Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1223/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1223/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 1223
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
Curtea constituită din:
Președinte:A. N.
Judecător:M. O.
Judecător:V. A. P.
Grefier:A. P.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror F. D..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurent– inculpat T. A. C. împotriva sentinței penale nr. 493/12.03.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul– inculpat T. A. C., personal, aflat în stare de libertate, asistat juridic de apărător ales, avocat C. V., cu împuternicire avocațială depusă la dosar și apărător din oficiu, avocat R. G., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar,lipsă intimat – parte vătămată V. C. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu, desemnat pentru a acorda asistența juridică obligatorie a recurentului – inculpat, solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale față de prezența apărătorului ales și să se dispună cu privire la acordarea onorariului parțial, așa cum prevede Protocolul nr._/2008, încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului – inculpat arată că recursul declarat vizează modalitatea de executare a pedepsei și, pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând în fond, să se mențină pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării acesteia, în condițiile art. 86 ind. 1, 86 ind. 3 Cod penal.
Este adevărat că inculpatul a mai săvârșit o faptă însă acesta era minor la acea dată, astfel că se încadrează în disp art. 38 Cod penal, astfel că disp. prev. de art. 86 ind. 1 Cod penal sunt aplicabile în cauză și poate beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că este o persoană tânără, s-a angajat și realizează în mod licit.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât în conformitate cu decizia nr. 1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție . interesul legii, după revocarea unei suspendări, rezultanta nu mai poate, la rândul ei, să fie suspendată condiționat ori sub supraveghere.
Recurentul – inculpat T. A. C., personal, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 493/12.03.2013, Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Penală în temeiul art.208 alin.1 -209 alin.1lit. a si i Cod Penal raportat la art. 41 al. 2 Cod.penal cu aplicarea art.320 ind.1 Cod Procedura Penala a condamnat pe inculpatul R. G. G. la pedeapsa de 2(doi) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev si ped de art. in art.208 alin.1 -209 alin.1lit. a si i Cod Penal.
În baza art.71 C.pen s-au interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b C.pen de la rămânerea definitiva a prezentei Sentinte si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale a inchisorii aplicate
În temeiul art. 81 rap la art. 82 Cod Penal s-a suspendat conditionat executarea pedepsei de 2 (doi) ani inchisoare pe durata unui termen de incercare de 4 (patru) ani.
În temeiul a art. 71 alin.5 C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepselor accesorii este suspendata de drept.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, prevăzute de art.83 C.pen, in sensul ca savarsirea unei noi infractiuni cu intentie in cursul termenului de incercare de 4 (patru) ani stabilit atrage revocarea beneficiului suspendarii conditionate, excutarea in intregime a pedepsei de 2 (doi) ani aplicate prin prezenta Sentinta care nu se contopeste ci se aduna la pedeapsa care se aplica pentru savarsirea noii infractiuni.
În baza art.88 C. pen. S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive din data de 27.11.2012 la zi.
În temeiul art. 350 al.1 si 3 CPP s-a revocat masura arestarii preventive a inculaptului R. G. G. si dispus punerea de indata in libertate a acestuia.
În temeiul art.208 alin.1 -209 alin.1lit. a si i Cod Penal raportat la art. 41 al. 2 Cod.penal cu aplicarea art. 40 al. 1 Cod Penal si art.320 ind.1 Cod Procedura Penala a fost condamnat inculpatul T. A. C. la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev si ped de art.208 alin.1 -209 alin.1lit. a si i Cod Penal.
În baza art.71 C.pen s-au interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b C.pen de la ramanerea definitiva a prezentei Sentinte si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale a inchisorii aplicate
În temeiul art 83 Cod Penal s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2(doi) ani aplicata inculpatului prin Sentinta Penala nr.624/08.12.2009 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti pronuntata in dosar_/301/2009 definitiva prin neapelare la data de 29.12.2009 pedeapsa pe care a adugat-o la pedeapsa aplicata prin Sentinta, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa de 4(patru) ani inchisoare.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei potrivit celor de mai sus pentru inculpatul T. A. C..
În temeiul art 118 al 1 lit a Cod Penala s-a confiscat de la inculpati sumele de 80 si respectiv 50 lei bunuri, produse prin savarsirea infractiunii.
În baza art.350 C.proc.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, arestat in baza Mandatului de Arestare Preventiva nr. 139/UP/27.11.2012 emis de Judecatoria Sector 3 Bucuresti.
În baza art.88 C. pen. S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive din data de 27.11.2012 la zi.
In baza art. 346 al 1 C.pr pen s-a admis actiunea civila si au fost obligați inculpatii la plata sumei de 1000 lei fiecare catre partea civila V. C. V..
În baza art. 189 raportat 191 c.p.p. au fost obligați inculpatii la cate 500 lei Ron fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei la urmarirea penala conform Rechizitoriului si 600 lei onorarii aparatori desemnati din Oficiu cate 300 lei pentru fiecare aparator fiind avansate de Ministerul Justitiei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20.11-2012, orele 13,00-14,30 inculpații R. G. G. si T. A. C., au pătruns prin efracție in imobilul părții vătămate constituite parte civila V. C. V. situat in București, ., nr. 7E, sector 3, inculpatul T. lovind cu piciorul lacătul de la ușa de acces in curtea imobilului, după care cei doi inculpați au smuls din toc belciugele de care se aflau prinse lacătele de siguranță de la încăperea din care au luat trei aragazuri, o chiuveta din fonta, un frigider, o lustra, o ușa din termopan si o rama din aluminiu.
Bunurile luate fără drept si însușite de cei doi inculpați au fost valorificate de aceștia prin vânzare la . SRL- un frigider, o ușa din termopan si o rama din aluminiu contra sumei de 50 lei - respectiv la .-trei aragazuri si o lustra contra sumei de 80 lei. Cei doi inculpați au acționat in mod repetat, după momentul primei pătrunderi in curtea si încăperea imobilului situat la adresa din București, ., nr. 7E, sector 3 prin efracție, aceștia revenind de doua ori pentru a lua toate bunurile menționate.
Din declarațiile coroborate ale celor doi inculpați rezulta ca aceștia s-au întâlnit in jurul orei 13,00 si s-au deplasat pe ., înspre imobilul situat la adresa din ., nr. 7E, sector 3, unde știau ca fusese o vulcanizare si in care nu mai locuia nimeni si au hotărât să obțină bani prin luarea fără drept si însușirea in scopul valorificării la fier vechi a mai multor obiecte din metal despre care știau ca se afla in imobilul menționat.
Ajunși in fata imobilului, inculpatul T. a lovit cu piciorul ușa de acces in curtea imobilului, in urma loviturii lacătul cu care era prevăzută ușa cedând, cei 2 inculpați pătrunzând apoi in curte, aceștia forțând apoi si sistemul de siguranță de la ușa de acces in încăperea din imobil de unde au luat trei aragazuri, o chiuveta din fonta, un frigider, o lustra, o ușa din termopan si o rama din aluminiu.
Instanța a reținut că imobilul nu era părăsit la data săvârșirii faptei așa cum au declarat cei doi inculpați in fata organelor de poliție judiciară.
Astfel, după ce au pătruns prima dată în camera imobilului cei doi inculpați au luat împreună un frigider, pe care l-au transportat cu tramvaiul 40 la un centru remat situat pe . 3, primind suma de 50 lei. In acest sens este si declarația martorului B. F.. În schimbul acestor bunuri, cei doi inculpați au primit suma de 50 lei pe care au împărțit -o in mod egal.
Apoi, cei doi inculpați au revenit in același imobil de unde au luat un aragaz si o chiuveta din fonta pe care au demontat-o de pe perete si pe care l-au transportat împreună la centrul de colectare de fier vechi amplasat pe . .. După aceea cei doi inculpați au revenit la același imobil si au luat o rama si o ușa din termopan, precum si celelalte doua aragazuri si o lustra, bunuri pe care le-au transportat la centru remat de pe .. In acest sens este si declarația martorei S. C. F. care a precizat ca s-a prezentat cu aceste bunuri inculpatul T., împrejurare care se coroborează cu declarațiile inculpatului T. care a precizat ca bunurile sustrase le-a predat unei doamne al cărui nume este C.. In schimbul acestor bunuri, cei doi inculpați au primit suma de 80 lei pe care au împărțit-o in mod egal.
Situația de fapt expusa a fost stabilita prin coroborarea declarației părții vătămate cu declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului cercetare la fața locului, planșele foto si înregistrări video si cu declarațiile inculpaților de la urmărire penală și din ședința publică consemnate potrivit art. 320 ind. 4 CPP. Fapta exista in mod cert, a fost premeditată, modul de săvârșire bine organizat iar vinovăția inculpaților este certă latura subiectivă fiind intenția directă.
Împotriva acestei sentințe, inculpatul T. A. C. a declarat recurs sub aspectul modalității de executare a pedepsei.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de critica adusă, precum și conform prevederilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța a condamnat pe inculpat la pedeapsa minimă redusă potrivit art. 3201 Cod procedură penală ținând cont de toate criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal.
Totodată, față de faptul că infracțiunea dedusă prezentei judecăți este săvârșită de inculpatul T. A. C. în termenul de 4 ani care curge de la data de 20.10.2009 stabilit prin sentința penală nr. 624/08.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 București, revocându-se beneficiul suspendării condiționate potrivit art. 83 Cod penal.
Ori, potrivit deciziei nr. 1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, după revocarea unei suspendări, rezultanta nu mai poate să fie suspendată condiționat ori sub supraveghere, așa încât critica analizată este neîntemeiată.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurent– inculpat T. A. C. împotriva sentinței penale nr. 493/12.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ .
Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare statului din care 50 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Deduce din pedeapsă prevenția de la 27.11.2012 la 14.05.2013. Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. N. M. O. V. A. P.
GREFIER
A. P.
Red. A.N.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. A.I. C. – Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Penală
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr.... → |
|---|








