Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 964/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 964/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2012 în dosarul nr. 964/2012

DOSAR NR._ (_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 964/R

Ședința publică de la 15.05.2012

Curtea constituită din:

P. - L. S.

JUDECĂTOR - D. G.

JUDECĂTOR - D. L.

GREFIER - S. N.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror V. M..

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de părțile civile S. V. P. și S. V. V. și de asiguratorul S. de A. Uniqa SA împotriva sentinței penale nr.204/22.02.2012 pronunțate de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat P. D. O., aflat în stare de arest și asistat de apărător ales B. M., cu împuternicire avocațială la dosar, recurentul asigurator S. de A. Uniqa SA- prin consilier juridic, lipsă fiind recurenții părți civile S. V. P. și S. V. V. și intimatele părți civile S. I., S. C. și S. G. – reprezentați de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a motivelor de recurs de către recurentul asigurator S. de A. Uniqa SA.

Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursurilor declarate în cauză.

Consilierul juridic al recurentului asigurator S. de A. Uniqa SA critică cuantumul daunelor morale și materiale dispuse de instanța de fond, prezentând ca temei de recurs cel prevăzut de art.385⁶ alin.3 Cod de procedură penală. Arată că părțile civile au solicitat daune morale și materiale care depășesc limita de despăgubire prevăzută de către asigurator. Consideră sumele acordate de instanța de fond ca fiind exagerate, daunele morale nefiind percepute ca niște despăgubiri care se dau în vederea alinării suferințelor, ci reprezintă o îmbogățire fără just temei, aspect ce rezultă și din cuantumul daunelor solicitate de părțile civile.

Critică cuantumul sumei acordate părții civile S. A., motivația instanței de fond fiind surprinzătoare, dând o conotație de daune materiale daunelor morale. Referitor la cheltuielile materiale, arată că părțile civile au depus peste 50 de bonuri cu . de produse din carne, toate din data de 07 mai, ceea ce consideră că duce la ideea că au fost procurate pro bono. Mai arată că s-au depus bonuri de procurare a peste 700 kg de mere, acestea fiind achiziționate 11 zile mai târziu și chiar s-au depus la dosar bonuri reprezentând cheltuieli făcute anterior înmormântării.

Mai arată că în privința victimei S., deși doar tatăl acesteia s-a constituit parte civilă, instanța de fond a acordat cheltuieli civile tuturor membrilor familiei.

Critică și acordarea despăgubirilor în euro la valoarea efectuării plății, considerând că valoarea euro trebuie calculată la momentul producerii accidentului, încălcându-se astfel dispozițiile Ordinului 20/2008. arată că motivele de recurs invocate sunt detaliate pe larg în scris, depunând și practică a altor instanțe de judecată în spețe asemănătoare. Solicită admiterea recursului declarat de asigurator, casarea hotărârii recurate și diminuarea cuantumului daunelor civile.

Apărătorul ales al intimaților părți civile S. I., S. C. și S. G. solicită a se avea în vedere faptul că au murit două fete tinere, care aveau realizări deosebite și a căror moarte a reprezentat o mare tragedie pentru familiile acestora. Arată că sumele solicitate de părțile civile sunt cele considerate de acestea apte a acoperi această tragedie, iar sumele acordate de instanța de fond nu ating cuantumul sumei totale prevăzute de asigurator ca și daune morale și materiale. În ceea ce privește daunele materiale, arată că acestea sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosar. Solicită respingerea recursului declarat de asigurator și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Apărătorul ales al intimatului inculpat P. D. O. depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursurilor declarate în cauză, ca nefondate, arătând că lasă soluția ce se va pronunța la aprecierea instanței cu privire la cuantumul despăgubirilor. Apreciază că în mod corect instanța de fond a dispus reducerea onorariului de avocat pentru părțile civile S. V., având în vedere că nu era suficient să se depună doar o factură la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de asigurator, având în vedere că instanța de fond a obligat direct atât inculpatul cât și societatea de asigurări la plata aceleiași sume de bani, fiind astfel vorba de o dublă obligare la despăgubiri civile, iar conform recursului în interesul legi nr.1/2005, societatea de asigurare participă în proces în calitate de asigurator, neputând fi obligat direct la plata despăgubirilor civile. Solicită astfel admiterea recursului declarat de asigurator, sub acest aspect, apreciind daunele materiale și morale ca fiind just calculate în raport de pierderea suferită de părțile civile.

Intimatul inculpat P. D. O., în ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate și că este dispus să ajute părțile civile.

CURTEA ,

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.204 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ , astfel cum a fost modificată prin încheierea de ședință din 26.03.2012, în baza art.14 și art.346 alin.1 Cod procedură penală rap. la art.998 și următoarele cod civil (în vigoare la data 13.11.2009) a fost admisă, în parte, acțiunea civilă promovată în cauză de părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A..

A fost obligat inculpatul P. D. O. (fiul lui I. și A., ns. la data de 26.07.1988 în mun. B., domiciliat în B., Cart. Broșteni, ., ffl în . Sărat, jud. B., cetățean român, studii superioare, student, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Jilava, condamnat prin sentința penală nr.710/2011 din data de 24.06.2011 pronunțată în dosarul nr._/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 2413/06.12.2011 a Curții de Apel București, secția I – a Penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 alin.1,2 și 5 Cod penal), la plata următoarelor sume:

-435.000 lei către partea civilă S. I. C. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

-435.000 lei către partea civilă S. G. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

-200.000 lei către partea civilă S. C. A. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

- 20.000 lei către părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale.

În baza art.14 și art.346 alin.1 Cod procedură penală rap. la art.998 și următoarele Cod civil (în vigoare la data 13.11.2009), a fost admisă, în parte, acțiunea civilă promovată în cauză de părțile civile S. V. P. și S. V. V..

A fost obligat inculpatul P. D. O. la plata următoarelor sume:

-100.000 euro în echivalent lei la data plății efective către partea civilă S. V. P. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

-100.000 euro în echivalent lei la data plății efective către partea civilă S. V. V. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

- 15.000 euro în echivalent lei la data plății efective către părțile civile S. V. P. și S. V. V. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale.

Au fost respinse în rest celelalte pretenții civile formulate în cauză de părțile civile S. I. C., S. G., S. C. A., S. V. P. și S. V. V., ca neîntemeiate.

În baza art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.22 din OUG 61/2005, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă ., ca societate corespondentă în România pentru Mapfre Familiar Compania De Seguros Y Reasiguros, la plata următoarelor sume: 435.000 lei către partea civilă S. I. C. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 435.000 lei către partea civilă S. G. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 200.000 lei către partea civilă S. C. A. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 20.000 lei către părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale; 100.000 euro în echivalent lei la data plății efective către partea civilă S. V. P. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 100.000 euro în echivalent lei la data plății efective către partea civilă S. V. V. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și 15.000 euro în echivalent lei la data plății efective către părțile civile S. V. P. și S. V. V. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale.

În baza art.193 Cod procedură penală cu aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, respectiv în baza contractului de asigurare și art.55 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul și respectiv asiguratorul la plata către părțile civile S. V. P. și S. V. V. a sumei de 4.000 lei reprezentând onorariul apărătorului ales, potrivit facturii depuse la dosarul cauzei.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.710/2011 din data de 24.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011 definitivă prin decizia penală nr. 2431/06.12.2011 a Curții de Apel București, Secția I – a Penală, inculpatul P. D. O. a fost condamnat în baza art.178 al.1, 2 și al.5 Cod penal cu referire la art. 320 ind. 1 C.pr.pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârsirea infracțiunii de ucidere din culpa, cu aplicarea art.71 C.pen. raportat la art.64 lit. a teza a II-a și lit. b din C.pen.

În baza art. 320 ind.1 alin.5 Cod procedură penală s-a disjuns acțiunea civilă și s-a format dosarul nr._ , înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.07.2011, având ca obiect latura civilă disjunsă.

În fapt, s-a reținut că la data de 13.11.2009, în jurul orelor 02,00, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca BMW 530 cu număr de înmatriculare 7395 BWL pe . . Piața V., inculpatul P. D. O. a condus cu o viteză peste limita maximă admisă, respectiv cu cca. 137 km/h și nu a adaptat viteza la condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, intrând în coliziune cu un stâlp de beton, cauzând astfel decesul celor două pasagere ale autoturismului, numitele S. V. C. și S. S. I..

Din procesul verbal de cercetare la fața locului, instanța a reținut că la data de 13.11.2009, în jurul orelor 02,00, organele de poliție din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră au fost sesizate cu privire la faptul că pe ..2, sector 1, București s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul a două persoane.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că pe ..2, circulația se desfășura în ambele sensuri, suprafața părții carosabile este din asfalt și are o lățime totală de 22,00 metri între borduri, având aplicate marcaje longitudinale cu linie simplă discontinuă de separare a sensurilor de circulație, fiecare bandă având o lățime de 3,30 m. De asemenea, s-a stabilit că în zona producerii accidentului partea carosabilă era uscată, vizibilitatea era bună, specifică nopții, iar iluminatul public funcționa normal.

Instanța a mai reținut că în momentul în care a ajuns în mijlocul rondului din Piața Romană, datorită vitezei excesive de deplasare, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului, intrând într-un derapaj necontrolat, deplasându-se oblic către dreapta cu părăsirea carosabilului pe o direcție de intersectare cu un stâlp de beton aflat pe trotuarul din dreapta sensului său de deplasare.

În urma impactului cu stâlpul de beton, autoturismul a fost proiectat pe spațiul verde aflat pe mediana bulevardului, în urma coliziunii rezultând decesul pasagerelor autoturismului, numitele S. V. C. și S. S. I., iar autoturismul a fost distrus în proporție de 95%.

Accidentul rutier a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în Piața Romană, imaginile aflându-se pe suportul digital aflat la dosarul cauzei.

Inculpatului i s-au recoltat probe biologice, din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.AI2/_/2009 rezultând că în data de 13.11.2009, acesta avea o alcoolemie de 0 g %0.

Din raportul medico-legal de necropsie nr. A_ a rezultat că moartea numitei S. V. C. a fost violentă, ea datorându-se insuficientei cardio-respiratorii acute, consecință a unui traumatism toracic cu factură de stern, fracturi costale multiple, contuzii și rupturi pulmonare, hemotorax bilateral consecutiv din cadrul unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral, fractură de bazin și fractură de membru superior drept. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de un corp/plan dur, posibil în condițiile unui accident de circulație și cu legatură directă imediată de cauzalitate cu decesul. Sângele recoltat nu conține alcool etilic, iar moartea poate data din 13.11.2009 (f.52-55).

Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. A_ din data de 29.09.2010 moartea numitei S. S. I. a fost violentă, ea datorându-se șocului traumatic și hemoragic consecutiv unui politraumatism soldat cu multiple fracturi, rupturi de organe interne și eviscerație. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de un corp dur, posibil în condițiile unui accident de circulație și cu legatură directă imediată de cauzalitate cu decesul. Sângele recoltat nu conține alcool etilic. Moartea poate data din 13.11.2009 (f.47-49).

Instanța a mai reținut că în cauză a fost întocmit și un raport de expertiză tehnică auto de către d-nul ing.E. I., expert tehnic numit de organul de cercetare penală. (f. 72-77 dup).

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză a rezultat că în momentele premergătoare impactului, autoturismul BMW 530 cu număr de înmatriculare 7395 BWL condus de P. D. O. se deplasa pe . . V. cu o viteza de cca l37 km/h. Când a ajuns în rondul de la Piața Romană, pe fondul vitezei excesive de deplasare, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului, acesta intrând într-un derapaj necontrolat, deplasându-se oblic către dreapta cu părăsirea carosabilului pe o direcție de intersectare cu un stâlp de beton aflat pe trotuarul din dreapta sensului său de deplasare. În urma impactului cu stâlpul de beton, autoturismul a fost proiectat pe o traiectorie oblic spre stânga, ajungând în final pe spațiul verde aflat pe mediana bulevardului.

Expertul a constatat că starea de pericol a fost creată nemijlocit de conducătorul auto, inculpatul P. D. O., prin deplasarea cu viteză superioară limitei maxim admisă pe segmentul respectiv de drum, iar momentul apariției stării de pericol iminent pentru conducătorul auto a fost cel în care autoturismul marca BMW 530 cu număr de înmatriculare 7395 BWL a intrat în derapaj necontrolat. De asemenea, expertul a arătat că viteza limită maximă sub care s-ar fi putut opri autoturismul pe distanța de 52,5 metri, între locul apariției pericolului și cel al impactului (fără derapaj) este cca. 68 km/h.

S-a mai reținut totodată că inculpatul P. D. O. ar fi avut posibilitatea tehnică a evitării impactului dacă circula cu o viteză cuprinsă până la limita maximă legal admisă, respectând prevederile art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 aprobat prin H.G.nr.1391/2006 iar accidentul de circulație din data de 13.11.2009 s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului P. D. O., cauza acestuia fiind viteza excesivă de deplasare.

Instanța a mai reținut că inculpatul P. D. O. nu a respectat dispozițiile art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 aprobat prin H.G.nr.1391/2006 și putea preveni sau evita producerea accidentului dacă ar fi circulat cu o viteză în limitele autorizate în localitate.

În drept, în soluționarea laturii penale a cauzei, instanța a arătat că fapta inculpatului P. D. O., care în data de 13.11.2009, în jurul orelor 02, 00, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca BMW 530 cu număr de înmatriculare 7395 BWL pe . . Piața V., a condus cu o viteză peste limita maximă admisă, respectiv cu cca. 137 km/h, nu a adaptat viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, intrând în coliziune cu un stâlp de beton, cauzând astfel decesul celor două pasagere ale autoturismului, numitele S. V. C. și S. S. I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1,2 și 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, instanța a luat act că partea vătămată S. I. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 25.000 lei daune materiale și cu suma de 1.975.000 lei daune morale, S. G. și S. A. C. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 1.975.000 lei fiecare; de asemenea, partea vătămată S. V. P. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 750.000 euro și 20.000 euro daune materiale iar partea vătămată S. V. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 770.000 euro din care 750.000 euro daune morale și 20.000 euro daune materiale și a disjuns soluționarea laturii civile.

Prin încheierea instanței din data de 21.09.2011 dată în dosarul nr._, în baza art. 721 rap. la art.244 Cod procedură civilă s-a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea definitivă a laturii penale, în condițiile în care împotriva sentinței penale nr.710/24.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București fusese declarat recurs.

La solicitarea instanței, părțile civile S. V. P. și S. V. V. au depus copie xerox, certificată conform cu originalul, după dosarul nr._/299/2011 privind latura penală a cauzei, ulterior fiind repus pe rol dosarul nr._ având ca obiect latura civilă disjunsă.

Cu privire la constituirile de părți civile în cauza de față, instanța a reținut următoarele:

1. Partea vătămată S. I. – C., tatăl persoanei decedate S. S. I., s-a constituit parte civilă în cauza de față cu suma de 2.000.000 lei despăgubiri civile, din care:

- 25.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării și a pomenilor ulterioare, cele deja efectuate precum și care se vor efectua în viitor, conform tradițiilor;

- 1.975.000 lei daune morale pentru durerea provocată de pierderea fiicei sale în urma accidentului cauzat de inculpat (filele 41-43 dosar instanță).

De asemenea, părțile vătămate S. G. și S. C. A., mama și respectiv fratele persoanei decedate S. S. I., s-au constituit părți civile în cauză, arătând că au suportat împreună cu partea vătămată S. I. C. cheltuielile determinate de înmormântare și pomenile efectuate, precizând că se constituie de asemenea părți civile cu suma de 1.975.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale pentru durerea provocată de pierderea fiicei și respectiv surorii, în urma accidentului cauzat de inculpat (filele 50-53 dosar instanță).

2. Părțile vătămate S. V. P. și S. Vasilican V., părinții persoanei decedate S. Vasilican C., s-au constituit părți civile în cauza de față solicitând suma de 20.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale, reprezentând cheltuieli suportate de cei doi cu înmormântarea și pomenile care au fost organizate pentru persoana decedată iar fiecare din cele două părți vătămate a solicitat suma de 750.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale provocate de pierderea fiicei lor în urma accidentului cauzat de inculpat (filele 44-45 dosar instanță).

Inculpatul a arătat în fața instanței în ședința din data de 18 ianuarie 2012 că nu dorește să dea o nouă declarație în cauza de față.

În dovedirea pretențiilor civile S. I. C., S. G. și S. C. A. au depus la dosarul cauzei înscrisuri – certificat de naștere pentru S. S., acte privind studiile efectuate, locul de muncă și veniturile obținute înainte de data producerii accidentului și alte înscrisuri privind activitatea desfășurată înainte de accident de S. S. (filele 86-116), fotografii, copii chitanțe privind cheltuielile efectuate, (filele 487-504, 506-536 dosar instanță), copie factură pentru monumentul funerar ridicat – fila 505 dosar instanță.

În dovedirea pretențiilor civile S. V. P. și S. V. V. au depus la dosarul cauzei contract pentru monumentul funerar ridicat și fotografii (filele 482-486 dosar instanță).

În cauză au fost audiați în calitate de martori C. N. M. și N. G., încuviințați de instanță părții civile S. I. C., declarațiile martorilor fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei (filele 442 și 445 dosar instanță).

De asemenea, au fost audiați în calitate de martori Găinescu L. și F. D. C., încuviințați de instanță părților civile S. V. P. și S. V. V., declarațiile martorilor fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei (filele 443 și 444 dosar instanță).

Din referatul întocmit în cauză și depus la fila 11 din dosarul nr._/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța a reținut că societatea de asigurări Mapfre Familiar din Spania, societate la care era asigurat autoturismul condus de inculpat la data producerii accidentului, are ca și corespondent pe teritoriul României societatea de asigurări ., societate care a fost citată în cauza de față ca și asigurator.

Asigurătorul a depus la dosarul cauzei note scrise (filele 457-459 dosar instanță) în care a precizat că asigurătorul de răspundere civilă nu răspunde în solidar cu inculpatul, arătând că răspunderea asiguratorului este autonomă, indirectă și obiectivă, și se întemeiază pe dispozițiile contractului de asigurare, pe când răspunderea inculpatului este o răspundere civilă delictuală. Prin aceleași concluzii s-a mai arătat că despăgubirile solicitate cu titlu de daune materiale nu au la bază documente justificative iar sumele solicitate cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale nu tind la dezdăunare ci mai mult la o îmbogățire fără just temei.

Procedând la soluționarea laturii civile care face obiectul cauzei de față, instanța a reținut că, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev.de art.14 Cod pr.penală cu referire la art.998 și urm. vechiul Cod civil, în vigoare la data faptei, respectiv:

- existența unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție;

- existența unui prejudiciu;

- legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

În speță, fapta ilicită există (respectiv infracțiunea prev.de art. 178 alin. 1,2 și alin.5 Cod penal) și a fost săvârșită cu vinovăție, sub forma culpei, astfel cum s-a stabilit în mod definitiv prin sentința de condamnare a inculpatului P. D. O..

Legătura de cauzalitate în cauza de față rezultă din însăși modul de săvârșire a faptei și conținutul ei.

Cu privire la prejudiciu, instanța a reținut că prin acesta se înțelege efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană. Totodată, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existentei, cât și în privința posibilității de evaluare, reținând totodată că prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.

Prejudiciul, a fost analizat separat, pe de o parte, raportat la prejudiciul material, pe de altă parte, raportat la cel moral pretins a fi fost cauzat părților civile prin fapta ilicită reținută în sarcina inculpatului.

Potrivit situației de fapt reținută prin sentința penală de condamnare, a rezultat că prin fapta inculpatului P. D. O., săvârșită la data de 13.11.2009 a rezultat decesul a două persoane - S. V. C. și S. S., fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită reținută în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă de condamnare fiind comisă din culpa exclusivă a inculpatului.

În stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor la plata cărora inculpatul a fost obligat, instanța a avut in vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei si relatările martorilor audiați în această cauză.

1.În ceea ce privește pretențiile civile formulate de părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A., instanța a reținut că cele trei părți civile au suportat cheltuielile cu înmormântarea precum și cu pomenile ulterioare, potrivit chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la aceste cheltuieli, martora C. N. M. a arătat că la înmormântarea fiicei și respectiv surorii părților civile au participat în jur de 100 de persoane, fiind organizată și o masă iar ulterior au fost efectuate toate pomenirile specifice religiei pentru fiecare din acestea cheltuindu-se 1.500 – 2.000 lei. Aceeași martoră a mai arătat în declarația dată că au fost efectuate cheltuieli cu lucrurile care au fost date de pomană precum și cu un monument funerar din marmură făcut pentru persoana decedată.

Cu privire la aceleași aspecte martora N. G. a arătat că după aprecierea ei cheltuielile pricinuite de transportul persoanei decedate la Focșani, înmormântare și pomenirile făcute ulterior au fost într-un cuantum de 25.000-30.000 lei. Martora a arătat că la înmormântare au fost peste 100 de persoane pentru care s-a organizat și o masă și că au fost făcute pomenile potrivit religiei ortodoxe.

Instanța de fond a reținut că pentru cele mai multe din cheltuielile făcute pentru organizarea meselor la înmormântare și la pomenirile ulterioare au fost depuse chitanțe fiscale, la dosar fiind depusă și copie după factura fiscală și dovada de plată a unei sume de 5.000 lei pentru monumentul funerar ridicat victimei (fila 505 dosar instanță), instanța considerând, în raport de probele efectuate, că aceste cheltuieli totale se ridică la suma de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pe care inculpatul P. D. O. a fost obligat să le plătească părților civile S. I. C., S. G. și S. C. A. pentru daunele materiale provocate.

În ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de daune morale, instanța retine ca la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să aibă în vedere anumite criterii si anume:

- criteriul echității care presupune existenta unei corespondențe între prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii;

- criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv;

- criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care sa reprezinte o justă și reală despăgubire a părților civile, cu efect de satisfacție și să nu reprezinte o sancțiune excesivă pentru autorul faptei prejudiciabile ori ca venituri necuvenite părților civile.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Astfel, consecințele negative suferite de către părțile civile, în plan psihic și afectiv, cauzate prin pierderea fiicei, respectiv a surorii sunt foarte dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit și totodată notorie suferința provocată de o astfel de pierdere.

În ceea ce privește prejudiciul moral produs în cauză prin săvârșirea infracțiunii, instanța consideră că părților civile le-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în pierderea unei persoane foarte dragi, fiică, respectiv soră, o persoană tânără, în împrejurări dureroase pentru membrii familiei, în timpul desfășurării cercetării judecătorești instanța putând să perceapă durerea imensă a părinților din relatările martorilor audiați în cauză și care au arătat că victima era sprijinul familiei iar părinții au suferit foarte mult, mama purtând încă doliu după copilul pierdut, durere a cărei intensitate nu s-a diminuat de-a lungul timpului, fiind unanim acceptat în cercetări psihologice că decesul copiilor înaintea decesului părinților provoacă acestora din urmă traume imense, uneori ireversibile.

În acest sens este și practica instanței supreme care a statuat într-o speță similară că este necesară repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, în cazul părinților și fratelui victimei instanța apreciind în cauza de față că legăturile de afecțiune strânse avute cu victima în momentul decesului justifică acordarea unor daune morale.

Prin noțiunea de prejudiciu moral, instanța înțelege rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.

Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimentele de dragoste și afecțiune, cum este și cazul de față.

În ceea ce privește suma solicitată de părțile civile cu titlu de daune morale, instanța reține că, evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța a apreciat în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, considerând că suma de 435.000 lei pentru fiecare din părțile civile S. I. C. și S. G. și suma de 200.000 lei pentru partea civilă S. C. A. reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea; instanța justificând diferența între cuantumul daunelor morale ce se vor acorda părinților, respectiv fratelui prin aceea că, fratele victimei, așa cum au arătat și martorii, era plecat în străinătate de o perioadă de timp și nu s-au oferit indicii relevante cu privire la relația afectivă dintre cei doi frați pentru a se face aprecieri cu privire la întinderea pagubei, suma stabilită fiind avută în vedere de instanță pe considerentul că, în general, între frați există anumite legături afective, aceasta fiind o chestiune care nu poate fi tăgăduită.

În raport de toate criteriile arătate mai sus, analizând cuantumul daunelor morale solicitate de parți, instanța le-a considerat ca fiind nejustificat de mari ajungându-se prin sumele solicitate practic la o „comercializare a sentimentelor de afecțiune" motiv pentru care a admis în parte pretențiile părților civile privind despăgubirile pentru daunele morale încercate.

Prin urmare, instanța a obligat inculpatul să plătească părților civile S. I. C. și S. G. câte 435.000 lei, fiecare reprezentând despăgubiri pentru daunele morale și la plata către partea civilă S. C. A. a sumei de 200.000 lei, cu același titlu.

2.Cu privire la pretențiile civile formulate de părțile civile S. V. P. și S. V. V., instanța a reținut că cele două părți civile au suportat cheltuielile cu înmormântarea precum și cu pomenile ulterioare, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Cu privire la aceste cheltuieli, martora Găinescu L. a arătat că a participat la efectuarea cumpărăturilor pentru înmormântarea persoanei decedate iar coșciugul a costat 2.000 lei, fiind cheltuită de asemenea suma de 1.400 lei pe haine și transport. Martora a mai susținut că la înmormântare au mai participat foarte multe persoane, că ea personal a schimbat suma de 2.000 euro pe care i-a cheltuit cu alimente, prosoape, brad, măsuță, farfurii iar rochia de mireasă a costat aproximativ 1.300 lei.

Aceeași martoră a mai precizat că s-au făcut toate pomenirile conform religiei ortodoxe și s-au cheltuit în jur de 2.000 lei pentru fiecare, fiind construit și un monument funerar care a costat aproximativ 25.000 lei.

Referitor la aceleași aspecte, martora F. C. a arătat că a participat la efectuarea cumpărăturilor pentru înmormântare, că a schimbat personal suma de 2.000 euro, sumă cu care a efectuat cumpărăturile, precizând că la înmormântarea persoanei decedate au participat 500 de persoane. Martora a mai arătat că au fost făcute toate pomenirile tradiționale și a fost ridicat un monument funerar care a costat 25.000 lei.

Instanța a reținut că pentru cele mai multe din cheltuielile pretinse de părțile civile nu au fost depuse dovezi, însă martorele audiate au dat detalii privind sumele de bani cheltuite iar la dosar a fost depus un contract pentru monument funerar cu un preț de lucrare de 15.000 lei din care a fost plătită ca avans suma de 3.000 lei iar ulterior suma de 11.000 lei.

Trecând peste lipsa chitanțelor privind cheltuielile efectuate cu înmormântarea și pomenirile ulterioare precum și peste împrejurarea că s-a depus o dovadă de plată pentru un monument funerar făcut atât pentru persoana decedată cât și pentru părinții acesteia, aspecte pe care instanța este ținută să le aibă în vedere în cauza de față, ținând cont de susținerile martorilor audiați, instanța a apreciat că aceste cheltuieli totale se ridică la suma de 15.000 euro, reprezentând despăgubiri pe care inculpatul P. D. O. a fost obligat să le plătească părților civile S. V. P. și S. V. V. pentru daunele materiale provocate.

În ceea ce privește prejudiciul moral produs în cauză prin săvârșirea infracțiunii, instanța ținând cont de toate criteriile arătate mai sus cu prilejul aprecierilor făcute de instanță cu privire la daunele morale solicitate de părțile civile S., consideră că părților civile S. V. P. și S. V. V. le-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important, constând în pierderea unei persoane foarte dragi, singurul copil, o persoană tânără, în împrejurări dureroase pentru membrii familiei, în timpul desfășurării cercetării judecătorești instanța putând să perceapă durerea imensă a părinților din relatările martorilor audiați în cauză și care au arătat că părinții au fost foarte afectați de pierderea unicului copil, înainte erau niște oameni veseli iar după decesul fiicei sunt extrem de triști, iar cimitirul a devenit pentru ei o a doua casă, durere a cărei intensitate nu s-a diminuat de-a lungul timpului, fiind unanim acceptat în cercetări psihologice că decesul copiilor înaintea decesului părinților provoacă acestora din urmă traume imense, uneori ireversibile.

În acest sens este și practica instanței supreme care a statuat într-o speță similară că este necesară repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, în cazul părinților victimei instanța apreciind că legăturile de afecțiune strânse avute cu victima în momentul decesului justifică acordarea unor daune morale.

Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimentele de dragoste și afecțiune, cum este și cazul de față.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța a apreciat în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, considerând că suma de câte 100.000 euro pentru fiecare din părțile civile S. V. P. și S. V. V. reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea.

Prin urmare, instanța a obligat inculpatul să plătească părților civile S. V. P. și S. V. V. câte 100.000 euro în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, apreciind că sumele solicitate de părțile civile cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale sunt nejustificat de mari, motiv pentru care pretențiile civile ale părților civile vor fi admise în parte.

Instanța a respins în rest celelalte pretenții civile formulate în cauză de părțile civile S. I. C., S. G., S. C. A., S. V. P. și S. V. V., ca neîntemeiate.

Cu privire la asiguratorul de răspundere civilă instanța a reținut următoarele:

La data producerii accidentului, autoturismul condus de inculpatul P. D. O. era asigurat la societatea de asigurări Mapfre Familiar Compania De Seguros Y Reasiguros din Spania iar corespondentul acesteia pe teritoriul României societatea de asigurări ., societate care a fost citată în cauza de față în calitate de asigurator și care răspunde în această calitate în cauza de față.

Potrivit art. 54 alin. 4 și art. 57 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost interpretată prin decizia nr. 1/2005 pronunțată de ICCJ, răspunderea asigurătorului are natură contractuală, având caracter limitat, derivat din contract.

Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (denumită în continuare asigurare de răspundere civilă auto sau RCA) este, potrivit art.4 din Legea nr.136/1995 modificată, o asigurare obligatorie. Expresia acestui caracter obligatoriu o reprezintă faptul că persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația legală (art.48 alin.1 din legea menționată) să încheie o astfel de asigurare, cât și faptul că în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege (art.3).

Prin urmare, asigurarea de răspundere civilă auto este un contract prin care asigurătorul se obligă, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (prejudicii ale bunurilor, integrității corporale sau vieții unor terțe persoane - art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995). Mai mult, despăgubirea se plătește de către asigurător chiar și atunci când accidentul este produs de o altă persoană decât asiguratul, necesară fiind implicarea în accident a autovehiculului asigurat, nu și a persoanei asigurate (art.51 alin.1).

Instanța a reținut că despăgubirea se plătește de către asigurător persoanei păgubite. Numai dacă asigurații au despăgubit ei persoanele prejudiciate despăgubirea se plătește asiguratului (art.55 din lege prevede expres aceste obligații ale asigurătorului).

Despăgubirea plătită de către asigurător celor păgubiți prin accidente produse de autovehicule nu se recuperează de către acesta de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei. Asigurătorul are acțiune în regres pentru despăgubirile plătite numai în cazurile speciale, expres și limitativ prevăzute de art.58 din Legea nr.136/1995. Ipotezele art.58 reprezintă o situație de excepție, derogatorie de la regula potrivit căreia, în această materie, asigurătorul nu are acțiune în regres.

Din această perspectivă analitică, se poate concluziona că răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată, în materia asigurării de răspundere civilă auto, este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare. Este, totodată, o răspundere directă, asigurătorul răspunzând pentru fapta sa de a-și asuma conduita (riscurile acesteia) asiguratului. Asigurătorul, atunci când acoperă prejudiciul suferit de terțul victimă a accidentului, nu face o plată pentru făptuitor și nici alături de făptuitor, ci își îndeplinește propria obligație asumată prin contractul de asigurare.

De la această concluzie cu caracter de regulă se derogă numai cazurile prevăzute de art.58 din Legea nr.136/1995 când despăgubirea plătită de către asigurător persoanei păgubite se recuperează de la persoana responsabilă de producerea accidentului.

Numai în aceste cazuri asigurătorul are un rol de simplu garant al plății despăgubirilor, avansând, fără a o suporta finalmente, o sumă care va reintra în patrimoniul său pe calea regresului. În toate celelalte situații, adică de regulă asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvine terțului prejudiciat, deoarece el nu doar avansează, ci suportă, efectiv și definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului.

Aceasta este natura juridică a răspunderii asigurătorului în cazul asigurării de răspundere civilă obligatorie.

În ceea ce privește obligarea asiguratorului la plata despăgubirilor civile în cadrul procesului penal in care inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii care reprezintă in esență tocmai riscul asigurat prin contract, instanța de fond a reținut următoarele:

Este cunoscut faptul că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Efectul constă în faptul că, în situația în care nu există o răspundere contractuală, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală. Așadar, pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară preexistența unui contract valabil încheiat. Însă, responsabilitatea contractuală poate fi invocată numai de părțile contractante, astfel că terții pot apela, pentru acoperirea prejudiciilor civile, doar la răspunderea civilă delictuală. Tocmai de aceea, în cazul accidentelor de vehicule, Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, oferă posibilitatea terțului păgubit de a invoca contractul de asigurare, pentru acoperirea daunelor materiale și morale, chiar pentru plata cheltuielilor de judecată. Ca atare, terțul păgubit poate invoca răspunderea contractuală direct în fața instanței penale. Este adevărat că legiuitorul, în Codul de procedură penală, a enumerat, în mod limitativ, părțile în procesul penal, printre care nu se regăsește asigurătorul de răspundere civilă, iar la art.54, alin.1 din Legea nr.136/1995 face referire la citarea persoanei răspunzătoare de producerea accidentului rutier în calitate de intervenient forțat, făcând deci prin urmare referiri la o instituție specifica procesului civil. Însă, interpretând în mod strict aceste dispoziții legale, se pierde din vedere spiritul legii, care presupune rezolvarea la timp și în mod complet a procesului penal, însemnând nu numai tragerea la răspundere penală a inculpatului, dar și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile cauzate prin fapta sa ilicită. Din toate reglementările procedurale cuprinse între art.19 Cod procedură penală și art.22 Cod procedură penală, inclusiv, rezultă intenția legiuitorului ca instanța penală să soluționeze deopotrivă, în cadrul procesului penal, ambele acțiuni, penală și civilă. Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal urmărește ca, în cadrul acestuia, să-i fie soluționate toate interesele sale legitime.

În ipoteza în care s-ar limita părții vătămate dreptul de a obține obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor în cursul procesului penal s-ar creea situația injustă ca partea vătămată să nu se poată îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă decât în afara procesului penal, deși interesul său procesual constă în rezolvarea simultană a celor două acțiuni. Totodată, această limitare ar constitui o inechitate nu numai față de partea vătămată dar și față de inculpat, care, prin excluderea posibilității de opțiune a părții vătămate pentru răspunderea contractuală, va răspunde delictual pentru fapta ilicită proprie, cu toate că riscul comiterii unei infracțiuni din culpă a fost preluat, prin contractul de asigurare preexistent, de asigurătorul de răspundere civilă, care, potrivit art.58 din Legea nr.136/1995, are la îndemână acțiunea în regres împotriva inculpatului doar în cazul infracțiunii săvârșită cu intenție. Desigur că partea vătămată are posibilitatea de a se îndrepta direct, printr-o manifestare de voință expresă, doar împotriva inculpatului, care, ulterior soluționării definitive a procesului penal, poate recupera de la asigurător, în baza contractului de asigurare, despăgubirile civile pe care le-a plătit acesteia.

Având în vedere toate aceste considerente, inclusiv prin prisma art.6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, instanța de fond a reținut că, pentru o justă și operativă soluționare a cauzei, care prevalează formalismului procedural, asigurătorul de răspundere civilă poate fi obligat, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor civile către terțul păgubit prin infracțiunea din culpă comisă de asigurat. În acest mod, sunt evitate o . procese civile subsecvente, care tind la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului penal.

Se mai impune precizarea că pentru restul despăgubirilor civile care depășesc nivelul maxim stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit art.53 din Legea nr.136/1995, inculpatul răspunde pentru fapta ilicită proprie, astfel că răspunderea contractuală coexistă cu răspunderea delictuală.

În aceste condiții, ținând cont de aspectele arătate mai înainte cu privire la răspunderea asiguratorului în procesul penal, instanța, în baza art. 55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005, a obligat asiguratorul de răspundere civilă la plata sumelor de bani, la care a fost obligat asiguratul său, inculpatul P. D. O., respectiv: 435.000 lei către partea civilă S. I. C. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 435.000 lei către partea civilă S. G. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 200.000 lei către partea civilă S. C. A. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 20.000 lei către părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale; 100.000 euro în echivalent lei la data plății efective către partea civilă S. V. P. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; 100.000 euro în echivalent lei la data plății efective către partea civilă S. V. V. cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și 15.000 euro în echivalent lei la data plății efective către părțile civile S. V. P. și S. V. V. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale.

În baza art.193 Cod procedură penală cu aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, respectiv în baza contractului de asigurare și art.55 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul și respectiv asigurătorul la plata către părțile civile S. V. P. și S. V. V. a sumei de 4000 lei reprezentând cheltuielile cu onorariul apărătorului ales, potrivit facturii depuse la dosarul cauzei, apreciind că sumele cerute cu titlu de cheltuieli judiciare pentru onorariul apărătorului este disproporționată în raport de volumul de muncă depus de apărător în cauza de față.

Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri asigurătorul de răspundere civilă . părțile civile S. V. P. și S. V. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul asigurător .> consideră ca fiind exagerat cuantumul despăgubirilor acordate părților civile, atât din perspectiva prejudiciului material cât și al celui moral. Astfel, se arată, pe de o parte, că părțile civile au solicitat daune materiale și morale ce depășesc limita de despăgubire prevăzută de către asigurător, iar pe de altă parte că daunele materiale nu au fost pe deplin dovedite iar cele morale depășesc granița funcției pe care acestea trebuie să o aibă, aceea de justă reparație.

Recurenții părți civile S. V. P. și S. V. V. au solicitat admiterea pretențiilor astfel cum au fost inițial formulate și obligarea inculpatului și a asigurătorului (în calitate de garant), la plata daunelor morale și materiale, respectiv câte 750.000 euro pentru fiecare parte civilă reprezentând daune morale și suma de 20.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, organizarea parastaselor și pomenilor prezente și viitoare până la 7 ani de la deces. În susținerea recursului, părțile civile arată că instanța a acordat cu titlu de daune morale părinților victimei sume exagerat de mici, sume care alături de cele stabilite cu titlu de daune materiale nu ating pragul unei reparații echitabile a prejudiciului nepatrimonial suferit de cei doi – pierderea bruscă a unicei fiice, prejudiciu a cărui existență și întindere a fost dovedit cu prisosință.
Examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art.385⁶ pct.3 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul laturii penale, cauza a fost soluționată definitiv prin sentința penală nr.710 din 24 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr.2413 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București Sectia I-a Penală, prin care inculpatul P. D. O. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.1,2 și 5 Cod penal cu referire la art.320¹ Cod pr.penală, constând în aceea că la data de 13.11.2009, în jurul orelor 02.00, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca BMW 530 cu număr de înmatriculare 7395 BWL pe . . Piața V., inculpatul a condus cu o viteză de depășea limita maximă admisă și nu a adaptat viteza la condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, în urma impactului cu stâlpul de beton cauzând decesul celor două pasagere ale autoturismului, numitele S. V. C. și S. S. O..
În baza propriului examen al actelor și lucrărilor dosarului, Curtea, reținând întrunirea cumulativă a condițiilor în care poate fi atrasă răspunderea civilă delictuale, reglementate de art.998-999 Cod civil (reglementări în vigoare la momentul comiterii faptei) – fapta ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, vinovăție – dar și pe cele ale exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal, apreciază că soluția atacată prin prezentul recurs este eronată astfel cum rezultă din considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, pe de o parte, Curtea constată că despăgubirile morale prin cuantumul acordat depășesc sfera unei satisfacții echitabile proporțională cu caracterul profund și ireversibil al prejudiciului suferit de către părțile civile iar pe de altă parte, pentru plata despăgubirilor acordate acestora, instanța nu a dispus, conform art.14 și 346 al.1 Cod pr.penală cu referire la art.969 Cod civil și art.49, 50, 54 și 55 din Legea nr.136/1995, obligarea doar a asigurătorului la plata despăgubirilor civile pentru daune materiale și morale acordate părților civile S. V. P. și S. V. V. (părinții victimei S. V. C.), S. I. C., S. G. și S. C. A. (părinții și respectiv fratele victimei S. S. O.).
Privitor la despăgubirile civile materiale acordate părților civile S. V. P. și S. V. V., pe de o parte și respectiv S. I. C. și S. G., pe de altă parte, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, prejudiciul material suferit de aceste părți civile fiind dovedit în limita acordată, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, motiv pentru care aceste dispoziții vor fi menținute.
Privitor la prejudiciul material acordat părții civile S. C. A., instanța de recurs constată, așa cum rezultă din declarația martorei C. N. M. (fila 442 dosar fond – „….știu că …… părinții victimei au efectuat toate pomenirile specifice religiei ortodoxe…….), că acesta nu a contribuit la efectuarea cheltuielilor materiale (necesare înmormântării și pomenirii victimei), drept pentru care se apreciază că acesta nu era îndreptățit la repararea unui astfel de prejudiciu.
Așa fiind, Curtea va înlătura obligația de plată cu titlu de despăgubiri materiale acordate părții civile S. C. A..
În plus, instanța reține că susnumitul a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de parte civilă la data de 26.05.2011, constituindu-se parte civilă cu suma de 1.975.000 lei pentru daune morale pricinuite de moartea violentă a surorii sale, S. S. O., urmare a faptei comise de către inculpatul P. D. O. (filele 35-38 dosar fond prim ciclu procesual nr._/299/2011, filele 50-52 vol.I dosar fond nr._ ).
Sub acest aspect, susținerile reprezentantului asigurătorului .> - în sensul că în privința victimei S. S. O. doar tatăl acesteia (S. I. C.) s-ar fi constituit parte civilă în prezenta cauză iar părților civile S. G. și S. C. A. li s-ar fi acordat despăgubiri nesolicitate, prima instanță acordând astfel ceea ce nu s-a cerut - nu pot fi primite, Curtea constatând că la dosarul cauzei există constituire de parte civilă a numiților S. G. și S. C. A., formulată anterior momentului până la care, conform legii, aceștia se puteau constitui părți civile – citirea actului de sesizare, conform art.15 Cod pr.penală. În plus, se constată că, audiat fiind în fața primei instanțe, inculpatul nu s-a opus (fila 22, dosar nr._/299/2011), prin atitudinea adoptată pe parcursul procesului penal manifestându-și chiar disponibilitatea de a despăgubi părțile civile.
Fără a nega vreun moment prejudiciul moral încercat de către cele cinci părți civile în prezenta cauză, cărora li s-au produs, fără putință de tăgadă, traume psihice ireversibile, acestea încercând sentimente de profund regret, amărăciune și trăiri ce le vor marca în continuare existența, Curtea constată că prin cuantumul acordat daunele morale depășesc limita unei satisfacții echitabile, juste și proporționale cu caracterul profund și ireversibil al prejudiciului suferit.
Având în vedere că prejudiciul moral suferit de părți nu poate fi reparat în natură, devin incidente prevederile art.14 alin.3 lit.b) Cod pr.penală, potrivit cărora „repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu este cu putință”.
Deși nu există criterii legale și absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de părțile civile, practica judiciară în materie relevă că instanțele au în vedere consecințele negative suferite de către cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea legăturii afective deduse din gradul de rudenie, relațiile avute anterior, modul în care se reflectă absența defunctului în viața rudei rămase, evaluarea bănească fiind una aproximativă bazată pe considerente de echitate.
Altfel spus, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție nepărtinitoare fără a se atinge limita superioară a îmbogățirii fără justă cauză ori la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.
Ținând seama de toate acestea, Curtea apreciază că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor civile pentru daune morale, după cum urmează:
- cu privire la părțile civile S. V. V. și P. de la câte 100.000 euro în echivalent lei la câte 50.000 euro echivalent în lei de la data efectuării plății;
- cu privire la părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A. de la câte 435.000 lei la câte 200.000 lei în cazul părților civile S. I. C., S. G. (ambii părinți ai victimei) și de la 200.000 lei la 50.000 lei în cazul părții civile S. C. A. (fratele victimei).
Potrivit art.14 și urm. Cod pr.penală, acțiunea civilă alăturată acțiunii penale se exercită împotriva inculpatului fiind guvernată de regulile ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Soluționând acțiunea civilă, instanța penală trebuie să stabilească mai întâi îndeplinirea tuturor cerințelor legale de obligare a inculpatului și, după caz, a inculpatului solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor și numai după aceea, să stabilească - în conformitate cu Legeanr.136/1995 - că sumele datorate de către debitorul principal sunt plătite de către asigurator, în baza contractului de asigurare.
Astfel, prin Legea nr.136/1995 este reglementată obligativitatea încheierii de către proprietarii de autovehicule, de polițe de asigurare de răspundere civilă obligatorie. Rațiunea obligării la încheierea de astfel de polițe este aceea de a înlătura riscul insolvabilității celui ce se face vinovat de producerea unui accident rutier, astfel încât victima sau succesorii acesteia, să poată fi despăgubiți de către asigurător, în cazul în care cel ce se face vinovat de producerea unui accident rutier este în incapacitate de a plăti.
În procesul penal, în cazul în care există un asigurător, acesta trebuie obligat la plata despăgubirilor civile, chiar dacă această plată are ca temei un contract, întrucât acest raport contractual se grefează pe raportul civil de răspundere civilă delictuală. Cele două răspunderi, cea contractuală și cea delictuală trebuie, de altfel, să coexiste, pentru ca mecanismul răspunderii asigurătorului să se declanșeze.
După adoptarea deciziei I/2005 în recurs în interesul legii, au intervenit modificări ale Legii nr.136/1995 care, în prezent, prevede cu claritate nu numai că citarea asiguratorului în procesul penal este obligatorie, ci și răspunderea directă a acestuia pentru prejudiciile cauzate prin infracțiunea de ucidere din culpă produsă in urma unui accident de circulație, desigur, în limita unui plafon maxim care este stabilit anual printr-o hotărâre de guvern.
Astfel, conform art.49 din Legea nr.136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar potrivit art.50 alin.1 despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Pe cale de consecință, în cadrul procesului penal, asiguratorul are toate drepturile și obligațiile procesuale ale părților, putând invoca excepții, având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere inclusiv asupra laturii penale, bineînțeles asupra legalității și temeiniciei pretențiilor exprimate de părțile civile, putând exercita și căile de atac prevăzute de lege, așa încât participarea sa la proces este integrală, hotărârea fiindu-i opozabilă, dar nu în sensul formal.
În materia asigurării de răspundere civilă auto, răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare. Este, deci, o răspundere directă, decurgând din achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului. De aceea, prin acoperirea prejudiciului suferit de terțul victimă a accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici alături de acesta, ci își îndeplinește obligația proprie, asumată prin contractul de asigurare, el suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa asiguratului.
De la această regulă, cu valoare de principiu, se derogă numai în cazurile reglementate în art.58 din Legea nr.136/1995, unde sunt prevăzute cazurile de recuperare de către asigurător, de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, a sumelor plătite ca despăgubiri. Numai în asemenea cazuri asigurătorul are rol doar de garant al plății despăgubirilor, pe care însă nu va trebui să le suporte cu caracter definitiv, cât timp el are posibilitate să-și recupereze sumele avansate, în acest scop, prin recurgerea la calea acțiunii în regres.
Pe de altă parte, între asigurator și inculpat nu există solidaritate. Regula obligațiilor civile o constituie divizibilitatea, iar solidaritatea trebuie prevăzută în mod expres de lege. O atare solidaritate există numai între inculpat și partea responsabilă civilmente, în temeiul art.1000 alin.3 Cod civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală, pe când izvorul obligației asiguratorului este contractual (contractul de asigurare de răspundere civilă) și legal (Legea nr.136/1995).
D. urmare, în mod corect instanța de fond trebuia să dispună obligarea directă doar a asigurătorului la plata daunelor materiale și morale.
În raport de considerentele ce preced și în limitele mai sus arătate, Curtea, în temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.d Cod pr.penală, va admite recursul declarat de asigurătorul de civilă ., va casa în parte sentința penală nr.204/22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 și rejudecând:
Va reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale acordate părților civile S. V. P. și S. V. V. de la câte 100.000 euro în echivalent lei la câte 50.000 euro echivalent în lei de la data efectuării plății, menținând dispozițiile de plată în privința daunelor materiale în cuantumul stabilit.
Cu privire la părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A.:
- va înlătura obligația de plată cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile S. C. A.;
- va reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale de la câte 435.000 lei la câte 200.000 lei în cazul părților civile S. I. C., S. G., menținând dispozițiile de plată în privința daunelor materiale stabilite în favoarea lor;
- va reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale de la 200.000 lei la 50.000 lei în cazul părții civile S. C. A..
Va înlătura obligația de plată stabilită în sarcina inculpatului P. D. O. cu același titlu (despăgubiri pentru daune materiale și morale) către părțile civile, sume ce se vor plăti direct de asigurător în cuantumul stabilit, în baza raportului de asigurare dintre inculpat și ..
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile S. V. P. și S. V. V..
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, vor fi obligați recurenții S. V. P. și S. V. V. la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă . împotriva sentinței penale nr.204 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală nr.204 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 și rejudecând:
1. cu privire la părțile civile S. V. P. și S. V. V.:
Reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale de la câte 100.000 euro în echivalent lei la câte 50.000 euro echivalent în lei de la data efectuării plății, menținând dispozițiile de plată în privința daunelor materiale în cuantumul stabilit.
2. cu privire la părțile civile S. I. C., S. G. și S. C. A.:
Înlătură obligația de plată cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile S. C. A..
Reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale de la câte 435.000 lei la câte 200.000 lei în cazul părților civile S. I. C., S. G., menținând dispozițiile de plată în privința daunelor materiale stabilite în favoarea lor.
Reduce cuantumul despăgubirilor pentru daune morale de la 200.000 lei la 50.000 lei în cazul părții civile S. C. A..
Înlătură obligația de plată stabilită în sarcina inculpatului P. D. O. cu același titlu (despăgubiri pentru daune materiale și morale) către părțile civile, sume ce se plătesc direct de asigurător în cuantumul stabilit, în baza raportului de asigurare dintre inculpat și ..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile S. V. P. și S. V. V. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe recurenții S. V. P. și S. V. V. la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. S. D. G. D. L.
GREFIER,
S. N.
Red.L.S./Th.red.C.V.M.-ex.2/29.05.2012
Jud.sect. 1 – jud.N.L.

← Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Decizia nr. 926/2012. Curtea...		Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... →

Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 964/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 964/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI