Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1111/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1111/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1111/2013

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1111

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - R. G.

JUDECĂTOR - C.-B. I.-T.

JUDECĂTOR - C. C.

GREFIER - I. P.

Ministerul Public – Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. C..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect recursurile declarate de recurenții inculpați M. S. B. și B. M. S. împotriva Sentinței penale nr. 614 din data de 26 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București Secția Penală, în dosar nr._

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați M. S. B. și B. M. S., personal în stare de arest și asistați de apărător desemnat din oficiu, avocat I. R., în baza delegației nr._ din data de 23 mai 2013 depusă la dosar (fila 11).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu recurenților inculpați, având cuvântul, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Solicită să se constate incident cazul de casare prevăzută de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală și să fie admis recursul, casată hotărârea atacată și rejudecând cauza să fie aplicate inculpaților pedepse într-un cuantum mai mic, dându-se eficiență maximă circumstanțelor personale ale inculpaților.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor, subliniind faptul că instanța de fond a dat dovadă de reală clemență.

Instanța de fond corect a stabilit că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art.345 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege (intenție directă), instanța a aplicat disp. art.52 și art.72 Cod Penal

Pedepsele au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile art.3201 alin.1 și alin.7 C.proc.pen., instanța reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Recurenții inculpați, având pe rând ultimul cuvânt, arată că sunt de acord cu concluziile apărătorului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 614 din data de 26 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București Secția Penală, în temeiul art.334 C.proc.pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție de instanță din oficiu, ca neîntemeiată.

În temeiul art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e, g și i, cu aplic. art.37 lit.b C.pen., rap. la art.74 alin.1 alin.2 și art.76 lit.d C.pen.,cu ref. la art.320 ind.1 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul M. Ș. B. (fiul lui N. și P., ns. la data de 10.10.1984 în Roșiori de Vede, județ Teleorman, domiciliat în Roșiori de Vede, ..32, județ Teleorman și fără forme legale în București, ., sector 5, posesor C.pen. . nr._, C.N.P._, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.18/UP/06.02.2013 emis de Judecătoria sectorului 5 București, în prezent încarcerat în cadrul Penitenciarului Rahova), la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în calitatea de autor, în data de 5.02.2013.

În temeiul art.71 alin. 1 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.350 alin.1 C.proc.pen., a fost menținută măsura arestului preventiv (m.a.p.nr. 18/UP/2013 emis de Judecătoria sectorului 5 București), iar în temeiul art.88 C.pen., s-a scăzut din durata pedepsei principale perioada reținerii și a arestului preventiv, de la 06.02.2013 la zi.

În temeiul art.112 lit.f și art.118 lit.b C.pen., s-a luat față de inculpatul M. Șt. B. măsura de siguranță a confiscării speciale și confiscă de la acesta un braț de foarfece (cf. dovezii de la fila 87 d.u.p.)

Prin aceeași sentință penală, în temeiul art.26 rap. la art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e, g și i, cu aplic. art.37 lit.b C.pen., rap. la art.74 alin.1 alin.2 și art.76 lit.d C.pen.,cu ref. la art.320 ind.1 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul B. M. S. (fiul lui D. și M., ns. la data de 04.02.1983 în C., județ D., cu domiciliul în București, ., ., ., posesor C.pen. . nr._, C.N.P._, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.19/UP/06.02.2013 emis de Judecătoria sectorului 5 București, în prezent încarcerat în cadrul Penitenciarului Rahova), la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în calitatea de complice, în data de 5.02.2013.

În temeiul art.71 alin. 1 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.350 alin.1 C.proc.pen., a fost menținută măsura arestului preventiv (m.a.p.nr. 19/UP/2013 emis de Judecătoria sectorului 5 București), iar în temeiul art.88 C.pen., s-a scăzut din durata pedepsei principale perioada reținerii și a arestului preventiv, de la 06.02.2013 la zi.

În temeiul art.14 C.proc.pen., s-a luat act că partea vătămată T. R., domiciliat în București, ., ., ., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte de 880 lei.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 5 februarie 2013, în jurul orei 17,30, inculpații M. B. Ș. și B. M. S. s-au întâlnit în zona . și s-au deplasat cu autobuzul liniei 139 până în zona Piața Rahova. Aici au mers pe jos pe străzile dintre blocuri, căutând autoturisme în care se aflau bunuri de valoare, pe care intenționau să le sustragă.

În această împrejurare, inculpații au observat în interiorul autoturismului marca Dacia L., cu număr de înmatriculare_, ce se afla parcat în spatele blocului L24 din ., sector 5, un radio-CD marca Blaupunkt, iar inculpatul M. Ș. B. s-a apropiat de autoturism și, cu ajutorul unui braț de foarfece, a forțat butucul portierei stânga față, a pătruns în interiorul autovehiculului în cauză și a sustras un radio-CD auto. În continuare, inculpatul M. B. Ș. i-a înmânat radio-CD-ul sustras inculpatului B. M. S. care se afla la aproximativ 5-6 metri de locul comiterii faptei, asigurând paza zonei, conform înțelegerii prealabile dintre cei doi inculpați.

Ulterior săvârșirii faptei, inculpații s-au deplasat cu tramvaiul liniei 32 și cu autobuzul liniei 139 spre Piața Ferentari. La intersecția ..Ofrandei din sector 5 au fost prinși de către lucrătorii de poliție ce se aflau în urmărirea lor și apoi au fost conduși la sediul Secției 24 Poliție.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, întrucât inculpații și le-au însușit și au solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept:

1. Fapta inculpatului M. Ș. B. - care, la data de 05.02.2013, în jurul orei 17,30, prin forțarea butucului portierei stânga față de la autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, proprietate a părții vătămate T. R., a pătruns în autoturismul menționat mai sus de unde a sustras un radio-CD auto, în valoare de 1000 lei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în forma autoratului, prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e, g și i C.pen. cu aplic. art.37 lit.b C.pen.

În ceea ce privește reținerea stării de recidivă postexecutorie, s-a constatat din analiza fișei de cazier că inculpatul M. Ș. B. a fost condamnat anterior, pentru fapte similare, la pedepse cu închisoarea mai mari de 6 luni, toate aceste pedepse fiind executate la momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze (ultima hotărâre de condamnare la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare - sentința penală nr.2364/14.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare – a fost executată în perioada 25.06._11, când a fost liberat condiționat, pedeapsa fiind considerată executată la data de 24.11.2011). În aceste condiții, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.37 și 38 C.pen., a fost reținută stării de recidivă postexecutorie.

2. Fapta inculpatului B. M. S. - care, la data de 05.02.2013, în jurul orei 17,30, i-a înlesnit inculpatului M. Ș. B. săvârșirea faptei de furt a unui radio-cd auto, dintr-un autoturism parcat pe stradă, prin forțarea butucului portierei stânga față de la autoturism, în sensul că a asigurat paza locului comiterii faptei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în forma complicității, prev. de art.26 C.pen. rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e, g și i C.pen. cu aplic. art.37 lit.b C.pen.

În ceea ce privește reținerea stării de recidivă postexecutorie, s-a constatat din analiza fișei de cazier că inculpatul B. M. S. a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, aceasta fiind considerată ca executată în data de 29.08.2010 (sentința penală nr.553/28.04.2010 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin neapelare, executată în perioada 30.12._10, când a fost liberat condiționat). În aceste condiții, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.37 și 38 C.pen., se impune reținerea stării de recidivă postexecutorie.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, judecătorul fondului - apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.345 alin.2 C. proc. pen., în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege (intenție directă), în cauză operând răspunderea penală a inculpaților pentru infracțiunea comisă - a făcut aplicarea disp. art.52 și art.72 C. pen.

Pedeapsa a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.1 și alin.7 C.proc.pen., instanța de fond reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea, constatând că inculpaților li se poate aplica o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

În concret, cu privire la pericolul social al faptei de furt, instanța de fond a constatat că aceasta este o faptă de gravitate redusă, prin raportare la contravaloarea relativ scăzută a bunului sustras – un radio-cd player auto (partea vătămată estimând valoarea prejudiciului total la suma de 1000 lei, fără a dovedi însă această valoare). Având în vedere aceste din urmă considerente, precum și faptul că furtul este o infracțiune contra patrimoniului, instanța de fond a reținut în cauză drept circumstanță atenuantă potrivit art.74 alin.2 C.pen. valoarea redusă a bunului sustras sau a valorilor ce ar fi putut fi sustrase dintr-un autoturism - dispoziție ce atrage aplicabilitatea prevederilor art.76 alin.1 lit.d cu ref. la art.80 C. pen.

În ceea ce privește persoana inculpatului M. Ș. B., instanța de fond a apreciat ca fiind în favoarea inculpatului recunoașterea faptei și atitudinea cooperantă pe parcursul procesului penal, fără a le califica însă circumstanțe atenuante, reținând totodată, în defavoarea inculpatului, faptul că acesta este recidivist, fiind condamnat de nu mai puțin de șapte ori pentru fapte similare, a premeditat comiterea furtului (având asupra sa un instrument apt să deschidă portiere auto), nu are un loc de muncă sau o sursă licită de venituri constante.

