Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1446/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1446/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1446/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1446
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: G. R.
Judecător: D. D.
Grefier: I. C. M.
Ministerul Public–P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–D.I.I.C.O.T.–Structura Centrală a fost reprezentat prin procuror ECCEDI L..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de către condamnat D. E. împotriva sentinței penale nr.635/22.07.2014, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București–Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a lipsit apelantul-condamnat, pentru care a răspuns avocat ales M. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, pe care o depune în ședință și avocatul din oficiu M. G., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că:
- apelantul-condamnat a formulat o cerere de judecare în lipsă la termenul de astăzi, conform art.364 alin.4 Cod de procedură penală, după care:
Curtea ia act de încetarea delegației avocatului din oficiu prin prezentarea avocatului ales al apelantului-condamnat D. E..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al apelantului-condamnat D. E., având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului declarat de către condamnat, în temeiul art.459 alin.7 teze a II-a Cod de procedură penală rap. la art.421 alin.2 lit.a Cod de procedură penală și art.453 alin.1 lit.a Cod de procedură penală, solicitând desființarea hotărârii atacate. În susținerile sale, arată că cererea sa de revizuire era întemeiată, fiind admisă în principiu față de probele depuse la dosarul cauzei, respectiv înscrisuri obținute după pronunțare hotărârii primei instanțe de la autoritățile olandeze, potrivit cărora bunurile furate nu făceau parte din patrimoniul național olandez și nici din patrimoniul universal. De altfel, la dosar nu există niciun înscris care să prevadă includerea bunurilor în patrimoniul național cultural, așa cum prevăd normele legale din Legea nr.182/2000. În opinia sa, hotărârea primei instanțe nu este corectă, legal fundamentată, așa cum a indicat și în cererea de revizuire, întrucât potrivit art.2 alin.3 Cod penal pedepsele se stabilesc în limitele legii, și în afara normei de incriminare, nu există temei de condamnare. Critica sa privește soluția de condamnare a inculpatului în temeiul art.229 alin 2 Cod penal – forma agravată a furtului unor bunuri patrimoniu, soluție nelegală câtă vreme condamnatul a depus în fața instanței de revizuire probe din care rezultă că bunurile nu erau de patrimoniu. Astfel, pedeapsa a fost în mod greșit fundamentată pe dispozițiile art.229 alin.2 Cod penal, fapt pentru care nu se impunea aplicarea niciunei pedepse.
În concluzie, solicită reexaminarea incidenței art.459 alin.3 Cod de procedură penală, solicitând constatarea admisibilității cererii de revizuire, raportat la înscrisurile noi.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, față de cazul de revizuire invocat, respectiv art.453 alin.1 lit.a Cod de procedură penală și pentru care nu se face dovada îndeplinirii prin noile înscrisuri depuse. Cu privire la cazul de revizuire invocat, arată că deși este îndeplinită prima condiție, și anume au intervenit fapte sau împrejurări noi care ar putea duce la admiterea în principiu a cererii de revizuire, totuși cu privire la cea de-a doua condiție, respectiv ca aceste împrejurări noi să ducă la pronunțarea unei soluții de netemeinicie a hotărârii primei instanțe, nu este îndeplinită, întrucât prin susținerile apărării se tinde mai degrabă la o solicitare de schimbare a încadrării juridice pentru fapta reținută în sarcina condamnatului. Pe de altă parte, condamnatul nu a negat niciodată săvârșirea faptelor - furtul tablourilor din Muzeul Kunsthal din Olanda, iar apărările formulate au fost utilizate în fața instanței de fond.
În concluzie, mai arată că a mai fost formulată o cerere de revizuire pentru același motiv, care a fost respinsă ca inadmisibilă.
Avocatul ales al apelantului-condamnat D. E., având cuvântul, precizează că o altă cerere de revizuire a fost formulată de către un coinculpat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.635 din data de 22.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 3 București–Secția penală a respins, în baza art.459 alin.5 Cod pr.penală raportat la art.453 alin.1 lit.a Cod pr.penală, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr.1746/2013 din 26.11.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, formulată de petentul D. E. (născut la data de 27.12.1987, încarcerat în Penitenciarul Rahova).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.1746/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, inculpatul D. E. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup criminal în vederea săvârșirii de infracțiuni și de complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave. În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2012, inculpatul D. E. a constituit, împreună cu inculpatul D. R. un grup infracțional în scopul săvârșirii de infracțiuni, grup la care ulterior au aderat alți inculpați; la începutul lunii octombrie 2012, împreună cu inculpații D. R. și cu învinuita D. A. G., a vizitat în mod repetat sălile de expoziție ale Muzeului Kunsthall cu scopul obținerii cât mai multor informații cu privire la operele de artă expuse, sistemul de asigurare și protecție al acestora, căilor secundare de acces în și din sala de expoziție, existența/inexistența unui sistem de pază pe timp de noapte etc; în noaptea de 15/16 octombrie 2012 – conform unei înțelegeri prealabile, l-a ajutat pe inculpatul D. R. - după comiterea infracțiunii de furt - să transporte cele șapte opere de artă (picturi în ulei și acuarele) sustrase de aceștia din Muzeul Kunsthall – Rotterdam – Olanda, în valoare de aproximativ 18 milioane euro; în dimineața zilei de 16 octombrie 2012 s-a deplasat împreună cu inculpatul D. R. în Belgia în scopul abandonării autoturismului marca Peugeot 306, folosit la transportul bunurilor furate de la Muzeul Kunsthal la locuința inculpaților D. R. și P. A.; în cursul lunii octombrie 2012 a exportat ilegal din Olanda toate cele șapte opere de artă, pentru transportul acestora și introducerea lor frauduloasă în România folosind autoturismul marca Ford Mondeo, înmatriculat în Bulgaria, proprietatea sa.
Vinovăția revizuentului D. E. a fost stabilită indubitabil de instanța de judecată prin analiza probelor administrate.
Potrivit art.453 al.1 Cod pr.penală, revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută: a) când au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Așadar, reține prima instanță, dispozițiile art.453 lit.a-f Cod pr.penală impun, pentru promovarea revizuirii, existența unuia sau a mai multor cazuri expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, prin introducerea cererii de revizuire trebuie să se tindă la pronunțarea unei hotărâri de achitare sau de încetare a procesului penal, adică la pronunțarea unei soluții diametral opuse față de cea a instanței de fond.
Instanța a apreciat că, în prezenta cauză, revizuentul nu a făcut dovada existenței unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, în condițiile în care, prin faptele și împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeinicia hotărârii de condamnare, ceea ce ar fi presupus dovedirea existenței unei cauze de achitare sau de încetare a procesului penal.
Astfel, cazul de revizuire invocat de revizuent, respectiv acela că bunurile care au fost sustrase de din muzeul Kunsthal nu fac parte din patrimoniul cultural național al Regatului Țărilor de Jos și nici din patrimoniul național al României, nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Prin invocarea împrejurării că, din răspunsul Agenției Patrimoniului Cultural din Regatul Țărilor de Jos, reiese că nu există informații sau înregistrări cu privire la cele șapte tablouri ce au constituit obiect material al infracțiunii de complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, nu se tinde la dovedirea netemeiniciei sentinței penale nr.1746/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, în sensul greșitei condamnări a inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost judecat, ci se tinde la schimbarea încadrării juridice și, implicit, la o reducere a pedepsei aplicate prin hotărârea primei instanțe.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuientul-condamnat D. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și admiterea în principiu a cererii de revizuire, în temeiul art.453 alin.1 lit.a Cod pr.penală.
În motivarea apelului condamnatul, prin apărătorul ales, susține că din înscrisurile noi depuse rezultă faptul că tablourile sustrase nu făceau parte din patrimoniul național olandez și nici din patrimoniul universal, astfel că pedeapsa aplicată este nelegală raportat la dispozițiile art.2 alin.3 Cod penal.
Analizând sentința apelată prin prisma criticii formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.417 Cod pr.penală, Curtea constată că apelul este nefundat.
Așa cum a arătat instanța de fond, motivul invocat de revizuentul- condamnat nu se circumscrie cazului prevăzut de dispozițiile art.453 alin.1 lit.a Cod pr.penală, întrucât aspectul invocat ar putea conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul înlăturării variantei agravante, ceea ce nu este permis în procedura revizuirii întrucât finalitatea acestei căi extraordinare de atac are în vedere numai pronunțarea unei soluții diametral opuse, în speță achitarea.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.421pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-condamnat-revizuent D. E. împotriva sentinței penale nr.635/22.07.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București.
În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat apelantul-condamnat-revizuient la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul parțial al apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-condamnat-revizuent D. E. împotriva sentinței penale nr.635/22.07.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București.
În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală obligă pe apelantul-condamnat-revizuient la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul parțial al apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. R. D. D.
GREFIER,
I. C. M.
Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex.4/17.12.2014
Jud.sect. 3 – judecător C. Edurad C.
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1431/2014.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
