria . SRL însumând 3.230.000 RON în baza cărora au fost plătite inc. C. M., „dividende aferente exercițiului financiar 2006”).
- În urma analizării balanței de verificare a . SRL pentru luna ianuarie 2007, a rezultat că rulajul creditor al contului 5311 – Casa în lei a fost în sumă de 18.000,17 RON (totalul plăților efectuate în numerar prin casă). Rezultă că dispozițiile de plată pentru dividende care au însumat 3.400.000 RON, nu au fost înregistrate în casierie și nu se regăsesc în evidența financiar-contabilă a firmei.
- Ordinul de plată nr. 21/24.01.2007 către Bugetul de stat - Trezoreria Sector 3 în valoare de 340.000 RON întocmit de . SRL, pentru „impozit dividende aferent exercițiului financiar 2006”, document purtând o ștampilă de decontare a RAIFFEISEN BANK SA Agenția I. (indicativ 21), prezentat în copie la U. Ț. BANK SA, nu există în evidențele RAIFFEISEN BANK SA, nu a fost decontat și în consecință nu este real. Acest document poartă ștampila CONFORM CU ORIGINALUL a . SRL.
- Atât la data solicitării primului credit (14.12.2007) cât și la solicitările ulterioare de credite (februarie și mai 2008), se puteau verifica în bazele de date ale Ministerului Finanțelor Publice și ONRC, dacă au fost depuse situațiile financiare ale . SRL pentru exercițiile financiare aferente anilor 2005 și 2006 și concordanța datelor raportate cu cele din situațiile depuse la bancă.
Având în vedere prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 republicate, art. 35 (1), conform cărora un exemplar al situațiilor financiare anuale se depune la organele fiscale teritoriale în termen de 120/150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, precum și faptul că bilanțurile anuale ale . SRL transmise băncii în copii de inc. C. M. prezintă ștampila de înregistrare la organele fiscale (M.F.P. – D.F.P. Sector 3), cu data de intrare 26.03.2006 (pentru anul 2005) și respectiv 31.03.2007 (pentru anul 2006), rezultă faptul că în luna decembrie 2007 și ulterior în anul 2008, situațiile în cauză puteau fi accesate în baza de date a Ministerului Finanțelor Publice. În urma verificărilor site-ului Ministerului Finanțelor Publice, se putea constata faptul că pentru anul 2005 nu figurează depusă situația financiară anuală (deși copia prezentată băncii avea ștampilă de depunere la organele fiscale), iar pentru anul 2006, situația financiară depusă nu conține aceleași date cu cele înscrise în bilanțul adus la bancă. Aceste verificări nu au fost făcute de către inc. L. A. R..
- Ținând cont de cele consemnate anterior privind documentele prezentate de inc.C. M. pentru a-și demonstra solvabilitatea, rezultă că acesta nu îndeplinea condițiile necesare pentru angajarea celor 3 împrumuturi, deci nu se justifică solicitarea acestor facilități.
S-a menționat că în urma analizării înscrisurilor existente la dosar, a rezultat că între cei doi debitori inc.H. I. și C. M., există o . legături (documente, persoane), după cum urmează:
. reprezentată de inc. N.-C. B.-I. (asociat unic și administrator), a achiziționat vila și terenul situate în județul I., . ., în anul 2006 de la părinții inc.C. M. (C. M. și F. – contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2749/11.08.2006), după care în decembrie 2007 l-a vândut iarăși către inculpatul C. M.;
Conform Încheierii judecătorului delegat de la ONRC nr. 2967/22.12.2005 existentă la dosar, inculpatul N.-C. B.-I. este cel care a formulat cererea privind autorizarea și înmatricularea în registrul comerțului a . SRL, în calitate de asociat. Din Raportul istoric nr._/05.02.2010 transmis de ONRC pentru . SRL (date de identificare J_, CUI_), rezultă că inc.N.-C. B.-I. nu a avut nici o calitate în firmă, de la înființare și până în prezent, asociat unic și administrator cu puteri depline fiind inc.H. I.;
Adeverința de venit nr. 19/26.02.2008 eliberată pentru inc.C. M. de angajatorul . SRL este semnată de inc. N.-C. B.-I. în calitate de director;
