Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 104/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 104/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 104/A

Ședința publică de la data de 18 februarie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - L. C. C.

JUDECĂTOR – V. C.

GREFIER – M. G.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror E. ELIANA B..

Pe rol, pronunțarea în cauza având ca obiect apelurile declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA Z. și inculpatul D. S. GAGI, împotriva sentinței penale nr. 168 din data de 21 octombrie 2013, pronunțată de către Judecătoria Z. în dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 februarie 2014 ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 februarie 2014 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

CURTEA ,

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.168 din 21.10.2013, pronunțată de Judecătoria Z., în baza art.101 Cod penal raportat la art.104 Cod penal, art.106 Cod penal, si art.320 indice 1 din C.proc.pen., s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului minor S. E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.99 C.pen.

În baza art. 490 alin. 1 și 2 Cod procedură penală s-a dispus executarea, de îndată, a măsurii luate.

S-au pus în vedere inculpatului minor dispozițiile art. 107 Cod penal privind condițiile revocării internării.

In baza art.208 alin.1-209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c C.pen si art.37 lit.b C.pen, cu aplicarea art.320 indice 1 din C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul D. S. G., la pedeapsa închisorii de 4 ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și b) C.pen în condițiile prevăzute de art.71 C.pen.

Au fost obligați inculpații, D. S. G. și S. E., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente S. E. la plata sumei de 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:

In seara de 29.11.2012, de comun acord, inculpatul D. S. G. și inculpatul minor S. E., au luat hotărârea infracțională de a sustrage din incinta fostei . (în prezent aparținând . Z.), deșeuri metalice, în scopul valorificării acestora în interes personal. Inculpații s-au deplasat pe jos spre locația respectivă și prin escaladarea gardului au pătruns în curtea societății. Dintr-o magazie metalică, a cărei ușă au găsit-o descuiată, au sustras un aparat de sudură industrial, prevăzut cu roți și mâner, pe care după ce l-au scos din interior, l-au târât până la gard, apoi l-au aruncat în afara perimetrului societății și l-au ascuns în vegetația uscată. In aceeași noapte, cu calul și căruța aparținând inculpatului D. S. G., au transportat bunul sustras la locuința acestuia, unde a fost ascuns într-o glugă de coceni. A doua zi dimineața, inculpatul S. E., împreună cu sora sa - S. E. M. și numita D. C.-mama inculpatului D. S. G., au transportat cu căruța bunul sustras la centrul de colectare deșeuri feroase ., situat pe ., unde, urmare cântăririi a rezultat cantitatea de 150 kg., în schimbul căreia au primit suma de 120 lei, bani pe care D. C. i-a folosit pentru a cumpăra alimente.

Ulterior, conform procesului verbal, respectiv a dovezii de predare primire întocmită de către lucrătorii de poliție la data de 30.11.2012, bunul sustras a fost ridicat de la centrul de colectare și restituit părții vătămate.

Prima instanță a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu mărturisirile inculpaților, judecata având loc conform procedurii reglementate de art. 3201 din Codul de procedură penală.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 C. pen., și anume împrejurările în care faptele au fost săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, starea de recidivă a inculpatului D..

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Z. și inculpatul D. S. G..

P. a susținut că în mod nelegal s-a dispus obligarea inculpatului S. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. E. la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiind încălcate dispozițiile art. 191 alin.3 din Codul de procedură penală, întrucât aceștia nu au fost obligați la repararea pagubei, partea civilă neconstituindu-se parte civilă în cauză.

Critica inculpatului D. S. G. a vizat individualizarea judiciară a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Curtea constată, în prealabil, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală potrivit cărora, ,,recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.,,

Așadar, verificând sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de apelanți, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) N.C. proc. pen. – Curtea reține următoarele:

Prima instanță a reținut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, circumstanțele concrete în care s-au desfășurat acțiunile inculpaților conducând indubitabil la concluzia că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, concluziile pertinente ale judecătorului fondului cu privire la încadrarea juridică și participația fiecăruia dintre inculpați fiind expuse în considerentele sentinței, pe care instanța de apel și le însușește în întregime, nefiind astfel cazul de a le mai relua.

Cu privire la critica formulată de parchet, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, în mod nelegal prima instanță dispunând obligarea inculpatului S. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. E. la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiind încălcate dispozițiile art. 191 alin.3 din C.proc.pen. 1968 ( art. 274 alin.3 N.C. proc. pen.), întrucât aceștia nu au fost obligați la repararea pagubei, partea civilă neconstituindu-se parte civilă în cauză.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal privind aplicarea legii mai favorabile, Curtea reține următoarele:

În noul Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de furt calificat, comisă de inculpatul D. S. G., încadrată în dispozițiile art. 229 alin.1 lit. b,d din NCP, cu aplic. art. 77 lit. d din NCP, art.41 din NCP și art. 396 alin.10 din NCPP, sunt de la 1 an și 4 luni, la 5 ani, astfel că, din această perspectivă, legea nouă este o lege penală mai favorabilă.

Evaluând coroborat aspectele reținute în detrimentul și în beneficiul inculpatului D. S. G., Curtea apreciază că, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de noul Cod penal, gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia se impune a fi menținută .

În cazul inculpatului minor S. E. se vor aplica dispozițiile art. 19 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal care prevăd că,, Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969 se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare și până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani,,.

Prin urmare, în temeiul art.421 alin.2 lit.a C. pr. pen., Curtea va admite apelul declarat de P., va desființa, în parte, sentința atacată și rejudecând:

Conform art. 19 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 5 alin.1 din Codul penal nou, va înlocui măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969, cu măsura educativă a internării inculpatului minor S. E. într-un centru educativ, prevăzută de art. 125 din Codul penal nou, începând cu data de 18.02.2014, până la majoratul acestuia.

Va atrage atenția inculpatului minor asupra dispozițiilor art. 124 alin.3 din Codul penal nou, privind situațiile care atrag prelungirea duratei măsurii educative sau înlocuirea acesteia cu măsura internării într-un centru de reeducare.

Va înlătura dispoziția privind obligarea părții responsabile civilmente S. E. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art.421 alin.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respingeca nefondat apelul declarat de inculpatul D. S. G..

În baza art.275 C. pr. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile avocaților din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 300 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Z. împotriva sentinței penale nr. 168/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Z..

Desființează în parte sentința atacată și rejudecând:

Conform art. 19 alin.1 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 5 alin.1 din Codul penal nou, înlocuiește măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969, cu măsura educativă a internării inculpatului minor S. E. într-un centru educativ, prevăzută de art. 125 din Codul penal nou, începând cu data de 18.02.2014, până la majoratul acestuia.

Atrage atenția inculpatului minor asupra dispozițiilor art. 124 alin.3 din Codul penal nou, privind situațiile care atrag prelungirea duratei măsurii educative sau înlocuirea acesteia cu măsura internării într-un centru de reeducare.

Înlătură dispoziția privind obligarea părții responsabile civilmente S. E. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

II.Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. S. G..

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile avocaților din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 300 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. C. C. V. C.

GREFIER,

M. G.

Red. L.C.C.

Dact. A.L. 11 ex.

Jud. Z. – jud.: O. E.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI