Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 398/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 398/2014
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.398
Ședința publică din data de 25.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. E. R.
JUDECĂTOR: P. V. A.
GREFIER: R. C. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul inculpat T. G. F. împotriva sentinței penale nr.8/09.01.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a stabilit data pronunțării la 25.03.2014, când în aceeași constituire a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin sentința penală Nr. 8 de la 09 Ianuarie 2014 Judecătoria Călărași a hotărât următoarele:
În baza art. 208 al 1-209 al.1 lit. g C.p. cu aplic art. 320 ind. 1 C.p.p. și art. 37 lit. a C.p. a fost condamnat inculpatul T. G. F. la 2 ani închisoare.
În baza art. 864 C.p. a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 396/10.11.2011, a Judecătoriei Călărași, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă pedeapsa mai sus menționată; execută în total o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 208 al 1-209 al.1 lit. a,g,i C.p. cu art. 41 alin 2 C.p. cu art. 75 lit. c C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p. și art. 37 lit. a C.p. a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 864 C.p. s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 396/10.11.2011, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă pedeapsa mai sus menționată; execută în total o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 192 alin 2 C.p. cu art. 37 lit. a C.p. cu art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 864 C.p. s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr 396/10.11.2011, inculpatul având de executat această pedeapsă pe lângă pedeapsa mai sus menționată; execută în total o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a C.p. și art. 34 C.p. inculpatul T. G. F. are de executat pedeapsa cea mai grea respectiv 5 ani închisoare.
În baza art. 71 cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza II și lit. b Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
S-a menținut starea de arest a inculpatului T. G. F. și scade conf. art. 88 c.p. din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive de la 29 august 2011 la 27 septembrie 2011 și de la 26.11.2013 la zi.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap la art. 10 lit. h C.p.p. s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate V. S., pentru art. 180 alin 2 C.p. prin împăcarea părților.
A constatat recuperat prejudiciul produs părților vătămate M. E. și V. S. .
A admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă T. N..
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2300 lei despăgubiri civile către această parte civilă.
A dispus plata din fondul Ministerului de Justiție a sumei de 400 lei onorariu avocat oficiu către BA Călărași ( av. N. L-200 lei av. T. M. -200 lei ) .
În baza art. 191 c.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
În baza art. 192 c.p.p. a fost obligată partea vătămată V. S. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut în fapt următoarele:
În perioada august - noiembrie 2013 inculpatul T. G. F. săvârșește mai multe fapte pe raza comunei Grădiștea.
Astfel în luna august 2013 inculpatul se deplasează în . părții vătămate V. S.. La plecare după lăsarea întunericului acesta observă în curtea locuinței o bicicletă de damă pe care o sustrage și o transportă la locuința sa.
Ulterior acesta o demontează, piesele componente fiind depistează cu prilejul percheziției domiciliare efectuata de organele de poliție.
În luna octombrie 2013 inculpatul T. G. F., în urma unei discuții cu fiul său minor T. M. C., hotărăsc de comun acord să sustragă fier vechi pentru a-l valorifica ulterior la un centru de colectare.
În baza rezoluțiunii infracționale cei doi se deplasează la un garaj aparținând părții vătămate T. N. din . profitând că nu este observat de nimeni îl lasă pe minorul T. M. C. pentru a asigura paza în afara locației ,timp în care inculpatul prin efracție pătrunde în garaj și sustrage o cutie metalică plină cu șuruburi și alte piese metalice pe care cei doi le transportă la domiciliu.
A doua zi inculpatul T. G. F., predă piesele metalice la un centru de colectare fier vechi aparținând . din satul Ceacu, primind suma de 16 lei.
În zilele următoare inculpatul în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale se deplasează din nou la locul faptei unde pătrunde în aceeași modalitate, minorul asigurând și de această dată paza, timp în care inculpatul major sustrage o pompă din aluminiu folosită la ierbicidat.
Inculpatul vinde acest bun sustras martorului Magher I. fără a-i relata nimic în legătură cu proveniența din furt, primind suma de 15 lei.
La data de 6.11.2013 inculpatul T. G. F. se deplasează împreună cu fiul său minor T. M. C., la locuința părții vătămate V. S..
Aici inculpatul observă că în curte se afla partea vătămată împreună cu soțul acesteia astfel că, pătrunde în curte fără a avea acordul acestora începe o discuție contradictorie cu cei doi după care aplică părții vătămate mai multe lovituri și o trage de păr.
Urmare agresiunilor suferite partea vătămată V. S. a necesitat pentru vindecarea acestora un număr de 12-14 zile de la data producerii dacă nu survin complicații.
La termenul de 09.01.2014 partea vătămată V. S. a învederat că înțelege să se împace cu inculpatul pentru infracțiunea prev. de art.180 alin 2 C.p,. inculpatul fiind de acord cu cererea neînțelegând să solicite continuarea procesului penal.
Audiat în instanță ca de altfel și cu ocazia urmării penale inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, recunoaștere care se coroborează cu toate probele administrate în cauză. Totodată a precizat că înțelege să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în conformitate cu dispoz. Art. 320 ind. 1 c.p.p.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, pentru motivele consemnate in partea introductiva.
Apelul este fondat, in sensul celor de mai jos.
Susținerea apărării, cu privire la încetarea procesului penal, pentru că a intervenit împăcarea cu partea vătămată M. E., este nefondata, întrucât împăcarea nu poate avea loc decât printr-o manifestare expresă de voință a celor două părți implicate, nefiind suficienta recuperarea prejudiciului de către partea vătămată.
Solicitarea apărării, de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea o apreciază întemeiată.
Astfel, din infracțiunea de furt calificat și violare de domiciliu, NCP a incriminat o singură infracțiune complexă. Curtea va retine prin urmare, infracțiunea prev. de art.229 alin.1 lit. b și alin.2 lit. b NCP, cu aplicarea art.37 lit. a VCP (instituție juridica autonoma si favorabila recidivei din NCP), cu reținerea art. 396 alin.10 NCPP, si va stabili pedeapsa minimă prevăzută de NCP, respectiv 1 an și 4 luni, avându-se în vedere că prima instanță i-a aplicat și pe vechea reglementare tot o pedeapsă minimă de 2 ani închisoare.
În ceea ce privește cealaltă infracțiune de furt calificat, se va aplica art.5 NCP și va fi stabilita o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru art. 228 al. 1 NCP - art. 229 al. 1 lit. b și d NCP, în concordanță cu noua reglementare, cu reținerea art. 35 al. 1 NCP, cu aplic. art. 77 al. 1 lit. d NCP, cu aplic. art. 37 lit. a VCP si art. 396 alin.10 NCPP(raportat la poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptei precum și la faptul că are 4 copii minori în întreținere).
Concursul de infracțiuni se va face în baza art. 33-34 din VCP ( instituție juridica autonoma si favorabila concursului de infracțiuni din NCP).
Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate, la care adaugă în baza art. 86 ind. 4 al. 1 VCP, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.396/10.11.2011 a Judecătoriei Călărași, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
Se va înlătura aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 71-64 lit. a teza a doua și lit. b VCP, întrucât nu s-au stabilit pedepse complementare, conform art.65 alin.1 din NCP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct. 2 lit. a NCPP admite apelul declarat de apelantul-inculpat T. G. F., împotriva sentinței penale nr.8/09.01.2014 a Jud. Călărași.
Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului T. GBRIEL F. prin sentința apelată, în pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g C.pen cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și art. 320 ind.1 C.proc.pen.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, în formă continuată, prev. de art. 208 alin.(1), 209 al. 1 lit. a, g, i C.pen cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., art. 37 lit.a C.pen. și art. 320 ind.1 C.proc.pen.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 192 al. 2 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a C.p., și art. 320 ind. 1 C.p.p.
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.396/10.11.2011 a Judecătoriei Călărași.
Face aplicarea disp. art. 5 NCP și în consecință:
Condamnă inculpatul T. GBRIEL F., după cum urmează:
-pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă post condamnatorie, prev. de art. 228 al. 1 NCP - art. 229 al.1 lit. b și al. 2 lit. b NCP, cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și art. 375 al. 1, 2 NCPP rap. la art. 396 al. 10 NCPP, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, parte vătămată M. E.;
-pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, în stare de recidivă post condamnatorie, prev. de art. 228 al. 1 NCP - art. 229 al. 1 lit. b și d NCP, cu aplic. art. 35 al. 1 NCP, cu aplic. art. 77 al. 1 lit. d NCP, cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și art. 375 al. 1, 2 NCPP rap. la art. 396 al. 10 NCPP, la pedeapsa de 1 an închisoare, parte vătămată T. N..
Menține revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.396/ 10.11.2011 a Judecătoriei Călărași.
În baza art.33 lit.a) și art. 34 alin.(1) lit.b) C.pen. contopește pedepsele de 1 an și 4 luni și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate, la care adaugă în baza art. 86 ind. 4 al. 1 C.p., pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.396/10.11.2011 a Judecătoriei Călărași, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
Înlătură aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71-64 lit. a teza a doua și lit. b C.p.
În temeiul art. 404 alin.4 lit.a teza întâi NCPP raportat la art. 72 alin.(1) NCP deduce din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive, de la 29.08.2011, la 27.09.2011 și de la 26.11.2013, la zi.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art. 275 al. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. E. R. P. V.-A.
GREFIER,
R. C. D.
Red. V.A.P.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. N.O. A. Judecătoria Călărași
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 358/2014. Curtea de Apel... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








