Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 78/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 78/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 78/C

Ședința publică din data de 28 martie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R. A. A.

GREFIER: B. L.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..

Pe rol, soluționarea contestației formulate de condamnatul N. G. împotriva sentinței penale nr. 529 din data de 04.03.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-condamnat N. G. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. O., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 9895, emisă de Baroul București la data de 27.03.2014 și atașată la fila 6 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat învederează instanței împrejurarea că acesta înțelege să-și retragă contestația astfel formulată.

La întrebarea Curții, contestatorul-condamnat N. G. personal arată că își retrage contestația astfel formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat, în sensul retragerii contestației formulate, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 529 din data de 04.03.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală a fost admisă sesizarea Comisiei nr. 1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul București-Rahova privind pe condamnatul N. G..

În baza art.23 din Legea 255/2013, art.4 din OUG 116/2013 și a dispozițiilor HG 863/2013 rap.la art.6 alin.6 Cod penal, s-a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cp 1969, dispusă prin sentința penală nr.196/D/10.08.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr.3963/03.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 6 ani la 5 ani.

S-a dispus anularea MEPI nr.391/D/2012 din 04.12.2012 emis de Tribunalul Bacău și emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cp.

În baza art.275 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin sesizarea Comisiei nr.1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul București-Rahova privind pe deținutul N. G., s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește reducerea duratei pedepsei complementare de la 6 ani la 5 ani, potrivit noului cod penal.

S-au atașat sesizării fișa individuală a deținutului, mandatul de executare a pedepsei și mandatele anulate de acesta, hotărârile judecătorești în baza cărora s-a emis mandatul de executare și fișa de cazier judiciar.

Potrivit dispozițiilor Hotărârii nr.836/2013 coroborate cu dispozițiile art.23 din Legea 255/2013 și ale OUG 116/2013, sesizarea se soluționează de instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, fără participarea procurorului, a condamnatului și fără participarea avocatului condamnatului.

Tribunalul a constatat că este competent a soluționa sesizarea Comisiei, mandatul de executare a pedepsei fiind emis de Tribunalul Bacău și condamnatul fiind deținut în Penitenciarul București-Rahova.

Astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr.196/D/2012 din 10.08.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, definitivă prin decizia penală nr.3963/03.12.2012 a ÎCCJ, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cp, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.174 – 175 alin.1 lit.c Cp cu aplicarea art.3201 Cpp.

În baza acestei hotărâri, după rămânerea ei definitivă, s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr.391/D/2012 din 04.12.2012 de către Tribunalul Bacău.

Potrivit art.6 alin.6 din noul Cod penal, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă”.

Potrivit art.66 alin.1 noul Cp, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre drepturile prevăzute expres în textul de lege.

Constatând că pedeapsa complementară aplicată condamnatului (drepturile ce i-au fost interzise regăsindu-se și în noua reglementare) este mai mare decât maximul prevăzut pentru aceasta în legea nouă, mai favorabilă din acest punct de vedere, Tribunalul a admis sesizarea Comisiei și a procedat ca atare.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat contestație condamnatul N. G., fără a arăta în scris care sunt motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

La primul termen de judecată, prezent fiind, contestatorul condamnat N. G., personal și asistat de apărător desemnat de Curte din oficiu, a declarat că înțelege să-și retragă contestația.

Potrivit art.4251 alin.3 Cod procedură penală rap.la art.415 alin.1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța care soluționează contestația, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage contestația declarată.

Cum în speță, condamnatul a fost prezent personal și asistat de avocat desemnat de Curte din oficiu, manifestându-și voința în sensul retragerii căii de atac, Curtea va lua act de retragerea contestației.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul N. G. împotriva sentinței penale nr. 529/04.03.2014 pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2014.

PREȘEDINTE

R. A. A.

GREFIER

B. L.

red.R.A.A.

dact.L.G.

ex.4/14.04.2014

jud.C.I.Ș.-T.B.-S.I.Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI