Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 728/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 728/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.728/CO
Ședința publică din data de 22.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: D. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror L. C..
Pe rol se află soluționarea contestațiilor formulate de P. DE PE L. TRIBUNALUL GIRUGIU și condamnatul VĂTĂȘANU G. împotriva sentinței penale nr.227/12.03.2014 pronunțată de Tribunalului G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.09.2014 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 22.09.2014, când a decis;
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.227 din 12.03.2014, Tribunalul G., în dosarul nr._ , în baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 NCPP, a admis sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., privind pe condamnatul VĂTĂȘANU G. (fiul lui V. și F., născut la data de 01.12.1975 în . Teleorman), deținut în Penitenciarul G..
A constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.6 alin.1 din Noul Cod penal pentru aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.48 din 13.02.2004 a Tribunalului Teleorman rămasă definitivă prin decizia penală nr.3072 din 06.07.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.174 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969.
- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 Cod penal din 1969.
În baza art. 6 alin. 1 din Noul Cod Penal a redus pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 din Codul Penal din 1969, la maximul special de 3 ani închisoare prevăzut de art. 224 al. 2 din Noul Cod Penal.
A constatat că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.174 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de art.189 alin.1 lit.d din Noul Cod penal, astfel că s-a apreciat că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
În art.33 alin. lit. a), art. 34 lit. b Codul penal din 1969 a contopit pedepsele repuse in individualitatea lor de 11 ani închisoare și de 3 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 11 ani închisoare.
A dedus din pedeapsa aplicată numitului Vătășanu G. perioada executată de la 18.04.2003 la zi.
A dispus anularea MEPI nr.60 din 15._ emis de Tribunalul Teleorman și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin adresa nr.V/_/PGGR din 05.02.2014, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 06.02.2024, Penitenciarul G. a înaintat acestei instanțe sesizarea Comisiei de evaluare constituită conform HG nr.836/2013 modificată prin OUG nr.116/2013, prin care, în temeiul art. 23 alin 5 din Legea 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, sesizează cazul de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei prevăzut de art. 6 din Noul Cod penal privind pe numitul VĂTĂȘANU G. (fiul lui V. și F., născut la data de 01.12.1975 în . Teleorman), aflat în Penitenciarul G., în executarea pedepsei de 19 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.48 din 13.02.2004 a Tribunalului Teleorman rămasă definitivă prin decizia penală nr.3072 din 06.07.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Executarea pedepsei a început la data de 18.04.2003 expirând la data de 17.04.2022 .
Comisia a apreciat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de violare de domiciliu este mai mare decât maximul legal prevăzut de legea nouă, așa cum a reieșit din fisa de evaluare anexată sesizării.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare privind pe condamnat, copia mandatului de executarea a pedepsei închisorii nr.60 din 15.07.2004 emis de Tribunalul Teleorman și copia sentinței penale nr.48 din 13.02.2004 a Tribunalului Teleorman.
Analizând cauza, prin prisma actelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.48 din 13.02.2004 a Tribunalului Teleorman rămasă definitivă prin decizia penală nr.3072 din 06.07.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 192 al.2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 a fost condamnat inculpatul Vătășanu G., fiul lui V. și F., născut la 1 decembrie 1975 în . Teleorman, cu același domiciliu, cetățenie română, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist, la 5 ani închisoare.
În baza art.197 al.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art.174 al.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a din 1969 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 18 ani închisoare.
În temeiul art.33 lit.a - 34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate ți s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de un an închisoare, în final având de executat 19 ani închisoare
În baza art.61 Cod penal a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 428 zile din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 125/29.03.2001 a Judecătoriei V. și a contopit restul neexecutat de 428 zile cu pedeapsa de 19 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 19 ani închisoare.
I s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 Cod penal.
I s-a interzis inculpatului, în baza art.65 Cod penal, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pe o durată de 3 ani pentru infracțiunea prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal.
I s-a interzis inculpatului, în baza art.65 Cod penal, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pe o durată de 5 ani, pentru infracțiunea prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal.
In baza art.35 al.3 Cod penal au fost contopite cele două pedepse complementare menționate mai sus și în final, inculpatului fiindu-i interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pe o durată de 5 ani, începând cu data terminării executării pedepsei principale de 19 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, începând cu 18 aprilie 2003 și până la zi - 13 februarie 2004 și a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012.
Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003, conform cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, deși persoana privată de libertate N. D., este o persoană condamnată definitiv, s-a apreciat că se impune a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin . Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă față de acesta, sub aspectul incidenței prevederilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța a analizat mai întâi aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă.
Instanța a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 Cod penal din 1969 depășește maximul special de 3 ani închisoare prevăzut de art. 224 al. 2 din Noul Cod Penal și se impune reducerea pedepsei la acest maxim.
Instanța a mai constatat că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art.197 al.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 nu depășește maximul special prev. de art.218 alin.1 din Noul cod penal, care este de 10 ani închisoare.
De asemenea, instanța a constatat că pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.174 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de art.188 alin.1 din Noul Cod penal, care este de 20 de ani închisoare, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
Conform prevederilor art.66 alin.1 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la unu la 5 ani a unuia ori a mai multor drepturi.
Instanța a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 5 ani nu depășește maximul legal prevăzut de art. 66 alin.1 Cod penal care este de 5 ani.
Împotriva acestei sentințe au formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul G. și inculpatul VĂTĂȘANU G..
P., prin reprezentantul său, apreciind că în mod greșit instanța a luat act că prin sentința penală nr.48/13.02.2004 a Tribunalului Teleorman inculpatul ar fi fost condamnat doar pentru 2 infracțiuni respectiv cele prev. de art.174, 194 C.p. în condițiile în care acesta fusese condamnat și pentru infr.prev. de art.197 C.p.
De asemenea, s-a apreciat că instanța, în mod greșit a constatat că pentru infr. prev. de art.174 C.p i s-a aplicat condamnatului o pedeapsă de 11 ani, or conform M.E.P.I, acestuia i s-a aplicat o pedeapsă de 18 ani, precum și faptul că pentru infr. prev. de art.192 C.p s-a aplicat condamnatului o pedeapsă de 4 ani, însă, potrivit M.E.P.I, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani, Totodată, s-a criticat faptul că s-a omis a se avea în vedere pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săv. infr. prev. de art.197 C.p.
P. a mai arătat că după contopirea celor 3 pedepse, instanța a stabilit o rezultantă de 11 ani în condițiile în care aceasta era de 18 ani închisoare, potrivit sentinței penale nr.48/13.02.2004, căreia i s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an, urmând ca acest contestator condamnat să execute o pedeapsă finală de 19 ani închisoare.
S-a mai arătat că în momentul în care instanța a analizat disp.art.6 NC.p, a încălcat Decizia nr.265 a Curții Constituționale, potrivit căreia, în momentul aplicării legii penale mai favorabile, acest lucru trebuie făcut global și nu pe instituții.
De asemenea, parchetul a mai făcut precizarea că în cauza care-l privește de contestatorul condamnat nu ar fi fost aplicabile prev.art.6 NC.p., deoarece rezultanta de 19 ani nu depășește rezultanta care s-ar fi aplicat în condițiile art.38, 39 NC.p., respectiv contopirea s-ar fi făcut între pedeapsa de 18 ani, de 7 ani și de 5 ani închisoare.
Totodată, parchetul a mai arătat că prin încheierea de îndreptare a erorii materiale instanța a încălcat dispozițiile vizând chestiunea îndreptării erorilor materiale, deoarece acestea vizează numai erori de redactare și nu din cele care se referă la cuantumul pedepsei.
Astfel, parchetul, prin reprezentantul său, a solicitat admiterea prezentei contestații, desființarea atât a încheierii ce vizează îndreptarea erorii materiale emisă după ce parchetul a formulat contestație în prezenta cauză, cât și hotărârea instanței de fond.
În ceea ce privește contestația formulată de contestatorul condamnat, parchetul a apreciat-o ca fiind nefondată, deoarece pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare stabilită în conformitate cu prev. art. 33, 34 C.p nu depășește pedeapsa rezultantă care s-ar fi obținut prin aplicarea prev. art. 38, 39 NC.p.
Contestatorul-condamnat Vătășanu G., a solicitat reducerea pedepsei aplicată, considerând că s-a reabilitat, având în vedere că a executat 11 ani și 5 luni din pedeapsa aplicată.
Astfel, acesta a arătat că dorește să fie cât mai repede alături de tatăl și de mama sa, întrucât aceștia sunt grav bolnavi și au nevoie de prezența sa.
Totodată, acesta a precizat că regretă fapta pentru care a săvârșit-o, că era un copil fără minte, care nu-și dădea seama ce face.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația Parchetului ca fiind fondată și pe cea a inculpatului ca fiind nefondată, în considerarea următoarelor argumente :
În primul rând trebuie precizat că potrivit Deciziei nr. 1 din 14.04.2014 pronunțată de ÎCCJ privind mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni ”în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, în aplicarea legii penale mai favorabile, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. Dacă pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, nu depășește pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge conform noului Cod penal înseamnă că pedeapsa rezultantă aplicată definitiv este cea legală și potrivit dispozițiilor legii noi, astfel că legea nouă nu își găsește aplicabilitatea, nefiind favorabilă”.
Potrivit art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.
Conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Totodată, art. 6 C.pen. reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, conform art. 6 alin. 1, 2 C.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
Potrivit art. 6 alin. 5 C.pen., când legea nouă este mai favorabilă în condițiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Revenind la speța de față, se constată că în fișa individuală a deținutului Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G. a apreciat că în privința cuantumului pedepsei aplicate condamnatului operează dispozițiile art. 6 C.pen. doar în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu.
Așa cum a reținut și instanța de fond, faptele pentru care contestatorul a fost condamnat sunt prevăzute în actuala reglementare, așa încât nu se pune problema incidenței în cauză a dispozițiilor art. 4 C.pen.
Deși, în cauza de față, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 C.pen.1969 la o pedeapsă de 5 ani închisoare care depășește limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod Penal pentru aceeași infracțiune prev. de art. 224 al. 2 C.pen., raportat la Decizia nr. 1 din 14.04.2014 pronunțată de ÎCCJ privind mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate arătată anterior, având în vedere că pedeapsa rezultantă de 19 ani în executarea căreia se află contestatorul, aplicată potrivit legii vechi, nu depășește pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge conform noului Cod penal raportat la dispozițiile imperative ale art. 39 NCpen conform cărora în cazul existenței unui concurs de infracțiuni este obligatorie adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate (21 ani și 4 luni) înseamnă că pedeapsa rezultantă aplicată definitiv este cea legală și potrivit dispozițiilor legii noi, astfel că legea nouă nu își găsește aplicabilitatea, nefiind favorabilă, fiind exclusă incidența art. 6 alin. 1 C.pen.
În ceea ce privește art. 6 alin. 5 C.pen, se constată că nici aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză, întrucât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal din 1969 are corespondent în art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., și nu depășește durata maximă care potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. este de 5 ani.
Față de cele reținute, se constată că în mod greșit a admis instanța de fond sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G. privind pe condamnatul Vătășanu G. și a redus pedeapsa aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
De asemenea, se constată că în mod eronat instanța de fond, prin încheierea de ședință din data de 21.03.2014 pronunțată în același dosar, a dispus îndreptarea sentinței penale pronunțate în sensul indicării unui alt cuantum al pedepsei aplicate persoanei condamnate Vătășanu G. întrucât pentru a fi supuse procedurii de îndreptare prevăzute de art. 278 C.pr.pen. erorile trebuie să fie materiale și evidente. Evidența erorii se traduce în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, opera de deliberare sau de exprimare a unei convingeri. Or, modificarea cuantumului pedepsei rezultante aplicată condamnatului nu reprezintă o eroare materială evidentă ci constituie o eroare de conținut, ținând de soluționarea cauzei, care poate fi rectificată doar prin promovarea unei căi de atac.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 425 1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.p.p., va admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul G. împotriva sentinței penale nr. 227/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul G., va desființa, în parte, sentința penală atacată și, în totalitate, încheierea de ședință din 21.03.2014, și rejudecând în fond:
Va respinge, ca nefondată, sesizarea Comisiei de evaluare constituită în baza H.G.836/2013 de pe lângă Penitenciarul G. privind pe condamnatul VĂTĂȘANU G. (fiul lui V. și F., ns. la 21.12.1975, în ..Teleorman) în prezent aflat în executarea M.E.P.I. nr. 60 din 15.07.2004 emis de Tribunalul Teleorman, în baza sentinței penale nr.48/13.02.2004. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate care nu contravin prezentei.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției, în baza art. 82 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul G. împotriva sentinței penale nr.227/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul G..
Desființează, în parte, sentința penală atacată și, în totalitate, încheierea de ședință din 21.03.2014, și rejudecând în fond:
Respinge, ca nefondată, sesizarea Comisiei de evaluare constituită în baza H.G. 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G. privind pe condamnatul VĂTĂȘANU G. în prezent aflat în executarea M.E.P.I. nr.60 din 15.07.2004 emis de Tribunalul Teleorman, în baza sentinței penale nr. 48/13.02.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE,
C. S.
GREFIER,
D. P.
Red.S.C.14.10.2014
Thred.V.D./5 ex./24.09.2014
T.G. – jud.A.I.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1431/2014.... → |
|---|
