Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1023/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1023/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1023/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._ (_ )

Decizia penală nr. 1023/ A

Ședința publică din data de 18 septembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: D. M.

JUDECĂTOR: C. B.

GREFIER: R. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror V. Alestar.

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpata C. C. împotriva sentinței penale nr. 472 din data de 02.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București – Secția Penală, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta inculpată C. C. personal in stare de arest și asistat de avocat din oficiu B. D., cu delegația nr._ din data de 05.09.2014 emisă de Baroul București, aflată la fila 8 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea in baza art. 9 alin.2 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legi nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penal raportat la art. 38 alin.2 din Noul Cod de procedură penală califică drept apel recursul pendinte.

Apelanta inculpată C. C., personal, arată că înțelege să își retragă calea de atac.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al apelantei inculpată Cânu C. solicită să se ia act de manifestarea de voință a acestuia de a retrage calea de atac formulată în cauză.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 472 din data de 02.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București – Secția Penală, în dosarul nr._, s-au dispus, printre altele, următoarele:

„În baza art. 386 N.C.p.p., schimbă încadrarea juridică dată faptei savârșită de inculpata C. C. din infracțiunea prev. de art. 208 alin.(1) – 209 alin.(1) lit.e) din V. Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b ) din V. Cod penalîn infracțiunea prev. de art.228 alin.1, art. 41 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.

În baza art.228 alin.1, art. 41 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. si art. 374 alin.4, art. 396 alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpata C. C., fiica lui I. si E., nascută la data de 23.07.1983, in Bucuresti, domiciliată in Năvodari ,.,jud. Constanta, posesor al CI ., nr._, CNP_, aflata in prezent la spitalul penitenciar Jilava, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de furt (fapta savarsita in data de 15.06.2013).

Constată că infractiunea pentru care inculpata a fost condamnata prin prezenta este concurenta cu infractiunea de tâlhărie prev. de art. 233 c.pen. cu apl. art. 41 c.pen. rap. la art. 43 c.pen, art. 395 alin.10 C.p.p., pentru care a fost condamnata la pedeapsa de 2 ani si 4 luni prin sentinta penala nr. 1005 din 15.11.2013 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti definitiva prin decizia penala nr. 148/21.02.2014 a C. sectia I Penală.

In baza art. 40 alin.1 rap. la art. 39 alin.1 lit.b C.pen. dispune contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicata prin prezenta, urmand ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 4 luni inchisoare, la care se adauga un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa (reprezentand 2 luni inchisoare), in final inculpata urmand sa execute 2 ani si 6 luni inchisoare.

In baza art. 65 C.pen. aplica inculpatei C. C. pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptului de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat prev de art. 66 lit.a si b C.pen., drepturi a căror exercitare o interzice si cu titlu de pedeapsa accesorie, care au fost aplicate prin sentinta penala nr. 1005 din 15.11.2013 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti definitiva prin decizia penala nr. 148/21.02.2014 a C. sectia I Penală.

În baza art. 40 alin.3 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executata de la 23.08.2013 la zi.

In baza art. 72 alin.1 c.pen. deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii in prezenta cauza din 15.06.2013 la 16.06.2013.”

La termenul de judecată din data de 18.09.2014, personal și asistat de apărător din oficiu, inculpata C. C. a arătat că își retrage apelul declarat în cauză.

Văzând dispozițiile art. 415 Cod procedură penală, conform cărora „până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat”, Curtea urmează a lua act de manifestarea de voință a apelantului inculpat în acest sens.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, apelanta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 300 lei, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 415 alin. 1 C.pr.pen., ia act de retragerea apelului formulat de apelanta - inculpată C. C. împotriva sentinței penale nr. 472/02.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București – Secția Penală în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelanta - inculpată la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.09.2014.

Președinte Judecător

D. M. C. B.

Grefier

R. S.

Red/Tehn. gref. R.S. – 22.09.2014 / 2ex

Jud.fond: Z. E.. – J.S.1

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1023/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI