Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 1113/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1113/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 1113/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1113 / A
Ședința din Camera de consiliu din data de 02.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat S. J. C. împotriva deciziei penale nr. 888/A din data de 08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012**.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns pentru contestatorul- condamnat apărătorul ales, av. B. D. I., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 13.08.2014, emisă de Baroul București.
Fără citarea contestatorului-condamnat, potrivit art. 431 alin. 1 C.pr.pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează atașarea dosarului nr._/3/2012** al Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, după care:
Curtea, în baza art. 431 alin. 1 C.pr.pen., pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Apărătorul contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea în principiu a contestației, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acesteia, prezenta contestație fiind formulată în baza art. 426 alin. 1 lit. d C.pr.pen.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca inadmisibilă, în cauză neexistând niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 alin. 1 lit. a-f C.pr.pen., motivul invocat fiind unul formal, în realitate tinzându-se la reformarea deciziei de fond. Cu privire la compunerea completului de judecată, apreciază că acesta a fost legal constituit, cauza fiind soluționată de către 2 judecători.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 19.08.2014 pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ), contestatorul-condamnat S. J. C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012** (255/2014).
În motivarea în fapt a contestației în anulare, contestatorul-condamnat a precizat următoarele:
1. Instanța nu a fost compusă potrivit legii (art. 426 lit. d teza I C.pr.pen.)
Desemnarea ambilor membri ai completului de judecată s-a realizat în mod direct prin Hotărârea Colegiului de conducere, fără să se parcurgă procedura impusă de normele de repartizare, cu încălcarea flagrantă a principiului distribuirii aleatorii a dosarelor.
Potrivit art. 99 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, incidentele procedurale, altele decât cele prevăzute în art. 98 alin. 2 - 4 și alin. 6, ivite în cursul procesului, vor fi soluționate cu respectarea continuității completului de judecată, precum și cu respectarea normelor privind repartizarea aleatorie în cazul în care nu se poate aplica principiul continuității.
În speță, faptul că denumirea completului a fost menținută, C5 Continuitate, nu echivalează cu respectarea principiului continuității completului de judecată. Continuitatea se referă la membrii completului de judecată, iar nu la denumirea acestuia. Acest înțeles rezultă și din conținutul art. 354 alin. 2 C.pr.pen. care are în vedere, în mod evident, componența acestuia, adică judecătorii care îl compun.
În condițiile în care continuitatea completului de judecată nu putea fi realizată, soluția legală era cea a repartizării aleatorii. În situația din speță, în care se constată că din motive obiective nu s-a putut asigura continuitatea completului de judecată întrucât toți membrii acestuia, în număr de doi, nu au mai fost în măsură să judece cauza, dosarul trebuia să se repartizeze aleatoriu, fiind aplicabilă procedura prevăzută de art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 387/2005.
Hotărârea Colegiului de conducere din data de 26.06.2014 încalcă principiul repartizării aleatorii a cauzelor, consacrat de art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004.
La data de 02.02.2014, ulterior primului termen de judecată la care cei doi membri au intrat în completul care soluționează cauza în care contestatorul are calitatea de inculpat, a fost dată publicității Hotărârea nr. 730 din 18.06.2014 a Plenului C.S.M. prin care s-a dispus: 1) promovarea efectivă la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a domnului M. M. A., judecător la Tribunalul București, începând cu data de 01.07.2014; 2) promovarea efectivă la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a doamnei B. C., judecător la Tribunalul București, începând cu data de 01.07.2014.
Așa cum se observă din Hotărârea Colegiului de conducere a Curții de Apel București din data de 26.06.2014, cu 5 zile înainte ca cei doi magistrați să înceapă munca efectiv la Curtea de Apel București, Colegiul de conducere al instanței a dispus repartizarea cauzei completului format din cei doi judecători. Așadar, cei doi judecători și-au încetat activitatea la Tribunalul București la data de 30.06.2014 și au început munca la Curtea de Apel București la data de 01.07.2014, iar repartizarea lor în acest dosar a avut loc la data de 26.06.2014, când încă activau în cadrul Tribunalului București.
În acest fel, a fost încălcată și competența funcțională a instanțelor.
Astfel, deși cei doi judecători și-au început activitatea efectiv la Curtea de Apel București în data de 01.07.2014, în aceeași zi au judecat cauza în care contestatorul are calitatea de inculpat, când au dispus instituirea sau, după caz, extinderea măsurilor asiguratorii împotriva unor inculpați și au respins toate cererile și excepțiile avocaților.
În condițiile în care acest dosar este foarte voluminos, iar cauza una complexă, membrii completului de judecată au luat măsuri asiguratorii și au respins toate cererile formulate de avocați în ședință publică, fără timp pentru deliberare și fără ca acestea să fie puse în discuția părților. Aceștia nu au avut când să studieze dosarul, din moment ce prima zi de lucru la Curtea de Apel București a fost chiar ziua procesului. Era normal ca înainte de a dispune vreo măsură în acest dosar să acorde un termen rezonabil din oficiu, în vederea studierii dosarului și pregătirii judecății.
Art. 98 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată prevede că la planificarea de permanență se ține cont cu prioritate de asigurarea timpului necesar studierii dosarului. Cu atât mai mult, acest principiu trebuie respectat atunci când completul de judecată este schimbat în totalitate. Or, în speță, în mod evident cei doi judecători, membri ai completului de judecată, nu au avut când să studieze dosarul, 01.07.2014 fiind prima lor zi de muncă la Curtea de Apel București.
Prin aceasta, s-au încălcat atât normele de procedură existente în Codul de procedură penală referitoare la compunerea completului de judecată și repartizarea aleatorie (art. 354 raportat la art. 344 alin. 1 C.pr.pen.), cât și normele de repartizare aleatorie a cauzelor prevăzute în Regulament, precum și în art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 care stabilește, cu titlu general, că activitatea de judecată în toate etapele, inclusiv în apel, se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității.
În aceste condiții, s-a apreciat compunerea completului de judecată ca fiind nelegală, măsurile luate de acesta fiind lovite de nulitate absolută în condițiile art. 281 alin. 1 lit. a C.pr.pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea apelului.
2. A existat un caz de incompatibilitate cu privire la ambii judecători ai completului de judecată (art. 426 lit. d teza a II-a C.pr.pen.), în sensul că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea acestora ar putea fi afectată (art. 64 alin. 1 lit. f C.pr.pen.)
Cei doi judecători au adoptat o atitudine în mod vădit ostilă apărării încă de la primul termen de judecată, din data de 01.07.2014.
În concret, la termenul de judecată din data de .01.07.2014, noul complet de judecată a respins toate cererile și excepțiile formulate de toți avocații inculpaților, în dorința de a soluționa cu celeritate acest dosar cu orice preț, răspunzând astfel presiunilor D.N.A. cunoscute din mass-media, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale. S-au evidențiat unele dintre cele mai grave încălcări ale nomelor de drept din timpul ședinței de judecată făcute de cei doi judecători, făcând trimitere la respingerea cererilor și excepțiilor, fără ca aceștia să citească dosarul, întrucât la data de 30.06.2014 aveau calitatea de judecători ai Tribunalului București.
Deși s-a invocat la acest termen un incident procedural referitor la compunerea completului de judecată și, în vederea soluționării acestuia, s-a solicitat sesizarea completului imediat următor, conform art. 98 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, această cerere a fost respinsă chiar de completul de judecată care soluționează cauza, cu încălcarea flagrantă a normelor de competență materială menționate mai sus.
De asemenea, din cele două cereri de recuzare formulate la acest termen de alți inculpați împotriva președintei de complet, C. B., una dintre ele a fost respinsă pe fond, deși competența soluționării unei astfel de cereri aparținea unui alt complet de judecată, potrivit art. 68 alin. 2 C.pr.pen.
