Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1201/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1201/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-06-2012 în dosarul nr. 1201/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
– SECȚIA I PENALĂ -
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1201
Ședința publică de la 14 iunie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. M.
JUDECĂTOR - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - G. I.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea recursurilor declarate de P. DE PE L. JUDECTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI, inculpata S. L. S., partea civilă G. M. C. și partea civilă S.C. A.-R. ASTRA S.A. împotriva sentinței penale nr.115 din 29 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenta parte civilă G. M. C. personal și asistată de apărător ales, avocat Gavbe R. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind recurenta inculpată S. L. S., recurentul ASIGURATOR DE RĂSPUNDERE CIVILĂ - S.C. A.-R. ASTRA S.A și intimata parte civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu înțelege să susțină motivul de recurs prin care s-a solicitat condamnarea inculpatei cu executare în regim de detenție, considerând că pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată, fiind vorba de o culpă comună și avându-se în vedere practica in materie.
Extinde motivele de recurs ale parchetului cu privire la latura civilă, care în opinia sa este ambiguă, iar pentru acuratețe juridică apreciază că se impune menținerea cuantumului despăgubirilor dispuse de instanță, obligarea inculpatei la plata acestora cu mențiunea că hotărârea îi opozabilă asigurătorului.
Apărătorul recurentei părți civile având cuvântul cu privire la recursul declarat de parchet, susține că a sesizat o contradicție intre situația de fapt și rațiunea pentru care a ințeles să nu mai susțină recursul sub aspectul modalității de executare a pedepsei. In opinia sa, instanța de recurs urmează a se pronunța și pe acest motiv de recurs, dat fiind faptul că in speță nu a fost vorba de o cauză in care inculpata să fi circulat cu o viteză excesivă, iar culpa comună – așa cum a fost reținută de instanța fondului - are la bază alte considerente. Față de aceste aspecte, solicită admiterea in totalitate a motivelor de recurs formulate de parchet.
In ceea ce privește recursul propriu, arată că acesta se intemeiază în drept pe dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală.
Cu privire la latura penală, critică soluția primei instanțe sub aspectul culpei comune ce a fost reținută prin hotărârea recurată și înțelege să indice două considerente, ce împiedică instanța să rețină o culpă cât de mică a părții civile in producerea accidentului. Hotărâtor sub acest aspect este momentul in care partea vătămată putea să prevadă apariția stării de pericol vis-a-vis de manevrele efectuate de inculpată și susține că au fost două norme rutiere încălcate de aceasta. Instanța de fond a reținut că partea civilă ar fi putut să prevadă că inculpata urma să traverseze intersecția prin ignorarea unui indicator rutier – respectiv „obligatoriu la dreapta” -, aspect fals. In opinia sa, pătrunderea pe un bulevard cu trei benzi de circulație pe sens prin ignorarea indicatorului mai sus amintit nu presupune și o neacordarea de prioritate față de autovehiculele ce circulă pe banda a treia. Solicită a se avea in vedere că accidentul s-a produs prin neacordarea de prioritate părții vătămate, care circula regulamentar pe banda a treia și mai mult decât atât, expertizele efectuate in cauză au concluzionat că nu există urme de frânare ale motocicletei condusă de partea vătămată și acest fapt se datorează împrejurării că aceasta nu a mai avut timpul necesar pentru a mai acționa sistemul de frânare a motocicletei.
In continuarea pledoariei mai arată că judecătorul fondului a comis o eroare de apreciere și dacă ar fi existat o minimă posibilitate de evitare a accidentului, aceasta ar fi avut loc din partea clientului său.
Toate probele conduc la o singură concluzie, în sensul că momentul apariției stării de pericol – așa cum a fost creată de inculpată – a fost atât de târziu, astfel că nu a mai existat o posibilitate concretă, tehnică de evitare a impactului.
In ceea ce privește latura civilă, solicită reanalizarea actelor și lucrărilor dosarului, întreaga situație personală a părții civile – atât sub aspectul suferințelor și consecințelor negative, urmare accidentului, cât și a impactului foarte puternic asupra personalității sale și asupra comportamentului său – atât pe plan profesional, cât și pe plan social și, pe cale de consecință, a se majora suma acordată cu titlu de daune morale la un cuantum pe care Curtea il va considera just, prin raportare la toate cele expuse mai sus.
Un ultim motiv de recurs îl constituie reducerea nejustificată a cheltuielilor judiciare, in sensul reducerii onorariului de apărător ales sub suma pe care a prezentat-o pentru tot dosarul.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței instanței de fond, înlăturarea culpei părții civile, majorarea cuantumului daunelor morale și acordarea de cheltuieli judiciare în cuantumul solicitat și dovedit.
In ceea ce privește recursul asigurătorului, lasă la aprecierea Curții criticile legate de S. Clinic de urgență București.
In ceea ce privește reducerea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, având in vedere motivele de recurs ale părții civile, solicită respingerea recursului asigurătorului.
Cu privire la recursul declarat de inculpată, solicită a fi respins ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursul declarat de partea civilă, arată că acesta vizează reținerea culpei exclusive a inculpatei și majorarea cuantumului daunelor morale. Consideră că în speță culpa este comună și in raport cu modul in care s-a desfășurat accidentul, partea civilă nu a fost atentă la trafic sau a considerat că datorită vitezei mari pe care o avea sau a abilităților extrem de bune de conducător al unei motociclete, va reuși să se strecoare prin fața autovehiculului, lucru care nu s-a întâmplat. In atare situație, consideră că in mod corect instanța a reținut culpa comună.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, consideră că suma acordată de instanță este corectă în raport cu sumele ce se acordă în astfel de situații, astfel că nu se impune admiterea recursului nici pe acest aspect.
În ceea ce privește recursul inculpatei, arată că în ceea ce privește latura penală,in mod corect s-a dispus condamnarea acesteia. In ceea ce privește latura civilă, consideră că nu se impune reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
Cu privire la recursul asigurătorului, solicită admiterea acestuia – precum și al inculpatei - doar pentru motivul invocat in recursul parchetului – respectiv contradicția din dispozitiv. In ceea ce privește cuantumul daunelor acordate, consideră că au fost stabilite in mod corect de instanță.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului părții civile, admiterea recursului inculpatei și al asigurătorului – doar in ceea ce privește susținerile din recursul parchetului.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare .
CURTEA ,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Sentința penală nr.115 din 29 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ , Judecătoria sectorului 6 București, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal a condamnat pe inculpata S. L. S. (fiica lui A. și a A., născută la data de 12.09.1977 în Mun. București, cu domiciliul în București, ..158, ., ., sector 6 și fără forme legale în Germania, Grumme str.12,_ Stadthagen, citată și prin afișare la ușa Consiliului Local Sector 6 București și prin afișare la ușa instanței, fără antecedente penale, CNP_), la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (fapta din data de 20.08.2009, culpă comună).
În baza art.71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art.359 Cod de procedură penală a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art.84 Cod penal cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, art.998-999 Cod cival, art.193 alin.1 și 2 Cod de procedură penală, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă G. M. C., cu domiciliul în București, .. 26, .. D, . în contradictoriu cu inculpata S. L. S., privind și pe asiguratorul de răspundere civilă Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA, cu sediul în București, .. 3, .. 10, sector 3.
A obligat pe inculpata S. L. S. la plata către partea civilă G. M. C. a următoarelor sume: 130.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a obligat pe asigurătorul Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA la plata către partea civilă G. M. C. a următoarelor sume: 130.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sume la care a fost obligată inculpata S. L. S..
În baza art.346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, art.998-999 Cod civil, art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..169, sector 5 și sediul procesual ales la SCPA „P.&B.” în București, .. 12, sector 1, în contradictoriu cu inculpata S. L. S., privind și pe asiguratorul de răspundere civilă Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA.
A obligat pe inculpata S. L. S. la plata către partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI a sumei de 43.644,216 lei reprezentând parte din contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile G. M. C..
În baza art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a obligat pe asigurătorul Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA la plata către partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI a sumei de 43.644,216 lei reprezentând parte din contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile G. M. C., sumă la care a fost obligată inculpata S. L. S..
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală a obligat pe inculpată la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (cod IBAN RO30TREZ7015032XXX005681, cod fiscal_ deschis la Trezoreria Sectorului 1 București - beneficiar Judecătoria Sectorului 6 București), din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, dna. avocat D. A. (delegație nr._/16.09.2011, fila 55) se avansează din bugetul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele.
I. Situația de fapt reținută în urma analizării probatoriului administrat în cauză:
1.Din coroborarea expertizelor tehnico-judiciare întocmite în cauză (filele 45, 47, d.u.p.; filele 216, 217 dosar instanță), a punctelor de vedere exprimate de expertul parte (fila 58) și a declarațiilor inculpatei (filele 25, 26, dup), ale părții vătămate (fila 290, dosar instanță) și cele ale martorului C. I. (fila 65, d.u.p.; filele 290-291, dosar instanță), s-a reținut că la data de 20.08.2009, în jurul orei 1200 inculpata S. L. S. a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe . Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, dinspre această instituție către bulevardul Drumul Taberei și, fără a respecta semnalizarea „cedează trecerea” și „la dreapta” (planșe foto, fila 22, dup), s-a angajat în traversarea acestuia cu scopul de a vira la stânga pentru a ajunge pe sensul opus de circulație al bulevardului, însă pe banda a treia, în apropriere de scuarul median, a fost lovit în partea frontală, lateral-stângă, de motocicleta marca Yamaha cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată G. M. Constin, în urma impactului rezultând vătămarea corporală a acestuia din urmă.
În urma coliziunii dintre cele două vehicule, motocicleta a fost proiectată în aer înspre înainte, stânga (declarații martor, fila 65, d.u.p., filele 290-291, dosar instanță; declarație inculpată, fila 25, verso, dup), s-a izbit de un arbore ornamental aflat pe spațiul verde care separă sensurile de deplasare pe bld. Drumul Taberei pe care l-a rupt, a rulat pe spațiul verde pe o distanță de 8 metri, după care a revenit pe partea carosabilă a bulevardului, alunecând pe o distanță de 11,30 metri, oprindu-se pe banda unu de deplasare (proces verbal de cercetare la fața locului, filele 6-8, dup; planșe foto – plic, fila 22, dup; expertiză tehnico-judiciare întocmite în cauză fila 216, dosar instanță, declarație inculpată fila 25, dup, declarații martor C. I., fila 65, d.u.p.; filele 290-291, dosar instanță).
Partea vătămată a fost internată la S. U. de Urgență în secția Anestezie Terapie Intensivă în perioada 07.09.2009 – 07.09.2009 și în secția Chirurgie III, în perioada 07.09.2009 (adresa nr._/22.06.2010, fila 66, dup).
Prin raportul de expertiză medico-legală nr.A1/_/2009 (filele 34-36, dup) s-a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 20.08.2009 prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, posibil și prin comprimare între corpuri/planuri dure, în condițiile unui accident rutier, necesitând 70-80 de zile de îngrijire medicală.
Aceste leziuni i-au pus în primejdie viața.
Ablația de cauză posttraumatică a rinichiului drept reprezintă infirmitate fizică posttraumatică prin pierdere de organ.
Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Medico Legală, fiind întocmit raportul de expertiză medico-legală nr.A._, avizat în data de 04.06.2010 de Comisia de Avizare și Control (filele 28-33, dup).
S-a concluzionat că partea vătămată G. M. C. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 20.08.2009 prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, posibil și prin comprimare între corpuri/planuri dure, în condițiile unui accident rutier, necesitând 150 de zile de îngrijire medicală, leziunile punându-i în primejdie viața.
S-a reținut, în continuare, că ablația de cauză posttraumatică a rinichiului drept reprezintă infirmitate fizică posttraumatică prin pierdere de organ.
Totodată s-a stabilit că partea vătămată prezintă incapacitate adaptivă 75% și și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, încadrându-se în gradul II (doi) de invaliditate.
2. S-a observat că în faza de urmărire penală a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară nr._/2009 (filele 44-54), iar în faza cercetării judecătorești s-a dispus prin încheierea de ședință din data de 28.09.2011 (filele 70-72) efectuarea unei noi expertize, raportul întocmit fiind depus la data de 28.11.2011 (filele 212-228).
Expertul desemnat de instanță a răspuns la obiecțiunile formulate de partea vătămată (filele 323-327).
La fiecare dintre cele două rapoarte de expertiză s-a formulat opinie separată de către expertul parte, deosebirile de opinie fiind formulate în scris și depuse la dosar (filele 56-63, dup; 241-255, dosar instanță).
3. Analizând în prealabil cererea formulată la termenul din data de 21.12.2011 de apărătorul părții vătămate G. M. C. de a se constata nulitatea relativă a raportului de expertiză, motivată de împrejurarea că expertul desemnat de instanță, dl. B. A., nu a conlucrat cu expertul parte al părții civile, dl. expert P. A., neluând legătura cu acesta din urmă, instanța a constatat că sancțiunea specifică materiei probelor este excluderea acelora dintre ele, nelegal sau neloial administrate, reglementată de art. 64 Cod procedură penală și nu nulitatea, care reprezintă o sancțiune procesuală care are drept urmare desființarea actelor procesuale sau procedurale efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procedurilor penale, în condițiile reglementate de art.197 Cod procedură penală.
Reținând însă că prin critica formulată apărătorul părții vătămate urmărește lipsirea de efecte a expertizei întocmite de dl. expert B. A., așadar excluderea acesteia, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele care succed;
Sancțiunea prevăzută de art.64 Cod procedură penală nu intervine ca urmare a oricărei încălcări a unei prevederi legale, ci numai a acelor abateri care reprezintă o încălcare substanțială și semnificativă a Codului de procedură penală, a dispozițiilor ce reglementează administrarea probelor, astfel încât să se aducă atingere caracterul echitabil al procesului penal, să se ridice un dubiu serios cu privire la fiabilitatea probei, aptitudinea ei de a fi credibilă.
În prezenta cauză s-a constatat că deși expertul parte nu a fost convocat de către expertul numit de instanță pentru a participa la efectuarea expertizei tehnice judiciare, totuși acesta a avut acces în condiții egale la întreg dosarul cauzei, întocmai ca dl. expert B. A., acesta fiind singurul material în baza căruia a fost realizat raportul de expertiză contestat. Totodată expertul parte a luat cunoștință de raportul de expertiză astfel întocmit, depunând la dosarul cauzei propria lucrare care conține opinia sa cu privire la fiecare dintre aspectele asupra cărora s-a pronunțat expertul numit de instanță
Nu în ultimul rând s-a reținut că apărătorul părții civile a susținut concluziile expertului parte nemijlocit, în fața instanței. De asemenea partea vătămată, prin apărător, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de dl. expert B. A. pe care instanța le-a încuviințat și la care acesta din urmă a răspuns (filele 212-228).
Întocmirea de către expertul parte a opiniei separate în condiții de egalitate cu expertul numit de instanță respectă standardul impus de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omulului prin cauza Bonisch c. Austria (parag. 33) cu privire la art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenție.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru excluderea expertizei întocmite de dl. expert B. A., astfel cum acestea au fost precizate în considerentele de mai sus.
4. S-a observat totodată că concluziile rapoartelor de expertiză și lucrările întocmite de expertul parte rețin aceeași dinamică a accidentului, dar și că starea de pericol a fost creată de către inculpată, deoarece nu a respectat semnificația indicatoarelor care reglementau circulația în intersecția de la locul accidentului, precum și că aceasta putea evita cu certitudine impactul cu motocicleta condusă de partea vătămată, dacă respecta regulile de circulație impuse de indicatoare.
Întrucât acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (declarații martor, fila 65, d.u.p., filele 290-291, dosar instanță; declarație inculpată, fila 25, verso, dup; proces verbal de cercetare la fața locului, filele 4-8, dup; schița locului accidentului, fila 14, dup; planșe foto, plic-fila 22, dup), instanța a reținut aceste concluzii ca fiind corespunzătoare adevărului.
5. În privința normelor de circulație încălcate de către inculpată, instanța a constatat că în procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 4, verso) se menționează că . venit autoturismul condus de inculpată era prevăzută cu indicatoarele „cedează trecerea” și „la dreapta”, aspect care se coroborează cu imaginile reținute prin fotografiile efectuate (plic-fila 22, dup).
Potrivit art. 109 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 „Dacă în apropierea unei intersecții este instalat un indicator (...) care obligă să se circule într-o anumită direcție, vehiculele trebuie să fie conduse numai în direcția sau direcțiile indicate”.
Conform art.57. alin.2 din OUG nr.195/2002 „La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, (...)”.
Deoarece, astfel cum rezultă din dinamica accidentului, inculpata a traversat longitudinal bulevardul, instanța a reținut că aceasta a încălcat semnificația ambelor indicatoare, și nu doar a unuia sau altuia dintre ele, așa cum se reține prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză (fila 52, dup; filele 26-27, dosar instanță) ori în opiniile separate ale expertului parte (fila 63, dup; fila 251, 254, dosar instanță), fapta sa reprezentând o încălcare a articolelor mai sus indicate.
6. S-a reținut că rapoartele de expertiză și lucrările întocmite de expertul parte formulează concluzii diferite în ceea ce privește momentul la care inculpata a generat starea de pericol, viteza de deplasare a motocicletei și cu privire la posibilitatea de evitare a impactului de către partea vătămată.
Cu privire la momentul la care inculpata a generat starea de pericol:
7. Art.35. alin.1 din OUG nr.195/2002 prevede că „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”.
Instanța a reținut, astfel cum rezultă din fotografiile efectuate la fața locului (plic, fila 22, dup), că în intersecția dintre . a venit inculpata și bld. Drumul Taberei circulația era dirijată prin indicatoarele „cedează trecerea” și „la dreapta”.
Primul dintre ele impunea inculpatei obligația de a acorda prioritate de trecere oricărui vehicul care venea din partea dreaptă a bulevardului (raportat la direcția de deplasare a motocicletei).
Indicatorul „la dreapta” permitea, ca unică direcție de deplasare, înscrierea pe prima bandă liberă a bulevardului.
Potrivit art.42 din OUG nr.195/2002 „Când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcție de intensitatea traficului și viteza de deplasare, având obligația să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.”
Din coroborarea dispozițiile art.42 din O.U.G. nr.195/2002 cu declarațiile martorului C. I.carea arătat că înainte de impact a fost un gol în trafic de aproximativ 20 de secunde și de 10 secunde după (fila 65, d.u.p.; filele 290-291, dosar instanță) în sensul că nu au trecut vehicule pe stradă – așadar toate benzile de deplasare ale bulevardului erau libere, neexistând propriu zis trafic în acel moment, rezultă că respectarea indicatorului „la dreapta” impunea inculpatei să vireze dreapta și să se înscrie pe banda numărul unu a sensului de deplasare de la stânga la dreapta al bulevardului Drumul Taberei.
8. Pentru acest motiv, față de dispozițiile art.35 din OUG nr.195/2002, instanța a reținut că starea de pericol pentru partea vătămată a apărut din momentul în care nu mai putea exista niciun dubiu că inculpata s-a angajat în traversarea bulevardului, contrar dublei semnalizări din intersecție, intrând astfel pe o traiectorie de coliziune cu orice vehicul care se deplasa de-a lungul acestuia, deoarece din acest moment au fost puse în pericol viața și integritatea corporală a părții vătămate G. M. C..
9. În acest sens instanța, a reținut declarația inculpatei: „Eu aveam intenția de a traversa cu mașina sensul Drumul Taberei – V. M. cu scopul de a mă înscrie pe sensul opus”.
. a venit autoturismul BMW formează, potrivit schiței întocmite (fila 14, dup), un unghi de 90 de grade cu bld. Drumul Taberei de-a lungul căreia se deplasa partea vătămată, iar în momentul producerii coliziunii, axele longitudinale ale celor două mijloace de transport au format un unghi de 70-80 de grade. Acest ultim aspect a fost stabilit prin expertiza judiciară tehnică întocmită în faza cercetării judecătorești (fila 216, dosar instanță) și este confirmat de urmele lăsate pe aripa stângă față a autoturismului BMW de coliziunea cu motocicleta condusă de partea vătămată (planșă foto – fig. 1, expertiză tehnică, fila 46, dup; fig. 1, opinie separată expert parte, fila 243) și de traiectoria imprimată acesteia înspre înainte, oblic, către stânga.
Totodată s-a constatat că din măsurătorile efectuate la fața locului rezultă că proiecția locului în care a avut loc impactul pe bordura bulevardului este situată la o distanță de 2,70 metri de ieșirea de pe alee (schița, fila 14, dup).
Coroborând toate aceste date privitoare la spațiul de deplasare al autoturismului condus de inculpată, astfel cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, instanța a reținut că direcția de deplasare a acesteia de la ieșirea de pe alee a fost oblică, urmând un traseu liniar către scuar, traversând longitudinal bulevardul.
Această direcție de deplasare este asumată și de expertul parte în opinia separată, astfel cum rezultă din imaginile „figura 5 (a, b și c)” inserate în lucrarea întocmită în faza cercetării judecătorești (filele 249-250).
Inculpata nu s-a angajat nici un moment pe banda unu, putând crea astfel convingerea că urmează să ruleze înainte pe aceasta, întrucât nici probele administrate și nici spațiul de manevră mai sus descris nu permit reținerea unui astfel de traseu.
În aceste condiții autoturismul condus de inculpată nu putea fi orientat decât spre înainte, către partea mediană a scuarului, încă de la ieșirea de pe alee.
10. În raport de semnalizările existente în intersecție, instanța a reținut că intenția inculpatei de a traversa bulevardul către scuar a devenit neîndoielnică pentru participanții la trafic în momentul în care aceasta, pătrunzând pe bulevardul Drumul Taberei, nu a virat dreapta pe prima dintre cele trei benzi așa cum impuneau, față de condițiile concrete de trafic, dispozițiile art.42 din OUG nr.195/2002, ci a continuat să se deplaseze înspre înainte, încălcând astfel semnificația ambelor semne de circulație.
Din fotografia identificată cu ..JPG (plic, fila 22), efectuată dintr-un punct situat în spatele semafoarelor de pe bld. Drumul Taberei, într-un moment în care . la locul coliziunii – deci în condiții de trafic similare cu cele de la data accidentului (astfel cum rezultă din declarațiile martorului C., fila 65, d.u.p.; filele 290-291, dosar instanță – considerentul 12), rezultă că partea vătămată a avut pe întreaga durată a traversării bulevardului de către inculpată o vizibilitate neobstrucționată până la . a ieșit autoturismul condus de inculpată.
Pentru aceste motive instanța, având în vedere și obligația generală de diligență impusă art.48 din OUG nr.195/2002 participanților la trafic, a reținut ca fiind întemeiate concluziile rapoartelor de expertiză în sensul că momentul apariției stării de pericol iminent și efectiv pentru conducătorul motocicletei Yamaha, creat de conducătoarea autoturismului, a fost cel în care autoturismul BMW a pătruns în câmpul său vizual și pe direcția de deplasare a motocicletei.
11. În consecință instanța a înlăturat concluzia expertului parte în sensul că acest pericol a apărut pentru partea vătămată doar în momentul în care autoturismul inculpatei a început traversarea benzii trei a bulevardului (fila 60, dup; 248, dosar instanță).
Susținerile apărătorului părții civile de la termenul din data de 28.09.2011 (fila 67), reluate și pe calea concluziilor pe fondul cauzei, în sensul că absența oricărei manevre de evitare a impactului indică drept moment al apariției stării de pericol pătrunderea autoturismului BMW pe banda trei, nu pot fi reținute, întrucât modul în care o persoană reacționează la un pericol nu poate fundamenta o concluzie cu privire la momentul nașterii stării de pericol. Pe de altă parte, din declarația părții vătămate („Nici nu știu de unde a apărut această mașină. Nu pot să menționez despre ce autoturism era vorba, sau care era direcția lui de deplasare.”), rezultă că acesta nu a văzut autoturismul, fiind explicabilă astfel lipsa unei manevre de evitare.
S-a mai arătat totodată că „Nu avea de unde ști partea vătămată că inculpata va traversa intersecția printr-un loc nepermis, acesta cunoscând foarte bine zona, decât efectiv când a apărut de pe banda 2 pe banda 3, din acest motiv nu a putut măcar să efectueze o încercare de evitare (...).” (încheiere din data de 28.09.2011).
Nici această critică nu a fost găsită ca întemeiată, întrucât din momentul în care inculpata nu a virat dreapta pe prima dintre cele trei benzi ale bulevardului, ci, a continuat să se deplaseze înspre înainte, era evident că aceasta traversează intersecția. Cum partea vătămată a avut o vizibilitate completă asupra bulevardului, eventuala eroare de apreciere cu privire la aspectul în discuție bazată pe familiaritatea cu zona respectivă nu poate justifica o altă concluzie decât cea reținută de instanță.
12. S-a mai reținut că în toate lucrările efectuate în prezenta cauză un rol esențial îl prezintă spațiul parcurs de autoturismul BMW din momentul declanșării stării de pericol și până la cel al impactului.
13. Sub acest aspect nu a fost avută în vedere concluzia dlui. expert B. A. care în răspunsul său la obiecțiuni (fila 326) în sensul că inculpata, din momentul generării stării de pericol, a parcurs 14 metri cu autoturismul, deoarece acest calcul corespunde unui traseu constând într-un viraj dreapta, complet (3 m, măsurați de la linia mediană a aleii de pe care a venit inculpata și bordura bld. Drumul Taberei), cu o înscriere pe bld. Drumul Taberei (2,70 m care separă ieșirea de pe alee până la punctul de proiecție al locului în care a avut coliziunea între vehicule) urmată apoi de un viraj la stânga și o înaintare către punctul de impact (8,20 m). Or, din probele administrate rezultă că inculpata nu a parcurs acest traseu descris și de expert la fila 222 din dosar cauzei, aprecierea făcută în acest sens necorespunzând realității. De altfel, acestea au fost și susținerile părții vătămate, prin apărător, în dezbateri.
În consecință calculele efectuate pe baza acestui traseu și a distanței de 14 metri nu au fost avute în vedere.
14. De asemenea s-a apreciat că nu poate fi avută în vedere nici opinia exprimată separat de expertul parte în sensul că această distanță ar fi fost de 1 metru, măsurată din momentul în care autoturismul BMW a pătruns pe banda nr.3 deoarece, așa cum s-ar reținut deja (considerentul 10), nu acesta este punctul după care starea de pericol a devenit iminentă și efectivă pentru partea vătămată.
Pentru acest motiv calculele efectuate pe baza acestei distanțe nu su fost avute în vedere.
15. În considerentele care preced (7-10) s-a reținut că pericolul generat de inculpată a devenit iminent și efectiv pentru conducătorul motocicletei Yamaha din momentul în care, după ce a pătruns pe bulevardul Drumul Taberei și a intrat în câmpul vizual al părții vătămate, autoturismul inculpatei nu a virat dreapta pe banda unu a bulevardului ci a continuat să înainteze către scuarul care separă sensurile de deplasare pe bld. Drumul Taberei.
În acest context s-a considerat că certitudinea că inculpata nu va vira dreapta, evitând astfel traiectoria de coliziune cu cea a părții vătămate, poate fi reținută ca existând doar după momentul în care, înaintând pe o porțiune din banda unu a sensului de deplasare pe bld. Drumul Taberei, autoturismul BMW nu se mai putea vira astfel. După acest punct, care nu este imediat subsecvent pătrunderii autoturismului pe bulevard, se impune a fi evaluat spațiul parcurs de autoturismul BMW din momentul declanșării stării de pericol și până la cel al impactului.
16. Deoarece distanța dintre punctul de impact între cele două autovehicule și bordura care mărginește bld. Drumul Taberei este de 8,20 metri, iar autoturismul inculpatei a înaintat pe o traiectorie oblică apropiată de această linie, distanța dintre proiecția acestui punct pe bordură și ieșirea de pe . a venit inculpata fiind de 2,70 metri la care se adăugă lățimea autoturismului întrucât motocicleta a lovit partea frontală, lateral, stânga a acestuia, având în vedere și considerentul precedent, instanța a reținut că este corespunzătoare realității aproximarea spațiului parcurs de autoturismul BMW din momentul declanșării stării de pericol și până la cel al impactului ca fiind de circa 8 metri, astfel cum s-a reținut în expertiza efectuată în faza de urmărire penală (fila 49, 52, dup).
17. S-a mai constatat că atât experții desemnați de organele judiciare, cât și expertul parte au stabilit că inculpata putea evita impactul dacă ar fi respectat regulile de circulație.
18. Din momentul apariției stării de pericol și a perceperii acesteia, partea vătămată avea obligația de a lua măsurile necesare pentru a evita impactul cu autoturismul condus de inculpată.
Pentru aprecierea asupra acestei posibilități, din lucrările întocmite de experți s-a reținut că, alături de alți factori, elemente esențiale sunt vitezele de deplasare ale celor două vehicule și distanțele parcurse de fiecare dintre ele din momentul în care inculpata a generat starea de pericol iminent și efectiv pentru participanții la trafic.
19. În ceea ce privește viteza de deplasare a autoturismului BMW condus de inculpată, prima expertiză tehnică judiciară a stabilit că aceasta a fost de circa 15 km/oră (fila 48, dup) – valoare însușită de către expertul parte care le-a utilizat în propriile lucrări (fila 61, dup; fila 252, dosar instanță), iar cea de-a doua expertiză a stabilit că aceasta a fost de aproximativ 20 km/oră. Deoarece acesta din urmă a fost calculată pe baza distanței de 14 metri parcursă de inculpată până la impact cu privire la care s-a reținut că nu corespunde adevărului (considerentul 18), instanța nu a avut în vedere viteza de aproximativ 20 km/oră, astfel determinată.
În consecință instanța și-a însușit concluzia expertizei efectuate în faza de urmărire penală.
20. Cu privire la viteza motocicletei condusă de partea vătămată, s-a reținut că cele două expertize întocmite în cauză au stabilit prin metode de calcul diferite că motocicleta condusă de partea vătămată se deplasa cu o viteză de circa 95 km/oră (fila 48, dup) și respectiv circa 80-90 km/oră (filele 218 - 221, dosar instanță).
Expertul parte a formulat opinie separată, calculând că viteza de deplasare a motocicletei a fost de aproximativ 70 km/oră.
21. Instanța nu și-a însușit rezultatul stabilit de către expertul parte, dl. P. A., întrucât o parte dintre datele pe care aceasta se bazează sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, s-a observat că expertul parte, în formula utilizată pentru a determina energia consumată pentru translația motocicletei Yamaha pe asfalt (fila 246, dosar instanță) folosește valoarea coeficientului de frecare dintre oțel și asfalt.
Distanța avută în vedere este cea cuprinsă între punctul de impact și începutul spațiului verde care separă sensurile de deplasare pe bld. Drumul Taberei, așa cum rezultă din calculul valorii St1.
Utilizând acest coeficient înseamnă că s-a avut în vedere că motocicleta a alunecat pe asfaltul scuarului pe una din părțile sale laterale. Or, așa cum s-a reținut deja, în urma impactului cu autoturismul BMW, motocicleta a fost proiectată în aer către pomul ornamental în acest sens fiind declarația inculpatei, la care expertul a avut acces, care a arătat că „după impact a zburat efectiv, a rupt un pom ornamental destul de gros (...)” (fila 25, verso, dup). Ulterior, martorul C. I. a dat o declarație similară (fila 290, dosar instanță).
Că motocicleta nu a alunecat cu suprafața metalică pe porțiunea avută în vedere o dovedește și absența oricăror urme de târâre pe asfalt, astfel cum a lăsat în alunecarea pe porțiunea de 11,30 metri a bulevardului, înainte de a se opri în poziția finală (proces verbal de cercetare la fața locului, fila 7, dup)
Deci s-a constatat că este eronată folosirea acestui coeficient.
Deoarece motocicleta a fost proiectată în aer către pomul ornamental pe care l-a lovit, astfel cum rezultă din declarația inculpatei anterior citată, neavând, deci, contact cu pământul, instanța a constatat, de asemenea, că este eronată și utilizarea coeficientului de frecare dintre oțel și pământ pentru a calcula/determina energia consumată pentru translația motocicletei Yamaha pe porțiunea de pământ de 21,7 metri, St1, dintre punctul de începere a spațiului verde și copacul ornamental (fila 246, dosar instanță).
Nu în ultimul rând, instanța a constatat că expertul parte nu a avut în vedere energia consumată pentru translația motocicletei Yamaha pe porțiunea de pământ de 8 metri cuprinsă între punctul de impact cu copacul ornamental și cel de revenire pe părea carosabilă a bld. Drumul Taberei. Potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului pe această porțiune au existat urme de rulare (fila 7,dup).
Având în vedere considerentele ce preced, instanța a constatat că erorile strecurate în determinarea de către expertul parte, dl. P. A., a vitezei de deplasare a motocicletei conduse de partea vătămată sunt de natură să afecteze în mod esențial fiabilitatea mijlocului de probă, astfel încât l-a înlăturat sub acest aspect.
22. În ceea ce privește expertiza efectuată în faza de urmărire penală, instanța a constatat că viteza de deplasare a motocicletei 95 km/oră a fost determinată prin utilizarea unor valori medii a pierderilor de energie care sunt raportate la distanța totală parcursă de motocicletă din momentul impactului până la cel al opririi în poziția finală (fila 48, dup). S-a avut în vedere energia cinetică a motocicletei consumate prin „pierderile de energie în impactul cu autoturismul, cu ruperea arborelui și în deplasarea forțată până în poziția finală rămasă pe carosabil” (fila 48, parag. 4, dup). Deci, spre deosebire de expertul parte, nu s-a avut în vedere existența în particular a unei pierderi de energie între punctul de impact și cel al coliziunii cu arborele ornamental.
23. Expertiza efectuată în faza cercetării judecătorești a determinat viteza de deplasare a motocicletei ca fiind de circa 40 km/oră utilizând o formulă de calcul (fila 218) ale cărei variabile, în parte, nu au putut fi stabilite (valorile E1, E2, E3, E4, fila 221), iar viteza de 80-90 km/oră a fost estimată în baza unei literaturi medicale neidentificate, prin raportare la actele medico legale ale părții vătămate prin care se constată leziunile interne suferite în urma accidentului. Acesta a fost unicul criteriu de determinare, expertul desemnat arătând în raportul de expertiză întocmit că nu poate determina valorile analitice pe baza cărora ar fi putut calcula viteza de deplasare a motocicletei.
Pentru calculele ulterioare, dl. expert B. A. s-a raportat la viteza de 85 km/oră, fără a oferi vreun argument pentru care calcului nu s-a bazat pe o altă valoare din intervalul 80-90 km/oră.
Deoarece expertiza efectuată în faza cercetării judecătorești stabilește viteza de deplasare a motocicletei conduse de partea vătămată în baza unei singure valori, neidentificată precis, cu încălcarea dispozițiilor art.123 lit.b) Cod de procedură penală de descriere în amănunt a operațiilor de efectuare a expertizei, astfel încât instanța nu poate să verifice aspectele avute în vedere, născându-se, pentru acest motiv, un dubiu serios cu privire la aptitudinea probei de a fi credibilă, a fost înlăturată concluzia privitoare la acest aspect, precum și calculele subsecvente.
24. Având în vedere considerentele care preced, instanța a reținut concluzia formulată din raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală, în sensul că viteza de deplasare a motocicletei conduse de partea vătămată a fost de 95 km/oră (fila 52, dup).
Pentru aceste motive, față de dispozițiile art.48. din OUG nr.195/2002 conform căruia „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță” și cele ale art.49. (1), din același act normative, conform căruia „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.”, instanța a reținut că partea vătămată, deplasându-se în momentul impactului cu autoturismul condus de inculpată cu o viteză de 95 km/oră a încălcat dispozițiile legale amintite.
25. În privința distanței parcurse de partea vătămată din momentul generării stării de pericol de către inculpată, instanța a constatat că prin expertiza efectuată în faza de urmărire penală s-a stabilit că aceasta a fost de 50 m (fila 53, dup), iar prin cea întocmită în faza cercetării judecătorești s-a concluzionat inițial că nu poate fi stabilită, ulterior, în răspunsul la obiecțiunile formulate de partea civilă, calculându-se o distanță de 59 m (fila 326, dosar instanță).
Expertul parte nu a indicat în niciuna dintre lucrările întocmite în cauză care a fost distanță. S-a arătat că partea vătămată a plecat spre punctul de impact de la o distanță de 60 m (fila 251, pct. 3, dosar instanță), fără a se reține că aceasta este distanța parcursă din momentul generării stării de pericol de către inculpată.
26. Instanța nu a avut în vedere distanța determinată prin expertiza întocmită în faza cercetării judecătorești (Sd - fila 326, dosar instanță) întrucât aceasta a fost calculată pe baza unei valori cu privire la care s-a stabilit că nu corespunde realității (considerentul 13), respectiv distanța de 14 m.
27. Prin expertiza întocmită în faza de urmărire penală, expertul desemnat de organul judiciar a stabilit că în momentul în care inculpata a generat starea de pericol, partea vătămată se afla la o distanță de 50 de metri de impact (concluzii, fila 49, 53, dup).
Întrucât acest calcul se bazează pe parametrii concreți, însușiți de instanță în considerentele care preced (viteza autoturismului, viteza motocicletei, distanța parcursă de acesta din momentul declanșării stării de pericol și până în cel al impactului, considerentele 24, 29, 21), instanța și-a însușit rezultatul astfel obținut.
28. Față de dispozițiile art.48 din OUG nr.195/2002, din momentul apariției stării de pericol partea vătămată ar fi trebuit să efectueze o manevră de evitare.
Expertul parte a stabilit că timpul în care partea vătămată trebuia să efectueze o manevră menită să ducă la evitarea accidentului a fost de 0,24 secunde (fila 252, dosar instanță).
Instanța a constatat că formula utilizată pentru a determina această unitate de timp se întemeiază pe valoarea de 1 (unu) metru reprezentând spațiul parcurs de autoturismul inculpatei din momentul în care, potrivit opiniei expertului parte, acesta a generat starea de pericol. Această valoare însă a fost înlăturată de instanță ca necorespunzând adevărului (considerentele 11, 14), reținându-se că distanța reală a fost de aproximativ 8 metri astfel încât rezultatul de 0,24 secunde nu a putut fi reținut, fiiind ca atare înlăturat.
Deoarece timpii după care puteau începe procesele de reducere a vitezei ca urmare a frânării și, respectiv, de virare, calculați de expertul parte pentru a determina posibilitatea părții vătămate de a evita impactul (filele 61-63, dup; 253-255, dosar instanță) sunt raportați la valoarea de 0,24 secunde, concluzia formulată de expert pe baza acestora nu a putut fi avută în vedere.
29. În stabilirea aceluiași aspect, potrivit expertizei efectuate în faza de urmărire penală, la viteza de 95 km/oră, motocicleta ar fi avut nevoie de un spațiu 93,00 metri pentru a opri, reținându-se că la această viteză partea vătămată nu a putut evita impactul deoarece distanța pe care a avut-o la dispoziție a fost de 50 metri (fila 49, 53, dup).
În continuare, prin expertiză, s-a concluzionat că dacă motocicleta s-ar fi deplasat cu viteza de 50 km/oră – viteza legală maximă de deplasare în localitate – ar fi avut nevoie de 33, 00 metri pentru a opri (fila 50, 53 dup).
Așadar, s-a concluzionat că dacă partea vătămată ar fi respectat viteza de 50 km/oră, ar fi putut evita impactul, întrucât spațiul de 33 de metri de care ar fi avut nevoie pentru a opri prin frânare dacă ar fi circulat cu această viteză este mai mic decât spațiul de care a dispus efectiv pentru decizie și manevră de 50 de metri pentru evitarea producerii riscului generat de inculpată.
S-a mai stabilit că viteza maximă de deplasare a motocicletei de la care impactul putea fi evitat prin oprirea în interiorul spațiului de 50 de metri era de 65 km/oră (fila 51, 53, dup).
30. Partea civilă, prin apărător, a criticat raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală la termenul din data de 28.09.2011.
30.1. Instanța a răspuns motivat aspectelor invocate cu privire la momentul apariției stării de pericol, înlăturându-le (considerentul 11).
30.2. Cât privește critica neluării în considerare de către expert a indicatorului „la dreapta” în efectuarea expertizei, aceasta a fost găsită ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Deoarece s-a reținut în prezenta cauză că direcția de deplasare a autoturismului condus de inculpată de la ieșirea de pe alee a fost oblică, urmând un traseu liniar către scuar, traversând longitudinal bulevardul (considerentul 15), instanța a constatat că prin aceeași manevră inculpata a încălcat atât obligația impusă de indicatorul „cedează trecerea”, cât și pe cea impusă de indicatorul „la dreapta” (considerentele 10, 13, 15). Or, expertul tehnic a avut în vedere în raportul de expertiză întocmit tocmai această direcție de deplasare, arătând că spațiul de circa 8 metri reprezintă „distanța parcursă în profilul transversal al străzii” (fila 49, dup). Așadar, faptul că nu s-a raportat formal la indicatorul „la dreapta” – așa cum a observat partea civilă (fila 71, verso, dosar instanță), nu a afectat cu nimic calculele și, deci, rezultatele obținute.
Singura situație în care aspectul evocat la termenul din data de 28.09.2011 ar fi influențat rezultatele expertizei ar fi fost cea în care s-ar fi stabilit că inculpata a virat dreapta, deplasându-se pe un alt traseu decât cel pe care expertul l-a luat în considerare, ceea ce nu este cazul.
Având în vedere că, în aceste condiții, unica deficiență care ar putea fi reținută privește stabilirea normelor de circulație încălcate de către inculpată, iar acesta este atributul instanței, s-a constatat că aspectul invocat nu este de natură să înlăture expertiza efectuată în faza de urmărire penală.
30.3. Nu în ultimul rând, instanța a constatat că poziția semaforului la care apărătorul părții civile a făcut referire nu putea să influențeze în vreun fel lucrarea întocmită de dl. expert E. I., întrucât distanța parcursă de motocicletă, relevantă pentru aceasta, a fost de circa de 50 de metri, or, potrivit celor reținute de expertul parte, semaforul se afla la 60 de metri de punctul de impact (opinie separată, pct. 3, fila 251, dosar instanță).
31. Pentru aceste motive, constatând că toate concluziile raportului de expertiză efectuat în etapa urmăririi penale se întemeiază pe mijloace de probă care se coroborează între ele și care au fost confirmate de cele administrate în faza cercetării judecătorești și pe valori cu privire la care s-a reținut în considerentele care preced că exprimă adevărul, instanța și-a însușit în totalitate acest raport.
32. Deoarece pentru calcularea distanței dintre motocicletă și autoturismul BMW din momentul apariției stării de pericol și a spațiului în care motocicleta condusă de partea vătămată putea să oprească (răspunsuri la obiecțiuni, filele 326-327) expertul numit în faza cercetării judecătorești a utilizat valori înlăturate de instanță, urmează, rezultatele astfel obținute și concluziile întemeiate pe acestea nu au fost avute în vedere.
II. Încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatei:
Fapta inculpatei S. L. S. care, în data de 20.08.2009, în jurul orei 1200, a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe . Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, dinspre această instituție către bld. Drumul Taberei și, fără a respecta semnalizările „cedează trecerea” și „la dreapta”, s-a angajat în traversarea bulevardului cu scopul de a vira la stânga pentru a ajunge pe sensul opus de circulație, însă pe banda a treia, iar în apropriere de scuarul median, a fost lovit în partea frontală, lateral-stângă, de motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată G. M. Constin, în urma impactului acesta din urmă suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 150 zile de îngrijiri medicale și pierderea rinichiului drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 Cod penal.
În ceea ce privește circumstanțele săvârșirii faptei, s-a reținut că aspectul de calificare este atras întrucât partea civilă a necesitat pentru vindecare 150 de zile de îngrijire medicală, iar ablația de cauză posttraumatică a rinichiului drept reprezintă infirmitate fizică posttraumatică prin pierdere de organ, conform celor două expertize medico-legale întocmite în cauză (filele 28-36, dup), consecințe care corespund infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. 1, alin. 2 Cod penal.
Totodată instanța a reținut că potrivit art.109 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 „Dacă în apropierea unei intersecții este instalat un indicator (...) care obligă să se circule într-o anumită direcție, vehiculele trebuie să fie conduse numai în direcția sau direcțiile indicate”, iar conform art.57. alin.2 din OUG nr.195/2002 „La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, (...)”.
Deoarece, astfel cum rezultă din dinamica accidentului, inculpata a traversat longitudinal bulevardul, instanța a reținut că aceasta a încălcat semnificația indicatoarelor „cedează trecerea” și „la dreapta”, care reglementau circulația în intersecție și nu doar a unuia sau altuia dintre ele, așa cum s-a reținut prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză (fila 52, dup; filele 26-27, dosar instanță) ori în opiniile separate ale expertului parte (fila 63, dup; fila 251, 254, dosar instanță).
În consecință, s-a constatat că fapta sa constituie o nerespectare a art.109 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și a art.57. alin.2 din OUG nr.195/2002, astfel încât se impune reținerea săvârșirii faptei în condițiile prevăzute de alin.4 teza I a art.184 Cod penal.
Elementul material a laturii obiective a fost identificat în lovirea părții vătămate de către inculpata S. L. S. prin impactul dintre autoturismul condus de aceasta și motocicleta pe care se afla partea vătămată G. M. Constin.
Urmarea imediată a constat în provocarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 150 de zile de îngrijire medicală și pierderea rinichiului drept. Totodată partea vătămată are o incapacitate adaptativă de 75% și și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă (raportul de expertiză medico-legală nr. A._, filele 28-33, dup).
Raportul de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedit în cauză astfel:
Prin raportul de expertiză medico-legală nr.A1/_/2009 (filele 34-36, dup) s-a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 20.08.2009 prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, posibil și prin comprimare între corpuri/planuri dure, în condițiile unui accident rutier, necesitând 70-80 de zile de îngrijire medicală.
Aceste leziuni i-au pus în primejdie viața.
Ablația de cauză posttraumatică a rinichiului drept reprezintă infirmitate fizică posttraumatică prin pierdere de organ.
Ulterior partea vătămată s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Medico Legală, fiind întocmit raportul de expertiză medico-legală nr.A._, avizat în data de 04.06.2010 de Comisia de Avizare și Control (filele 28-33, dup).
S-a concluzionat că partea vătămată G. M. C. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 20.08.2009 prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, posibil și prin comprimare între corpuri/planuri dure, în condițiile unui accident rutier, necesitând 150 de zile de îngrijire medicală, leziunile punându-i în primejdie viața.
S-a reținut în continuare că ablația de cauză posttraumatică a rinichiului drept reprezintă infirmitate fizică posttraumatică prin pierdere de organ.
Totodată s-a stabilit că partea vătămată prezintă incapacitate adaptativă 75% și și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, încadrându-se în gradul II (doi) de invaliditate.
Din punctul de vedere al laturii subiective, instanța a constatat că fapta inculpatei constând într-o acțiune a fost săvârșită din culpă, în accepțiunea art.19 alin.2 lit.b Cod penal. Inculpata nu a prevăzut rezultatul faptei sale - vătămarea părții vătămate G. M. C., deși acesta putea și trebuia să-l prevadă.
Astfel, prin nerespectarea regulilor de circulație impuse de cele două indicatoare „cedează trecerea” și „la dreapta”, inculpata trebuia (după cum reiese din dispozițiile art. 35. (1) din OUG nr.195/2002 “Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.”) și putea să prevadă că va intra în coliziune cu un vehicul care se deplasa de-a lungul bulevardului, deoarece inculpata avea permis de conducere (proces verbal de cercetare la fața locului – fila 5, dup), iar deținerea acestuia atestă cunoașterea regulilor de circulație. În aprecierea posibilității prevederii producerii rezultatului instanța s-a raportat și la personalitatea inculpatei, aceasta avea vârsta de 32 de ani la data săvârșirii faptei și deținând din anul 2000 permisul de conducere . nr._ pentru categoria B (proces verbal de constatare la fața locului, fila 5, dup), ceea ce conduce la concluzia că inculpata avea dexteritate în condus.
Pe de altă parte, conform concluziilor raportului de expertiză judiciară tehnică auto întocmit în faza de urmărire penală (filele 44-54), partea vătămată a circulat cu viteza de 95 km/oră.
Pentru acest motiv instanța a reținut că acesta a încălcat astfel dispozițiile art.121 (1) din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 conform căruia „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.” și pe cele ale art.48. din OUG nr.195/2002 conform căruia „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță” și pe cele ale art.49. (1), din același act normativ, conform căruia „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.”.
La această viteză impactul nu putea fi evitat, întrucât în acest scop ar fi avut nevoie de 93 de metri (fila 50, 53), iar partea vătămată a avut în acest scop 50 de metri (filele 49, 53).
Având în vedere că dacă ar fi respectat viteza maximă admisă de lege de 50 km/oră, partea vătămată ar fi putut evita impactul, instanța a reținut că partea vătămată a contribuit prin fapta sa la producerea accidentului.
În aprecierea gradului de contribuție al inculpatei și, respectiv, al părții vătămate, la producerea accidentului, s-a reținut, astfel cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 4, verso,dup) care se coroborează cu imaginile reținute pe planșele foto (plic, fila 22, dup), că acesta s-a produs ziua, în jurul orei 12,00, suprafața carosabilului fiind uscată, iar calitatea marcajelor și a indicatoarelor a fost bună.
Astfel cum rezultă din fotografia identificată cu ..JPG (plic, fila 22), efectuată dintr-un punct situat în spatele semafoarelor de pe care bld. Drumul Taberei într-un moment în era . la locul accidentului, vizibilitatea era bună, neobstrucționată, până la . a ieșit autoturismul condus de inculpată. Cu atât mai mult partea vătămată putea percepe autoturismul BMW de la o distanță de 50 de metri care este situată după semafor.
În mod corespunzător, inculpata, ieșind pe prima bandă a străzii, a avut aceeași vizibilitate.
Victima era posesor al permisului de conducere . nr._ pentru categoriile A și B din data de 01.11.2005 (fila 37, dup), având, o experiență de 4 ani de condus pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce privește motocicletele, astfel cum rezultă din cazierul contravențional al inculpatului (filele 309-310, dosar instanță).
În ceea ce privește aptitudinea de înțelegere a necesității de respectare a normelor legale care reglementează circulația pe drumurile publice, instanța a avut în vedere că partea vătămată avea la data accidentului vârsta de 22 de ani și se afla în ultimul an de studii la Universitatea „S. Haret” (adeverința nr.1649/02.07.2010, fila 32) aspecte care denotă un grad de instruire și de educație superior.
Totodată, în aprecierea culpei părții vătămate, instanța a avut în vedere că acesta a depășit cu peste 40 km/oră viteza maximă legal admisă, violența impactului fiind determinată în mare măsură de motocicletă, în condițiile în care autoturismul condus de inculpată avea o viteză de circa 15 km/oră.
Pentru aceste motive, instanța a reținut o contribuție de 60% a inculpatei la producerea accidentului și de 40% pentru partea vătămată.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.345 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța, în baza art.184 alin.2, 4 Cod penal a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă.
III. Individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a svut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege (închisoarea de la 6 luni la 3 ani).
Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care ea s-a comis, urmările produse, precum și persoana și conduita inculpatei.
Raportat la aceste criterii, instanța a avut în vedere că în urma accidentului partea vătămată a suferit leziuni care i-au pus viața în pericol și care au necesitat pentru vindecare 150 de zile de îngrijire medicală, au condus la pierderea rinichiului drept, totodată, la o incapacitate adaptivă de 75% și, în totalitate, a capacității de muncă (raportul de expertiză medico-legală nr. A._, filele 28-33, dup).
Cât privește conduita inculpatei, instanța a avut în vedere că în declarațiile date aceasta a recunoscut săvârșirea faptei (filele 25-26, dup).
Deși cunoștea de existența procesului penal, astfel cum rezultă din declarațiile date în datele de 20.08.2009 și 11.09.2009 (filele 25-26) și din procesul verbal încheiat de organele de cercetare penală în data de 25.06.2010 în care se menționează că a solicitat să i se aducă la cunoștință învinuirea la un moment ulterior pentru a-și angaja un avocat care să o asiste (fila 24, dup), inculpata nu s-a mai prezentat la organele de urmărire penală.
De asemenea, astfel cum rezultă din declarația mamei inculpatei, audiată în calitate de martoră, dar și din împrejurarea primirii citației emise la reședința din Germania pentru termenul de judecată din data de 21.12.2011 de inculpată personal, aceasta a avut cunoștință de trimiterea sa în judecată, însă, în continuare, nu a participat nici la această fază a procesului penal, lipsind la toate termenele.
Cu toate acestea, instanța nu a putut achiesa la concluziile reprezentantului Ministerului Public în sensul că împrejurarea ar fi de natură a conduce la un anumit cuantum al pedepsei (mai ridicat) sau la o anumită modalitate de executare a acesteia (în regim de detenție). Și aceasta deoarece audiența cu prezența celui acuzat este un drept al inculpatei (dreptului de a compărea în persoană în fața instanței și de a face personal cereri și a propune probe, recunoscut și în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și în art.6 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), drept la care aceasta poate renunța. Mai mult decât atât, din declarația mamei inculpatei, s-a reținut că aceasta are în întreținere un copil de 9 ani și 6 luni, în clasa a III-a, în prezent muncind în afara țării – Germania, unde este înregistrată cu domiciliul (filele 197-202, dosar instanță).
Pe de altă parte, instanța a avut în vedere că prin fapta sa partea vătămată a contribuit în proporție de 40% la producerea accidentului.
Conform fișei de cazier judiciar a inculpatei (fila 52, dosar instanță) aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale.
Față de toate cele ce preced, în baza art.184 alin.2, alin.4 Cod penal, instanța a condamnat pe inculpata S. L. S. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art.20 alin.2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpată a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat a fost interzis inculpatei pe durata executării pedepsei principale aplicate.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art.3 Protocolul 1 din Convenție, instanța s apreciat că, în raport cu natura infracțiunii săvârșite de inculpată, aceasta nu este nedemnă să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis exercițiul acestui drept.
Instanța nu a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.c), d) și e) Cod penal, întrucât săvârșirea unei infracțiuni de vătămare din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii sau meserii nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza S. și P. contra României). Nici dreptul de a conduce nu i-a fost interzis acesteia, pornind de la împrejurarea că infracțiunea săvârșită este una din culpă, iar nerespectarea acestor dispoziții legale referitoare la circulația pe drumurile publice are un caracter izolat, inculpata fiind la prima abatere de o asemenea gravitate.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatei, instanța, în baza art.81 alin.1 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 alin.1 și alin.2 Cod penal. Astfel, pedeapsa aplicată este închisoarea de 1 an și 2 luni, limita legală fiind 3 ani, iar inculpata nu are antecedente penale. În ceea ce privește ultima condiție, instanța s-a raportat la poziția procesuală sinceră a inculpatei, la atitudinea corespunzătoare a acesteia față de valorile sociale, anterioare și ulterioare săvârșirii faptei, la experiența acestui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, elemente apreciate ca fiind suficiente pentru a o determina să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Nu în ultimul rând, instanța, având în vedere și împrejurarea că inculpata și-a stabilit reședința în afara țării, a apreciat că nu se impune luarea unor măsuri de supraveghere sau impunerea unor obligații acesteia, a căror respectare să fie îndeaproape urmărită de consilieri de probațiune, în aplicarea dispozițiilor art. 861 și următoarele din Codul penal.
În consecință, instanța, potrivit art.82 alin.1 Cod penal a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 2 luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art.71 alin.5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art.359 alin.1 teza I Cod procedură penală a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiționate.
IV. Latura civilă a cauzei:
Sub acest asăect s-a constatat că anterior citirii actului de sesizare a instanței, partea vătămată G. M. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 850.000 lei, reprezentând daune morale, plata salariului minim brut pe economie pentru persoane cu studii superioare la data plății, sub formă de rentă viageră lunară până la încetarea stării de nevoie sau până la epuizarea limitei de despăgubire pe anul 2009, începând cu data de 20.08.2013, plata unei restanțe referitoare la renta viageră pentru perioada 20.08._13 în cuantum de 10.920 lei și dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii (fila 30, dosar instanță).
În ceea ce privește plata salariului minim brut pe economie pentru persoane cu studii superioare la data plății, sub formă de rentă viageră lunară până la încetarea stării de nevoie sau până la epuizarea limitei de despăgubire pe anul 2009, începând cu data de 20.08.2013, partea civilă a invocat adresa răspuns a asiguratorului de răspundere civilă cu nr.XII/8208/20.03.2011 și a arătat că la data accidentului era student în ultimul an de studii la Facultatea de Finanțe și Bănci din cadrul Universității S. Haret, astfel încât conform art.49 lit.c) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.20/2008 „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare”.
Pentru cererea de obligare la plata unei restanțe referitoare la renta viageră pentru perioada 20.08._13 în cuantum de 10.920 lei, s-a indicat următoarea modalitate de calcul: (1) diferența dintre salariul minim brut pe economie pentru persoane cu studii superioare (600 X 1,5 = 900 lei) și salariul minim brut pe economie pentru studii liceale (600 X 1,2 = 720 lei) pentru perioada 01.03.2010 – 31.12.2010, în cuantum de 1.800 lei (180 lei X 10 luni) și (2) diferența dintre salariul minim brut pentru studii superioare de la data plății, conform H.G. nr.1193/2010 (670 X 1,5 = 1.005 lei) pentru perioada 01.01._13, în cuantum de 9.120 lei (285 lei X 32 de luni).
În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: polița de asigurare nr._ emisă pentru autoturismul BMW (fila 31), adeverința nr.D 1649/02.07.2010 (fila 32), adresa CSA nr.XII/8208/20.03.2011 (fila 33), diploma de licență nr._/20.01.2011; documente privind valabilitatea poliței de asigurare RCA obligatorie pentru autoturismul BMW (filele 58-61), tranzacția nr.169/AA01/28.10.2010 (filele 63-64), adeverința nr.16/19.02.2009 emisă de . SRL (fila 66), rapoarte de expertiză medico legale, corespondență purtată de partea vătămată cu asiguratorul de răspundere civilă, înscrisuri medicale și chitanțe privind achitarea costurilor expertizelor medico legale și ale unor produse medicale (filele 109-172). La termenul de judecată din data de 22.03.2012 partea vătămată a depus mai multe planșe foto.
Au fost audiați în calitate de martori G. E., mama părții vătămate și B. A. T..
În faza de urmărire penală S. U. de Urgență București s-a constituit parte civilă cu suma de 72.740,36 lei reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare pentru îngrijirile medicale acordate părții vătămate (fila 66, dup).
Cererea a fost menținută în fața instanței (fila 100).
A fost administrată proba cu înscrisuri constând în deconturi ale cheltuielilor efectuate (filele 67-116, dup).
Instanța a reținut incidența următoarelor dispoziții legale:
Articolul 998 din Codul civil prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, este unanim acceptat că din textul legal de mai sus se desprind următoarele condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: a) existența unei fapte ilicite, b) săvârșite cu vinovăție, c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu, d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.
Acest text legal nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului. În consecință, atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate. Este supus reparării atât prejudiciul actual, cât și cel viitor, câtă vreme acesta îndeplinește condiția de a fi cert, sub aspectul existenței, întinderii și posibilității de a fi reparat.
Pe de altă parte, art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că (1) persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
În continuare, instanța a mai reținut că, potrivit art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Art.50 din același act normativ prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare […] persoanelor păgubite prin vătămare corporala […], iar art. 54 prevede că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
În aplicarea prevederilor legale de mai sus, instanța a constatat că persoana păgubită prin producerea accidentului (părțile civile din cauză) are dreptul de a pretinde despăgubiri celui răspunzător de producerea accidentului (inculpata S. L. S.), cât și direct asigurătorului de răspundere civilă (.). Astfel, prevederile legii asigurărilor stabilesc în mod expres că persoana prejudiciată poate acționa în pretenții atât pe asigurat, cât și pe asigurător, iar obligarea părții vătămate de a invoca răspunderea contractuală numai în fața instanței civile, pe motiv că norma procesual penală nu conferă calitate procesuală asigurătorului de răspundere civilă în cadrul procesului penal, presupune o încălcare a însuși dreptului acesteia de a se constitui parte civilă în procesul penal, consacrat de art.14 alin.2 Cod procedură penală, creându-se situația injustă ca partea vătămată să nu se poată îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă decât în afara procesului penal, deși interesul său procesual constă în rezolvarea simultană a celor două acțiuni. Totodată, această limitare constituie o inechitate nu numai față de partea vătămată, obligată să se adreseze separat instanței civile, care, oricum, potrivit art.19 alin.2 Cod procedură penală, va suspenda judecata până la soluționarea definitivă a cauzei penale, împrejurare ce va conduce la depășirea termenului rezonabil de rezolvare a acțiunii civile, dar și față de inculpat, care, prin excluderea posibilității de opțiune a părții vătămate pentru răspunderea contractuală, va răspunde singur, delictual, pentru fapta ilicită proprie, cu toate că riscul comiterii unei infracțiuni din culpă a fost preluat, prin contractul de asigurare preexistent, de asigurătorul de răspundere civilă, care, potrivit art.58 din Legea nr.136/1995, are la îndemână acțiunea în regres împotriva inculpatului doar în cazul infracțiunii săvârșită cu intenție, nu și în situația infracțiunilor din culpă, cum este cazul în speță.
Prin urmare, respectând dreptul părții civile la opțiune referitor la tragerea la răspundere civilă (în cauză, exercitat în sensul solicitării de despăgubiri de la inculpată și asigurător), aplicând dreptul incident la situația de fapt prezentată în cuprinsul considerentului precedent, instanța a constatat că:
1. În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă G. M.-C. în contradictoriu cu inculpata S. L. S. și asigurătorului de răspundere civilă ., având ca obiect plata salariului minim brut pe economie pentru persoane cu studii superioare la data plății, sub formă de rentă viageră lunară până la încetarea stării de nevoie sau până la epuizarea limitei de despăgubire pe anul 2009, începând cu data de 20.08.2013, plata unei restanțe referitoare la renta viageră pentru perioada 20.08._13 în cuantum de 10.920 lei:
Prevederile art. 112, art.246, art.267, art. 271 si art. 272 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile din titlul XVII din Codul civil, consacră dreptul părților de a pune în mișcare acțiunea civilă, de a se învoi, în orice fază a procesului, asupra obiectului litigiului, de a renunța la judecată și la calea de atac, ca expresie a principiului disponibilității, caracteristic procesului civil.
Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal se rezolvă, conform art. 14 Cod procedură penală în ceea ce privește repararea pagubei și daunele morale, potrivit dispozițiilor legii civile, iar conform art.1707 cod civil este posibilă tranzacția si asupra unei acțiuni civile ce derivă din infracțiune.
În consecință, și în cadrul procesului penal părțile pot dispune, în anumite limite, de acțiunea civilă, inclusiv sub aspectul posibilității de a încheia o tranzacție.
Conform art.1704 Cod civil „Tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate sa nască.”
În prezenta cauză, instanța a constatat că prin adresa nr.4727/07.10.2010, ., în calitate de asigurator a autoturismului BMW condus de inculpată, a făcut o ofertă de despăgubire părții civile G. M.-C. pentru prejudiciile suferite în urma accidentului din data de 20.08.2009, cu privire la daunele materiale, prestația periodică și daunele morale (fila 120, dosar instanță), acesta acceptând-o în parte (fila 117).
D. urmare a fost încheiată tranzacția nr.169/AA01/28.10.2010 (filele 63-64) între partea civilă G. M.-C. și asigurătorul de răspundere civilă ., având ca obiect daune materiale în sumă de 3.209 lei, echivalentul salariului de bază minim brut pe economie (720 lei) pe lună până la vârsta de 56 de ani reprezentând vârsta medie de pensionare în România și plata despăgubirilor totale de 20.489 lei reprezentând echivalentul salariului de bază minim brut pe economie (720 lei) lunar aferente perioadei cuprinse între 20.08.2009 și 20.08.2011, respectiv suma de 17.280 lei și suma de 3.209 lei reprezentând daune materiale dovedite.
S-au reglementat modalitățile de plată a acestor sume, iar partea civilă a declarat expres că „nu mai are nici o pretenție de la această societate (.) cu privire la daunele materiale și indemnizațiile periodice” (tranzacție, fila 64, dosar instanță).
Asiguratorul și-a îndeplinit obligațiile asumate conform contractului efectuând plățile asumate la data de 01.11.2010 (suma de 20.489 lei) și, ulterior, la data de 17.08.2011 (fișa dosar daună AA1010DA001979, fila 59, dosar instanță), plățile efectuându-se în contul indicat de partea civilă în declarația de acceptare a despăgubirii (fila 117, dosar instanță) care nu a formulat nicio obiecție.
Potrivit art.65. (3) din Ordinul CSA 20/2008, în vigoare la data accidentului, În situația efectuării plății de către asigurătorul RCA direct în contul indicat în declarația de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conține elementele necesare identificării acesteia de către creditor.
Având în vedere dispozițiile legale precizate, precum și tranzacția intervenită între părți din care rezultă neîndoielnic că acestea au înțeles ca, în schimbul concesiilor reciproce, să preîntâmpine nașterea oricărui litigiu având ca obiect pretenții sub forma daunelor materiale și a indemnizațiilor periodice derivând din accidentul în care a fost implicat în data de 20.08.2009 autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, instanța a constatat că este neîntemeiat capătul de cerere al acțiunii civile analizat, acesta fiind respins, în consecință.
Nu în ultimul rând s-a constatat că situația invocată și anume că la data încheieri tranzacției partea vătămată era în ultimul an de studii, iar conform art.49 pct.1 lit.c din Ordinaul CSA nr.20/2008 ar fi trebuit avut în vedere „salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii”, exista la data când partea vătămată a acceptat oferta asiguratorului care, în ceea ce privește prestațiile periodice, corespund salariului minim brut pe economie pentru persoane cu studii liceale, astfel cum rezultă din coroborarea art. 2 din HG nr.1.051 din 10.09.2008. cu art. 40 alin.1 lit.b) pct.1 din Contractul colectiv de muncă unic nr.2.895 din 29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010.
De asemenea partea vătămată a acceptat ca plata acestei prestați să se facă până la vârsta de 56 de ani.
Aceasta fiind înțelegerea părților consemnată în contractul de tranzacție, având în vedere dispozițiile art.969 Cod civil, s-a constatat că instanța nu o poate modifica.
2. În ceea ce privește ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă G. M.-C. în contradictoriu cu inculpata S. L. S. și asigurătorului de răspundere civilă ., având ca obiect plata de daune morale în cuantum de 850.000 lei:
Referitor la condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie:
S-a constatat că prima condiție, existența unei fapte ilicite, este realizată și constă în fapta inculpatei care, încălcând nomele de circulație, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de partea civilă G. M. Constin.
S-a stabilit în considerentele care preced, pentru motivele deja expuse că inculpata a săvârșit fapta cu vinovăție, în forma culpei, gradul de contribuție 60% la producerea accidentului influențând nu angajarea răspunderii, ci doar întinderea despăgubirii datorate de autor.
Cât privește condiția ca prin această faptă ilicită să se fi provocat părții civile un prejudiciu, instanța a reținut că aprecierea asupra prejudiciului moral corespunzător atingerii aduse integrității corporale nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz au fost avute în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională si socială.
Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, s-a reținut că aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei, cuantificarea valorică a acestui prejudiciu neputând constitui o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Apreciind asupra acestor criterii obiective, instanța a stabilit cuantumul daunelor morale.
În ceea ce privește suferințele fizice, instanța a constatat că pe o perioadă de cel puțin trei săptămâni acestea au fost foarte intense.
Astfel din actele medicale menționate în expertizele medico legale întocmite în cauză rezultă că în data de 20.08.2009 partea civilă a fost internat de urgență la S. U. de Urgență - Secția de Chirurgie generală și Urgență III cu diagnosticul: „contuzie abdominală cu plagă penetrantă dreapta; contuzie pulmonară dreapta: hematurie macroscopica. Fractură de bazin, multiple excoriații la nivelul membrelor, TCC minor.” (fila 30, 35, dup).
S-a intervenit chirurgical (expertiză medico legală, fila 35, dup).
Conform declarației mamei părții civile, operația inițială a durat de la ora 15 până la ora 22,00 (fila 173). Aceasta a arătat că „Am aflat că i se scosese rinichiul drept, cam 1/3 din ficat i-a fost zdrobită și i-a fost eliminată, 4 coaste amenințau să.i perforeze plămânii, motiv pentru care era imobilizat de mâini și picioare, avea 4 fracturi la bazin și se părea că piciorul drept nu o să.l mai poată folosi”, declarație care se coroborează cu mențiunile din rapoartele de expertiză medico legală.
Ulterior, astfel cum rezultă din declarațiile concordante ale martorilor care l-au vizitat în această perioadă în spital (filele 173-175) s-a aflat în comă timp de aproximativ 9 zile.
Postoperator, partea civilă a necesitat protezare respiratorie și tratament intensiv în Serviciul ATI (expertiza medico legală, fila 30, dup), fiind externat după trei săptămâni, la cererea sa.
Instanța a mai reținut că ulterior externării, durerile fizice au continuat, în perioada 11.01._10 partea civilă fiind internată în secția de Neurochirurgie I a SUUB pentru dureri lombare și parestezii (fila 35, dup).
În același sens este și declarația martorului B. A. T. (fila 175): „după ce a ieșit 7-8 luni nu a fost în stare de nimic, mergeam la el dar el era în mare parte adormit ca urmare a medicamentelor pe care le lua. Nu putea nici să vorbească, să respire bine pentru că îl durea un plămân.”
Incapacitatea fizică totală, cu consecința imposibilității de a desfășura orice activități, chiar și a celor mai simple, pe o perioadă care a depășit o jumătate de an după accident, este confirmată de martora G. E.: „Pentru aproximativ 6 luni a fost dependent de noi, nu putea să meargă singur la toaletă, nu se putea spăla pe față, pe dinți, îmbrăca, la spital trebuia să-l îmbrac ca atunci când era mic, nu putea să mănânce singur, având o semipareză dreaptă, nici nu putea să scrise.” (fila 173, dosar instanță).
În aceste condiții, instanța a reținut că partea civilă G. M.-C. a fost puternic afectată din punct de vedere psihic. Astfel martora G. E. a declarat că „După 3 săptămâni situația fizică s-a ameliorat, dar apoi a început problemele psihice, pentru că acesta a ieșit din comă și și-a dat seama că este . gravă, nu se putea odihni, nu putea dormi în spital din cauza atmosferei de acolo și astfel a ajuns într-o situație mai periculoasă decât înainte.” (fila 173) declarație care este confirmată de diagnosticul „sindrom de stress posttraumatic” stabilit când a fost externat după o nouă internare în perioada 28.09._09 (fila 35, dup).
Consecințele în plan fizic și psihic i-au afectat viața socială, aceasta fiind în prezent mult diminuată comparativ cu cea anterioară accidentului.
Astfel, martorul B. A. T. a arătat că „nu mai putem avea aceeași relație, nu mai putem face împreună aceleași activități. El stă acasă, face fizioterapie, mai merge puțin și la master. Înainte era o persoană foarte activă, ieșeam mult la mare, munte, fotbal, boowling, etc, dar în prezent nu mai poate face nimic din toate acestea. (...) V. aceasta am fost 2 zile la mare, dar el stătea întins, îmbrăcat, nu vroia să se expună din cauza operației. ” (fila 175).
Instanța a mai reținut și declarația martorei G. E. în sensul că „90% din zi stă în pat la laptop. Înainte de accident avea o viață socială activă, era o fire foarte activă, veselă, avea foarte mulți prieteni, în prezent nu.”
Totodată, partea civilă a suferit un puternic prejudiciu estetic, de-a lungul toracelui și al picioarelor fiind vizibile semnele multiplelor intervenții chirurgicale, astfel cum rezultă din planșele foto depuse la dosarul cauzei (filele 437-445). Din această cauză, deși a fost pe litoral în anul 2011 „(...) el stătea întins, îmbrăcat, nu vroia să se expună din cauza operației. ” (declarație martor B. A. T., fila 175).
Nu în ultimul rând, în aprecierea asupra prejudiciului moral suferit de partea vătămată, s-a avut în vedere că Institutul Național de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacității de munca a stabilit că partea vătămată are o deficiență globală accentuată și incapacitate adaptativă de 75%.
Partea civilă și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă (expertiza medico-legală, fila 32, dup), nemaiputând avea, deci, o viață profesională.
De asemenea acesta trebuie să urmeze un regim alimentar supravegheat (expertiza medico-legală, fila 32, dup; declarație martora B. A. T., fila 175, dosar instanță).
Partea vătămată se află la vârsta tinereții, având 22 de ani ala data accidentului și 24 de ani în prezent.
Tipul fundamental de activitate ce definește tânărul este cel de persoană angajată social, producătoare de bunuri materiale, spirituale sau de prestări de diferite tipuri de servicii sociale (munca salariată). Dezvoltarea psihică este influențată de exercitarea profesiei, iar relațiile dezvoltate se caracterizează prin complexitate.
Partea civilă, anterior accidentului, se încadra în tiparul de dezvoltare specific vârstei sale. Astfel cum rezultă din adeverința nr.16/19.02.2009 emisă de . SRL (fila 66) și din propria declarație, acesta a fost angajat și, conform declarației martorei G. E. (fila 174) dorea să își ia două locuri de muncă.
Toate aspectele prezentate mai sus au fost calificate drept consecința directă a accidentului din data de 20.08.2009, existând o legătură de cauzalitate între acestea și fapta ilicită a inculpatei, astfel cum rezultă din actele medicale aflate la dosarul cauzei și declarațiile martorilor G. E. și B. A. T..
Pentru aceste motive, constatând că în cauză sunt realizate condițiile răspunderii civile delictuale și, judecând în echitate, ținând cont de contribuția de 40% a părții vătămate la producerea accidentului, instanța a obligat pe inculpata S. L. S. la plata către partea civilă G. M. C. a sumei de 130.000 lei cu titlu de daune morale.
Totodată, în baza art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a obligat pe asigurătorul Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA la plata către partea civilă G. M. C. a sumei de 130.000 lei cu titlu de daune morale, sumă la care a fost obligată inculpata S. L. S..
Apărările asigurătorului în sensul neacordării de daune morale în măsura reținerii culpei concurente a părții vătămate la producerea accidentului au fost găsite ca nefondate, întrucât potrivit art. 998 Cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat, a-l repara.
Această obligație se referă atât la prejudiciile materiale, cât și la cele morale, nepatrimoniale, răspunderea civilă delictuală fiind guvernată de aceleași reguli atât în ce privește daunele materiale, cât și cele morale.
Ca atare, s-a constatat că nu există temei legal pentru înlăturarea obligației de a repara prejudiciul moral în cazul în care la cauzarea acestuia a contribuit și victima, culpa acesteia fiind avută în vedere numai la stabilirea întinderii despăgubirilor datorate de făptuitor.
S-a observat că partea vătămată G. M. C. a solicitat prin cererea de constituire parte civilă (fila 30, dosar instanță) obligarea inculpatei la plata dobânzilor legale de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru sumele solicitate în cadrul acțiunii civile.
După terminarea cercetării judecătorești, în concluziile formulate asupra fondului cauzei, apărătorul părții civile G. M. C., a solicitat obligarea inculpatei și a asiguratorului de răspundere civilă la plata unor penalități de întârziere de 0,1% de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pentru sumele solicitate.
Având în vedere că aceasta este o cerere nouă, iar din interpretarea contrară (per a contrario) a art.339 alin.1, alin.2 Cod de procedură penală rezultă că nu se pot formula cereri noi în cursul dezbaterilor, instanța nu y avut în vedere această cerere modificatoare, pronunțându-se asupra acțiunii civile astfel cum a fost formulată înainte de începerea cercetării judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile art.379 alin.1 Cod procedură civilă, creanța este certă, lichidă și exigibilă când hotărârea este definitivă și irevocabilă, iar potrivit art.1088 Cod civil (1) „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. (2) Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sânt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Întrucât art.14 alin.5 Cod de procedură penală prevede că „Acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile”, iar prin admiterea în parte a acțiunii civile s-a stabilit o obligație de plată a unei sume de bani, instanța a constatat că este întemeiată cererea părții vătămate de obligare a inculpatei la plata, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii și până la data achitării efective, a dobânzii legale pentru suma de 130.000 acordată cu titlu de daune morale, motiv pentru care a admis-o ca atare.
3. În ceea ce privește ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. U. de Urgență București în contradictoriu cu inculpata S. L. S. și cu asigurătorului de răspundere civilă ., având ca obiect plata sumei de 72.740,36 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare pentru îngrijirile medicale acordate părții vătămate:
În raport cu situația de fapt reținută, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 Cod civil, respectiv există fapta ilicită (fapta inculpatei care, încălcând nomele de circulație, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de partea vătămată G. M. Constin), prejudiciul (valoarea cheltuielilor de spitalizare pentru îngrijirile medicale acordate părții vătămate), raportul de cauzalitate (prejudiciul nu s-ar fi produs în lipsa faptei ilicite) și vinovăția (reținută sub forma culpei, în ceea ce o privește pe inculpată).
Existența și cuantumul prejudiciului au fost stabilite pe baza înscrisurilor depuse de partea civilă constând în deconturi ale cheltuielilor efectuate (filele 67-116, dup).
Mențiunea din cuprinsul textului invocat anterior, art.313 alin. (1) din O. U. G. nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, în sensul că făptuitorii răspund „potrivit legii”, trimite în mod obligatoriu la dispozițiile art.998 - 999 Cod civil.
În situația producerii pagubei în patrimoniul unității sanitare din cauza culpei comune a inculpatului și a părții vătămate, operează principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, despăgubirile datorate fiind diminuate corespunzător.
Neexistând niciun temei de drept pentru a se deroga de la principiul enunțat, inculpata a fost obligată a plăti unității sanitare cheltuielile necesitate de asistența medicală acordată părții vătămate numai în raport cu propria sa culpă, de 60%, în producerea prejudiciului dovedit.
În consecință, în baza art.346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, art.998-999 Cod civil, art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, instanța va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, în contradictoriu cu inculpata S. L. S., privind și pe asiguratorul de răspundere civilă Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA.
A obligat pe inculpata S. L. S. la plata către partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI a sumei de 43.644,216 lei (60% x 72.740,36) reprezentând parte din contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile G. M. C..
În baza art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a obligat pe asigurătorul Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA la plata către partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI a sumei de 43.644,216 lei reprezentând parte din contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile G. M. C., sumă la care a fost obligată inculpata S. L. S..
V. În ceea ce privește cheltuielile judiciare:
S-a reținut că partea civilă G. M. C. a solicitat în cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare (fila 30, dosar instanță), al căror cuantum l-a precizat astfel: 7.440 lei onorariu avocat conform facturii . nr.0255/20.02.2012 (fila 456) și a chitanței . nr. 0101/20.02.2012 (fila 457), 1.867 lei onorariu expertiză tehnică expert parte P. A., conform facturii nr.1020/14.12.2011 (fila 455) și a ordinului de încasare numerar nr._ din 15.12.2011 (fila 454), 802,4 lei onorariu expertiză tehnică expert B. A. conform chitanței nr._/1 din 26.10.2011 (fila 204).
Potrivit jurisprudenței Curții EDO, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale și necesare și, în plus, să aibă un nivel rezonabil (C. c. României, considerentul 39), iar conform art.193 alin. 2 Cod de procedură penală “Cand actiunea civila este admisa numai in parte, instanța poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare.”
Instanța a constatat că toate aceste cheltuieli sunt reale, fiind probată efectuarea lor și, totodată, au fost necesare întrucât expertizele și lucrările efectuate de expertul parte au contribuit la aflarea adevărului în cauză, conform art.3 Cod procedură penală, în respectarea și al dreptului la apărare al părții civile. Sub aspectul caracterului rezonabil, văzând și prevederile art.193 alin.2 Cod procedură penală, deja enunțate, instanța a stabilit un cuantum de 3.330,6 lei ce urmează a fi suportat cu titlu de onorariu avocat.
Pentru aceste motive, în baza art.193 alin.2 Cod procedură penală, a obligat inculpata la plata către partea civilă G. M. C. a sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute în cursul procesului penal.
În baza art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a obligat pe asigurătorul Societatea de A. – R. ASTRA ASIGURĂRI SA la plata către partea civilă G. M. C. a sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă la care a fost obligată inculpata S. L. S..
În acest sens instanța a avut în vedere dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 potrivit cărora despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală […]. Apărările asigurătorului în sensul că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, se referă, pe de o parte, la eventualele cheltuieli judiciare la care asiguratul (în cauză inculpata) ar fi obligat către stat, chiar dacă în procesul penal are loc și soluționarea laturii civile a cauzei, pe de altă parte, la cheltuielile făcute de chiar asigurat (în cauză inculpata) în același proces.
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală a fost obligată inculpata S. L. S. la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, dna. avocat D. A. (delegație nr._/16.09.2011, fila 55) se va avansa din bugetul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. S-a precizat că diferența este dată de costurile pe care le-a implicat administrarea probatoriului, numeroasele demersuri efectuate pentru ca organele judiciare să se asigure de prezența inculpatei la urmărirea penală, respectiv, judecată, citarea acesteia la reședința din Germania, emiterea de mandate succesive pe numele acesteia la adresele cunoscute acelorași organe judiciare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI (la data de 06 martie 2012), inculpata S. L. S. (la data de 13 martie 2012), partea civilă G. M. C. (la data de 08 martie 2012) și asigurătorul . S.A. (la data de 13 martie 2012).
Recursurile declarate în cauză au fost înaintate de către Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 28 aprilie 2012.
Pe parcursul judecării cauzei în recurs, deși legal citată la adresele de domiciliu și de reședință cunoscute, inculpata nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar pentru a putea fi audiată sau a-și formula apărări, iar pe de altă parte, deși a împuternicit un apărător ales pentru a o reprezenta în fața instanței de recurs, acesta, după ce la termenul de judecată din data de 24 mai 2012, a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a avea posibilitatea de a studia dosarul și de a pregăti apărarea, la următorul termen stabilit în cauză, respectiv cel din data de 14 iunie 2012, când au avut loc și dezbaterile în recurs, nu s-a mai prezentat în fața Curții pentru a susține interesele clientei sale și nici nu a formulat motive scrise de recurs.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs (filele 5-6 dosar recurs), P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București a criticat sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul greșitei individualizări a modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei S. L. S., prin acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării acesteia în condițiile art.81 și următoarele Cod penal, considerându-se că în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei și cu conduita inculpatei din cursul urmăririi penale și din timpul cercetării judecătorești, materializată prin aceea că nu s-a prezentat în fața organelor judiciare pentru a-și da concursul la lămurirea cauzei și la aflarea adevărului, iar în declarațiile date în anul 2009 în fața organelor de cercetare penală nu a avut o atitudine sinceră, așa cum a reținut prima instanță în argumentarea aplicării disp. art.81 Cod penal, ci a prezentat o variantă de apărare care nu a fost confirmată de materialul probator administrat în cauză, modalitatea de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, dispusă de instanța fondului este nepotrivită, întrucât prin aceasta nu s-ar putea realiza scopurile pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art.52 Cod penal.
Cu prilejul dezbaterilor din recurs, desfășurate în ședința publică din data de 14 iunie 2012, procurorul de ședință a precizat în mod expres în fața Curții că nu înțelege să susțină motivul de recurs invocat în scris de către P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București prin care se solicită ca inculpata să execute pedeapsa aplicată în regim de detenție, însă extinde motivele de recurs cu privire la modul în care a fost soluționată latura civilă a cauzei, în sensul că, în opinia sa, redactarea dispozitivului sub aspectul obligării inculpatei și a asigurătorului la plata despăgubirilor acordate părților civile este ambiguă, pentru acuratețe juridică impunându-se doar obligarea inculpatei la plata despăgubirilor stabilite de instanța de fond, cu mențiunea că hotărârea îi opozabilă asigurătorului.
Deși nesusținut de procurorul de la parchetul ierarhic superior, motivul de recurs invocat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, privitor la greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei a fost însușit însă de către recurentul parte civilă G. M. C., prin declarația expresă a apărătorului acestuia, învederată Curții în timpul dezbaterilor din recurs, conform celor menționate în practicaua prezentei decizii.
Prin intermediul motivelor scrise de recurs (filele 26-29 dosar recurs), reiterate și în cadrul dezbaterilor orale desfășurate în fața instanței de control judiciar, recurentul parte civilă G. M. C., asistat juridic de către un apărător ales, a contestat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul laturii penale a cauzei, cât și sub aspectul laturii civile a acesteia.
Cu referire la latura penală a cauzei, un prim aspect care a generat nemulțumirea recurentului parte civilă l-a constituit modalitatea pretins greșită în care a procedat instanța de fond la interpretarea probatoriului în vederea aprecierii condițiilor concrete în care s-a petrecut accidentul rutier din data de 20.08.2009, în opinia acestuia existând cel puțin două considerente pentru care nu poate fi reținută, în afară de orice îndoială, culpa sa în producerea accidentului. Astfel, în ceea ce privește momentul în care a perceput apariția stării de pericol, partea civilă a susținut că acesta a coincis cu momentul în care autoturismul BMW condus de inculpată a pătruns de pe banda 2 pe banda 3 a direcției sale de mers, iar nu așa cum a reținut instanța de fond, cu momentul în care, autoturismul condus de inculpată a pătruns de pe . . a început traversarea celor trei benzi de circulație pe direcție oblică, întrucât cu referire la acest din urmă moment, el nu avea cum să-și dea seama că după pătrunderea autoturismului BMW pe un bulevard cu trei benzi de circulație pe sens, prin ignorarea indicatorului „obligatoriu la dreapta”, acesta își va continua deplasarea în încercarea de efectuare a unei manevre de întoarcere pe celălalt sens de mers fără acordarea de prioritate. În al doilea rând, în susținerea ideii conform căreia accidentul rutier a cărei victimă a fost s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei, recurentul parte civilă a invocat faptul că lipsa oricăror urme de frânare evidențiată de toate rapoartele de expertiză întocmite în cauză, dovedește că momentul apariției stării de pericol, așa cum a fost creată de inculpată prin neacordarea de prioritate, a fost atât de târziu, încât nu a mai existat o posibilitate concretă, tehnică de evitare a impactului, indiferent de viteza de deplasare a motocicletei pe care o conducea.
Tot sub aspectul laturii penale a cauzei, hotărârea dată asupra fondului cauzei a fost contestată de către recurentul parte civilă G. M. C. din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatei și a modalității de executare a acesteia, considerându-se că tratamentul sancționator stabilit prin sentința recurată este prea blând față de urmările grave pe care le-a avut asupra integrității fizice și a sănătății sale accidentul produs din culpa exclusivă a inculpatei, față de conduita procesuală a acesteia decurgând din aceea că s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, tergiversând procesul și mărind cheltuielile și nu a avut o poziție procesuală sinceră, precum și față de comportamentul social al acesteia rezultând din aceea că nu a produs dovezi din care să rezulte că ar avea un loc de muncă în Germani, iar de creșterea și îngrijirea copilului său minor se ocupă mama sa cu care nu are o relație bună,
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a susținut de către recurentul parte civilă G. M. C. că în mod nejustificat instanța de fond a procedat la reducerea cuantumului sumei solicitate cu titlu de daune morale, de la 850.000 lei la 130.000 lei, întrucât având în vedere pe de o parte imposibilitatea practică concretă a evitării de către sine a impactului cu autoturismul condus de inculpată, iar pe de altă parte consecințele dezastruoase și ireparabile ce i-au fost cauzate de acest accident rutier, constând în producerea unor vătămări corporale ce au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, pierderea rinichiului drept, invaliditate gradul II și pierderea în totalitate a capacității de muncă, este pe deplin îndreptățită admiterea în totalitate a pretențiilor sale civile, în sensul majorării cuantumului daunelor morale până la suma de 850.000 lei.
O ultimă critică a recurentului parte civilă a vizat modul în care prima instanță a dezlegat chestiunea acordării cheltuielilor judiciare pe care le-a efectuat în cursul procesului penal, susținând că reducerea sumei acordate pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu plata onorariului de la 7440 lei la 3330,6 lei este lipsită de orice fundament în condițiile în care suma solicitată reprezintă onorariul achitat atât pentru faza de urmărire penală, cât și pentru reprezentare în fața instanțelor de judecată, pentru un proces complex și pentru o muncă de circa 2 ani și jumătate.
La rândul său recurentul asigurator S.C.A. R. ASTRA S.A., în cuprinsul motivelor scrise de recurs (filele 31-35 dosar recurs), a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte: suma stabilită cu titlu de daune morale pentru partea civilă G. M. C. este exagerat de mare, disproporționată în raport cu prejudiciile suferite de partea civilă, depășind limitele unei compensații echitabile a suferinței morale a părții civile și transformându-se într-un venit nejustificat pentru aceasta; în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea inculpatei și a asigurătorului la plata dobânzii legale pentru sumele acordate cu titlu de daune morale, întrucât acest tip de despăgubiri, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a fi majorate prin aplicarea dobânzii asupra acestora; asigurătorul de răspundere civilă nu poate fi obligat la plata despăgubirilor materiale acordate Spitalului U. de Urgență București pentru cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei G. M. C., întrucât aceste cheltuieli nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulație, iar unitatea spitalicească nu se încadrează în categoria persoanelor menționate în prevederile art.49 și 50 din Legea nr.136/1995, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporal sau deces ori prin avarierea sau degradarea de bunuri; referitor la acest din urmă aspect s-a mai invocat și faptul că unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei accidentului în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de aceasta, fiind un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii, are dreptul de a-și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, fără ca aceasta să însemne că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de inculpate se extinde și asupra unor asemenea prejudicii de vreme ce nu există prevederi legale în acest sens.
În considerarea acestor motive de recurs, asigurătorul . S.A. a solicitat admiterea recursului declarat și desființarea hotărârii atacate în privința laturii civile, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate victimei, astfel încât acestea să asigure o compensare echitabilă a suferințelor părții civile și nu o îmbogățire fără justă cauză a acesteia, al respingerii capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzii aplicabilă daunelor morale, precum și al înlăturării obligației asigurătorului de plată a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții civile G. M. C..
Analizând sentința atacată, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, conform art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că recursurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI și de partea civilă G. M. C. sunt nefondate, în timp ce recursurile formulate de asiguratorul de răspundere civilă S.C.A. R. ASTRA S.A. și de inculpata S. L. S. sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Pe latură penală
Instanța de fond a realizat o evaluare justă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cauză în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, pe baza căruia a stabilit o situație de fapt conformă realității.
Astfel, dând relevanță caracterului integral devolutiv al recursului consacrat prin dispozițiile art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală care conferă instanței de control judiciar posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele ei (de fapt și de drept), Curtea constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut, că, la data de 20.08.2009, în jurul orei 1200, inculpata S. L. S., conducând autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe . Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, dinspre această instituție către bld. Drumul Taberei, când a ajuns la intersecția dintre cele două străzi, fără a respecta semnificația indicatoarelor de semnalizare „cedează trecerea” și „obligatoriu la dreapta”, s-a angajat în traversarea bulevardului Drumul Taberei cu scopul de a vira la stânga pentru a ajunge pe sensul opus de circulație, însă când a ajuns pe banda a treia, în apropriere de scuarul median, autoturismul său a fost lovit în partea frontală, lateral-stângă, de motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată G. M. C., în urma impactului acesta din urmă suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 150 zile de îngrijiri medicale și pierderea rinichiului drept.
De asemenea, având în vedere situația de fapt anterior menționată, instanța de fond a stabilit o încadrare juridică legală, în raport cu norma de incriminare incidentă (art.184 alin.2 și 4 din Codul penal).
De altfel, din examinarea poziției procesuale a părților implicate în proces, Curtea observă că dinamica propriu-zisă a producerii accidentului rutier, astfel cum a fost înfățișată în considerentele ce preced, nu este contestată de către niciuna dintre acestea, fiind totodată netăgăduit și faptul că starea de pericol a fost creată de către inculpata S. L. S. prin nerespectarea indicatoarelor care reglementau circulația în intersecția de la locul accidentului și că aceasta putea în mod cert să evite producerea impactului cu motocicleta condusă de victimă dacă respecta regulile de circulație impuse de aceste indicatoare.
Ceea ce contestă însă recurentul parte civilă G. M. C. este reținerea de către instanța fondului, a existenței culpei sale concurente în producerea evenimentului rutier, considerând că reținerea acestei împrejurări este rezultatul unei interpretări și aprecieri eronate a probatoriului cauzei, în condițiile în care el circula regulamentar pe banda a treia de mers a bulevardului Drumul Taberei și datorită apariției inopinante a stării de pericol creată de inculpată prin pătrunderea autoturismul BMW condus de aceasta de pe banda 2 pe banda 3 a direcției sale de mers, fără a-i acorda prioritate, nu a mai avut nicio posibilitate tehnică, concretă, de a evita impactul.
Examinând acest motiv de recurs al părții civile G. M. C., Curtea constată că în dezlegarea chestiunilor controversate privitoare la momentul concret la care inculpata a generat starea de pericol, la viteza de deplasare a motocicletei condusă de partea civilă și la posibilitatea de evitare a impactului de către aceasta din urmă și care au primit rezolvări diferite inclusiv din partea experților tehnici judiciari care au întocmit lucrări de specialitate în cauză, instanța de fond a analizat cu foarte mare atenție și rigurozitate normele din legislația rutieră incidente în cauză, precum și toate elementele probatorii care ofereau informații asupra acestor aspecte esențiale ale cauzei, dând relevanță juridică doar acelora care se coroborează între ele într-un mod coerent și convingător, astfel încât a stabilit pe bază de argumente pertinente că victima accidentului a avut și ea posibilitatea evitării impactului dacă nu ar fi încălcat ea însăși dispozițiile legale referitoare la respectarea regimului de viteză în localitate.
În acest sens, pornind de la premisa necontestată că direcția de deplasare a autoturismului BMW condus de inculpată de la ieșirea de pe . Drumul Taberei a fost oblică, urmând un traseu liniar către scuarul median ce separă sensurile de deplasare, traversând longitudinal bulevardul, Curtea își însușește concluzia instanței de fond conform căreia momentul apariției stării de pericol generată de inculpată a fost acela în care autoturismul BMW condus de aceasta a pătruns pe bulevardul Drumul Taberei și fără a vira la dreapta pe banda unu a bulevardului, a continuat să se deplaseze înainte către scuarul median ce separă sensurile de mers ale bulevardului.
Curtea nu poate accepta susținerea recurentului parte civilă în sensul că momentul apariției stării de pericol a coincis cu momentul pătrunderii autoturismului condus de inculpată de pe banda doi pe banda trei a sensului său de mers, întrucât de vreme ce inculpata, la . pe . se deplasase anterior, nu s-a angajat niciun moment prin viraj la dreapta pe banda unu de circulație a bulevardului pentru a putea crea convingerea că urmează să ruleze înainte pe aceasta, ci nerespectând semnificația indicatorului amplasat în respectiva intersecție „obligatoriu la dreapta” și-a continuat deplasarea înspre înainte către scuarul median, intenția acesteia de a traversa bulevardul trebuia să fie evidentă pentru orice participant la trafic prudent și diligent, astfel încât, luând în considerare și condițiile concrete de trafic din momentele premergătoare impactului care au asigurat părții civile o vizibilitate completă asupra traseului parcurs de autoturismul condus de inculpată în traversarea oblică a bulevardului și pe întreaga durată a acestei manevre, este de conceput că pericolul generat de inculpată a devenit iminent și efectiv pentru conducătorul motocicletei Yamaha din momentul în care autoturismul condus de inculpată a pătruns în câmpul său vizual, pe o traiectorie de coliziune cu motocicleta sa.
Faptul că partea civilă, deși în momentul apariției stării de pericol generată de inculpată prin angajarea în traversarea bulevardului către scuarul median ce separă sensurile de mers, conform calculelor expertale agreate de instanța de fond și însușite ca atare și de către instanța de recurs, pe motiv că se bazează pe valori corespunzătoare adevărului, se afla,la o distanță de 50 de metri de locul impactului și avea o vizibilitate neobstrucționată asupra celor trei benzi de circulație ale bulevardului, astfel încât în mod obiectiv avea posibilitatea de a sesiza apariția stării de pericol, fie poate din neatenție nu a perceput momentul în care autoturismul inculpatei a pătruns în câmpul său vizual pe direcția sa de deplasare, fie poate, în mod ușuratic, a considerat că datorită capacităților tehnice performante ale motocicletei pe care o conducea va avea timpul necesar pentru a depăși autoturismul care se angajase în traversarea bulevardului, nu poate schimba cu nimic concluzia privitoare la momentul în care pericolul generat de inculpată a devenit efectiv și iminent pentru partea civilă, întrucât determinarea acestui moment esențial în dinamica producerii accidentului nu se poate realiza doar în raport cu modul în care o persoană reacționează la apariția unei stări de pericol, ci trebuie să aibă în vedere și elemente privitoare la conduita concretă a celui responsabil de crearea stării de pericol.
De altfel, o atare conduită manifestată de partea civilă în momentele premergătoare impactului, explică în mod plauzibil și absența oricărei manevre de evitare a accidentului din partea acestuia.
Așadar, constatând că analiza probelor credibile și convingătoare, atent selectate de către instanța de fond, pe baza unor criterii obiective ilustrează dincolo de orice dubiu că partea civilă G. M. C., încălcând dispozițiile legale reglementate de art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și respectiv de art.48 și 49 alin.1 din OUG nr.195/2002 în sensul că în momentele premergătoare impactului a circulat cu o viteză mult superioară celei legal admise în localități, respectiv cu viteza de 95 km/h, a contribuit el însuși prin această conduită ilicită la producerea accidentului rutier, în condițiile în care dacă ar fi respectat viteza maximă admisă de lege, de 50 km/h ar fi putut evita impactul de vreme ce raportat la o asemenea viteză, pentru a opri motocicleta avea nevoie de un spațiu de 33 de metri, inferior spațiului de 50 de metri de care a dispus efectiv pentru decizie și manevră din momentul declanșării stării de pericol creată de inculpată. Curtea nu poate da curs solicitărilor acestuia de a se reține culpa exclusivă a inculpatei în producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea integrității corporale și a sănătății sale.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei pentru fapta dedusă judecății, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului parte civilă G. M. C., că aceasta a fost în mod just individualizată în raport cu criteriile generale de individualizare judiciară prevăzute în art.72 din Codul penal, cărora li s-a dat eficiența corespunzătoare.
În acest sens, Curtea găsește că pedeapsa respectivă – de 1 an și 2 luni închisoare – orientată către mediu în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare (cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare), este proporțională cu gravitatea ridicată a faptei comise astfel cum este pusă în evidență de împrejurările și modalitatea de săvârșire a acesteia (care a presupus încălcarea de către inculpată a unor dispoziții legale instituite tocmai pentru a garanta siguranța circulației rutiere pe drumurile publice) și de consecințele serioase produse (constând în producerea asupra victimei a unor vătămări corporale ce au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au condus la pierderea rinichiului drept, la invaliditate gradul II și la pierderea în totalitate a capacității de muncă), urmări la care însă a contribuit într-o proporție semnificativă și conduita ilicită a victimei însăși și totodată este echitabilă și din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpatei (care este lipsită de antecedente penale, este mama unui copil minor elev în clasa a III-a de creșterea și îngrijirea căruia se ocupă împreună cu mama sa, iar în cele două declarații date în cauză la datele de 20.08.2009 și respectiv 11.09.2009 – filele 25 și 26 d.u.p. - a recunoscut comiterea faptei în maniera reținută de către instanță, însă ulterior, atât pe parcursul urmării penale care s-a finalizat prin întocmirea rechizitoriului și trimiterea inculpatei în judecată, la data de 02.06 2011, cât și pe toată durata cercetării judecătorești desfășurată de instanța de fond și inclusiv a judecării cauzei în recurs, aceasta nu a mai dat curs solicitărilor organelor judiciare de a participa la desfășurarea procesului penal, renunțând astfel la dreptul de a compărea personal în fața instanței și de a-și formula apărări sau de a propune probe, aceasta probabil și datorită faptului că între timp și-a stabilit reședința în Germania).
În consecință, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei prin sentința recurată este aptă a asigura în mod eficient realizarea scopului său legal – sancționator, dar și educativ-preventiv – astfel cum este definit prin dispozițiile art.52 din Codul penal, nefiind ca atare oportun a se da satisfacție solicitării recurentului parte civilă de înăsprire a tratamentului sancționator aplicabil acesteia.
De asemenea, și în privința modalității de executare a pedepsei, Curtea găsește ca nefondate criticile recurentului parte civilă, apreciind dimpotrivă că suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform dispozițiilor art.81 din Codul penal, pe un termen de încercare de 3 ani și 2 luni, este aptă și totodată suficientă pentru a realiza îndreptarea inculpatei și a o responsabiliza pe aceasta, în sensul dobândirii respectului cuvenit față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, sub acest aspect având în vedere aceleași referințe personale care o caracterizează în mod pozitiv pe inculpată.
Pe latură civilă
Unul dintre aspectele criticate deopotrivă, dar în sens contrar, de către recurentul parte civilă G. M. C., respectiv de către asigurătorul . S.A. se referă la cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate victimei pentru repararea prejudiciului cu caracter nepatrimonial cauzat de traumele fizice și psihice suferite de aceasta ca urmare a accidentului rutier din data de 20.08.2009.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că determinarea întinderii prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de cuantificare, ci daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, la durata și intensitatea traumelor fizice și psihice provocate, la importanța valorilor lezate și la măsura în care acestea au fost vătămate, la intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămătoare, la măsura în care victimei i-a fost afectată viața de familie, profesională și socială, etc.
În speța de față, fără a contesta sau desconsidera împrejurarea că viața părții civile a fost grav și iremediabil afectată, atât prin suferințele fizice intense resimțite în perioada posttraumatică, pricinuite de serioasele leziuni traumatice pe care le-a suferit în contextual accidentului rutier și care au necesitat circa 150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cât și prin puternicele trauma psihice cauzate de conștientizarea pierderii unui organ (rinichiul drept) și a prejudiciului estetic ce i-a fost cauzat prin multiplele intervenții chirurgicale la care a fost supus, de încadrarea sa în gradul II de invaliditate și de pierderea în totalitate a capacității de muncă de la o vârstă foarte tânără, Curtea constată totuși că instanța de fond a evaluat în mod judicios cuantumul daunelor morale cuvenite acesteia, la determinarea întinderii acestor despăgubiri ținând seama atât de împrejurările concrete în care s-a produs evenimentul rutier declanșator al acestor consecințe păgubitoare (la care a contribuit și fapta culpabilă a victimei însăși), cât și de gravitatea vătămărilor pricinuite și de durata și intensitatea suferințelor indurate și urmărind deopotrivă ca ele să nu reprezinte nici venituri nejustificate pentru partea îndrituită a le primi și nici să un aibă consecințe pecuniare excesive asupra inculpatului și a familiei acestuia.
D. urmare, în condițiile în care Curtea consideră că sumele stabilite cu titlu de daune morale de către instanța fondului constituie o reparație adecvată și suficientă, de natură a compensa într-un mod echitabil traumele de ordin fizic, psihic și afectiv încercate de victimă, cererea recurentului parte civilă vizând majorarea despăgubirilor acordate acestuia cu titlul de prețium doloris, până la suma de 850 000 lei, se dovedește a fi excesivă, o asemenea solicitare tinzând în fapt a avea un pronunțat caracter speculativ.
În considerarea acelorași argumente, Curtea apreciază că și solicitările contrare ale recurentului asigurător . SA, vizând diminuarea cuantumului daunelor morale stabilite prin hotărârea recurată nu au o justificare obiectivă, simplul fapt că în spețe similare, alte instanțe au stabilit un cuantum mai mic pentru acest tip de daune, nefiind de natură a impune a se proceda în aceeași manieră și în cazul de față, întrucât așa cum s-a precizat anterior cuantificarea daunelor morale este apanajul instanței de judecată care trece prin filtrul aprecierii sale circumstanțele concrete ale fiecărei spețe, în funcție de care stabilește mai apoi întinderea despăgubirilor necesare reparării pagubei nepatrimoniale.
În ceea ce privește modalitatea în care instanța de fond a hotărât că trebuie să se facă plata despăgubirilor civile stabilite în cauză, aspect criticat de P. prin extinderea motivelor de recurs, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a hotărât că obligația de reparare a prejudiciului cade deopotrivă, dar pe temeiuri diferite, atât în sarcina inculpatei, care răspunde pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art.998-999 Cod civil, cât și în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, care răspunde în temeiul contractului de asigurare încheiat cu asiguratul, obligațiile lor fiind divizibile, întrucât printr-o asemenea măsură se conferă posibilitatea persoanei păgubite ca în faza de executare, să opteze între a se îndrepta împotriva inculpatei (a cărui răspundere are un temei delictual și care la rândul său invocând contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul va putea transfera obligația de reparare a prejudiciului, în situațiile și limitele admise de lege, asupra acestuia din urmă) sau direct împotriva asigurătorului, caz în care acestuia îi revine obligația de plată a despăgubirilor civile, în limitele legale, obligație ce are un temei convențional, rezultând exclusiv din contractul de asigurare încheiat cu persoana răspunzătoare delictual de producerea pagubei.
În ceea ce privește solicitarea recurentului asigurător de a se dispune înlăturarea obligației sale de suportare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei la S. U. de Urgență București, Curtea găsește că o atare cerere este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform art.313 alin.1 și alin.2 din Legea nr.95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, care sunt recuperate de acel furnizor, acesta fiind obligat să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală evidența cheltuielilor efectuate, în vederea decontării, iar, în cazul recuperării lor, în vederea restituirii sumelor decontate.
Totodată, potrivit art.49 alin.1 din Legea nr.136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că toate cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată de spitalul parte civilă persoanei vătămate în accident trebuie recuperate integral de acesta, în calitate de furnizor de servicii medicale, de la inculpatul care le-a cauzat în mod culpabil, chiar dacă inițial ele au fost decontate de casa de asigurări de sănătate, urmând a fi restituite apoi acesteia.
De asemenea, întrucât inculpatul asigurat răspunde, pe temei delictual, față de spital, terț păgubit prin fapta sa culpabilă, pentru acoperirea integrală a acelor cheltuieli, asigurătorul cu care se află în raporturi contractuale este și el răspunzător, pe temei contractual, pentru repararea lor, astfel că soluția în acest sens a instanței de fond este, contrar criticii formulate în recurs, legală și temeinică.
Nefondată este și critica recurentului parte civilă G. M. C. privitoare la pretinsa reducere nejustificată a cuantumului cheltuielilor judiciare pe care le-a efectuat pe parcursul întregului proces penal, cu referire specială la sumele pretinse pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu plata onorariului de avocat, care au fost diminuate de la 7440 lei la 3330,6 lei.
În această privință, Curtea constată că o atare măsură dispusă prin hotărârea fondului este nu numai conformă dispozițiilor art.193 alin.2 din Codul de procedură penală care permit instanței ca în situația în care acțiunea civilă este admisă numai în parte să poată oblige pe inculpat la plata parțială a cheltuielilor judiciare reclamate de partea civilă, dar este și întemeiată în raport cu proporția în care pretențiilor avansate de partea civilă li s-a dat satisfacție, neavând nicio legătură cu cantitatea sau calitatea muncii prestate de avocatul părții civile.
Singurul aspect care întemeiază recursul asigurătorului . SA și care este deopotrivă profitabil și recurentei inculpate S. L. S. îl constituie acordarea de dobânzi legale pentru sumele recunoscute părții civile cu titlu de daune morale, întrucât acest tip de daune, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a fi majorate prin aplicarea dobânzii legale.
Sub aspectul analizat, trebuie precizat că dreptul la despăgubire pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial nu are un caracter cert și lichid, întrucât obligația de dezdăunare nu corespunde unei creanțe certe, lichide și exigibile anterioare, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor necesare reparării acestui tip de prejudiciu include o anumită doză de aproximare din partea instanței, în raport cu criteriile de care, în astfel de cazuri, se ține seama la evaluarea gravității prejudiciului ce trebuie reparat, astfel încât întinderea acestor reparații nu mai poate fi reevaluată și actualizată și prin aplicarea de dobânzi.
Față de aceste considerente și întrucât, din oficiu, nu se constată alte motive de casare a sentinței penale atacate, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedură penală va admite recursurile declarate de recurenta inculpată S. L. S. și de asiguratorul S.C. A. R. ASTRA S.A. împotriva sentinței penale nr.115 din 29 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București pe care o va casa în parte și în fond rejudecând va înlătura obligarea inculpatei și a asiguratorului la plata dobânzii legale aferente daunelor morale.
Celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală va respinge ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București și de recurentul parte civilă G. M. C. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în recursul recurentei inculpate și al asiguratorului vor rămâne în sarcina statului.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală va obliga pe recurenta parte civilă G. M. C. la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedură penală admite recursurile declarate de recurenta inculpată S. L. S. și de asiguratorul S.C. A. R. ASTRA S.A. împotriva sentinței penale nr.115 din 29 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.
Casează în parte sentința penală recurată și în fond rejudecând:
Înlătură obligarea inculpatei și a asiguratorului la plata dobânzii legale aferente daunelor morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală respinge ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București și de recurentul parte civilă G. M. C. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în recursul recurentei inculpate și al asiguratorului rămân în sarcina statului.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe recurenta parte civilă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
G. I.
Red.jud.C.C.
Ex.2
Red.jud..C.A.G.-Jud.Sect.6 București
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 342/2013. Curtea de... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
