Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1656/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1656/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2012 în dosarul nr. 1656/2012
DOSAR NR._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1656
Ședința publică din data de 04 septembrie 2012
Curtea constituită din:
P. - D. L.
JUDECĂTOR - I. T.
JUDECĂTOR – I. C.
GREFIER - A. M.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București– a fost reprezentat de procuror V. M..
Pe rol soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B., împotriva sentinței penale nr.194/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul inculpat P. G., personal și asistat de apărător ales B. V., cu delegație la dosar, lipsind intimata parte civilă P. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recurentului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, redozarea pedepsei aplicate inculpatului în raport de gravitatea faptei. De asemenea, apreciază că s-au aplicat în mod greșit, în favoarea inculpatului, circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.c Cod penal, având în vedere că acesta, pe parcursul urmăririi penale, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Consideră că se impune aplicarea unei pedepse mai severe, care să corespundă scopului legii penale.
Apărătorul ales al intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea sentinței penale pronunțate de prima instanță. Solicită a se avea în vedere lipsa antecedentelor penale ale clientului său, faptul că are un loc muncă stabil și își câștigă existența în mod licit. La dosarul de urmărire penală nu există probe certe, concludente, din care să rezulte că inculpatul s-ar face vinovat de faptul că ar fi deposedat pe partea vătămată, prin violență, de telefonul mobil.
De asemenea, consideră că în mod judicios instanța de fond a făcut aplicarea atât a circumstanței atenuante prevăzute de dreptul comun în materie, cât și de circumstanța specială prevăzută de art.3201 Cod pr.penală.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.194 din 11 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ , în temeiul art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.e) Cod penal cu aplic art.74 lit.c) rap. la art.76 lit.d) Cod penal și cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod pr.penală, a fost condamnat inculpatul P. G. (fiul lui V. și A., născut la data de 27.09.1967, în București, domiciliat în oraș Otopeni, Calea Bucureștilor nr.82, ., .), la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a, teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art.359 Cod penal, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În temeiul art.71 alin.(5) a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a luat act ca partea civila P. T. a renunțat la pretențiile civile.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 16.02.2012, emis în dosarul nr.5581/P/2011, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul P. G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin. 1 - 209 alin.1 lit.e Cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 02.10.2011, organele de poliție au fost sesizate de către numita P. T. cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 11:15, în timp ce aceasta traversa pasarela peste DN1 din orașul Otopeni s-a întâlnit cu inculpatul P. G. (fostul soț al colegei sale de serviciu, C. C.) care, după ce a tras-o de păr și i-a fixat mâna în zona gâtului, i-a sustras din geanta personală un telefon mobil marca Nokia. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că persoana vătămată a prezentat în regiunea cervicală postero-laterală dreapta și a antebrațului stâng leziuni de violență ce pot data din 02.10.2011, posibil produse prin lovire cu corp dur, pentru care nu necesită îngrijiri medicale. Organele de poliție s-au deplasat apoi la locuința inculpatului, unde mama acestuia le-a remis un telefon, aceeași marcă și același model cu cel sustras, ce avea montat acumulatorul telefonului sustras.
Ulterior, avându-se în vedere absența unor probe temeinice privitoare la faptul că inculpatul a exercitat violențele împotriva părții vătămate pentru a-și apropria telefonul mobil al acesteia, organul de urmărire penală a continuat cercetările doar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, considerându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, schimbându-se în acest sens și încadrarea juridică.
Situația de fapt reținută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de depistare, declarațiile inculpatului, ale martorilor și părții vătămate, certificat medico-legal.
Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 04.04.2012, a fost audiat inculpatul, care a arătat că înțelege să se judece în baza probelor administrate în cursul urmăririi penală, recunoscând fapta așa cum a fost reținuta în rechizitoriu și solicitând aplicarea prevederilor art.3201 Cod pr.penală.
De asemenea, la același termen partea civilă P. T. a precizat în fața instanței că nu mai are nicio pretenție civilă de la inculpat.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriu.
S-a apreciat că fapta este dovedită de declarațiile inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei, coroborate conform art.69 Cod pr.penală cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P. G., constând in aceea că la data 02.10.2011, în jurul orelor 11:15, în timp ce partea civilă P. T. traversa pasarela peste DN1 din orașul Otopeni, i-a sustras acesteia un telefon mobil marca Nokia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal.
La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal (condițiile răspunderii penale), limitele de pedeapsă stabilite in partea specială a Codului penal, gradul de pericol social (prejudiciul produs a fost parțial recuperat), modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului.
De asemenea, având în vedere atitudinea inculpatului în cursul urmăririi penale și al judecății, acesta prezentându-se în fața autorității și recunoscând fapta așa cum a fost ea reținută în actul de sesizare, având în vedere și prejudiciul mic cauzat, pe lângă aplicarea art.320¹ alin.7 Cod pr.penală, instanța a mai reținut și aplicarea art.74 alin.1 lit.c) Cod penal cu referire la art.76 alin 1 lit.d) Cod penal.
În raport de particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului, regretul sincer manifestat de acesta, instanța de fond a considerat că scopul educativ, preventiv și represiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, depuse în scris la dosar, se precizează că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă redusă și disproporționată în raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, persoana inculpatului (al cărui profil moral relevă faptul că este o persoană violentă) și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, criteriile la care face referire art.72 Cod penal fiind reținute în mod formal, fără a li se da eficiență practică la cazul concret supus judecății.
Astfel, instanța nu a ținut seama de faptul că inculpatul nu a recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptei, că nu este recidivist și nu a mai fost condamnat pentru fapte similare.
Se mai arată că încadrarea în drept a faptei inculpatului din considerente este greșită, instanța reținând în sarcina acestuia infracțiunea prev.de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g și i Cod penal cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, invocându-se astfel existența unor contradicții între ceea ce s-a reținut în considerente și dispozitivul aceleiași hotărâri.
De asemenea, instanța a reținut nejustificat pe lângă disp.art.3201 alin.7 Cod pr.penală și circumstanța prev.de art.74 lit.c Cod penal, situație în care s-a acordat o dublă eficiență atitudinii de recunoaștere a faptei de către inculpat.
În plus, prima instanță nu a dedus reținerea de 24 de ore a inculpatului, dispusă prin ordonanța din 02.10.2011.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, conform art.3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată că recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. este fondat și va fi admis conform art._ pct.2 lit.d Cod pr.penală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În fața primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, după aducerea la cunoștință a prevederilor art.3201 Cod pr.penală, inclusiv a imposibilității administrării altor probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, și a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime în caz de recunoaștere a învinuirii aduse prin rechizitoriu, recurentul inculpat a precizat în mod expres că este de acord cu aplicarea procedurii instituite de Legea nr.202/2010, prin art.3201 Cod pr.penală.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea reține, în acord cu prima instanță, că recurentul inculpat P. G., în data de 02.10.2011, în jurul orei 11.15, în timp ce se afla pe pasarela ce traversează DN 1 din orașul Otopeni, și-a însușit telefonul mobil marca Nokia, după ce a sesizat că acesta căzuse din geanta numitei P. T., împrejurare neobservată de către partea vătămată.
Vinovăția recurentului inculpat este dovedită, dincolo de orice dubiu, prin mijloacele de probă administrate, respectiv: mențiunile cuprinse în plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și de depistare, declarațiile martorilor cu care se coroborează declarațiile inculpatului prin care a recunoscut, în fața instanței, acuzațiile ce i-au fost aduse.
Încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina recurentului inculpat este corectă, aceasta întrunind, într-adevăr, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin. 1-209 alin.1 lit.e Cod penal.
Referitor la reținerea în cadrul considerentelor hotărârii recurate ca temei al încadrării juridice date faptei și a dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal privitoare la starea de recidivă postcondamnatorie, Curtea apreciază că este vorba despre o eroare materială, câtă vreme atât în minută, cât și în dispozitivul hotărârii aceste dispoziții nu sunt menționate. Mai mult, din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului nu rezultă existența vreunei stări de recidivă, acesta nemaifiind de altfel niciodată condamnat.
Din perspectiva individualizării pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că, într-adevăr, instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică, fiind incident cazul de casare prev.de art.3859 pct.14 Cod pr.penală, în sensul celor menționate în continuare.
Astfel, potrivit art.72 alin.(1) Cod penal: „La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.
Față de împrejurarea că, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod pr.penală, având în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime pentru această infracțiune.
Într-o atare situație, în mod nejustificat instanța de fond a reținut circumstanța atenuantă prev.de art.74 alin.(1) lit.c) Cod penal (constând în aceea că inculpatul a avut un comportament sincer, recunoscând și regretând fapta comisă), întrucât pe același temei – recunoașterea săvârșirii faptei – s-ar reduce de două ori limitele de pedeapsă.
În plus, pentru a se putea acorda relevanța de circumstanță atenuantă prev.de art.74 lit.c Cod penal, recunoașterea comiterii faptei de către inculpat trebuie să fie totală și neechivocă, constantă pe tot parcursul procesului – atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății în fața primei instanțe – să reprezinte o conduită procesuală de colaborare cu organele judiciare în sensul stabilirii situației de fapt. Declarația de recunoaștere avută în vedere la reținerea circumstanței atenuante în discuție reprezintă un mijloc de probă apt (prin coroborare cu alte probe) să stabilească existența faptei, modul de săvârșire și împrejurările în care a fost comisă. Or, în speța dedusă judecății acest lucru nu s-a întâmplat, inculpatul având o atitudine oscilantă, de negare a comiterii faptei în cursul urmăririi penale și de recunoaștere a săvârșirii acesteia, în condițiile art.3201 Cod pr.penală, în cursul judecății în fața primei instanțe.
Față de cele mai sus arătate și având în vedere, în mod cumulativ, criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate în art.72 Cod penal, Curtea va înlătura circumstanța atenuantă prev.de art.74 lit.c) Cod penal și va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum apt să asigure exigențele art.52 Cod penal și să dea relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului – care, deși nu a mai suferit anterior alte condamnări, nu se află la primul conflict cu legea penală, acestuia fiindu-i aplicată prin ordonanța nr.979/P/2011 din 01.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria B. sancțiunea amenzii administrative pentru comiterea infracțiunii de distrugere, prev.de art.217 alin.1 Cod penal.
Privitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către prima instanță, Curtea constată că, într-adevăr, în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art.81 Cod penal, scopul pedepsei putând fi atins și fără privarea inculpatului de libertate, prin aceasta fiind asigurată atât prevenția generală, cât și cea specială.
Așa fiind, instanța de recurs va menține modalitatea de executare aleasă în primă instanță și va stabili un termen de încercare conform art.82 Cod penal.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că este întemeiată și cealaltă critică formulată de P., în sensul că în mod nelegal instanța de fond nu a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța din 02.10.2011, situație în care, constatând incidența cazului de casare prev.de art.3859 pct.172 Cod pr.penală, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.38516 cu referire la art.381 Cod de procedură penală va constata că inculpatul a fost reținut la data de 02.10.2011.
Din oficiu instanța constată că și pedeapsa accesorie aplicată inculpatului trebuie reformată câtă vreme fapta dedusă judecății nu are vreo legătură cu dreptul la vot al inculpatului.
Având în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite de inculpat, circumstanțele în care a acționat, persoana inculpatului, Curtea apreciază că acesta este nedemn să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit.b Cod penal.
Instanța de fond a considerat însă în mod netemeinic că natura și gravitatea faptei impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art.64 lit.a teza I Cod penal, motiv pentru care această pedeapsă accesorie aplicată în primă instanță va fi înlăturată.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct.2 lit.d) Cod pr.penală, admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.194 din 11.04.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând în fond:
În temeiul art.208 alin.(1) – art.209 alin.(1) lit.e) Cod penal cu aplic 3201 alin. 7 Cod pr.penală condamna pe inculpatul P. G. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.a, teza a II-a și b Cod penal.
In temeiul art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Constată că inculpatul a fost reținut la data de 02.10.2011.
În baza art.192 alin.(3) Cod pr.penală, cheltuielile judiciare aferente soluționării recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 septembrie 2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
D. L. I. T. I. C.
GREFIER,
A. M.
Red.D.L./Th.red.C.V.M.-ex.2/17.09.2012
Jud.B. – jud.E.D.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 71/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. pozitiv/negativ. Art. 43 CPP/art51... → |
|---|
