Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 342/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 342/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 342/R
Ședința publică de la data de 19.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR - A. P. M.
JUDECĂTOR - D. L.
GREFIER - D. P.
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria G. și de inculpatul B. M. M. împotriva sentinței penale nr. 2649/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul – inculpat B. M. M., personal în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu Livadaru N. cu delegație nr._/2013, la fila 13 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea, nemaifiind excepții de invocat sau cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria G. vizează greșita reținere de către instanța de fond a recidivei postcondamnatorii în loc de recidiva postexecutorie. Consideră că instanța este contradictorie în susțineri, întrucât în considerente face vorbire de prev.art.37 lit. b C.pen, iar în dispozitiv de prev.art.37 lit. a C.pen. În raport de cazierul judiciar al inculpatului care anterior a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni prin sentința penală nr.1359/2010 pronunțată de Judecătoria G., a cărei executare s-a împlinit în cursul anului 2011, faptele din prezenta cauză fiind comise în perioada anului 2012, trebuie să se rețină recidiva postexecutorie în loc de cea postcondamnatorie. În raport de considerentele mai sus susținute solicită reformarea sentinței penale recurate în senul menționat.
Apărătorul recurentului inculpat B. M. M. privind recursul parchetului în sensul reținerii recidivei postexecutorii în loc de cea postcondamnatorie, apreciază că se impune admiterea acestui motiv de recurs, deoarece infracțiunile din prezenta cauză au fost comise în perioada 17-22.09.2012, deci după executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1359/2010 pronunțată de Judecătoria G..
În ceea ce privește recursul formulat de inculpat acesta vizează pronunțarea unei soluții mai blânde față de recurentul inculpat. Precizează că o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare este prea mare în raport de infracțiunea comisă. Solicită a se avea în vedere că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile, și a se ține cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului. Menționează că recurentul inculpat a recunoscut sincer fapta comisă, a solicitat a fi judecat după procedura prev. de art.320/1 C.pr.pen. Concluzionând solicită admiterea recursului formulat și rejudecând pe fond să fie pronunțată o soluție mai blândă în condițiile prev.art.37 lit.b C.pen.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea sentinței penale pronunțată de Judecătorie sub aspectul pedepselor aplicate. Apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate recurentului inculpat în raport de modalitatea de comitere a infracțiunilor de furt calificat, dintr-o locuință și dintr-un garaj. De asemenea solicită a se avea în vedere multiplele condamnări pentru fapte de același gen.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele susținute de avocatul său și solicită a i se reduce pedeapsa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că:
Prin sentința penală nr. 2649/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr. _ s-au hotărât următoarele:
,,În baza art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g) și i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal și reținerea art. 3201 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul B. M. M. zis „G.” la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II–a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal și reținerea art. 3201 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul B. M. M. zis „G.” la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 71 Cod penal i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II–a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate în cauză pentru infracțiunile concurente deduse judecății, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27.09.2012 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului B. M. M. zis „G.”.
S-a luat act că părțile vătămate nu se constituie părți civile în cauză.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 de lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, 200 lei reprezintă onorariul pentru asistență juridică din oficiu acordată în faza de judecată (avocat C. F.) iar 200 lei reprezintă onorariul pentru asistență juridică din oficiu acordată în faza de urmărire penală (avocat piroi V. V.).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria G. din data de 12.10.2012, emis în dosarul nr. 4790/P/2012 și înregistrat la Judecătoria G. sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpatului B. M.-M. zis „G.” pentru savarsirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 comp. cu art. 209 alin. 1lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (2 acte materiale) și art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale), toate cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 20/21.09.2012, s-a deplasat pe . Municipiul G., unde a pătruns fără drept și curtea și locuința părții vătămate L. T., iar dintr-una dintre camere a sustras 300 kg miere albine depozitată în recipiente din plastic de diverse capacități, precum și o pubelă destinată depozitării gunoiului menajer, creând un prejudiciu de 6000 lei iar în perioada 17-22.09.2012, pe timp de noapte s-a deplasat pe . Municipiul G., unde a pătruns fără drept și curtea și locuința părții vătămate L. M., unde prin forțarea sistemului de închidere a garajului a sustras din acesta 30 litri de țuică și o bicicletă marca montana, creând un prejudiciu de 1000 lei.
În faza de urmărire penală, probele s-au administrat prin următoarele mijloace de probă: plângerile părților vătămate, procese-verbale de cercetare la fața locului + planșe foto, proces-verbal de ridicare și predare bunuri părții vătămate, declarații martori, proces-verbal de conducere în teren, declarații inculpat.
În faza de judecată, în ședința publică din data de 10.12.2013, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă conform dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le acceptă și le însușește, fără administrarea unor probe noi,
În aceeași ședință publică, s-a solicitat de către procuror schimbarea încadrării juridice date faptelor prin reținerea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Potrivit art. 3201 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale doar atunci când inculpatul declară că recunoaște in totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.
În ședința publică din data de 10.12.2013, inculpatul a declarat ca recunoaște în totalitate faptele așa cum sunt menționate în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și nu solicită administrarea de probe noi, așa cum rezultă din declarația acestuia de la fila 26 din dosar.
Procurorul a pus concluzii de admitere a acestei cereri.
Instanța de fond, văzând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind judecata în cazul recunoașterii vinovatei, a admis cererea și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale.
Din analiza probelor administrate în faza urmăririi penale, s-a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 20/21.09.2012, inculpatul a pătruns fără drept în curtea și locuința părții civile L. T., situată în Municipiul G., .. 97, județul G., pe ușa laterală de acces în prima cameră a imobilului, neasigurată, iar din interior a sustras 300 kg miere de albine, depozitată în 10 găleți din plastic. De asemenea inculpatul a sustras din curtea locuinței, de lângă gard, o pubelă de gunoi, achiziționată de partea vătămată de la ADP G., în urmă cu o lună, prejudiciul cauzat fiind de 6000 lei.
Potrivit procesului verbal din data de 27.09.2012, o parte din cantitatea de miere (95 kg) a fost identificată în municipiul G., ., la punctul de lucru al S.C. ELIVET FARM S.R.L., unde angajatul acesteia, martorul B. D. a declarat că a cumpărat mierea de albine de la o persoană numită „M.”, identificat ulterior ca fiind martorul I. M.. Acesta a declarat că l-a ajutat pe inculpat să transporte mierea de albine la punctul de lucru al S.C. ELIVET FARM S.R.L. Martorul B. I., prieten cu inculpatul și care a fost de acord să îl găzduiască în locuința sa din Municipiul G., .. 97, a declarat că inculpatul a depozitat cantitatea de miere în magazia din curte, iar ulterior l-a ajutat pe acesta să o încarce într-un autoturism.
Același inculpat, în perioada 17-22.09.2012, pe timp de noapte, s-a deplasat pe .. 97 A din Municipiul G., a forțat sistemul de închidere al garajului și a sustras din interior o bicicletă marca DHS, culoare albastră și 30 de litri de țuică. O parte din bunuri au fost ridicate de la martorul I. M. care a declarat că le-a cumpărat de la inculpat iar bicicleta a fost pusă la dispoziție chiar de martorul B. M. L., fratele inculpatului.
Inculpatul a recunoscut în totalitate aceste fapte.
Din punct de vedere al laturii obiective, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în formă continuată (două acte materiale) și violare de domiciliu (două acte materiale).
Din punct de vedere al laturii subiective, din analiza probelor administrate în faza urmăririi penale, instanța de fond a dedus, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, că acestea au fost săvârșite de inculpat cu intenție directă, prevăzând și urmărind rezultatul, în condițiile art. 19 alin. 1 lit.a Cod penal.
În drept, faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g) și i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (2 acte materiale) și de art. 192 alin. 2 Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și art. 37 lit. b din Codul penal.
În concluzie, din coroborarea tuturor probelor administrate în cază, instanța de fond a reținut că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză există, constituie infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu în formă continuată apreciind că se impune condamnarea inculpatului.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța de fond a ținut seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate pentru infracțiunea ce face obiectul cauzei în partea specială a acestuia, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Totodată, instanța de fond a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța de fond a reținut că potrivit copiei de pe cazierul judiciar (filele 16-17 dosar UP), inculpatul are numeroase antecedente penale.
Cu privire la împrejurările ce atenuează răspunderea penală a inculpatului, instanța de fond nu a reținut circumstanța prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal, având în vedere faptul că acesta are numeroase antecedente penale așa cum rezultă din fișa de cazier.
Cu privire la cauzele de agravare a răspunderii penale, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunile din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, față de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1539/2010 a Judecătoriei G..
Având în vedere toate aspectele mai sus menționate, luând în considerare și dispozițiile art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, instanța de fond a apreciat că aplicarea în privința inculpatului a pedepselor de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g) și i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (2 acte materiale) și a pedepsei de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal cu art. 41 alin. 2 Cod penal, este adecvată în concret tuturor exigențelor legii penale.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a reținut că inculpatul are numeroase antecedente penale astfel încât se apreciază că este necesar ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție, neputându-se aplica dispozițiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control judiciar, apreciind-se că aceasta este singura modalitate prin care inculpatul își vor însuși scopul pedepsei, mai ales că la data comiterii infracțiunilor era liberați condiționat, beneficiu pe care nu l-a valorificat.
În ceea ce privește măsurile preventive luate față de inculpat, instanța de fond a reținut că prin Încheierea nr. 37/28.09.2012, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/236/2012, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului din prezenta cauză pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 28.09.2012.
Această măsură a fost verificată în cursul judecății în condițiile și la termenele prevăzute de lege, constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia și dispunându-se menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, considerându-se incidente temeiurile juridice prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală.
În baza art. 357 alin. 2 lit. b din Codul de procedură penală, raportat la art. 350 din Codul de procedură penală, instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal, instanța de fond a dedus din pedeapsa cu închisoarea perioada reținerii si arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 27.09.2012 la zi.
În temeiul art. 71 Cod. pen, art. 20 alin 2 din Constituția României si art. 1 din Convenția CEDO, instanța de fond a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Cu privire la acțiunile civile, instanța de fond a reținut că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria G. și inculpatul B. M.-M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 23.01.2013 sub nr._ (_ ).
P. de pe lângă Judecătoria G. a criticat sentința penală sub aspectul nelegalității, apreciind pe de o parte, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, iar pe de altă parte, că s-a reținut în mod greșit recidiva postcondamnatorie.
Astfel, P. de pe lângă Judecătoria G. a arătat că deși cererea de schimbare de încadrare formulată de procurorul de ședință a fost întemeiată și reținută ca atare în considerentele hotărârii atacate, în dispozitivul acesteia instanța de fond nu a schimbat încadrarea juridică a faptei, dar, în același timp, l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată cu reținerea recidivei postcondamnatorii.
Recurentul inculpat B. M. M., a atacat sentința penală menționată, fără a preciza motivele de recurs.
În motivarea orală a recursului, posibilitate oferită de art. 38510 alin. 3 raportat la art. 3856 alin. 3 C.proc.pen, recurentul inculpat - prin apărător - a solicitat admiterea recursului și, rejudecând pe fond a se pronunța o soluție mai blândă în condițiile prev.art.37 lit.b C.pen., pe motiv că o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare este prea mare în raport de infracțiunea comisă.
De asemenea, a mai solicitat a se avea în vedere că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile, a se ține cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, precum și de faptul că recurentul inculpat a recunoscut sincer fapta comisă, solicitând a fi judecat după procedura prev. de art.3201 C.pr.pen.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria G. ca fiind întemeiat, iar recursul formulat de inculpat ca nefundat, pentru următoarele considerente:
În examenul propriu asupra cauzei, Curtea constată că probatoriul administrat demonstrează, fără echivoc, că în noaptea de 20/21.09.2012, inculpatul B. M. M. s-a deplasat pe . Municipiul G., unde a pătruns fără drept și curtea și locuința părții vătămate L. T., iar dintr-una dintre camere a sustras 300 kg miere albine depozitată în recipiente din plastic de diverse capacități, precum și o pubelă destinată depozitării gunoiului menajer, creând un prejudiciu de 6000 lei, iar în perioada 17-22.09.2012, pe timp de noapte s-a deplasat pe . Municipiul G., unde a pătruns fără drept și curtea și locuința părții vătămate L. M., unde prin forțarea sistemului de închidere a garajului a sustras din acesta 30 litri de țuică și o bicicletă marca montana, creând un prejudiciu de 1000 lei.
De altfel, inculpatul nu a contestat această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarația dată în fața primei instanțe, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod proc. pen.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect că faptele comise de inculpat întrunesc atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (2 acte materiale) și de art. 192 alin. 2 Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal.
Referitor la motivele de recurs invocate de către P., Curtea constată că acestea sunt întemeiate, având în vedere că din practicaua încheierii de amânare a pronunțării rezultă că reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., iar cererea astfel formulată a fost pusă în discuție, instanța de fond arătând că se va pronunța prin hotărâre.
Totodată, în dispozitivul sentinței penale apelate nu apare soluția cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., formulată de Ministerul Public, reținându-se însă dispozițiile referitoare la recidiva postcondamnatorie, iar în considerente se face referire la starea de recidivă postexecutorie în raport de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1539/2010 a Judecătoriei G..
În acest context, Curtea – analizând fișa de cazier judiciar aflată la dosar – constată că faptele săvârșite de inculpatul din prezenta cauză sunt comise în stare de recidivă postexecutorie, având în vedere că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni prin sentința penală nr. 1359/2010 pronunțată de Judecătoria G., din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 10.05.2011, rămânând de executat un rest de 63 de zile, iar faptele din prezenta cauză fiind comise în anul 2012.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului, ca urmare a reținerii stării de recidivă postexecutorie, Curtea reține că potrivit art. 72 din C.pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de:
- dispozițiile părții generale a Codului penal;
- limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;
- gradul de pericol social al faptei săvârșite;
- persoana infractorului;
- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de fond în mod corect a reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră în faza cercetării judecătorești și a stabilit pedepsele pentru infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și prevederile art. 320 1 alin. 7 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.
Pedepsele aplicate, în cuantum de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, respectiv de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, corespund – în opinia Curții – scopului preventiv și educativ al pedepsei, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, săvârșite în domiciliul părților vătămate, pe timp de noapte, dar și valoarea prejudiciului, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind la primul contact cu legea penală, suferind anterior multiple condamnări anterioare tot pentru săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fiind incidente în cauză și dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. privitoare la starea de recidivă postexecutorie, așa cum s-a arătat.
Referitor la recursul inculpatului, s-au formulat critici doar cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, acesta solicitând o micșorare a cuantumului pedepsei aplicate.
Cu privire la împrejurările care ar fi de natură să atenueze răspunderea penală, Curtea reține că în cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.
Așa cum s-a arătat și în jurisprudența instanței supreme, dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Recurentul nu a invocat existența unei alte atitudini după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, iar Curtea, în examenul propriu al cauzei, nu identifică o astfel de atitudine care să justifice aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Referitor la conduita bună care se circumscrie circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., având în vedere prezența antecedentelor penale, starea de recidivă reținută prin raportare la o condamnare pronunțată tot pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dar și faptul că nu are un loc de muncă stabil și nici ocupație, Curtea constată că nici această împrejurare nu este incidentă în cauză.
De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul neefectuând demersuri pentru repararea prejudiciului.
Față de cele reținute, Curtea va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr. 2649/12.12.2012 a Judecătoriei G., va casa, în parte sentința menționată și, rejudecând:
În conformitate cu art. 334 C.proc.pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, în sensul înlăturării disp. art. 37 lit. a C.pen. și aplicării art. 37 lit. b C. pen.
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C. pen. și art. 3201 C. pr. pen., va condamna pe inculpatul B. M. M. la 4 ani închisoare.
În baza art. 192 al. 2 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C. pen. și art. 3201 C. pr. pen., va condamna pe inculpat la 3 ani închisoare.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. M. M. obligându-l pe inculpat la plata sumei de 400 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
De asemenea, va deduce detenția preventivă de la 27.09.2012 la zi, având în vedere că inculpatul este arestat preventiv în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr.2649/12.12.2012 a Judecătoriei G..
Casează, în parte, sentința atacată și rejudecând:
În conformitate cu art.334 C. pr. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, în sensul înlăturării disp. art. 37 lit.a C. pen. și a aplicării art. 37 lit. b C. pen.
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C. pen. și art. 3201 C. pr. pen., condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 192 al. 2 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C. pen. și art. 3201 C. pr. pen., condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B. M. M. împotriva sentinței penale nr.2649/12.12.2012 a Judecătoriei G..
Deduce detenția preventivă de la 27.09.2012 la zi.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. A. P. M. D. L.
GREFIER,
D. P.
Red. A.P.M../Tehnr. P.A.M.. – ex.2/28.02.2013
J. G. – jud.: C. M. A.
| ← (Legea 161/2003 modificată şi completată. Decizia nr.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
