Purtarea abuzivă. Art. 250 C.p.. Decizia nr. 1927/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1927/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1927/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
Decizia penală nr. 1927/ R
Ședința publică de la 16.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. C. A.
JUDECĂTOR – V. C.
JUDECĂTOR – L. C-T. C.
GREFIER – M. C.
MINISTERUL PUBLIC- P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E.- ELIANA B..
Pe rol, judecarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI împotriva sentinței penale nr. 261/20.06.2013 pronunțată de JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI în dosarul nr._ /2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat M. G. personal și asistat de avocat din oficiu B. L., cu delegația nr._ emisă de Baroul București, reprezentantul legal al intimatului parte vătămată R. I., lipsind intimații părți vătămate H. M., S. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a recursului, desființarea sentinței și pe fond, rejudecând, reindividualizarea pedepsei, apreciind că aplicarea unor pedepse cu amenda având ca modalitate de executare suspendarea condiționată este nejustificat de blândă, raportat la gravitatea faptelor deduse judecății, la modalitatea comiterii acestora, la persoana inculpatului care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru părțile vătămate minore, la atitudinea procesuală adoptată de inculpat care a oscilat cu privire la recunoașterea faptelor. Chiar dacă s-a prevalat de dispozițiile art. 320 Cpp, acesta a solicitat prin avocat, reținerea circumstanței provocării pentru fiecare faptă în parte, arătând că prin atitudinea lor, părțile vătămate minore au adus o atingere demnității și onoarei sale de natură a-l tulbura. Totodată, inculpatul, prin avocat, a solicitat și achitarea sa în baza art. 18 Cp, apreciind că faptele sale sunt simple abateri, neavând gradul unei fapte penale, motivat de aceea că inculpatul s-a aflat într-o stare de emoție profundă ce l-a determinat să-și piardă cumpătul și stăpânirea de sine, acționând în maniera aceasta.
A doua critică vizează latura civilă, in sensul ca părțile vătămate fiind minore, în temeiul art. 17 Cpp, acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, instanța de judecată fiind obligată în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei sau a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă în cauză.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat M. G. solicita respingerea primului motiv de recurs invocat de Ministerul Public, apreciind ca față de natura infracțiunii, modalitatea în care se retine comiterea acesteia, pedeapsa este corect individualizata in raport de criteriile prevăzute de art.72 Cp si este apta a asigura îndeplinirea scopului prevăzut de art.52 Cp.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, susține că este de acord cu admiterea acestuia.
Reprezentantul intimatului parte vătămată R. I. susține ca este de acord cu admiterea recursului declarat de parchet.
In ultimul cuvânt, intimatul inculpat M. G. susține ca nu a avut intenția sa-l lovească pe R., și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului de fata,
Prin sentinta penala nr. 261/20.06.2013 pronunțată de JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI în dosarul nr._ /2012 a fost respinsa cererea inculpatului M. G., formulată prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor retinute in rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași din 27.05.2013 din art. 250 alin.3 C.P. (3 fapte) în art. 250 alin. 3 C.P. cu aplic.art.73 lit.b, pentru fiecare faptă ( scuza provocării).
A fost respinsa cererea inculpatului M. G. privind achitarea în baza art. 18 ind. 1 C.p. pentru art. 250 alin. 3 C.P. (3 fapte).
În baza art. 250 alin.3 C.P. cu aplic. art. 320 ind.1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul M. G., fiul lui I. și A., născut la data de 02.10.1952 în loc. Modelu, jud. Călărași, domiciliat în comuna Modelu, ., jud. Călărași, CNP_, necăsătorit, studii superioare, profesor de matematică în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Modelu, fără antecedente penale, la 2.000 lei, amendă penală.
În baza art. 250 alin.3 C.P. cu aplic.art. 320 ind.1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul M. G., la 2.000 lei, amendă penală.
În baza art. 250 alin.3 C.P. cu aplic.art. 320 ind.1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul M. G., la 2.000 lei, amendă penală.
În baza art. 33 lit. a C.P. au fost contopite pedepasele urmand ca inculpatul M. G. sa execute pedeapsa cea mai grea respectiv 2.000 lei, amendă penală.
În baza art. 81 – 82 C.p. s-a dispus suspendarea conditionată a executării pedepsei cu amendă pe termen de 1 an calculată cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. privind revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei.
A fost admisa cererea de despăgubiri civile, așa cum a fost redusă, formulată de partea vătămată R. I., prin reprezentanții legali R. V. și R. V., reprezentați de mandatara R. Gana.
S-a luat act de acordul inculpatului si s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei despăgubiri civile către această parte vătămată.
S-a luat act că părțile vătămate H. M. prin reprezentanții legali, H. M. și H. M. și S. M. prin reprezentanții legali S. N. și Cînciu G. nu s-au constituit în cauză părți civile.
În baza art. 191 C.p.p., a fost obligat inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 1047/P/2013 din data de 27.05.2013 a fost trimis în judecată inculpatul M. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 250 alin 3 C.p. ( 3 fapte) cu aplic art. 33 lit.a C.p.
Analizand probatoriul administrat in faza de urmarire penala, insusit de inculpat in conditiile art. 320/1 c.p.p., respectiv plângerea penală, procesul-verbal de sesizare din oficiu ; declarații parte vătămată și declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpatului, prima instanta a retinut ca, in ziua de 11.03.2013, inculpatul M. G., profesor de matematică în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Modelu, funcționar public, potrivit art. 147 rap la 145 din Codul Penal, s-a prezentat la ora de matematică a clasei a VI-a C unde erau elevi părțile vătămate: R. Ionț, H. M.-I. și S. I..
În timpul orei cei trei elevi, părți vătămate în cauză, copii cu rezultate foarte proaste la învățătură au avut o atitudine necorespunzătoare în sensul că vorbeau și aveau alte preocupări deranjându-i pe ceilalți elevi din clasă.
Inculpatul le-a atras de mai multe ori atenția să păstreze liniștea și să aibă o conduită corespunzătoare orei de matematică, cei trei ignorându-l total si continuînd să perturbe ora.
Cum nu reușea să comunice cu cei trei elevi care distrăgeau atenția celorlalți prin comportamentul necuviincios, deranjând ora, inculpatul s-a deplasat în cancelaria profesorilor și, de acolo s-a intors cu un raportor din plastic. În continuare inculpatul s-a îndreptat către banca celor trei elevi părți vătămate, a lovit cu raportorul în zona spatelui pe partea vătămată H. M. – I., cat și pe partea vătămată S. I. iar pe partea vătămată R. I. în zona nazală.
Urmare a loviturii primite minorul parte vătămată R. I., a început să sângereze puternic murdărind podeaua, caloriferul, hainele și încălțămintea cu care era îmbrăcat.
În această stare minorul a parasit clasa, s-a spalat pe față, după care s-a deplasat la locuința sa.
B. minorului cu care acesta locuia, speriată de faptul că minorul sângera a cheamat ambulanța care l-a transportat la Spitalul de Urgență Călărași unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
Potrivit certificatul medico-legal nr. 756/A2/93 din 02.04.2013, minorul a suferit leziuni urmare a loviturii primite, care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, in lipsa complicatiilor.
Instanța de fond a respins cererea apărării privind schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul aplicării circumstanței atenuante, prev. de art. 73 lit.C.p., referitoare la scuza provocării, inculpatul manifestând în opinia instanței lipsă de tact, acesta de altfel arătând în toate declarațiile date că „și-a ieșit din fire”, ceea ce nu este permis unui cadru didactic conform statutului.
Instanța de fond a respins și cererea privind aplicarea unei sancțiuni administrative, avand in vedere faptul ca inculpatul a comis trei infractiuni, cat și locul săvârșirii acestora.
S-a apreciat de prima instanta ca, in drept, fapta inculpatului M. G. care în calitate de funcționar public aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a aplicat lovituri cu un raport din plastic în timpul orei de matematică ce se desfășura la clasa a VI-a C, în data de 11.03.2013, părtilor vătămate H. M.-I., S. M. și R. I., cauzându-i acestuia din urmă leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin.3 C.P. (3 fapte).
Cum faptele se află în concurs real în sensul că nu a intervenit condamnarea definitivă pentru prima faptă, s-a facut aplicarea disp. art. 33 lit. a Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului în vârsta de 60 ani, lipsit de antecedente penale, aflat la prima faptă antisocială, că în această școală este încadrat ca profesor de matematică de peste 35 de ani, fiind un cadru didactic conștiincios, corect, onest, manifestând mult echilibru în actul de predare, învățare, evaluare; de consecințele faptei, de împrejurarea că a fost de acord să achite părții vătămate pretențiile solicitate, considerente în raport de care apreciem că scopul pedepsei și reeducarea inculpatului poate fi atins, aplicând o pedeapsă cu amenda penală a cărei executare a fost suspendata conform art. 81- 82 C.P., pe termen de 1 an începând de la data rămânerii definitive a sentinței.
S-a facut aplicarea disp. art. 83 C.P. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei în baza art. 14 și 346 C.p.p. rap la art.1356 și urm. C.Civil, a fost admisa cererea de despăgubiri civile, așa cum a fost redusă formulată de partea vătămată R. I., prin reprezentanții legali R. V. și R. V., reprezentați de mandatara R. Gana și, luînd act de acordul inculpatului s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei despăgubiri civile către această parte vătămată.
S-a luat act că părțile vătămate H. M. prin reprezentanții legali, H. M. și H. M. și S. M. prin reprezentanții legali S. N. și Cînciu G. nu s-au constituit în cauză părți civile.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs P. de pe langa Judecatoria Calarasi.
In motivarea recursului s-a invocat faptul ca pedeapsa aplicata inculpatului este prea blanda, raportat la gravitatea faptelor deduse judecății, la modalitatea comiterii acestora, la persoana inculpatului care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru părțile vătămate minore, la atitudinea procesuală adoptată de inculpat care a oscilat cu privire la recunoașterea faptelor.
S-a mai aratat faptul ca latura civilă a fost nelegal solutionata, in sensul ca părțile vătămate fiind minore, în temeiul art. 17 Cpp, acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, instanța de judecată fiind obligată în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei sau a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă în cauză.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Situatia de fapt, expusa pe larg in considerentele hotararii atacate a fost corect reținută de instanța de fond, in urma analizarii probatoriului administrat in faza de urmarire penala si insusit de inculpat in conditiile art 320/1 c.p.p.
Instanta de fond a facut si o corecta incadrare juridica faptelor reținute în sarcina inculpatului, acestea întrunind elementele constitutive a trei infracțiuni prev. art. 250 alin. 3 C.P.
Curtea apreciaza drept neintemeiate criticile formulate de Ministerul Public cu privire la individualizarea pedepselor aplicata de prima instanta, aceasta facand o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C.p., ținând seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozițiile părții generale ale Codului Penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, de conduita procesuala sincera a inculpatului, de elementele ce caracterizează persoana inculpatului în vârsta de 60 ani, lipsit de antecedente penale, aflat la prima faptă antisocială, profesor de matematică de peste 35 de ani, cadru didactic conștiincios, corect, onest, manifestând mult echilibru în actul de predare, învățare, evaluare.
F. de aceste elemente, Curtea apreciaza că pedeapsa rezultanta de 2.000 lei amendă penală, cu suspendarea conditionata a executarii, conduce la realizarea funcțiilor și scopului prev. de art. 52 C.p., neimpunandu-se aplicarea unor pedepse mai mari sau schimbarea modalitatii de individualizare a executarii.
Cu privire la latura civilă, Curtea constata faptul că, în mod legal, instanta de fond a luat act că părțile vătămate H. M. prin reprezentanții legali, H. M. și H. M. și S. M. prin reprezentanții legali S. N. și Cînciu G. nu s-au constituit în cauză părți civile.
Sunt neintemeiate cricile formulate de parchet privind nesolutionarea din oficiu a actiunii civile privind partile civile H. M. si S. M..
Este adevarat ca potrivit art. 17 c.p.p. actiunea civila se porneste si exercita din oficiu in procesul penal, in cazul partilor civile minore instanta avand obligatia sa se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
Insa, este la fel de adevarat faptul ca, potrivit art. 14 alin 3 c.p.p., repararea pagubei se face in cazul actiunii civile alaturate acțiunii penale în cadrul procesului penal potrivit dispozițiilor legii civile.
Or, conform principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, aplicabil si in materie penala potrivit art. 721 cod procedura civila, instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele manifestarii de vointa a partii.
Cum in prezenta cauza părțile vătămate H. M. prin reprezentanții legali, H. M. și H. M. și S. M. prin reprezentanții legali S. N. și Cînciu G. nu au avut pretentii civile fata de inculpat, prima instanta a procedat legal pronuntandu-se in sensul de a lua act de faptul ca aceste parti vatamate nu au pretentii in ceea ce il priveste pe inculpat.
Art. 17 c.p.p. obliga instanta penala sa se pronunte asupra actiunii civile privind partile civile minore insa aceasta pronuntarea nu poate avea loc dincolo sau impotriva manifestarii de vointa a partii vatamate minore exprimata prin reprezentant legal.
In plus, faptul ca prima instanta a luat act ca partile vatamate H. M. si S. M. nu au pretentii civile impotriva inculpatului arata destul de clar ca aceasta nu a lasat neanalizate disp. art 17 c.p.p., pronuntandu-se cu respectarea acestora dar si cu respectarea disp. art. 129 alin. 6 si art. 721 cod procedura civila.
Pentru motivele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul Ministerului Public ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI.
Cheltuielile judiciare, în recurs, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Onorariile avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată in sedinta publica azi, 16.10.2013.
G. C. A. V. C. L. C-tin C.
Grefier
M. C.
Red./tehnored. GCA
Jud. fond A. N.
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIE Nr. 1927/2013
Ședința publică de la
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
recurent P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI, intimat M. G.
și pe intimat R. I.-R.. DE R. V., R. V. LUMINI, intimat H. M. R..H. M.,H. M., intimat S. M.-R.. S. N., CÎNCIU G., având ca obiect
purtarea abuzivă (art. 250 C.p.)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- intimat Parte vătămată - H. M. R..H. M.,H. M.
- intimat Inculpat - M. G.
- recurent - P. DE PE L. JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
- intimat Parte vătămată - R. I.-R.. DE R. V., R. V. LUMINI
- intimat Parte vătămată - S. M.-R.. S. N., CÎNCIU G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la
Președinte,
M.C. 29 Octombrie 2013
| ← Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 1918/2013. Curtea de Apel... | Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 1928/2013. Curtea... → |
|---|








