Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 5/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 5/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală n.5/R
Ședința publică din data de 6 ianuarie 2014
Curtea compusă din:
Președinte: C.-V. G.
Judecător: D. P.
Judecător: V. B.
Grefier: O.-C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București și de recurentul-intimat-inculpat C. P. împotriva Sentinței penale nr.757/17.IX.2013 a Judecătoriei Sectorului I, București, din Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-intimat-inculpat, personal, în stare de libertate, și asistat juridic de apărătorul din oficiu M. C., în baza delegației nr._/24.X.2013, aflată la fila 12 din dosar, precum și intimatul-parte civilă I. S.-M., prin apărătorul ales M. S., cu delegația ., nr._/22.XI.2013, depusă la fila 21 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul apărătorul ales S. D. al recurentului-intimat-inculpat, cu delegația ., nr._/25.XI.2013, aflată la fila 22 din dosar, a depus la dosar, prin Serviciul „Registratură”, pe datele de 23.XII.2013 și 6.I.2014, încunoștințări cu privire la încetarea mandatului de reprezentare, întrucât pe data de 20.XII.2013 a fost reziliat contractul de asistență juridică.
Recurentul-intimat-inculpat, personal, solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a-și angaja un alt apărător ales.
Ministerul Public și intimatul-parte civilă, prin apărătorul ales, se opun, întrucât recurentul-intimat-inculpat a mai beneficiat de un termen de judecată, pentru același motiv.
Curtea, având în vedere faptul că recurentul-intimat-inculpat a fost asistat juridic de un apărător ales, care a încunoștințat Curtea asupra rezilierii contractului de asistență juridică, respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de către recurentul-intimat-inculpat și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ca recurentul-intimat-inculpat să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-intimat-inculpat C. P., personal și asistat juridic de apărătorul din oficiu M. C., în baza delegației nr._/24.X.2013, aflată la fila 12 din dosar, precum și intimatul-parte civilă I. S.-M., prin apărătorul ales M. S., cu delegația ., nr._/22.XI.2013, depusă la fila 21 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, Curtea procedează la audierea recurentului-intimat-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
Nefiind probe de propus, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului sunt în cuantum mult prea redus, în raport cu gravitatea infracțiunilor de furt din locuință și de violare de domiciliu, cu împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat definitiv, prin 6 sentințe penale diferite, la care se adaugă o condamnare de către autoritățile judiciare spaniole, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, dovedind, astfel, perseverență infracțională și specializarea acestuia în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, cu împrejurarea că s-a sustras atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească a fondului, astfel că, pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat. Solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând pe fond, majorarea cuantumului pedepselor închisorii.
Recurentul-intimat-inculpat, prin apărătorul din oficiu, arată că recursul declarat de Ministerul Public este nefondat, întrucât cuantumul pedepselor închisorii a fost temeinic stabilit.
Asupra recursului propriu, susține că este tânăr, este căsătorit și are doi minori în întreținere, părinții săi sunt grav bolnavi, a avut o atitudine procesuală sinceră, astfel că solicită reținerea în favoarea sa atât a dispozițiilor art.320/1, alin.7, Cod procedură penală, cât și a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art.74, alin.1, litera c, Cod penal, cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante judiciară prevăzută de art.74, alin.1, litera c, Cod penal, deoarece inculpatul nu a avut o atitudine procesuală sinceră, ci s-a sustras atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească a fondului, astfel că recursul său este nefondat.
Intimatul-parte vătămată, prin apărătorul ales, arată că, anterior comiterii faptelor penale, inculpatul a mai încercat să pătrundă în locuința sa, așa încât că solicită respingerea recursului declarat de recurentul-intimat-inculpat și admiterea recursului declarat de Ministerul Public.
Recurentul-intimat-inculpat, personal, susține că nu s-a sustras, ci a fost plecat, că recunoaște săvârșirea infracțiunilor și că dorește să fie alături de copiii săi.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.757/17.IX.2013, din Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului I, București:
în temeiul art.208, alin.1, Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul C. P. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, împotriva părții vătămate I. S.-M.
a făcut aplicarea art.71, alin.2, Cod penal - art.64, alin.1, litera a, teza a II-a și litera b, Codul penal,
în temeiul art.192, alin.1, Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, împotriva părții vătămate I. S.-M.,
a făcut aplicarea art.71, alin.2, Cod penal - art.64, alin.1, litera a, teza a II-a și litera b, Codul penal,
în temeiul art.33, lit.a, Cod penal – art.34, lit.b, Cod penal, a contopi pedepsele cu închisoarea aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 1 an închisoare, pe care a sporit-o la 1 an și 2 luni închisoare,
în temeiul art.14, Cod procedură penală, raportat la art.346, Cod procedură penală, cu aplicarea art.1.357 și urm., Cod civil, l-a obligat pe inculpat să-i plătească părții civile I. S.-M. suma de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale,
în temeiul art.191, alin.1, Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art.189, alin.1, Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Instanța de fond nu a reținut, în mod propriu, situația de fapt, ci a reprodus-o, întocmai, astfel cum a fost reținută prin Rechizitoriul din data de 19.IV.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București, din Dosarul nr._/P/2011.
De asemenea, instanța de fond nu a analizat probele.
La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, a arătat că are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72, cod penal, și anume limitele speciale ale pedepselor închisorii prevăzute de legea penală, gradul de pericol social concret al faptelor penale, precum și persoana inculpatului, care a mai fost condamnat definitiv, însă s-a împlinit termenul de reabilitare, astfel că i-a aplicat pedepse cu închisoarea orientate cître limita minimă specială prevăzută de legea penală, cu adăugaea unui spor de pedeapsă pentru concursul real de infracțiuni.
Sub aspectul executării, a arătat că, deși sunt întrunite condițiile pentru suspendarea condiționată sau sub supraveghere, pedeapsa rezultantă a închisorii nu-și poate atinge scopul decât prin executare în regim de detenție, în raport cu modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, cu îndrăzneala de care a dat dovadă inculpatul, precum și cu întinderea prejudiciului material.
Pe latură civilă, reținând că partea vătămată I. S.-M. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei, despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea bijuteriilor sustrase, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În termen legal, au declarat recurs Ministerul Public, pentru netemeinicie, și inculpatul, pentru netemeinicie.
În motivarea în scris și orală a recursului, Ministerului Public a susținut că pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului sunt în cuantum mult prea redus, în raport cu gravitatea infracțiunilor de furt din locuință și de violare de domiciliu, cu împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat definitiv, prin 6 sentințe penale diferite, la car se adaugă o condamnare de către autoritățile judiciare spaniole, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, dovedind, astfel, perseverență infracțională și specializarea acestuia în săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, cu împrejurarea că s-a sustras atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească a fondului, astfel că, pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat.
A solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând pe fond, majorarea cuantumului pedepselor închisorii.
În motivarea orală a recursului, recurentul-intimat-inculpat a învederat că este tânăr, este căsătorit și are doi minori în întreținere, părinții săi sunt grav bolnavi, a avut o atitudine procesuală sinceră, astfel că a solicitat reținerea în favoarea sa atât a dispozițiilor art.320/1, alin.7, Cod procedură penală, cât și a circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art.74, alin.1, litera c, Cod penal, cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii.
La termenul de judecată de astăzi, din data de 6.I.2014, Curtea a procedat la audierea recurentului-intimat-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar (fila 29, dosar de recurs).
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală recurată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul formulat de Ministerul Public este fondat, în timp ce recursul declarat de recurentul-intimat-inculpat nu este fondat.
Mai întâi, Curtea constată că instanța de fond, în mod nepermis, s-a limitat în a reproduce actul de sesizare, fără a reține, în mod original, situația de fapt și fără a efectua un minimum de analiză a probatoriului. Procedând în această manieră, prima instanță nu a demonstrat vinovăția inculpatului, ci a pășit direct la individualizarea pedepselor închisorii, singura contribuție proprie, însă și aceasta lipsită de temeinicie. Așadar, având în vedere caracterul devolutiv integral al recursului fără apel, care permite examinarea întregului fond, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea se va substitui instanței fondului și va acoperi toate aceste neajunsuri.
Pe situația de fapt, Curtea reține că, pe data de 15.XII.2011, între orele 8,45-9,45, inculpatul, profitând de neglijența părții vătămate I. S.-M., care a lăsat neasigurată ușa de intrare în apartamentul său din București, ., nr.29, ., a pătruns în interiorul imobilului, de unde, de pe noptiera din dormitor, a sustras o casetă cu bijuterii și două ceasuri din aur, toate în valoare de 40.000 lei, prejudiciu material nerecuperat.
Curtea constată că există probe clare de vinovăție, iar recurentul-intimat-inculpat, prezent doar în fața instanței de recurs, a recunoscut comiterea celor două fapte penale reținute în sarcina sa (fila 29, dosar de recurs). Astfel, declarațiile părții vătămate (filele 9-13, dosar de urmărire penală), care, potrivit procesului-verbal din data de 24.X.2012, cu planșe fotografice (filele 36-40, dosar de urmărire penală), l-a recunoscut pe inculpat de pe planșele fotografice, întrucât l-a mai surprins, anterior, în cursul lunilor iulie-august ale anului 2011, încercând să pătrundă în locuința sa, se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 15.XII.2011, întocmit de Secția 1 Poliție, București (fila 24, dosar de urmărire penală), însoțit de planșe fotografice (filele 25-35, dosar de urmărire penală), conform cărora au fost ridicate urme papilare de pe ceasul electronic, găsit mutat de pe noptieră pe covor, iar, după cum s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/3.V.2012, întocmit de D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic, urmele papilare aparțin inculpatului (43-50, dosar de urmărire penală).
În ceea ce privește solicitarea recurentului-intimat-inculpat de a i se aplica procedura simplificată, Curtea constată că acesta, deși a fost legal citat, inclusiv cu mandate de aducere la cele două adrese cunoscute, printre care la imobilul din București, ., Sector III, unde a fost găsit tatăl acestuia și pe care, de altfel, recurentul-intimat-inculpat a indicat-o, ulterior, în fața instanței de recurs, ca adresa la care locuiește efectiv, nu s-a prezentat nici la urmărirea penală și nici la cercetarea judecătorească a fondului, astfel că a pierdut termenul procedural prevăzut de art.320/1, alin.1, Cod procedură penală, care-i permitea să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală, în cazul însușirii situației de fapt și a probelor din rechizitoriu, însă aceasta până la începerea cercetării judecătorești. Așadar, solicitarea de aplicare a disp. art.320/1, alin.7, Cod procedură penală este tardivă, prin depășirea momentului procesual până la care se putea formula o astfel de cerere.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, Curtea, având în vedere aceleași criterii generale de individualizare prevăzute de art.72, alin.1, Cod penal, reține limitele speciale ale pedepselor închisorii, cuprinse între 1 an închisoare și 12 ani închisoare pentru infracțiunea de furt simplu, între 6 luni închisoare și 4 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, în varianta simplă, gradul mediu de pericol social al faptei penale, prin modalitatea de comitere, mai precis inculpatul a urmărit o perioadă de timp locuința părții vătămate, a cărei neglijență a speculat-o în dimineața respectivă, când, fără să se aștepte ca o persoană străină să-i pătrundă în casă la acea oră matinală, partea vătămată a urcat la etaj, lăsând ușa de la intrare neîncuiată, precum și prin întinderea prejudiciului material, în sumă de 40.000 lei, care nu a fost acoperit nici măcar în parte, persoana inculpatului, în vârstă de 32 de ani la data faptelor penale, nu are ocupație și nici loc de muncă, a susținut, nedovedit însă, că este căsătorit și are doi minori în întreținere, a fost condamnat definitiv, prin trei sentințe penale diferite, la pedeapsa închisorii, pentru comiterea, în stare de minorat, a unor infracțiuni de furt calificat, după care a mai fost condamnat definitiv, tot prin trei sentințe penale diferite, la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea, în majorat, a unor infracțiuni de furt calificat și la regimul circulației rutiere, pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, la care se adaugă o condamnare la pedeapsa închisorii, pentru comiterea infracțiunii de furt, de către autoritățile judiciare spaniole, s-a prezentat doar în fața instanței de recurs, astfel că nu poate fi reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74, alin.1, litera c, Cod penal, care presupune nu numai atitudinea procesuală de recunoaștere a vinovăției, ci și prezentarea în fața tuturor organelor judiciare atunci când este citat, starea de agravare a răspunderii penale a concursului de infracțiuni.
Având în vedere toate aceste elemente de natură a caracteriza atât faptele penale, de o anumită gravitate, prin modalitatea de comitere și prin prejudiciul material ridicat pe care l-a creat, cât și persoana inculpatului, care, la vârsta sa de 32 de ani, nu are, încă, o sursă licită de venituri, asigurându-și veniturile materiale din comiterea de fapte penale, inclusiv pe teritoriul spaniol, Curtea apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt este în măsură să asigure scopurile punitiv și educativ ale pedepsei închisorii. De asemenea, sporul de 2 luni închisoare aplicat de instanța de fond este justificat de concursul real de infracțiuni.
Sub aspectul executării, Curtea, având în vedere aceleași elemente reale și personale, apreciază că doar executarea în regim de detenție poate conduce către reeducarea și puniția inculpatului, care, deși într-o vreme a abandonat activitatea infracțională, s-a reîntors la vechile obiceiuri de a sustrage bunuri de prin alte patrimonii, pentru a se întreține în acest mod.
În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București împotriva Sentinței penale nr.757/17.IX.2013 a Judecătoriei Sectorului I, București, din Dosarul nr._, pe care o va casa, în parte, și, rejudecând în fond:
va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, urmând să repună, în individualitatea lor, pedepsele de 1 an închisoare și de 1 an închisoare, precum și sporul de 2 luni închisoare,
în temeiul art.208, alin.1, Cod penal, va condamna pe inculpatul C. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt, împotriva părții vătămate I. S.-M.,
în temeiul art.33, litera a, Cod penal, raportat la art.34, alin.1, litera b, Cod penal, va contopi pedepsele de 2 ani închisoare și de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 2 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare,
va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale,
în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat-inculpat C. P. împotriva aceleiași sentințe penale,
în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, va constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru judecarea recursului Ministerului Public, iar, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul-intimat-inculpat la plata cheltuielilor de procedură statului, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu pentru, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului I, București împotriva Sentinței penale nr.757/17.IX.2013 a Judecătoriei Sectorului I, București, din Dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală și, în fond, rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 1 an închisoare și de 1 an închisoare, precum și sporul de 2 luni închisoare.
În temeiul art.208, alin.1, Cod penal, condamnă pe inculpatul C. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt, împotriva părții vătămate I. S.-M..
În temeiul art.33, litera a, Cod penal, raportat la art.34, alin.1, litera b, Cod penal, contopește pedepsele de 2 ani închisoare și de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 2 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat-inculpat C. P. împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru judecarea recursului Ministerului Public rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-intimat-inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli de procedură statului, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu pentru, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6.I.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-V. G. D. P. V. B.
GREFIER,
O.-C. B.
Red. și dact.: jud.D.P.
Jud. Sectorului I, București: E. V..
2 ex.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
