Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 607/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 607/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 607/R
Ședința publică din 29.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. C. A.
JUDECĂTOR – S. M.
JUDECĂTOR – F. D.
GREFIER - C. F. I.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI reprezentat prin procuror L. C..
Pe rol soluționarea recursurilor promovate de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu și recurenții-inculpați V. S., V. NICUȘOR și C. M., împotriva Sentinței penale nr. 333/21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 22.03.2013, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în data de astăzi, 29.03.2013, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 333/21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în baza art. 208 alin.1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnat inculpatul V. S.(fiul lui M. și S., născut la data de 31.08.1990 în București, domiciliat în ., CNP_) la pedeapsa de 8(opt) ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunea ce a făcut obiectul cauzei este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4566/16.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă, respectiv detențiune pe viață aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv: detențiune pe viață pentru comiterea infr. prev. de art. 174 -174 lit.d Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, 25 ani închisoare pentru comiterea infr. prev. de art. 20 rap. la art. 174 -174 lit.d Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și 10 ani închisoare pentru comiterea infr. prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 și alin. 21 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. a Cod penal au fost contopite pedeapsa de 8(opt) ani închisoare (aplicată prin prezenta) cu pedepsele aplicate prin sentința penale nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală, așa cum au fost repuse în individualitatea lor, în final inculpatul V. S. urmând să execute pedeapsa detențiunii pe viață.
S-a dispus ca pedeapsa sa se execute în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului V. S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4566/16.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 35 alin. 1 și 3 Cod penal cu referire la art. 33 lit. a Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a luat act că inculpatul se află în executarea pedepsei pronunțată prin sentința penală nr. 135/F/24.02.2010 a Tribunalul București-Secția I-a Penală.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa detentiunii de viață aplicată inculpatului prin prezenta, perioada reținerii de 24 de ore de la data de 25.11.2008 la 26.11.2008, arestării preventive și pedepsei executate de la data de 15.12.2008 la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 229/17.12.2010 emis în baza sentinței penală nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală și s-a dispus emiterea unor noi formalități de executare, la data rămânerii definitive a hotărâri.
În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin.1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal, cu aplic. art. 99 și art. 109 Cod penal a fost condamnat inculpatul V. NICUȘOR (fiul lui M. și S., născut la data de 09.07.1992 în București, domiciliat în ., CNP_) la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 221/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2010.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedeapsa de 6(șase) ani închisoare aplicata inculpatului pentru infractiunea ce face obiectul cauzei cu pedepsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 221/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în final inculpatul V. S. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6(șase) ani închisoare.
S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a luat act că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, perioada reținerii de 24 de ore de la data de 25.11.2008 la 26.11.2008, arestărea preventiva de la data de 14.10.2009 la 13.10.2010.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 543/04.05.2010 emis în baza sentinței penală nr. 221/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București și s-a dispus emiterea unor noi formalități de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 221 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul C. M.(fiul lui natural și T., născut la data de 11.06.1970 în București, domiciliat în București, . nr. 10, sector 3, CNP_) la pedeapsa de 3(trei) ani și 6(șase)luni închisoare.
S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare aplicată inculpatului, perioada reținerii de 24 de ore de la data de 25.11.2008 la 26.11.2008.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.998 și urm. cod civil a fost admisa acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL.
S-a constatat recuperat parțial prejudiciul cauzat părții civile si au fost obligati în solidar inculpații V. S. și V. Nicușor, acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente V. M. și C. S., la plata către partea civilă . SRL de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 22.117,3 lei cu titlu de daune materiale.
S-a luat act că partea vătămată C. D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal a fost confiscata suma de 2.000 lei obținută de inculpatul C. M. din valorificarea unei părți a bunurilor sustrase.
În baza art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus avansarea onorariilor avocaților din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 191 alin.1 și 3 Cod procedură penală au fost obligati inculpații V. S. și V. Nicușor, acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente V. M. și C. S., la plata sumei de 1500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul C. M. la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a retinut ca, la data de 30.10.2008, în jurul orelor 19,00, inculpatul V. S., împreună cu alte persoane, a luat hotărârea infracțională de a pătrunde în incinta societății comerciale E. Q. INTERNATIONAL SRL situată în ., ./1, județ I. pentru a sustrage bunuri ce urmau să fie valorificate ulterior.
După lăsarea întunericului, în jurul orelor 22,00, inculpatul V. S., însoțit de fratele său, inculpatul V. Nicușor și alte persoane au ajuns la societatea comercială cu un atelaj hipo(cal și căruță), oprindu-se la aproximativ 200 m de incintă, în zona căii ferate.
Inculpatul V. Nicușor a rămas lângă atelajul hipo, asigurând paza, iar inculpatul V. S., împreună cu ceilalți participanți, au pătruns în incinta societății comerciale cu toate că au observat în imediata apropiere paznicii de serviciu. Dintr-o hală metalică și-au însușit fără drept un motoscuter marca Peugeot, aparate de sudură și scule utilizate în construcții, în valoare de 84.471,66 lei, pe care le-au încărcat în căruța cu care veniseră, transportându-le la locuința inculpatului C. M..
Inculpatul C. M. s-a prezentat a doua zi după săvârșirea furtului, la data de 31.10.2008, la sediul magazinului având ca profil vânzarea de scule și unelte de contrucție, aparținând ., situat pe ., sector 2 București oferind spre comercializare o parte din bunurile sustrase, cunoscând proveniența ilicită a acestora. Cu toate acestea inculpatul C. M. a declarat reprezentanților magazinului că sculele și uneltele îi aparțin, fiind aduse din Italia. În schimbul bunurilor inculpatul a primit suma de 2000 lei urmând ca, după efectuarea așa ziselor formalități vamale, să primească diferenta de preț, respectiv 8.000 lei.
La rândul lui, inculpatul V. S. a comercializat motoscuterul marca Peugeot, însctrăinându-l către martorul Ș. M., în schimbul sumei de 600 lei.
De la sediul . și de la locuința martorului Ș. M. organele de poliție au recuperat parte din bunurile provenite din săvârșirea infracțiunii ce au fost predate către partea vătămată . SRL.
Situația de fapt, a fost reținută de prima instanta in baza următoarelor mijloace de: plângerea și declarațiile reprezentantului părții vătămate, M. I. (filele 27-31 d.u.p.,) proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto (filele 10-26 d.u.p.); declarațiile martorului C. D.(filele 32-33 d.u.p.), reprezentant al .; declarațiile martorului Bojiu M.(filele 34-36 d.u.p, f 94, 264 dosar); declarațiile martorului Ș. M.(filele 37-38 d.u.p., f 357 dosar); declarația martorului V. V. (f 43 dup,f 93-dosar); declarațiile martorului V. F. C.( f 42 dup, f 95 dosar); proces-verbal din 25.11.2008 (f 70 dup) care atestă predarea de către martorul C. D. a unei părți din bunurile sustrase din incinta . SRL; planșă fotografică cuprinzând bunurile ridicate din incinta . (f 50-59 dup); planșă fotografică cuprinzând recunoașterea făcută de M. I. (f 46-49 dup); proces-verbal de predare a bunurilor(f 67 dup); declarațiile inculpatului V. S.(f 126-132 d.u.p., f 46,266 dosar); declarațiile inculpatului V. NICUȘOR (f 133-140 d.u.p., fila 47,265 dosar); declarațiile inculpatului CHISALAN M. (filele 142-147 d.u.p, f 44-45 dosar)
S-a retinut ca, in cursul cercetării judecătorești inculpații V. S., V. Nicușor și C. M. nu și-au mai menținut declarațiile date în fața organelor de poliție și a procurorului, încercând să-și formuleze o . apărări care vizau înlăturarea răspunderii sale penale a ultimilor doi inculpați.
Astfel, inculpatul V. S. a acreditat ideea că el este autorul infracțiunii, susținând că fratele său, inculpatul V. Nicușor nu a participat la săvârșirea acesteia. Totodată inculpatul V. S. a negat și participarea inculpatului C. M. la valorificarea bunurilor sustrase din incinta depozitului aparținând . SRL. Pentru a susține aceste afirmații inculpatul V. S. a arătat că, împreună cu numitul I. B. a pătruns în hala societății, sustrăgând aparate, truse de chei și un motoscuter bunuri ce au fost ulterior valorificate unei personae necunoscute.
În ceea ce-l privește pe inculpatul V. Nicușor acesta a arătat că susținerile fratelui său, inculpatul V. S., sunt adevărate și a participat, la solicitarea acestuia, doar la încărcarea unor cutii într-o mașină, necunoscând alte aspecte legate de săvârșirea infracțiunii, negând astfel participarea sa.
În mod similar inculpatul C. M. a declarat că, la solicitarea numitului I. B. de a încărca niște baxuri într-o mașină s-a deplasat pe câmpul din apropierea casei sale unde se aflau inculpații V. S., V. Nicușor și fiul său B. N. V. însă toate aceste persoane plecaseră cu puțin timp înainte de la domiciliul său. A ajutat la încărcarea cutiilor într-un autoturism marca Dacia P. întrucât numitului I. B. îi spusese că acestea sunt scule și unelte care îi aparțin.
Prima instanta a retinut ca, atitudinea procesuală a inculpaților în sensul recunoașterii participației la săvârșirea infracțiunii a fost una constantă, așa cum rezultă și din declarațiile date în fața procurorului, în prezența apărătorului, unde detaliază modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Poziția de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii de către inculpații V. Nicușor și C. M., urmată ca o consecință de retractarea propriilor declarații, concomitent cu asumarea răspunderii săvârșirii faptei de către inculpatul V. S. a fost apreciata de instanta de fond ca o modalitate de încercare de a scăpa de răspundere penală pe ultimii doi inculpați, în contextul în care infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul V. S. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață.
În conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) Cod procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, consacrându-se astfel principiul liberei aprecieri a probelor.
Instanța a înlăturat din materialul probator administrat în cauză declarațiile inculpaților V. S., V. Nicușor și C. M. date în cursul cercetării judecătorești întrucât acestea nu se coroborau cu fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Totodată s-a inlaturat și declarația martorului aflat în stare de deținere Bojiu M. dată în fața instanței pe care instanta de fond a apreciat-o pro cauza și care este în contradicție flagrantă că susținerile acestuia din cursul urmăririi penale cuprinse în declarațiile date în prezenta apărătorului inculpaților și a martorului asistent.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a retinut că s-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul V. S., împreună cu alte persoane, a pătruns în depozitul situat în ., ./1, județ I., aparținând . SRL, de unde au sustras bunuri în valoare de 84.471,66 lei, în timp ce inculpatul V. Nicușor a înlesnit săvârșirea infracțiunii și a asigurat paza locului faptei iar inculpatul C. M. a valorificat parte din bunurile furate, cunoscând proveniența acestora.
Prima instanta a apreciat ca, in drept, fapta inculpatului V. S. care, la data de 30.10.2008, în jurul orelor 22,00, împreună cu alți făptuitori, a pătruns în depozitul situat în ., ./1, județ I., aparținând . SRL, de unde și-a însușit fără drept bunuri în valoare de 84.471,66 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal.
S-a retinut ca, fapta inculpatului V. NICUȘOR care, la data de 30.10.2008, în jurul orelor 22,00, a înlesnit inculpatului Vlan S. și altor făptuitori, pătrunderea în depozitul situat în ., ./1, județ I., aparținând . SRL, de unde și-au însușit fără drept bunuri în valoare de 84.471,66 lei și a asigurat paza locului faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal.
In ceea ce priveste fapta inculpatului C. M. care, la data de 31.10.2008 a înlesnit valorificarea mai multor bunuri însuțite fără drept din depozitul situat în ., aparținând . SRL, cunoscând că acestea provin din săvârșirea infracțiunii în scopul obținerii pentru sine și pentru altul a unui folos material, instanta de fond a apreciat ca sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal.
Având în vedere faptul ca din probele administrate rezulta ca inculpatul V. S. cunoștea starea de minoritate a fratelui său, coinculpatului V. Nicușor, în sarcina acestuia s-a retinut si agravanta prev. de art. art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal.
Față de starea de minoritate a inculpatului V. Nicușor la data săvârșirii infracțiunii, au fost retinute disp. art. 99 și art. 109 Cod penal.
Totodată, din analiza fisei de cazier, s-a constatat că inculpatul C. M. a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, față de sentința penală nr. 161/2003 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul 1037/2003, definitivă prin decizia penală nr. 620/23.11.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție motiv pentru care în sarcina acestuia urmează a fi reținute disp. art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatilor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal privind forma de vinovăție, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social concret al infracțiunii, pe care instanța în apreciază ca ridicat raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei (cu premeditare, după o înțelegere prealabilă); împrejurările în care a fost comisă fapta – din incinta unei societăți comerciale, pe timp de noapte, de către mai mulți autori; scopul urmărit – sustragerea de bunuri din patrimoniul altor persoane; din urmarea produsă- crearea în patrimoniul părții vătămate a unui prejudiciu însemnat, în cuantum de 84.471,66 lei; relațiile sociale încălcate, respectiv valorile sociale afectate - care sunt unele din cele mai importante într-o societate civilizată, respectiv patrimoniul persoanei, persoana și conduita inculpaților V. S. (are vârsta de 21 de ani, este cunoscut antecedente penale fiind condamnat prin sentința penală nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4566/16.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 -174 lit.d Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii însă ulterior și-a retractat declarațiile în scopul de a evita răspunderea penală a fratelui său, inculpatul V. Nicușor și a celorlalți participanți, nu a conștientizat pe parcursul procesului penal gravitatea infracțiunii săvârșite, nu avea, la data săvârșirii infracțiunii ocupație sau loc de muncă, nu a depus deligențe în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii), V. NICUȘOR (are vârsta de 19 de ani, fiind minor la data săvârșirii infracțiunii, nu are ocupație sau loc de muncă, este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat prin sentința penală nr. 221/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2010 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1,2 lit. b și c și alin. 21 lit. a și b Cod penal, cu aplic. art. 99 și art. 109 Cod penal, a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii însă ulterior și-a retractat declarațiile în scopul de a evita răspunderea penală, nu a conștientizat pe parcursul procesului penal gravitatea infracțiunii săvârșite, este arestat preventiv în altă cauză, fiind suspectat de săvârșirea unei alte infracțiuni de furt calificat, în perioada cât s-a aflat în libertate nu s-a prezentat la termenele fixate de instanță, nu a depus deligențe în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, prin referatul de evaluare întocmit de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul București s-a apreciat că inculpatul dispune de resurse personale limitate care să poată constitui o pârghie necesară unei evoluții comportamentale, acestea fiind concretizate în aspecte precum intenția declarativă de a urma cursuri de școlarizare și de a se integra legal pe piața forței de muncă; consilierul de probațiune apreciază ca limitate posibilitățile de integrare ale inculpatului) și C. M. (are vârsta de 41 de ani, este recidivist, a mai fost condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru săvârțirea unor infracțiuni contra patrimoniului, a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii apoi și-a retractat declarațiile pentru a evita tragerea sa la răspundere penală, după ce a fost audiat de instanță nu s-a mai prezentat la nici un termen de judecată, nu a conștientizat pe parcursul procesului penal gravitatea infracțiunii săvârșite).
Instanța de fond a constatat ca infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul V. S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 135/F/24.02.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4566/16.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Raportat la natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului instanța de fond a apreciat, în baza art. 65 Cod penal, că este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani.
În ceea ce privește pe inculpatul V. Nicușor s-a constatat ca infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 221/14.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2010.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că, în termen legal, partea vătămată . SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 22.117,3 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpați și nerecuperate.
Instanța de fond a apreciat ca sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 și urm. Cod civil: fapta ilicită a inculpaților V. S. și V. Nicușor (însușirea fără drept a bunurilor), prejudiciul material dovedit suferit de partea civilă (contravaloarea bunurilor nerecuperate) legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu(acțiunile inculpaților au generat prejudiciul patrimonial al părții civile) și vinovăția dovedită a inculpaților V. S. și V. Nicușor, care au acționat cu intenție directă.
În consecință, în baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.998 și urm. Cod civil instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL și a obligat în solidar inculpații V. S. și V. Nicușor, acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente V. M. și C. S., la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 22.117,3 lei cu titlu de daune materiale.
Având în vedere că o parte din bunurile sustrase au fost recuperate de către organele judiciare și predate reprezentantului părții civile, instanța s-a luat act de acest fapt.
Inculpatul C. M. nu a fost obligat la plata despăgubirilor civile, apreciindu-se că, raportat la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată(art. 221 alin. 1 Cod penal) tăinuitorul nu poate fi obligat nici singur și nici în solidar cu participanții la infracțiunea principală, pentru prejudiciul produs prin comiterea acesteia iar inculpatul C. M. nu a participat la comiterea furtului, neexistând astfel o legătură de cauzalitate între fapta sa ilicită(valorificarea bunurilor déjà sustrase) și prejudicial cauzat în patrimoniul . SRL.
S-a luat act si de poziția procesuală a părții vătămate C. D. de a nu se constitui parte civilă(f 354 dosar).
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal a fost confiscata suma de 2.000 lei obținută de inculpatul C. M. din valorificarea unei părți a bunurilor sustrase.
Împotriva acestei sentințe au declarat P. de pe langa Judecatoria Cornetu și recurenții-inculpați V. S., V. NICUȘOR și C. M..
În motivarea recursului declarat de parchet s-a aratat ca, prima instanta a efectuat in mod gresit operatiunea de individualizare a pedepsei inchisorii aplicate inculpatului V. N., fiind ignorate criteriile de individualizare prev de art 109 c.p., art72 c.p. art 100 c.p. si art 52 c.p.
S-a apreciat ca pedeapsa de 6 ani inchisoare aplicata inculpatului V. N. este o pedeapsa prea aspra in raport cu imprejurarea ca acesta era minor la data savarsirii infractiunii de furt calificat la care participarea sa a imbracat forma complicitatii.
Un alt motiv de recurs a vizat nelegalitatea aplicarii in cauza a disp. art 36 alin 3 c.p. de catre instanta de fond, care a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului si perioada 11.08.2010 – 13.10.2010, perioada in care inculpatul s-a aflat in stare de libertate.
S-a aratat ca, in raport de fisa de cazier judiciar a inculpatului astfel cum aceasta a fost actualizata, din pedeapsa aplicata inculpatului trebuia scazuta doar perioada retinerii de 24 de ore de la 25.11.2008 la 26.11.2008 precum si durata arestarii preventive de la 14.10.2009 la 11.08.2010.
Al treilea motiv de recurs a vizat nelegalitatea hotararii primei instante generata de nemotivarea ratiunii pentru care instanta de fond a aplicat inculpatilor V. N., V. S. si Chisalan M. pedepsele accesorii prev de art 64 lit a teza II-a si lit b c.p. precum si a aceleia pentru care nu s-a interzis inculpatilor ca pedeapsa accesorie si dreptul de a fi ales.
Recursurile declarate de inculpati nu au fost motivate in scris insa, argumentele pentru care au fost formulate au fost prezentate verbal, in sedinta de judecata, de aparatorii acestora, in sensul celor retinute in incheierea de sedinta din data de 22.03.2013.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt prezentată pe larg în considerentele hotărârii atacate si concordanta cu probele administrate in faza de urmarie penala si in cursul cercetarii judecatoresti, respectiv plângerea și declarațiile reprezentantului părții vătămate, M. I., proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto; declarațiile martorului C. D., reprezentant al .; declarațiile martorului Bojiu M.; declarațiile martorului Ș. M.; declarația martorului V. V.; declarațiile martorului V. F. C.; proces-verbal din 25.11.2008; planșă fotografică cuprinzând bunurile ridicate din incinta .; planșă fotografică cuprinzând recunoașterea făcută de M. I.; proces-verbal de predare a bunurilor; declarațiile inculpatilor.
Curtea nu poate retine apararile inculpatilor V. N. si C. M., in sensul ca acestia nu au facut decat sa participe la încărcarea unor cutii într-o mașină, fără să știe că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni.
In acest sens trebuie avute in vedere declaratiile date de inculpati in faza de urmarire penala care se coroboreaza cu cele rezultate din analiza declarațiilor reprezentantului părții vătămate, M. I., a procesului-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă foto, a declarațiilor martorilor C. D., Bojiu M., Ș. M., V. V., V. F. C., toate dovedind faptul ca inculpatul V. N. a asigurat paza locului faptei in momentul sustragerii multor bunuri din depozitul situat în ., aparținând . SRL iar inculpatul C. M. a înlesnit valorificarea acestor bunuri cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii.
Instanta de fond a facut si o corecta incadrare juridica faptelor reținute în sarcina inculpatilor, aceastea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal, in cazul inculpatului V. S., a infractiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal, in cazul inculpatului V. N. si ale infractiunii de tăinuire, prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal in cazul inculpatului C. M..
Curtea apreciaza drept neintemeiate criticile formulate de parchet si de catre inculpati cu privire la individualizarea pedepselor aplicate acestora.
În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.72 C.p., ținând seama de dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social concret al infracțiunilor, modul și mijloacele de săvârșire a acestora (cu premeditare, după o înțelegere prealabilă, din incinta unei societăți comerciale, pe timp de noapte, de către mai mulți autori), din urmarea produsă- crearea în patrimoniul părții vătămate a unui prejudiciu însemnat, în cuantum de 84.471,66 lei, persoana inculpaților, cunoscuti cu antecedente penale si din atitudinea oscilanta nesincera a acestora in fata instantei de judecata.
Se observă că, adaptarea pedepselor concrete s-a realizat de către instanța de fond cu respectarea criteriilor de individualizare legală, atat sub aspectul cuantumului cat si sub cel al modalitatii de executare, pedepsele aplicate inculpatilor, cu executare in regim de detentie, asigurând realizarea funcțiilor și scopului pedepsei prev.de art.52 cod penal.
Prin urmare, critica privind cuantumul pedepselor este neîntemeiată, pedeapse într-un cuantum diferit de cel stabilit de instanta de fond nefiind justificate, având în vedere faptele, modalitatea de săvârșire a acestora dar si circumstantele personale ale inculpatilor, care au dovedit perseverenta infractionala si atitudine nesincera in fata instantei de judecata.
Curtea apreciaza insa ca intemeiata critica formulata de parchet cu privire la gresita deducere a perioadei cuprinse intre 11.08.2010 – 13.10.2010, din durata pedepsei aplicate inculpatului V. NICUȘOR.
Astfel, asa cum rezulta din analiza fisei de cazier judiciar a inculpatului astfel cum acesta a fost actualizata, din pedeapsa aplicata acestuia trebuia scazuta doar perioada retinerii de 24 de ore de la 25.11.2008 la 26.11.2008 precum si durata arestarii preventive de la 14.10.2009 la 11.08.2010 nu si perioada cuprinsa intre 11.08.2010 – 13.10.2010, interval de timp in care inculpatul s-a aflat in stare de libertate.
Pentru motivele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondate, recursurile inculpaților, iar potrivit art.38515 pct.2 lit. d Cod pr.penală, se va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, va fi casata sentinta recurata, în parte, și rejudecând, se va deduce din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului V. NICUȘOR perioada reținerii de o zi de la 25.10.2008 la 26.10.2008 și perioada detenției de la 14.10.2009 la 11.08.2010.
Se vor mentine celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva Sentinței penale nr. 333/21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința penală recurată și rejudecând:
Deduce din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului V. NICUȘOR perioada reținerii de o zi de la 25.10.2008 la 26.10.2008 și perioada detenției de la 14.10.2009 la 11.08.2010.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V. S., V. NICUȘOR și C. M. pe care îi obligă la câte 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu de câte 300 lei pentru fiecare inculpat se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.03.2013.
G. C. A. S. Mustata F. D.
Grefier
Crisitian F. I.
Red.jud. GCA
j.f. M.N.C.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 608/2013. Curtea de... → |
|---|








