Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 741/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 741/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 741/2013

DOSAR NR._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 741/R

Ședința publică din data de 23 aprilie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: P. V. A.

JUDECĂTOR: C. E. R.

JUDECĂTOR: N. A.

GREFIER: R. C. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..

Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat E. M. I. împotriva sentinței penale nr.7/11.01.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat E. M. I. personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu substituent pentru avocat S. Z., respectiv avocat D. E. care depune la dosar delegație de substituire, lipsind intimata parte responsabilă civilmente E. N. C. și S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul inculpat, arată că își retrage recursul declarat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea recursului.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Prin sentința penală nr. 7/11.01.2013, Judecătoria G. a hotărât astfel:

În baza art. 101 lit c Cp în ref la art. 104 și 106 Cp a dispus internarea inculpatului E. M. I. – fiul lui natural și N. C., născut la data de 13.03.1996 în ., domic. în comuna Stănești, ., jud. G., CNP_, fără antecedente penale, într-un centru de reeducare pe timp nedeterminat, pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu (13 fapte), furt calificat (13 fapte) și tentativă la furt calificat (2 fapte), fapte prev. și ped. de art. art. 192 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale); art. 192 alin. 1 și 2 C.pen. (10 acte materiale); art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. (8 acte materiale); art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. i C.pen. (3 acte materiale); art. 208 alin. 2 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. (1 act material); art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, și i C.pen. (1 act material); art. 20 C.pen. rap. la art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen. (2 acte materiale), toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., art. 41 alin. 2 C.pen. ,art. 99 și urm. C.pen și art. 320/1 Cp.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 108 alin 2 Cp privind revocare internării.

În baza art. 88 Cp a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv la data de 15.10.2012 până la data punerii efective în libertate.

În baza art. 350 alin 3 Cpp a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 45 din data de 16.10.2012 emis de Judecătoria G. (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză).

În baza art. 490 alin 1 Cpp a dispus punerea în executare de îndată a măsurii luate.

A dispus trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliție de la locul unde se află minorul în vedere luării măsurii pentru internarea acestuia, respectiv la I.P.J. G. – Poliția Municipiului G..

În conformitate cu dispoz. art. 14 C.pr.pen. și 346 C.pr.pen., a admis acțiunea civilă a părților civile Barînga I., C. M., D. F., P. comunei Stănești, D. A., D. L., B. C.,B. F., M. L., D. C., S. P., P. G., M. C. și Școala G. nr. 1 Stănești și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente E. N. C. la plata către parțile civile a următoarelor sume: Barînga I. – 200 lei ,C. M. – 300 lei, D. F. – 500 lei, P. comunei Stănești – 910 lei, D. A. – 500 lei, D. L. – 200 lei, B. C. – 1000 lei ,B. F. – 500 lei, M. L. – 200 lei, D. C. – 400 lei, S. P. – 400 lei, P. G. – 200 lei, M. C. – 500 lei și Școala G. nr. 1 Stănești – 100 lei.

A luat act că partea vătămată O. I. nu s-a constituit parte civilă.

A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, respectiv 200 lei – av. P. I. (urmărire penală) și 200 lei – av. Fatol A. (instanța de fond) se vor înainta din fondurile Ministerului Justiției .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria G., înregistrat pe rolul instanței la data de 30.10.2012 sub nr._ /_ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului E. M.-I., pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu (13 fapte), furt calificat (13 fapte) și tentativă la furt calificat (2 fapte), fapte prev. și ped. de art. art. 192 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale); art. 192 alin. 1 și 2 C.pen. (10 acte materiale); art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. (8 acte materiale); art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. i C.pen. (3 acte materiale); art. 208 alin. 2 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen. (1 act material); art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, și i C.pen. (1 act material); art. 20 C.pen. rap. la art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen. (2 acte materiale), toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 99 și urm. C.pen.

În fapt, prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:

În noaptea de 07/08.05.2011, a pătruns fără drept in curtea locuinței parții vătămate BARÎNGA I. din ., iar dintr-o anexa i-a sustras materiale neferoase (o căldare de arama si o tava din arama) cauzându-i un prejudiciu de 200 lei;

În noaptea de 06/07.05.2011, prin escaladarea gardului si forțarea unei ferestre a pătruns fără drept în curtea și locuința lui O. I. din . de unde a sustras un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu de 200 lei;

În ziua de 13.05.2011, prin escaladarea gardului si forțarea unei ferestre a pătruns in curtea si locuința parții vătămate C. M. din . de unde a sustras bunuri in valoare de 300 lei;

În seara zilei de 12.06.2011, în jurul orei 20.30, prin tăierea gardului din plasa de sarma a pătruns in curtea parții vătămate D. F. din . iar dintr-o anexa i-a sustras doua căldări din arama cauzându-i un prejudiciu de 500 lei;

În noaptea de 04/05.06.2011, împreuna cu minorii S. I. C.(13 ani) si CAPATANA I. M. (13 ani), prin forțarea unei ferestre au pătruns in interiorul Școlii Generale Stănești, unde au sustras impulsuri telefonice, prin apelarea unui număr cu suprataxa (linia erotică), cauzând un prejudiciul de 910 lei;

- În perioada 17.07._11, pe timp de zi prin escaladarea gardului si forțarea unei ferestre a pătruns in curtea si locuința numitei D. A. din . de unde a sustras bunuri in valoare de 500 lei;

În noaptea de 16/17.12.2011, prin escaladarea gardului si forțarea unei ferestre a pătruns in curtea si locuința parții vătămate D. L. din . cu intenția de a sustrage bunuri, fără însa a lua ceva;

În perioada 20-27.02.2012, prin escaladarea gardului si forțarea unei ferestre a pătruns in curtea si locuința parții vătămate B. C. din . cu intenția de a sustrage bunuri, fără insa a lua ceva;

În noaptea de 07/08.04.2012 numitul E. M. I., a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei B. F. și prin spargerea unui geam în locuința acesteia, de unde a sustras un telefon mobil marca Nokia, suma de 6 lei și o țeavă metalică, toate în sumă totală de 400 lei;

În perioada 16-20.04.2012, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei M. L. și prin forțarea unei ferestre în locuința acesteia, de unde a sustras o țeavă de cupru de la cazanul de fabricat băuturi spirtoase și dulciuri, creând un prejudiciu total de 200 lei;

În noaptea de 08/09.05.2012, prin escaladarea gardului, a pătruns fără drept în curtea locuinței numitului D. C. și prin forțarea unei uși într-o anexă de unde a sustras bunuri feroase și neferoase, toate în valoare de 400 lei;

În noaptea de 26/27.06.2012, prin escaladarea gardului, a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei S. P. și din două anexe i-a sustras trei căldări din cupru în valoare totală de 500 lei;

În noaptea de 22/23.05.2012, prin escaladarea gardului, a pătruns fără drept în curtea locuinței numitului P. G. și prin forțarea unui lacăt într-o anexă de unde a sustras 2 căldări de aramă, în sumă de 200 lei;

În noaptea de 26/27.05.2012 a pătruns fără drept în curtea locuinței numitului M. C. și prin forțarea ușii de acces în locuința acestuia de unde a sustras bunuri în valoare totală de 500 lei;

În ziua de 07.10.2012, în jurul orei 17.00, împreună cu minorii C. I.-M. și S. I.-C., prin forțarea ușilor de acces, a pătruns în Grădinița Stănești, de unde au sustras produse alimentare în sumă de 100 lei.

Pentru a dispune sesizarea instanței organul de urmărire penală a avut în vedere plângerile și declarațiile părților vătămate, procese verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente, procese verbale de primire și predare bunuri sustrase, rapoarte de expertiză criminalistică de natură dactiloscopică, raport de expertiză medico legală psihiatrică, declarații inculpat și declarații martori.

După înregistrarea dosarului la instanța de judecată, la primul termen cu procedura completă, respectiv 29.11.2012, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 320/1 Cpp declarând că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare, este de acord să desbăgubească părțile civile cu sumele pretinse, solicitând totodată, ca judecata să se desfășoare pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale.

La același termen au fost audiate părțile civile care și-au menținut pretențiile arătate în faza urmăririi penale, respectiv B. C.-1000 lei, Bărângă I.-200 lei, D. A.-500 lei,D. L.-200 lei și B. F.-500 lei.

La termenul din data de 10.01.2013 au fost audiate părțile civile M. L. și S. P. care, de asemenea, și-au menținut pretențiile civile, 200 lei,respectiv 400 lei.

Inculpatului i s-a luat un supliment de declarație la acesta termen în care a arătat că este de acord și cu pretențiile celor două părți civile.

Instanța, analizând întregul material probator, a constatat și a reținut că faptele deduse judecății există și au fost săvârșite de inculpatul E. M. I.

Sub aspectul laturii subiective, din analiza materialului probator si coroborarea mijloacelor de proba administrate pe parcursul urmăririi penale cu privire la forma si gradul de vinovăție, instanța a retinut ca inculpatul a acționat cu intenție directa, faptele fiind săvârșite în conformitate cu art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale, urmărind si acceptând producerea acestui rezultat. Având în vedere ca faptele au fost săvârșite înainte sa se fi pronunțat hotărâri de condamnare pentru unele dintre ele instanța a apreciat ca au fost săvârșite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a din Codul penal. Instanța a retinut ca inculpatul este minor iar la data săvârșirii faptelor avea 16 ani, astfel ca în cauza devin incidente si dispozițiile art. 99 si urm din Codul penal.

Având în vedere ca din raportul de expertiza medico – legala psihiatrica rezultă ca minorul la data săvârșirii infracțiunilor a avut discernământul păstrat si capacitatea psihica de apreciere critica asupra faptelor si asupra consecințelor social negative ale acestora, minorul răspunde penal, astfel cum prevede art. 99 alin. 2 din Codul penal

La alegerea sancțiunii instanța a tinut seama în baza art. 100 alin. 1 din Codul penal “de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala a minorului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut si în care a trăit de elementele de natura sa caracterizeze persoana minorului”, precum si de faptul ca în conformitate cu dispozitiile art. 100 alin. 2 “pedeapsa se aplica numai daca se apreciază ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului”.

La stabilirea gradul de pericol social concret al faptelor savârsite, instanta a luat în considerare criteriile stabilite de art. 18 1 alin. 2 din Codul penal, respectiv: modul si mijloacele de săvârșire a faptelor si scopul urmărit (sustragerea unor bunuri scopul fiind acoperirea nevoilor de trai), împrejurările în care au fost comise faptele (împreună cu minori care nu răspund penal și pe timp de noapte), urmarea produsă (starea de pericol si pagubele pricinuite care nu au o valoare foarte mare) precum și de persoana inculpatului care este minor fără antecedente penale, a colaborat cu organele de cercetare penală și a recunoscut comiterea faptelor.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat ca faptele inculpatului E. M. I. prezintă un grad de pericol social mediu. În ceea ce privește starea fizica, dezvoltarea intelectuala si morala a minorului, comportarea lui, condițiile în care a fost crescut si în care a trăit si alte elementele de natura sa caracterizeze persoana minorului, instanța constată că minorul are opt clase absolvite, după care a abandonat cursurile școlare, locuiește împreună cu părinții și 4 frați mai mici într-un imobil aflat într-o avansată stare de degradare, neracordat la rețeaua electrică și fără apă curentă, din .; cu părinții are o situație tensionată datorită ,în primul rând a frecventelor agresiuni ale tatălui care consumă deseori băuturi alcoolice împreună cu mama sa dar și a neimplicării acestora în identificarea și rezolvarea problemelor care au apărut pe parcursul copilăriei minorului; instanța a mai reținut că datorită situației existente ambii părinți se confruntă cu o lipsă de autoritate în fața minorului, acesta beneficiind numai de timp liber care era petrecut cu prietenii și fratele lui mai mic iar ,uneori, mai muncea cu ziua ,banii astfel procurați erau risipiți de inculpat pe alcool pe care îl consuma până la pierderea cunoștinței. S-a apreciat în referatul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul G. faptul că principalii factori care au dus la adoptarea și perpetuarea unui comportament infracțional al minorului E. M. I. în lipsa suportului, afecțiunii și a interesului manifestat de părinți care, nicidecum nu pot susține o evoluție pro-socială a acestuia decât în condițiile intervenției unei instituții de sprijin care să reușească să substituie unele și să includă minorul în programe specializate în sensul diminuării agresivității, al formării unor relații afective de tip familial și al îmbunătățirii capacității de relaționare intrafamilială.

Din raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuat în cauza a rezultat ca minorul are tulburare de conduită precum și o personalitate cu trăsături de instabilitate emoțională, imaturitate afectivă și tendințe antisociale sub presiunea grupului de prieteni.

Astfel, în considerarea argumentelor de mai sus precum și a faptului că inculpatul nu are antecedente penale, aspect ce a rezultat si din fisa de cazier depusa la dosarul cauzei, a recunoscut si regretat faptele săvârșite, instanta a apreciat ca se impune ca minorului sa i se aplice masura educativa a internarii într-un centru de reeducare, prevazuta de art. 104 din Codul penal, având în vedere faptul ca aceasta masură este apta sa contribuie la reeducarea morala a inculpatului minor dar si sa îi ofere posibilitatea de a dobândi învatatura necesara si o pregatire profesionala potrivita cu aptitudinile sale.

Instanta a constatat modul de supravegherea ineficient în familie si lipsa valentelor educative ale acestui mediu, nu pot fi suplinite de mediul penitenciar ci de un program educational într-un centru institutionalizat, în conditiile executarii unei masuri educative. În baza art. 106 din Codul penal masura se va lua pe o perioada nedeterminata, însa nu va dura decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani. Instanta apreciaza ca se impune luarea unei singuri masuri educative pentru întreg concursul de infractiuni al inculpatului minor, nefiind nevoie de aplicarea unei sanctiuni pentru fiecare infractiune retinuta.

S-a constatat perioada reținerii și arestării preventive iar în temeiul art. 350 alin 3 lit d Cpp va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

De asemenea, având în vedere că inculpatul este de acord să desbăgubească parțile civile cu sumele pretinse, instanța a admis acțiunea civilă a acestora și va obliga inculpatul ,în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata pretențiilor formulate.

A luat act că partea vătămată O. I. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 191 Cpp a obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor avansate de stat, iar onorariul apărătorilor din oficiu s-a înaintat din fondurile Ministerului de Justiție.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E. M. I..

La termenul de azi, 23.04.2013, inculpatul E. M. I. a declarat că își retrage recursul.

Văzând manifestarea neechivocă de voință a recurentului-inculpat E. M. I., în conformitate cu dispozițiile art.3854 alin.2 din Codul de procedură penală raportat la art.369 alin.1 din Codul de procedură penală, Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de acesta împotriva Încheierii de ședință din data de 11.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția I –a Penală.

Văzând și disp. art.192 alin.2 din Codul de procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/4 al.2 C.p.p. rap. la art. 369 al. 1 C.p.p. ia act de retragerea recursului declarat de recurentul-inculpat E. M. I., împotriva sentinței penale nr. 7/11.01.2013 pronunțată de Jud. G..

În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă recurentul-inculpat la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. V.-A. C. E. R.N. A.

GREFIER,

R. C. D.

Red. V.A.P..

Dact.M.M.S../22.05.2013

2 ex.

A.F. – Jud. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 741/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI