Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002. Decizia nr. 243/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 243/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 243/2013

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 243/A

Ședința publică din data de 15 octombrie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R. M.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: L. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București, de apelanții intimați inculpați C. G. C. și S. M. Nicușor împotriva sentinței penale nr. 1072 din data de 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, în temeiul dispozițiilor art. 306 Cod procedură penală a amânat pronunțarea asupra cauzei penale de față, succesiv la data de 4 octombrie 2013, 11 octombrie 2013, respectiv 15 octombrie 2013, când a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Prin sentința penală nr. 1072/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală s-au dispus următoarele:

În temeiul art.38 C.proc.pen., disjunge cauza în ceea ce o privește pe inculpata I. I. R. și dispune formarea unui nou dosar, pentru care acordă termen de judecată la data de 25.01.2013, C7 fond, ora 08:30, sala 239.

I.) În temeiul art.24 alin.1 și 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.320/1 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul C. G.-C. (fiul lui C. și D., născut la data de 26.01.1975 în ., CNP -_, domiciliat în București, ., sector 2, în prezent aflat în Penitenciarul București - Rahova) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronică, de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Face aplic. art.65 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.320/1 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute - în final - pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Face aplic. art.65 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.86/1-86/2 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 (șase) ani.

În temeiul art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.86/3 alin.3 C.pen., dispune ca inculpatul să desfășoare o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art.359 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În temeiul art.350 alin.3 lit.b C.proc.pen., dispune punerea - de îndată - în libertate a inculpatului (de sub puterea M.A.P. nr. 9/UP/09.04.2012 emis de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012), dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art.88 C.pen., deduce durata reținerii și arestării preventive de la data de 02.04.2012 la data de 03.04.2012 și de la data de 10.04.2012 la zi.

II.) În temeiul art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.320/1 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P. D. (fiul lui T. și E., născut la data de 04.06.1984 în București, CNP -_, domiciliat în București, ., ., .) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Face aplic. art.65 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.86/1-86/2 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art.86/3 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art.86/3 alin.3 C.pen., dispune ca inculpatul să desfășoare o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art.359 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În temeiul art.88 C.pen., deduce durata reținerii și arestării preventive de la data de 02.04.2012 la data de 25.05.2012.

III.) În temeiul art.25 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.320/1 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe inculpata M. E. (fiica lui I. și A., născută la data de 03.11.1988 în București, CNP -_, domiciliată în București, .. 69, ., sector 6) la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.26 C.pen. rap. la art.24 alin.1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.320/1 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la falsificare de instrumente de plată electronică.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Face aplic. art.65 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen., contopește pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute - în final - pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Face aplic. art.65 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.81 și art.82 C.pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 4 (patru) ani.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art.359 C.proc.pen., atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

Constată că inculpata nu a fost reținută și/sau arestată preventiv în cauză.

IV.) În temeiul art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., art.37 lit.a C.pen. și art.320/1 alin.7 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul S.-M. NICUȘOR (fiul lui G. și M., născut la data de 17.09.1977 în București, CNP -_, domiciliat în ., .. 22, județul I.) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Face aplic. art.65 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.61 C.pen., revocă beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 5 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 561/28.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (pronunțată în dosarul nr._/3/2008 și definitivă prin decizia penală nr. 1488/R/19.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală), și contopește restul de 720 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa - în final - pedeapsa cea mai grea, de 3(trei) ani închisoare.

Face aplic. art.71 și art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Constată că inculpatul nu a fost reținut și/sau arestat preventiv în cauză.

În temeiul art.1357 și art.1382 din Noul C.civ., precum și art.103 din Legea nr. 71/2011, admite - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă W. F. BANK și obligă pe inculpatul P. D. la plata sumei de 30.000 lei către această parte civilă.

Ia act că partea vătămată D. L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art.1357 și art.1382 din Noul C.civ., precum și art.103 din Legea nr. 71/2011, admite - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă B. R. și obligă pe inculpatul S.-M. Nicușor la plata sumei de 1.600 lei către această parte civilă.

În temeiul art.118 lit.b C.pen., confiscă de la inculpați cardurile falsificate, respectiv echipamentele ce servesc la falsificarea de carduri electronice.

În temeiul art.191 alin.1 și 2 C.proc.pen., obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 6178/P/2011 din data de 08.08.2012, emis de P. de pe lângă Tribunalul București, au fost trimiși în judecată, printre alții, inculpații:

- C. G.-C., în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.24 alin.1 și 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., și de art.25 din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art.33 lit.a C.pen.;

- P. D., în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;

- I. I. R., în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.;

- M. E., în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.25 din Legea nr. 365/2002 și de art.26 C.pen. rap. la art.24 alin.1 din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art.33 lit.a C.pen.;

- S.-M. NICUȘOR, în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și art.37 lit.a C.pen..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală, la data de 08.08.2012, sub nr._/3/2012 (filele 19-22).

În fapt, s-a reținut că, în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, cei opt inculpați, dar și învinuiții D. N. Ș. și MĂRGHIDANU D. C. (în raport de care cauza a fost disjunsă prin rechizitoriu) au efectuat mai multe tranzacții frauduloase cu carduri bancare emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A., falsificate, la diverse ATM-uri și centre comerciale de pe raza municipiului București, în valoare de aproximativ 70.000 lei, după cum urmează:

- pentru inculpatul C. G.-C.: în perioada februarie - martie 2012, a falsificat instrumente de plată electronică, pe care ulterior le-a pus în circulație, astfel: în data de 07.01.2012, a pus în circulație un card falsificat cu nr._ 8622 la ATM-ul aparținând Băncii Românești - Sucursala Rahova; în data de 15.03.2012, a pus în circulație la ATM-ul B. R. - Sucursala Rahova un card falsificat cu numărul_ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.; în data de 02.04.2012, a deținut la locuința sa un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului cu nr._ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.;

- a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, depistate de către organele de poliție la percheziția domiciliară;

- pentru inculpatul P. D.: în data de 20.09.2011, în intervalul orar 12:47 - 12:58, a efectuat tranzacții la ATM-ul BCR NCR 6382 - Agenția Piața Amzei, cu cardurile falsificate nr. 4323 84XX_ 5702 și nr. 4868 30XX_ 6408, emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A.; ulterior, la aceeași dată, a folosit cardul nr. 4323 84XX_ 5702, în intervalul orar 13:33:44 - 13:36:46, la comerciantul MAICOM G. din București, unde a efectuat trei tranzacții în valoare totală de 30.000 lei; în data de 02.04.2012, a deținut - în scopul punerii în circulație - un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului cu numărul_ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele V. M.;

- pentru inculpata M. E.: în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, a deținut un echipament în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care l-a primit de la inculpatul MECHEA G. NICUȘOR, pentru a copia datele cardurilor bancare aparținând clienților cu care aceasta întreținea relații sexuale;

- a pus la dispoziția inculpatului MECHEA G. NICUȘOR datele cardurilor bancare copiate de la clienții săi, în scopul confecționării de carduri bancare falsificate, pentru obținerea de avantaje materiale injuste prin efectuarea de tranzacții frauduloase cu acestea;

- pentru inculpatul S.-M. NICUȘOR: în datele de 04.11.2011 și 05.11.2011, a pus în circulație un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D. L., efectuând retrageri frauduloase în valoare totală de 1.600 lei la ATM-ul B. R. - Agenția Domenii, respectiv Agenția Drumul Taberei;

Prin sentința penală nr. 893/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/3/2012, printre altele, s-a disjuns cauza privind pe inculpații C. G.-C., P. D., I. I. R., M. E. și S.-M. NICUȘOR, și s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen 05.11.2012 (filele 2-3, 4-14, 19-22).

Ca atare, cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală, la data de 17.10.2012, sub nr._ .

***

În faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele mijloace de probă:sesizarea U. Ț. BANK (fila 35 - vol. I); procesul-verbal de sesizare din oficiu (fila 45 - vol. I); sesizarea părții vătămate D. L. (fila 64 - vol. I); sesizarea W. F. (filele 104-108 - vol. I); procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (vol. IV); procesele-verbale de percheziții domiciliare/informatice (vol. III); declarațiile martorilor T. D., V. M. și V. A. (filele 211-214, 243-246, 248-254 - vol. I); procesele-verbale de recunoaștere de pe planșă foto și imagini video (vol. I); procesele-verbale de supraveghere operativă (vol. I); procesele-verbale și planșe foto (vol. II); planșele foto cu articole de vestimentație găsite cu ocazia efectuării de percheziții domiciliare (vol. I); procesele-verbale de verificare a datelor conținute pe benzile magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpați (vol. I); rapoartele de constatare tehnico-științifică (vol. V); CD-urile cu imagini video de la unități bancare și centre comerciale (anexă dosar); dovezile de depunere bunuri ridicate de la inculpați, la camera de corpuri delicte (vol. III); documentele bancare (vol. I și VI); declarațiile inculpaților MECHEA G. NICUȘOR, D. C., SLAVE G. C., C. G.-C., P. D., I. I. R., M. E. și S.-M. NICUȘOR (filele 147-418 - vol. I). S-au atașat fișele de cazier judiciar ale inculpaților (filele 136, 161, 164, 394, 409 - vol. I).

În fața instanței de judecată, în circumstanțiere, s-au depus înscrisuri (în copii conforme cu originalul/în original), după cum urmează: pentru inculpatul C. G.-C. - un set de înscrisuri constând în certificatul de deces al fratelui său decedat la data de 16.12.2012 (fila 109), certificatul de naștere al fiului său și acte medicale (filele 110-113, 114-120), caracterizări diverse (filele 121, 124, 125), contracte individuale de muncă (filele 122-123, 126-130, 131-140), în dublu exemplar (32-61); pentru inculpata M. E. - o adeverință ce atestă calitatea de angajat (fila 142), acte de stare civilă (filele 143, 144) și o adeverință ce atestă calitatea de absolvent al Universității Financiar - Bancare din București - Facultatea de Management Financiar (fila 145); pentru inculpatul P. D. - certificatul de naștere al fiului său (fila 147) și o adeverință ce atestă calitatea de angajat (fila 148).

La al patrulea termen de judecată, din data de 18.12.2012, inculpații C. G.-C., P. D., M. E. și S.-M. Nicușor au învederat instanței dorința de a li se aplica procedura de judecată simplificată, reglementată de art.320/1 C.proc.pen., chiar dacă în fața instanței învestite cu judecarea dosarului nr._/3/2012 al Tribunalului București - Secția I Penală, mai înainte de disjungerea cauzei, au manifestat o poziție contrară.

Cererile formulate în acest sens de fiecare dintre cei patru inculpați, au fost admise de instanță, în condițiile în care în speță nu începuse încă cercetarea judecătorească, astfel că, în privința lor, s-au formulat și concluzii pe fond.

La dosar, a fost atașată sentința penală nr. 561/28.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, cu referat corespunzător din partea Biroului Executări Penale, necesară pentru clarificarea antecedenței penale a inculpatului S.-M. Nicușor (filele 158-191).

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarele:

În perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, inculpații C. G.-C., P. D., M. E. și S.-M. NICUȘOR au efectuat mai multe tranzacții frauduloase cu carduri bancare emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A., falsificate, la diverse ATM-uri și centre comerciale de pe raza municipiului București, activitatea lor infracțională desfășurându-se după cum se arată în continuare.

La dosar, au fost conexate plângerile penale formulate de persoanele cărora le-au fost fraudate cardurile bancare ca urmare a activității infracționale desfășurate de către inculpați, precum și sesizările unităților bancare care s-au constituit părți civile în cauză.

I.) referitor la inculpatul C. G.-C.:

În perioada februarie - martie 2012, a falsificat instrumente de plată electronică, pe care ulterior le-a pus în circulație, astfel: în data de 07.01.2012, a pus în circulație un card falsificat cu nr._ 8622 la ATM-ul aparținând Băncii Românești - Sucursala Rahova; în data de 15.03.2012, a pus în circulație la ATM-ul B. R. - Sucursala Rahova un card falsificat cu numărul_ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.; în data de 02.04.2012, a deținut la locuința sa un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului cu nr._ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M..

De asemenea, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, la locuința inculpatului C. G.-C. au fost găsite: un cititor de carduri realizat industrial - utilizat la citirea și memorarea datelor de pe banda magnetică a cardurilor, precum și o parte componentă a unui produs de tip MSR500 - destinat citirii cartelelor magnetice.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 607.144/ 07.05.2012 efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate privind dispozitivele identificate la locuința inculpatului C. G.-C., s-au constatat următoarele:

- unul dintre dispozitive, cel de dimensiuni mai mici, reprezintă „un cititor de carduri realizat industrial, asemănător celor de tip MINI 123 EX (…)”, dispozitivele de acest tip fiind proiectate „în vederea citirii și memorării datelor de pe banda magnetică a cardurilor”. Acest „cititor portabil se poate conecta la un computer personal pentru descărcarea datelor folosindu-se o aplicație compatibilă și un cablu. În memoria acestui dispozitiv au fost identificate 4 înregistrări ce nu prezintă un format asemănător celui bancar, însă fiecare are atașată o etichetă temporal cu data și ora la care a fost efectuată operația, respectiv 05.03.2012, orele 14:37:591, 14:38:001, 14:38:011 și 14:38:031.”;

- al doilea dispozitiv „reprezintă o parte componentă a unui produs de tip MSR500 (…), produs comercial destinat citirii cartelelor magnetice. Dispozitivul nu dispune de memorie de stocare a datelor.”.

În urma percheziției informatice efectuate asupra sistemelor informatice ridicate de la inculpatul C. G.-C., a fost identificat programul informatic folosit pentru instalarea unor dispozitive de citire/ inscripționare a benzii magnetice de tipul MSR605.

Audiat fiind, inculpatul C. G.-C. a recunoscut că a pus în circulație și că a deținut cardurile bancare falsificate mai sus descrise, însă cu privire la dispozitivele artizanale găsite la locuința sa, a declarat că partea componentă a dispozitivului tip „MSR500” împreună cu niște leduri le-a găsit la gunoi, la locul său de muncă, de unde le-a luat în scopul confecționării unei veioze, pe care nu a mai realizat-o. Cu privire la cel de-al doilea dispozitiv „MINI 123 EX”, inculpatul a declarat că îl deține mai de mult, că i-a mai fost confiscat odată de către organele de poliție, dar i-a fost restituit urmare scoaterii de sub urmărire penală în dosarul nr. 1561/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București.

Întrucât, în fața prezentei instanțe, inculpatul C. G.-C. și-a reevaluat poziția în legătură cu învinuirile ce-i sunt aduse, depoziția sa vizând dispozitivele artizanale găsite la locuința sa urmează a fi înlăturată, ca nesinceră.

Din verificările efectuate de către organele de poliție și conform procesului-verbal . nr._ de restituire a bunurilor ridicate de la inculpatul C. G.-C. în cauza nr. 1561/D/P/2009 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, rezultă că acestuia nu i-a fost restituit vreun dispozitiv „MINI 123 EX”.

Același inculpat a negat că ar avea vreo implicare în activitatea de falsificare a cardurilor bancare, însă - văzând poziția adoptată în fața prezentei instanțe în legătură cu învinuirile ce-i sunt aduse - și depoziția sa sub acest aspect urmează a fi înlăturată, ca nesinceră.

În orice caz, instanța reține că implicarea inculpatului C. G.-C. în activitatea de falsificare a cardurilor bancare reiese fără tăgadă din conținutul convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul MECHEA G. NICUȘOR (redate parțial mai jos), mai precis rezultă că desfășura activități de inscripționare a cardurilor bancare, manifestând interes în tot ceea ce putea să-i faciliteze rezultatul scontat:

Astfel, în ziua de 08.03.2012, orele 13:33, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, îl contactează pe inculpatul C. G.-C. (notat CGC), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

CGC: Ia zii domne!

MGN: Păi am văzut că m-ai sunat.

CGC: Da, te-am sunat imediat atunci. M-am pus să mai caut eu niște 58-uri.

MGN: A!

CGC: Am găsit vreo 3 dar… subțireanu.

MGN: Așa…

CGC: Da. Și le-am pus…le-am pus.

MGN: A. Foarte bine, foarte bine.

CGC: N-am fost a…

MGN: Am înțeles. De-asta mă sunasei?

CGC: Poftim?

MGN: De-asta mă sunasei?

CGC: Da. Uitasem să-ți zic.

MGN: Da. Foarte bine. Mai caută.

CGC: Bine, mă.

MGN: Bine.

CGC: Pa.

MGN: Hai, pa, pa.

În ziua de 08.03.2012, orele 19:14:13, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, îl contactează pe inculpatul C. G.-C. (notat CGC), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

Discuția începe fără a prezenta interes pentru cauză.

MGN: Ai fost la plimbare?

CGC: E! Am dus-o pe nevastă-mea la muncă.

MGN: A. Și te-ai uitat și de alea?

CGC: Da.

MGN: Și?

CGC: Nimic.

MGN: Da’ se vede?

CGC: Ce? Nu, nu, nu.

MGN: Nu zice, ă? Nu arată nimic?

CGC: Nu, nu.

MGN: Am înțeles.

CGC: Cinci. Cinci. Cinci am avut. Cinci la fel. Morții lor.

MGN: Îhî, îhî.

În ziua de 08.03.2012, orele 20:38:46, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, îl contactează pe inculpatul C. G.-C. (notat CGC), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

CGC: Ce zici? Ce faci?

MGN: Păi te întrebam dacă sunt cu…

CGC: Î?

MGN: Te întrebam dacă sunt cu, mă?

CGC: Nu cu …frate că dacă erau cu …îți dai seama. Dar știi care-i problema?!

MGN: Ă?

CGC: Le-a băgat în nebunia aia și dacă e le strică și mâine sunt…

MGN: Știu. Dar e cu totu’. Și cu unu’ și cu…

CGC: Nu știu frate.

MGN: Nu vorbiși cu ăsta?

CGC: Ăsta să-mi bag p…, parcă zici că a pus mâna pe M. R..

MGN: Păi nu ți le-a trimis?

CGC: N-a trimis mă nimic, ești nebun?! Ăsta zice să mă duc să-l iau de-acasă. Că n-are bani, că „Ce facem… vorbește și tu cu omu’ ”.

MGN: E puțin nebun ăsta.

CGC: Păi nu știu cum e. Dar are 14 așa și 7 de interior de-aici. De-aici…din…

MGN: Am înțeles.

CGC: 21. Ar fi treabă, înțelegi?! Da’ p… mea.

Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.

CGC: Auzi ce zice…să trimit două-trei să…așa și să vadă ce și cum.

MGN: Cine?

CGC: Că avem unde să le trimitem, să le expediem?

MGN: D. noi să dăm o fugă. Haide…

CGC: Zii o vorbă.

MGN: Stai că am băut.

CGC: Î? Ai băut?

MGN: Păi, m-am pus la whisky.

CGC: Bă, ești nebun?! Conduc eu dacă e ceva. Nu e problemă.

MGN: Cu „cash-ul” cum stai?

CGC: Zero.

MGN: Bă, ești nebun?!

CGC: Îhî.

MGN: Hai, stai puțin, să dau câteva telefoane.

CGC: Hai.

În ziua de 08.03.2012, orele 23:20:02, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, îl contactează pe inculpatul C. G.-C. (notat CGC), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

MGN: Ai terminat?

CGC: Ce să termin?

MGN: Ce ai avut de făcut tu.

CGC: Păi astea sunt terminate de juma’ de oră, o oră.

MGN: Hai, coboară atunci. Hai că mergem decât o mașină. Hai.

CGC: A, da’ tu nu mai ai nimic?

MGN: Nu.

CGC: Îhî. Bine, hai.

MGN: Că nu mai mă întorc din drum.

CGC: Da, mă, da. Bine.

MGN: Hai.

CGC: Bine. Hai.

În ziua de 14.03.2012, orele 17:15:58, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, îl contactează pe inculpatul C. G.-C. (notat CGC), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

CGC: Alo.

MGN: Da’ ce zici domne’?

CGC: Bine, domne’ ce să zic.

MGN: Te-ai curentat?

CGC: Nu încă.

MGN: A. Nici mult nu mai ai.

CGC: Ce anume?

MGN: Nici mult nu mai ai.

CGC: Nu mai am, nu mai am.

MGN: A?

CGC: Da.

MGN: Ce zici bă, băiatule?

CGC: Ce naiba să zic? Nu zic nimic.

MGN: Da?

CGC: Păi da. Ce…ce ar trebui să zic?

MGN: Eu știu?! Băi, am vorbit cu „vendor-ul”. T.… cum îl cheamă?! E din „Ghana” omu’.

CGC: Ce face?

MGN: E din „Ghana”, știi…?

CGC: Aha. E bun.

MGN: Și am vorbit cu el. Băi, nene, ce dracu. Îmi trimitea LR, IR. Ce-i asta, Irlanda, unde vrei? Că „Nu, nu, nu. Nu știu ce…nu.”.

CGC: Ce zice? LR sau IR?

MGN: LR, mă.

CGC: LR e Liberty Reserve, mă.

MGN: Lasă mă că știu… băi…

CGC: Așa…

MGN: Zic „Ce-i asta mă, IR, Irlanda? Vrei în Irlanda, să-ți trimit acolo? Ai pe cineva neamuri acolo?”

CGC: Îhî.

MGN: El „Nu, bro’. Vreau așa.”. Zic „Nu știu, mă. N-am auzit. Ce-i astea? Nu cunosc. Ce vrei?”.

CGC: Aha.

MGN: Zic „Îți trimit altfel, Western sau cum vrei.”.

CGC: Aha.

MGN: El „Bine, domne’ atunci dă-mi Western.”. Și-așa. Și m-am înțeles cu el pe 10 bucăți, știi?!

CGC: Îhî.

MGN: 100 de nătăfleți.

CGC: 100 de nătăfleți, 10?

MGN: Îhî.

CGC: Am înțeles.

MGN: Da’ nu știu ce să fac. Nu prea mă arde capu’…

CGC: Bă, dar tu ești nebun, frate. Tu te încăpățânezi pe niște chestii de rămâi în ele așa. Păi e problema că vorbești cu acela sau cu nu știu ce sau că ți-a făcut preț?! N-ai văzut că se poate lua din…peste tot?!

MGN: Îhî.

CGC: Ce vrei tu. Și ți-am arătat și pe acela, absolut ce vrei tu.

MGN: Da, dar asta zic, am vorbit direct cu patronul…cum ar fi.

CGC: Dă-i naibii de patroni. Că sunt patroni o grămadă. Am avut la patroni de i-am făcut mari. Pe toți. De fuge lumea toată.

MGN: Îhî.

CGC: După ce-i punem bine, fuge.

MGN: Îhî.

CGC: Da. Ce faci? Pe unde ești?

Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.

CGC: Până nu te duci tu acolo și astea și …ești cu mânuța ta cu astea și…nu faci nimic cu lumea. Eu m-am lecuit de ei.

MGN: Da, mă. Ce dracu, mă.

CGC: Păi i-am zis. V. că ce ți-am …așa, ce ți-am dat și nu știu ce mai stă în stand-by o grămadă și nu m-ating, știi. Rămâne …da’ pe alea era cașcaval că intenționam să …un Western Union…un ceva să-mi trimită înainte și îi dădeam eu niște seturi bune de … „CD-uri”.

MGN: Îhî.

CGC: Înțelegi?! D-alea de 4 giga, să-l curenteze „nu pune mâna”.

MGN: Aha.

CGC: Dădeam și pe alea ultimele de la vecini. De la vecinii mei.

MGN: Îhî.

CGC: Ca să…ca să vină toate brigăzile pe el. Da. Da’ uite că omu’ s-a însemnat. Înțelegi?!

MGN: A ciugulit și a fugit.

CGC: Da…

MGN: Sigur. Sigur, dă-l în morții lui, că i-am dat și din noutățile alea două.

CGC: Cine știe ce dracu…

Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.

CGC: Băi, frate-meu, ce să zic…Pe mine mă tot bate capu’ să o șutim de pe-aicea.

MGN: Mai aveam vreo 10 minute pe cartela asta. De-aia să le vorbesc, să o arunc.

CGC: A, da?!

MGN: Da.

CGC: Schimbi numărul?

MGN: Da.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 607.195/ 10.07.2012 efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate privind imaginile înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-ul B. R. - Agenția Calea Rahovei nr. 327 din data de 07.01.2012, a rezultat că persoana prezintă semnalmente asemănătoare cu inculpatul C. G.-C..

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 607.005/ 09.01.2012 efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate privind imaginile înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-ul Băncii Românești - Drumul Taberei în datele de 04-05.11.2011 și la ATM-ul Băncii Românești - Agenția Domenii în data de 04.11.2011, a rezultat că persoana din imaginile surprinse în data de 04.11.2011 la ATM-ul Băncii Românești - Drumul Taberei prezintă semnalmentele inculpatului MECHEA G. NICUȘOR, iar persoana din imaginile surprinse de același ATM în data de 05.11.2011, precum și de ATM-ul Băncii Românești - Agenția Domenii în data de 04.11.2011, prezintă semnalmentele inculpatului C. G.- C..

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 447.117/ 12.06.2012 efectuat în cauză de I.G.P.R. - D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic privind analiza semnăturii de pe cardul „Payoneer - MasterCard” având embosat nr._ 7789 și numele „C. C.”, card falsificat capturat de ATM-ul Băncii Românești - Agenția I. M. în data de 07.11.2011, a rezultat că semnătura existentă pe reversul cardului a fost - probabil - executată de inculpatul C. G.-C..

Cu ocazia audierii martorului V. M., privind cardul bancar nr._ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele său, găsit la locuința inculpatului P. D., acesta a declarat că i-a împrumutat inculpatului cardul său original pentru a-l folosi la jocuri pe internet, însă nu își explică cum o clonă a respectivului card a fost găsită de organele de poliție și la locuința inculpatului C. G.-C., pe care nu îl cunoaște.

În drept, faptele inculpatului C. G.-C., așa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- falsificare de instrumente de plată electronică, de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, în formă continuată (în realizarea aceleiași rezoluții infracționale), prevăzută de art.24 alin.1 și 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi (fiind vorba despre modalități alternative de săvârșire a aceleiași infracțiuni - intitulată „falsificarea instrumentelor de plată electronică”);

- deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art.25 din Legea nr. 365/2002;

săvârșite în concurs real de infracțiuni - potrivit art.33 lit.a C.pen..

Faptele prevăzute de legea penală au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție și prezintă fiecare în parte gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care instanța va dispune condamnarea inculpatului.

Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art.62 și urm. din C.proc.pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.

Instanța reține - în acord cu art.320/1 alin.4 C.proc.pen. - că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedepse.

II.) referitor la inculpatul P. D.:

În data de 20.09.2011, în intervalul orar 12:47 - 12:58, a efectuat tranzacții la ATM-ul BCR NCR 6382 - Agenția Piața Amzei, cu cardurile falsificate nr. 4323 84XX_ 5702 și nr. 4868 30XX_ 6408, emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A.; ulterior, la aceeași dată, a folosit cardul nr. 4323 84XX_ 5702, în intervalul orar 13:33:44 - 13:36:46, la comerciantul MAICOM G. din București, unde a efectuat trei tranzacții în valoare totală de 30.000 lei; în data de 02.04.2012, a deținut - în scopul punerii în circulație - un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului cu numărul_ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele V. M..

La domiciliul inculpatului P. D., a fost descoperit și ridicat un card emis de ING Bank cu numărul_ 8182, având ca titular pe numita T. D., care - în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție - s-a stabilit că este falsificat, întrucât conținea pe banda magnetică date și informații referitoare la un alt card bancar, respectiv cardul cu numărul_ 4002, emis de Piraeus Bank, având ca titular pe numitul V. M..

Mai mult, la domiciliul aceluiași inculpat, a fost găsit și cardul original cu numărul_ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele V. M..

Tot la domiciliul inculpatului P. D., au fost descoperite și ridicate articolele de îmbrăcăminte purtate de către inculpat în data de 20.09.2011, când a efectuat tranzacții la ATM-ul BCR NCR nr. 6382 - Agenția Piața Amzei, cu cardurile falsificate nr. 4323 84XX_ 5702 și nr. 4868 30XX_ 6408, emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A..

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 607.141/ 07.05.2012 efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate privind imaginile înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-ul BCR - NCR nr. 6382 - Piața Amzei din data de 20.09.2011, a rezultat că nu s-a putut stabili dacă persoana din imagini este inculpatul P. D..

Inculpatul P. D. a refuzat să dea declarații în cauză, cu excepția celei date în fața instanței de judecată cu ocazia soluționării propunerii arestării preventive, când acesta a recunoscut că a efectuat tranzacții la ATM-ul BCR NCR nr. 6382 - Agenția Piața Amzei, însă a negat că ar fi știut că respectivele carduri bancare erau falsificate, deoarece le avea de la un prieten, care i-a cerut să-i scoată niște bani, dar despre care a declarat că nu-i cunoaște numele în totalitate.

Susținerile inculpatului nu corespund adevărului, având în vedere că, pe de o parte, acesta nu a putut oferi o justificare verosimilă privind deținerea cardurilor bancare falsificate, neputând indica date cu privire la persoana care i-ar fi pus la dispoziție respectivele carduri în scopul de „a-i scoate niște bani”, iar, pe de altă parte, chiar în locuința sa a fost găsit un card bancar falsificat - cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, aspect ce demonstrează faptul că inculpatul nu era deloc străin de întrebuințarea de carduri bancare falsificate.

Întrucât, în fața instanței, inculpatul P. D. și-a reevaluat poziția în legătură cu învinuirile ce-i sunt aduse, apărarea sa inițială a fost înlăturată, ca făcută „pro causa”.

Se mai impune a arăta - în privința tranzacțiilor comerciale frauduloase efectuate cu cardul falsificat nr. 4323 84XX_ 5702, în data de 20.09.2011, la comerciantul MAICOM G. din București, . acestea au fost efectuate de către inculpatul P. D., și pentru aceea că, între intervalul orar 12:47 - 12:58, când inculpatul a interogat soldul cardului falsificat nr. 4323 84XX_ 5702 la ATM-ul BCR NCR nr. 6382 - Agenția Piața Amzei, și intervalul orar 13:33:44 - 13:36:46, când s-au efectuat tranzacții cu același card falsificat la comerciantul MAICOM G., au trecut circa 30 de minute, o perioadă de timp suficientă pentru a se parcurge distanța dintre cele două locații, cu atât mai mult cu cât rezultă din imaginile surprinse la ATM-ul respectiv că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul marca Hunday Santa Fe cu nr. de înmatriculare_ .

În drept, fapta inculpatului P. D., așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, în formă continuată (în realizarea aceleiași rezoluții infracționale), prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi (fiind vorba despre modalități alternative de săvârșire a aceleiași infracțiuni - intitulată „falsificarea instrumentelor de plată electronică”).

Fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care instanța va dispune condamnarea inculpatului.

Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art.62 și urm. din C.proc.pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.

Instanța a reținut - în acord cu art.320/1 alin.4 C.proc.pen. - că, din probele administrate, rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedeapsă.

III.) referitor la inculpata M. E.:

În perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, cunoscută în mediul de anturaj ca practicând prostituția,a deținut un echipament în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care l-a primit de la inculpatul MECHEA G. NICUȘOR, pentru a copia datele cardurilor bancare aparținând clienților cu care aceasta întreținea relații sexuale.

De asemenea, inculpata a pus la dispoziția inculpatului MECHEA G. NICUȘOR datele cardurilor bancare copiate de la clienții săi, în scopul confecționării de carduri bancare falsificate, pentru obținerea de avantaje materiale injuste prin efectuarea de tranzacții frauduloase cu acestea.

Audiată fiind, inculpata M. E., atât în calitate de martor, cât și apoi în calitate de învinuită, aceasta a recunoscut că a purtat convorbiri telefonice cu inculpatul MECHEA G. NICUȘOR în referire la dispozitive de copiere a cardurilor bancare, însă a afirmat că - în fapt - niciodată nu a deținut și nu a folosit astfel de dispozitive.

Afirmațiile inculpatei M. E. sunt contrazise atât prin declarația inculpatului MECHEA G. NICUȘOR, care a recunoscut că i-a pus la dispoziție acesteia un dispozitiv de copiere a cardurilor bancare pentru a-l folosi când se întâlnea cu clienții cu care întreținea relații sexuale, cât și prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpați, din care rezultă exact contrariul celor susținute de ea.

De notat este, oricum, că inculpata M. E. a declarat că, în convorbirile sale telefonice, termenul de „aia mică” se referă la dispozitivul de copiere a cardurilor bancare la care făcea referire inculpatul MECHEA G. NICUȘOR.

Astfel, în ziua de 02.02.2012, orele 18:01:57, inculpata M. E. (notată ME), aflată la postul telefonic cu numărul de apel _, îl contactează pe inculpatul Mechea G. Nicușor, zis „J.” (notat MGN), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

MGN: Da.

ME: Ai închis, ce dracu ai făcut?

MGN: N-am făcut nimic. Cred că e terminat CD-ul la ăștia și…

ME: Băga-mi-aș p… în CD-ul lor. Păi, să știi că trebuie să schimbăm numerele că…..

MGN: Păi, ce dracu ai făcut?

ME: Da, n-am făcut nimic, da’ când suni, știi cum se aude… Brrtrr. Înainte să răspund.

MGN: Știu, te cred că se aude ăla ca dracu.

ME: Băga-mi-aș p… în morții lor.

MGN: Nu vezi? Vreau să fac ceva și nu găsesc.

Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.

ME: Aha. Păi și cât? Tot așa, 100?

MGN: Am înțeles că s-a înțeles la 8 milioane. Nu știu.

ME: O oră?

MGN: Nu știu sigur. O oră, una, două. Așa mi-a zis că i-am zis eu: „Băi, nene, îmi trebuie bani pentru astea, hai să vedem că uite am vorbit cu ăsta.”. Cred că, posibil, ori două ore, ori două fete o oră. Nu știu. Stai să vedem, că n-am apucat să vorbesc cu ea să-mi zică ce și cum.

ME: Am înțeles. Da. P… mea. Are bani ăla sau…. Merge ceva făcut?

MGN: Merge.

ME: Are…cașcaval?

MGN: Îhî.

ME: A … și unde, la hotel, ă?

MGN: Da, da.

ME: Are cașcaval omul, ă? Cu portofel, cu alea, tot?

MGN: Da…

ME: A?

MGN: Hotelul ăla unde ți-am zis.

ME: Da, da, mi-ai zis.

MGN: Nu mai țin minte. Da, morții mă-sii, da.

ME: A văzut asta ceva, Ș. ceva.

MGN: Păi nu știu. Atuncea, ce-au văzut alea amândouă. Nu știu.

ME: A, nu ți-a zis nimic ea.

MGN: Nu, nu. N-am apucat să vorbim de astea.

ME: Îhî.

Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.

ME: Sau ți-am zis… dacă e vorbește cu asta, Ș., și să-i îmbârlige… știi… pe viitor.

MGN: Îhî.

ME: Și poate facem și să vadă și ea unde-i loc și dacă-i treabă și așa ca să facem treaba noastră.

MGN: Păi… da. Spune-i acolo. Stai de vorbă cu ea acolo când e pe…

ME: Păi a zis că are treabă acum, să se îmbrace ca să plece.

MGN: A…înseamnă că s-a rezolvat cu ăsta acolo.

ME: Probabil. S-o pregătii… da.

MGN: Aha. Se pregătea, să mă duc s-o iau atunci.

ME: Că sinceră să fiu dacă… las’ că o să vorbesc eu cu ea.

MGN: Îhî.

ME: Ai înțeles. Să vorbești și așa „uite mai am o prietenă, la, la, la, sloboz …ea e mai începătoare, ea nu știu ce și….”.

MGN: Da, mă.

ME: Când prind momentul, să-mi fac eu treaba mea. Înțelegi.

MGN: Da. Păi, ia și vorbește. Spune-i acolo.

ME: Ar fi mult mai ușor așa. Eu i-am zis atunci când am fost la ea, da’ cu zisu am rămas.

MGN: Păi da, mă, dar ți-am mai zis eu. Așa e și…Am înțeles, da’ ….

ME: O dată într-un fel zice, o dată în alt fel.

MGN: Da.

ME: Hai că ne-om brodi noi într-un fel. Măcar 5-6 de-alea să strângem, să ne ducem dracu să facem ceva cu ele. Cu 5-6.

MGN: Hai nu mai…. Vorbim când ne vedem, da.

ME: Hai, ne-auzim la telefon atunci.

MGN: Hai. Te pup. Pa, pa.

ME: Te pup.

În ziua de 03.02.2012, orele 00:30:54, inculpata M. E. (notată ME), aflată la postul telefonic cu numărul de apel _, este apelată de inculpatul Mechea G. Nicușor, zis „J.” (notat MGN), aflat la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

ME: Da.

MGN: N-auzi, mă, nebuna asta ce zice?! Că i-a lăsat ăla camera aicea… știi, să mergem să dormim aici. Zic: „Nu mai merg, mă, să mai dormim aici.”.

ME: Să dormiți acolo?

MGN: Da. Păi a rămas … că a plătit-o pe toată noaptea.

ME: Da. Păi, așa se plătește, 24 de ore, mi se pare. Nu-i interesează pe ăia cât stai.

MGN: Da, da, da.

M.E: A, și ce zice? „Urcă sus să dormim aici.”?

MGN: Da. Dar mi-e foame. Dacă nu-mi era foame, poate mă duceam să mă culc aici. Da’ mi-e foame să-mi bag…mă duc…

ME: N-ar fi fost rău.

MGN: Bag o shaorma. N-am nici…Nu știu pe unde să mă duc să-mi iau ceva să mănânc pe-aici și …. Rămâneam și pe-aici că e frumos rău aici, da.

ME: Poate mai agățați dracu ceva, mai vedeați care e mersul pe acolo.

MGN: Păi, asta. De-asta mă gândeam, dacă mai stăteam pe-aici, mai vedeam o treabă, o socoteală.

ME: Îhî.

MGN: Dă-o dracu. Las’ că mai venim aici că e treabă bună.

ME: E treabă bună, ă?!

MGN: Da.

ME: Da. P… mea, 8 milioane, normal că-i treabă bună. Mi-ar conveni și mie așa.

MGN: Da.

ME: Cum, dracu, să nu fie?!

MGN: Las’ că-i zicem data viitoare, mâine, poimâine, poate te aduc cu noi.

ME: Aha. Acum a mai fost cu vreuna?

MGN: Nu, ea singură.

M.E.: Singură, nu?

MGN: Da.

ME: Îhî. Păi, crezi tu dacă e…plătește …nu mai ia două ore și ia o oră și, p… mea, ne plătește pe amândouă.

MGN: A plătit 8 milioane cu tot știi, cu drumul, cu totul, cu…

ME: Acuma…

MGN: Da. N-a mai …I-am zis să mai …Păi ce vrei mă și una și singură….

ME: Aha.

MGN: Bine, mă, zic. Hai, e bine. E bine și așa.

ME: E bine, mă nene, mânca-ți-aș. Vorbeam cu asta, m-a sunat D.: „Fată, nu mai sună telefoanele. N-ai nicio treabă pentru mine?”.

MGN: Dă-o dracu, băi. Băi, n-o mai băga în seamă. Ascultă-mă ce îți spun eu. Scapă de ea și o să-ți meargă bine.

ME: Da’ n-am, mă, nicio treabă cu ea. Am trimis-o de două ori. Am zis că poate fac și eu o treabă cu ea, dar nu merge frate, nu merge, ești nebun?! Îmi zicea și ea că-și bagă de-alea pe anunțul.ro, de-și bagă credite din alea știi?!

MGN: Aha.

ME: Și-și bagă ea, de nebună, pe un milion jumate-două. Nici așa nu-i merge. Nu. E proastă. Adică nu, asta-i bășită cu anunțurile în p… mea. Tre’ să te duci tu să faci tu alea ale tale.

MGN: Îhî.

ME: Asta-i șmecheria pe la hoteluri, pe la astea. Nu cu anunțuri. Îți bagi p… în ele. Sunt numai bulangii, numai…

MGN: Numai terminați.

ME: Numai terminați, muritori de… numai țărani. E proastă rău combinația cu anunțurile.

MGN: Cu recomandări, cu de-astea.

ME: Cu recomandări, da p… mea. Da’ la astea la hoteluri e mai șmecherie, vorbești cu ăla, cu recepționeru’, morții lui. Aia e. Ce dracu să faci.

MGN: Ei, lasă că o să facem niște de-astea. O să mergem prin oraș pe la „Marriott”, pe la astea, și…te-nvăț eu ce să le zici pe la ăia pe-acolo.

Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.

ME: Vedem cu nebunii ăștia doi de-i am. Să văd mă mai întâlnesc de vreo câteva ori cu ei și văd cum stă treaba și-așa…

MGN: Da.

ME: Și când e treaba, treabă îți zic, să-mi dai aia.

MGN: Păi, hai că te las atunci să-ți faci ce mai ai de făcut …că vine și asta, și ne-auzim.

În ziua de 15.02.2012, orele 16:36:07, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, o contactează pe inculpata M. E. (notată ME), aflată la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

ME: Alo?

MGN: Ce faci doamnă?

ME: Uite pe-acasă. Ce dracu să fac?

MGN: Da?! Șomezi?

ME: Șomez. Șoma-m-ar dracii.

MGN: Ce să mai zici mă?! Auzi mă?! Ă. Aia mică îți mai trebuie?

ME: Ți-o dau. Nu e... dacă vrei tu... unde să mă duc cu ea. La... balamuc.

MGN: Să mai încerc dracu ceva.

ME: Da.

MGN: Nu mai știu ce să mai fac.

ME: Ce dracu. Nu vezi și vremea asta împuțită că ...

MGN: Ieri m-am dus acolo pe la depozitul ăla. Am zis că poate e ceva pe acolo, să vedem cum și ce fel, și am rămas înțepenit. Nu am mai putut să mai scot mașina. M-am dus cu taxiul. Am venit cu lopată. Dacă vezi... am lopătat până m-au găsit dracii.

ME: Mamă, mamă, mamă. Ești dus cu capul.

MGN: Ce vorbești, mă?! E dezastru.

ME: Î? Da, păi de-aia nu merge să mai faci nimica. Nu merge nimic. Zici că.... s-a f… toată lumea în c…. Morții mă-sii.

MGN: Da.

ME: Pe unde ești?

MGN: Acuma sunt pe la...zii cum îi zice...prin 13.

ME: A. Toată ziua te plimbi.

MGN: Ce dracu să... nu mai știu ce dracu să fac.

ME: ....neinteligibil... Poate merge cu treaba aia de am vorbit noi, dacă zici că așa și așa.

MGN: Îhî.

ME: De ți-am zis eu ție.

MGN: Da, știu. Păi caut. Am vorbit acolo. N-am cash să mă duc s-o ating pe femeie, știi. Stai să fac ceva....

ME: Nu, mă. Lasă partea ailaltă ...de ce îi-am zis eu cu alea cu chat-ul.

MGN: Aaa ...vrei așa?

ME: Da, mă, ce dracu. Uite, mă sună asta disperată. A făcut nu știu câte conturi. Ăla m-a dat pe gheață, nu mai răspunde la telefon. Care trebuia să merg cu el. Dacă ai și poți, da. Că...

MGN: Auzi?! Stai ...îmbracă-te și tu și vin... hai să vorbim. Poți să ieși o oră să mergem... Hai că mă duc să-l iau și pe Bobonelu...

ME: Păi, și unde mergem?

MGN: Și mergem... vorbim. Stăm de vorbă.

ME: Hai.

MGN: Hai.

ME: Hai, pa.

În ziua de 17.02.2012, orele 16:17:08, inculpatul Mechea G. Nicușor (notat MGN), aflat la postul telefonic cu numărul de apel _, o contactează pe inculpata M. E. (notată ME), aflată la postul telefonic _, și poartă următoarea discuție:

ME: Buongiorno.

MGN: Bună, doamnă.

ME: Ce faci?

MGN: Ce naiba să fac?! Uite, pe-acasă.

ME: Ă...ești acasă, ă?!

MGN: Aha.

ME: Am crezut că ești pe-aicea, pri-nprejururi, că voiam să facem o vorbă.

MGN: A, nu sunt acuma pe-acolo.

ME: Îhî.

MGN: Când ai sunat mai devreme, aveam puțină treabă.

ME: Am înțeles. Ai mai vorbit cu băiatul ăla? A dat de cap de aia? Nu știi nimica?

MGN: Nu știu nimic ...n-am numărul lui. L-avea B.. Nu l-a mai sunat?

ME: Nu ăla. Ălălaltu’ unde am lăsat aia.

MGN: Ă... nici cu ăla n-am vorbit.

ME: Nici cu ăla, ă?

MGN: Îhî.

ME: Aia a picat. N-am făcut nimic.

MGN: A.

ME: Aha.

MGN: De ce?

ME: Morții mă-sii, n-a mers. Nu merge... nimic nu merge. Mă gândeam la altceva.

MGN: Am înțeles. Păi, hai când o să ajung pe-acolo, prin zonă, dacă ajung astăzi, te sun.

ME: Bine, hai.

MGN: Da, hai. Ciao, ciao!

ME: Pa!

De notat este și că, la percheziția domiciliară efectuată la domiciliul fără forme legale al inculpatei M. E., au fost descoperite și ridicate fragmente vegetale de culoare verde-oliv, care - potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2.156.990/18.05.2012 al I.G.P.R. - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor - reprezintă 0,34 grame fragmente vegetale și semințe care aparțin genului Cannabis (drog de risc, conform Anexei-Tabel nr. III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri).

Relevant este și faptul că, în urma percheziției informatice din data de 24.04.2012, efectuată asupra mediilor optice de stocare a datelor ridicate de la locuința fără forme legale a inculpatei M. E., au fost identificate mai multe fișiere conținând fotografii cu pornografie infantilă.

Cele de mai sus sunt în măsură să contureze și ele profilul social al inculpatei, chiar dacă - prin rechizitoriu - cauza a fost disjunsă pentru aceste fapte și organele de urmărire penală urmează a continua cercetările separat.

Deoarece, în fața instanței, inculpata M. E. și-a reevaluat poziția în legătură cu învinuirile ce-i sunt aduse, apărarea sa inițială a fost înlăturată, ca făcută „pro causa”.

În drept, faptele inculpatei M. E., așa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art.25 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani;

- complicitate la falsificare de instrumente de plată electronică, prevăzută de art.26 C.pen. rap. la art.24 alin.1 din Legea nr. 365/2002, și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi;

săvârșite în concurs real de infracțiuni - potrivit art.33 lit.a C.pen..

Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art.62 și urm. din C.proc.pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpata a dorit să fie judecată prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.

Instanța a reținut - în acord cu art.320/1 alin.4 C.proc.pen. - că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatei sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedepse.

IV.) referitor la inculpatul S.-M. NICUȘOR:

În datele de 04.11.2011 și 05.11.2011, a pus în circulație un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D. L. (card cu nr._ 4646, eliberat de partea civilă B. - G. Societe Generale), efectuând retrageri frauduloase în valoare totală de 1.600 lei la ATM-ul B. R. - Agenția Domenii și Agenția Drumul Taberei.

Deoarece, în cauză, au rezultat indicii că fapta din data de 04.11.2011 de la ATM-ul Băncii Românești - Agenția Domenii și fapta din data de 05.11.2011 de la ATM-ul Băncii Românești - Drumul Taberei au fost săvârșite de inculpatul S.-M. NICUȘOR, s-a solicitat S.R.I. - I.T.A. reanalizarea imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-urile mai sus menționate.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 607.204/ 18.07.2012 efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate, trăsăturile fizionomice din imagini aparțin în cea mai mare măsură inculpatului S.-M. NICUȘOR.

Audiat fiind, inculpatul S.-M. NICUȘOR a recunoscut că a tranzacționat respectivul card în datele de mai sus, dar la cererea inculpatului C. G.-C., fără să aibă cunoștință că el era falsificat.

Susținerile inculpatului S.-M. NICUȘOR au fost contrazise de declarația inculpatului C. G.-C. (care a negat că el i-ar fi dat celui dintâi vreun card falsificat și cu care i-ar fi solicitat să efectueze tranzacții la ATM-uri în datele de 04.11.2011 și 05.11.2011).

Aceleași susțineri apar necredibile și prin prisma contrazicerilor pe care le conțin, ilustrative fiind următoarele împrejurări: inculpatul C. G.-C. s-a întâlnit cu el (în data de 04.11.2011, în zona Lujerului de pe . a-i returna o datorie mai veche, dar - pentru că nu avea banii necesari la purtător - i-a dat un card bancar și i-a spus să meargă el să retragă suma datorată (timp în care îl va aștepta într-o cafenea), de la un bancomat, în loc să se deplaseze chiar posesorul cardului (apt fizic de deplasare) să scoată banii din bancomat și să îi restituie datoria; locul retragerii de bani din bancomat (de la un ATM din zona Domenii) raportat la locul întâlnirii celor doi inculpați (la un bancomat din zona Lujerului) este bizar, iar inculpatul nu a putut furniza o explicație rezonabilă pentru distanța mare de parcurs între cele două locații.

La analiza cardului falsificat pus în circulație de inculpatul S.-M. NICUȘOR, în datele de 04.11.2011 și 05.11.2011, s-a constatat că acesta avea embosată ca dată de expirare data de 07/10, mult anterioară datelor în care s-au efectuat tranzacțiile frauduloase de către inculpat, astfel că susținerea sa în sensul că nu și-a pus problema că respectivul card nu ar fi fost real, deoarece l-a avut în mână și a văzut că pe el era inscripționat numele „C. C.”, nu poate fi împărtășită de instanță.

Mai mult, inculpatul MECHEA G. NICUȘOR a declarat că - din anturajul său a făcut parte și inculpatul S.-M. NICUȘOR - care cunoștea preocupările sale privind activitatea infracțională cu carduri bancare falsificate, dar că acesta nu a acționat împreună cu el, de multe ori evitându-l, tocmai pentru a nu împărți banii împreună.

Față de poziția adoptată de inculpatul S.-M. NICUȘOR în fața instanței, de recunoaștere a învinuirilor ce-i sunt aduse, apărarea sa inițială a fost înlăturată, ca făcută „pro causa”.

În drept, fapta inculpatului S.-M. NICUȘOR, așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:

- punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, în formă continuată (în realizarea aceleiași rezoluții infracționale), prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Întrucât inculpatul a săvârșit fapta înainte de a fi considerată ca executată (la data de 10.12.2012) pedeapsa de 5 ani închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 561/28.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (pronunțată în dosarul nr._/3/2008 și definitivă prin decizia penală nr. 1488/R/19.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală), restul neexecutat fiind de 720 de zile, în cauză sunt incidente dispozițiile art.37 lit.a C.pen. privind recidiva postcondamnatorie.

Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art.62 și urm. din C.proc.pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.

Instanța a reținut - în acord cu art.320/1 alin.4 C.proc.pen. - că, din probele administrate, rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedeapsă.

***

La stabilirea și aplicarea fiecărei pedepse, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor, de la art.72 alin.1 C.pen., și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială/legea specială (reduse cu o treime de fiecare dată, prin efectul aplicării art.320/1 C.proc.pen. celor patru inculpați),gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Așadar, în cazul inculpatului C. G.-C., instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv închisoare de la 4 luni la 3 ani și 4 luni; faptele comise au un pericol social relativ ridicat, prima fiind săvârșită în formă continuată; nu a obținut niciun câștig ilicit implicit; este în vârstă de 37 de ani, studii: 12 clase, ocupația: barman, divorțat, are un copil minor în vârstă de 3 luni - rezultat din relația de concubinaj cu numita T. D. și nerecunoscut încă de tatăl aflat în stare de arest preventiv, caracterizat favorabil de la locul de muncă anterior - S.C. Ancient P. S.R.L., de un vecin de . unității militare unde și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu; nu este cunoscut cu antecedente penale - dar a mai fost cercetat în două dosare penale pentru fapte prev. și ped. de Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic).

În cazul inculpatului P. D., instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; fapta comisă are un pericol social relativ ridicat și a fost săvârșită în formă continuată; a obținut un câștig ilicit implicit de 30.000 lei; este în vârstă de 28 de ani, studii gimnaziale, salariat al S.C. Stil & Beauty S.R.L., nu este căsătorit, are un copil minor în vârstă de 1 an și 10 luni - rezultat din relația de concubinaj cu numita V. A.; nu este cunoscut cu antecedente penale).

În cazul inculpatei M. E., instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 4 luni la 3 ani și 4 luni, respectiv închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; faptele comise au un pericol social relativ ridicat; nu a obținut un câștig ilicit implicit; este în vârstă de 24 de ani, studii superioare, ocupația: casieră, loc de muncă: S.C. Dalcom Concept S.R.L., cunoscută și ca prestatoare de servicii sexuale contra cost, este căsătorită, are un copil minor în vârstă de 3 ani; nu este cunoscută cu antecedente penale).

În cazul inculpatului S.-M. NICUȘOR, instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; fapta comisă are un pericol social relativ ridicat și a fost săvârșită în formă continuată; a obținut un câștig ilicit implicit de 1.600 lei; este în vârstă de 35 de ani, studii: 8 clase + școala profesională, ocupația: mecanic auto, fără loc de muncă, divorțat; este recidivist postcondamnatoriu - așa cum s-a arătat deja).

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor, văzând și dispozițiile art.52 C.pen., diferențiat după activitatea infracțională desfășurată și circumstanțele personale, instanța a apreciat că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție decât în cazul inculpatului S.-M. NICUȘOR, pentru care antecedența penală cântărește semnificativ.

Referitor la inculpații C. G.-C. și P. D., instanța a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârși infracțiuni, dar numai în condițiile încredințării supravegherii lor unei instituții de profil - Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, inclusiv în măsura în care vor desfășura o activitate indicată de această instituție, pe un termen de încercare stabilit raportat la situația fiecăruia. Din acest motiv, față de ambii inculpați, instanța va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art.86/1 și urm. din C.pen..

Referitor la inculpata M. E., instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile stabilite de legiuitor în acest sens, motiv pentru care va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit art.81 și urm. din C.pen..

La stabilirea pedepselor accesorii și a celor complementare (acolo unde este cazul), instanța a ținut cont de strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept, potrivit Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (Cauza S. și P. contra României, de pildă). Natura, modalitatea săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților relevă existența unei nedemnități numai în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

Pe latură civilă, instanța a reținut că, în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă W. F. BANK (citată la sediul Ambasadei S.U.A. din București, .. 4-6, sector 1, în atenția atașatului juridic), cu suma de 1.031.668,72 USD - pagubă certă, paguba potențială fiind de 1.316.737,54 USD (filele 104-105, 106, 107, 108 - vol. I), având în vedere numărul de 3.068 de reclamații de fraudă a cardurilor cu numerele identificate.

Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar în raport de suma de 30.000 lei, aferentă activității infracționale a inculpatului P. D., nu și pentru diferența de până la 1.031.668,72 USD, cu atât mai puțin pentru diferența de până la 1.316.737,54 USD.

Tot în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă B. - G. Societe Generale (cu sediul în București, Turn B., .. 1 -7, sector 1), cu suma de 14.710 lei (filele 83-84 - vol. I), cu care a despăgubit-o pe partea vătămată D. L. (domiciliat în București, ., .), posesor al cardului nr._ 4646, care a depus avize de refuz la plată invocând tranzacții frauduloase, dar care - ulterior - a declarat că nu mai are pretenții în cauză (fila 93 - vol. I).

Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar în raport de suma de 1.600 lei, aferentă activității infracționale a inculpatului S.-M. Nicușor, nu și pentru diferența de până la 14.710 lei.

Astfel, instanța a constatat că, deși întinderea prejudiciului reclamat de cele două instituții bancare este vădit mai mare decât sumele de 30.000 lei și de 1.600 lei, existând indicii rezonabile în acest sens, ceea ce poate fi imputat inculpaților este doar ceea ce s-a dovedit în mod cert a fi urmarea acțiunilor lor. Este de notorietate că fraudarea în comerțul electronic este un fenomen larg răspândit și de o amploare nedorită, dar temeinicia acuzației este obligatorie.

Împotriva sentinței penale au formulat apeluri Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul C. G. C. și inculpatul S. M. Nicușor.

Examinând apelurile declarate în cauză raportat la motivele de apel invocate Curtea constată că apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C. G. C. sunt fondate, în timp ce apelul declarat de inculpatul S. M. Nicușor nu este fondat.

Ministerul Public a precizat în cursul dezbaterilor că nu susține primul dintre motivele scrise de la dosarul cauzei referitoare la neaplicarea art. 35 și implicit neaplicarea pedepsei complementare inculpatului S. M. Nicușor, întrucât se apreciază că acea contopire a pedepselor complementare se dispune doar în situația anulării unui mandat de executare și nicidecum, ca urmare a contopirii unei pedepse cu restul rămas neexecutat în temeiul art. 61 Cod penal.

Având în vedere faptul că acest motiv de apel nu a mai fost susținut cu ocazia dezbaterilor, Curtea nu îl va mai analiza.

Cu privire la al doilea motiv de apel, se apreciază că sentința penală apelată este nelegală și vizează nelegala deducere a perioadei arestului preventiv față de inculpatul P. D., întrucât prin încheierea din data de 4.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 a Tribunalului București s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul București privind arestarea preventivă a acestui inculpat, sens în care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. D. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării. Astfel, se arată că inculpatul a fost încarcerat la data de 4.04.2012, la fila 282 vol. 1 dosar urmărire penală aflându-se atașat și mandatul de executare nr. 83/UP din 4.04.2012.

Curtea constată că și acest motiv de apel este întemeiat, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultând că inculpatul a fost arestat la data de 4.04.2012 iar nu 2.04.2012 cum greșit a reținut prima instanță, motiv pentru care va dispune îndreptarea acestei erori în soluționarea apelului.

Referitor la motivul de apel ce vizează nelegalitatea sentinței apelate și a încheierii de îndreptare de eroare materială din data de 4.03.2013, privind soluționarea laturii civile, în sensul că instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. R., obligându-l pe inculpatul S. M. Nicușor la plata unei sume de 1600 lei către aceasta, ori prin încheierea menționată s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că în temeiul art. 1357 și art. 1382 din Noul cod civil să fie admisă acțiunea și obligată către partea civilă B. G. Societe Generale SA, se apreciază că schimbarea denumirii părții civile, respectiv o altă bancă, nu reprezintă o eroare materială și ar trebui îndreptată de instanța de apel.

Curtea constată că apelul este fondat și sub acest aspect, deoarece într-adevăr prima instanță în mod greșit a obligat inculpatul către o altă parte civilă; deși este discutabil dacă acest aspect poate sau nu să fie modificat pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, Curtea apreciază că atâta vreme cât instanța de apel are posibilitatea de a îndrepta această eroare în soluționarea apelului, nu există nici un temei legal pentru a considera că acest motiv de apel nu este fondat, în consecință, urmează a proceda la îndreptarea erorii în sensul indicării părții civile în mod corect.

În motivele de apel se arată că nelegalitatea sentinței constă și în împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate bunurile ridicate de la inculpați cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare. Astfel, arată că prin sentința apelată s-a dispus, în temeiul art. 118 Cod penal, confiscarea de la inculpați a cardurilor falsificate, respectiv a echipamentelor ce servesc la falsificarea de carduri electronice. Ulterior, prin încheierea din data de 4.03.2013 instanța a dispus înlăturarea omisiunii vădite din minută și dispozitiv, în sensul că au fost precizate in extenso, care sunt aceste bunuri.

Se apreciază că instanța de fond trebuia să dispună prin dispozitivul hotărârii enumerarea acestora și nu prin încheierea de îndreptare pronunțată ulterior; instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate bunurile ridicate de la inculpați și depuse la camera de corpuri delicte, conform dovezilor 545 (fila 132 – dup), bunuri ridicate de la inculpatul C. G. C., . – ridicată de la inculpata M. E., bunuri ridicate de la inculpatul P. D. – . nr. 782 – fila 132 vol. 3 dosar urmărire penală, precum și alte bunuri ridicate de la inculpatul C. G. C..

Totodată, cu privire la bunurile ridicate de la inculpatul C. G. C., respectiv . nr. 782, se constată că toate acele bunuri menționate în dovada de la fila 132 vol. 3 din dosarul de urmărire penală au fost restituite, astfel cum rezultă și din dovada existentă la dosar, aflată la fila 146 vol. 3.

Curtea constată că și acest motiv de apel este fondat însă numai în parte, deoarece într-adevăr o parte dintre bunuri nu au legătură cu prezenta cauză și se impun a fi restituite, respectiv dovada 545 – bunuri ridicate de la C. G. C. se impune restituirea telefoanelor mobile, cartelelor telefonice, urmând a fi confiscate bunurile care au într-adevăr legătură cu obiectul judecății respectiv cardul visa-electron cu bandă magnetică falsificat, display-ul electronic ce prezintă mai multe circuite, adaptorul ce a fost modificat.

Și bunurile ridicate de la inculpatul P. D., respectiv un telefon Nokia și un sim Cosmote, precum și un card –visa pe numele T. D. - concubina inculpatului se impun a fi restituite întrucât nu au legătură cu infracțiunile din prezenta cauză.

În consecință, Curtea urmează a dispune restituirea următoarelor bunuri: către inculpatul C. G. C. a unui telefon Nokia ._, telefon marca Black Berry cu IMEI_, două cartele S. Cosmote, patru cartele S. Vodafone, patru cartele S. Orange, un laptop marca Acer cu seria_, menționate în dovada . nr._, iar către inculpatul P. D. a unui telefon Nokia și a unei cartele Cosmote, menționate în dovada . nr._, bunuri care nu au legătură cu obiectul cauzei.

De asemenea, urmează a dispune confiscarea bunurilor folosite sau produse în scopul săvârșirii infracțiunilor ce fac obiectul judecății, după cum urmează:

- de la inculpatul C. G.-C., cardul falsificat cu nr._ 8622, cardul falsificat cu nr._ 4002 (emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.), precum și un cititor de carduri realizat industrial (utilizat la citirea și memorarea datelor de pe banda magnetică a cardurilor) și o parte componentă a unui produs de tip MSR500 (destinat citirii cartelelor magnetice), un CD marca Memorex, un card V. Electron Postpay fără număr și . dispozitiv electronic ce prezintă mai multe circuite, un adaptor modificat, un dispozitiv electronic ce prezintă 4 pini, un dispozitiv electronic tip hand skimmer, cartelă albă cu seria_6P07G16

- de la inculpatul P. D., cardul falsificat cu nr. 4323 84XX_ 5702 și cardul falsificat cu nr. 4868 30XX_ 6408 - emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A. și cardul emis de ING Bank cu nr._ 8182 (având ca titular pe numita T. D., falsificat, întrucât conține pe banda magnetică date și informații referitoare la un alt card bancar, respectiv cardul cu nr._ 4002, emis de Piraeus Bank, având ca titular pe numitul V. M.);

- de la inculpatul S.-M. NICUȘOR, cardul falsificat ce conține pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D. L. (cardul din urmă având nr._ 4646 și fiind eliberat de partea civilă B. - G. Societe Generale).

Cu referire la bunurile ridicate de la inculpata M. E., respectiv un hard disk marca Digital parchetul consideră că acesta se impune a fi confiscat, întrucât s-au efectuat verificări cu privire la informații ce au legătură cu infracțiunile din prezenta cauză.

Curtea constată că nu se poate pronunța cu privire la acest hard disk, contrar celor arătate de parchet, deoarece cu privire la materialele pornografice depistate la percheziția informatică se efectuează cercetări în cauza disjunsă cu privire la această inculpată; de altfel aceasta a fost condamnată în prezenta cauză pentru infracțiunea de deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din legea 365/2002 și complicitate la falsificare de instrumente de plată electronică, prev. de art. 26 rap. La art. 24 al.1 din Legea 365/2002, fără însă ca în acest hard disk să fie găsite fișiere în legătură cu aceste infracțiuni, vinovăția inculpatei fiind stabilită pe baza unor declarații și interceptări de convorbiri telefonice.

Or, cum în cauză se desfășoară cercetări cu privire la materialele pornografice descoperite în acest hard disk, Curtea constată că nu se poate pronunța nici cu privire la confiscarea, nici cu privire la restituirea acestuia.

De asemenea, se apreciază în apelul parchetului că sentința apelată este nelegală ca urmare a greșitei încadrări juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. G. C., deoarece acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 24 alin. 1) și alin. 2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2) și art. 25 din Legea 365/2002, ambele cu aplicarea art. 33 Cod penal.

Și din acest punct de vedere Curtea constată că apelul declarat de parchet este fondat, soluția instanței de fond fiind nelegală, în condițiile în care față de situația de fapt reținută se constată că inculpatul a comis două infracțiuni în concurs; se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii unei infracțiuni prev. de art. 24 alin. 1) și a unei infracțiuni prev. de art. 24 alin. 2) din Legea 365/2002.

Astfel, în privința inculpatului C. G.-C. se reține că în perioada februarie - martie 2012, a falsificat instrumente de plată electronică, pe care ulterior le-a pus în circulație, astfel: în data de 07.01.2012, a pus în circulație un card falsificat cu nr._ 8622 la ATM-ul aparținând Băncii Românești - Sucursala Rahova; în data de 15.03.2012, a pus în circulație la ATM-ul B. R. - Sucursala Rahova un card falsificat cu numărul_ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.; în data de 02.04.2012, a deținut la locuința sa un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului cu nr._ 4002 emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.; a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, depistate de către organele de poliție la percheziția domiciliară;

Faptele așa cum au fost reținute în rechizitoriul parchetului au fost recunoscute de inculpat, judecata având loc potrivit art. 320 ind.1 C.p.p.

Din analiza dispozițiilor art. 24 alin. 1 și 24 al. 2 din Legea 365/2002 reiese că faptele de a falsifica instrumente de plată electronică și de a le pune în circulație prin utilizarea lor în schimbul retragerii de numerar, constituie două infracțiuni distincte, ce se pot afla în concurs, respectiv falsificarea instrumentelor de plată electronică și punerea lor în circulație, faptă prev. de art. 24 alin. 2).

Din chiar modalitatea de reglementare a textului rezultă că este vorba despre acțiuni distincte, cu elemente materiale distincte, infracțiunea prevăzută la al. 2 neabsorbind-o pe aceea prevăzută la al. 1 al normei de incriminare.

În consecință, Curtea urmează a admite apelul declarat de parchet și a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în două infracțiuni distincte, cu reținerea pentru ambele a dispozițiilor art. 320 ind.1 C.p.p.

Cât privește pedeapsa ce urmează a se aplica pentru infracțiunea prev. de art. 24 al.1 din Legea 365/2002, Curtea va avea în vedere la individualizarea pedepselor aceleași criterii ca și instanța de fond, urmând a aplica o pedeapsă de 3 ani închisoare, și pentru infracțiunea de falsificare de instrumente de plată electronice, similară cu aceea aplicată pentru infracțiune de deținere și punere în circulație de instrumente de plată electronice false. De altfel, în apelul parchetului nu a fost criticat nici cuantumul pedepsei nici modalitatea de executare.

Totodată, în temeiul art.65 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, obligatorie conform textului de lege și fiind îndeplinite condițiile referitoare la cuantumul pedepsei.

Apelantul inculpat S. M. Nicușor solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate, deoarece acesta a înțeles să beneficieze de dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, dând dovadă de maturitate și de reprezentare a consecințelor fapte comise, este încadrat în muncă, este tatăl unui copil minor, pe care îl are în întreținere.

Apelantul intimat inculpat C. G. C. arată că pedeapsa este într-un cuantum mărit, raportat la dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală rap. la art. 74, art. 76 Cod penal.

Curtea apreciază că apelurile inculpaților vizând reducerea pedepselor nu sunt fondate.

Inculpații s-au prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor. În consecință, temeiul pentru care pot exercita calea de atac este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.

De altfel, inculpații nu contestă situația de fapt stabilită de prima instanță și existența vinovăției, ci apreciază că pedeapsa este prea severă față de circumstanțele lor personale și circumstanțele săvârșirii faptelor.

Curtea constată că situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite de prima instanță.

Astfel, inculpații recunosc comiterea infracțiunilor, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile martorilor, cu probele tehnice administrate în cauză, cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aspecte necontestate de inculpați în calea de atac.

Potrivit art. 320 ind.1 C.p.p., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Din punct de vedere al legalității, Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanță respectă limitele prevăzute de art. 320 ind.1 C.p.p.

Astfel, pentru infracțiunea prev. de art. 24 al.1 din Legea 365/2002, minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani iar maximul special de 12 ani închisoare; cu aceeași pedeaspă se sancționează și infracțiunea prev. de art. 24 al.2, iar infracțiunea prev. de art. 25 din aceeași lege se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

Reiese din coroborarea dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 320 ind. 1 al.7 C.p.p., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 2 ani închisoare și mai mari de 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. De art. 24 al.1 și art. 24 al.2 din Legea 365/2002 și pedepse de 4 luni la 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 25 din aceeași lege.

În consecință, pedepsele aplicate inculpaților, de 3 ani închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.

Cât privește cuantumul pedepsei, Curtea apreciază că nu se impune reducerea acestuia și nici reținerea circumstanțelor prev. de art. 74 C.p.

Curtea nu poate face abstracție de consecințele ce s-au produs și care s-ar fi putut produce ca urmare a acțiunii inculpaților, respectiv pagubele produse părților civile, aspect de care este obligatoriu a se ține seama la stabilirea gradului de pericol social al faptei.

În plus, circumstanțele personale ale inculpatului S. M. Nicușor, care este recidivist postcondamnatoriu, exclud incidența dispozițiilor art. 74 lit.a C.p.

Inculpatul nu a dovedit o conduită bună anterior comiterii infracțiunii, fiind recidivist, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.a C.p. și pentru reducerea pedepsei. Prejudiciul produs nu a fost recuperat, astfel că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 74 lit.b C.p. iar atitudinea procesuală a inculpaților a fost deja valorificată potrivit dispozițiilor art. 320 ind.1 C.p.p.

Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente alte împrejurări, favorabile inculpaților, care să poată fi invocate din oficiu, simplul fapt că inculpații ar fi a încadrați în muncă sau că au familii nefiind suficient pentru a se considera că se impune reducerea pedepsei, raportat a gradul concret de pericol și urmările faptelor comise.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea constată că prima instanță a dispus în mod legal aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, în condițiile în care inculpatul S. M. Nicușor a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă, astfel că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 81 C.p. nici cele ale art. 86 ind.1 C.p.

Astfel, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului S. M. Nicușor, instanța de fond a aplicat în mod just această pedeapsă, respectiv 3 ani cu executare, în condițiile în care inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, săvârșind infracțiunea din prezenta cauză în formă continuată și în cursul liberării condiționate, respectiv al restului rămas neexecutat din sentința penală nr. 561/28.05.2009 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală. De altfel, prima instanță nici nu putea dispune o altă modalitate de executare a pedepsei; se impune totodată sancționarea stării de recidivă prin aplicarea unei pedepse mai ridicată decât cuantumul minim redus conform art. 320 ind.1 C.p.p.

Cu privire la inculpatul C. G. C., instanța de fond în mod temeinic a aplicat acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, față de gravitatea faptelor în concret, care impun supravegherea specializată a inculpatului de către serviciul de probațiune competent, scopul preventiv și educativ al pedepsei neputând fi atins numai prin suspendarea condiționată a executării.

Cu atât mai mult se impune menținerea modalității de executare – prin suspendarea sub supraveghere, în condițiile săvârșirii mai multor infracțiuni în concurs și în formă continuată.

Curtea apreciază însă că recursul declarat de inculpatul C. Gheoghiță C. este fondat pentru unul dintre motivele expuse de parchet, respectiv cu privire la restituirea lucrurilor ridicate de la inculpat și care nu au legătură cu infracțiunile deduse judecății.

Referitor la cererea inculpatului P. D. privind măsura liberării provizorii sub control judiciar, Curtea constată că este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art. 160 ind.5 al. 6 C.p.p. raportat la art.160 ind. 5 al. 4 lit. c teza a-III-a C.p.p., urmând a constata încetată starea de liberare provizorie a inculpatului P. D., dispusă prin decizia penală nr. 1080 din data de 25.05.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală, în condițiile în care instanța a dispus în privința acestui inculpat o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere.

Astfel, potrivit art. 160 ind.5 al. 6 C.p.p. atunci când se pronunță pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă se dispune și încetarea stării de liberare provizorie.

În baza art. 160 ind.2 al. 4 C.p.p. rap. la art. 145 al. 21 C.p.p., va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere, organelor și instituțiilor prevăzute în textul de lege menționat.

Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.379 pct.2 lit. a din Codul de procedură penală va admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelantul inculpat C. G. C. împotriva sentinței penale nr. 1072/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.

Va desființa în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

1. În temeiul art. 88 C.p. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. D. durata reținerii și arestării preventive de la data de 04.04.2012 la 25.05.2012.

2. În temeiul art. 334 C.p.p. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul C. G. C. din infracțiunea prev. de art. 24 al.1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. în infracțiunea prev. de art. 24 al.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. și infracțiunea prev. de art. 24 al.2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p., cu aplic art. 33 lit.a C.p.

În temeiul art. 24 al.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. și art. 320 ind.1 C.p.p. va condamna pe inculpatul C. G. C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice.

În temeiul art.65 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 24 al.2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. și art. 320 ind.1 C.p.p. va condamna pe inculpatul C. G. C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere și punere în circulație de instrumente de plată electronice false.

În temeiul art.65 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b C.p. va contopi pedepsele aplicate cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea 365/2002, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 35 al.3 C.p. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Va menține dispozițiile privind suspendarea pedepsei sub supraveghere a executării pedepsei în privința acestui inculpat.

3. În temeiul art.1357 și art.1382 C.civ., art.103 din Legea nr. 71/2011, va admite - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă B. - G. Societe Generale și obligă pe inculpatul S.-M. Nicușor la plata sumei de 1.600 lei către această parte civilă.

4. În temeiul art.118 lit.b C.pen. va confisca de la inculpați cardurile falsificate, respectiv echipamentele ce servesc la falsificarea de carduri electronice (potrivit dovezilor de ridicare și indisponibilizare aflate în vol. III al dosarului de urmărire penală), după cum urmează:

- de la inculpatul C. G.-C., cardul falsificat cu nr._ 8622, cardul falsificat cu nr._ 4002 (emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.), precum și un cititor de carduri realizat industrial (utilizat la citirea și memorarea datelor de pe banda magnetică a cardurilor) și o parte componentă a unui produs de tip MSR500 (destinat citirii cartelelor magnetice), un CD marca Memorex, un card V. Electron Postpay fără număr și . dispozitiv electronic ce prezintă mai multe circuite, un adaptor modificat, un dispozitiv electronic ce prezintă 4 pini, un dispozitiv electronic tip hand skimmer, cartelă albă cu seria_6P07G16

- de la inculpatul P. D., cardul falsificat cu nr. 4323 84XX_ 5702 și cardul falsificat cu nr. 4868 30XX_ 6408 - emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A. și cardul emis de ING Bank cu nr._ 8182 (având ca titular pe numita T. D., falsificat, întrucât conține pe banda magnetică date și informații referitoare la un alt card bancar, respectiv cardul cu nr._ 4002, emis de Piraeus Bank, având ca titular pe numitul V. M.);

- de la inculpatul S.-M. NICUȘOR, cardul falsificat ce conține pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D. L. (cardul din urmă având nr._ 4646 și fiind eliberat de partea civilă B. - G. Societe Generale).

5. În temeiul art. 357 al.2 lit.e C.p.p. va dispune restituirea către inculpați a următoarelor bunuri:

- către inculpatul C. G. C. a unui telefon Nokia ._, telefon marca Black Berry cu IMEI_, două cartele S. Cosmote, patru cartele S. Vodafone, patru cartele S. Orange, un laptop marca Acer cu seria_, menționate în dovada . nr._,

- către inculpatul P. D. a unui telefon Nokia și a unei cartele Cosmote, menționate în dovada . nr._

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Va admite cererea formulată de inculpatul P. D. referitoare la măsura liberării provizorii sub control judiciar.

În baza art.160 ind.5 al. 6 C.p.p. raportat la art.160 ind. 5 al. 4 lit. c teza a-III-a C.p.p., va constata încetată starea de liberare provizorie a inculpatului P. D., dispusă prin decizia penală nr. 1080 din data de 25.05.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală.

În baza art. 160 ind.2 al. 4 C.p.p. rap. la art. 145 al. 21 C.p.p., va dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere, organelor și instituțiilor prevăzute în textul de lege menționat.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat S. M. Nicușor împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 al.2 C.p.p. va obliga pe apelantul S. M. Nicușor la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.

În temeiul art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apelul Ministerului Public și al inculpatului C. G. C. rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.379 pct.2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelantul inculpat C. G. C. împotriva sentinței penale nr. 1072/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.

Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

1. În temeiul art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. D. durata reținerii și arestării preventive de la data de 04.04.2012 la 25.05.2012.

2. În temeiul art. 334 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul C. G. C. din infracțiunea prev. de art. 24 al.1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. în infracțiunea prev. de art. 24 al.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. și infracțiunea prev. de art. 24 al.2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p., cu aplic art. 33 lit.a C.p.

În temeiul art. 24 al.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. și art. 320 ind.1 C.p.p. condamnă pe inculpatul C. G. C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice.

În temeiul art.65 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 24 al.2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.p. și art. 320 ind.1 C.p.p. condamnă pe inculpatul C. G. C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere și punere în circulație de instrumente de plată electronice false.

În temeiul art.65 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b C.p. contopește pedepsele aplicate cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea 365/2002, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 35 al.3 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Menține dispozițiile privind suspendarea pedepsei sub supraveghere a executării pedepsei în privința acestui inculpat.

3. În temeiul art.1357 și art.1382 C.civ., art.103 din Legea nr. 71/2011, admite - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă B. - G. Societe Generale și obligă pe inculpatul S.-M. Nicușor la plata sumei de 1.600 lei către această parte civilă.

4. În temeiul art.118 lit.b C.pen. confiscă de la inculpați cardurile falsificate, respectiv echipamentele ce servesc la falsificarea de carduri electronice (potrivit dovezilor de ridicare și indisponibilizare aflate în vol. III al dosarului de urmărire penală), după cum urmează:

- de la inculpatul C. G.-C., cardul falsificat cu nr._ 8622, cardul falsificat cu nr._ 4002 (emis de Piraeus Bank pe numele titularului V. M.), precum și un cititor de carduri realizat industrial (utilizat la citirea și memorarea datelor de pe banda magnetică a cardurilor) și o parte componentă a unui produs de tip MSR500 (destinat citirii cartelelor magnetice), un CD marca Memorex, un card V. Electron Postpay fără număr și . dispozitiv electronic ce prezintă mai multe circuite, un adaptor modificat, un dispozitiv electronic ce prezintă 4 pini, un dispozitiv electronic tip hand skimmer, cartelă albă cu seria_6P07G16

- de la inculpatul P. D., cardul falsificat cu nr. 4323 84XX_ 5702 și cardul falsificat cu nr. 4868 30XX_ 6408 - emise de W. F. N. ASSOCIATION din S.U.A. și cardul emis de ING Bank cu nr._ 8182 (având ca titular pe numita T. D., falsificat, întrucât conține pe banda magnetică date și informații referitoare la un alt card bancar, respectiv cardul cu nr._ 4002, emis de Piraeus Bank, având ca titular pe numitul V. M.);

- de la inculpatul S.-M. NICUȘOR, cardul falsificat ce conține pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D. L. (cardul din urmă având nr._ 4646 și fiind eliberat de partea civilă B. - G. Societe Generale).

5. În temeiul art. 357 al.2 lit.e C.p.p. dispune restituirea către inculpați a următoarelor bunuri:

- către inculpatul C. G. C. a unui telefon Nokia ._, telefon marca Black Berry cu IMEI_, două cartele S. Cosmote, patru cartele S. Vodafone, patru cartele S. Orange, un laptop marca Acer cu seria_, menționate în dovada . nr._,

- către inculpatul P. D. a unui telefon Nokia și a unei cartele Cosmote, menționate în dovada . nr._

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Admite cererea formulată de inculpatul P. D. referitoare la măsura liberării provizorii sub control judiciar.

În baza art.160 ind.5 al. 6 C.p.p. raportat la art.160 ind. 5 al. 4 lit. c teza a-III-a C.p.p., constată încetată starea de liberare provizorie a inculpatului P. D., dispusă prin decizia penală nr. 1080 din data de 25.05.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală.

În baza art. 160 ind.2 al. 4 C.p.p. rap. la art. 145 al. 21 C.p.p., dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere, organelor și instituțiilor prevăzute în textul de lege menționat.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat S. M. Nicușor împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 192 al.2 C.p.p. obligă pe apelantul S. M. Nicușor la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apelul Ministerului Public și al inculpatului C. G. C. rămân în sarcina statului,.

Onorariul parțial al apărătorilor din oficiu pentru inculpații P. D., M. E. și S. M. Nicușor, în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpata M. E. și de la pronunțare pentru procuror și ceilalți inculpați.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. M. D. D.

GREFIER

L. B.

Red RM/2 ex

27.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002. Decizia nr. 243/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI