Incestul. Art. 203 C.p.. Decizia nr. 1890/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1890/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 1890/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1890
Ședința publică de la 11 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. - N.
JUDECĂTOR – S. M.
JUDECĂTOR – F. D.
GREFIER - A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. L..
Pe rol soluționarea recursului declarat de partea vătămată M. A. M. împotriva sentinței penale nr.172/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta parte vătămată M. A. M. reprezentată de avocat din oficiu Parciulea A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, intimatul inculpat O. G. reprezentat de avocat din oficiu S. Ș. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentei părți vătămate, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate, considerând că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă prea mică. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că partea vătămată suferă de schizofrenie paranoidă, iar la instanța de fond aceasta a fost lipsită de apărare.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată, ca nefondat. Solicită a se observa că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de partea vătămată, casarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art.6 din CEDO, având în vedere că aceasta nu a beneficiat de apărare. Mai mult, având în vedere că aceasta era minoră la momentul la care fapta a fost săvârșită, că se afla internată într-un spital de psihiatrie, instanța de fond trebuia să-i numească un curator pentru a-i reprezenta dreptului. De asemenea, instanța de fond trebuia să dispună numirea unui avocat din oficiu pentru a-i reprezenta drepturile.
CURTEA,
Prin rechizitoriul nr. 670/P/2013, emis la data de 05.06.2013, de P. de pe lângă Judecătoria Urziceni, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului O. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de incest în formă continuată, prevăzută și pedepsită de disp. art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută și pedepsită de disp. art. 198 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal.
Prin același rechizitoriu, în temeiul art. 45 C.proc.pen. rap. la art. 38 C.proc.pen. s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor de către Secția de Poliție nr. 6 I. R., județul Ialomița, față de învinuita M. A. M., urmând ca organele de cercetare penală să dispună efectuarea unei percheziții medico-legale psihiatrice în privința sa.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că inculpatul O. G. a întreținut în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, relații sexuale consimțite cu fiica sa M. A. M., atât înainte, cât și după ce aceasta a împlinit vârsta de 15 ani.
În faza urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 14), proces-verbal de consemnare a plângerii formulate oral (fila 13), proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (filele 15-22), declarații învinuit (filele 39, 41-53, 90, 97), declarații parte vătămată (filele 24, 26-34), declarații martori (filele 69-82), proces-verbal de confruntare (filele 83-84), raport de constatare tehnico-științifică nr._/31.10.2012 (filele 55-68), fișă de cazier (fila 91), raport de constatare medico-legală (fila 37), proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 12), înscrisuri (filele 7, 8, 23, 25, 35, 36, 85-87, 89, 93).
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul s-a prezentat la instanță și a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor, astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, prevalându-se de disp. art. 320 ind. 1 C.proc.pen. (fila 61).
Partea vătămată M. A. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și nici nu s-a prezentat la instanță, la dosarul cauzei fiind anexată la fila 60 o adeverință medicală, din care reiese că este internată într-o unitate sanitară.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 13 octombrie 2012 partea vătămată M. A. M. a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Secției de Poliție nr. 6 I. R., județul Ialomița, cu privire la faptul că la datele de 03.10.2012, 04.10.2012 și 08.10.2012 a fost constrânsă de tatăl său – inculpatul O. G. - să întrețină raporturi sexuale (fila 13).
Fiind efectuate cercetări, s-a stabilit că inculpatul O. G. a întreținut în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, raporturi sexuale cu fiica sa M. A. M., atât înainte, cât și după ce aceasta a împlinit vârsta de 15 ani, partea vătămată nefiind constrânsă, ci raporturile sexuale au fost consimțite.
Situația de fapt prezentată mai sus este reținută de instanță din analiza declarațiilor inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor în împrejurările anterior descrise, relatând pe larg modul în care s-au derulat evenimentele (f. 39, 41-53, 90, 97 d.u.p. și fila 61 dosar instanță), coroborate cu declarațiile părții vătămate M. A. (filele 24, 26-34d.u.p.), declarațiile martorilor E. N. și O. E. (filele 69-82), procesul-verbal de confruntare (filele 83-84), raportul de constatare tehnico-științifică nr._/31.10.2012 (filele 55-68), raportul de constatare medico-legală(fila 37), procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 12), precum și cu înscrisurile anexate la filele 7, 8, 23, 25, 35, 36, 85-87, 89, 93.
Partea vătămată M. A. M. a declarat în cursul urmăririi penale că din anul 2004 a început să întrețină relații sexuale cu tatăl său, acestea continuând până în momentul în care s-a căsătorit și a plecat din locuința părintească. În luna iulie 2012, în urma unor certuri cu soțul său, partea vătămată a revenit în casa părintească din .. A mai arătat de asemenea că tatăl său nu a amenințat-o și nu a agresat-o nici fizic, nici verbal, iar relatările inițiale au fost pentru a da plângerii credibilitate (filele 24, 26-34d.u.p.).
Audiat fiind de către organele de urmărire penală, inițial inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, revenind ulterior și precizând că a întreținut de mai multe ori relații sexuale cu fiica sa M. A. M. începând din anul 2004, de când avea vârsta de 14 ani, și că nu a exercitat presiuni, amenințări sau acte de agresiune asupra acesteia, având acordul tacit al fiicei sale (f. 39, 41-53, 90, 97 d.u.p.).
Totodată, martora E. N., nașa părții vătămate M. A. M., a declarat că aceasta din urmă a lăsat un bilet din care rezultă că a fost abuzată sexual de către tatăl său (filele 69-70).
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul s-a prezentat la instanță și a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor, astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare, prevalându-se de disp. art. 320 ind. 1 C.proc.pen. (fila 61).
Pentru a fi incidente în cauză disp. art. 320 ind. 1 este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1. Instanța să fie competentă să judece cauza și legal sesizată
2. Inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață
3. Inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptei reținuta în rechizitoriu
4. Inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța constată că sunt incidente în prezenta cauză disp. art. 320 ind. 1 C.proc.pen.
Astfel, inculpatul a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor din rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei in baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Totodată, instanța este competenta sa judece prezenta cauza, a fost legal sesizata, iar inculpatul nu este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viața.
Pe cale de consecință, instanța a făcut aplicarea disp. art. 320 ind. 1 C. proc.pen. și l-a condamnat pe inculpat numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, limitele pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile comise fiind reduse cu o treime, potrivit disp. art. 320 ind. 1 alin. 7 C. proc.pen.
În drept, instanța reține următoarele:
Faptele inculpatului O. G., care în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut relații sexuale consimțite cu fiica sa M. A. M., atât înainte, cât și după ce aceasta a împlinit vârsta de 15 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de incest în formă continuată, prevăzută și pedepsită de disp. art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută și pedepsită de disp. art. 198 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
În ceea ce privește elementul material al infracțiunii de incest, acesta este reprezentat de întreținerea de raporturi sexuale între rude în linie directă (tată și fiică).
Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la normalitatea și moralitatea vieții sociale, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Elementul material al infracțiunii de act sexual cu un minor este reprezentat de întreținerea de către inculpat a unor acte sexuale cu fiica sa M. A. M. înainte ca aceasta să împlinească vârsta de 15 ani.
Urmarea imediată a infracțiunii prev. de art. 198 C.pen. este reprezentată de starea de pericol rezultată din încălcarea libertății sexuale a minorei (fiicei inculpatului), iar legătura de cauzalitate rezultă de asemenea ex re (din materialitatea faptei).
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă.
Instanța constată că infracțiunile a fost săvârșite în formă continuată, fiind incidente disp. art. 41 alin. 2 C.pen., deoarece aceeași persoana (inculpatul O. G.) a săvârșit la diferite intervale de timp, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul acelorași infracțiuni – act sexual cu un minor și incest.
Constatând că faptele există, constituie infracțiuni si au fost comise de inculpat, instanța l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de incest în formă continuată (prev. de art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.) și act sexual cu un minor în formă continuată (art. 198 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.).
La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere: dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia; gradul de pericol social al faptelor, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În primul rând instanța a făcut aplicarea disp. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen., reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune.
În ceea ce privește gradul de pericol social al faptelor, instanța consideră că faptele prezintă un grad de pericol social ridicat, aducându-se atingere atât relațiilor sociale referitoare la desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale și fără a pune în pericol, sub aspect biologic, specia umană, dar și relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului.
Instanța are în vedere și faptul că inculpatul nu este recidivist, potrivit fișei de cazier judiciar anexată la dosarul cauzei (fila 58).
Un aspect foarte important este că raporturile sexuale întreținute de către inculpat cu fiica sa au fost consimțite, aceasta din urmă nefiind constrânsă.
În raport de toate aceste criterii, instanța, prin sentința penală nr. 172/27 iunie 2013 ,în baza art. 198 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată.
Totodată, în baza art. 203 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 320 ind. 1 C.proc.pen., l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest în formă continuată.
Instanța apreciază că aceste pedepse sunt de natură să constituie un mijloc suficient de constrângere, de reeducare, precum și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Cele două infracțiuni săvârșite fiind concurente, în conformitate cu disp. art. 33 lit. b și art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., cele două pedepse astfel stabilite au fost contopite, inculpatul O. G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că au fost interzise acestuia exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
La aplicarea pedepsei accesorii instanța tine seama că față de natura și gravitatea infracțiunii nu se justifică interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. d și e Cod penal, și având în vedere hotărârea Hirst c. Marii Britanii a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și Decizia în interesul legii nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, întrucât acesta prin comportamentul său, care este vătămător colectivității, a devenit nedemn de a exercita o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 86 ind. 1 C.pen., care reglementează instituția suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, srtabilind un termen de încercare de 6 ani, conform art. 86 ind. 2 C.pen.
În acest sens, instanța observă că inculpatul a declarat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunilor (fila 61) și nu este recidivist (astfel cum reiese din fișa de cazier depusă la fila 58), aspect față de care există motive rezonabile de a considera că scopul pedepsei, respectiv de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, de a forma o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Instanța are în vedere și împrejurarea că raporturile sexuale dintre inculpat și fiica sa au fost consimțite, aceasta din urmă sesizând organele de poliție după foarte mulți ani, deși avea posibilitatea să formuleze plângere penală după consumarea primului raport sexual. De asemenea, instanța apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, acesta nu va mai săvârși infracțiuni. Scopul sancționator, educativ, dar și preventiv al pedepsei, poate fi atins, în cazul inculpatului, și fără privarea de libertate, atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare alese fiind apte a conduce la atingerea acestui scop, în raport de criteriile anterior analizate.
Tot astfel, reținând că inculpatul nu este recidivist, prin dispunerea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se evită contagiunea criminală care există în locurile de deținere.
În baza art. 863 alin. 1Cod penal, pe durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița;
- să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Totodată, în conformitate cu disp. art. 359 C.proc.pen., instanța a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În ceea ce privește prejudiciul creat părții vătămate prin infracțiune, instanța constată că aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs partea vătămată M. A., criticând sentința pentru nelegalitate, arătând că, la judecata cauzei în fond, i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Cauza s-a soluționat la primul termen de judecată, când partea vătămată era internată în spital.
Prima instanță nu a luat nici măcar declarație părții vătămate pentru a se constata dacă se constituie ori nu, parte civilă în cauză.
A mai arătat că suferă de schizofrenie paranoidă și nu se poate prezenta la judecată în prezența inculpatului.
A solicitat casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând recursul declarat în cauză, sub aspectul motivelor invocate, instanța de recurs apreciază că este întemeiat.
Așa cum a precizat într-adevăr partea vătămată, cauza s-a judecat la primul termen de judecată, din 20 iunie 2013, termen pentru care partea vătămată a depus la dosar o adeverință medicală din care a rezultat faptul că în perioada respectivă se afla internată în spitalul de psihiatrie din B., cu diagnosticul schizofrenie paranoidă.
Trecând peste această imposibilitate obiectivă de prezentare la instanță, cauza a fost soluționată, fiindu-i încălcat, în mod evident dreptul la apărare părții vătămate.
Aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a-și exprima intenția privind constituirea sa ca parte civilă în cauză, având în vedere că, potrivit art. 15 alin. 2 C.p.p., constituirea ca parte civilă se face până la citirea actului de sesizare, la instanța de judecată sau în cursul urmăririi penale.
Organele de urmărire penală au arătat în cuprinsul actelor de urmărire că partea vătămată nu și-a exprimat poziția în legătură cu latura civilă a cauzei, însă, Curtea constată, că, părții vătămate nici nu i-au fost puse în vedere drepturile, cu atât mai mult cu cât este o persoană cu afecțiuni psihice.
De asemenea, instanța de judecată, față de boala de care suferă partea vătămată, trebuia să lămurească cauza și sub aspectul deplinei capacități procesuale a acesteia, pentru a se constata dacă în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 17 C.p.p, privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile.
Totodată, în considerarea afecțiunilor psihice ale părții vătămate, instanța de fond ar fi trebuit să facă în cauză aplicarea art. 173 C.p.p., privind desemnarea unui apărător din oficiu pentru partea vătămată, cu atât mai mult cu cât, în cauză sunt sesizate și fapte comise asupra părții vătămate în perioada cât aceasta a fost minoră.
Pentru aceste considerente, constatând că s-au încălcat forme de procedură sancționate cu nulitatea absolută, potrivit art.197 alin. 2 C.p.p, conform art. 385^15 alin. 2 litera c C.p.p. și art. 385^6 alin.3 C.p.p., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă partea vătămată M. A. M. împotriva sentinței penale nr.172/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria Urziceni.
Casează sentința penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Onorariu avocat oficiu câte 200 lei pentru partea civilă și intimatul inculpat O. G. se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
L. C.-NinuStan MustațăFlorică D.
GREFIER,
A. M.
Proces-verbal
pentru grefier M. A. transferată la Î.C.C.J.,
semnează, GREFIER ȘEF,
red./dact. L.N.C. 2 ex./05.10.2013
Jud. Urziceni – jud: N. G.F.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 302/2013. Curtea... → |
|---|
