Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 99/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 99/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 99/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
SENTINȚA PENALĂ NR.99
Ședința publică din data de 08 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. E.
GREFIER: B. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror V. M..
Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de petenta S. E. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată la data de 10.10.2012 în dosar nr.494/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 25 februarie 2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data 07 martie 2013, apoi la data de 08 martie 2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin rezoluția din data de 15.11.2012 dată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 3789/II-2/2012, în temeiul art. 275 și următoarele Cod de procedură penală, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta S. E. împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 494/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv rezoluția din 10.10.2012 prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. g) Cod de procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de magistratul-judecător L. C. de la Judecătoria Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 249 Cod penal.
Împotriva măsurilor adoptate de procurori, petenta a formulat plângere, în temeiul art. 2781 Cod de procedură penală, prin care reiterează solicitările și motivarea făcută la organele de urmărire penală.
Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută cu ocazia soluționării plângerii formulate de petentă la organul de urmărire penală, iar soluția adoptată de acesta își găsește corespondent în actele premergătoare efectuate din care a rezultat că, prin sentința civilă nr._ din 08.12.2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea Primăriei Municipiului București împotriva pârâților S. E. și S. I., dispunându-se rezilierea contractului de închiriere nr. 43/1998 și evacuarea acestora din spațiul situat în București, .. 32, sector 1 .
Este adevărat că hotărârea a fost redactată la data de 16.03.2004, când s-au făcut și comunicările către părțile în cauză, aspect cu privire la care petenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 264 Cod procedură civilă, dar aceasta a sesizat organele de cercetare penală – P. de pe lângă Curtea de Apel București – abia la data de 23.03.2012, astfel că, în mod corect s-a apreciat de P. că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzute de art. 122 alin. 1 lit. d) Cod penal în cursul anului 2005, termen calculat prin raportare la limitele de pedeapsă aplicabile pentru comiterea infracțiunilor reclamate de petentă. Astfel, pentru art. 246 Cod penal – infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare, iar pentru art. 249 Cod penal –neglijență în serviciu, închisoare de la o lună la 2 ani sau amenda.
Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. g) Cod de procedură penală, care face orice alte critici să fie superflue.
În raport de aceste considerente, Curtea, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a) Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S. E..
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781 alin. 8 lit. a) Cod de procedură penală respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S. E., menținând rezoluția din 15.11.2012 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 3789/II-2/2012 prin care s-a respins plângerea aceleiași petente împotriva rezoluției din 10.10.2012 adoptată în dosarul nr. 494/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Obligă petenta la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. A. E. B. C.
Red.A.E.B./Th.red.P.A.M..-ex.2/20.03.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 213/2012. Curtea de Apel... → |
|---|