Totodată, instanța a dispus din oficiu luarea măsurilor asiguratorii față de bunurile inculpaților sau ale altor persoane, fără ca această măsură să fie pusă în discuția părților și fără să se întocmească o minută, deși întocmirea minutei era obligatorie. Extinderea sechestrului pe bunuri dispusă de instanță încalcă principiul de drept al contradictorialității, care impune ca orice măsură să fie pusă mai întâi în vederea inculpaților și a părților. De altfel, niciuna dintre cererile formulate la acest termen nu a fost pusă în discuția părților.
La data de 01.07.2014, în debutul ședinței de judecată, președinta completului de judecată a adus la cunoștința părților prezente o măsură pe care a luat-o în afara cadrului procesual, înaintea ședinței de judecată, prin care a dispus extinderea sechestrului asigurator și cu privire la alte bunuri ale altor persoane neimplicate în proces, inclusiv asupra celeilalte cote din imobilul deținut împreună cu fosta soție a contestatorului-condamnat, S. M., care nu avea nicio calitate procesuală și care nu a fost citată în proces.
Art. 249 C.pr.pen. prevede că instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin încheiere motivată. Or, actul prin care s-a dispus măsura asiguratorie este inexistent. Termenul din data de 01.07.2014 a fost primul termen de judecată al noului complet de judecată, astfel că nu preexistă acestei ședințe o încheiere prin care să fi fost dispusă această măsură de acest complet sau de un alt complet. S-a apreciat că prin luarea acestei măsuri instanța s-a antepronunțat cu privire la soluția ce va fi dată în cauză.
Termenul acordat în cauză a fost 07.07.2014, deși aceasta nu era o cauză urgentă. Potrivit art. 100 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, “pe perioada vacanței judecătorești se vor forma complete separate, pentru a se asigura soluționarea cauzelor urgente sau a celor care impun celeritate, precum și a celor în care a intervenit un acord de mediere, indiferent de obiectul cauzei”. Or, conform art. 355 C.pr.pen., judecata se face de urgență dacă în cauză sunt inculpați arestați preventiv sau aflați în arest la domiciliu, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile, dosarul în care este judecat contestatorul nefăcând parte din categoria cauzelor urgente. Această grabă în soluționarea dosarului aflat în apel l îndreptățit pe contestator să creadă că a fost determinată de presiunile D.N.A. făcute în acest dosar.
La data de 04.08.2014, confirmând faptul că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea acestora este afectată, au fost respinse toate cererile de probe formulate de inculpați, cu excepția înscrisurilor depuse la dosar, a căror administrare nu presupunea acordarea unui nou termen de judecată.
Pentru motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 6 C.pr.pen. alți inculpați au formulat cerere de recuzare a membrilor completului, respinsă de membrii completului, ca inadmisibilă. De asemenea, instanța de judecată a refuzat să înainteze contestațiile formulate de alți inculpați împotriva măsurilor asiguratorii dispuse.
La acest termen de judecată s-a mai formulat o nouă cerere de recuzare, oral, respinsă, de asemenea, ca fiind inadmisibilă.
S-a arătat cu privire la fiecare cerere de recuzare că îndeplinește condițiile de admisibilitate
prevăzute de art. 67 alin. 2 și 4 C.pr.pen.
De asemenea, nu erau întrunite nici condițiile prevăzute de art. 68 alin. 5 C.pr.pen., pentru fiecare temei de fapt în parte nemaifiind formulată o astfel de cerere.
S-a mai apreciat că aceste cereri au fost soluționate cu încălcarea art. 68 alin. 2 C.pr.pen.
În aceste condiții, s-a apreciat că judecata faptelor pentru care am fost trimis în judecată nu a fost efectuată de judecători independenți și imparțiali, ci de judecători asupra cărora planează suspiciuni reale de parțialitate.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului promovează în mod constant necesitatea respectării dreptului la o instanță imparțială, susținând în mod ferm importanța teoriei aparenței. S-a arătat că judecătorul nu trebuie doar să fie imparțial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparțial (De Cubber c. Belgia). Curtea a precizat că ,,fiecare judecător despre care există teama legitimă a lipsei de imparțialitate trebuie să se recuze” (Piersack c. Belgia). În cauza Porcola c. Luxemburg, Curtea a constatat violarea prevederilor art. 6 § 1 din Convenție, arătând că ,,simpla îndoială, oricât de puțin justificată ar fi ea, este suficientă pentru a altera imparțialitatea instanței” (același argument a fost preluat și în alte cauze mai recente: Boulois c. Luxemburg; NejdetȘahin .; Vaillant c. Franța, etc.). Curtea a reiterat constant faptul că este fundamental ca într-o societate democratică instanțele să inspire încredere publicului (Padovani c. Italia; Kyprianou c. Cipru; Krivoshapkin c. Rusia).
În ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a judecătorului, Curtea europeană a subliniat, în cauza Piersack c. Belgiei, că inclusiv aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere.
În cauza I. L. T. c. România, deși în speță era vorba de luarea unei alte măsuri procesuale, Curtea a reamintit o chestiune esențială relativ la imparțialitatea judecătorilor care soluționează în primă instanță sau în apel un dosar penal. Astfel, potrivit Curții, în principiu, faptul că un judecător ce soluționează cauza în primă instanță sau în apel a luat deja alte decizii în aceeași cauză nu poate justifica de unul singur temerile reclamantului cu privire la imparțialitatea magistratului. Cu toate acestea, Curtea a subliniat că imparțialitatea completului de judecată în acest caz se analizează având în vedere întinderea și natura măsurilor în discuție (I. L. T. c. Ro., în același sens: Hauschildt c. Danemarca; Nortier c. Olanda; Saraiva de Carvalho c. Portugalia; Alony Kate c. Spania).
În altă ordine de idei, Curtea de la Strasbourg a arătat că pentru aprecierea satisfacției cerinței independenței unei instanțe trebuie să se țină cont de mai mulți factori, printre care și modul de desemnare a membrilor ce compun completul de judecată, precum și aparența de independență (Cooper c. Regatul Unit; Greaves c. Regatul Unit; Bryan c. Regatul Unit). În mod indubitabil, sub acest aspect există temeri cu privire la imparțialitatea membrilor completului de judecată desemnați în vederea soluționării cauzei sale. Astfel, în prezentul dosar nu a fost respectat principiul repartizării aleatorii a cauzei, cu încălcarea flagrantă a art. 11 și art. 53 alin. 1 din Legea 304/2004.
În speță, prin Hotărârea nr. 187 din data de 26.06.2014, Colegiul de conducere al Curții de Apel București a hotărât desemnarea judecătorilor C. B. și A. M. M. în completul C5 Continuitate, fără a preciza care sunt motivele obiective pentru care nu s-a procedat la repartizarea aleatorie a cauzei.
Or, Curtea europeană a decis că organizarea sistemului judiciar precum și competența în materie penală nu pot fi lăsate la aprecierea puterii judecătorești, tocmai pentru că art. 6 § 1 impune necesitatea existenței unei instanțe independente și imparțiale prevăzută de lege.În doctrină s-a arătat că orice judecător despre care se poate crede că nu ar fi pe deplin imparțial cu privire la judecarea cauzei ce i-a fost dată spre soluționare este obligat să se abțină să o soluționeze.
Toate reglementările europene în materie promovează necesitatea respectării aparenței, recomandându-se ca ,,judecătorii să acționeze liberi de orice influență externă nepotrivită și să fie percepuți astfel” (pct. 60 din Recomandarea (2010)12 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei). Deopotrivă, s-a subliniat că magistrații ,,trebuie să adopte în toate cazurile un comportament imparțial, pentru a se evita suspiciuni de parțialitate în conștiința justițiabilului”, motiv pentru care ,,aparențele trebuie salvate atât în exercițiul funcției, cât și în alte activități ale judecătorului” (pct. 21 din Opinia nr. 3/2002 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni). La pct. 12 din Opinia nr. 3/2002 se mai subliniază că ,,nu este suficient ca un judecător să fie liber de orice relații, părtinire ori influență inadecvată, ci trebuie de asemenea să pară astfel în fața unui observator rezonabil, în caz contrar încrederea în justiție putând fi subminată”. În art. 5 din Statutul Universal al Judecătorilor, adoptat la 17.11.1999, se arată că ,,judecătorul trebuie să fie și să apară imparțial în exercițiul funcției sale”.
Pentru aceste motive, s-a solicitat, în temeiul art. 426 lit. d C.pr.pen., desființarea deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării apelului.
S-a mai solicitat să se constatate că prezenta contestație întrunește toate condițiile prevăzute de art. 431 alin. 2 C.pr.pen., pentru a fi admisă în principiu, fiind introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. 1 C.pr.pen.
De asemenea, în temeiul art. 430 C.pr.pen., s-a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 888/A din data de 08.08.2014, până la soluționarea prezentei contestații.
În drept, au fost invocate prevederile art. 426 alin. 1 lit. d, art. 430 și art. 431 C.pr.pen.
La dosar a fost atașat dosarul nr._/3/2012** al Curții de Apel București - Secția a II-a Penală.
Analizând cererea de contestație în anulare, sub aspectul admisibilității sale în principiu, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 701/F/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012**, contestatorul S. J. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C.pen. 1969 rap. la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 și art. 75 lit. a C.pen. 1969.
Prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012**, au fost admise apelurile formulate împotriva sentinței penale nr. 701/F/26.09.2013 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații V. D., P. C., S. J. C., M. G., P. S., S. V. N., P. F. A., B. C., S. G., M. G., P. A. și E. V. și, în ceea ce îl privește pe contestatorul S. J. C., s-a dispus, urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia, condamnarea sa la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 C.pen. rap. la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 77 lit. a C.pen. și art. 5 C.pen.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare, potrivit art. 431 alin. 1 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:
În baza art. 426 C.pr.pen., contestația în anulare poate fi cerută când: a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În temeiul art. 431 alin. 1 C.pr.pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părților.
Referitor la motivul de contestație constând în aceea că instanța nu a fost compusă potrivit legii (art. 426 lit. d teza I C.pr.pen.)
Noțiunea de compunere a completului de judecată vizează numărul de judecători care intră în completul de judecată desemnat cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în apel, distinct de noțiunea de constituire a instanței care are în vedere alcătuirea instanței din judecător/judecători, grefier și procuror.
Astfel, potrivit art. 354 alin. 1 și 2 C.pr.pen., instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege; completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei, când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
Din acest punct de vedere, art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/3004 privind organizarea judiciară prevede că apelurile se judecă în complet format din 2 judecători; iar potrivit art. 11 din același act normativ, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.
Raportând ansamblul prevederilor legale sus-menționate în prezenta cauză, Curtea constată că, în dosarul nr._/3/2012*** al Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, în care s-a pronunțat decizia penală ce face obiectul prezentei cereri de contestație în anulare, de la termenul de judecată din data de 01.07.2014 până la ultimul termen de judecată, din data de 05.08.2014, când s-a declarat terminată cercetarea judecătorească și s-a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor, componența completului de judecată, format în mod legal din doi judecători, a rămas neschimbată, fiind, așadar, respectate dispozițiile legale incidente în materie.
În consecință, criticile formulate de contestatorul-condamnat - referitoare la nelegalitatea compunerii completului de judecată care a soluționat cauza în calea de atac a apelului, întrucât, în opinia sa, desemnarea completului s-a realizat în mod direct printr-o hotărâre a colegiului de conducere al Curții de Apel București, fără să se parcurgă procedura impusă de normele de repartizare, cu încălcarea flagrantă a principiului distribuirii aleatorii a dosarelor - exced noțiunii de compunere a completului de judecată, în accepțiunea pe care această noțiune o are conform art. 354 alin. 1 și 2 C.pr.pen. și art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/3004.
De altfel, Curtea constată că modalitatea de desemnare a membrilor unui complet de judecată este, potrivit art. 22 alin. 1 lit. b și c din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, de aprobare a Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, atribuția exclusivă a colegiului de conducere al instanței.
În acest context, este evident că orice aspecte referitoare la modalitatea de desemnare a membrilor unui complet de judecată excede sferei de cuprindere a conceptului de compunere a completului de judecată în accepțiunea dată de Codul de procedură penală, astfel că orice pretinse nelegalități referitoare la stabilirea modalității de desemnare a membrilor unui complet de judecată de către colegiul de conducere al instanței nu pot fi cenzurate prin prisma dispozițiilor procesual-penale relative la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. 1 lit. d teza I C.pr.pen.
În consecință, Curtea constată că acest motiv de contestație în anulare invocat de către contestatorul-condamnat nu se circumscrie prevederilor legale la care acesta a făcut referire.
Referitor la motivul de contestație constând în aceea că a existat un caz de incompatibilitate cu privire la ambii judecători ai completului de judecată (art. 426 lit. d teza a II-a C.pr.pen.), în sensul că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea acestora ar putea fi afectată (art. 64 alin. 1 lit. f C.pr.pen.)
Din acest punct de vedere, Curtea constată faptul că la termenele de judecată din datele de 01.07.2014, 07.07.2014, 04.08.2014 și 05.08.2014, în dosarul nr._/3/2012** al Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, atât apărătorul ales al contestatorului-condamnat, cât și apărătorii celorlalți apelanți-inculpați au formulat cereri de recuzare a completului de judecată care a soluționat cauza în calea de atac a apelului, pentru aceleași motive de fapt și temeiuri de drept pe care contestatorul-condamnat le-a invocat și în cererea de contestație în anulare ce face obiectul prezentului dosar.
Aceste motive vizează instituirea și extinderea sechestrului asigurator asupra bunurilor aparținând inculpaților și respingerea unora dintre cererile inculpaților de suplimentare a probatoriului, ceea ce, în opinia apelantului-inculpat – contestatorul-condamnat din prezenta cauză – determină incompatibilitatea judecătorilor în privința cărora planează suspiciunea rezonabilă în sensul că imparțialitatea acestora ar putea fi afectată prin aceea că s-au antepronunțat cu privire la soluția pe care urmau să o pronunțe în apel.
În acest context, Curtea constată că respectivele cereri de recuzare formulate la toate cele 4 termene de judecată a cauzei în calea de atac a apelului nu mai pot fi supuse cenzurii instanței învestite cu soluționarea unei cereri de contestație în anulare, întrucât este evident că rațiunea pentru care a fost reglementată calea extraordinară de atac a fost aceea ca aspectele de fapt și de drept invocate în cadrul acestei căi extraordinare de atac să nu fi fost supuse analizei instanțelor care au soluționat cauza în fond și în apel. În caz contrar, ar însemna ca însăși autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțate să fie nerespectată, prin repunerea în discuție a unor chestiuni ce au făcut obiectul dezbaterilor cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță și în calea de atac a apelului.
În acest context, Curtea reține că susținerile formulate de către contestatorul-condamnat în cerere sunt nefondate și nesusținute de actele și lucrările dosarului.
Pentru aceste motive, Curtea constată că, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, nu se poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția (în speță, de condamnare) dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritatea de lucru judecat.
Așadar, a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera și nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile prevăzute de art. 426 și urm. C.pr.pen.
În consecință, potrivit temeiurilor de fapt și de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 431 alin. 1 C.pr.pen., va respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat S. J. C. împotriva deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012**.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 30 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 431 alin. 1 C.pr.pen., respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat S. J. C. (în prezent încarcerat în Penitenciarul București - Rahova)împotriva deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012**.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 30 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2014.
Președinte, Judecător,
C. B. I. C.
Grefier,
R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
2 ex. / 08.10.2014
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1137/2014. Curtea... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1114/2014. Curtea... → |
|---|