În raportul de evaluare întocmit de experții evaluatori ai . în data de 03.03.2008 pentru imobilul aflat în proprietatea soților C. M. și F. situat în județul I., . garantarea creditului pentru nevoi personale cu ipotecă în valoare de 327.000 EURO solicitat de inc. C. M., la pct. 1.4. și3.8. s-a consemnat faptul că inspecția bunului imobil a fost realizată „în prezența reprezentantului clientului inc. N.-C. B.-I.” ;
Certificatele constatatoare nr._/14.12.2007 și nr._/26.05.2008 privind . SRL, depuse de inc.C. M. pentru obținerea primului și celui de al treilea credit, au fost eliberate de ONRC „solicitantului înv.N. C. B. I.”;
Conform explicațiilor înscrise în extrasul de cont curent în EURO al inc. C. M., rezultă că în data de 17.07.2009, în contul său a fost depusă suma de 8.000 EURO de către inc. N.-C. B.-I.;
Persoana care a solicitat eliberarea certificatului constatator_/05.06.2008 de către ONRC pentru . SRL (CUI_, J_ ) a fost inc. N.-C. B.-I., iar scopul solicitării a fost „spre a-i servi la BANCĂ”;
Conform raportului de evaluare întocmit în luna mai 2008 de expertul evaluator inc.Ș. C. (director la .), valoarea de piață determinată pentru activul adus în garanție în vederea acordării creditului acordat inc. H. I., a avut la bază surse de informații prezentate de client ”reprezentat prin inc. N.-C. B.-I.”;
În urma investigațiilor efectuate de Departamentul de Prevenire a Fraudelor din U. Ț. BANK SA (Raport de audit detaliat intern nr. 44/21.05.2009, pag. 23) a rezultat că diploma de bacalaureat prezentată de inc. H. I. „a fost eliberată pentru inc. N.-C. B.-I.”;
Instanța de fond, a constatat că, în drept, faptele inculpaților:
- Hondarul I. de a fi solicitat și obținut prin intermedierea inc. L. A. R., un credit bancar de la U. Ț. Bank, prin inducerea în eroare a acesteia referitor la eligibilitatea sa de client, eroare fără de care partea vătămată nu ar fi încheiat contractul de credit bancar, ce a avut drept urmare păgubirea băncii cu suma de 2.669.368,38 Euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2, 3 și 5 din C.p.
- C. M. de a fi solicitat și obținut, prin intermedierea inc. L. A. R., administrator al S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L., 3 credite bancare, prin inducerea în eroare a U. Ț. Bank referitor la eligibilitatea sa, eroare fără de care partea vătămată nu ar fi încheiat contractele de credit bancar, ce a avut drept urmare păgubirea băncii cu suma totală de 1.843.000 Euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
- N. C. B. I. de a fi ajutat pe inc. H. I. și inc. C. M. (în special la identificarea imobilului teren, a actului de studii, prezentarea de înscrisuri) în sensul inducerii în eroare a băncii U. Ț. Bank pentru acordarea de credite și obținerea acestora, eroare ce a fost determinantă pentru încheierea contractelor de credit ce a avut drept urmare păgubirea băncii cu suma totală de 4.512.368,38 Euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
- Ș. C. de a fi întocmit în mod nereal raportul de evaluare, ca mijloc fraudulos, referitor la imobilul inc. H. I. adus în garanție, care a fost determinant în acordarea creditului de către partea vătămată deși acesta din urmă (H. I.) nu era eligibil sub nici un aspect, cu păgubirea băncii cu suma de 2.669.368,38 Euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p.
- L. A. R., administrator al inc S.C. L. F. MANAGEMENT S.R.L. și a acesteia din urmă, care în calitate de intermediari ai U. Ț. Bank, au facilitat obținerea de credite bancare de către inc. H. I. și C. M., prin mijloace frauduloase și inducerea în eroare a băncii, ce a avut de urmare păgubirea părții vătămate cu suma totală de 4.512.368,38 Euro, la care se adaugă comisionul dobândit astfel ilegal de 72.318,68 Euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din C.p. cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
Deși inculpatul S. C. nu a recunoscut infractiunile retinute în sarcina sa, arătând că toată raspunderea revine proprietarului terenului adus în garantie, afirmație făcut în faza de urmărire penală, tribunalul a apreciat aceasta motivare nu este una în conformitate cu atribuțiile legate de profesia pe care o exercită, căci în acest caz ar însemna să nu se mai apeleze la opinia unui expert evaluator în materia respectivă.
Împrejurarea că inculpatul se afla într-o stare precară de sănătate, dovedită cu acte medicale, depuse la instanța de fond, la momentul efectuării raportului de expertiza în cauză nu îl exonerează de răspundere penală, întrucât era obligat să verifice activitatea desfășurată de martora P. S. și să efectueze un raport de expertiză care să reflecte realitatea din teren, conform standardelor legale. In consecință, solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa potrivit disp art. 11 pct 2 lit.a rap la art 10 lit.a C.p.p., nu are suport probator, fiind dovedită implicit existența unei acțiuni frauduloase și intenția inculpatului de a-i ajuta pe ceilalți inculpați în vederea obținerii creditului bancar.
Nici solicitarea inculpatului L. A. R. de achitare, potrivit art. 11 pct 2 lit.a raportat la art. 10 lit.a C.p.p. și, în subsidiar, raportat la art.10 lit.d C.p.p., nu își are suport probator, prin activitatea sa, amplu descrisă în rechizitoriu și rezultată din probe, a ajutat pe inculpați pentru a obține în mod fraudulos un folos material injust. Inculpatului L. A. R. îi revenea de a verifica înscrisurile depuse de inculpați pentru obținerea creditului, obligație pe care acesta nu și-a respectat-o, astfel că a folosit unele înscrisuri ce aveau un conținut ce nu corespundeau realității pe care le-a utilizat în scopul inducerii în eroare a băncii pentru ca ceilalți inculpați să obțină foloase materiale injuste.
Deși inculpații C. M., H. I. și N. Carstina B. I. au recunoscut în faza de urmărire penală acuzația ce li se aduce și și-au menținut această poziție și în fața instanței de judecată, totuși cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, apărătorul ales al acestora a solicitat achitarea, potrivit dispozițiilor art.11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.d C.p.p., întrucât faptei îi lipsește latura subiectivă, respectiv intenția, motiv pentru care tribunalul nu a reținut în favoarea acestora dispozițiile art 3201 alin.7 C. pr. pen.
Intenția acestora de a obține un folos material injust pentru sine, prin inducerea în eroare a instituției bancare, prin modalitatea prezentării unor înscrisuri ce nu corespundeau realității, face dovada întrunirii tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina celor trei inculpați.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev. de art 72 C.p., respectiv cele legate de gradul de pericol social ridicat al faptelor, de modalitatea de concepere și executare a faptelor, de urmările produse, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, necunoscuți cu antecedente penale .
Cu privire la inculpații C. M., H. I. și N. C. B. I., tribunalul a reținut în favoarea acestora dispozițiile art.19 din OU 43/2002, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.
Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse orientată peste minimul special prevăzut de lege va fi de natura să asigure scopul educativ, preventiv și de constrângere prev. de art. 52 C.p. și i-a determinat pe inculpați să adopte un comportament corespunzător față de ordinea de drept și valorile socio-morale.
Față de acestea, instanța de fond a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpaților condamnați pentru mai multe infracțiuni aflate în concurs real, urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea.
Cu excepția inculpaților S. C. și a persoanei juridice, . SRL, tribunalul a apreciat că pentru ceilalți inculpați se impune alegerea, ca modalitate de executare a pedepsei, cea în regim de detenție, prin aplicarea art.71 și art. 64 C.p., pe durata executării pedepsei principale.
In cazul inculpatului S. C., care are o vârstă înaintată și a făcut dovada, prin acte medicale, că suferă de o boală incurabilă, respectiv cancer de colon, tribunalul a apreciat că se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art 86/1 C.p., pe o durată de 7 ani ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art.86/2 alin.1 C.p., ținându-se seama de împrejurările arătate și că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta care nu va mai săvârși infracțiuni pe viitor.
De asemenea, tribunalul a aplicat, potrivit art 65 alin.2 C.p. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p., tuturor inculpaților a cărei durată variază în raport de cuantumul pedepsei principale și care se va executa, după executarea pedepsei principale.
In ceea ce privește persoana juridică . SRL, tribunalul a apreciat că se impune condamnarea acesteia la amenda penala al cărei cuantum va fi orientat ușor peste minimul special prevăzut de lege, în limitele prevăzute de disp.art.71/1 alin.3 C.p., pedeapsă ce se va aplica pentru fiecare dintre infracțiunile aflate în concurs real, pedepse ce se vor contopi potrivit art 33 alin.1 lit.a C.p., rap la art 40/1 alin.1 C.p., urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea.
Întrucât au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de disp. art 998-999 C. pen., în baza art 14,15 C.p.p. rap. la art.346 alin.1 C.p.p., instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U. Tiriac Bank SA și a dispus obligarea, în solidar a inculpaților H. I., N. Cirstina B. I., S. C., L. A. R. și . SRL, la plata sumei de 2.569.565,13 euro (echivalentul sumei de 11.644.755,26 Ron la cursul BNR de 4,5318 Ron/euro, valabil la data de 01.11.2012), plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
In baza art. 14 și art.15 C.p.p. rap. la art.346 alin.1 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă U. Tiriac Bank SA și a dispus obligarea în solidar a inculpaților C. M., N. Cirstina B. - I., L. A. R. și . SRL, la plata sumelor de bani de 394.992,36 euro (echivalentul sumei de 1.790.026,38 Ron la cursul BNR de 4,5318 Ron/euro, valabil la data de 01.11.2012), plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective și la plata sumei de 519.554,69 Ron (echivalentul sumei de 2.354.517,94 Ron la cursul BNR de 4,5318 Ron/euro, valabil la data de 01.11.2012) plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
In baza art 14 și art.15 C.p.p. rap. la art.346 alin.1 C.p.p., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U. Tiriac Bank SA și a dispus obligarea în solidar a inculpaților L. A. R. și . SRL, la plata sumei de 306.877,10 Ron plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
Instanța de fond, în vederea reparării pagubei produsă prin infracțiune, a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, până la concurența sumelor de bani, pentru fiecare inculpat.
A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului asupra autoturismului Mitsubishi Colt Z 30 Z 2413 nr. de înmatriculare_, culoare neagră, an de fabricație 2008, ._, . XMCMNZ34A8F041541, aparținând inculpatei . SRL.
Instanța de fond a obligat, în solidar inculpații H. I., N. Cirstina B. I., S. C., L. A. R., . SRL și C. M. la plata sumei de 474.274,05 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă U. Tiriac Bank SA, astfel cum au fost dovedita prin înscrisurile, respectiv facturi, depuse de aceasta la dosarul de cercetare judecătorească.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații H. I., C. M., N. C. B. I., Ș. C., L. A. R. și . SRL și partea civilă U. Ț. Bank SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Părțile au dezvoltat amplu motivele de apel invocate în cauză și care au fost atașate la dosarul instanței de apel, vol.I, (f.3-13 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.; f.45-49 parte civilă U. Ț. Bank SA; f.79-89 inc. Ș. C.; f.90-100 inc. H. I., N. C. B. I., C. M.; f.104-117 inc. L. A. R.; f.176-184 . SRL).
În esență, parchetul a criticat hotărârea apelată sub patru aspecte:
- nelegalitatea hotărârii, sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art.19 din O.U.G. nr.43/2002, față de inculpații H. I., C. M., N. C. și B. I.;
- neaplicarea pedepselor accesorii și complementare prev. de art.64 lit.c C. pen., față de inculpații persoane fizice;
- neaplicarea prevederilor art.4797 alin.5 C. pr. pen. în ceea ce o privește pe inculpata persoană juridică . SRL;
- greșita aplicare a criteriilor privind individualizarea judiciară a pedepsei față de inculpatul Ș. C..
Inculpații persoane fizice au solicitat în principal să se dispună achitarea lor în temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.a C. pr. pen., motivând că nu se fac vinovați de comiterea faptelor reținute în sarcina lor și pentru care s-a dispus în mod nelegal și condamnarea la pedepse cu închisoare, iar inculpatul L. A. R. a mai invocat și nelegalitatea hotărârii sub aspectul nemotivării acestora, susținând că în considerentele hotărârii au fost preluate motivările din actul de sesizare al instanței.
Partea civilă . SA a criticat mai întâi încheierea de ședință din data de 19.01.2012 motivând că, în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea de introducere în cauză a asiguratorului Lloyd"s Brit Syndicates Limited - Lloyd"s Brit Syndicates 2987, Subscriitor Jonathan Rory Turner, societate de asigurare a subscrisei și împotriva căreia are vocație de a se îndrepta pentru recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunilor obiect al prezentei cauze penale.
. SRL a solicitat, în principal desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, susținând că prima instanță nu a făcut o descriere concretă a faptei ce i se impută, a actelor materiale săvârșite, legătura de cauzalitate dintre acestea și rezultatul prejudiciabil, precum și intenția directă calificată ca scop, iar în subsidiar, a solicitat administrarea de probe prin care să dovedească că nu a comis nicio faptă penală.
În cursul soluționării apelurilor penale, înainte de a se pune în discuția părților administrarea mijloacelor de probă invocate de inculpați în apărarea lor, Curtea a pus în discuția părților excepția de nelegalitate a sentinței penale, invocată de partea civilă, privind neintroducerea în cauză și necitarea părții responsabile civilmente, excepție care a fost însușită de toți inculpații din cauză care au solicitat admiterea acesteia.
Curtea examinând legalitatea sentinței penale apelate raportat la excepția invocată de partea civilă, constată fondată excepția.
Din actele dosarului, Curtea constată că în această cauză penală, la instanța de fond, cercetarea judecătorească a început la data de 08.02.2012, când, în ședință publică s-a dat citire actului de sesizare a instanței, după care și inculpaților li s-au explicat drepturile și obligațiile acestora (vol.I, f.455).
Înainte de această dată, partea civilă a solicitat, în scris, primei instanțe, la data de 16.12.2011 (vol.I f.235) introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente (asigurător) a Lloyd"s Brit Syndicates Limited, invocând în acest sens Polița de Asigurare de Răspundere Complexă a Riscurilor Bancare, Criminalitate Electronică și Răspundere Profesională Lloyd"s 713/SPPRFR 090 00 38 în vigoare în perioada 1.01.2009 – 1.01.2010 (denumită „Polița Lloyd"s”) sens în care a depus la dosar și contractul invocat în original și în traducere autorizată în limba română, împrejurări față de care prima instanță a dispus citarea în cauză a părții responsabile civilmente pentru termenul de judecată acordat la data de 19.01.2012, dată până la care această parte a invocat lipsa calității procesuale pasive, invocând lipsa de calitate de salariat al părții civile a vreunui inculpat, în cauză nu s-au stabilit cine și cum ar fi comis „acțiuni frauduloase și înșelătoare” iar polița de asigurare ar atrage cel mult răspunderea civilă contractuală și nu delictuală.
La termenul de judecată din data de 19.01.2012 prima instanță, în considerentele încheierii pronunțate a respins cererea de introducere în cauză a părții responsabile civilmente, arătând că nu sunt elemente concludente și pertinente care să justifice calitatea de parte responsabilă civilmente a asigurătorului.
În raport de actele din dosar, Curtea constată că înainte de citirea actului de sesizare a instanței de fond, partea civilă, în termenul legal prev. de art.16 C. pr. pen. a solicitat introducerea în cauză a asigurătorului, în calitate de parte responsabilă civilmente, Lloyd"s Brit Syndicates Limited, cerere respinsă în mod nefondat de prima instanță, în raport de secțiunea 9 din contractul de asigurare care definește noțiunea de salariat „una sau mai multe persoane angajate de Asigurat în calitate de consultanți” și de faptul că, doar ca urmare a efectuării cercetării judecătorești se putea constata dacă acțiunile pretinse a fi comise de inculpatul L. A. R. sunt sau nu comise cu intenția directă de a fonda partea civilă.
Soluționând cauza penală fără a dispune introducerea în cauză a asigurătorului și citarea legală a acestuia, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, considerente față de care se vor admite apelurile declarate în cauză, în baza art.421 pct.2 lit.b C. pr. pen., se va desființa sentința penală apelată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
Văzând și dispozițiile art.272 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații H. I., C. M., N. C. B. I., Ș. C., L. A. R. și . SRL și partea civilă U. Ț. BANK, împotriva sentinței penale nr.418 din 22.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală.
Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță - Tribunalul București.
Onorariul avocatului din oficiu, parțial, în sumă de câte 100 lei pentru inculpații persoane fizice, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.02.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
F. D. L. C.-N.
GREFIER,
M. C.
Red. D.F.
Dact. A.L. 10 ex./12.03.2014
T. București – S.II. – jud. T. G.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 230/2014. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 226/2014.... → |
|---|








