Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 732/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 732/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 732/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.732/R
Ședința publică din data de 22 aprilie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: D. P.
JUDECĂTOR: C. V. G.
JUDECĂTOR: N. S.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva Sentinței penale nr.2483/F din data de 29 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit intimatul inculpat V. C., care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat I. M., în baza delegației nr._/2013 emisă de Baroul București (atașată la fila 11 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că au fost depuse la dosar procesul-verbal de neîndeplinire a mandatului de aducere emis pe numele intimatului inculpat la adresa din ., județul G., din care rezultă că acesta este plecat din localitate de 2 ani și adresa nr.229.040/2013 a Postului de Poliție din ., din care rezultă că intimatul inculpat, a lucrat, în vara anului 2011, ca îngrijitor de animale, la o fermă de pe raza comunei respective, însă, ulterior, până în prezent, nu a mai locuit în acea localitate. De asemenea, învederează că, pentru termenul de astăzi, procedura de citare cu intimatul inculpat a fost legal îndeplinită prin afișare la sediul Consiliului Local al comunei Găujani, județul G..
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public critică sentința penală recurată sub aspectul greșitei rețineri, în favoarea inculpatului, de circumstanțe atenuante judiciare, apreciind că acordarea acestora nu se justifică în raport cu gravitatea infracțiunilor (violare de domiciliu și tâlhărie), săvârșite pe timp de noapte, precum și cu perseverența inculpatului în comiterea de fapte penale, acesta fiind sancționat anterior cu 5 amenzi administrative pentru fapte de furt calificat. Totodată, arată că inculpatul nu a depus nicio stăruință pentru a înlătura rezultatul infracțiunii de tâlhărie, nu a avut o atitudine constant sinceră, a fugit de la locul săvârșirii faptelor și nu s-a prezentat în fața instanțelor, sustrăgându-se de la judecată. În același timp, arată că, pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei rezultante, nu se justifică suspendarea executării acesteia sub supraveghere, criticând sentința penală recurată și sub acest aspect.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea parțială a hotărârii primei instanțe și, pe fondul cauzei, înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare și a dispozițiilor art.861 din Codul penal, cu consecința condamnării inculpatului la pedepse stabilite înăuntrul limitelor speciale și a executării în regim de detenție a pedepsei rezultante.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de P. și menținerea hotărârii primei instanțe, pe care o apreciază a fi legală și temeinică. În acest sens, învederează că, în cele din urmă, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, nu are antecedente penale, iar prejudiciul material cauzat are o valoare modică și a fost recuperat în totalitate. Referitor la împrejurarea că inculpatul nu s-a prezentat la judecată, arată că acesta nu a primit personal nicio citație, astfel că nu se poate reține reaua lui credință.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.2483/F din data de 29 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria G. a hotărât astfel:
În temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c cu aplic. art.74-76 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul V. C. (fiul lui Ș. și M., născut la data de 04 februarie 1985 în ., cu domiciliul în ., județul G., CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute deart.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.192 alin.2 cu aplic. art.74-76 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute deart.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute deart.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata executării acestei pedepse rezultante.
În temeiul art.861 din Codul penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, stabilind un termen de încercare de 8 ani, conform art.862 din Codul penal.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 din Codul penal.
A dispus ca, în temeiul art.863 alin.1 din Codul penal, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probațiune; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, a constatat că, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin Rechizitoriul nr.147/P/2011 din data de 20 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii celor două infracțiuni concurente anterior menționate, în sarcina sa reținându-se, în fapt, că, în noaptea de 13/14 mai 2010, a pătruns în curtea, iar apoi în garajul și în locuința părții vătămate D. T., de unde a sustras mai multe bunuri, pe care ulterior le-a abandonat, întrucât, în timp ce căuta prin casă, a fost surprins de către aceasta, pe care a îmbrâncit-o și lovit-o, pentru a scăpa, îmbrâncind-o, de asemenea, în același scop, și pe fiica părții vătămate, D. M. I..
În faza de urmărire penală, această situație de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de reconstituire, însoțit de planșa fotografică întocmită cu acea ocazie, raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat, declarațiile martorilor și declarația inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor.
În cursul judecății, inculpatul nu s-a prezent la niciun termen, verificările efectuate evidențiind că acesta nu se află încarcerat în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor și nici nu este reținut sau arestat preventiv în centrul I.P.J. G.. De asemenea, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor a comunicat că inculpatul figurează cu domiciliul în ., județul G., însă, fiind citat la această adresă, s-a stabilit că nu mai locuiește acolo, situație în care a fost citat prin afișare la sediul Consiliului Local al comunei respective.
Pe parcursul cercetării judecătorești, s-a procedat la audierea părții vătămate D. T. și a martorilor S. G. G., D. I. și D. M. I.. La dosar, a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând și coroborând întregul probatoriu al cauzei, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
În noaptea de 13/14 mai 2010, inculpatul V. C. a pătruns în curtea, în garajul și în locuința părții vătămate D. T., de unde a sustras mai multe bunuri și, fiind surprins în flagrant, spre a-și asigura scăparea, a lovit-o pe aceasta și a abandonat acele bunuri.
Martora S. G. G. a declarat că este soția verișorului părții vătămate și vecină cu aceasta. În noaptea de 13/14 mai 2010, a auzit-o pe fiica părții vătămate țipând și, împreună cu soțul său, s-au deplasat la casa acestora, prilej cu care au văzut un geam al imobilului deschis și o persoană fugind pe uliță. Deși nu l-a văzut personal pe inculpat, martora a auzit ulterior de la partea vătămată că acesta a pătruns în casă, încercând să sustragă bunuri. A doua zi, a fost descoperită la poartă o sacoșă care conținea mai multe bunuri. Martora a auzit de la partea vătămată că aceasta a fost împinsă de inculpat, în momentul când l-a surprins în casă. Potrivit martorei, inculpatul a răvășit bunurile din casa părții vătămate, căutând inclusiv în cenușa din sobă.
Martorul D. I. a declarat că este văr primar cu partea vătămată și vecin cu aceasta. În noaptea de 13/14 mai 2010, a auzit-o pe fiica părții vătămate țipând și l-a văzut pe inculpat fugind din imobilul acestora. Inculpatul a încercat să sustragă din garaj un flex și niște cabluri, precum și bateria de la autoturismul părții vătămate. Martorul nu l-a văzut pe inculpat împingând-o pe partea vătămată, însă a aflat de la aceasta că așa s-a întâmplat. Flexul și cablurile sustrase de inculpat au fost găsite la poarta părții vătămate.
Martora D. M. I. a declarat că este fiica părții vătămate, iar, în noaptea de 13/14 mai 2010, l-a văzut pe inculpat fugind din imobil și a constatat că acesta umblase prin casă. Atât martora, cât și partea vătămată au fost îmbrâncite de inculpat. La poarta casei, a fost găsită o sacoșă în care se aflau un flex, niște cabluri și o umbrelă.
În sfârșit, parteavătămată D. T.a declarat că, în noaptea de 13/14 mai 2010, l-a surprins în imobil pe inculpat, care a împins-o și a fugit. Ulterior, a găsit în curte o sacoșă în care se aflau un flex și cabluri electrice. Inculpatul a încercat să sustragă și bateria de la autoturism. Întregul prejudiciu, estimat la valoarea de 500 lei, a fost recuperat, motiv pentru care nu s-a constituit parte civilă.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatula recunoscut săvârșirea faptelor. Astfel, acesta a relatat că, în după-amiaza zilei de 13 mai 2010, a consumat băuturi alcoolice, iar, în noaptea următoare, a pătruns în curtea și în casa părții vătămate D. T. și a răvășit lucrurile, căutând bani. A auzit zgomot în curte și a văzut o lumină de brichetă, moment în care s-a ascuns după ușă, fiind însă surprins de partea vătămată și de fiica acesteia. Inculpatul a împins-o cu ușa pe partea vătămată, care a căzut, după care a ieșit din casă și a fugit. Anterior intrării în casă, inculpatul și-a însușit din garajul părții vătămate un flex, o umbrelă și niște cabluri electrice, pe care le-a pus într-o sacoșă, abandonată lângă casa părții vătămate, nereușind să o ia atunci când a fugit, fiind surprins de aceasta.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de tâlhărie și violare de domiciliu, prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c din Codul penal și respectiv de art.192 alin.2 din același cod, cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal, hotărând, în consecință, condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepselor, Judecătoria a avut în vedere dispozițiile art.52 din Codul penal și criteriile prevăzute de art.72 din același cod, reținând, pe de o parte, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, iar, pe de altă parte, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, valoarea mică a prejudiciului cauzat și faptul recuperării în totalitate a acestuia, împrejurări cărora le-a dat eficiența unor circumstanțe atenuante judiciare, potrivit art.74 din Codul penal, cu consecința stabilirii, în condițiile art.76 din același cod, a unor pedepse sub limitele minime din normele de incriminare, contopite apoi, conform art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal.
Cu privire la pedeapsa rezultantă, Judecătoria a apreciat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.861 din Codul penal, având în vedere durata acelei pedepse, lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului și celelalte circumstanțe personale ale acestuia (care dovedesc integrarea sa în familie și în societate), astfel că a dispus suspendarea sub supraveghere a executării ei.
Referitor la pedeapsa accesorie, Judecătoria, citând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Decizia nr.LXXIV(74)/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat, în raport cu natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, că se impune a-i fi interzise acestuia numai drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal. De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 din Codul penal, Judecătoria a constatat suspendarea executării acestei pedepse, ca efect al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal (la data de 05 decembrie 2012) P. de pe lângă Judecătoria G..
Prin motivele scrise de recurs (filele 4-5, d.r.), P. a criticat sentința penală atacată, în principal, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni concurente reținute în sarcina sa, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare acordate de prima instanță, stabilirea acelor pedepse înăuntrul limitelor speciale din normele de incriminare incidente și înlăturarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, cu consecința dispunerii executării efective a acesteia, în regim de detenție, iar, în subsidiar, sub aspectul nedeterminării judecătorului sau serviciului de probațiune desemnat să asigure supravegherea inculpatului. Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), reprezentantul Parchetului a susținut întocmai motivul principal de recurs, renunțând la a susține cel de-al doilea motiv subsidiar.
În susținerea celui dintâi motiv de recurs, s-au invocat, pe de o parte, lipsa unei conduite corespunzătoare a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunilor (sens în care s-a evidențiat că acesta a fost sancționat cu 6 amenzi administrative, dintre care 5 aplicate pentru fapte de furt calificat), absența stăruinței de înlăturare a rezultatului acelor infracțiuni, caracterul oscilant al declarațiilor sale din faza de urmărire penală și sustragerea de la judecată, iar, pe de altă parte, gravitatea infracțiunilor comise.
Cu ocazia judecării recursului, Curtea nu a putut proceda la audierea inculpatului intimat V. C., potrivit art.38514 alin.11 din Codul de procedură penală, întrucât acesta, fiind citat inclusiv cu mandate de aducere, nu a putut fi localizat la niciuna dintre adresele ce rezultă din actele dosarului și nici nu s-a reușit contactarea sa la numărul de telefon mobil pe care l-a declarat în faza de urmărire penală (filele 6 verso, 16, 23, 26, 28-29, d.r.), situație în care procedura a fost legal îndeplinită, prin citarea sa la sediul Consiliului Local din . (pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit infracțiunea), conform art.177 alin.4 teza I din Codul de procedură penală.
De asemenea, cu ocazia judecării recursului, nu au fost solicitate și administrate probe noi, iar apărătorul desemnat din oficiu să-l reprezinte juridic pe inculpatul intimat a formulat concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, pe motiv că acesta a recunoscut comiterea faptelor, nu are antecedente penale, prejudiciul material cauzat are o valoare modică și a fost recuperat în totalitate, iar, în condițiile în care nu a primit personal nicio citație, nu se poate reține că ar fi intenționat să se sustragă de la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu singura critică susținută în dezbateri de către reprezentantul Parchetului și cu argumentele invocate în sprijinul ei, precum și cu apărările formulate în contra acestora și, totodată, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a întregului probatoriu al cauzei și a stabilit, pe baza acestuia, o situație de fapt corectă, fiind, în afara oricărui dubiu, că, în noaptea de 13/14 mai 2010, în jurul orei 2300, inculpatul V. C. a pătruns, fără drept, mai întâi, în curtea imobilului aparținând părții vătămate D. T. din ., județul G., iar, apoi, în ordine, în garajul acelui imobil, de unde a sustras un flex, mai multe cabluri electrice și o umbrelă, pe care le-a așezat într-o sacoșă de rafie și respectiv în locuință, unde a răvășit lucrurile, în căutarea de bani și alte bunuri de valoare și, fiind surprins acolo de către partea vătămată și fiica acesteia (D. M. I.), a îmbrâncit-o pe cea dintâi (care a căzut la pământ), pentru a-și asigura scăparea, a abandonat sacoșa anterior menționată și a reușit să fugă, sărind peste gardul curții.
În mod suplimentar față de aspectele faptice reținute de prima instanță, Curtea constată că, înainte de a pătrunde în casă, inculpatul a întrerupt alimentarea cu curent electric a locuinței, de la tabloul montat pe un perete exterior, împrejurare pe care chiar acesta a recunoscut-o în declarația din faza de urmărire penală (filele 36-37, d.u.p.).
Raportat la această situație de fapt (necontestată în fața instanței de recurs), Curtea constată că, în mod legal, acțiunile inculpatului au fost încadrate juridic în infracțiunile concurente de violare de domiciliu și respectiv tâlhărie, prevăzute de art.192 alin.2 din Codul penal și de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c din același cod.
În schimb, însușindu-și critica Parchetului, Curtea constată că pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni au fost în mod greșit individualizate de către prima instanță, prin acordarea nelegală și nejustificată de circumstanțe atenuante judiciare.
Reținerea în speță a unor astfel de circumstanțe nu este legal posibilă, potrivit art.74 alin.1 lit.a-c și alin.2 din Codul penal, în considerarea următoarelor argumente:
- inculpatul nu a avut înainte de săvârșirea infracțiunilor o conduită bună, ci, dimpotrivă, a încălcat, de mai multe ori, legea penală, fiind sancționat, în perioada 2005-2010, cu 6 amenzi administrative, dintre care 5 aplicate pentru fapte îndreptate împotriva acelorași valori sociale precum cele lezate prin infracțiunile deduse în prezent judecății (furt, furt calificat și violare de domiciliu), astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 9, d.f.), ignorată de prima instanță;
- valoarea modică a prejudiciului, reprezentat de bunurile sustrase din garaj (evaluate de partea vătămată la 500 lei), este nerelevantă în raport cu faptul surprinderii inculpatului în locuința părții vătămate, de unde intenționa să sustragă bani și alte bunuri mai valoroase, fiind împiedicat numai de intervenția acesteia, iar recuperarea acelui prejudiciu nu este nicidecum urmarea vreunei acțiuni de reparare, ci a abandonării bunurilor respective, atunci când, prin violentarea părții vătămate, el și-a asigurat scăparea;
- atitudinea procesuală a inculpatului în raport cu faptele săvârșite a fost, în faza de urmărire penală (singura când s-a prezentat în fața organelor judiciare), oscilantă, sens în care Curtea reține că, inițial, acesta a recunoscut faptele, inclusiv cu ocazia reconstituirii (filele 22-31 și 36-38, d.u.p.), mai târziu le-a negat, pretinzând în mod mincinos că fiica părții vătămate i-a dat cheia de la locuință, în vederea unei întâlniri cu aceasta (filele 39-40, d.u.p.), pentru ca, în final, cu ocazia supunerii la testul poligraf, să recunoască din nou faptele (filele 15-17, d.u.p.), iar, ulterior, s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la judecată (în ambele etape procesuale), în condițiile în care, având cunoștință de anchetarea sa, a plecat atât de la domiciliu, cât și de la locuința fără forme legale declarată, nu a răspuns la numărul de telefon indicat și nu a încunoștințat organele judiciare despre locul sau modalitatea în care poate fi găsit ori contactat, încălcând astfel obligația legală ce i-a fost adusă, în mod expres, la cunoștință, sub semnătură (fila 32, d.u.p.);
- în speță, nu se identifică împrejurări care să imprime faptelor săvârșite de inculpat un caracter mai puțin grav decât cel avut în vedere de către legiuitor la stabilirea limitelor speciale de pedeapsă.
Totodată, acordarea de circumstanțe atenuante judiciare nu este nici justă, în raport cu gravitatea infracțiunilor, care au fost comise de inculpat pe timp de noapte și prin pătrunderea fără drept într-un imobil, inclusiv în locuință, precedată de o acțiune deliberată de întrerupere a alimentării cu curent electric a acelei locuințe și urmată de agresarea fizică a părții vătămate care l-a surprins acolo, în timp ce căuta, în vederea sustragerii, bunuri mai valoroase decât cele deja sustrase anterior din garajul imobilului respectiv.
În consecință, înlăturând acele circumstanțe, Curtea va aplica inculpatului, pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, pedepse determinate în raport cu limitele speciale din fiecare normă de incriminare incidentă, la nivelul minim al acestora, în condițiile în care P. nu a solicitat stabilirea unor pedepse mai grele.
În consecință, Curtea, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate prin sentința penală recurată, îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c din Codul penal și respectiv la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.192 alin.2 din Codul penal.
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b din Codul penal, vor fi contopite cele două pedepse și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 7 ani închisoare, pe durata căreia îi vor fi interzise acestuia, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
Întrucât durata pedepsei rezultante astfel stabilite nu permite altă modalitate de individualizare a executării acesteia decât aceea a detenției efective, va fi înlăturată aplicarea dispozițiilor art.861 și art.71 alin.5 din Codul penal.
De asemenea, se va lua act că partea vătămată D. T. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat, conform declarațiilor din faza de urmărire penală și din cursul cercetării judecătorești (fila 8, d.u.p. și fila 49, d.f.), mențiune pe care prima instanță a omis să o insereze în dispozitivul hotărârii sale.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G., va casa parțial sentința penală atacată, în limitele deja precizate și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, care nu au fost contestate și, în privința cărora, nu se constată, nici din oficiu, motive de casare.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu, desemnat să îl reprezinte juridic pe inculpatul intimat fiind suportat din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.189 alin.1 și 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva Sentinței penale nr.2483/F din data de 29 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria G. în Dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală recurată și, în fond, rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 3 ani închisoare și respectiv de 1 an închisoare.
În temeiul art.211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.21 lit.c din Codul penal, condamnă pe inculpatul V. C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în variante agravate, asupra părții vătămate D. T..
În temeiul art.192 alin.2 din Codul penal, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, în variantă agravată, împotriva aceleiași părți vătămate.
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b din Codul penal, contopește pedepsele aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, și anume pedeapsa de 7 ani închisoare.
Face aplicarea art.71 - art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art.861 și art.71 alin.5 din Codul penal.
Ia act că partea vătămată D. T. nu s-a constituit parte civilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat V. C., se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. P. C. V. G. N. S.
GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G. / Dact. jud.C.V.G. / gref.M.A.
Ex.2 / 15 mai 2013
A.Măcsinoiu - J.G.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 118/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 790/2013. Curtea de... → |
|---|
