Ridicarea controlului judiciar. Art. 160 ind.3 C.p.p.. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 623/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 623/R
Ședința publică de la 01 aprilie 2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: O. B.
JUDECĂTOR: S. C.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: V. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - D.I.I.C.O.T., a fost reprezentat de PROCUROR: M. C..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul R. V. împotriva încheierii din data de 11.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul – inculpat R. V., personal și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului – inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și modificarea controlului judiciar instituit de către instanță, având în vedere că, din luna decembrie 2012 și până în prezent, în cauza ce-l privește pe inculpat, P. nu a mai întocmit niciun act de procedură, iar prin menținerea obligației de a nu părăsi localitatea, acestuia îi este îngrădit dreptul la muncă.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind că temeiurile inițiale, ce au condus instanța la aplicarea controlului judiciar, nu s-au modificat din luna decembrie 2012 și nici nu au intervenit altele noi, motive pentru care solicită menținerea soluției pronunțată la data de 05.12.2012.
Recurentul – inculpat, având cuvântul, solicită admiterea cererii pentru a putea să-și desfășoare activitatea la noul loc de muncă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petentul inculpat R. V..
A fost obligat petentul la 50 de lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că față de inculpatul R. V. s-a dispus, prin încheierea din data de 05.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, măsura liberării provizorii sub control judiciar, impunându-se următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu, respectiv a Municipiului București, decât în condițiile fixate de instanță;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de cate ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
De asemenea, în temeiul disp. art. 160/2 alin. 3/1 Cpp i s-a pus în vedere să nu ia legătura direct sau indirect și să nu se apropie de martori, de învinuiți sau de ceilalți inculpați, iar în temeiul art. 160/2 alin. 3/2 C.proc.pen., i s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
Tribunalul a constatat că măsura de control judiciar a fost luată față de inculpat pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, dar și pentru împiedicarea sustragerii acestuia de la judecată, modificarea controlului putând fi dispusă doar pentru motive temeinice.
Or, susținerile inculpatului R. V., în sensul că este angajat la S.C NOVICIO INVESTMENTS DIVISION S.R.L, având meseria de șofer, că societatea își desfășoară activitatea și în afara București-ului și, astfel prin interdicția stabilită, i se îngrădește libertate de mișcare și îi afectează dreptul la muncă, că urmărirea penală în cauza nou formată pe rolul DIICOT Structura Centrală cu nr. 26D/P/2013 este una complexă, laborioasă și de durată (cu peste 50 de persoane învinuite) dar fără o legătură de conexitate cu grupul trimis deja în judecată, că scopul controlului judiciar poate fi atins prin încuviințarea măsurii ca inculpatul să părăsească localitatea București, precum și faptul că nu se poate accepta ideea existenței în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică raportat exclusiv la natura faptelor, la gravitatea acestora sau la împrejurările în care au fost comise, în condițiile în care nu există date sau indicii temeinice relevante, din care să rezulte că extinsă aria teritorială, inculpatul ar putea săvârși alte infracțiuni și ar influența probatoriul, nu se încadrează în motivele excepționale prev. de art. 160/3 C.p.p.
În dosarul nr. 26D/P/2013, urmărirea penală se află la început, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –DIICOT- Structura Centrală dispunând disjungerea dosarului nr. 7D/P/2012 față de inculpatul R. V. și alte persoane la data de 17.01.2013, în dosarul nou format neadministrându-se nicio probă (astfel cum a rezultat din adresa primită la data de 08.03.2013 de la PÎCCJ-DIICOT) și, deci din această perspectivă, concluzia judecătorului cauzei este că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere în momentul luării unor astfel de măsuri restrictive de libertate.
S-a avut, de asemenea, în vedere că pe lângă alte garanții ale procesului penal, judecarea cauzei într-un termen rezonabil are ca principal scop protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție, dar și evitarea menținerii persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni într-o stare de nesiguranță cu privire la situația sa, pentru o perioadă de timp prea mare.
Tribunalul a apreciat că durata acestei măsuri restrictive de libertate nu depășește o durată rezonabilă, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 3 din CEDO și la principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza B. c Austriei, Hotararea din 28 martie 1990, cauza Labita c Italiei, Hotararea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm., cauza W. c Elveției, Hotararea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotararea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauza I.A. c Franței, Hotararea din 23 septembrie 1998, parag. 94- 122).
Pe cale de consecință, cum inculpatul nu a făcut dovada existenței unei situații excepționale, de natură a crea convingerea judecătorului că modificarea restricțiilor impuse prin liberarea provizorie sub control judiciar s-ar impune cu necesitate, a respins cererea formulată de către inculpatul R. V..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal,inculpatul R. V., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat, în esență, că menținerea restricției de a părăsi localitatea îi îngrădește dreptul la muncă și este lipsită de temei, în condițiile în care s-a dispus disjungerea cauzei în privința sa, iar din luna decembrie 2012 nu au mai fost efectuate acte de procedură.
Examinând actele dosarului și încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea apreciază că recursul formulat este fondat, în considerarea următoarelor argumente:
Dispozitiile art. 1603 C.p.p. permit modificarea controlului judiciar instituit de instanță, total sau în parte, în orice moment al desfășurării procesului penal, pentru motive temeinice.
În evaluarea temeiniciei motivelor invocate, în absenta unor dispozitii legale care să definească noțiunea inserată în textul de lege, instanta trebuie să aibă în vedere aceleasi elemente de fapt ca si în cazul dispunerii însăși a măsurii liberării, respectiv ansamblul circumstanțelor cauzei si eventuala evoluție a procedurii, în raport de care poate fi stabilită cea mai adecvată măsură pentru buna desfășurare a procesului penal.
În cauza de față, contrar aprecierii primei instante, Curtea constată că argumentele invocate de către inculpatul R. V. evidențiază temeinicia cererii sale de modificare a controlului judiciar, în sensul extinderii limitei teritoriale pe care trebuie să o respecte de la nivelul localitătii de domiciliu la cel al tării.
În acest sens, are în vedere că, desi la momentul acordării liberării provizorii, cauza în care este cercetat inculpatul se afla, aparent, aproape de finalul urmăririi penale, prin rechizitoriul nr. 7/D/P/2013 nu s-a dispus o solutie de trimitere în judecată fată de R. V., procurorul opinând în sensul necesității continuării cercetărilor si dispunând disjungerea cauzei.
Subsecvent acestei soluții, s-a format dosarul nr. 26/D/P/2013 al D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, în care, până la data solutionării prezentei căi de atac, nu s-au efectuat alte acte de procedură, așa cum rezultă din relatiile înaintate Curții la data de 27.03.2013.
Or, din perspectiva celor 4 luni scurse de la data liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, este necesară o reevaluare a măsurii dispuse si a obligatiilor ce o însotesc, prin raportare la stadiul actual al procedurii, pentru a se stabili dacă acestea își păstrează, total sau partial, caracterul „necesar” în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 136 C.p.p.
În dezacord cu prima instantă, Curtea apreciază că durata lungă a anchetei penale ce se întrevede în mod obiectiv la acest moment, complexitatea cauzei disjunse si a actelor de urmărire necesare pentru justa solutionare a acesteia, alături de conduita inculpatului-recurent, care a respectat întocmai obligatiile impuse de către instantă și a manifestat diligente pentru a presta activităti lucrative, justifică o anumită ”relaxare” a controlului judiciar.
Actele cauzei nu evidentiază date din care să rezulte riscul ca, prin lărgirea limitei teritoriale pe care trebuie să o respecte, inculpatul să influenteze în vreun mod administrarea probatoriului ori să zădărnicească eforturile organelor de urmărire penală de soluționare cu celeritate a cauzei. În plus, faptele de care este acuzat recurentul nu au o pondere însemnată în economia cauzei, astfel încât se poate presupune în mod rezonabil că inculpatul R. V. nu are interesul de a se sustrage de la urmărire penală ori de a influenta în orice mod derularea acesteia în bune condiții.
În acest context, luând în considerare si celelalte date personale ale recurentului, inclusiv specificul activitătii profesionale prestate, ce implică deplasarea în afara razei localității Bucuresti, Curtea concluzionează în sensul temeiniciei cererii de modificare a controlului judiciar. Menținerea liberării cu toate celelalte obligatii fixate prin încheierea din data de 05.12.2012, dar cu permiterea deplasării la nivelul tării, constituie o măsură concordantă cu particularitătile cauzei si stadiul actual al procedurii si este suficientă pentru a permite atingerea scopului său legal.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., va admite recursul declarat de inculpatul R. V. împotriva încheierii de ședință din data de 11.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București, Secția a II a Penală.
Va casa încheierea de ședință atacată și rejudecând, în fond:
În baza art. 1603 Cod procedură penală va admite cererea formulată de inculpatul R. V. având ca obiect modificarea controlului judiciar instituit de instanță.
Va modifica, în parte, controlul judiciar impus inculpatului prin încheierea din 05.12.2012 a Tribunalului București, Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2405/R/12.12.2012 a Curții de Apel București, Secția a II a Penală, pronunțate în dosarul nr._/3/2012, în sensul că va schimba conținutul obligației impusă inculpatului, în temeiul art.1602 alin.3 lit.a Cod procedură penală, urmând ca pe timpul liberării provizorii inculpatul să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță.
Va menține celelalte obligații impuse inculpatului prin încheierea de ședință sus-menționată.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul R. V. împotriva încheierii de ședință din data de 11.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București-Secția a II-a Penală.
Casează încheierea de ședință atacată și rejudecând în fond:
În baza art.1603 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpatul R. V. având ca obiect modificarea controlului judiciar instituit de instanță.
Modifică, în parte, controlul judiciar impus inculpatului prin încheierea din 05.12.2012 a Tribunalului București-Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2405/R/12.12.2012 a Curții de Apel București, Secția a II a Penală, pronunțate în dosarul nr._/3/2012, în sensul că, schimbă conținutul obligației impusă inculpatului, în temeiul art.1602 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, urmând ca pe timpul liberării provizorii, inculpatul să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță.
Menține celelalte obligații impuse inculpatului prin încheierea de ședință sus-menționată.
Cheltuielile judiciare în fond și în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. B. S. C. A. A.
GREFIER,
V. B.
Red.S.C/Dact.EA-2ex/24.04.2013
T.B.S.II.P.-jud.I.P.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 608/2013. Curtea de... | Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... → |
|---|