Cu privire la persoana inculpatului B. M. S., instanța fondului a apreciat – de asemenea - ca fiind în favoarea inculpatului recunoașterea faptei și atitudinea cooperantă pe parcursul procesului penal, fără a le califica însă nici în cazul acestui inculpat circumstanțe atenuante, precum și contribuția relativ redusă la comiterea furtului, iar în defavoarea inculpatului, s-a reținut faptul că acesta este recidivist, fiind condamnat anterior pentru o faptă similară, a premeditat împreună cu inculpatul M. comiterea furtului, nu are un loc de muncă sau o sursă licită de venituri constante.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanța de fond a constatat că singura modalitate admisă de lege este cea în regim privativ de libertate, ținând seama și starea de agravare a recidivei.

Având în vedere că brațul de foarfece, aparținând inculpatului M. Ș. B. reprezintă un bun folosit la săvârșirea infracțiunii, s-a impus aplicarea măsurii de siguranță a confiscării prev. de art. art.112 lit.f și art.118 lit.b C.pen. față de inculpatul M..

Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a luat act de faptul că partea vătămată T. R. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind acoperit în natură, prin restituirea bunului sustras.

Împotriva acestei soluții, în termen legal (la data de 29.03.2013, data comunicării), au declarat recurs inculpații M. Ș. B. și B. M. S., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate.

În dezbaterile orale, apărarea inculpaților solicită a se aplica inculpaților pedepse într-un cuantum mai mic, dându-se eficiență maximă circumstanțelor personale ale inculpaților.

Analizând sentința penală atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursurile cu care a fost sesizată sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probatoriului administrat în faza de urmărire penală și dovedită ca atare pe baza probelor administrate în cauză, a stabilit o încadrare juridică legală și a aplicat inculpaților câte o pedeapsă just individualizată, în raport cu toate criteriile menționate în art.72 din Codul penal, atât sub aspectul duratei, cât și sub aspectul modalității de executare.

Cererea inculpaților recurenți – prin apărător – de a se reduce cuantumul de pedeapsă, sub cel stabilit de judecătorul fondului, nu poate fi primită de Curte.

Pedeapsa aplicată fiecărui recurent din speță, stabilită într-un cuantum de 1 an și 6 luni închisoare (pentru autor) și respectiv 1 an și 3 luni închisoare (pentru complice), având ca modalitate de executare regimul penitenciar, este proporțională cu circumstanțele cauzei – împrejurările concrete de comitere, gradul de pericol social al unor asemenea infracțiuni și natura acestora, urmările unor asemenea fapte, dar mai ales starea de recidivă, în care a fost comisa fapta dedusă judecății.

Cu privire la împrejurările solicitate de către apărarea inculpaților (recurenți în speță), în sensul că se impune reducerea pedepselor, față de datele personale, Curtea arată că acestea au fost deja avute în vedere de instanță prin aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, dar și prin reținerea art.74 alin.2 Cod penal, atunci când a stabilit cuantumul, iar când a stabilit modalitatea de executare a pedepsei, prin executare în regim de detenție, a fost avută în vedere perseverența infracțională de care au dat dovadă recurenții din speță reținându-se în mod corect starea de recidivă post executorie.

Este adevărat că prejudiciul a fost acoperit, însă această împrejurare nu s-a produs prin bunăvoința inculpaților, ci ca urmare a intervenției organelor de poliție, care i-au prins pe inculpați.

Pentru toate aceste considerente și, cum din oficiu nu sunt motive de reformare a hotărârii atacate, urmează a respinge - în temeiul art.38515 pct.1, lit.b Cod procedură penală - ca nefondate, recursurile promovate de inculpații M. Ș. B. și B. M. S..

În temeiul art. 385 ind. 17 alin. 4 cod de procedură penală rap. la art.383 alin. 2 cod de procedură penală și la art. 88 cod penal, Curtea va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada prevenției de la 06 februarie 2013 la zi .

Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b cod de procedură penală respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. Ș. B. și B. M. S. împotriva sentinței penale nr. 614 din 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ .

În temeiul art. 385 ind. 17 alin. 4 cod de procedură penală rap. la art. 383 alin. 2 cod de procedură penală și la art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada prevenției de la 06 februarie 2013 la zi .

În temeiul art. 192 alin. 2 cod de procedură penală obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, don care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. G. C.-B. I.-T. C. C.

GREFIER,

I. P.

red.C.B.I.T.

dact.L.G.

ex.2

red.M-C.A.-Jud.sect.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1111/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI