Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 616/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 616/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 616/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

Decizia penală nr.616

Ședința publică din data de 14 mai 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G. C. A.

JUDECĂTOR: T. G.

GREFIER: S. VICTORIȚA

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de doamna procuror L. P.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de revizuentul B. M. F. împotriva sentinței penale nr.3/07.03.2014 pronunțată de Judecătoria Z., în dosarul nr._

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul – revizuent B. M. F., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat S. L., în baza delegației nr._/06.05.2014 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, aflată la fila 7 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Apărătorul ales al apelantului – revizuent B. M. F., având cuvântul, având în vedere că nu au fost îndeplinite de către inculpat în cererea de revizuire prevederile art.459 alin.3 lit.c Cod procedură penală coroborat cu art.456 alin.2 Cod procedură penală, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului, apreciind că motivele invocate de revizuent în cererea de revizuire nu se încadrează în cele prevăzute de art.453 Cod procedură penală.

Apelantul – revizuent B. M. F., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de revizuire.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/07.03.2014, pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._, s-a dispus respingerea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul B. M. F., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță G..

A fost obligat revizuentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Z. sub nr._ din 10.02.2014 revizuentul B. M. F. a solicitat revizuirea deciziei penale nr.1859/09.10.2013 prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare.

În motivarea cererii a arătat că s-a reținut că a avut o înțelegere prealabilă cu numiții P. A. și F. A. L. și în zilele de 07 și 08.03.2013 le-ar fi înlesnit și i-ar fi ajutat pe cei doi să sustragă conducte metalice de la o stație de pompare de apă din extravilanul orașului Z., punându-le totodată la dispoziție o butelie de oxigen, așa cum a reieșit din rechizitoriul cauzei.

Cu toate acestea, atât din actele de urmărire penală, cât și din probele administrate în faza de cercetare judecătorească s-a constatat că rechizitoriul nu se bazează pe situația de drept și de adevăr.

Acea butelie de oxigen care se susține că le-ar fi împrumutat-o celor doi autori, provine de la cumnata lui B. M., care i-a dat-o lui F. A. L., oprindu-i acestuia buletinul de identitate.

Când au sosit la locuința cumnatei sale, agenții de poliție, revizuentul se afla și el acolo, B. M. a adus actul de identitate al numitului F. A. L., declarând în fața organelor de poliție despre proveniența tubului de oxigen, cui aparține și că ea îl împrumutase, revizuentul neavând nici un amestec.

Revizuentul doar a înmânat agenților de poliție actul de identitate, aspecte reliefate în dosar în cursul cercetărilor.

De asemenea, și cei doi inculpați au confirmat cele arătate de revizuent, revizuentul a achiziționat conducta metalică de la aceștia, fără a avea cunoștință de proveniența ei, fiind în fapt doar cumpărător de bună credință.

Dacă ar fi avut cunoștință despre proveniența bunurilor sustrase de către cei doi, din materialul probator nerezultând acest lucru, ar fi putut fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

A solicitat admiterea cererii, nefiind întrunite elementele constitutive privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

A fost atașat dosarul de fond nr._ .

Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut că prin decizia penală nr.1859/09.10.2013 acesta a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat fapta prev. si ped. de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a), g) si alin.3 lit.b din C.pen..

Din analiza cererii de revizuire, prin prisma motivelor invocate de petiționarul condamnat B. M. F. prima instanță a reținut că în speță nu este incident nici unul din cazurile de revizuire limitativ enumerate de art. 453 lit. a-f Cod procedură penală.

Astfel, potrivit acestui text de lege revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate in cauza;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals in cursul judecații sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțata in cauza;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată in cauza;;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarata neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitiva, in situația in care consecințele încălcării dispoziției constituționale continua sa se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Aspectul invocat de petiționarul-condamnat în sensul că, rechizitoriul nu se bazează pe situația de drept si de adevăr nu se regăsește in cazurile de revizuire mai sus arătate.

Astfel că, în conf. cu art.459 din C.proc.pen., instanța a examinat admisibilitatea in principiu a cererii de revizuire, constatând că in cauză este incident art.456 alin.2 C.proc.pen. coroborat cu art.459 alin.3 lit.b) din C.proc.pen., in sensul că cererea trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia, reclamantul neconformându-se acestor dispoziții legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, revizuentul B. M. F.. În dezvoltarea motivelor de apel expuse oral, revizuentul a reiterat motivele ce au stat la baza cererii sale de revizuire, solicitând admiterea acesteia.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată nefondat apelul revizuentului, pentru următoarele considerente:

Astfel, din economia dispozițiilor art.452 și art.453 din Codul de procedură penală rezultă caracterul revizuirii, drept cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Potrivit art.453 alin.1 lit.a) din din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, iar conform alin.4 al aceluiași articol, cazul de la lit.a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, (…) ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare sau de încetare a procesului penal.

Prin urmare, pentru a exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.

Or, nu pot fi considerate probe noi, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaște un fapt discutat în fața instanței de fond) sau reiterarea cererilor formulate în fața instanțelor în căile de atac.

Cu atât mai puțin, nu se poate solicita, pe calea revizuirii, readministrarea probelor sau reaprecierea lor (ca în speță).

Nu se învederează deci împrejurări noi, necunoscute instanței de fond, ci aceleași împrejurări, pentru care se încearcă să se obțină o nouă analiză a probelor deja administrate, în scopul modificării soluției deja pronunțate, pe calea revizuirii, aspect ce nu poate fi primit de instanță.

În plus, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 459 alin. 5 C. proc. pen., întrucât nu au fost respectate condițiile prevăzute la art.459 alin.3 lit.b) raportat la art.456 alin.2 C.proc.pen. cu privire la motivarea cererii, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Pe cale de consecință, față de cele expuse, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul B. M. F. împotriva sentinței penale nr.3/07.03.2014 pronunțată de Judecătoria Z.,

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga apelantul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul B. M. F., împotriva sentinței penale nr.3/07.03.2014 pronunțată de Judecătoria Z.,

Obliga apelantul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. C. A. T. G.

GREFIER,

Victorița S.

Red.T.G./ 30.06.2014

Dact.EA- 5 ex

J.Z. -jud.O.E.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 616/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI