Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 572/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 572/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 572/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.572/R

Ședința publică din data de 27.03.2013

Curtea constituită din:

Președinte: G. D.

Judecător: C. E. R.

Judecător: N. A.

Grefier: R. C. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror M. S..

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, recurenții intimați inculpați B. M. A., M. G., P. G., P. L., recurenții moștenitori ai inculpatului T. R. P., respectiv S. (F. T.) A. M., T. R. P., recurenții părți civile A. M., A. V., B. G., B. V., CĂRĂULAȘU E., C. BĂNUȚA, C. E., C. G., C. N., D. M., D. E., D. M., D. N., G. I., G. G., H. A. M., I. C. M., M. M., P. M. E., R. M., S. D., S. V., S. G. L., S. M. T. M., Ș. P., V. L., V. E., Z. S., Z. I., Z. S., Z. R., recurentul parte responsabilă civilmente S.C. B. O. S.A. împotriva sentinței penale nr.513/28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._ .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 26.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.03.2013, respectiv 27.03.2013, când a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.513 din data de 28.05.2012, Judecătoria sectorului 2 București a hotărât:

I. În baza art.334 Cod procedură penală. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului P. G. din infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000 în infracțiunile prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000 și art. 26 rap. la art.11 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) Cod penal.

II.1. În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit. d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.11 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.75 lit. a) Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.a) Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.a) (persoanele vătămate D. M., P. I., P. M., I. T. și M. D., părțile vătămate D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L.) și lit. b) (părțile vătămate Ș. P. și A. M.) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art.194 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art. 75 lit.a) Cod penal.

2. În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.11 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.75 lit.a) Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.a) Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.a) (persoanele vătămate D. M., P. I., P. M., I. T. și M. D., părțile vătămate D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L.) și lit. b) (părțile vătămate Ș. P. și A. M.) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art.194 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.a) Cod penal.

3. În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.a) (partea vătămată B. G.) și lit.b) (partea vătămată Ș. P.) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul T. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de șantaj prev. și ped. de art.26 rap. la art.194 alin 1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul T. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art.290 Cod penal.

4. În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpata B. M. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art.26 rap. la art.11 și la art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.a) Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, a achitat pe inculpata B. M. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de șantaj prev. și ped. de art.26 rap. la art.194 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.a) Cod penal.

5. În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul P. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.26 rap. la art.11 din Legea nr.78/2000.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul P. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

III. În baza art.346 Cod procedură penală, rap. la art.14 Cod procedură penală. a luat act de retragerea acțiunii civile formulată inițial de partea civilă D. M..

În baza art.346 Cod procedură penală, rap. la art.14 Cod procedură penală, a luat act că persoanele vătămate P. I., P. M., I. T. și M. D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală, rap. la art.10 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, a respins ca inadmisibile pretențiile civile care ar decurge din infracțiunile de șantaj săvârșite de inculpații M. G. și P. L. și din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de B. M. A., solicitate de părțile civile D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L..

În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală, rap. la art.10 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, a respins ca inadmisibile pretențiile civile care ar decurge din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de inculpatul T. A., solicitate de partea civilă B. G..

În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală, rap. la art.10 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, a respins ca inadmisibile pretențiile civile care ar decurge din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de inculpata B. M. A., solicitate de părțile civile Ș. P. și A. M..

În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală, rap. la art.10 alin.1 lit.b) Cod procedură penală, a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile Ș. P. și A. M., în ceea ce privește pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea infracțiunilor de șantaj de către inculpații M. G. și P. L..

În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală, rap. la art.10 alin.1 lit.b) Cod procedură penală, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. P., în ceea ce privește pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj de către inculpatul T. A..

A respins, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile civile C. E., D. M., S. M. T., P. MIHADELA E., S. D., S. V., D. N., HAUCA A. M., Z. S., G. G., în ceea ce privește pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj.

A respins, ca inadmisibile, celelalte pretenții civile formulate de părțile civile.

IV. În baza art.357 alin.2 lit.c) rap. la art.353 alin.3 Cod procedură penală și art.10 lit.b) Cod procedură penală, a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra unui număr de 695.933 acțiuni B., deținute de inculpatul M. G., având o valoare nominală de 0,100 lei, asupra unui număr de 904,144 acțiuni B., deținute de inculpatul P. L., având o valoare nominală de 0,100 lei și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M. G. și P. L., dispusă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .

În baza art.357 alin.2 lit.c) rap. la art.353 Cod procedură penală, a dispus ridicarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților P. G. și Bârligă M. A., dispusă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .

V. În temeiul art.192 alin.1 pct.3 lit.a) și alin.4 Cod procedură penală. a obligat pe fiecare din părțile civile D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., C. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., A. M., R. M., D. M., Z. S., B. G., S. M. T., S. G. L., V. L., Ș. P., P. MIHADELA E., S. D., S. V., D. N., HAUCA A. M., Z. S. și G. G. să plătească câte 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând coroborat ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:

A. Înființarea și privatizarea ., înființarea Asociației Salariaților pentru Privatizarea . (PAS) și înstrăinarea pachetului de acțiuni reprezentând 40% din capitalul social al ..

..A., cu sediul în Municipiul București, ., sector 2, a fost înființată în temeiul Legii nr.15/1990 și a Hotărârii Guvernului nr.1040/25.09.1990, prin preluarea patrimoniului fostei Întreprinderi Comerciale de Stat B. O. București.

S. Comercială B. O. SA a fost înregistrată la Camera de Comerț și Industrie – Oficiul Registrului Comerțului Municipiului București sub nr. J 140/_.

Ulterior, . a fost supusă procesului de privatizare, potrivit unei metode stabilite de Fondul Proprietății de Stat (FPS), constând în licitația deschisă, fără preselecție, hotărându-se astfel înstrăinarea pachetului de acțiuni gestionat de FPS, reprezentând 40% din capitalul social al S.C. B. O. S.A.

În vederea cumpărării pachetului de acțiuni respectiv (40% din capitalul social al S.C. B. O. S.A.), a fost înființată, în baza art. 2 alin. 1 din Legea 77/1994, Asociația Salariaților pentru Privatizarea S.C. B. O. S.A. (PAS). Prin actul de constituire, această asociație avea ca scop dobândirea și folosirea, în condițiile legii, în numele și pentru persoanele care o constituie, de acțiuni ale societății comerciale B. O., care se privatizează (art. 1 coroborat cu art. 4 lit. a) și lit. e) din Statutul Asociației Salariaților pentru Privatizarea S.C. B. O. S.A. – f. 186-193 vol. I dup). Obiectivele asociației erau, printre altele, să solicite și să primească credite bancare pentru cumpărare de acțiuni, încheierea contractelor referitoare la privatizare (cumpărare de acțiuni), să dețină acțiunile dobândite prin privatizare, până la achiziționarea lor integrală, să transmită membrilor asociației, imediat după achitare, acțiunile dobândite, să gajeze acțiunile pentru creditul luat în scopul cumpărării lor, să exercite dreptul de vot în A. ., corespunzător acțiunilor deținute, să organizeze vânzarea-cumpărarea acțiunilor între membri asociației (art. 4 din Statutul Asociației Salariaților pentru Privatizarea S.C. B. O. S.A. – f. 186-193 vol. I dup). În conformitate cu dispozițiile art.39 din Legea nr.77/1994, PAS B. O. înceta activitatea (intra în dizolvare) urmată de lichidare atunci când scopul pentru care a fost constituită era realizat prin plata tuturor datoriilor și distribuirea acțiunilor către membrilor săi, ori dacă numărul membrilor săi devenea mai mic de ¼ din numărul total al membrilor de la data constituirii.

Asociația Salariaților pentru Privatizarea S.C. B. O. S.A. (PAS) a participat la licitație alăturat altor ofertanți (proces-verbal încheiat în data de 23.01.1996 în cadrul ședinței de licitație deschisă fără preselecție organizată pentru vânzarea acțiunilor . București – f. 63-66 vol. VIII dup).

În cadrul licitației, au existat trei oferte identice, respectiv PAS, M. G. și ., care au oferit același preț, 32.000 lei pe acțiune, ceilalți participanți oferind prețuri mai mici.

Comisia de licitație a analizat cele trei oferte cu același preț pe acțiune (32.000 lei/acțiune) și aceleași condiții de plată (plată integrală a întregului pachet de acțiuni scos la vânzare) și a adjudecat licitația în favoarea PAS, în baza dispozițiilor art. 5 din Metodologia de desfășurare a vânzării acțiunilor societăților comerciale cu capital de stat prin licitație publică fără preselecție aprobată în ședința Consiliului de Administrație al FPS din 18.01.1996 (proces-verbal încheiat în data de 23.01.1996 în cadrul ședinței de licitație deschisă fără preselecție organizată pentru vânzarea acțiunilor . București – f. 63-66 vol. VIII dup), potrivit cărora „în cazul în care prețul pe acțiune este identic la mai mulți ofertanți ale căror oferte cumulate depășesc pachetul pus în vânzare, se procedează astfel: se preferă ofertele cu plata integrală; se preferă ofertele asociației salariaților și membrilor conducerii (constituită potrivit Legii 77/1994) în condițiile art. 48 din Legea nr. 58/1991, la prețul de adjudecare comun al tuturor ofertanților; se preferă ofertele pentru pachetul cel mai mare; celorlalți ofertanți li se solicită reformularea ofertei în limita acțiunilor rămase după operarea preferințelor de mai sus (în acest ultim caz se poate accepta și un pachet mai mic de 5% rezultat pentru ultimul ofertant); în cazul când sunt mai multe oferte identice care nu pot fi departajate conform preferințelor de mai sus, comisia de licitație va stabili cui i se atribuie pachetul rămas, ținând seama de interesele societății comerciale, cu menționarea motivației în procesul verbal” (art. 5 din Metodologia de desfășurare a vânzării acțiunilor societăților comerciale cu capital de stat prin licitație publică fără preselecție aprobată în ședința Consiliului de Administrație al FPS din 18.01.1996 – f. 495-497 vol. VIII dup).

Acțiunile au fost cumpărate conform Statutului Asociației, în numele tuturor membrilor care au subscris la o asemenea operațiune, și au reprezentat 40% din capitalul social al societății, numărul de acțiuni dobândite de PAS fiind de 5.350.300, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare nr.47/21.02.1996 între Fondul Proprietății de Stat și PAS B. O. (f. 2-8 vol. VIII dup).

Operațiunile comerciale aferente procesului de privatizare au fost operate la Oficiul Registrului Comerțului sub nr._ la data de 12.09.1997 sub forma „înscrierilor de mențiuni”, inclusiv referitor la modificarea Statutului ., prin act adițional potrivit căruia devenea societate comercială deschisă (f. 357-367 vol. VI dup).

Acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat de Asociația pentru Privatizarea B. O. S.A. (PAS) au fost evidențiate în contul nr._, deschis de Registrul Român al Acționarilor (RRA) la data de 12.02.1998 (5.350.300 acțiuni), și transferate la 24.05.2000 în alt cont, anume_ (f. 285-286 vol. X dup).

Pentru achitarea acțiunilor de la Fondul Proprietății de Stat, Asociația Salariaților pentru Privatizarea S.C. B. O. S.A. (PAS) a împrumutat de la Banca Comercială Română suma de 4._ lei (contract nr. 327/23.05.1996), cu scadența la 5 ani, garanția reprezentând-o însăși acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat (f. 322-323 vol. XI dup). PAS B. O., conform contractului încheiat cu banca, avea obligația asumată să nu înstrăineze sau gajeze acțiunile care garantau creditul, înaintea rambursării acestuia și a dobânzilor aferente. Această obligație a fost comunicată la Registrul Român al Acționarilor care a instituit gajul în favoarea B. (f. 323 vol. XI dup).

PAS B. O. a achitat o parte din creditul acordat de B. din profitul înregistrat de societatea comercială B. O. SA.

Adunarea Generală a PAS B. O. a hotărât însă, la 28.04.2000, contractarea unui credit în sumă de 900 milioane lei (începând cu 15.05.2000) de la Banca Transilvania, rambursabil în 5 ani, destinat achitării împrumutului acordat inițial de Banca Comercială Română, întrucât această bancă nu a acceptat reeșalonarea creditului luat de PAS B. O. (contract nr. 23/28.04.2000 – f.257-260 vol. I dup). Garanția creditului a fost asigurată, în final, prin gaj pe acțiuni în valoare de 5._ lei (5.350.300 acțiuni cu valoare nominală de 1000 lei fiecare) (contract de gaj comercial nr.1/23.05.2000 - f. 256 vol. I dup), iar Registrul Român al Acționarilor a confirmat Băncii Transilvania, Sucursala B. O. (adresa nr._/25.05.2000 – f. 255 vol. I dup), constituirea gajului pe 5.350.300 acțiuni înscrise în contul de gaj nr.1/23.05.2000, creditor gajist fiind Banca Transilvania.

Conform extrasului de cont nr. 107/05.04.2001 emis de Banca Transilvania, din totalul creditului acordat, la data de 04.04.2001, clientul PAS B. O. mai avea de restituit suma de_ ROL (f. 3227 vol. XVI). În data de 05.04.2001, Banca Transilvania a retras din contul PAS B. O. suma totală de_ ROL reprezentând rambursarea creditului (5 rate în valoare de 15.000.000 ROL fiecare și_ ROL cu titlu de rambursare anticipată credit) și 4.191.781 ROL reprezentând rambursare dobândă (f. 3227 vol. XVI). Ca urmare a acestor operațiuni, la data de 05.04.2001, Banca Transilvania și-a acoperit în totalitate datoriile pe care clientul PAS B. O. le avea în baza contractului de credit nr. 23/28.04.2000 și prin adresa nr. 4065/10.04.2001 banca solicită RRA radierea gajului constituit de asociație în baza contractului de gaj nr. 1/23.05.2000 (f. 3224 vol. XVI dup). Prin urmare, la data de 05.04.2001, creditul acordat PAS B. O. de către Banca Transilvania a fost achitat.

Oricum, procesul de privatizare al . a fost încheiat o dată cu cesionarea către SIF a acțiunilor reprezentând 30% din totalul deținut de Fondul Proprietății de Stat (f. 56 vol. VIII dup). Oficiul Registrului Comerțului București a consemnat înscrierea de mențiuni, privind cesionarea acțiunilor B. O. SA, sub nr._ din data de 12.09.1997 (f. 357-367 vol. VI dup). La Anexa nr. 6.5 a acestui înscris se regăsește următoarea aserțiune: „FPS transmite către PAS B. O. SA 5.350.300 acțiuni a 1.000 lei fiecare, în valoare totală de 5._ lei (40% din capitalul social) conform act vânzare-cumpărare nr. 47/1996, modif. prin acte adiționale ulterioare. FPS transmite către SIF Muntenia (fostă FPP Muntenia) 4.012.725 acțiuni a 1.000 lei fiecare în valoare de 4._ lei (30% din capitalul social, în vederea cesionării cf. act cesiune_/1997).

B. Achiziționarea de pe piața RASDAQ în perioada 1997-1998 a pachetului de 7,4% din acțiunile ..

Deoarece S.C. B. O. S.A. a devenit societate comercială deschisă, acțiunile acesteia au fost scoase la tranzacționare pe piața secundară RASDAQ, cu începere din 30.07.1997 și s-au supus reglementării Consiliului Național de V. Mobiliare (CNVM).

În aceste condiții, suplimentar acțiunilor cumpărate de la FPS, PAS B. O. a mai achiziționat de pe piața RASDAQ, în perioada 1997-1998, încă 7,40% din acțiunile S.C. B. O. S.A., astfel încât PAS a ajuns să dețină un portofoliu de acțiuni reprezentând 47,40% din capitalul social al acestei societăți. Prin cumpărarea a încă 989.012 acțiuni (7,40%), PAS B. O. deținea la acel moment 6.339.312 acțiuni.

Persoanele care făceau parte din PAS B. O. și au optat pentru cumpărarea de acțiuni B. (cum erau simbolizate în piața de capital) de pe piața RASDAQ au depus în numerar, într-un cont al PAS, sumele necesare pentru cumpărarea acestora de pe piața reglementată. Inculpatul P. L. a subscris astfel pentru 80.000 acțiuni pe care le-a plătit integral cu suma totală de 90.000.000 lei (f. 192 și f. 194 vol. IX dup). Cumpărarea de către membri PAS a tuturor acestor acțiuni a fost realizată prin ordinele de vânzare semnate de reprezentanții legali ai PAS B. O., în urma opțiunilor unora dintre membri acestei asociații care au depus bani în acest scop, acțiunile fiind achiziționate în numele PAS B. O..

Acțiunile cumpărate de PAS B. O. de pe piața reglementată RASDAQ, prin intermediul societăților de valori mobiliare, au fost transferate în alte conturi la Registrul Român al Acționarilor (RRA) decât cel în care erau evidențiate acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat (f. 285-286 vol. X dup).

În acest context, la 12.05.1998, C.N.V.M. a emis o circulară referitor la modul de înregistrare în Registrul Român al Acționarilor (RRA) a acțiunilor cumpărate în procesul de privatizare, în sensul că asociațiile se înscriu în Registrul acționarilor ca proprietare de acțiuni, însă numai pentru cele obținute în procesul de privatizare, până la plata integrală a acestora. Acțiunile cumpărate de pe piețele secundare de valori mobiliare urmau a fi trecute în Registrul acționarilor ca fiind proprietatea membrilor asociației (PAS) care le-au plătit, deoarece aceștia pot vinde/cumpăra acțiuni în nume și pe cont propriu, prin intermediul societăților de valori mobiliare autorizate (f. 197 vol. IX dup).

C. Anularea tranzacțiilor prin care PAS B. O. a achiziționat de pe piața RASDAQ pachetul de 7,4% din acțiunile . – Ordonanța CNVM nr. 252/24.07.2000.

În urma emiterii Circularei C.N.V.M. din data de 12.05.1998, inculpatul P. L. (membru PAS) a cerut Consiliului de administrație al PAS B. O., cu adresa nr.51/04.11.1998, înregistrarea în Registrul acționarilor, pe numele său, a celor 80.000 de acțiuni cumpărate de pe piața RASDAQ (f. 196 vol. IX dup), și, totodată, a sesizat C.N.V.M. referitor la faptul că PAS B. O. refuză să transfere acțiunile B. cumpărate de pe piața RASDAQ, în conturile personale ale membrilor care au subscris la cumpărarea lor (f. 198-199 vol. IX dup).

În această stare de fapt apărută, la data de 18.11.1998, Adunarea Generală a PAS B. O. a hotărât excluderea din Asociația salariaților (PAS) a acționarului P. L., sub motivarea că acesta a ascuns premeditat împrejurarea că el a avut contractul de muncă desfăcut, întrucât în conformitate cu prevederile art.3 alin. 2 din Legea 77/1994, din Asociația salariaților nu pot face parte persoanele care au avut contractul de muncă desfăcut din motive imputabile lor. Or, inculpatul P. L., în cererea sa de a accede în PAS B. O., nu a făcut mențiunile referitoare la întrunirea condițiilor impuse de lege (f. 200-205 vol. IX dup).

Ulterior, la 26.11.1998, inculpatul P. L. a formulat o . precizări cu privire la plângerea inițială, în care a dezvoltat aspectele arătate anterior (f. 206-212 vol. IX dup), după care, la 14.04.2000, a formulat o nouă plângere către CNVM, prin care a solicitat să i se răspundă la plângerile inițiale formulate (f. 213 vol. IX dup). Prin această din urmă plângere, inculpatul P. L. a solicitat CNVM și anularea tuturor tranzacțiilor prin care PAS a achiziționat acțiuni de pe piața RASDAQ, fără a fi autorizată în acest sens.

Ulterior, la data de 30.06.2000, inculpatul P. L. a formulat o contestație prealabilă în contencios administrativ (în baza art.1 și art.5 din Legea 29/1990) adresată C.N.V.M., prin care a cerut emiterea unei ordonanțe de anulare a tranzacțiilor prin care PAS B. O. a cumpărat de pe piața de capital pachetul de 7,4% din acțiunile S.C. B. O. S.A., peste pachetul de acțiuni luat de la Fondul Proprietății de Stat, prin efectul privatizării (f. 214-216 vol. IX dup).

Totodată, la data de 05.07.2000, inculpatul a mai formulat o nouă plângere, adresată mai multor instituții, prin care a învederat și solicitat aceleași aspecte (f. 217-220 vol. IX dup).

C.N.V.M. a emis astfel Ordonanța nr.252 din 24.07.2000, conform celor stabilite în ședința din 21.07.2000, prin care a dispus:

- anularea tranzacțiilor prin care PAS B. O. a achiziționat de pe piața RASDAQ acțiunile emise de S.C. B. O. S.A., reprezentând 7,4% din capitalul social al emitentului;

- ridicarea suspendării de la tranzacționare a emitentului S.C. B. O. S.A., numai în scopul vânzării pachetului de 7,4% acțiuni B., pe piața RASDAQ (de menționat că, la data de 17.02.1999, acțiunile emitentului S.C. B. O. S.A. au fost suspendate de la tranzacționare de către ANSVM, care era la vremea respectivă autoritatea reglementatoare -organism de auto-reglementare pentru SVM – uri);

- aducerea la îndeplinire a ordonanței de către PAS B. O., societățile de valori mobiliare ce au fost implicate, Registrul Român al Acționarilor, SNCDD și ANSVM (f. 221-223 vol. IX dup).

Ordonanța CNVM nr. 252/24.07.2000 a fost transmisă sub semnătură președintelui A. M. Ț. către următoarele persoane juridice: Registrul Român al acționarilor, S.N.C.D.D., A.N.S.V.M., SVM UNICAPITAL SA, SVM ACTIVE INTRANAȚIONAL SA, INTERMOB SVM SA, PAS .. Adresa de înaintare prin care a fost înaintată Ordonanța 252/2000 către instituțiile și societățile sus-menționate are nr. 7952 din data de 24.07.2000 (f. 226 vol. IX dup).

La data de 25.07.2000, președintele ANSVM Vergil P. a notificat prin adresa nr. 8513 transmisă către CNVM (și în atenția SVM UNICAPITAL, SVM ACTIVE INTERNAȚIONAL SA, SVM INTERMOB SA, SNCDD, RRA și RASDAQ SRL) faptul că „…după identificare datelor necesare privind acțiunile care fac obiectul ordonanței și verificarea acestora de către toate Instituțiile Piețe se va proceda la vânzarea pachetului de acțiuni pe Piața RASDAQ în conformitate cu prevederile art. 2 ale Ordonanței” (f. 227 vol. IX dup).

D. Vânzarea unui număr de 904.545 acțiuni ca o consecință pe piața de capital generată de Ordonanța CNVM nr. 252/24.07.2000 și achiziționarea a 904.144 dintre acestea de către inculpatul P. L. la data de 27.02.2000.

La 17.02.1999, S.C. B. O. S.A., prin director general Ș. N. și a președintelui PAS B. O., M. D., cu adresa nr.873, a cerut CNVM suspendarea de la tranzacționare a emitentului S.C. B. O. S.A., până la elucidarea unor tranzacții cu acțiuni B. făcute fără acordul proprietarilor, aflate în portofoliul lui S. I. D. la Registrul Român al Acționarilor (f.2 vol.XI dup).

Urmare acestui fapt, la 17.02.1999, ANSVM – care la data respectivă era organism de autoreglementare și cu autoritate să suspende emitenții listați, a suspendat tranzacțiile cu acțiuni B. (f. 2 vol. XI dup). CNVM a oprit, la rândul său, depunerile și retragerile acțiunilor B. la Registrul Român al Acționarilor, cât și decontările în cadrul SNCDD, toate în scopul reglementării situației structurii reale a acționariatului S.C. B. O. S.A. (f. 2-3 vol. XI dup)

Ulterior, CNVM a emis Ordonanța nr.251 din 24.07.2000, prin care a dispus ridicarea restricției de tranzacționare cu acțiuni B. pentru SNCDD în data de 26.07.2000, între orele 10.00 – 15.00, pentru transferul portofoliului de acțiuni al lui S. I. D. la Registrul Român al Acționarilor în cont restricționat (f. 49-50 vol. XI dup), însă au fost transferate în conturile Registrului Român al Acționarilor și alte acțiuni B. aflate la SNCDD, peste cele deținute de S. I. D..

La data de 25.07.2000, președintele ANSVM Vergil P. a notificat prin adresa nr. 8543 transmisă către CNVM (și în atenția SVM UNICAPITAL, SVM ACTIVE INTERNAȚIONAL SA, SVM INTERMOB SA, SNCDD, RRA și RASDAQ SRL) faptul că „... începând cu data de 27.07.2000, ora 10, se ridică suspendarea de la tranzacționare a emitentului . numai în scopul vânzării pachetului de 7,4% acțiuni B. care fac obiectul acestei Ordonanțe (nr. 252/24.07.2000)” (f. 230 vol. IX dup).

În acest context, C.N.V.M. a emis Ordonanța nr.252 din 24.07.2000.

În speță, consecințele pe piața de capital generate de Ordonanța CNVM nr.252/24.07.2000 au avut ca urmare vânzarea acțiunilor în număr de 904.545 de către S.C. Active Internațional S.A. și SVM Intermob S.A., Unicapital S.A. refuzând aplicarea ordonanței, motiv pentru care a și fost sancționată (f. 381-382 vol. XI dup).

Acțiunea respectivă a avut urmări și în ceea ce-l privește pe inculpatul P. L., în sensul că, la 26.07.2000, au fost transferate 2.355.797 acțiuni din contul acestuia la SVM Active Internațional SA la Registrul Român al Acționarilor (17,612% din capitalul social al .). Acțiunile B. transferate la Registrul Român al Acționarilor nu au inclus și cele 989.012 acțiuni reprezentând 7,4% din capitalul societății, întrucât acestea erau deja transferate la Registrul Român al Acționarilor în conturi deschise pentru PAS B. O.. Aceste acțiuni aflate în contul Registrului Român al Acționarilor, tot la 26.07.2000, au fost transferate către SNCDD pentru a fi vândute conform Ordonanței 252/2000.

Cele 904.545 acțiuni au fost vândute în data de 27.07.2000.

Din cele 904.545 acțiuni vândute de societățile de valori mobiliare arătate mai sus, inculpatul P. L. a cumpărat 904.144 acțiuni, reprezentând 99,96% din total. Valoarea acțiunilor a fost achitată de inculpat în numerar (chitanțe fiscale din 27.07.2000 – f. 232 vol. IX dup).

Așa cum rezultă din fișa contului inculpatului P. L. deschis la Active Internațional S.A., soldul inițial era de 7.652.530 lei, în aceeași zi - 27.07.2000 - înregistrându-se încasarea în numerar a sumelor de 1._ lei și de 1._ lei reprezentând avans cumpărare acțiuni (chitanțele nr._ și_ din 27.07.2000) (f.80 vol. XIII dup).

Ordinele de cumpărare semnate de inculpatul P. L. din 27.07.2000 (f. 234-235 vol. XIII dup) au fost executate de SVM Active Internațional. Prin ordinul limită de cumpărare nr.1101, emis la ora 12.50, s-au cumpărat 353.350 acțiuni B. la prețul de 2.700 lei/acțiune (tranzacție CROSS) și prin ordinul limită nr.1102, emis la ora 12.58, s-au cumpărat 550.794 acțiuni B. cu prețul de 2710 lei, vândute de SVM Intermob S.A.

Prin urmare, la opt minute după emiterea primului ordin, inculpatul P. L. a semnat un alt ordin de cumpărare (nr.1102), pentru achiziționarea de acțiuni B. la prețul de 2710 lei, achiziționând întregul pachet de acțiuni pus în vânzare de SVM Intermob S.A.

Din partea SVM Active Internațional S.A., ordinele de cumpărare nr.1101 și nr.1102 din 27.07.2000, pentru acțiunile emitentului S.C. B. O. S.A., au fost semnate de directorul de operațiuni N. G..

Valoarea totală a acțiunilor cumpărate de inculpatul P. L. a fost de 2._ lei (_ acțiuni x 2700 lei =_ și_ acțiuni x 2710 lei = 1._).

Înscrisul „confirmarea tranzacțiilor”, emis clientului de Active Internațional S.A. sub semnătura directorului de operațiuni G. N., relevă faptul că tranzacțiile de cumpărare ale inculpatului P. L. (nr._ și_) au fost executate la aceeași oră, 12.58 (f. 233 vol. XIII dup).

Transferul integral al celor 550.794 acțiuni din contul S.C. Intermob S.A. în contul S.C. Active Internațional S.A. s-a realizat într-un interval de timp scurt. Pe ordinul de vânzare prezentat de SVM Intermob ca document ce a stat la baza înstrăinării acțiunilor B. (f. 313 vol. IX dup) a semnat numai directorul general Joavină M.. Acesta a scris olograf pe ordin mențiunea „Totul sau nimic” și prețul de 2400 lei/acțiune, mențiune prin care S.C. Intermob S.A. se obligă să execute ordinul numai pentru întreaga cantitate și la un preț nu mai mic de 2400 lei/acțiune. Comisionul a fost zero. În locul semnăturii clientului s-a menționat olograf: „Ordonanța CNVM 252/24.07.2000 adresele ANSVM nr.8543 și nr.8548 din 26.07.2000”.

Prin adjudecarea celor 904.144 acțiuni B. de către inculpatul P. L., acesta a rămas cu o descoperire de cont de 61.931.114 lei la S.C. Active Internațional S.A.

Suma de 61.931.114 lei a fost achitată la data de 10.08.2000 (f. 286, 290-291 vol.XIII dup).

La 01.08.2000, CNVM - prin președinte M. Ț., a trimis o adresă către SNCDD - nr. 4356/01.08.2000 - prin care a dispus ca decontarea tranzacțiilor din 27.07.2000 cu acțiuni B. să fie amânată până la noi dispoziții (f. 224 vol. IX dup). Astfel, cele 904.545 acțiuni au fost blocate în conturile SNCDD până la data de 06.11.2000, dată când au fost deblocate decontările. Acțiunile au fost transferate inculpatului P. L. în contul SVM cumpărător (f. 262 vol. XI dup).

Tranzacția cu acțiuni B. (reprezentând 7,4%, adică 989.012 acțiuni) cumpărate de inculpatul P. L. nu a fost prin urmare decontată în termenul limită de 3 zile, decontarea fiind amânată pentru o dată neprecizată (f. 262 vol. XI dup), însă la 02.11.2000, CNVM a comunicat SNCDD, prin vicepreședinte G. A., că s-a stabilit numai deblocarea decontării a 904.144 acțiuni cumpărate de inculpatul P. L. la 27.07.2000, deblocarea începând cu 02.11.2000 (f. 263 vol. XI dup).

În adresa CNVM trimisă SVM Active Internațional cu nr.C._ din 06.11.2000, semnată de vicepreședinta G. A., se notifica faptul că în ședința CNVM din data de 26.10.2000: „CNVM a hotărât deblocarea acțiunilor B. achiziționate de domnul P. L. în data de 27.07.2000” (f.262 vol.XI dup).

În fine, restricția de tranzacționare a emitentului . s-a ridicat definitiv la 01.03.2001 în baza Ordonanței nr.77/28.02.2001 a CNVM (f. 310 vol. XI dup, f. 316 vol. IX dup). Celelalte două ridicări ale restricției de tranzacționare a acțiunilor B., anterioare datei de 01.03.2001, au fost temporare, pentru un scurt interval de timp, ultima pentru momentul când inculpatul P. L. a cumpărat acțiunile din procentul de 7,4% figurând pe PAS II B. O., cumpărate de o parte a membrilor săi.

E. Suspendarea dreptului de vot a PAS B. O., Adunarea Generală a Acționarilor . din data de 02.09.2000 și modificarea structurii Consiliului de Administrație și a Comisiei de Cenzori ale ..

Prin efectul privatizării (contract din 21.02.1996), Consiliul de Administrație (CA) al . a avut o componență din cinci persoane, dintre care F. S. – președinte, iar P. L. vicepreședinte (f. 11-12 vol. IX dup), structură ce s-a modificat la 22.06.2000, președinte fiind desemnat Ș. N. și M. D. – vicepreședinte (f. 58-60 vol. IX dup).

Prin sentința civilă nr.4593/29.08.2000 a fost suspendat dreptul de vot al PAS B. O., deținător a 47,394% din capitalul social al . (f.48 vol. VII dup).

În acest context, inculpatul P. L. a declanșat convocarea unei Adunări Generale a Acționarilor (A.) care a avut loc la 02.09.2000, în scopul schimbării Consiliului de Administrație (CA) (f. 346-347 vol. XVI dup). Acest lucru era posibil deoarece inculpatul P. L. deținea 17,624% din acțiunile ., iar prin . (unde era acționar majoritar) deținea 5,696% din capitalul aceleiași societăți. În total, inculpatul dispunea de 23,320% acțiuni din capitalul social, ceea ce-i crea o poziție considerabilă de decizie, în condițiile în care dreptul la vot al PAS era suspendat. Procentul de 17,624% din capitalul social ce-l deținea inculpatul P. L. se compunea și din acțiunile cumpărate în iulie 2000, reprezentând 7,4% din capital, ce aparțineau PAS B. O..

Ședința Adunării Generale a Acționarilor (A.) din 02.09.2000 a debutat cu aducerea la cunoștința celor prezenți de către inculpatul P. L. a sentinței nr. 4593/2000, prin care dreptul de vot al PAS fusese suspendat. Apoi, avându-se în vedere atât situația suspendării dreptului de vot al PAS, cât și faptul că împotriva administratorilor Ș. N. și M. D. se începuse urmărirea penală, inculpatul P. L. a declarat ilegală ședința condusă de președintele Consiliului de Administrație Ș. N..

Din acest moment, susținerile inculpaților cu privire la modalitatea de desfășurare în continuare a Adunării Generale a Acționarilor din 02.09.2000 sunt contradictorii față de cele ale Parchetului și ale părților civile.

În acest sens, inculpații au susținut că, după declararea ilegală a ședinței condusă de președintele Consiliului de Administrație Ș. N., o parte din acționarii . prezenți la ședință s-au retras de la dezbaterile conduse de către Ș. N. sub supravegherea cenzorilor L. V. și P. E., ședința continuând în prezența inculpaților M. G. (0,011%) și P. L. (17,624%), a . (5,696%), a acționarului P. S. (0,005%) și a . (0,011%) (f. 63-64 vol. IV dup, f. 83 vol. IX dup).

În schimb, după cum s-a observat și în rechizitoriu, acuzarea a susținut că, după neluarea în considerare a aspectelor învederate de inculpatul P. L., acesta împreună cu inculpații M. G., P. E., P. S. și alte câteva persoane, au părăsit lucrările adunării invocând, fără motivație, ilegalitățile ședinței A., pe care de altfel inculpatul P. L. o solicitase a se întruni, și s-au dus în alt spațiu, unde au procedat la ținerea, în paralel, a altei ședințe A. (f.65 vol.IX dup).

În fine, trecând peste aceste contradicții, în Adunarea Generală a Acționarilor (A.) care a avut loc la data de 02.09.2000 (f. 63 vol. IV dup, f. 83 vol. IX dup) și la care au participat inculpații M. G. și P. L., cei doi inculpați au procedat la numirea altui Consiliu de administrație și a altei comisii de cenzori. Consiliul de administrație a devenit compus din inculpații M. G., P. L., P. G., martorii M. F. L. și P. E..

Din actul constatator al ședinței A. aflat la fila 63 din vol. IV dup (f. și la fila 83 din vol. IX dup, rezultă că la această ședință ar fi participat acționarii, inculpatul P. L. (17,624%), firma aceluiași inculpat, . (5,696%), acționarul P. S. (0,005%) și . (0,011%).

Actul constatator al acestei ședințe, respectiv procesul-verbal aflat la fila 83 din vol. IX dup, întocmit olograf de P. S., a fost semnat de P. L., președinte de ședință și P. S., secretar.

În fine, toate aceste modificări ale structurii Consiliului de administrație făcută în A. condusă de inculpați, pentru a fi validată, impunea înregistrarea sa la Oficiul Registrului Comerțului ca act adițional la actul constitutiv al ..

În acest sens, s-a întocmit o formă dactilografiată a procesului verbal de ședință A., în extras, semnată de inculpatul P. L. și P. S. (f.136-138 vol.IV dup). Acest document a fost legalizat a doua zi, 03.09.2005 (duminica) de notarul public Smîntînâ P. (f, 136-142 vol. IV dup).

Solicitarea înscrierii de mențiuni s-a făcut la 04.09.2000, iar certificatul constatator nr._ s-a emis la 05.09.2000, prin acesta certificându-se operațiunea cerută a fi făcută (f.146-147 vol.IV dup).

Modificarea Actului constitutiv al . ca urmare a A. condusă de inculpați (în care s-a decis modificarea componenței Consiliului de Administrație și a Comisiei de Cenzori ai .) a fost înscrisă la ORC, urmare a admiterii cererii de înscriere mențiuni nr._/2000 de către Directorul ORCMB prin rezoluția din data de 04.09.2000 a (f. 147-151 vol. IV dup).

F. Dizolvarea PAS B. O. și punerea în aplicare a sentinței judecătorești prin care s-a decis aceasta.

După modificarea structurii Consiliului de administrație, inculpații M. G. și P. L. au acționat în justiție PAS B. O. pentru a se dispune dizolvarea acestei persoane juridice.

Prin sentința civilă nr.5670 din 30.07.2001 pronunțată de Tribunalul București – Secția comercială, s-a dispus dizolvarea societății PAS B. O. și, totodată, obligarea acesteia la predarea și transferarea pachetului de 40% din acțiunile dobândite prin privatizare și înregistrate până în acel moment în contul PAS B. O. aflat la Registrul Român al Acționarilor. Înregistrarea, conform hotărârii, trebuia făcută în conturi personale ale membrilor asociației (PAS) în conformitate cu listele anexe ale raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul Ș. E. în dosarul instanței (f.455-458 vol. XVI dup).

Sentința civilă nr. 5670/2001 a fost pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 4106/2000 la data de 30.07.2001 și redactată la data de 03.08.2001 (f. 455-458 vol. XVI dup).

La data de 06.08.2001, a fost întocmită de către inculpatul T. A. o delegație, prin care acesta era împuternicit de martora D. N. – președinta PAS din acea vreme – să ridice sentința civilă mai sus menționată în copie legalizată. Delegația a fost semnată de inculpatul T. A. în numele și pentru martora D. N. (f. 134 vol. II dup). Pe baza acestei delegații, inculpatul T. A. a ridicat de la instanță o copie a hotărârii judecătorești nr. 5670 din 30.07.2001.

Hotărârea judecătorească era dată în primă instanță, ca atare exista posibilitatea de a fi reformată în calea de atac. Însă, potrivit mențiunilor înscrise în cuprinsul hotărârii, aceasta a rămas irevocabilă la data de 22.08.2001 prin nerecurare.

Sentința judecătorească a fost investită cu formulă executorie, dar nu s-a solicitat și punerea în executare silită a acesteia sub aspectul dizolvării și lichidării (f. 117-126 vol. XI dup).

Hotărârea judecătorească fiind definitivă, prin neatacarea cu recurs, PAS B. O. a fost nevoită să înregistreze la Registrul Român al Acționarilor toate acțiunile (40%) pe care le avea în cont, în conturi personale ale membrilor săi, trimițând prin adresa nr.83/18.09.2001 lista cu datele de identificare și adresele tuturor membrilor PAS deținători de acțiuni B. (f.7 vol. X dup).

G. Vânzarea acțiunilor B. de către membri PAS B. O..

În baza sentinței civile nr. 5670/30.07.2001, PAS B. O. a comunicat la Registrul Român al Acționarilor copia sentinței civile respective, raportul de expertiză contabilă efectuat de expert Ș. E., omologat de instanță și lista cu datele de identificare ale fiecărui asociat pentru înregistrări în conturi ale acestora (adresa nr.83/18.09.2001 – f. 148 vol. X dup) (f.7 și 23-25 vol. X dup). Adresa PAS a fost înregistrată la RRA sub nr._/19.09.2001. Din partea PAS, adresa a fost semnată de președintele Consiliului de Administrație al Asociației PAS, D. M., și secretarul asociației, T. A..

Ulterior, la 25.09.2001, ., prin adresa nr.1383 a solicitat Registrului Român al Acționarilor ca transferul de acțiuni B. deținute până atunci de PAS B. O. (40%) să se realizeze în conturi neoperaționale (provizorii) pe piața RASDAQ, urmând ca transferul acțiunilor în conturi operaționale, pentru fiecare membru PAS B. O. în parte, să se realizeze prin confirmarea identității fiecărui membru PAS B. O. în parte, pe baza codului numeric personal al acestuia, făcută prin adeverință care va confirma identitatea membrilor PAS B. O. cu persoanele trecute în anexa la Raportul de expertiză, adeverință ce urma a fi elaborată în comun de PAS B. O. și ., ca emitent al acțiunilor. Adresa era semnată de inculpatul M. G. și de D. M. – președinte PAS B. O. (f.7 vol. X dup). Adeverințele ce urmau a decide transferul, pentru fiecare asociat, a acțiunilor în conturi operaționale, deci să se poată vinde în piața de capital, urmau, și așa s-a întâmplat, a fi semnate în aceeași modalitate. Astfel, reprezentanții . și PAS au transmis către RRA mai multe adrese (care cuprindeau numele și datele de identificare ale unora dintre membri PAS) prin care au solicitat transferul acțiunilor membrilor PAS, în conturi operaționale deschise la Registru. În tabelele cuprinzând numele, CNP și adresa membrilor PAS au fost înscrise și numărul de acțiuni ce trebuiau transferate (f. 29-31, 46-50, 58-111 vol. X dup).

Ulterior, societățile de valori mobiliare au transferat spre depozitar, S. Națională de Compensare, Decontare și Depozitare (SNCDD) acțiunile înscrise în cererile de transfer, în vederea vinderii lor pe piața RASDAQ. Societățile de valori mobiliare care au tranzacționat preponderent titlurile (acțiunile) B. au fost . și ..

În aceste condiții, o parte din membri PAS au vândut pe piața RASDAQ, prin intermediul societăților de valori mobiliare, acțiunile B. pe care le dețineau.

Potrivit înregistrărilor în contul de valori mobiliare al clientului . - inculpatul M. G. – cod_, o parte din acțiunile B. vândute de membri PAS B. O. în condițiile anterior expuse au fost cumpărate de către acesta (f. 38-46 din raportul de expertiză). Unele din ordinele de vânzare ale membrilor PAS au fost agregate de către traderii . introduse la tranzacționare în mod cumulat cu ordinele primite din partea altor clienți (care puteau să nu aibă calitatea de membri PAS).

Pentru vânzarea acțiunilor, persoanele care obținuseră acțiuni B. în urma subscrierii aveau nevoie de extrasul din registrul de evidențiere a acțiunilor, actul de identitate și semnau documentele aferente: contract de intermediere, cererea de deschidere de cont, formularul de transfer a acțiunilor și ordinul de vânzare ce cuprindea opțiunile – ordin limită – prin care clientul ordona vânzarea titlului la o valoare cel puțin egală cu valoarea din cererea sa sau - ordin la piață – prin care clientul accepta înstrăinarea la prețul pieței. Vânzarea se putea face (erau ordine limită) la o valoare cel puțin egală cu prețul fixat de client, dar în niciun caz sub acest preț. Data și ora emiterii ordinului trebuiau a fi înscrise pe document, întrucât în funcție de acestea se stabileau prioritățile și succesiunea la executarea ordinelor.

Însă, cum se arată și în raportul specialistului DNA, din analiza documentelor care au stat la baza transferării de acțiuni, în perioada 2001-2002, din conturile deschise la Registrul Român al Acționarilor pentru membri PAS B. O., în conturile clienților cumpărători deschise la SVM Active Internațional SA, reiese faptul că rubrica în care trebuia înscris prețul pentru unele din ordinele limită a fost completată cu o cerneală diferită de cea cu care au fost completate celelalte rubrici, inclusiv semnătura vânzătorului. Totodată, data calendaristică la care au fost emise unele ordine de vânzare a fost completată cu o altfel de cerneală, diferită de cea folosită la mențiunile nume client, cod numeric, cod de agent, autorizația sa de la CNVM, simbolul acțiunilor ce se vindeau și cantitatea oferită spre vânzare. Pe de altă parte, mențiunile (olografe) referitoare la prețul acțiunii, data emiterii unor ordine au fost realizate cu folosirea unor caractere diferite de celelalte elemente olografe înscrise în aceste ordine de vânzare, ca formate tipizate, aparținând ..

Mai mult, uneori, data încheierii contractelor de intermediere valori mobiliare cu reprezentantul SVM Active Internațional SA a fost chiar anterioară transmiterii cererilor semnate de inculpatul M. G. și D. M. privind transferarea acțiunilor membrilor PAS în conturi operaționale. Spre exemplu, contractul de intermediere semnat de V. E. a fost datat 22.10.2001, cu o zi înainte să se solicite, la data de 23.10.2001, prin adresă, Registrului Român al Acționarilor, transferarea acțiunilor în conturi operaționale pentru a putea fi cumpărate. Adresa a fost transmisă la ora 14.21, însă din raportul tranzacțiilor rezultă că acțiunile au fost vândute (tranzacțiile_,_,_ și_) la ora 13.32 (f.76 vol.X dup; f.154-159 vol.XIII dup). În ordinul de vânzare semnat de V. E. a fost înscris numărul de 36.763 acțiuni. Prețul (5000 lei/acțiune), respectiv data emiterii ordinului au o grafie deosebită de celelalte înscrisuri olografe făcute de agentul de valori mobiliare B. M. (f.155 vol. XIII dup).

Pe de altă parte, uneori, unele tranzacții au fost efectuate de către inculpatul M. G. fără ca acesta să aibă suficient disponibil în cont pentru achiziționarea acțiunilor. Aceasta este și situația primei tranzacții efectuate la ordinul emis de inculpatul M. G. (cumpărare de acțiuni B.) din data de 06.04.2001, când . creditat pe inculpat, ce a cumpărat 15.321 acțiuni B., întrucât acesta nu avea în contul societății banii necesari acoperirii contravalorii acțiunilor cumpărate (f.86 vol. XIII dup).

De altfel, în toată această perioadă, ordine de cumpărare a acțiunilor, întocmite de inculpatul M. G., nu există, ceea ce înseamnă că acestea au fost date verbal, iar după efectuarea tranzacției, inculpatul a semnat doar ordinul de execuție și confirmarea operațiunii bursiere.

În acest context, potrivit extraselor de cont de la ., inculpatul M. G., în perioada 2001-2002, a cumpărat în total un număr de 609.983 acțiuni B. ce aparțineau membrilor PAS, fiecare cumpărare fiind precedată de adeverința eliberată pentru Registrul Român al Acționarilor în scopul de a transfera acțiunile în conturi operaționale ale membrilor PAS (deci să se poată vinde).

H. Vânzarea celor 157.688 acțiuni B. și achiziționarea lor de către inculpatul P. L. la data de 17.07.2002.

Tranzacțiile cu acțiuni B. în perioada 21.03.2002 – 08.07.2002 arată nivele de prețuri fluctuante. În acest context s-au realizat și tranzacțiile din data de 17.07.2002, când . cumpărat succesiv acțiuni B. la prețuri în scădere, prin transferuri de acțiuni de la același SVM. Prețul acțiunilor B. a scăzut astfel de la 5000 lei/acțiune la 1800 lei într-un interval de 3 minute.

Această situație a coincis cu punerea în executare, la data de 17.07.2002, a sentinței civile nr. 5670 din 30.07.2001 a Tribunalului București, solicitându-se înființarea popririi pentru suma de_ lei. Poprirea s-a făcut asupra a 157.688 acțiuni B. aparținând PAS B. O., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința menționată, prin care PAS B. O. a fost obligată la restituirea sumei de_ lei reprezentând cheltuieli de judecată. Instanța, prin încheierea de ședință din Camera de consiliu de la 12.04.2002, a dispus încuviințarea executării silite în parte, prin înființarea popririi până la concurența sumei de_ lei, asupra unui pachet de 157.688 acțiuni deținute de debitoarea PAS B. O..

Vânzarea celor 157.688 acțiuni B. aparținând PAS s-a realizat prin SVM B. S. SA, iar traderul care a executat tranzacțiile a fost Bătușar H.. Ultimele trei tranzacții din 17.07.2002 au fost tranzacții CROSS, vânzătorul și cumpărătorul având cont la același SVM.

Din analiza documentelor de la dosar s-a constatat că inculpatul M. G. a fost unul dintre cumpărători, acesta cumpărând 2200 acțiuni aferente tranzacției nr._.

De asemenea, din analiza acelorași documente s-a reținut faptul că inculpatul P. L., prin 3 ordine de cumpărare (f. 61-63 vol. XII dup), a cumpărat în total 75.317 acțiuni B. la data de 17.07.2002, cu prețul de 1800 lei, după ce la început a cumpărat la un preț de 5000 lei/acțiune. Inculpatul a cumpărat succesiv acțiuni (câte una pentru fiecare tranzacție) prin intermediul ., respectiv pentru prețul de 5000 lei/acțiune (tranzacția_), 4.500 lei/acțiune (tranzacția_), 3.500 lei/acțiune (tranzacția_), 3.000 lei/acțiune (tranzacția_), 2.600 lei/acțiune (tranzacția_), 2.200 lei/acțiune (tranzacția_), 2.000 lei/acțiune (tranzacția_), pentru ca apoi să achiziționeze o cantitate mare de acțiuni (75.317 acțiuni) la prețul de 1.800 lei/acțiune (tranzacțiile_ și_) (f. 461 vol. VIII).

Pentru realizarea tranzacției nr._ au fost agregate ordinele de vânzare ale clienților SVM Active International SA, membri ai PAS B. O.: B. V. N., P. A. și M. R. A.. Contractele încheiate de B. V. N. (f. 371-372 vol. XIII dup) și P. A. cu reprezentantul SVM Active International SA Bârligă M. sunt datate 01.04.2002 și au înscrise mențiunile olografe „pentru S., urgent” (f. 204 vol. XII dup).

De altfel, în cazul clientului B. V. N., în arhiva SVM Active Internațional s-au regăsit 5 ordine de vânzare semnate de acesta, din analiza acestora rezultând că s-au înstrăinat 12.198 acțiuni B. la data de 17.07.2002, ora 13.54 (ordin de vânzare 1003), cu prețul de 1800 lei (f. 373 vol. XIII dup) și că SVM-ul avea din partea aceluiași client și ordinul nr.1002, datat din 24.05.2002, la un preț de 4000 lei/acțiune (f. 375 vol. XIII dup). Contractul de intermediere semnat de B. V. N. a fost datat la 01.04.2002 (f.371-376 vol.XIII dup) și acțiunile acestuia au fost transferate în cont operațional la Registrul Român al Acționarilor pe data de 02.04.2002 și 16.04.2002 (f. 8 vol. X dup) ca urmare a adresei nr. 606/01.04.2002, semnată de M. G. și D. M. și transmise prin fax la RRA la ora 11:02 (f. 109 vol. X dup).

Mai mult, formularul de transfer pentru clientul B. V. nu s-a găsit, iar ., prin adresa nr. 2829 din 09.05.2005 (f.76 vol. XIII dup) a comunicat Departamentului Național Anticorupție în format electronic ordinul de execuție și confirmarea tranzacției nr._ (pentru B. V.), potrivit cărora vânzarea celor 12.148 acțiuni B. s-a realizat la ora 13.54, la prețul de 1800 lei.

Însă, după informația electronică de pe piața RASDAQ, la ora respectivă, în sistem, apare o altă tranzacție făcută de B. S. SA, nr._, pentru 2.200 acțiuni B. la prețul de 1.800 lei/acțiune (f. 461 vol. VIII).

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că, în ciuda informațiilor transmise de ., din tabelul cu desfășurarea tranzacțiilor în data de 17.07.2002 reiese clar că tranzacția nr._, prin care inculpatul P. L. a achiziționat acțiunile, s-a realizat la ora 13:58 (f. 461 vol. VIII).

În această privință, s-a mai observat și că, în ciuda aspectelor indicate în rechizitoriu privind faptul că ordinul de vânzare pentru 7.388 acțiuni B. semnat de M. R. A. ar avea înscrisă ora 13:59, la un minut deci după ce tranzacția era deja realizată (la ora 13:58, în cadrul tranzacției cross nr._, în realizarea căreia au fost agregate ordinele de vânzare ale numiților M. R. A., B. V. N. și P. A.), ordinul de vânzare respectiv are înscrisă ora 13:54 (f. 62 vol. XIII dup).

I. Achiziționarea de acțiuni B. de către inculpatul P. L. la data de 17.07.2001.

În iulie 2001, inculpatul P. L. a făcut o ofertă publică de cumpărare acțiuni B. prin . fiind autorizată de CNVM (autorizația nr.167 din 05.06.2001) pentru intervalul 11.06 – 30.06.2001 și ulterior prelungită prin decizia nr.1028/21.06.2001 până la data de 13.07.2001. Aceeași decizie a aprobat și majorarea prețului de ofertă de la 4500 lei la 5600 lei/acțiune B. (f.16 și 297-301 vol. XIII dup).

De altfel, după 13.07.2001, CNVM nu a mai autorizat o altă ofertă publică pentru inculpatul P. L..

Însă, din extrasul de cont aflat la Active Internațional SA, reiese că inculpatul M. G. a vândut la data de 16.07.2001 un număr de 173.562 acțiuni B. (1,3% din capitalul social al .) la prețul de 5.600 lei/acțiune, aceste acțiuni fiind transferate inculpatului P. L. care astfel a ajuns să dețină el, ca persoană fizică, împreună cu ., al cărei proprietar era, 33,224% din capitalul social al . (f.344-345 vol.XIII dup).

J. Vânzarea acțiunilor de către membri PAS B. O. care reclamă vânzarea forțată a acestor valori mobiliare.

Pe lângă acțiunile cumpărate prin intermediul SVM Active International SA, în perioada octombrie 2001 – martie 2002, inculpatul M. G. a cumpărat acțiuni B. și prin intermediul . M., în total 40.822 acțiuni (f. 43-44 din raportul de expertiză efectuat în cauză).

În total deci, inculpatul M. G. a cumpărat acțiuni B. de la membri PAS B. O. care susțin că au fost forțați să o facă, în număr de 560.433 acțiuni (519.611 prin . 40.822 prin N. Invest SA) (f. 38-44 din raportul de expertiză efectuat în cauză).

K. Vânzarea pe piața RASDAQ a întregului pachet de acțiuni proprii deținut de . și cumpărarea acestuia de către inculpatul P. G., urmată apoi de vânzarea unora din acțiunile achiziționate în acest mod de inculpatul P. G. și achiziționarea acestora de către inculpatul M. G..

Instanța de fond a reținut că din probele dosarului rezultă și aspecte în legătură cu achiziționarea de acțiuni proprii de către . de pe piața RASDAQ.

În acest sens, prima instanță a mai reținut că ., la data de 28.02.2002, avea 192.222 acțiuni B., ce fuseseră cumpărate în 1999.

Având în vedere prevederile art.103 din Legea 31/1990, potrivit cărora societatea nu putea dobândi propriile acțiuni decât în mod restrictiv, s-a hotărât că acestea trebuiau înstrăinate în termen de 1 an. Însă, în perioada februarie 1999 – martie 2001, acțiunile B. au fost suspendate de la tranzacționare, astfel că acestea nu au putut fi vândute.

Din acest motiv, după ridicarea suspendării, pentru a se intra în legalitate, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ., în ședința din 27.02.2002, a luat în discuție vânzarea acțiunilor pe piața de capital (și implicit încasarea unor sume de bani în conturile societății) sau anularea acestora, cu diminuarea corespunzătoare a capitalului social. Acțiunile trebuiau vândute sau anulate până la 01.03.2002 (când se împlinea 1 an de la ridicarea suspendării). În urma supunerii la vot a celor două variante, Adunarea Generală Extraordinară a aprobat, cu 7.640.370 voturi pentru (57,12 %), 489.592 voturi împotrivă (3,66 %) și 143.167 abțineri (1,07%), vânzarea pe piața RASDAQ a întregului pachet de acțiuni proprii deținut (192.222 acțiuni) (f. 107-108 vol. IX dup).

A. ., având drept punct pe ordinea de zi vânzarea acțiunilor B. proprii, a fost convocată prin publicare într-un ziar de largă circulație, respectiv prin România Liberă din 09.02.2002 (f. 3243 vol. XVI), precum și prin Monitorul Oficial nr. 233/07.02.2002 pentru data de 26.02.2002 (f. 3241 vol. XVI). Hotărârea A. nu a fost menționată însă la Registrul comerțului și nici publicată în Monitorul Oficial al României, partea IV, în termen de 15 zile de la adoptare, cum prevede art.130 din Legea 31/1990.

Ulterior acestei hotărâri, inculpatul M. G., în calitate de director general al ., a semnat, la 28.02.2002, un contract de intermediere cu . scopul vânzării pe piața RASDAQ a acțiunilor proprii. Din partea SVM Active International SA a semnat acest contract Bătușar H., iar agentul de valori mobiliare care a completate acest contract a fost C. S..

O dată cu semnarea contractului de intermediere, inculpatul M. G. a semnat în numele . și un ordin limită de vânzare a 192.222 acțiuni B., la prețul de 2800 lei/acțiune, preț stabilit fără acceptul A., ordin care are data de 28.02.2002, ora 13.30 (f.352 vol.XII dup).

Acțiunile B. (192.222) au fost astfel vândute în aceeași zi, la 24 minute după emiterea ordinului de vânzare, în intervalul 13.54-13.55 (un minut), prin patru tranzacții și la prețul de 2800 lei/acțiune (f. 461 vol. VIII). Cumpărătorul a fost inculpatul P. G.. Ordinul de cumpărare a acțiunilor remis SVM Active Internațional sub semnătura inculpatului P. G. are înscrisă exact cantitatea de acțiuni ce se vindea prin ordinul inculpatului M. G., însă nu are înscrise mențiunile referitoare la ora emiterii, codul numeric personal al cumpărătorului, termenul până la care ordinul rămâne activ, comisionul tranzacției, codul agentului și autorizația CNVM a acestuia (f.168 vol. XII dup). Mai mult, atât ordinul de vânzare semnat de inculpatul M. G. (f.352 vol.XII dup), cât și cel de cumpărare semnat de inculpatul P. G. (f. 168 vol. XII dup) au același scris, fiind scrise de aceeași persoană din cadrul SVM Active Internațional, respectiv de către același Bătușar H., care a semnat și contractul de intermediere.

Decontarea tranzacției s-a făcut la 05.03.2002 cu suma de_ lei (f. 353 vol. XII dup).

Ulterior, la o lună și 10 zile, inculpatul P. G. a dispus prin ordin de vânzare tranzacționarea a 135.500 acțiuni B. la un preț de 1.900 lei/acțiune. S. de intermediere a fost tot SVM Active Internațional SA. În acest sens, la data de 10.04.2002, inculpatul P. G. a semnat un ordin limită de vânzare pentru 57.600 acțiuni B. la prețul de 1900 lei/acțiune (f. 167 vol. XII dup), iar la data de 15.04.2002 a semnat un ordin limită de vânzare pentru 77.900 acțiuni B. pentru același preț de 1900 lei/acțiune (f. 166 vol. XII dup). Ultima tranzacție cu acțiuni B., înainte de emiterea acestor ordine, a fost realizată la data de 08.04.2002, la prețul de 4.000 lei/acțiune, când s-au vândut 1.928 acțiuni (f. 461 vol. VIII).

Tranzacțiile realizate în urma semnării ordinelor de vânzare de către inculpatul P. G. (f. 461 vol. VIII), având nr._ din data de 10.04.2002, respectiv nr._ din data de 15.04.2002, întrunesc condițiile unor tranzacții speciale (f. 28 vol. XIII dup). Aceste tranzacții au fost realizate de către traderul Active Internațional SA, Bătușar H., la un preț de 1.900 lei/acțiune, prin agregarea (cumulul) ordinelor mai multor clienți membri PAS, respectiv a inculpatului P. G., Ș. D. și Ș. Octaviana. Cumulul de ordine era necesar pentru operație specială, deoarece trebuiau să se vândă peste 125.000 acțiuni.

Cel care a cumpărat acțiunile vândute de inculpatul P. G. a fost inculpatul M. G.. Prețul la care au fost vândute acțiunile a fost de 1.900 lei/acțiune, sub prețul cu care au fost cumpărate cu o lună și 10 zile înainte, de 2.800 lei/acțiune, și în condițiile în care prețul ultim la care s-au efectuat anterior tranzacții a fost de 4.000 lei/acțiune, pentru 1.928 acțiuni, la data de 08.04.2002, cu 2 zile înainte ca inculpatul P. G. să vândă.

Ordinul de cumpărare a acțiunilor de către inculpatul M. G. nu s-a găsit, acesta fiind verbal (potrivit răspunsului ., la solicitarea PNA privind punerea la dispoziție a ordinelor de cumpărare aferente acestor tranzacții – f. 36-37 vol. XIII dup), dar neconfirmat ulterior în scris, iar trader a fost tot Bătușar H.. Inculpata B. M. A., din partea . agent, a semnat ordinul de vânzare al inculpatului P. G., deși acesta a fost întocmit de agentul C. S., aspect similar și pentru vânzătorul Ș. D., ordinul de vânzare fiind semnat tot de inculpata B. M. A. (f. 324 vol. XV dup).

După aceste tranzacții, inculpatul P. G. a rămas în portofoliu cu 56.722 acțiuni B., în afara celor cumpărate de inculpatul M. G., după care ulterior nu a mai vândut sau cumpărat acțiuni B..

În ceea ce privește plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea acțiunilor cumpărate de inculpatul M. G., aceasta s-a făcut la 30.04.2002, la 15 zile după efectuarea operațiunii (f.100 vol. XIII dup). Prin urmare, tranzacția s-a efectuat în condițiile în care inculpatul M. G. nu avea resurse bănești, necesare cumpărării, în cont la .. În acest sens, se observă că, deși la cumpărarea acțiunilor vândute de inculpatul P. G., inculpatul M. G. avea soldul contului insuficient pentru acoperirea plății din data de 10.04.2002, când devenise creditat (_ lei), la 15.04.2002 în continuare a cumpărat acțiuni, soldul devenind negativ cu_ lei, iar debitul fiind acoperit după 15 zile de la data tranzacției

S-a arătat că situația de fapt astfel cum a fost descrisă mai sus de către instanța de fond s-a rezumat doar la o . aspecte clare ale evenimentelor care s-au derulat de-a lungul timpului, în realitate, existând însă nenumărate probleme cu adevărat litigioase între inculpați pe de o parte și PAS pe de altă parte sau între inculpați pe de o parte și părțile vătămate și/sau părțile civile pe de altă parte. Având în vedere însă faptul că misiunea instanței nu este de a clarifica toate aceste aspecte, nefiind sesizată cu acestea, analiza în cauza de față s-a limitat doar la faptele și la încadrările juridice aferente acestora, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Această concluzie s-a impus și în considerarea dispozițiilor art.317 Cod procedură penală, potrivit cărora judecata să mărginește la situația de fapt și de drept expusă în rechizitoriu și față de care există manifestarea de voință a Parchetului de a fi trimiși în judecată inculpații.

Prin urmare, s-a apreciat că orice alte aspecte care exced aspectelor de fapt și de drept reținute în dispozitivul rechizitoriului și pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților nu fac obiectul cauzei de față și nu vor fi analizate de către instanță.

Înainte însă de se a proceda la analiza propriu-zisă a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, s-a menționat o . aspecte privind intervenția prescripției răspunderii penale.

În acest sens, instanța a reținut că, în cuprinsul rechizitoriului din data de 31.10.2005 al Direcției Naționale Anticorupție, se precizează că pretinsele fapte au fost săvârșite de inculpați în perioada 2001-2002.

În raport de această situație certă, s-a apeciat corectă susținerea procurorului de ședință, reprezentantul Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție, că, în cauză, în privința infracțiunilor prev. de art.12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 (reținută în sarcina inculpaților M. G., P. L., P. G.), art. 26 rap. la art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 (reținută în sarcina inculpatei Bârligă M. A.), art. 290 Cod penal (reținută în sarcina inculpatului T. A.), art. 194 alin. 1 Cod penal (reținută în sarcina inculpaților M. G., P. L.) și art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 Cod penal (reținută în sarcina inculpaților T. A., Bârligă M. A.), sunt incidente dispozițiile art.10 alin.1 lit.g) Cod procedură penală cu aplicarea art.121, art.122 și art.124 Cod penal, termenul de prescripție specială a răspunderii penale fiind împlinit.

Din acest punct de vedere, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de orice temei de fapt și de drept susținerea apărării unora dintre părțile vătămate și civile, în sensul că cel puțin pretinsa infracțiune de șantaj ar fi continuat „chiar și pe parcursul judecății” sau că ar trebui reținută ca infracțiune continuată „cel puțin până la data întocmirii rechizitoriului”.

Conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) Cod penal, impune existența unui anumit raport temporal între actele de constrângere exercitate de subiectul activ și posibilul rezultat al acestora, respectiv determinarea subiectului pasiv „să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva”, și anume fie un raport de concomitentă, fie un raport de anterioritate al actelor de constrângere față de actele îndeplinite de subiectul pasiv ca urmare a constrângerilor suferite.

Cu alte cuvinte, în plan obiectiv, nu pot exista acte materiale ale unei infracțiuni de șantaj, în formă continuată, după momentul realizării scopului prevăzut prin norma de incriminare, în speță, după data realizării tranzacțiilor cu acțiuni despre care se pretinde că ar fi fost efectuate ca urmare a unei constrângeri.

Or, în cuprinsul rechizitoriului, se precizează clar că activitățile de șantaj au fost realizate de către inculpați în perioada 2001 - 2002, iar din raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătorești, rezultă că toate tranzacțiile cu acțiuni incriminate de acuzare ca fiind urmarea pretinselor acțiuni de șantaj au fost efectuate în perioada 19.10._02.

În plus, regulile și principiile dreptului penal exclud posibilitatea existenței unei infracțiuni continuate după momentul sesizării organelor de cercetare penală, din oficiu sau ca urmare a unei plângeri formulată de persoana socotită vătămată prin faptele reclamate.

Cu toate acestea, deși s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile mai sus menționate, instanța de fond a luat act de faptul că inculpații, inclusiv în concluziile pe fondul cauzei, și-au manifestat voința în temeiul art.13 Cod procedură penală, solicitând continuarea procesului penal.

Pe de altă parte, în ceea ce îl privește pe inculpatul T. A., Judecătoria a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art.10 alin.1 lit.g) Cod procedură penală, acesta decedând pe parcursul procesului penal.

ÎN D.:

Analizând în condițiile mai sus arătate faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța de fond a apreciat că în cauză nu au fost identificate probe certe, sigure, complete care să conducă la concluzia unei soluții de condamnare a vreunuia dintre inculpați, existând îndoială cu privire la vinovăția acestora.

Astfel, s-a menționat că, potrivit art. 52 Cod procedură penală., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea inculpatului de către instanța de judecată.

Prezumția de nevinovăție nu este o simplă regulă, o garanție a unor drepturi fundamentale, ci este un drept distinct al fiecărei persoane de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă. Așadar, având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpaților pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, instanța de fond a constatat se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat.

Din acest punct de vedere, analizând separat fiecare faptă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Cu privire la infracțiunea asimilată celor de corupție prevăzută de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 imputată inculpaților M. G., P. L., P. G. și B. M. A., instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.12 lit.a) din Legea nr.78/2000, “Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale [...]”.

Prin această incriminare, legiuitorul a urmărit prevenirea, precum și pedepsirea acelor fapte de corupție săvârșite de către anumite persoane care fie efectuează operațiuni financiare, fie încheie tranzacții financiare, fie că respectivul act (operațiunea financiară) este incompatibil cu această funcție, atribuție sau însărcinare, fie că respectiva activitate (tranzacția financiară) a fost efectuată utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale (ultima situație fiind pusă în discuție în cauza de față).

Din punct de vedere a subiectului activ al infracțiunii, acesta este calificat: numai acea persoană care îndeplinește o funcție, atribuție sau însărcinare care îi conferă un anumit avantaj față de persoanele care nu cunosc aceste informații poate săvârși această infracțiune.

Din punct de vedere a laturii obiective a infracțiunii, infracțiunea presupune, sub aspectul elementului material, o acțiune constând în efectuarea unor operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția făptuitorului sau în încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției. Rezultă astfel faptul că această infracțiune se realizează prin două modalități:

fie prin efectuarea unor operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția/atribuția sau însărcinarea făptuitorului (lit.a) teza I),

fie prin încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției/atribuției sau însărcinării făptuitorului (lit.a) teza II).

Având în vedere că interesul practic în prezenta cauză nu este unul teoretic, acuzația adusă referindu-se doar la infracțiunea prev. de art.12 lit.a) teza a II-a, instanța de fond s-a limitat numai la determinarea înțelesului și a sferei noțiunii juridice de "tranzacție financiară" (care este diferită de operațiunea financiară).

În acest sens, în primul rând, s-a remarcat faptul că norma de incriminare (art.12 lit.a) nu cuprinde și definiția legală, astfel că, în raport de principiile de interpretare a normei penale (legea penală este de strictă interpretare), precum și prin coroborarea altor norme juridice, revine instanței sarcina de a determina înțelesul și sfera de aplicabilitate a normei de incriminare.

În acest sens, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. e) din Legea 78/2000, „prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane, care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistentă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale”.

În înțelesul legii, atât al normei penale de incriminare, cât și al legii comerciale, dar și al celei financiare, prin noțiunea juridică de „tranzacții financiare” se înțelege acea înțelegere intervenită între două sau mai multe părți prin care se stabilește modalitatea transmiterii unor drepturi sau a efectuării unor schimburi financiare.

Tranzacția financiară are ca obiect instrumente financiare, adică numerar, creanțe, datorii, credite luate și acordate, acțiuni, obligațiuni, mărfuri sau alte instrumente financiare derivate.

De altfel, potrivit unei definiții generale, tranzacția financiară reprezintă însăși cumpărarea, deținerea și vânzarea acțiunilor, obligațiunilor, mărfurilor, valutelor, bunurilor de colecție, bunurilor imobiliare și produselor derivate. Sunt excluse însă operațiunile efectuate în mod normal de băncile comerciale în relațiile cu gospodăriile particulare sau cu întreprinderile, cu excepția cazurilor în care operațiunile sunt legate de vânzarea sau achiziționarea de obligațiuni sau acțiuni.

Totodată, la data săvârșirii pretinselor fapte penale era în vigoare și H.G.R. nr. 656/1997 privind codificarea și clasificarea activităților din economia națională (CAEN) care recunoaște și cuprinde codificarea „activități financiare, bancare și de asigurări” (cod CAEN 64-66). Aceasta se referă la toate activitățile instituțiilor financiare, bancare, de asigurări și ale caselor de pensii, deci și la toate activitățile care se circumscriu categoriilor de operațiuni financiare și tranzacții financiare. În această ultimă categorie de activități sunt menționate activități de intermedieri financiare (adică intermedieri monetare, intermedieri cu titluri, deci și cu acțiuni, activități ale fondurilor mutuale sau ale altor entități financiare asimilate, ale holdingurilor, leasingul financiar, activitățile de creditare, activitățile fondurilor de pensii), precum și activitățile de asigurare și reasigurare.

O altă cerință expresă prevăzută de norma de incriminare pentru a fi întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a este aceea ca „tranzacția financiară” să fi fost încheiată „utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării” făptuitorului.

Cu privire la verificarea îndeplinirii acestei cerințe legale, trebuie ca, pentru constatarea săvârșirii faptei, să se analizeze ce tip de informație a avut în vedere legiuitorul, de asemenea dacă această informație s-a născut și/sau a fost obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării făptuitorului, precum și dacă, cu necesitate, încheierea tranzacției financiare s-a făcut prin utilizarea acestei informații.

În ceea ce privește natura informațiilor, s-a remarcat faptul că acestea trebuie să fie obținute și utilizate de către făptuitor în virtutea funcției, atribuției sau a însărcinării sale pentru încheierea tranzacției financiare.

A. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului M. G., instanța de fond a reținut următoarele:

În rechizitoriu s-a reținut, în drept, că fapta inculpatului M. G. care deținea informații nepublice, în calitatea sa de director general al ., referitor la numărul de acțiuni B., momentul în care se transformau la Registrul Român al Acționarilor în conturi operaționale, fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieței, condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă și cumpărarea lor imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea de acțiuni de către agenții societăților de intermediere (inculpata B. M. A.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.12 lit.a) teza II din Legea nr.78/2000.

S-a mai reținut că folosirea de informații nepublice de către același inculpat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, constând în aceea că A. a . a hotărât vânzarea unor acțiuni B. proprii, hotărâre nepublicată în Monitorul Oficial și Registrul comerțului, pe care le-a cumpărat prin interpus a doua zi dării hotărârii (135.500 acțiuni), constituie acțiune care prezintă conținutul aceleiași infracțiuni, art.12 lit.a) teza a II-a din Legea 78/2000.

S-a reținut totodată că infracțiunea este continuată întrucât inculpatul M. G. a săvârșit acte materiale ce reprezintă conținutul aceleiași infracțiuni, la intervale de timp diferite, însă în realizarea aceleiași rezoluții. Prin urmare s-a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal

De asemenea, s-a considerat că este neîndoios că inculpatul M. G. a încheiat tranzacții comerciale deoarece cumpărarea de acțiuni în piața de capital se circumscrie în conținutul „tranzacții comerciale”, iar aceste operațiuni au fost facilitate hotărâtor de informațiile dobândite de inculpat în virtutea funcției sale de director general, informații care nu erau cunoscute de alte persoane și care în fază primară nu erau destinate publicității, ceea ce a fost de natură a altera activitatea corectă a bursei RASDAQ.

Având în vedere încadrarea juridică astfel cum a fost aceasta redată mai sus, în primul rând, s-a constatat faptul că infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, imputată inculpatului M. G. prin rechizitoriu, este o infracțiune continuată alcătuită din două categorii de acte materiale diferite, unele săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor de către membri PAS care pretind că au fost șantajați să-și vândă acțiunile (fapta inculpatului M. G. care deținea informații nepublice, în calitatea sa de director general al ., referitor la numărul de acțiuni B., momentul în care se transformau la Registrul Român al Acționarilor în conturi operaționale, fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieței, condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă și cumpărarea lor imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea de acțiuni de către agenții societăților de intermediere - inculpata B. M. A.), iar altele săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor proprii ale . și cumpărării acestora de către inculpatul P. G., urmate de vânzarea ulterioară a unei părți din acestea de către inculpatul P. G. și cumpărarea lor de către inculpatul M. G. (folosirea de informații nepublice de către același inculpat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, constând în aceea că A. a . a hotărât vânzarea unor acțiuni B. proprii, hotărâre nepublicată în Monitorul Oficial și Registrul comerțului, pe care le-a cumpărat prin interpus a doua zi dării hotărârii - 135.500 acțiuni).

Instanța de fond a reținut că P. a apreciat în mod corect că infracțiunea este continuată, inculpatul M. G. săvârșind acte materiale ce reprezintă conținutul aceleiași infracțiuni, la intervale de timp diferite, însă în realizarea aceleiași rezoluții, apreciind că în cauză sunt într-adevăr aplicabile dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal

Însă, analiza întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 lit. a) teza II-a din Legea nr.78/2000 a avut loc separat pentru fiecare din aceste două categorii de acte materiale.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că, în cazul niciunuia din actele materiale care o alcătuiesc, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

A.1. Astfel, din punct de vedere a actelor materiale săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor de către membri PAS care pretind că au fost șantajați să-și vândă acțiunile, instanța de fond a apreciat, analizând materialul probator administrat în cauză, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

a) Subiectul activ calificat

Norma de incriminare cere ca subiectul activ să fie calificat, în sensul că acesta trebuie să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare.

Or, în fapt, funcția deținută de inculpatul M. G. este aceea de administrator al S.C. B. O. S.A., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind calitatea subiectului activ.

În ciuda celor relevate de inculpați, instanța a reținut că ceea ce impune textul de lege este ca făptuitorul să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare și să încheie tranzacții financiare utilizând o . informații obținute în virtutea acesteia. Nicăieri în textul de lege nu se impune condiția ca inculpatul să încheie tranzacțiile în virtutea funcției deținute. De asemenea, nicăieri în textul de lege nu se impune condiția ca inculpatul să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare în cadrul entității care deține în proprietate instrumentele financiare asupra cărora se tranzacționează.

Or, din punct de vedere a conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza II-a din Legea 78/2000, este irelevant cine este titularul dreptului de proprietate asupra acțiunilor tranzacționate.

În speță, este vorba de acțiunile emise de către S.C. B. O. S.A. (acțiuni B.), dar deținute în proprietate de către acționarul Asociația PAS, respectiv de către membri acesteia, însă aceste aspecte sunt irelevante din perspectiva infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod eronat a considerat apărarea că inculpatul M. G. nu ar fi putut fi subiect activ al acestei infracțiuni deoarece nu îndeplinește funcții, atribuții sau însărcinări în cadrul Asociației PAS – proprietarul acțiunilor B. al căror emitent este ..

Încheierea de tranzacții financiare

După cum s-a arătat și s-a demonstrat anterior o . aspecte cu privire la înțelesul și la sfera de aplicare a noțiunii juridice de „tranzacții financiare” (f. 53-54), instanța de fond a reținut că, fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni, este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000.

Neîndeplinirea condiției pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării

În primul rând, s-a observat că, deși textul de lege nu impune condiția nepublicității sau a caracterul privilegiat al informațiilor deținute în virtutea funcției, a atribuției sau a însărcinării, P. a considerat necesar a introduce în încadrarea juridică dată faptei imputată prin rechizitoriu inculpatului M. G. această condiție suplimentară, care nici nu este îndeplinită în cauza de față. Or, instanța analizează întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel cum a fost aceasta încadrată juridic în fapt și în drept de către P. prin rechizitoriu, în aceste limite fiind de altfel sesizată.

Astfel, instanța de fond a constatat că rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - P.N.A. nr. 105/P/2004 din 31.10.2005 reține în mod greșit și netemeinic împrejurarea de fapt nereală potrivit căreia inculpatul M. G. ar fi fost deținătorul unor informații nepublice sau privilegiate, în calitatea sa de director general al ., informații referitoare la „numărul de acțiuni B.” și la „momentul în care se transferau la RRA în conturi operaționale”.

În acest sens, instanța a reținut că informațiile referitoare la „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” sau cele referitoare la „momentul solicitării membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale” nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul M. G. în cadrul ..

Față de susținerea acuzării cu privire la natura nepublică sau privilegiată a acestor informații, s-a constatat că acestea nu au nici natura cerută de norma de incriminare și nici puterea de a determina încheierea unei tranzacții financiare.

În acest sens, s-a reținut că informația referitoare la „numărul de acțiuni B.” este o informație publică și accesibilă oricărei persoane interesate, atât din evidențele ORC, cât și din cele ale bursei RASDAQ (site-ul societății).

Totodată, s-a reținut că informațiile referitoare la „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” sau cele referitoare la „solicitarea membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale” sunt nerelevante și nedeterminante pentru realizarea unei vânzări-cumpărări de acțiuni întrucât, în primul rând, transferul acțiunilor unui membru PAS dintr-un cont neoperațional într-un cont operațional nu presupunea cu necesitate și vânzarea acestora, tot așa cum nici nu determina nașterea unei informații sigure că proprietarul acțiunilor va vinde mai devreme sau mai târziu.

De altfel, și în concluziile Raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză se precizează că „simpla solicitare a adeverințelor ... nu implică și faptul că membri PAS B. O. doreau să vândă aceste acțiuni. Exemplificăm cele două persoane constituite și părți civile, STANCULEȚU D. și STANCULEȚU V., deținători ai 24.796 și respectiv 23.268 acțiuni, care au solicitat adeverințe în data de 12.02.2003, dar și-au vândut acțiunile B. după data de 20.03.2008” (f. 44).

În același sens, tot în același raport de expertiză, s-a mai constatat că „un număr de 7 membri PAS B. O. constituiți părți civile: D. N., G. G., HAUCA ANE-M., P. MIHADELA E., STANCULEȚU D., STANCULEȚU V. și Z. S., în perioada 30.07._02 nu au vândut nicio acțiune B.... cu excepția lui P. MIHADELA E. care a vândut 1.359 de acțiuni ... partea civilă C. E. nu a deținut nicio acțiune în PAS B. O. și nu figurează în registrul acționarilor” (f. 45-46),

De altfel, cunoașterea momentului la care membri PAS ar fi vândut acțiunile sau a numărului de acțiuni care ar fi fost înscris pe adeverința semnată și de către inculpatul M. G. - și care ar fi constituit informații nepublice sau privilegiate - este irelevantă atâta timp cât membri PAS vindeau mai multe acțiuni decât cele care făceau parte din pachetul de 40% achiziționat de la FPS și care erau înscrise pe adeverințe, vânzarea-cumpărarea cuprinzând în realitate și acțiunile achiziționate separat de pe bursa RASDAQ.

Pe de altă parte, potrivit reglementărilor CNVM (Legea 52/1997 privind valorile mobiliare și bursele de valori, în vigoare la momentul presupusei săvârșiri a faptelor - art. 2 lit. r) referitoare la definirea informației privilegiate), informațiile în cauză nu sunt informații privilegiate.

Potrivit dispozițiilor legale, noțiunea de „informație privilegiată” în legătură cu piața de capital este definită prin dispozițiile Legii nr.52/7 iulie 1997 privind valorile mobiliare și bursele de valori, unde, potrivit art.2 lit.r), „informațiile privilegiate” sunt „informații de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare din valorile mobiliare emise de acesta, care nu sunt cunoscute publicului și sunt susceptibile de a afecta decizia unui investitor rezonabil, persoanele inițiate fiind ținute a nu le divulga și nici exploata în mod direct sau indirect, personal sau prin interpuși”.

Din definiția legală a „informației privilegiate” rezultă următoarele trăsături caracteristice, care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o informație să fie calificată ca privilegiată, respectiv: informația să se refere la emitent sau la valorile mobiliare emise de emitent; informația să nu fi fost cunoscută publicului; informația să fie susceptibilă de a afecta decizia unui investitor rezonabil; persoana deținătoare a informației să fie ținută a nu divulga informația și nici a o exploata în mod direct sau indirect, personal sau prin interpuși.

Or, instanța de fond a considerat că niciuna dintre informațiile la care face referire P. nu este o „informație privilegiată”, în sensul art. 2 lit. r) din Legea 52/1997, după cum va arăta în cele ce urmează.

Astfel, într-adevăr, informațiile privind „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” sau cele referitoare la „solicitarea membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale” sunt informații care privesc valorile mobiliare emise de emitent.

Totodată, informația privind „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” este susceptibilă de a afecta decizia unui investitor rezonabil, orice investitor luând decizia de a investi și în funcție de numărul acțiunilor emitentului care sunt scoase la vânzare. De altfel, numărul de acțiuni ale emitentului face parte din categoria informațiilor disponibile anterior tranzacției, pe care investitorii raționali își întemeiază deciziile. Or, niciun investitor nu poate să își manifeste opțiunea în sensul cumpărării sau vânzării unui titlu dacă nu cunoaște măcar cantitatea.

Însă, nu aceleași lucruri pot fi remarcate în cazul informației privind „solicitarea membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale”. Această informație nu poate fi considerată ca susceptibilă de a afecta decizia unui investitor rezonabil, atâta timp cât ea nu are puterea de a determina încheierea unei tranzacții financiare, transferul acțiunilor unui membru PAS dintr-un cont neoperațional într-un cont operațional nepresupunând cu necesitate și vânzarea acestora. De altfel, și expertiza judiciară efectuată în cauză a confirmat faptul că „informațiile privind . de proprietate asupra acțiunilor B. de către membri PAS B. O. nu constituiau informații privilegiate” (f. 48).

În același timp, s-a constatat că informația privind „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” nu îndeplinește condiția caracterului nepublic pentru a fi considerată informație privilegiată. Pentru ca informația să fie publică, este suficient ca aceasta să fi fost accesibilă publicului. Astfel fiind, dacă o informație a devenit publică prin intermediul unui sistem de informare pe scară largă, așa încât orice participant interesat de pe piață ar fi putut-o afla, informația în cauză este una publică. Or, în speță, informația privind „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” este o informație publică și accesibilă oricărei persoane interesate atât din evidențele ORC, cât și din cele ale bursei RASDAQ (site-ul societății). Mai mult, asemenea informații trebuie să fie făcute publice, astfel încât orice persoană avizată care le-ar analiza să-și poată face o părere de ansamblu asupra situației emitentului și asupra valorilor mobilare ale acestuia.

Pe de altă parte, s-a reținut că, din modul de redactare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, s-ar înțelege că elementele indicate prin rechizitoriu, respectiv „fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă” și „cumpărarea acestora imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM” ar reprezenta informații nepublice sau privilegiate („fapta inculpatului M. G. care deținea informații nepublice, în calitatea sa de director general al ., referitor la numărul de acțiuni B., momentul în care se transformau la Registrul Român al Acționarilor în conturi operaționale, fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieței, condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă și cumpărarea lor imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea de acțiuni de către agenții societăților de intermediere”).

Instanța de fond a apreciat că, în realitate, aceste elementele indicate prin rechizitoriu ca reprezentând așa-zise informații nepublice sau privilegiate referitoare la o pretinsă „fixare a prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „condiționare a transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă” și „cumpărare a acestora imediat, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM” nu reprezintă informații în sine, ci activități materiale, ele urmând a fi luate în considerare ca atare de către instanță, eventual ca activități materiale realizate în baza unor informații nepublice sau privilegiate.

Astfel, din perspectiva acestor activități materiale, s-a reținut, în primul rând, faptul că inculpatul M. G. nu putea condiționa transferul acțiunilor în conturi operaționale, întrucât dreptul, precum și posibilitatea tehnică de a efectua acest transfer aparțineau exclusiv RRA, această activitate neintrând în atribuțiunile sau sarcinile inculpatului.

Or, chiar presupunând că inculpatul M. G. semna adeverința cuprinzând numele și CNP-ul acționarului și numărul de acțiuni deținute de acesta, o asemenea activitate nu îmbracă în sine caracter infracțional. Din faptul semnării adresei de către inculpatul M. G. nu reiese în mod automat și faptul că, procedând în acest sens, inculpatul și-ar exprima în vreun fel vreun acord în sensul transferării acțiunilor la RRA în conturi operaționale și ar avea vreo posibilitate de a condiționa astfel un asemenea transfer. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul M. G. nu era singurul semnatar al adeverințelor, adeverințele fiind semnate și de D. N., președinta PAS (f. 29-31, 46-50, 58-111 vol. X dup).

Mai mult, emiterea adeverințelor conținând CNP-urile membrilor PAS avea de altfel o justificare. Astfel, în contextul de la acel moment, având în vedere situația furtului anterior de acțiuni, pentru a se evita alte nereguli, era chiar necesară actualizarea, precum și verificarea informațiilor legate de acționarii B. membri PAS. De altfel, în cuprinsul adresei respective se menționează că motivul necesității emiterii adeverințelor îl constituie faptul că lista membrilor PAS B. O. nu cuprindea toate datele de identificare (CNP). Nu în ultimul rând, apăruse o împrejurare obiectivă nouă: prin procesul judiciar de dizolvare a Asociației PAS s-a realizat și s-a omologat un raport de expertiză care a stabilit o distribuire a acțiunilor în interiorul PAS (f. 455-458 vol. XVI dup).

Tocmai pentru a se soluționa toate aceste probleme tehnice, la data de 25.09.2001, ., prin adresa nr.1383, a solicitat Registrului Român al Acționarilor ca transferul de acțiuni B. deținute până atunci de PAS B. O. (40%) să se realizeze în conturi neoperaționale (provizorii) pe piața RASDAQ, urmând ca transferul acțiunilor în conturi operaționale, pentru fiecare membru PAS B. O. în parte, să se realizeze prin confirmarea identității fiecărui membru PAS B. O. în parte, pe baza codului numeric personal al acestuia, făcută prin adeverință care va confirma identitatea membrilor PAS B. O. cu persoanele trecute în anexa la Raportul de expertiză, adeverință ce urma a fi elaborată în comun de PAS B. O. și ., ca emitent al acțiunilor. Adresa era semnată de inculpatul M. G. și de D. M. – președinte PAS B. O. (f.7 vol. X dup).

Prin urmare, tocmai pentru soluționarea problemelor ivite, Președintele PAS, D. M., trebuia deci să emită o adresă menționând numele și CNP-ul solicitantului, eventual dacă este titular sau moștenitor al unui fost membru PAS, ori de câte ori i se solicita de către o persoană interesată. Această adresă era co-semnată și de către inculpatul M. G., care acționa și ca interfață între Asociația PAS (care nu se afla în raporturi juridice cu RRA) și RRA (care era în raport contractual doar cu S.C. B. O. SA, emitentul acțiunilor, în virtutea dispozițiilor art. 8 din Regulamentul nr. 13/1996 și a contractului de prestări servicii de registru înregistrat la RRA sub nr. 2331/11.06.1997), aspecte arătate de altfel pe larg în raportul de expertiză efectuat în cauză (f. 37).

Pe de altă parte, obținerea acestei „adrese/adeverințe” nici nu reprezenta o obligație sau condiție de recunoaștere a calității de acționar ori a numărului de acțiuni ale unui fost membru PAS.

Instanța de fond a apreciat elocventă în acest sens expertiza judiciară potrivit căreia, în fapt, dintr-un număr total de 672 de membri PAS B. O. (astfel cum apar aceștia în Raportul de expertiză judiciară Ș. din dosarul de dizolvare a PAS), numai un număr de 269 de persoane au solicitat adeverințe de confirmare a soldului (f. 44 ).

Or, toate aceste împrejurări vin să infirme acuzațiile aduse împotriva inculpatului M. G., în sensul că, prin semnarea adeverințelor solicitate, inculpatul ar fi condiționat transferul acțiunilor la RRA în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin acea adresă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, instanța de fond a reținut că o asemenea activitate presupune efectuarea de tranzacții care au ca scop alterarea modului normal de formare a prețului unei acțiuni pe bursă și influențarea acestuia către o poziție ascendentă sau descendentă care nu corespunde cu nivelul normal al prețului care ar fi stabilit liber pe baza cererii și ofertei investitorilor.

Instanța de fond a apreciat că, cel puțin din punct de vedere tehnic, în fapt nu era posibilă „fixarea prețului” în cadrul unei vânzări sau cumpărări de acțiuni pe piața electronică de acțiuni RASDAQ. Erau însă posibile o . activități speculative, dar extrem de dificile și susceptibile de riscuri.

În aceste condiții, din punct de vedere al acestor acuzații, instanța a reținut, în primul rând, că prin rechizitoriu s-au reținut în mod greșit mai multe împrejurări de fapt ce contravin realității sau au fost date în mod greșit anumite calificări juridice, în contradicție cu dispozițiile legale din materia dreptului privat de la acea epocă, printre care și faptul că vânzarea, respectiv cumpărarea de acțiuni s-ar fi făcut prin manipularea prețului în sensul stabilirii lui artificiale între membri PAS sau S.C. B. O. S.A. și cumpărători (cu referire la inculpați).

Or, la data presupuselor activități de ilicit penal nici nu exista noțiunea de „manipulare a pieții de capital”, ca noțiune juridică cu relevanță în sancționarea unui astfel de comportament. În acest sens, s-a reținut faptul că, până la . OUG 28/2002, în prima lege a pieței de capital, Legea 52/1994, în vigoare la data presupuselor săvârșiri a faptelor, nu apărea o definiție a manipulării pieței de capital, ci existau doar anumite prohibiții, sumar enumerate în Legea nr. 52/1994, în cadrul art. 40, doar pentru intermediari (societățile de brokeraj), fără a se preciza in terminis că era vorba despre fapte ilicite de manipulare a pieței de capital. În aceste condiții, nu exista deci un text legal pentru a sancționa faptele de manipulare a pieței de capital de către investitori.

De asemenea, din punct de vedere tehnic, nici nu era posibilă o pre­stabilire a prețului unei tranzacții pe piața electronică a valorilor mobiliare. Erau însă posibile o . activități speculative, dar extrem de dificile și susceptibile de riscuri. În acest sens, proba judiciară administrată în cauză, respectiv raportul de expertiză judiciară, face aprecieri și descrieri ale modului de realizare a tranzacțiilor de natură să elucideze toate aceste aspecte:

„Procesul de tranzacționare [pe piața RASDAQ] este o negociere electronică, invizibilă ...în cadrul acestui proces vânzătorii nu știu cui vând acțiunile iar cumpărătorii nu știu ale cui acțiuni le cumpăra (f. 76)... Vânzătorii și cumpărătorii nu se cunosc între ei și formează o coadă de așteptare în funcție de momentul ofertării” [f. 76).

„Prețul de tranzacționare se stabilește electronic la nivelul întregii piețe (toate SVM-urile din țară) prin compararea automată a ofertei de vânzare cu prețul stabilit de investitorul potențial ... Practic este imposibil să fie influențat prețul pe piață” (f. 77).

3. „Se pot face însă activități speculative în sensul că un investitor care dorește să vândă multe acțiuni la un preț mai ridicat încearcă să mărească prețul pieței și face în mod artificial o cerere de cumpărare cu un preț superior pieței la un moment dat. În urma acestei cereri, prețul pieței se urcă și el are șansa să își vândă acțiunile proprii la un preț mai mare ... Dacă un investitor face o cerere de cumpărare la un preț mai mic decât prețul pieței nu poate achiziționa nicio acțiune deoarece se va situa în finalul cozii de așteptare” (f. 77-78).

Pe de altă parte, tot în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a mai arătat un aspect deosebit de relevant, privind faptul că „un număr de 23 de membri PAS B. O. constituiți părți civile au vândut acțiuni B. pe piața RASDAQ în perioada 30.07._02. Din constatările expertizei nu se poate reține niciun prejudiciu, acțiunile fiind vândute la prețul pieței” (f. 50 pct. c).

De altfel, din punct de vedere a prețului la care s-a realizat vânzarea-cumpărarea de acțiuni, instanța a reținut faptul că, și din desfășurătoarele tranzacțiilor efectuate (f.457-461 vol. VIII), rezultă în mod clar faptul că inculpatul a achiziționat acțiuni la prețul pieței zilei/perioadei.

Prețul de execuție a fost identic cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești ale zilei/perioadei de tranzacționare, neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B.. Toate prețurile de execuție, dacă nu au fost identice cu prețul zilei, s-au aflat imediat lângă acesta, încadrându-se oricum în prețul perioadei de tranzacționare, deci în trendul firesc.

Mai mult, după cum arată raportul de expertiză efectuat în cauză, „prețul la care s-au vândut acțiunile în această perioadă s-a și menținut același pe o perioadă de mai multe zile, infirmându-se în mod evident supoziția că acțiunile au fost vândute sub prețul pieței” (f. 45).

Analizându-se prin urmare prețurile la care s-au efectuat tranzacțiile, se poate afirma cu certitudine că evoluția acțiunilor B. a fost una specifică trendului întregii piețe, cu care a fost strâns corelată, și nu au fost constatate simptome de variații discordante, artificiale sau atipice care să atragă vreo nedumerire ori o îndoială legată de modul de formare a prețului acțiunilor B. pe piața bursieră.

De altfel, pentru a se putea aprecia că o persoană ar fixa prețul unei acțiuni la bursă, un ordin ar trebui să aibă o valoare mult mai mare sau mai mică decât acest preț și doar acea persoană ar trebui să introducă mai multe ordine succesive pentru a conduce prețul spre palierul dorit, urmate eventual de tranzacții prin care să se mențină prețul artificial. Or, nu acesta este cazul în speță, nefiind identificate asemenea acțiuni din partea inculpatului M. G.. Mai mult, inculpatul nici nu a fost singurul cumpărător, pentru a crea posibilitatea de a scădea prețul acțiunilor la bursă după propria voință (prin introducerea de ordine la un preț scăzut, fără concurența altor competitori care să ofere mai mult și care să devină astfel cumpărători), după cum nu a fost nici primul cumpărător care a cumpărat acțiuni B. în ziua respectivă, la preț mai scăzut, pentru a crea cel puțin aparența că el ar fi persoana care ar fi contribuit la scăderea prețului.

În acest context, trebuie subliniate și următoarele alte constatări concrete ale experților tehnici:

1. Faptul că „inculpatul M. G. avea încheiate contracte de intermediere cu mai multe SVM-uri cu mulți ani mai înainte de aceste operațiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni”.

De altfel, inculpatul M. G. avea dat și ordin de cumpărare permanent pe piață, pentru a cumpăra acțiuni B. la prețul pieței, prin intermediul a două societăți de valori mobiliare specializate în asemenea tranzacții și autorizate de CNVM.

Instanța de fond a reținut că nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului M. G. nu rezultăcă acesta ar fi efectuat tranzacții bursiere pe bază de informații nepublice sau privilegiate, tranzacțiile nereprezentând un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului (care era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară, fiind de altfel chiar unul dintre investitorii care au licitat pentru achiziționarea pachetului de 40% de acțiuni B. la momentul privatizării .).

Faptul că „în activitatea sa de cumpărare de acțiuni, inculpatul M. G. era doar unul dintre cumpărătorii de acțiuni. Nu toate acțiunile vândute de către membri PAS au fost achiziționate de către inculpatul M. G.. Potrivit constatărilor experților judiciari „în perioada expertizată, alături de M. G., terțe persoane juridice și fizice, printre care și alți membri PAS B. O., au avut calitatea de cumpărători ai acțiunilor B.. M. G. a achiziționat acțiuni B. în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori pe piață” (f. 50).

Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că tranzacțiile efectuate de inculpatul M. G. nu au presupus folosirea de procedee care să conducă la modificarea prețului, acesta achiziționând acțiuni B. la prețul pieței, în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori de pe piață.

De altfel, și concluziile verificărilor efectuate de . asupra tranzacțiilor efectuate de . această perioadă au fost, în esență, în sensul că „nu a fost sesizată vreo abatere de la reglementările în vigoare” (adresa nr. 3480/20.05.2005), deci că aceste tranzacții constituie operațiuni obișnuite pe o piață de valori mobiliare (f. 42 din raportul de expertiză).

În același sens au fost și concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM. În acest sens, s-a menționat că, prin adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA (f. 229-231 vol. XI dup), CNVM a informat că „a întreprins propriile investigații asupra aspectelor semnalate de parchet, în privința tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de SVM Active International SA. Ca rezultat al acestor investigații, CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital”.

Acestea sunt confirmate și completate cu cele stabilite prin expertiza efectuată în cauză, ale cărei concluzii vor fi reținute de instanță, având în vedere că reprezintă o analiză obiectivă, fundamentată, pornind de la înseși constatările CNVM, pe care nu le contrazice, completându-le, coroborându-se și cu celelalte mijloace de probă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește „cumpărarea acțiunilor imediat, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM”, instanța a reținut că, atâta timp cât nu se dovedește o conivență infracțională a inculpatului M. G. cu persoana care a completat actele privind tranzacționarea acțiunilor, nu se poate nicidecum reține răspunderea penală a acestuia. Or, pentru a se dovedi o asemenea conivență, trebuie să se dovedească mai întâi faptul că incompleta întocmire a actelor privind tranzacționarea acțiunilor a avut loc și că aceasta i-ar profita în vreun fel inculpatului în atingerea unui eventual scop ilicit al acestuia. Această conivență nu poate reieși din presupuneri, cum insinuează P., ci din probe. Iar, din probele administrate în cauză nu rezultă această conivență.

Din contră, concluziile investigațiilor efectuate de CNVM au fost, după cum am arătat și mai sus, în sensul că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital” (adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA - f. 229-231 vol. XI dup).

Totodată, raportul de expertiză efectuat a concluzionat că din punct de vedere a relevanței acestor date pentru tranzacțiile efectuate cu acțiuni în piața RASDAQ, „sistemul computerizat al pieței RASDAQ înregistrează automat data și ora efectuării fiecărei tranzacții iar aceste date sunt verificate on-line de către ANSVM, CNVM și SNCDD, care, în calitate de supraveghetori ai pieței de capital nu au semnalat nicio încălcare a prevederilor și procedurilor pieței de capital în perioada respectivă, la tranzacțiile B.” (f. 48).

Or, din aceste aspecte, rezultă tocmai faptul că incompleta întocmire a actelor privind tranzacționarea acțiunilor nu i-ar profita în niciun fel inculpatului în realizarea tranzacțiilor financiare.

De altfel, instanța a arătat că este sesizată cu infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, privind realizarea de tranzacții pe baza unor informații privilegiate sau nepublice, și nu cu o eventuală infracțiune la piața de capital (care de fapt nici nu era prevăzută de lege la momentul săvârșirii faptelor).

Mai mult decât atât, instanța a reținut că în rechizitoriu chiar s-a precizat, referitor la modalitatea completării ordinelor de vânzare-cumpărare de acțiuni B., și că acțiunea inculpaților încalcă grav dispozițiile art.14 din Regulamentul de Practică Onestă și principiul necesar lumii afacerilor, acela al cinstei și onorabilității. Or, aceste aprecieri nu reprezintă altceva decât alte abateri de la încadrarea juridică pentru care a optat parchetul la momentul la care a hotărât trimiterea în judecată a inculpaților.

Revenind astfel la problematica privind realizarea de tranzacții pe baza unor informații privilegiate sau nepublice, care formează obiectul cauzei de față, instanța de fond a reținut că, nici în condițiile în care s-ar presupune că agentul de valori mobiliare i-ar fi oferit inculpatului o . astfel de informații, privind ordinele de vânzare a acțiunilor B. ale unor clienți, cum ar fi simbolul, momentul introducerii în sistem, cantitatea și prețul, tot nu ar putea fi tras la răspundere penală inculpatul M. G., în cauza de față. Aceasta deoarece asemenea informații nu sunt informații nepublice sau privilegiate, pentru a interesa în cauza de față, din perspectiva faptei reținute în sarcina inculpatului M. G.. Comunicarea de către broker a simbolului, a momentului introducerii în sistem, a cantității și a prețului acțiunilor (informații afișate de altfel și pe site-ul societății) reprezintă o condiție necesară în procesul de executare a unei tranzacții, caracterizând o exercitare normală a profesiei de broker, în urmărirea îndeplinirii principiului bunei execuții a ordinelor clienților.

Iar în ceea ce privește motivul pentru care același broker a încheiat tranzacții pentru inculpatul M. G., instanța de fond a constatat că acesta cunoștea interesul inculpatului pentru cumpărarea de pachete de acțiuni B., disponibilitățile financiare ale acestuia și faptul că era client al societății de servicii de investiții financiare SVM în cadrul căreia își desfășura acesta activitatea.

Totodată, în ceea ce privește faptul că, pentru unele tranzacții efectuate, disponibilitățile bănești din conturi nu erau suficiente pentru a asigura efectuarea tranzacțiilor, instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor legale, SVM-urile aveau dreptul, și nu obligația stipulată de art.23 din Regulamentul nr.3 din 24.02.1998, valabil în perioada 16.03.1998 – 30.01.2003, conform căruia: „În situația în care clientul nu avansează banii sau titlurile necesare înaintea efectuării tranzacției, societatea are dreptul să refuze executarea ordinului. În situația în care clientul nu avansează banii sau titlurile necesare în termen de 3 zile de la data tranzacției, societatea de valori mobiliare: poate vinde valorile mobiliare pe care clientul le cumpără și pentru care nu avansează banii necesari sau poate cumpăra valorile mobiliare necesare pentru încheierea tranzacției, în cazul în care clientul care vinde valori mobiliare nu le-a avansat”. Aceste aspecte sunt de altfel precizate și în raportul de expertiză efectuat în cauză (f. 47-48).

Iar în ceea ce privește faptul că nu au existat ordine scrise de cumpărare date de inculpatul M. G., instanța de fond a reținut că în mod corect s-a stabilit și prin raportul de expertiză că acest aspect nu contravine prevederilor art. 2 alin. 11 și art. 26 din Regulamentul CNVM nr.3/1998 privind autorizarea și exercitarea intermedierii de valori mobiliare, ordinul de cumpărare în formă scrisă nefiind singura modalitate prin care clientul putea solicita unui SVM cumpărarea unor valori mobiliare (f. 88 rap. exp.). De altfel, în cauză, ordinele de cumpărare a acțiunilor, deși neîntocmite de inculpatul M. G. în formă scrisă, au fost date de către acesta verbal, iar după efectuarea tranzacției, inculpatul a semnat doar ordinul de execuție și confirmarea operațiunii bursiere, aceste activități fiind permise de lege.

Or, având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că tranzacțiile efectuate de inculpat au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizarea de informații nepublice sau privilegiate, de fixarea prețului ori crearea altor condiții incorecte de tranzacționare sau de vreun procedeu fictiv sau altă formă de înșelare. Inculpatul M. G. a achiziționat acțiuni B. în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori pe piață.

Oricum, chiar dacă inculpatul M. G. ar fi realizat cumpărarea acțiunilor în modalitatea arătată în actul de acuzare, prin „fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă” și „cumpărarea acestora imediat, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM”, aceste elemente reprezintă acte materiale, nu informații nepublice sau privilegiate, care s-ar fi realizat în virtutea calității sale de client fidel al SVM-urilor, a relațiilor și conivențelor avute de inculpatul M. G. cu persoanele responsabile din cadrul organismelor implicate în derularea operațiunilor la bursă, inclusiv a tranzacțiilor financiare efectuate în cauză, și nicidecum în virtutea funcției de director general al ..

Prin urmare, instanța de fond a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, lipsind chiar informațiile nepublice sau privilegiate care ar fi fost obținute de inculpat în virtutea funcției de director general al . și utilizarea acestora în scop infracțional.

A.2. Pe de altă parte, din punct de vedere a actelor materiale săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor proprii ale . și cumpărarea acestora de către inculpatul P. G., urmată de vânzarea ulterioară a unei părți din acestea de către inculpatul P. G. și cumpărarea lor de către inculpatul M. G., instanța de fond a apreciat, analizând materialul probator administrat în cauză, că nu sunt întrunite condițiile constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

Subiectul activ calificat

Pentru aceleași considerente arătate în cuprinsul analizei celorlalte acte materiale care se susține că ar intra în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 care ar fi fost săvârșită de inculpatul M. G. (cap.I.A.1), instanța de fond a reținut că funcția deținută de inculpatul M. G. este aceea de administrator al S.C. B. O. S.A., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind calitatea subiectului activ.

Încheierea de tranzacții financiare

După cum s-a arătat și s-a demonstrat anterior o . aspecte cu privire la înțelesul și la sfera de aplicare a noțiunii juridice de „tranzacții financiare” (cap. I, f. 53-54), instanța de fond a reținut că, fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni, este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

Neîndeplinirea condiției pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării

În primul rând, s-a observat că, și în această situație, deși textul de lege nu impune condiția nepublicității sau a caracterul privilegiat al informațiilor deținute în virtutea funcției, a atribuției sau a însărcinării, P. a considerat necesar a introduce în încadrarea juridică dată și acestei fapte imputată prin rechizitoriu inculpatului M. G. această condiție suplimentară, care nici nu este îndeplinită în cauza de față. Or, instanța analizează întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel cum a fost aceasta încadrată juridic în fapt și în drept de către P. prin rechizitoriu, în aceste limite fiind de altfel sesizată.

Astfel, prima instanță a constatat că rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - P.N.A. nr. 105/P/2004 din 31.10.2005 reține în mod greșit și netemeinic împrejurarea de fapt nereală potrivit căreia inculpatul M. G. ar fi fost deținătorul unor informații nepublice sau privilegiate, constând în aceea că „A. a . a hotărât vânzarea unor acțiuni B. proprii, hotărâre nepublicată în Monitorul Oficial și Registrul comerțului, pe care le-a cumpărat prin interpus a doua zi dării hotărârii (135.500 acțiuni)”.

În acest sens, instanța a reținut că informațiile referitoare la vânzarea acțiunilor proprii ale . sau cele referitoare la vânzarea ulterioară a acțiunilor de către inculpatul P. G. nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul M. G. în cadrul ..

Față de susținerea acuzării cu privire la natura nepublică sau privilegiată a acestor informații, s-a constatat că acestea nu au natura cerută de norma de incriminare.

În acest sens, s-a reținut că informația referitoare la vânzarea acțiunilor proprii ale . este o informație publică, convocatorul pentru desfășurarea A. S.C. B. O. S.A., având drept punct pe ordinea de zi vânzarea acestora, fiind publicat într-un ziar de largă circulație, respectiv prin România Liberă din 09.02.2002, precum și prin Monitorul Oficial nr. 233/07.02.2002 pentru data de 26.02.2002. În aceste condiții, orice persoană care ar fi dorit să participe la A. respectivă, dar și orice altă persoană interesată ar fi putut afla despre această vânzare a acțiunilor.

Or, pentru ca informația să fie publică, este suficient ca aceasta să fi fost accesibilă publicului. Astfel fiind, dacă o informație a devenit publică prin intermediul unui sistem de informare pe scară largă, așa încât orice participant interesat de pe piață ar fi putut-o afla, informația în cauză este una publică. Totodată, pentru a determina dacă o anumită tranzacție a fost efectuată cu folosirea unor informații nepublice, trebuie ținut cont de faptul că o informație poate deveni disponibilă public chiar dacă nu a fost dezvăluită de emitent printr-o procedură formală. Acest lucru este valabil și dacă informația devine publică ca urmare a unei dezvăluiri incorecte făcută de emitent sau de către o terță parte.

De altfel, măsura vânzării acțiunilor proprii B. a fost una necesară și cât se poate de evidentă și de firească, având în vedere contextul în care a fost luată. Vânzarea reprezenta o obligație legală, iar nu un act de voință voluntară a societății ..

În acest sens, instanța de fond a reținut că, anterior, fosta conducere a S.C. B. O. S.A., care a funcționat până în septembrie 2000, a hotărât, fără aprobarea A., să cumpere acțiuni B. de pe piață RASDAQ cu banii S.C. B. O. S.A. (respectiv 192.060 acțiuni reprezentând 1,4% din capitalul social total). Or, o asemenea operațiune este limitativ permisă de lege și subsumată realizării anumitor scopuri. Deținerea propriilor acțiuni este posibilă doar pentru un timp limitat, astfel că S.C. B. O. S.A. era obligată legal să își vândă aceste acțiuni de către prevederile art. 103 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Conducerea . trebuia să vândă acțiunile, deoarece în caz contrar ar fi încălcat prevederile legale imperative. Prin urmare, aceste acțiuni trebuiau vândute în termenul de un an prevăzut de lege pentru vânzarea propriilor acțiuni, în caz contrar aceste acțiuni trebuind a fi anulate, ceea ce ar fi condus la prejudicierea societății. Însă, dată fiind suspendarea de la tranzacționare a acțiunilor B., în perioada 17.02._01, termenul de un an prevăzut de lege pentru vânzarea propriilor acțiuni începea a curge abia după reluarea tranzacționării aceste acțiuni, trebuind ca acțiunile să fie vândute până la data de 01.03.2002. Or, în atare condiții, după cum în mod corect s-a stabilit și în expertiza efectuată în cauză, niciun terț sau acționar al S.C. B. O. S.A. nu ar fi fost în măsură să conteste executarea acestei obligații legale.

Tocmai în aceste condiții, A. S.C. B. O. S.A., având drept punct pe ordinea de zi vânzarea acțiunilor B. deținute de ea însăși în proprietate, a fost convocată prin publicare într-un ziar de largă circulație, respectiv prin România Liberă din 09.02.2002, precum și prin Monitorul Oficial nr. 233/07.02.2002 pentru data de 26.02.2002, și a decis vânzarea acțiunilor.

Pe de altă parte, instanța a reținut că, potrivit reglementărilor CNVM (Legea 52/1997 privind valorile mobiliare și bursele de valori, în vigoare la momentul vânzării acțiunilor proprii B. - art. 2 lit. r) referitoare la definirea informației privilegiate), informațiile în cauză nu sunt informații privilegiate.

În acest sens, pornind de la aceleași aspecte privind noțiunea de „informație privilegiată” și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o informație pentru a fi considerată ca privilegiată în virtutea legii, aspecte menționate anterior la analiza celorlalte acte materiale care ar intra în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 care ar fi fost săvârșită de inculpatul M. G. (cap. I.A.1), instanța de fond a reținut că informația privind vânzarea acțiunilor proprii B. nu este o „informație privilegiată”, în sensul art. 2 lit. r) din Legea 52/1997, după cum va arăta în cele ce urmează.

Astfel, deși această informație este atât o informație care privește valorile mobiliare emise de emitent, cât și o informație susceptibilă de a afecta decizia unui investitor rezonabil (orice investitor luând decizia de a investi și în funcție de momentul scoaterii la vânzare a acțiunilor), ea nu îndeplinește, din aceleași considerente arătate mai sus, condiția caracterului nepublic pentru a fi considerată informație privilegiată.

Pe de altă parte însă, instanța de fond a reținut că, până la tranzacțiile din aprilie 2002 (10.04.2002 și 15.04.2002) a intrat în vigoare (la 09.04.2002) OUG 28/2002, care, prin dispozițiile sale (art. 133), interzicea achiziționarea de acțiuni pentru sine sau pentru altul, cu referire la care se dețin informații privilegiate. În acest sens, potrivit art. 133 alin. 1 din OUG 28/2002, „Orice deținător de informații privilegiate nu poate achiziționa sau vinde pentru sine ori pentru altul, direct sau indirect, valori mobiliare sau alte drepturi legate de acestea ale emitentului, cu privire la care deține informațiile privilegiate respective, sau să valorifice respectivele informații privilegiate în orice alt mod și nici să le transmită ori să faciliteze publicarea lor în avantajul propriu sau al unor terți și se va supune normelor de conduită prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.

Însă, în privința informației privind vânzarea acțiunilor proprii B., se aplică legea veche – Legea nr. 52/1994, OUG 28/2002 intrând în vigoare la 09.04.2002, după momentul efectuării tranzacției (28.02.2002).

Pe de altă parte, în ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, instanța a mai reținut, în primul rând, că prin rechizitoriu s-au reținut în mod greșit mai multe împrejurări de fapt ce contravin realității sau au fost date în mod greșit anumite calificări juridice, în contradicție cu dispozițiile legale din materia dreptului privat de la acea epocă, printre care și faptul că vânzarea, respectiv cumpărarea de acțiuni s-ar fi făcut prin fixarea prețului, realizându-se cu adevărat o manipulare a pieței de capital.

A mai reținut prima instanță că la data vânzării acțiunii proprii B. nici nu exista noțiunea de „manipulare a pieții de capital”, ca noțiune juridică cu relevanță în sancționarea unui astfel de comportament, aspecte arătate deja în secțiunea anterioară (cap. I. A.1).

Ulterior însă, respectiv până la momentul tranzacțiilor din aprilie 2002, a intrat în vigoare OUG 28/2002, prin care s-a reglementat noțiunea de „manipulare a pieței de capital”.

În acest sens, în art.130 se prevedea că, „prin manipularea pieței, se înțelege: a) efectuarea de tranzacții sau lansarea de ordine de tranzacționare care dau sau sunt în măsură să dea indicații false ori înșelătoare cu privire la oferta, cererea sau prețul instrumentelor financiare ori care mențin, prin acțiunea uneia sau mai multor persoane, prețul instrumentelor financiare la un nivel artificial ori care folosesc alte mijloace fictive sau alte forme de tranzacționare încălcând practicile oneste; b) diseminarea de informații prin orice mijloace care dau sau sunt în măsură să dea indicații false ori înșelătoare cu privire la oferta, cererea sau prețul instrumentelor financiare, incluzând diseminarea de zvonuri sau știri false ori înșelătoare”.

Totodată, potrivit art. 131 din OUG 28/2002, era interzis unei societăți de servicii de investiții financiare și agenților acesteia ca, direct sau indirect: a) să execute un ordin de la un investitor, cunoscând că nu va avea loc un transfer real al dreptului de proprietate sau că operațiunea de cumpărare urmează să se perfecteze între acel investitor și persoane afiliate lui ori un angajat al acestuia, simultan cu o revânzare; b) să execute un ordin de la un investitor privind negocierea vânzării unui pachet de valori mobiliare, cu primirea simultană a unui ordin de la același investitor privind achiziția aceluiași pachet de valori mobiliare la același preț; c) să execute un ordin de la un investitor privind negocierea vânzării unui pachet de valori mobiliare, cunoscând că o altă societate de valori mobiliare a primit simultan un ordin de la același investitor privind achiziția aceluiași pachet de valori mobiliare; d) să pună în circulație informații despre un emitent, contrar datelor înscrise în raportările financiare ale acestuia.

De asemenea, potrivit art. 181 alin. 1 din OUG 28/2002, „Săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute la art. 130, 131, 133, 150 alin. (3) și la art. 155 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă în limitele prevăzute la art. 176 lit. b) și cu pedeapsa accesorie a interdicției prevăzute la art. 173 lit. b) pct. 4”.

Or, chiar în condițiile în care la acea vreme manipularea pieței de capital era infracțiune, nici P. nu a dorit totuși să îi trimită în judecată pe inculpați în baza acestor prevederi legale.

Așadar, în ceea ce privește acuzațiile concrete privind fixarea prețului, ținând cont de aspectele arătate anterior cu privire la imposibilitatea tehnică de prestabilire a prețului unei tranzacții pe piața RASDAQ (cap. I.A.1. - f. 48-49), instanța a reținut că vânzarea celor 192.222 acțiuni la data de 28.02.2002 s-a efectuat la prețul pieței din ziua tranzacției (2.800 lei/acțiune), societatea obținând profit din această tranzacție de 26.696.340 lei, neavând deci nicio pierdere financiară din această vânzare. În acest sens sunt și constatările de specialitate ale experților judiciari: „referitor la prețul la care s-au vândut acțiunile în data de 28.02.2002, menționăm faptul că în perioada 27.02._02 prețul la care au avut loc toate tranzacțiile cu acțiuni B. a fost de 2.800 ROL/acțiune” (f. 55). De altfel, ulterior acestei perioade, prețul acțiunilor B. chiar a fost în scădere (f. 80 rap. exp.).

Or, chiar și din desfășurătoarele tranzacțiilor efectuate, rezultă în mod clar faptul că inculpatul a achiziționat acțiuni la prețul pieței zilei, preț la care au avut loc de altfel toate tranzacțiile cu acțiuni B. în perioada 27.02._02. Prețul de execuție a fost identic cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești ale zilei (28.02.2002), și chiar ale perioadei de tranzacționare (27.02._02), neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B..

Analizându-se prin urmare prețurile la care s-au efectuat tranzacțiile, s-a constatat cu certitudine că evoluția acțiunilor B. a fost una specifică trendului întregii piețe, cu care a fost strâns corelată, și nu au fost constatate simptome de variații discordante, artificiale sau atipice care să atragă vreo nedumerire ori o îndoială legată de modul de formare a prețului acțiunilor B. pe piața bursieră.

Pe lângă acestea, instanța de fond a reținut că, din vânzarea pachetului de 192.222 de acțiuni, inculpatul M. G. nu a obținut nici direct și nici indirect vreun folos necuvenit.

Totodată, prima instanță a reținut că nu inculpatul M. G. a fost cumpărătorul acțiunilor vândute la data de 28.02.2002, ci inculpatul P. G., la dosar neexistând nici probe privind vânzarea-cumpărarea de acțiuni prin interpus, pe baza unor informații nepublice sau privilegiate deținute de inculpatul M. G..

De altfel, în cazul oferirii spre vânzare de acțiuni pe piața electronică RASDAQ nu era și nu este posibil din punct de vedere tehnic nici să cunoști vânzătorul și nici cumpărătorul la momentul tranzacției și nici nu era posibilă realizarea actului/tranzacției de vânzare-cumpărare direct între două persoane în baza unei înțelegeri prestabilite între aceștia datorită faptului că atât oferta de vânzare cât și cea de cumpărare era publică și accesibilă unei mulțimi nedeterminate de cumpărători, respectiv vânzători. „Procesul de tranzacționare [pe piața RASDAQ] este o negociere electronică, invizibilă ... în cadrul acestui proces vânzătorii nu știu cui vând acțiunile iar cumpărătorii nu știu ale cui acțiuni le cumpără ... Vânzătorii și cumpărătorii nu se cunosc între ei și formează o coadă de așteptare în funcție de momentul ofertării. Prețul de tranzacționare se stabilește electronic la nivelul întregii piețe (toate SVM-urile din țară) prin compararea automată a ofertei de vânzare cu prețul stabilit de investitorul potențial... Practic este imposibil să fie influențat prețul pe piață” (f. 76-77 din raportul de expertiză efectuat în cauză).

În aceste condiții, având în vedere tocmai faptul că nu este posibilă realizarea actului/tranzacției de vânzare-cumpărare între două persoane în baza unei înțelegeri prestabilite între aceștia datorită faptului că atât oferta de vânzare cât și cea de cumpărare era publică și accesibilă unei mulțimi nedeterminate de cumpărători, respectiv vânzători, faptul întocmirii atât a ordinului de vânzare a acțiunilor proprii B., cât și a celui de cumpărare de către inculpatul P. G. de către același trader nu confirmă deloc conivența dintre participații la tranzacția respectivă în sensul arătat în rechizitoriu. De altfel, nici în condițiile în care s-ar dovedi această conivență, realizarea tranzacției în modalitatea dorită tot nu ar putea avea caracter cert. Având în vedere caracterul speculativ al tranzacțiilor bursiere, nimeni și nimic nu poate confirma realizarea tranzacției în sensul dorit de participanți.

De asemenea, instanța de fond a reținut că inculpatul P. G. a recunoscut chiar el însuși faptul că “știa că . achiziționase de pe piața RASDAQ un număr de 192.222 acțiuni, care la un moment dat au fost oprite de la tranzacționare, însă după data de 01.03.2001 această interdicție a fost ridicata, stabilindu-se obligația vânzării acestor acțiuni în termen de cel mult un an, respectiv până la 28.02.2002, sub sancțiunea anularii lor. Ca urmare a faptului ca . o societate extrem de rentabilă, având ca obiect de activitate închirierea spatiilor comerciale si ca urmare a faptului ca el era atașat de aceasta societate încă dinainte de 1989, a hotărât cumpărarea celor 192.222 acțiuni”. Inculpatul a indicat totodată și faptul că „anterior hotărârii A. din 27.02.2002 a existat un convocator publicat in care se preciza expres ca se va dezbate vânzarea celor 192.222 acțiuni”. Or, în condițiile în care inculpatul P. G. oricum cunoștea faptul și momentul vânzării acțiunilor proprii B., acesta personal luând hotărârea de a cumpăra aceste acțiuni, o eventuală conivență cu un trader în sensul arătat în rechizitoriu este lipsită de orice sens.

Iar în ceea ce privește faptul incompletei scrieri a ordinului de cumpărare din partea inculpatului P. G., instanța de fond a reținut că acesta este un aspect irelevant în cauză. După cum au subliniat și inculpații, inculpatul P. G. era un client fidel al SVM-ului, astfel că inserarea mențiunilor privind „ora emiterii, termenul până la care rămâne activ comisionul tranzacției, codul agentului și autorizația CNVM a acestuia” era inutilă. De altfel, după cum s-a constatat și în raportul de expertiză, neinserarea acestor mențiuni nu putea atrage nulitatea tranzacției, deoarece inculpatul P. G. avea toate aceste date înscrise în baza de date a SVM Active International SA, de la data încheierii contractului de intermediere, fapt ce a permis acestei societăți să onoreze ordinul, conform uzanțelor (f. 80).

Mai mult, Instrucțiunile nr. 2/19.02.1999, care erau în vigoare în perioada realizării tranzacțiilor efectuate de P. G. și ceilalți cumpărători, respectiv 2001-2002, și care prevedeau, la art. 3, că „înainte de a prelua spre executare un ordin de vânzare, agentul de valori mobiliare este obligat să verifice și să înscrie în ordin datele de identitate ale proprietarului: numele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul numeric personal, buletinul/cartea de identitate, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, etc.”, nu sunt aplicabile ordinului de cumpărare emis de inculpatul P. G., ele referindu-se doar la ordinele de vânzare.

Pe de altă parte, în această privință, prima instanță a reținut că, atâta timp cât nu se dovedește o conivență infracțională a inculpatului M. G. cu persoana care a completat actele privind tranzacționarea acțiunilor, nu se poate reține nicidecum răspunderea penală a inculpatului. Or, pentru a se dovedi o asemenea conivență, trebuie să se dovedească mai întâi faptul că incompleta întocmire a actelor privind tranzacționarea acțiunilor a avut loc și că aceasta i-ar profita în vreun fel inculpatului M. G. în atingerea unui eventual scop ilicit al acestuia. Această conivență nu poate reieși din presupuneri, cum insinuează P., ci din probe. Or, din probele administrate în cauză nu rezultă această conivență.

Din contră, concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM au fost în sensul că „CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital” (adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA - f. 229-231 vol. XI dup).

De asemenea, în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a precizat faptul că, potrivit documentelor dea dosarul cauzei, nici CNVM, dar nici celelalte organisme ale pieței de capital (aici fiind incluse și SNCDD și ANSVM) nu au constatat și sancționat neregularități cu privire la modul cum s-au derulat tranzacțiile cu acțiuni B. O. SA (f. 84).

Totodată, raportul de expertiză efectuat a concluzionat că din punct de vedere a relevanței acestor date pentru tranzacțiile efectuate cu acțiuni în piața RASDAQ, „sistemul computerizat al pieței RASDAQ înregistrează automat data și ora efectuării fiecărei tranzacții iar aceste date sunt verificate on-line de către ANSVM, CNVM și SNCDD, care, în calitate de supraveghetori ai pieței de capital nu au semnalat nicio încălcare a prevederilor și procedurilor pieței de capital în perioada respectivă, la tranzacțiile B.” (f. 48).

S-a apreciat că, din aceste aspecte, rezultă tocmai faptul că incompleta întocmire a actelor privind tranzacționarea acțiunilor nu i-ar profita în niciun fel inculpatului în realizarea tranzacțiilor financiare.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că tranzacțiile efectuate în data de 28.02.2000 au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizarea de informații nepublice sau privilegiate și de încheiere a unei vânzări-cumpărări prin interpus.

Iar simplul faptul că, la aproape o lună și jumătate (și nicidecum a doua zi cum se reține în rechizitoriu) de la data vânzării către inculpatul P. G. (28.02.2002), același inculpat a vândut acțiunile, în final aceste acțiuni ajungând în portofoliul inculpatului M. G., nu reprezintă în mod automat, în lipsa unor probe certe, vânzare-cumpărare prin interpus. Aceasta mai ales având în vedere condițiile concrete în care s-a realizat această din urmă tranzacție.

Astfel, cu acea ocazie, SVM Active Internațional a achiziționat pentru inculpatul M. G. de pe piața RASDAQ, respectiv la data de 10.04.2002, un număr de 125.076 acțiuni, printre acestea regăsindu-se și o parte din acțiunile achiziționate anterior de inculpatul P. G.. Cele 125.076 acțiuni proveneau din agregarea, cumularea a trei oferte diferite de vânzare de acțiuni, printre acestea regăsindu-se și o ofertă a inculpatului P. G.. Or, agregarea ofertelor de vânzare nu este nicidecum interzisă de lege.

Pe lângă acestea, instanța de fond a reținut că, la data de 15.04.2002, SVM Active Internațional a mai achiziționat pentru inculpatul M. G. un număr de 125.096 acțiuni, care proveneau din cumularea a două oferte diferite de vânzare, printre acestea regăsindu-se o altă ofertă a inculpatului P. G..

De altfel, prin expertiză tehnică s-a determinat faptul că în conținutul primului pachet de 125.076 acțiuni se regăseau un număr de 57.600 acțiuni vândute de P. G., iar în conținutul celui de-al doilea pachet de 125.096 acțiuni se regăseau un număr de 77.900 acțiuni vândute de P. G. (adică în total 135.500 acțiuni), acțiuni care proveneau din pachetul de 192.222 acțiuni cumpărat la 28.02.2002.

Or, tocmai această manieră în care inculpatul M. G. a achiziționat acțiunile dovedește faptul că nu a existat nicio premeditare a vreunei rezoluții infracționale și de asemenea faptul că nu s-a realizat vreo vânzare-cumpărare prin interpunere de persoane, cum greșit s-a reținut prin rechizitoriu (aceste aspecte sunt de altfel menționate și în cuprinsul raportului de expertiză judiciară - f. 81).

De altfel, nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului M. G. nu rezultă, așadar, că acesta ar fi dorit să realizeze tranzacții prin interpus. În condițiile în care inculpatul M. G. era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară, efectuarea de tranzacții cu acțiuni B. nereprezentând deci un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului, nu există oricum justificare rațională a motivului pentru care inculpatul M. G. nu ar fi achiziționat acțiunile respective în nume propriu, ci prin interpus. Aceasta mai ales că, dat fiind calitatea sa de director general și membru în Consiliul de Administrație al B. O., nu avea în sine nicio interdicție legală sau convențională de a cumpăra sau de a deține acțiuni B.. Or, nu este nimic penal și nimic ilegal ca un acționar să achiziționeze pachete de acțiuni pentru a prelua controlul unei societăți comerciale.

De altfel, instanța de fond a reținut că nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului P. G. în toată perioada 28.02.2002 – 15.04.2002 nu rezultă că acesta ar fi contribuit la o vânzare-cumpărare de acțiuni prin interpus.

În acest sens, s-a reținut că într-adevăr a operat o modificare a comportamentului investițional pe piața de capital al inculpatului P. G. (constând atât în achiziționarea la un moment dat a unei cantități semnificative de acțiuni, cât și în vânzarea, după o lună și jumătate, a unora dintre acestea). Or, instanța a subliniat că modificarea comportamentului unui investitor pe piața de capital poate fi doar un indiciu al unei activități de tranzacționare pe bază de informații privilegiate, față de împrejurările cauzei deciziile de investiție ale inculpatului, care nu puteau fi luate decât pe baza unor informații privilegiate în opinia acuzării, fiind în realitate unele firești pentru un expert avizat în piața de capital ca inculpatul P. G. (cadru didactic de peste 35 ani, printre preocupările sale numărându-se piața de capital, în care chiar el se consideră expert – potrivit concluziilor sale pe fondul cauzei, profesor universitar, decan al Facultății de Finanțe și Bănci din cadrul Universității „S. Haret” București).

În cauză, într-adevăr, la data de 28.02.2002, inculpatul P. G. a cumpărat o cantitate semnificativă de acțiuni de pe piață. Însă, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul P. G. a avut intenția de a achiziționa acțiuni la . inca din anul 2000, in acest sens încheind un prim contract de intermediere la 26.07.2000, pe care l-a modificat in 2001, in sensul modificării comisionului datorat.

Totodată, o parte din acțiunile achiziționate la 28.02.2002 au fost apoi vândute la data 10.04.2002 și 15.04.2002. Însă, vânzarea acțiunilor ulterior achiziționării acestora a fost impusă din considerente economice, inculpatul având nevoie de bani pentru a-și renova casa, nefiind de altfel niciun motiv pentru care inculpatul să înceteze definitiv să mai tranzacționeze aceste titluri, având în vedere lichiditatea acestora. Or, într-adevăr, din actele dosarului reiese faptul că inculpatul P. G. și-a renovat imobilul în care locuia în acea perioadă (în acest sens fiind depuse la dosar „Memoriu tehnic” și certificatul de urbanism nr. 1070/53V/01.07.2002 eliberat de Primăria Sectorului 2 București vizând amenajarea interioară a imobilului proprietatea inculpatului), utilizând o sumă de bani foarte mare, posibil a fi provenită din vânzarea acțiunilor.

Instanța de fond a reținut că toate aceste aspecte au infirmat vehement teza Parchetului în sensul vânzării-cumpărării prin interpus.

În aceste condiții, faptul întocmirii actelor atât de vânzare de acțiuni de către inculpatul P. G., cât și de cumpărare de acțiuni de către inculpatul M. G. de către același trader nu confirmă deloc conivența dintre participații la tranzacția respectivă. Nici în condițiile în care s-ar presupune că agentul de valori mobiliare i-ar fi oferit inculpatului M. G. o . informații privind ordinele de vânzare a acțiunilor B. ale unor clienți, inclusiv ale inculpatului P. G., cum ar fi simbolul, momentul introducerii în sistem, cantitatea și prețul, tot nu ar putea fi tras la răspundere penală inculpatul M. G., în cauza de față. Aceasta deoarece asemenea informații nu sunt informații nepublice sau privilegiate, pentru a interesa în cauza de față, din perspectiva faptei reținute în sarcina inculpatului M. G. (faptă diferită de o faptă la piața de capital). Comunicarea de către agentul de valori mobiliare a simbolului, a momentului introducerii în sistem, a cantității și a prețului acțiunilor reprezintă o condiție necesară în procesul de executare a unei tranzacții, caracterizând o exercitare normală a profesiei de agent de valori, în urmărirea îndeplinirii principiului bunei execuții a ordinelor clienților.

Iar în ceea ce privește faptul incompletei scrieri a ordinelor de vânzare din partea inculpatului P. G., instanța a reținut că acesta este un aspect irelevant în cauză. După cum au subliniat și inculpații, inculpatul P. G. era un client fidel al SVM-ului, astfel că inserarea mențiunilor privind „ora emiterii, termenul până la care rămâne activ comisionul tranzacției, codul agentului și autorizația CNVM a acestuia” era inutilă. De altfel, după cum s-a constatat și în raportul de expertiză, neinserarea acestor mențiuni nu putea atrage nulitatea tranzacției, deoarece inculpatul P. G. avea toate aceste date înscrise în baza de date a SVM Active International SA, de la data încheierii contractului de intermediere, fapt ce a permis acestei societăți să onoreze ordinul, conform uzanțelor (f. 80).

Mai mult, Instrucțiunile nr. 2/19.02.1999, care erau în vigoare în perioada realizării tranzacțiilor efectuate de P. G. și ceilalți cumpărători, respectiv 2001-2002, prevede, la art. 3: „Înainte de a prelua spre executare un ordin de vânzare, agentul de valori mobiliare este obligat să verifice și să înscrie în ordin datele de identitate ale proprietarului: numele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul numeric personal, buletinul/cartea de identitate, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, etc.). S-a constatat astfel că actul normativ nu solicită completarea ordinului de vânzare cu „ora emiterii, termenul până la care rămâne activ comisionul tranzacției, codul agentului și autorizația CNVM a acestuia” și din acest considerent ordinele de vânzare emise de P. G. au avut înscrise elementele prevăzute la acea dată de actul normativ. Ordinul CNVM nr. 102/2002 pentru aprobarea Regulamentului nr. 3 din 21 noiembrie 2002 și care impunea cerințe pentru completarea ordinelor de vânzare a intrat în vigoare la o dată ulterioară, respectiv 30.01.2003, când a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 53, nefiind astfel aplicabil tranzacției în cauză.

Pe de altă parte, în această privință, instanța de fond a reținut că, atâta timp cât nu se dovedește o conivență infracțională a inculpatului M. G. cu persoana care a completat actele privind tranzacționarea acțiunilor, nu se poate reține nicidecum răspunderea penală a inculpatului. Or, pentru a se dovedi o asemenea conivență, trebuie să se dovedească mai întâi faptul că incompleta întocmire a actelor privind tranzacționarea acțiunilor a avut loc și că aceasta i-ar profita în vreun fel inculpatului M. G. în atingerea unui eventual scop ilicit al acestuia. Această conivență nu poate reieși din presupuneri, cum insinuează P., ci din probe. Or, din probele administrate în cauză nu rezultă această conivență.

Din contră, concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM au fost în sensul că „CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital” (adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA - f. 229-231 vol. XI dup).

De asemenea, în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a precizat faptul că, potrivit documentelor dea dosarul cauzei, nici CNVM, dar nici celelalte organisme ale pieței de capital (aici fiind incluse și SNCDD și ANSVM) nu au constatat și sancționat neregularități cu privire la modul cum s-au derulat tranzacțiile cu acțiuni B. O. SA (f. 84).

Totodată, raportul de expertiză efectuat a concluzionat că din punct de vedere a relevanței acestor date pentru tranzacțiile efectuate cu acțiuni în piața RASDAQ, „sistemul computerizat al pieței RASDAQ înregistrează automat data și ora efectuării fiecărei tranzacții iar aceste date sunt verificate on-line de către ANSVM, CNVM și SNCDD, care, în calitate de supraveghetori ai pieței de capital nu au semnalat nicio încălcare a prevederilor și procedurilor pieței de capital în perioada respectivă, la tranzacțiile B.” (f. 48).

Instanța de fond a apreciat că, din aceste aspecte, rezultă tocmai faptul că incompleta întocmire a actelor privind tranzacționarea acțiunilor nu i-ar profita în niciun fel inculpatului în realizarea tranzacțiilor financiare.

Astfel, având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că și tranzacțiile efectuate de inculpatul M. G. în data de 10.04.2002 și 15.04.2002 au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizare de informații nepublice sau privilegiate sau de vânzare-cumpărare acțiuni B. prin interpus.

Ținând cont de toate aspectele mai sus arătate, instanța de fond a mai reținut astfel că tranzacțiile în cauză (atât cea din 28.02.2002, cât și cele din 10.04.2002 și 15.04.2002) nu au fost tranzacții prin interpus, contrar susținerilor organelor de urmărire penală, ele având ca efect cu adevărat schimbarea proprietarului. Astfel, tranzacția din 28.02.2002 a fost o tranzacție reală, iar din documentele depuse la dosar rezultă clar că această tranzacție a fost decontată, în sensul că acțiunile au trecut din proprietatea vânzătorului (.) în proprietatea cumpărătorului (P. G.), iar prețul acestora a fost plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului. La fel și tranzacțiile din 10.04.2002 și din 15.04.2002 au fost și acestea decontate, acțiunile trecând din proprietatea vânzătorului (P. G.) în proprietatea cumpărătorului (M. G.), iar prețul acestora, plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului.

Oricum, chiar dacă inculpatul M. G. ar fi realizat vânzarea-cumpărarea acțiunilor în modalitatea arătată în actul de acuzare, instanța reține că aceasta s-ar fi realizat oricum în baza unor informații care ar fi fost obținute în virtutea calității sale de client fidel al SVM-urilor, a relațiilor și conivențelor avute de inculpatul M. G. cu inculpatul P. G. și cu persoanele responsabile din cadrul organismelor implicate în derularea operațiunilor la bursă, inclusiv a tranzacțiilor financiare efectuate în cauză, și nicidecum în virtutea funcției de director general al ..

Prin urmare, instanța de fond a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, lipsind atât informațiile nepublice sau privilegiate care ar fi fost obținute de inculpat în virtutea funcției de director general al ., cât și caracterul simulat al vânzării-cumpărării de acțiuni.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că, în cauză, nu se poate reține în sarcina inculpatului M. G. săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, lipsind condiția pentru încheierea tranzacțiilor financiare privitoare la utilizarea unor informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal

B. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului P. L., instanța de fond a reținut următoarele:

Înainte de a trece însă la analiza conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului P. L., având în vedere faptul că în rechizitoriu nu s-a indicat exact în ce constau faptele la care se referă încadrarea juridică pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. L., instanța a considerat necesar a lămuri o . aspecte cu privire la actele materiale presupus a fi săvârșite de acest inculpat, care ar putea intra sub incidența dispozițiilor art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

Astfel, în primul rând, din actele dosarului s-a constatat, după cum în mod corect s-a observat și în raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză (f. 50), că „din analiza tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de membri PAS B. O. constituiți parte civilă/vătămată, rezultă că în perioada expertizată P. L. nu s-a aflat printre cumpărătorii acestor acțiuni”.

Prin urmare, instanța a reținut că încadrarea juridică în ceea ce îl privește pe inculpatul P. L. nu are cum să se refere la același tip de acte materiale presupus a fi săvârșite și de către inculpatul M. G., respectiv cumpărarea de acțiuni de la membri PAS care susțin că au fost șantajați. S-a apreciat că o altă interpretare ar conduce la concluzia că P. s-a aflat într-o regretabilă eroare, ceea ce nu s-ar cuveni în prezenta cauză.

Însă, având în vedere faptul că din conținutul rechizitoriului se observă totuși că inculpatul P. L. a efectuat trei categorii de tranzacții: din 17.07.2002, din 27.07.2000 și din 16.07.2001, instanța a analizat aceste trei tipuri de tranzacții din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000.

Analizând în aceste condiții materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat însă că, în cazul niciunuia dintre actele materiale respective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția pentru încheierea tranzacțiilor financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

Subiectul activ calificat

Norma de incriminare cere ca subiectul activ să fie calificat, în sensul că acesta trebuie să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare.

Or, în fapt, funcția deținută de inculpatul P. L. este aceea de membru în Consiliul de Administrație al S.C. B. O. S.A., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind subiectul activ.

Pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A), în ciuda celor relevate de inculpați, instanța de fond a reținut că ceea ce impune textul de lege este ca făptuitorul să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare și să încheie tranzacții financiare utilizând o . informații obținute în virtutea acesteia, nicăieri în textul de lege neimpunându-se condiția ca inculpatul să încheie tranzacțiile în virtutea funcției deținute sau condiția ca inculpatul să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare în cadrul entității care deține în proprietate instrumentele financiare asupra cărora se tranzacționează.

Prin urmare, instanța a reținut, precum în cazul inculpatului M. G., că în mod eronat a considerat apărarea că inculpatul P. L. nu ar fi putut fi subiect activ al acestei infracțiuni deoarece nu îndeplinește funcții, atribuții sau însărcinări în cadrul Asociației PAS – proprietarul acțiunilor B. al căror emitent este ..

Încheierea de tranzacții financiare

După cum s-a arătat și în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A), fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni, instanța a reținut că este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

Neîndeplinirea condiției pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării

Înainte de a trece însă la analizarea îndeplinirii sau neîndeplinirii acestei condiții, instanța de fond a considerat că trebuie menționate anumite aspecte generale care se constată în cauză, aplicabile tuturor celor trei tipuri de tranzacții realizate de inculpatul P. L..

În acest sens, s-a arătat că, deși textul de lege nu impune condiția nepublicității sau a caracterului privilegiat al informațiilor deținute în virtutea funcției, a atribuției sau a însărcinării, P. a considerat necesar a introduce și în încadrarea juridică dată faptei imputată prin rechizitoriu inculpatului P. L. această condiție suplimentară, care nu este îndeplinită în cauza de față. Or, instanța analizează întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel cum a fost aceasta încadrată juridic în fapt și în drept de către P. prin rechizitoriu, în aceste limite fiind de altfel sesizată.

Astfel, instanța a constatat că rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - P.N.A. Nr. 105/P/2004 din 31.10.2005 reține în mod greșit și netemeinic - și în ceea ce îl privește pe inculpatul P. L. - împrejurarea de fapt nereală potrivit căreia inculpatul ar fi fost deținătorul unor informații nepublice sau privilegiate în calitatea sa de acționar semnificativ și de membru în Consiliul de Administrație al ., informații referitoare la „numărul de acțiuni B.” și la „momentul în care se transferau la RRA în conturi operaționale”.

În acest sens, instanța de fond a reținut, pentru aceleași considerente expuse în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A), că informațiile referitoare la „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” sau cele referitoare la „momentul solicitării membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale” nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul P. L. în cadrul ..

Pe de altă parte, instanța a reținut, la fel ca în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A), că „fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „cumpărarea acestora imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor, termenul și ora emiterii lor” nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate în sine, ci activități materiale, ele fiind luate în considerare ca atare de către instanță, eventual ca activități materiale realizate în baza unor informații nepublice sau privilegiate.

Prin urmare, în ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, instanța de fond a reținut, pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A), că, cel puțin din punct de vedere tehnic, în fapt nu era posibilă „fixarea prețului” în cadrul unei vânzări sau cumpărări de acțiuni pe piața electronică de acțiuni RASDAQ. Erau însă posibile o . activități speculative, dar extrem de dificile și susceptibile de riscuri.

În aceste condiții, din punct de vedere a acuzațiilor aduse, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriu s-au reținut și în privința acestui inculpat în mod greșit mai multe împrejurări de fapt ce contravin realității sau au fost date în mod greșit anumite calificări juridice, în contradicție cu dispozițiile legale din materia dreptului privat de la acea epocă, printre care și faptul că vânzarea, respectiv cumpărarea de acțiuni s-ar fi făcut prin manipularea prețului în sensul stabilirii lui artificiale între membri PAS sau S.C. B. O. S.A. și cumpărători (cu referire la inculpați).

Or, la fel ca și în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A), la data presupuselor activități de ilicit penal nu exista noțiunea de „manipulare a pieții de capital”, ca noțiune juridică cu relevanță în sancționarea unui astfel de comportament.

De asemenea, din punct de vedere tehnic, nu era posibilă o pre­stabilire a prețului unei tranzacții pe piața electronică a valorilor mobiliare. Erau însă posibile o . activități speculative, dar extrem de dificile și susceptibile de riscuri. În acest sens, sunt valabile aceleași aprecieri din cuprinsul raportului de expertiză judiciară efectuată în cauză, relatate și în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A):

„Procesul de tranzacționare [pe piața RASDAQ] este o negociere electronică, invizibilă ...în cadrul acestui proces vânzătorii nu știu cui vând acțiunile iar cumpărătorii nu știu ale cui acțiuni le cumpăra (f. 76)... Vânzătorii și cumpărătorii nu se cunosc între ei și formează o coadă de așteptare în funcție de momentul ofertării” [f. 76).

„Prețul de tranzacționare se stabilește electronic la nivelul întregii piețe (toate SVM-urile din țară) prin compararea automată a ofertei de vânzare cu prețul stabilit de investitorul potențial ... Practic este imposibil să fie influențat prețul pe piață” (f. 77).

3. „Se pot face însă activități speculative în sensul că un investitor care dorește să vândă multe acțiuni la un preț mai ridicat încearcă să mărească prețul pieței și face în mod artificial o cerere de cumpărare cu un preț superior pieței la un moment dat. În urma acestei cereri, prețul pieței se urcă și el are șansa să își vândă acțiunile proprii la un preț mai mare ... Dacă un investitor face o cerere de cumpărare la un preț mai mic decât prețul pieței nu poate achiziționa nicio acțiune deoarece se va situa în finalul cozii de așteptare” (f. 77-78).

În acest context, valabile sunt de altfel și constatările concrete ale experților tehnici privind faptul că inculpatul P. L. avea încheiate contracte de intermediere cu mai multe SVM-uri cu mulți ani mai înainte de aceste operațiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Prin urmare, nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului P. L. nu rezultă, așadar, că acesta ar fi efectuat tranzacții bursiere pe bază de informații nepublice sau privilegiate, tranzacțiile nereprezentând un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului (care era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară).

Analizând în acest context cele trei tipuri de tranzacții realizate de inculpatul P. L. din perspectiva îndeplinirii condiției pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării, ținând cont de aspectele prezentate mai sus, instanța a reținut următoarele:

1. Tranzacțiile din data de 17.07.2002 efectuate de inculpatul P. L..

În ceea ce privește aceste tranzacții, instanța a reținut că, din desfășurătoarele aflate la dosar, reiese în mod clar faptul că inculpatul a achiziționat acțiuni la prețul pieței zilei și chiar al perioadei.

În acest sens, s-a reținut că la data de 10.04.2002 și la 15.04.2002, tranzacțiile cu acțiuni B. (125.076 acțiuni, respectiv 125.096 acțiuni) s-au realizat la prețul de 1.900 lei/acțiune. Iar la data de 17.07.2002, tranzacțiile în cadrul cărora a cumpărat acțiuni inculpatul P. L. în cantități semnificative (75.317 acțiuni) s-au realizat la prețul de 1.800 lei/acțiune. Între timp, s-au realizat și alte tranzacții cu acțiuni B. în perioada 08.05._02, în cantități nesemnificative însă (875 acțiuni, 1470 acțiuni, 735 acțiuni, 200 acțiuni), la prețuri variind între 4.000 lei/acțiune și 5.000 lei/acțiune. În cadrul tranzacțiilor din data de 17.07.2002 s-a produs o corelare a prețului simbolurilor B. cu tendințele generale ale pieței în materie de tranzacții cu acțiuni în cantități semnificative, acțiunile ajungând la prețul de 1.800 lei/acțiune.

De altfel, în aceeași manieră s-a procedat și în cazul tranzacțiilor din data de 26.03.2002 (când o tranzacție cu 3.700 acțiuni s-a realizat la prețul de 4000 lei/acțiune, iar o tranzacție cu 37.679 acțiuni la prețul de 2.400 lei/acțiune), sau al celor din data de 27.02.2002 (când o tranzacție cu 100 acțiuni a avut loc la prețul de 3.300 lei/acțiune, iar o tranzacție cu 37.586 acțiuni la prețul de 2.800 lei/acțiune).

De unde reiese faptul că pentru pachetele mari de acțiuni, nu poate fi concludent prețul la care s-au realizat tranzacțiile cu pachete mici de acțiuni B..

Or, în această privință, s-au apreciat relevante chiar concluziile raportului de expertiză de la dosar (f. 81), în sensul că:

„a) Într-o perioadă mai mare de trei luni, respectiv 02.04.2002 – 17.07.2002, prețul acțiunilor B. a variat de la 2100 ROL la 1800 ROL pentru o acțiune B.. În această perioadă au fost și câteva tranzacții la prețul de 4000 ROL/acțiune, dar cu un număr redus de acțiuni, respectiv au avut loc 15 tranzacții prin care s-au vândut în total 12.878 acțiuni, cantitățile pe tranzacțiile variind de la 1 la acțiune la 5.000 acțiuni.

b) În toată perioada expertizată 01.10._02, prețul acțiunilor B. a fost în scădere, înregistrând o variație de la 6.600 ROL la 1.800 ROL (conform adresei nr. 1878/13.02.2009 a BVB.

c) s-a concluzionat că pentru pachetele mari de 125.076 acțiuni și 125.096 acțiuni tranzacționate în 10.04.2002 și 15.04.2002 la prețul de 1900 ROL pe acțiune, nu poate fi concludent prețul la care s-au realizat tranzacțiile cu o acțiune sau cu pachete mici de acțiuni B., iar prețul de vânzare a fost unul corect ca preț de piață, la perioada respectivă (concluzie valabilă și pentru pachetele mari de 75.317 acțiuni tranzacționate în 17.07.2002 la prețul de 1800 ROL pe acțiune ”.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că tranzacțiile efectuate de inculpatul P. L. în data de 17.07.2002 s-au realizat la prețul pieței din ziua tranzacției. Prețurile de execuție au fost în aceste cazuri identice cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești ale zilei/perioadei de tranzacționare, neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B.. Toate prețurile de execuție, dacă nu au fost identice cu prețul zilei, s-au aflat imediat lângă acesta, încadrându-se oricum în prețul perioadei de tranzacționare, deci în trendul firesc.

Mai mult decât atât, concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM. În acest sens, s-a menționat că, prin adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA (f. 229-231 vol. XI dup), CNVM a informat că „a întreprins propriile investigații asupra aspectelor semnalate de parchet, în privința tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de SVM Active International SA. Ca rezultat al acestor investigații, CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital”.

De asemenea, și celorlalte organisme implicate în piața de capital (aici fiind incluse și SNCDD și ANSVM) nu au depistat, blocat sau anulat tranzacții cu acțiuni B. urmare a unor neregularități sau abateri semnificative de la legile și reglementările în vigoare (f. 35).

Acestea sunt confirmate și completate cu cele stabilite prin expertiza efectuată în cauză, ale cărei concluzii au fost reținute de instanța de fond, având în vedere că reprezintă o analiză obiectivă, fundamentată, pornind de la înseși constatările CNVM, pe care nu le contrazice, completându-le, coroborându-se și cu celelalte mijloace de probă.

Analizându-se prin urmare prețurile la care s-au efectuat tranzacțiile din 17.07.2002 s-a afirmat cu certitudine că și în acest caz, evoluția acțiunilor B. a fost una specifică trendului întregii piețe, cu care a fost strâns corelată, și nu au fost constatate simptome de variații discordante, artificiale sau atipice care să atragă vreo nedumerire ori o îndoială legată de modul de formare a prețului acțiunilor B. pe piața bursieră.

Instanța de fond a apreciat că, în condițiile în care vorbim de piața de capital și de tranzacții cu acțiuni la bursă, faptul că tranzacțiile cu acțiuni B. în perioada 21.03.2002 – 08.07.2002 arată nivele de prețuri fluctuante și că, în tranzacțiile din data de 17.07.2002, . cumpărat succesiv acțiuni B. la prețuri în scădere, prin transferuri de acțiuni de la același SVM, prețul acțiunilor B. scăzând de la 5000 lei/acțiune la 1800 lei/acțiune într-un interval de 3 minute, nu poate fi imputabil inculpatului în cauza de față.

De altfel, chiar dacă s-ar considera că, în ceea ce privește prețul pieței, nu există nicio diferență între pachete de acțiuni mari sau mici, pentru a se putea aprecia că o persoană ar fixa prețul la bursă, un ordin ar trebui să aibă o valoare mult mai mare sau mai mică decât acest preț și doar acea persoană ar trebui să introducă mai multe ordine succesive pentru a conduce prețul spre palierul dorit, urmate eventual de tranzacții prin care să se mențină prețul artificial. Esențial este ca investitorul să fie singurul cumpărător al acelor acțiuni de pe bursă, în caz contrar, oricând putând interveni un alt cumpărător care să introducă ordine de cumpărare la prețuri mai mari și prețurile bursei să crească.

Or, inculpatul P. L., într-adevăr, a cumpărat acțiuni în mod succesiv câte una, una, una, etc., după care, în momentul în care prețul acțiunilor a fost mai redus, a cumpărat acțiuni în număr semnificativ. În acest sens, din desfășurătoarele tranzacțiilor reiese că, inculpatul P. L., prin 3 ordine de cumpărare, a cumpărat în final 75.317 acțiuni B. la 17.07.2002, cu prețul de 1800 lei, după ce la început a cumpărat la un preț de 5000 lei/acțiune. Astfel, acesta a cumpărat succesiv acțiuni (câte una pentru fiecare tranzacție) prin intermediul ., respectiv pentru prețul de 5000 lei/acțiune (tranzacția_), 4.500 lei/acțiune (tranzacția_), 3.500 lei/acțiune (tranzacția_), 3.000 lei/acțiune (tranzacția_), 2.600 lei/acțiune (tranzacția_), 2.200 lei/acțiune (tranzacția_), 2.000 lei/acțiune (tranzacția_), pentru ca apoi să achiziționeze o cantitate mare de acțiuni (75.317 acțiuni) la prețul de 1.800 lei/acțiune (tranzacțiile_ și_).

Însă, o asemenea atitudine este una normală din partea unui investitor rațional, care încearcă mai întâi bursa, pentru a verifica prețurile și a acționa în consecință. Aceasta nu înseamnă însă că inculpatul P. L. a acționat în sensul fixării prețului bursei într-o manieră infracțională. Acțiunea inculpatului a fost supusă riscurilor; nu a fost o acțiune care să îi confere certitudinea scăderii prețului și achiziționării acțiunilor la prețul redus. Mai mult, nefiind singurul cumpărător de acțiuni de pe bursă, oricând putea interveni un alt cumpărător cu o ofertă de cumpărare mai bună, care avea întâietate ofertei sale (având în vedere procedeul de tranzacționare la bursă), astfel încât inculpatul P. L. ar fi pierdut posibilitatea de a cumpăra acele acțiuni.

De altfel, inculpatul chiar nici nu a fost singurul cumpărător al acțiunilor B. din ziua de 17.07.2002, după cum nu a fost nici primul cumpărător din ziua de 17.07.2002 care a cumpărat acțiuni B. în cantități semnificative la preț mai scăzut, pentru a crea cel puțin aparența că el ar fi persoana care ar fi contribuit la scăderea prețului și ar fi beneficiat în același timp de această scădere. Astfel, la ora 13:52:00 (cu un minut deci înainte ca inculpatul P. L. să achiziționeze 36.181 acțiuni) s-au achiziționat 90.000 acțiuni B. la prețul de 1.800 lei/acțiuni de către alt cumpărător, nu de către inculpatul P. L.. La fel și la ora 13:53:00 (în același moment deci în care inculpatul P. L. a achiziționat 36.181 acțiuni) s-au achiziționat 28.500 acțiuni B. la prețul de 1.800 lei/acțiuni de către un alt cumpărător, nu de către inculpatul P. L.. Or, în aceste condiții, oricare dintre cei doi cumpărători anteriori puteau să introducă ordine de cumpărare la un preț mai mare decât cel de 1.800 lei/acțiune la care ajunseseră acțiunile B. și să contribuie astfel la creșterea prețului acestor acțiuni.

Tocmai aceste incertitudini a confirmat, în opinia instanței de fond, faptul că acțiunea inculpatului P. L. a fost supusă riscurilor, nefiind susceptibilă să-i confere acestuia certitudinea scăderii prețului și achiziționării acțiunilor la prețul astfel redus. Prin urmare, instanța de fond a reținut că tranzacțiile pe care le-a efectuat inculpatul P. L. nu au presupus procedee fictive sau orice altă formă de înșelare, neconducând la denaturarea modului de formare a prețului, la menținerea sa la un nivel anormal sau artificial, sau la fixarea prețului sau crearea altor condiții incorecte de tranzacționare, după cum au afirmat organele de urmărire penală.

Pe de altă parte, în ceea ce privește faptul că tranzacțiile din data de 17.07.2002 au coincis cu punerea în executare a sentinței civile nr. 5670 din 30.07.2001 a Tribunalului București, solicitându-se înființarea popririi pentru suma de_ lei, asupra a 157.688 acțiuni B. aparținând PAS B. O., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința menționată, prin care PAS B. O. a fost obligată la restituirea sumei de_ lei reprezentând cheltuieli de judecată, instanța de fond a reținut că această împrejurare nu semnifică faptul că inculpatul deținea informații nepublice sau privilegiate privind vânzarea acțiunilor B..

Orice persoană din cadrul PAS ar fi putut afla de vânzarea acțiunilor, urmare a notificării privind înființarea popririi. Prin comunicarea notificării, informația privind înființarea popririi asupra acțiunilor B. a devenit cunoscută publicului, neputând fi considerată drept o informație nepublică sau privilegiată. Or, pentru a determina dacă o anumită tranzacție a fost efectuată cu folosirea unor informații nepublice sau privilegiate, trebuie ținut cont de faptul că o informație poate deveni disponibilă public chiar dacă nu a fost dezvăluită de emitent printr-o procedură formală. Acest lucru este valabil și dacă informația devine publică ca urmare a unei dezvăluiri corecte sau incorecte făcută de emitent sau de către o terță parte, cum este cazul în speță.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că această informație oricum nu ar fi putut influența decizia unui investitor rațional, pentru a putea fi considerată informație privilegiată, deoarece faptul popririi nu coincidea și cu vânzarea acțiunilor respective. Or, informațiile de tipul celor privind momentul scoaterii la vânzare și numărul acțiunilor scoase la vânzare sunt informații care ar putea influența decizia unui investitor, orice investitor rațional întemeindu-și deciziile și pe acest tip de informații, dar nu acesta era cazul în speță. Și oricum, asemenea informații privind momentul scoaterii la vânzare și numărul acțiunilor scoase la vânzare nu sunt și informații nepublice sau privilegiate; ele sunt informații publice, de la data introducerii în sistem putând fi cunoscute de orice persoană interesată în cumpărarea de acțiuni.

Totodată, nici faptul că tranzacțiile s-au realizat prin intermediul aceluiași SVM B. S. SA și al aceluiași trader Bătușar H., ultimele trei tranzacții din data de 17.07.2002 fiind tranzacții CROSS, vânzătorul și cumpărătorul având cont la același SVM, nu implică neapărat o activitate infracțională. Tranzacțiile CROSS sunt permise de lege, nefiind interzise de regulamentele CNVM, la aceste operațiuni prețul chiar neputând fi manevrat de broker întrucât ordinele de vânare și ordinele de cumpărare nu se dau simultan (f. 48 din raportul de expertiză efectuat în cauză).

De asemenea, instanța de fond a apreciat că nici agregarea ordinelor de vânzare ale clienților nu implică neapărat o activitate infracțională. Or, în ceea ce privește realizarea tranzacției nr._, într-adevăr, au fost agregate ordinele de vânzare ale clienților SVM Active International SA, membri ai PAS B. O.: B. V. N., P. A. și M. R. A.. Însă, agregarea ofertelor de vânzare nu este nicidecum interzisă de lege.

Pe de altă parte, în ceea ce privește modalitatea de completare a contractelor de intermediere și a ordinelor de vânzare de către agenții SVM (contractele încheiate de B. V. N. și P. A. cu reprezentantul SVM Active International SA Bârligă M. sunt datate 01.04.2002 și au înscrise mențiunile olografe „pentru S., urgent”), instanța de fond a reținut că, atâta timp cât nu se dovedește activitatea infracțională sau măcar intenția infracțională a inculpatului P. L., nu se poate reține că ar exista vreo implicare a acestuia în completarea acestor înscrisuri. Cu atât mai puțin se poate reține vinovăția inculpatului în cauză, pentru presupusele tranzacții bursiere ilicite efectuate de brokerul său, având în vedere principiul personalității răspunderii penale.

În ceea ce privește faptul că, în cazul clientului B. V. N. (membru PAS B. O.), s-au înstrăinat 12.198 acțiuni B. la data de 17.07.2002, ora 13.54 (ordin de vânzare 1003) cu prețul de 1800 lei și că SVM-ul avea din partea aceluiași client și ordinul nr.1002 datat 24.05.2002 la un preț de 4000 lei/acțiune, instanța de fond a reținut că opinia Parchetului în sensul că SVM Active International a indisponibilizat acțiunile până la data de 17.07.2002, când le-a vândut la prețul cel mai mic sunt simple supoziții nesusținute de nicio probă concretă. Din actele dosarului nu există date din care să rezulte că SVM-ul ar fi indisponibilizat acțiunile până la 17.07.2002. Și oricum, chiar dacă ar fi așa, nu inculpatul P. L. ar fi cel vinovat, nefiind dovedită implicarea sa în această privință.

De altfel, activitatea bursieră este o activitate pur speculativă și tocmai acesta este unul dintre riscurile pe care și-l asumă participanții: într-o zi pot vinde acțiuni la prețul de 4000 lei/acțiune, după care, prețul poate scădea, la 1.800 lei/acțiune. Or, de niciunde din modalitatea de realizare a tranzacțiilor din data de 17.07.2002 nu rezultă intenția infracțională a inculpatului P. L.. Din contră, s-a considerat că este vorba de un client care, deși a încheiat contractul de intermediere la data de 01.04.2002, când prețul acțiunilor era de 5.200 lei, a vândut abia la data de 24.05.2002, la prețul de 4.000 lei/acțiune, după care la data de 17.07.2002, la prețul de 1.800 lei/acțiune.

În ceea ce privește neconcordanțele expuse în rechizitoriu cu privire la ora desfășurării tranzacției („. prin adresa 2829 din 09.05.2005 (vol. XIII dup, f.76) a comunicat Departamentului Național Anticorupție în format electronic ordinul de execuție și confirmarea tranzacției nr._ (pentru B. V.), potrivit cărora vânzarea celor 12.148 acțiuni B. s-a realizat la ora 13.54 la prețul de 1800 lei, însă, după informația electronică de pe piața RASDAQ, la ora respectivă, în sistem, apare o altă tranzacție făcută de B. S. SA, nr._, pentru 2.200 acțiuni B. la prețul de 1.800 lei/acțiune”), instanța de fond a reținut că, în ciuda acestor informații transmise de ., din tabelul cu desfășurarea tranzacțiilor în data de 17.07.2002 (f. 461 vol. VIII), reiese clar că tranzacția nr._, prin care inculpatul P. L. a achiziționat acțiunile, s-a realizat la ora 13:58.

Totodată, în ceea ce privește susținerea din rechizitoriu privind faptul că ordinul de vânzare pentru 7.388 acțiuni B. semnat de M. R. A. are înscrisă ora 13:59, la un minut deci după ce tranzacția era deja realizată (la ora 13:58, în cadrul tranzacției cross nr._, în realizarea căreia au fost agregate ordinele de vânzare ale numiților M. R. A., B. V. N. și P. A.), instanța de fond a reținut că, în ciuda aspectelor indicate în rechizitoriu, ordinul de vânzare respectiv are înscrisă ora 13:54 (f. 62 vol. XIII dup).

Pe de altă parte, în contextul tranzacțiilor din data de 17.07.2002 și în susținerea lipsei conivenței dintre inculpat și trader, s-a subliniat și faptul că inculpatul P. L. avea încheiate contracte de intermediere cu mai multe SVM-uri cu mulți ani mai înainte de aceste operațiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni. Prin urmare, instanța de fond a reținut că nici din analiza comportamentului investițional al inculpatului P. L. nu rezultă că acesta ar fi efectuat tranzacții bursiere pe bază de informații privilegiate, tranzacțiile nereprezentând un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului (care era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară).

Totodată, nici din analiza ordinelor de vânzare și a ordinelor de cumpărare nu rezultă că inculpatul P. L. ar fi efectuat tranzacții bursiere pe bază de informații privilegiate, în cuprinsul înscrisurilor nefiind prevăzute aceleași sume, care să poată ridica un semn de întrebare asupra modului de dobândire al unor informații. Or, chiar și așa, instanța reține că informațiile furnizate unui investitor de către agentul pentru servicii de investiții financiare, privind ordinele de vânzare a acțiunilor B. ale unor clienți nu sunt informații nepublice sau privilegiate. Mai mult, comunicarea de către broker a simbolului, cantității și prețului acțiunilor reprezintă o condiție necesară în procesul de executare a unei tranzacții negociate, caracterizând o exercitare normală a profesiei de broker în urmărirea îndeplinirii principiului bunei execuții a ordinelor clienților.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că tranzacțiile efectuate de inculpatul P. L. nu au presupus folosirea de procedee care să conducă la modificarea prețului, acesta achiziționând acțiuni B. la prețul pieței, în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori pe piață. Tranzacțiile efectuate de inculpat au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de menținerea la un nivel anormal ori artificial a prețului, crearea unei poziții dominante asupra cererii de instrumente financiare, având ca efect fixarea prețului ori crearea altor condiții incorecte de tranzacționare, sau de vreun procedeu fictiv sau altă formă de înșelăciune. În aceste condiții, intenția inculpatului P. L. de a-și majora participația la capitalul social al emitentului și procedura acestuia de a achiziționa acțiuni nu pot fi considerate drept activități infracționale, cum a considerat P..

Oricum, chiar dacă inculpatul P. L. ar fi realizat cumpărarea acțiunilor în modalitatea arătată în actul de acuzare, prin „fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieții” „cumpărarea acestora imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor”, instanța de fond a reținut că aceste elemente reprezintă acte materiale, nu informații nepublice sau privilegiate, care s-ar fi realizat în virtutea calității sale de client fidel al SVM-urilor, a relațiilor și conivențelor avute de inculpatul P. L. cu persoanele responsabile din cadrul organismelor implicate în derularea operațiunilor la bursă, inclusiv a tranzacțiilor financiare efectuate în cauză, și nicidecum în virtutea funcției de acționar principal și membru în Consiliul de Administrație al ..

2. Tranzacția din data de 27.02.2000 efectuată de inculpatul P. L..

În ceea ce privește tranzacția din data de 27.02.2000, prin care inculpatul P. L. a achiziționat 904.144 acțiuni din totalul de 904.545 acțiuni scoase la vânzare ca o consecință pe piața de capital generată de Ordonanța CNVM nr. 252/24.07.2000, instanța de fond a reținut că la dosar nu există indicii privind faptul utilizării de către inculpat a unor informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției.

Astfel, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, așa cum rezultă din fișa contului inculpatului P. L. deschis la ..A., soldul inițial era de 7.652.530 lei, în aceeași zi - 27.07.2000 - înregistrându-se încasarea în numerar a sumelor de 1._ lei și de 1._ lei, reprezentând avans cumpărare acțiuni (chitanțele nr._ și_ din 27.07.2000) (f.80 vol. XIII dup).

Totodată, instanța a reținut că, prin ordinul limită de cumpărare nr.1101, emis la ora 12.50, s-au cumpărat 353.350 acțiuni B. la prețul de 2.700 lei/acțiune (tranzacție CROSS) și prin ordinul limită nr.1102, emis la ora 12.58, s-au cumpărat 550.794 acțiuni B. cu prețul de 2710 lei, vândute de SVM Intermob S.A.

Prin urmare, într-adevăr, la opt minute după emiterea primului ordin (nr. 1101), inculpatul P. Leurențiu a semnat un alt ordin de cumpărare (nr.1102), prin care s-a majorat prețul acțiunilor B. de la 2700 lei la 2710 lei, achiziționând întregul pachet de acțiuni pus în vânzare de SVM Intermob S.A.

Însă, o asemenea activitate din partea inculpatului P. L. nu este una frauduloasă, reprezentând o activitate normală pentru un investitor rațional. Din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că, pentru a încheia o tranzacție cu acțiuni, orice persoană trebuie să apeleze la persoane autorizate, respectiv agenți brokeri din cadrul societăților de valori mobiliare. Acești brokeri cu care se încheie un contract de intermediere de valori mobiliare au obligația de a satisfacere cerințele clientului, în condiții avantajoase pentru acesta. Or, în acest scop, brokerul trebuie să-i aducă la cunoștință clientului numărul de acțiuni scoase la vânzare și prețul acestora. La fel și clientul trebuie să îi comunice brokerului cantitatea de acțiuni pe care o dorește și prețul pe care este dispus a-l plăti. Astfel s-a întâmplat și în cazul inculpatului P. L.. Primindu-se o ofertă de vânzare la prețul de 2.710 lei/acțiune, datoria brokerului care trebuia să cumpere acțiuni pentru clientul său la condiții convenabile acestuia era de a-l întreba pe client dacă dorește să investească sau nu. Acceptând oferta, inculpatul P. L. s-a prezentat la sediul SVM și a semnat ordinele de cumpărare.

Legătura dintre un broker și clientul său, care presupune și comunicarea unui minim de informații, este normală în activitatea bursieră. Nu orice informație privind volumul și prețul dintr-un ordin de tranzacționare transmisă unui client de către brokerul său sau transmisă unui broker de un client al său constituie informație nepublică sau privilegiată, pentru că ar însemna ca brokerul să fie în imposibilitatea de a executa un asemenea ordin fără să comită o infracțiune (nimeni – broker sau client – neputând să își manifeste opțiunea în sensul cumpărării sau vânzării unui titlu dacă nu cunoaște măcar cantitatea și prețul). Simplele discuții purtate între agenții pentru servicii de investiții financiare și clienți în procesul de găsire a unei oferte, până la momentul definitivării tranzacției, nu pot constitui utilizare de informații nepublice sau privilegiate. Informațiile furnizate astfel unui investitor de către agentul pentru servicii de investiții financiare, privind ordinele unor clienți de vânzare de acțiuni nu sunt informații nepublice sau privilegiate. Mai mult, comunicarea de către broker a simbolului, cantității și prețului reprezintă o condiție necesară în procesul de executare a unei tranzacții negociate, caracterizând o exercitare normală a profesiei de broker în urmărirea îndeplinirii principiului bunei execuții a ordinelor clienților. Or, în privința celor două ordine în cauză, agentul doar și-a îndeplinit obligația de bună execuție și a obținut o tranzacție la un preț convenabil acestuia.

Pentru aceleași considerente, instanța de fond a considerat că permisă de lege este și prezența investitorului la sediul SVM-ului semnând ordinele de cumpărare, aceasta fiind una din modalitățile prin care un SVM își desfășoară relația cu clienții săi. Tot permisă de lege este de altfel și faptul anunțării de către agentul de valori mobiliare a modificărilor privind ofertele de preț existente în sistem. Or, activitatea unui agent presupune tocmai a găsi oferte pentru clientul său, a încheia contracte de cumpărare de acțiuni pentru client în condiții avantajoase, a se informa cu privire la acceptarea acestor condiții de către client, deci a conveni cu clientul aspecte privind numărul acțiunilor scoase la vânzare și prețul acestora.

De altfel, caracterul natural al comportamentului trader-ului reiese și din principalele aspecte ale ședinței de tranzacționare din 27.07.2000, comunicate de SVM Active International SA: „Deschiderea ședinței de tranzacționare a avut loc la ora 10:00. Tranzacțiile mari de acțiuni au avut loc a ora 12:58, după 3 ore de piață. În tot acest timp, nu am primit nicio ofertă fermă de cumpărare, iar unul dintre clienții cumpărători ai Active International au ordonat să cumpărăm 353.350 acțiuni la prețul de 2.700 ROL/acțiune, un preț cu mult mai mare cu mult mai mare decât cel estimat înainte de deschiderea pieței. În acest moment, pentru a verifica existența altor ordine ferme de cumpărare, am cerut prin mesaj în Sistem de la SVB BRD Invest și Piața SA ordine ferme de cumpărare. Neprimind nici un răspuns la ofertele inițiale, am oferit acțiunile noastre clientului ce a oferit prețul de 2.700 ROL/acțiune. După această tranzacție, în urma negocierilor anterioare în Sistemul RASDAQ cu SVB Intermob, am primit o ofertă fermă de vânzare la prețul de2.710 ROL/pe acțiune. Clientul nostru a fost de acord cu acest preț, astfel tranzacția având loc” (f. 24 din raportul de expertiză efectuat în cauză).

Pe de altă parte, în ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, instanța de fond a reținut că tranzacțiile efectuate de inculpatul P. Laurnețiu în data de 27.02.2000 au fost în volum mare, la prețul ultimei tranzacții de pe piață (f. 26 din raportul de expertiză). Prețul de execuție a fost identic cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești atât ale zilei, cât și ale perioadei de tranzacționare, neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B.. Toate prețurile de execuție, dacă nu au fost identice cu prețul zilei, s-au aflat imediat lângă acesta, încadrându-se oricum în prețul perioadei de tranzacționare, deci în trendul firesc.

Or, pentru a se putea aprecia că o persoană ar fixa prețul din piață, un ordin trebuie să aibă o valoare mult mai mare sau mai mică decât acest preț și trebuie introduse mai multe ordine succesiv pentru a conduce prețul spre palierul dorit, urmate eventual de tranzacții prin care se menține prețul artificial. Or, nu aceasta a fost situația in speță.

Iar în ceea ce privește faptul că inculpatul P. L. a fost creditat de societățile de valori mobiliare, el neavând suficient disponibil în cont pentru achiziționarea acțiunilor, instanța reține că o asemenea relație între inculpat și SVM nu intră sub incidența legii penale, putând reprezenta cel mult abateri disciplinare care ar fi săvârșite de către agentul SVM și constatate de către CNVM. Însă, în cauză, CNVM, fiind sesizată cu analiza legalității tranzacției din 27.07.2000, nu a constatat nicio abatere de la regulile de conduită onestă cărora le sunt supuși agenții SVM.

Aceleași considerente sunt valabile și în cazul întârzierii decontării acțiunilor inculpatului P. L., o asemenea relație între inculpat și CNVM neintrând sub incidența legii penale, putând reprezenta cel mult abateri, dar care ar fi săvârșite de către președintele CNVM, nu de către inculpatul P. L.. Cu atât mai puțin se poate reține vinovăția inculpatului în cauză, pentru presupusele tranzacții bursiere ilicite efectuate de CNVM, având în vedere principiul personalității răspunderii penale. Or, în cauză, CNVM, fiind sesizată cu analiza legalității tranzacției din 27.07.2000, nu a constatat nicio abatere de la regulile de conduită onestă cărora le sunt supuși agenții SVM.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că și tranzacțiile efectuate de inculpatul P. L. în data de 27.02.2000 nu au presupus folosirea de procedee care să conducă la modificarea prețului, acesta achiziționând acțiuni B. la prețul pieței, în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori pe piață. Și aceste tranzacții efectuate de inculpat au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de menținerea la un nivel anormal ori artificial a prețului, crearea unei poziții dominante asupra cererii de instrumente financiare, având ca efect fixarea prețului ori crearea altor condiții incorecte de tranzacționare, sau de vreun procedeu fictiv sau altă formă de înșelăciune. În aceste condiții, intenția inculpatului P. L. de a-și majora participația la capitalul social al emitentului și procedura acestuia de a achiziționa acțiuni nu pot fi considerate nici în acest caz drept activități infracționale, cum a considerat P..

3. Tranzacția din data de 17.07.2001 efectuată de inculpatul P. L..

În ceea ce privește tranzacția din data de 17.07.2001, în urma căreia inculpatul P. L. ar fi dobândit calitatea de acționar semnificativ, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, inculpatul P. L. a făcut o ofertă publică de cumpărare acțiuni B. prin . fiind autorizată de CNVM (autorizația nr.167 din 05.06.2001) pentru intervalul 11.06 – 30.06.2001 și ulterior prelungită prin decizia nr.1028/21.06.2001 până la data de 13.07.2001, după 13.07.2001, CNVM nemaiautorizând o altă ofertă publică pentru inculpatul P. L..

Totodată, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, din extrasul de cont aflat la Active Internațional SA, reiese că inculpatul M. G. a vândut la data de 16.07.2001 un număr de 173.562 acțiuni B. (1,3% din capitalul social al .) la prețul de 5.600 lei/acțiune, aceste acțiuni fiind transferate inculpatului P. L..

Or, potrivit art. 89 din Legea 52/1994, în cazul în care o persoană, nemijlocit și singură sau împreună cu alte persoane, intenționează să dobândească valori mobiliare aflate sub incidența legii și care, împreună cu cele deja deținute sau aflate în proprietate, ar conferi o poziție de control asupra emitentului, va face o ofertă publică pentru a dobândi aceste valori mobiliare, ceea ce inculpatul nu a făcut.

Totodată, potrivit legii, poziția de control reprezintă o participare la capital care conferă deținătorului acesteia, acționând în mod concret, cel puțin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a clientului, fie ea singură, fie împreună cu votul care ar putea fi deținut de deținătorul respectivei participări, acționând în mod concret, prin exercitarea drepturilor aferente altor titluri.

Însă, din chiar cuprinsul rechizitoriului reiese faptul că, urmare a acestor tranzacții, inculpatul P. L. a ajuns să dețină el, ca persoană fizică, împreună cu ., al cărei proprietar era, 33,224% din capitalul social al .. Or, o treime presupune 33,33%, nu 33,224% cum era cazul în speță.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că, în cauză, nu se poate reține în sarcina inculpatului P. L. săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, lipsind condiția pentru încheierea tranzacțiilor financiare privitoare la utilizarea unor informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța a achitat pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal

II. Cu privire la infracțiunea asimilată celor de corupție prevăzută de art.11 din Legea 78/2000 imputată inculpaților M. G., P. L., P. G. și B. M. A., instanța de fond a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 11 din Legea 78/2000 incriminează un conflict de interese sub forma numită odată remunerație injustă, prin această incriminare, legiuitorul urmărind prevenirea, precum și pedepsirea acelor fapte de corupție referitoare la compatibilitatea conduitei anumitor persoane care îndeplinesc funcții de control, supraveghere sau lichidare a unor agenți economici privați.

Din punct de vedere a subiectului activ al infracțiunii, acesta este calificat: numai acea persoană care, în virtutea funcției sau a însărcinării primite, având sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază sau înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale de către agentul economic privat sau participă cu capital la un asemenea agent economic.

Dacă prima parte a formulării – îndeplinirea vreunei însărcinări – excede efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare, neinteresând deci în cauza de față, în ceea ce privește intermedierea sau înlesnirea, subiectul are calitatea de cooperator indirect, de complice, acordând sprijin, în acest fel, autorului, dacă acesta săvârșește o faptă penală. Cu alte cuvinte, este vorba despre o extindere a unei mite, a unui folos socotit necuvenit, subiectul activ fiind întotdeauna exterior agentului economic.

În aceste condiții, pentru reținerea infracțiunii este necesară îndeplinirea cerinței esențiale ca subiectul activ să aibă o funcție sau o însărcinare în virtutea căreia are sarcina de a supraveghea, controla sau lichida agentul economic privat.

S-a constatat totodată din textul de lege incriminator utilizarea de către legiuitor a tehnicii de reglementare a enumerării expres limitative, modalitățile de săvârșire a infracțiunii fiind subsumate celor trei mari categorii de acțiuni (supraveghere, control ori lichidare).

Din punct de vedere a subiectului pasiv al infracțiunii, instanța de fond a reținut că acesta este statul, dar și autoritatea din care face parte făptuitorul.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, s-a arătat că aceasta presupune din partea subiecților activi o acțiune de îndeplinire a unei însărcinări, de intermediere, înlesnire de operații comerciale sau financiare sau o acțiune cu participare de capital.

Or, din această privință, s-a reținut că, dacă prima modalitate ne duce cu gândul la o gestiune ilicită de afaceri, celelalte operațiuni comerciale sau financiare se raportează la acte de intermediere sau de înlesnire a acestora, ca forme de participație penală, de favorizare sau tăinuire.

Așadar, din analiza și interpretarea normei juridice cuprinse în art. 11 din Legea 78/2000 rezultă că elementul material al infracțiunii de remunerație injustă constă în fapta unei persoane exterioare agentului economic, care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care îndeplinește pentru agentul economic însărcinări, intermediază sau înlesnește efectuarea de către acesta de operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la agentul economic.

Rezultă deci că infracțiunea de remunerație injustă are drept element material:

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care îndeplinește pentru agentul economic însărcinări;

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care intermediază efectuarea de către acesta de operațiuni comerciale sau financiare;

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care înlesnește efectuarea de către acesta de operațiuni comerciale sau financiare;

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care participă cu capital la agentul economic.

Dacă însărcinările primite pot cuprinde o . de acțiuni, în privința operațiunilor comerciale sau financiare sunt necesare o . clarificări. În acest sens, menționăm că operațiunile comerciale sau financiare ar putea consta în: operațiuni de interpunere în schimb sau în circulație, operațiuni de organizare a producției, operațiuni conexe a cestora, dar și mandatul, gajul, operațiunile de bursă, comerțul cu titluri, operațiunile de consignație.

Totodată, o cerință esențială fapta comisă de subiectul activ să fie de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite. Chiar dacă legea permite un avantaj patrimonial indirect, de acesta trebuie să profite tot făptuitorul, deși în chip mediat. Fără existența unui asemenea avantaj, fapta nu este caracterizată penal drept infracțiunea prev. de art. 11 din Legea 78/2000, după cum lipsa raportului de legătură, de retribuire poate caracteriza o altă infracțiune, cum ar fi, de exemplu, un abuz în serviciu.

A. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului M. G., instanța a fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția privitoare la obținerea, în mod direct sau indirect, a unui folos necuvenit.

Subiectul activ calificat

Norma de incriminare cere ca subiectul activ să fie calificat, în sensul că acesta trebuie să dețină o funcție, o atribuție sau o însărcinare, în virtutea căreia să aibă sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat.

Or, în fapt, funcția deținută de inculpatul M. G. este aceea de director general și de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. B. O. S.A., în virtutea acestei funcții inculpatul având abilitatea de a îndeplini toate însărcinările decise de A., precum și sarcina de a supraveghea și a controla ., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind subiectul activ.

În ciuda celor relevate de inculpați, instanța a reținut că ceea ce impune textul de lege este ca făptuitorul să fie exterior agentului economic, și nicidecum din exteriorul agentului economic. Ceea ce a dorit legiuitorul, doctrina și practica judiciară să sublinieze nu este faptul că cel care săvârșește infracțiunea trebuie să fie o persoană din afara agentului economic, ci că acesta trebuie să fie o altă persoană diferită de agentul economic în sine.

Efectuarea (intermedierea și înlesnirea) de operațiuni financiare

După cum s-a arătat anterior o . aspecte cu privire la înțelesul și la sfera de aplicare a noțiunii juridice de „operațiuni financiare” (f. 93), fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni (operațiune cu valori mobiliare specifice pieței de capital, respectiv cu acțiuni, adică cu instrumente financiare), instanța a reținut că este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

Neîndeplinirea condiției privitoare la obținerea, în mod direct sau indirect, a unui folos necuvenit, constând în cumpărarea de acțiuni B., la care inculpatul nu avea dreptul în acele condiții și la un preț fixat sub cel al pieței de către el însuși.

Tranzacțiile efectuate de inculpatul M. G. au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizare de informații nepublice sau privilegiate, de fixare a prețului acțiunilor sau de vânzare-cumpărare acțiuni B. prin interpus, astfel cum am arătat anterior (cap.I.A.2).

Măsura vânzării pachetului de 192.222 acțiuni proprii ale S.C. B. O. S.A. a fost, după cum am arătat anterior, una necesară și cât se poate de evidentă și de firească, având în vedere contextul în care a fost luată. Vânzarea s-a făcut în executarea unei obligații legale de înstrăinare a acestor acțiuni, instituită de prevederile art. 103 alin. 7 Legea 31/1990 (în forma de la acea epocă). Termenul ce impunea înstrăinarea se împlinea la data de 01.03.2002. A. a ales astfel între vânzarea sau anularea acestor acțiuni (împrejurare ce cauza o pierdere financiară pentru societate).

Totodată, după cum am arătat deja, vânzarea celor 192.222 acțiuni la data de 28.02.2002 s-a efectuat la prețul pieței din ziua tranzacției, societatea obținând profit din această tranzacție de 26.696.340 lei, neavând deci nicio pierdere financiară din această vânzare.

De altfel, prețul de tranzacționare din ziua de 28.02.2002 a fost prețul pieței, dar cel de 2.800 lei/acțiune, și nu cel de 2.200 lei/acțiune, cum greșit s-a reținut prin rechizitoriu.

Mai mult, prețul de vânzare nu putea fi stabilit de A., cum se susține în rechizitoriu, întrucât acesta urma să se formeze pe piața electronică, prin procedeul de realizare a acestui tip de tranzacții, descris în capitolele anterioare. În același sens, prețul acțiunilor, având în vedere mecanismul de realizare a tranzacțiilor, prezentat anterior, nici nu putea fi prestabilit de către inculpat.

De asemenea, după cum am mai stabilit deja, cele 192.222 acțiuni B. nu au fost cumpărate de către inculpatul M. G., cum greșit se susține în rechizitoriu. De altfel, din mecanismul de realizare a tranzacțiilor cu acțiuni la bursa RASDAQ, prezentat în capitolele anterioare, reiese clar faptul că în cazul oferirii spre vânzare de acțiuni pe piața electronică RASDAQ nu era și nu este posibil tehnic nici să cunoști vânzătorul și nici cumpărătorul la momentul tranzacției și nici nu era posibilă realizarea actului/tranzacției de vânzare-cumpărare direct între două persoane în baza unei înțelegeri prestabilite între aceștia datorită faptului că atât oferta de vânzare cât și cea de cumpărare era publică și accesibilă unei mulțimi nedeterminate de cumpărători, respectiv vânzători.

Iar simplul faptul că, la aproape o lună și jumătate (și nicidecum a doua zi cum se reține în rechizitoriu) de la data vânzării către inculpatul P. G. (28.02.2002), SVM Active Internațional a achiziționat pentru inculpatul M. G. de pe piața RASDAQ, respectiv la data de 10.04.2002, un număr de 125.076 acțiuni, iar la data de 15.04.2002, un număr de 125.096 acțiuni, printre acestea regăsindu-se și o parte din acțiunile achiziționate anterior de inculpatul P. G., nu reprezintă, după cum de altfel am arătat deja, în mod automat, în lipsa unor probe certe, vânzare-cumpărare prin interpus, contrar susținerilor organelor de urmărire penală, tranzacțiile respective având ca efect cu adevărat schimbarea proprietarului. Astfel, tranzacția din 28.02.2002 a fost o tranzacție reală, iar din documentele depuse la dosar rezultă clar că această tranzacție a fost decontată, în sensul că acțiunile au trecut din proprietatea vânzătorului (.) în proprietatea cumpărătorului (P. G.), iar prețul acestora a fost plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului. La fel și tranzacțiile din 10.04.2002 și din 15.04.2002 au fost și acestea decontate, acțiunile trecând din proprietatea vânzătorului (P. G.) în proprietatea cumpărătorului (M. G.), iar prețul acestora, plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului.

Din această privință, s-a reținut astfel și că, din vânzarea pachetului de 192.222 de acțiuni, inculpatul M. G. nu a obținut nici direct și nici indirect vreun folos necuvenit. Pachetul de 192.222 acțiuni proprii B. O. a fost achiziționat de inculpatul P. G., nu de inculpatul M. G., iar acțiunile provenind din tranzacțiile din data de 10.04.2002 și din data de 15.04.2002, dintre care doar o parte erau ale inculpatului P. G., au fost achiziționate de către inculpatul M. G., la prețul zilei, cu proprii săi bani.

De altfel, s-a reținut că, în condițiile în care inculpatul M. G. era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară, efectuarea de tranzacții cu acțiuni B. nereprezentând deci un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului, nu există oricum justificare rațională a motivului pentru care inculpatul M. G. nu ar fi achiziționat acțiunile respective în nume propriu, ci prin interpus. În această privință, instanța a reținut că oricum nu este prevăzută nicăieri o asemenea interdicție, ca un director general sau un membru al Consiliului de Administrație să nu poată cumpăra în sine acțiuni ale societății respective – aceasta bineînțeles în lipsa oricărei activități ilicite a acestuia care să contribuie la achiziționarea acelor acțiuni, cum este și cazul în speță.

Având în vedere aceste considerente, instanța a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea nr.78/2000, lipsind folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect, constând în cumpărarea de acțiuni B., la care inculpatul nu avea dreptul în acele condiții și la un preț fixat sub cel al pieței de către el însuși.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța de fond a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 11 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal

B. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului P. L., instanța reține următoarele:

În rechizitoriu s-a reținut, în drept, că fapta inculpatului P. L. care îndeplinea însărcinare din partea ., fiind retribuit, de a face operațiuni comerciale și financiare referitoare la tranzacțiile cu acțiuni B., în interesul său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.11din Legea 78/2000.

Înainte de a trece însă la analiza conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului P. L., având în vedere faptul că în rechizitoriu nu s-a indicat în ce constă fapta la care se referă încadrarea juridică pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. L., această infracțiune nefiind deci descrisă în fapt, instanța a considerar necesar a lămuri o . aspecte cu privire la actele materiale presupus a fi săvârșite de acest inculpat, care ar putea intra sub incidența dispozițiilor art. 11 din Legea 78/2000.

În acest sens, instanța a reținut că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu nu se poate referi la vânzarea celor 192.222 acțiuni, inculpatul P. L. neavând nicio participare la aceasta și nici la presupusa cumpărare de acțiuni de la membri PAS care susțin că au fost șantajați, potrivit concluziilor expertizei judiciare: „din analiza tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de membri PAS B. O. constituiți parte civilă/vătămată, rezultat că în perioada expertizată P. L. nu s-a aflat printre cumpărătorii acestor acțiuni” (f. 50).

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu nu poate fi nici interpretată în sensul că inculpatul P. L. ar fi primit vreo însărcinare din partea . legată de efectuarea de tranzacții comerciale sau financiare cu acțiunile B., în urma căreia inculpatul să obțină un folos.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că, din modul de redactare a încadrării juridice dată acestei fapte prin rechizitoriu, s-ar înțelege totuși că ar fi vorba despre reținerea în sarcina inculpatului a unui conflict de interese, de pe urma căruia inculpatul ar fi obținut un folos necuvenit. Or, o asemenea interpretare este de altfel și pertinentă, având în vedere faptul că textul art. 11 din Legea 78/2000 incriminează de fapt tocmai un conflict de interese sub forma numită odată remunerație injustă, prin această incriminare, legiuitorul urmărind prevenirea, precum și pedepsirea acelor fapte de corupție referitoare la compatibilitatea conduitei anumitor persoane care îndeplinesc funcții de control, supraveghere sau lichidare a unor agenți economici privați.

Prin urmare, analizând în aceste condiții materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive acestei infracțiuni, lipsind folosul necuvenit, element esențial pentru angajarea răspunderii penale în virtutea art. 11 din Legea 78/2000.

Subiectul activ calificat

Pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului M. G. (cap.II.A.), instanța de fond a reținut că funcția deținută de inculpatul P. L. este aceea de membru al Consiliului de administrație al S.C. B. O. S.A., în virtutea acestei funcții inculpatul având abilitatea de a lua decizii, de a îndeplini însărcinări, precum și sarcina de a supraveghea și a controla ., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind subiectul activ.

În ciuda celor relevate de inculpați, instanța de fond a reținut că ceea ce impune textul de lege este ca făptuitorul să fie exterior agentului economic, și nicidecum din exteriorul agentului economic. Ceea ce a dorit legiuitorul, doctrina și practica judiciară să sublinieze nu este faptul că cel care săvârșește infracțiunea trebuie să fie o persoană din afara agentului economic, ci că acesta trebuie să fie o altă persoană diferită de agentul economic în sine.

Efectuarea (intermedierea și înlesnirea) de operațiuni financiare

După cum s-a arătat și în cazul inculpatului M. G. (cap.II.A.), fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni (operațiune cu valori mobiliare specifice pieței de capital, respectiv cu acțiuni, adică cu instrumente financiare), instanța de fond a reținut că este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000.

Neîntrunirea elementelor constitutive ale laturii obiective a infracțiunii, respectiv lipsa folosului necuvenit

Într-adevăr, inculpatul P. L. a achiziționat acțiuni B., după cum s-a arătat de altfel în considerentele prezentei hotărâri (cap. I.B.) (nu însă și acțiunile vândute în data de 28.02.2002 și cele vândute de către membri PAS care susțin că au fost șantajați, după cum am arătat mai sus). Însă, în urma niciuneia din aceste tranzacții, inculpatul nu a obținut vreun folos necuvenit.

Or, după cum s-a arătat anterior, tranzacțiile efectuate de inculpatul P. L. au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizare de informații nepublice sau privilegiate, de fixare a prețului acțiunilor sau de cumpărare a acțiunilor imediat, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor, termenul și ora emiterii lor și nici de dobândire a unei poziții de control (cap.I.B.).

În acest sens, s-a arătat că informațiile la care a făcut referire P. în rechizitoriu nu sunt informații nepublice sau privilegiate, obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul P. L. în cadrul ., aspecte arătate deja mai sus.

De asemenea, toate tranzacțiile la care a participat inculpatul P. L. s-au efectuat la prețul pieței zilei și chiar al perioadei. De altfel, prețul acțiunilor, având în vedere mecanismul de realizare a tranzacțiilor, descris anterior, nu putea fi prestabilit de către inculpat.

De asemenea, faptul că unele tranzacții s-au realizat prin intermediul aceluiași SVM B. S. SA și al aceluiași trader Bătușar H., o parte din tranzacții fiind tranzacții CROSS, vânzătorul și cumpărătorul având cont la același SVM, nu implică neapărat o activitate infracțională, aspecte arătate deja în cadrul analizei privind infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 și reținută în sarcina inculpatului P. L. (cap.I.B.).

De altfel, s-a apreciat că nici agregarea în unele situații a ordinelor de vânzare ale clienților nu confirmă activitatea infracțională descrisă în rechizitoriu, o asemenea modalitate de tranzacționare nefiind interzisă de lege.

În același sens, pentru aceleași considerente arătate anterior în cadrul analizei privind infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 și reținută în sarcina inculpatului P. L. (cap.I.B.), instanța de fond a reținut ca irelevantă modalitatea de completare a contractelor de intermediere și a ordinelor de vânzare de către agenții SVM. Or, după cum am mai reținut anterior, atâta timp cât nu se dovedește activitatea infracțională sau măcar intenția infracțională a inculpatului P. L., nu se poate reține că ar exista vreo implicare a acestuia în completarea acestor înscrisuri. Cu atât mai puțin s-ar putea reține vinovăția inculpatului în cauză, pentru presupusele tranzacții bursiere ilicite efectuate de brokerul său, având în vedere principiul personalității răspunderii penale.

De altfel, nici faptul că inculpatul P. L. a fost uneori creditat de societățile de valori mobiliare, el neavând suficient disponibil în cont pentru achiziționarea acțiunilor, nu confirmă săvârșirea unei activități ilicite a inculpatului P. L., o asemenea relație între inculpat și SVM neintrând sub incidența legii penale, ci putând reprezenta cel mult abateri disciplinare care ar fi săvârșite de către agentul SVM și constatate de către CNVM. Însă, după cum am mai arătat, în cauză, CNVM, fiind sesizată cu analiza legalității tranzacției din 27.07.2000, nu a constatat nicio abatere de la regulile de conduită onestă cărora le sunt supuși agenții SVM.

Aceleași considerente sunt valabile și în cazul întârzierii uneori a decontării acțiunilor inculpatului P. L., o asemenea relație între inculpat și CNVM neintrând sub incidența legii penale, putând reprezenta cel mult abateri, dar care ar fi săvârșite de către președintele CNVM, nu de către inculpatul P. L..

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului P. L. nu rezultă că acesta ar fi efectuat tranzacții bursiere cu nerespectarea dispozițiilor legale, tranzacțiile nereprezentând un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului (care era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară), aspecte deja arătate mai sus.

Iar în ceea ce privește faptul că, în cazul clientului B. V. N. (membru PAS B. O.), s-au înstrăinat 12.198 acțiuni B. la data de 17.07.2002, ora 13.54 (ordin de vânzare 1003) cu prețul de 1800 lei și că SVM-ul avea din partea aceluiași client și ordinul nr.1002 datat 24.05.2002 la un preț de 4000 lei/acțiune, opinia Parchetului în sensul că SVM Active International a indisponibilizat acțiunile până la data de 17.07.2002, când le-a vândut la prețul cel mai mic sunt simple supoziții nesusținute de nicio probă concretă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește tranzacția din data de 27.02.2000, aceasta nu a fost urmarea unei conivențe infracționale a inculpatului cu agentul de valori mobiliare, faptul că la opt minute după emiterea primului ordin, inculpatul P. L. a semnat un alt ordin de cumpărare, prin care s-a majorat prețul acțiunilor B. de la 2700 lei la 2710 lei, achiziționând întregul pachet pus în vânzare de SVN Intermob SA nereprezentând o activitate frauduloasă, ci o activitate normală pentru un investitor rațional și pentru un broker care doar și-a îndeplinit obligația de bună execuție și a obținut o tranzacție la un preț convenabil clientului.

Iar în ceea ce privește tranzacția din data de 17.07.2001, în urma căreia inculpatul P. L. ar fi dobândit calitatea de acționar semnificativ, instanța de fond a reținut că, din chiar cuprinsul rechizitoriului reiese faptul că, urmare a acestor tranzacții, inculpatul P. L. a ajuns să dețină el, ca persoană fizică, împreună cu ., al cărei proprietar era, doar 33,224% din capitalul social al ., și nu o treime (ce reprezintă 33,33%), necesară unei poziții de control.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a menționat că tranzacțiile efectuate de inculpatul P. L. au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de efectuarea de tranzacții cu acțiunile B. cu nerespectarea dispozițiilor legale.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut astfel și că, din toate aceste tranzacții presupus a fi ilicite, inculpatul P. L. nu a obținut nici direct și nici indirect vreun folos necuvenit. În acest sens, s-a reținut că, din documentele depuse la dosar rezultă clar că aceste tranzacții au fost decontate, în sensul că acțiunile au trecut din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului P. L., iar prețul acestora a fost plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului. Acțiunile au fost achiziționate de inculpatul P. L., la prețul zilei, cu proprii săi bani.

Pe de altă parte, instanța a reținut că oricum nu este prevăzută nicăieri o asemenea interdicție, ca un acționar sau un membru al Consiliului de Administrație să nu poată cumpăra în sine acțiuni ale societății respective – aceasta bineînțeles în lipsa oricărei activități ilicite a acestuia care să contribuie la achiziționarea acelor acțiuni, cum este și cazul în speță.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul P. L. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.11 din Legea nr.78/2000, lipsind folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect din tranzacțiile cu acțiuni B. efectuate de către inculpat.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța a achitat pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 11 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal

III. Cu privire la fapta asimilată corupției reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului P. G., instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din data de 28.02.2012, s-a pus în discuția părților cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului P. G. din infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 și art. 26 rap. la art. 11 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) Cod penal

Or, analizând cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice, instanța de fond a constatat că într-adevăr motivele expuse în cererea de schimbare a încadrării juridice sunt întemeiate.

În acest sens, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, dacă ar fi întemeiate acuzațiile Parchetului, inculpatul M. G. nu ar fi putut săvârși infracțiunile prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a și art. 11 din Legea 78/2000 reținute în sarcina sa, cu referire strictă la actele materiale care ar fi fost săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor proprii ale . și cumpărării acestora de către inculpatul P. G., urmate de vânzarea ulterioară a unei părți din acestea de către inculpatul P. G. și cumpărarea lor de către inculpatul M. G., fără ajutorul inculpatului P. G.. Or, o asemenea participare la săvârșirea infracțiunilor, dacă ar fi existat în realitate, nu se poate materializa doar sub forma infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, ci și sub forma complicității la infracțiunea prev. de art. 11 din Legea 78/2000.

Prin urmare, se impunea a se constata că aceeași faptă reținută în sarcina inculpatului P. G., astfel cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu, respectiv fapta acestuia, membru al Consiliului de administrație al ., deținător de informații privilegiate în virtutea funcției, referitor la momentul transferării la Registrul Român al Acționarilor a acțiunilor stabilite de A. de a fi vândute, fără ca hotărârea A. să fie publicată, fixarea prețului sub cel al pieței, întocmirea neconformă legii a actelor de tranzacționare și cumpărarea imediată a acțiunilor ca interpus pentru inculpatului M. G., dar și pentru sine, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, cât și cele ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, aflate în concurs ideal, potrivit art. 33 lit. lit. b) Cod penal

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a admis cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice, astfel că, în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului P. G. din infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 și art. 26 rap. la art. 11 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) Cod penal

Însă, chiar dacă fapta în sine este aceeași, fiind vorba totuși de două infracțiuni distincte, cu conținuturi constitutive diferite, instanța de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia din cele două infracțiuni, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

A. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului P. G., instanța de fond a apreciat, analizând materialul probator administrat în cauză, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

Subiectul activ calificat

Pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului M. G. (cap.I.A.2), instanța de fond a rețiut că funcția deținută de inculpatul P. G. este aceea de membru al Consiliului de administrație al S.C. B. O. S.A., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind calitatea subiectului activ.

Încheierea de tranzacții financiare

Instanța de fond a reținut că, fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni, este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000.

Neîndeplinirea condiției pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării

La fel ca și în cazul celorlalți inculpați, deși textul de lege nu impune condiția nepublicității sau a caracterului privilegiat al informațiilor deținute în virtutea funcției, a atribuției sau a însărcinării, P. a considerat necesar a introduce în încadrarea juridică dată și acestei fapte imputată prin rechizitoriu inculpatului P. G. această condiție suplimentară, care nici nu este îndeplinită în cauza de față.

Astfel, instanța de fond a constatat că rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - P.N.A. nr. 105/P/2004 din 31.10.2005 reține în mod greșit și netemeinic împrejurarea de fapt nereală potrivit căreia inculpatul P. G. ar fi fost deținătorul unor informații nepublice sau privilegiate în virtutea funcției, referitoare la „momentul transferării la Registrul Român al Acționarilor a acțiunilor stabilite de A. de a fi vândute, fără ca hotărârea A. să fie publicată”, „fixarea prețului sub cel al pieței”, „întocmirea neconformă legii a actelor de tranzacționare” și „cumpărarea imediată a acțiunilor ca interpus pentru inculpatului M. G., dar și pentru sine”.

În acest sens, instanța de fond a reținut că informațiile referitoare la momentul transferării la Registrul Român al Acționarilor a acțiunilor stabilite de A. de a fi vândute, fără ca hotărârea A. să fie publicată, precum și cele referitoare la cumpărarea ulterioară a acțiunilor de către inculpatul M. G. nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul P. G. în cadrul ..

Față de susținerea acuzării cu privire la natura nepublică sau privilegiată a acestor informații, s-a constatat că acestea nu au natura cerută de norma de incriminare.

În acest sens, s-a reținut că informația referitoare la vânzarea acțiunilor proprii ale ., pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului M. G. (cap. I.A.2), este o informație publică, convocatorul pentru desfășurarea A. S.C. B. O. S.A., având drept punct pe ordinea de zi vânzarea acestora, fiind publicat într-un ziar de largă circulație, respectiv prin România Liberă din 09.02.2002, precum și prin Monitorul Oficial nr. 233/07.02.2002 pentru data de 26.02.2002. În aceste condiții, orice persoană care ar fi dorit să participe la A. respectivă, dar și orice altă persoană interesată ar fi putut afla despre această vânzare a acțiunilor.

De altfel, inculpatul P. G., fiind audiat (f. 332-333 vol. III), a recunoscut chiar el însuși faptul că “știa că . achiziționase de pe piața RASDAQ un număr de 192.222 acțiuni, care la un moment dat au fost oprite de la tranzacționare, insa după data de 01.03.2001 această interdicție a fost ridicata, stabilindu-se obligația vânzării acestor acțiuni in termen de cel mult un an, respectiv pana la 28.02.2002, sub sancțiunea anularii lor. Ca urmare a faptului ca . o societate extrem de rentabila, având ca obiect de activitate inchirierea spatiilor comerciale si ca urmare a faptului ca el era atașat de aceasta societate inca dinainte de 1989, a hotărât cumpărarea celor 192.222 acțiuni”. Inculpatul a indicat totodată și faptul că, anterior hotărârii A. din 27.02.2002, a existat un convocator publicat in care se preciza expres ca se va dezbate vânzarea celor 192.222 acțiuni. Or, aceste precizări vin să confirme pe deplin caracterul public al informației privind vânzarea acțiunilor proprii ale ..

Mai mult, după cum s-a arătat și în cazul inculpatului M. G. (cap. I, A.2), măsura vânzării acțiunilor proprii B. a fost una necesară și cât se poate de evidentă și de firească, având în vedere contextul în care a fost luată. Vânzarea reprezenta o obligație legală, iar nu un act de voință voluntară a societății ..

Totodată, pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului M. G. (cap. I.A.2), instanța de fond a reținut și că informația privind vânzarea acțiunilor proprii B. nu este o „informație privilegiată”, în sensul art. 2 lit. r) din Legea 52/1997 (în vigoare la momentul vânzării acțiunilor proprii B.), neîndeplinind condiția caracterului nepublic pentru a fi considerată o informație privilegiată.

De asemenea, instanța de fond a reținut că, până la data cumpărării acțiunilor de către inculpatul P. G. a intrat în vigoare (la 09.04.2002) OUG 28/2002, care, prin dispozițiile sale (art. 133), interzicea achiziționarea de acțiuni pentru sine sau pentru altul, cu referire la care se dețin informații privilegiate. Însă, după cum am arătat în cazul inculpatului M. G., în privința informației privind vânzarea acțiunilor proprii B., se aplică legea veche – Legea nr. 52/1994, OUG 28/2002 intrând în vigoare la 09.04.2002, după momentul efectuării tranzacției (28.02.2002).

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, din modul de redactare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, s-ar înțelege că elementele indicate prin rechizitoriu, respectiv „fixarea prețului sub cel al pieței”, „întocmirea neconformă legii a actelor de tranzacționare” și „cumpărarea imediată a acțiunilor ca interpus pentru inculpatului M. G., dar și pentru sine” ar reprezenta informații nepublice sau privilegiate.

S-a apreciat că, aceste elementele indicate prin rechizitoriu ca reprezentând așa-zise informații nepublice sau privilegiate referitoare la o pretinsă „fixare a prețului sub cel al pieței”, „întocmire neconformă legii a actelor de tranzacționare” și „cumpărare imediată a acțiunilor ca interpus pentru inculpatului M. G., dar și pentru sine” nu reprezintă informații în sine, ci activități materiale, ele urmând a fi luate în considerare ca atare de către instanță, eventual ca activități materiale realizate în baza unor informații nepublice sau privilegiate.

În ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, în ceea ce privește tranzacția din 28.02.2002, rămân valabile aspectele precizate în cazul inculpatului M. G., aplicabile bineînțeles și inculpatului P. G.. Astfel, după cum s-a arătat și în cazul inculpatului M. G., vânzarea celor 192.222 acțiuni la data de 28.02.2002 s-a efectuat la prețul pieței din ziua tranzacției. Prețul de execuție a fost identic cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești ale zilei (28.02.2002), și chiar ale perioadei de tranzacționare (27.02._02), neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B..

Or, aceeași este și situația prețurilor la care s-au realizat tranzacțiile din 10.04.2002 și 15.04.2002, prin care inculpatul P. G. a vândut, iar inculpatul M. G. a cumpărat acțiuni.

În acest sens, instanța de fond a reținut că și aceste tranzacții s-au realizat la prețul pieței din ziua tranzacției. Prețurile de execuție au fost în aceste cazuri identice cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești ale zilei/perioadei de tranzacționare, neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B.. Toate prețurile de execuție, dacă nu au fost identice cu prețul zilei, s-au aflat imediat lângă acesta, încadrându-se oricum în prețul perioadei de tranzacționare, deci în trendul firesc.

De altfel, în această privință, s-a apreciat relevante concluziile raportului de expertiză de la dosar (f. 81), în sensul că:

„a) Într-o perioadă mai mare de trei luni, respectiv 02.04.2002 – 17.07.2002, prețul acțiunilor B. a variat de la 2100 ROL la 1800 ROL pentru o acțiune B.. În această perioadă au fost și câteva tranzacții la prețul de 4000 ROL/acțiune, dar cu un număr redus de acțiuni, respectiv au avut loc 15 tranzacții prin care s-au vândut în total 12.878 acțiuni, cantitățile pe tranzacțiile variind de la 1 la acțiune la 5.000 acțiuni.

b) În toată perioada expertizată 01.10._02, prețul acțiunilor B. a fost în scădere, înregistrând o variație de la 6.600 ROL la 1.800 ROL (conform adresei nr. 1878/13.02.2009 a BVB.

c) concluzionăm că pentru pachetele mari de 125.076 acțiuni și 125.096 acțiuni tranzacționate în 10.04.2002 și 15.04.2002 la prețul de 1900 ROL pe acțiune, nu poate fi concludent prețul la care s-au realizat tranzacțiile cu o acțiune sau cu pachete mici de acțiuni B., iar prețul de vânzare a fost unul corect ca preț de piață, la perioada respectivă”.

Mai mult decât atât, și concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM. În acest sens, prin adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA (f. 229-231 vol. XI dup), CNVM a informat că „a întreprins propriile investigații asupra aspectelor semnalate de parchet, în privința tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de SVM Active International SA. Ca rezultat al acestor investigații, CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital”. De asemenea, și concluziile celorlalte organisme implicate în piața de capital (aici fiind incluse și SNCDD și ANSVM) au fost în sensul că nu au fost constatate și sancționate neregularități cu privire la modul cum s-au derulat tranzacțiile cu acțiunile B. O. SA (f. 84 din expertiză).

Acestea sunt confirmate și completate cu cele stabilite prin expertiza efectuată în cauză, ale cărei concluzii reținute de instanță, având în vedere că reprezintă o analiză obiectivă, fundamentată, pornind de la înseși constatările CNVM, pe care nu le contrazice, completându-le, coroborându-se și cu celelalte mijloace de probă.

S-a reținut că, analizându-se prețurile la care s-a efectuat cumpărarea ulterioară a acțiunilor, evoluția acțiunilor B. a fost una specifică trendului întregii piețe, cu care a fost strâns corelată, și nu au fost constatate simptome de variații discordante, artificiale sau atipice care să atragă vreo nedumerire ori o îndoială legată de modul de formare a prețului acțiunilor B. pe piața bursieră.

De altfel, pentru a se putea aprecia că o persoană ar fixa prețul la bursă, un ordin ar trebui să aibă o valoare mult mai mare sau mai mică decât acest preț și doar acea persoană ar trebui să introducă mai multe ordine succesive pentru a conduce prețul spre palierul dorit, urmate eventual de tranzacții prin care se menține prețul artificial. Or, nu acesta este cazul în speță, nefiind identificate asemenea acțiuni din partea inculpatului P. G..

Pe lângă acestea, instanța de fond a reținut că, din vânzarea pachetului de 192.222 de acțiuni, inculpatul P. G. nu a obținut nici direct și nici indirect vreun folos necuvenit.

Totodată, instanța de fond a reținut, la fel ca și în cazul inculpatului M. G., că în afara unor simple presupuneri, la dosar nu există probe privind vânzarea-cumpărarea de acțiuni prin interpus, pe baza unor informații privilegiate deținute de inculpații M. G. și P. G..

De altfel, fiind vorba despre aceleași tranzacții, toate considerentele reținute în cazul inculpatului M. G. pentru care instanța a ajuns la concluzia că tranzacțiile efectuate în data de 28.02.2000 și cele efectuate în datele de 10.04.2002 și 15.04.2002 au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizarea de informații nepublice sau privilegiate și de încheiere a unei vânzări-cumpărări prin interpus, sunt aplicabile și inculpatului P. G..

Or, având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că și tranzacțiile efectuate de inculpatul P. G. au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizare de informații nepublice sau privilegiate, de fixare a prețului ori creare a altor condiții incorecte de tranzacționare, de vreun procedeu fictiv sau altă formă de înșelare sau de vânzare-cumpărare acțiuni B. prin interpus.

Oricum, chiar dacă inculpatul P. G. ar fi realizat vânzarea-cumpărarea acțiunilor în modalitatea arătată în actul de acuzare, instanțade fond a reținut că aceasta s-ar fi realizat oricum în baza unor informații care ar fi fost obținute în virtutea calității sale de client fidel al SVM-urilor, a relațiilor și conivențelor avute de inculpatul P. G. cu inculpatul M. G. și cu persoanele responsabile din cadrul organismelor implicate în derularea operațiunilor la bursă, inclusiv a tranzacțiilor financiare efectuate în cauză, și nicidecum în virtutea funcției de membru al Consiliului de Administrație al ..

Prin urmare, instanța de fond a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul P. G. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a teza a II-a din Legea 78/2000, lipsind atât informațiile nepublice sau privilegiate care ar fi fost obținute de inculpat în virtutea funcției de membru al Consiliului de Administrație al ., cât și caracterul simulat al vânzării-cumpărării de acțiuni.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța de fond a achitat pe inculpatul P. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000.

B. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 11 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului P. G., instanța de fond a a stabilit că pentru fapta reținută prin rechizitoriu prev.de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000 se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 în infracțiunile prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 și art. 26 rap. la art. 11 din Legea nr.78/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) Cod penal, astfel cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, analizând din perspectiva dispozițiilor art. 26 rap. la art. 11 din Legea 78/2000 materialul probator administrat în cauză în privința acestei fapte, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracțiuni, lipsind atât ajutorul acordat de către inculpatul P. G. inculpatului M. G. la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, cât și folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect de către inculpatul P. G.

Subiectul activ calificat

Pentru aceleași considerente arătate în cazul inculpatului P. L. (cap.II.B), instanța de fond a reținut că funcția deținută de inculpatul P. G. este aceea de membru al Consiliului de administrație al S.C. B. O. S.A., în virtutea acestei funcții inculpatul având abilitatea de a lua decizii, de a îndeplini însărcinări, precum și sarcina de a supraveghea și a controla ., fiind astfel îndeplinite condițiile din norma de incriminare privind subiectul activ.

Și în cazul inculpatului P. G., instanța de fond a arătat că, în ciuda celor relevate de inculpați, ceea ce impune textul de lege este ca făptuitorul să fie exterior agentului economic, și nicidecum din exteriorul agentului economic. Ceea ce a dorit legiuitorul, doctrina și practica judiciară să sublinieze nu este faptul că cel care săvârșește infracțiunea trebuie să fie o persoană din afara agentului economic, ci că acesta trebuie să fie o altă persoană diferită de agentul economic în sine.

Efectuarea (intermedierea și înlesnirea) de operațiuni financiare

După cum s-a arătat și în cadrul analizei infracțiunii prev. de art.11 din același act normativ atât în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. (cap.II.A.), cât și în ceea ce îl privește pe inculpatul P. laurențiu (cap.II.B.), fiind vorba despre vânzarea-cumpărarea de acțiuni (operațiune cu valori mobiliare specifice pieței de capital, respectiv cu acțiuni, adică cu instrumente financiare), instanța de fond a reținut că este îndeplinită și această condiție a elementului material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000.

Neîndeplinirea condițiilor privitoare atât la ajutorul acordat de către inculpatul P. G. inculpatului M. G. la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, cât și la folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect de către inculpatul P. G.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitatea inculpatului M. G., pe care inculpatul le-ar fi înlesnit, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000.

Or, atâta timp cât activitatea inculpatului M. G., pe care inculpatul le-ar fi înlesnit, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, nici faptele săvârșite de inculpatul P. G. nu pot întruni elementele constitutive ale complicității la aceste infracțiuni.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis de către autor o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Prin urmare, analizând întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art.26 rap. la art.11 din Legea nr.78/2000, reținută în sarcina inculpatului P. G., instanța de fond a reținut că se impune achitarea inculpatului P. G., întrucât lipsesc elementele constitutive ale laturii obiective, constând în ajutorul acordat de către inculpatul P. G. inculpatului M. G. la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, dar și în folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect de către inculpatul P. G..

În acest sens, instanța de fond a reținut că tranzacțiile efectuate de inculpatul P. G. au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizare de informații nepublice sau privilegiate, de fixare a prețului acțiunilor sau de înlesnire a vânzării-cumpărării de acțiuni B. prin interpus de către inculpatul M. G., astfel cum am arătat anterior (cap.III.A).

În acest sens, s-a arătat că informațiile menționate în rechizitoriu nu sunt informații nepublice sau privilegiate, obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul P. G. în cadrul ., aspecte arătate deja mai sus (cap.III.A.).

Totodată, după cum s-a arătat deja (cap.III.A.), măsura vânzării pachetului de 192.222 acțiuni proprii ale S.C. B. O. S.A. a fost una necesară și cât se poate de evidentă și de firească, având în vedere contextul în care a fost luată. Vânzarea s-a făcut în executarea unei obligații legale de înstrăinare a acestor acțiuni, instituită de prevederile art. 103 alin. 7 Legea 31/1990 (în forma de la acea epocă).

De altfel, după cum am arătat deja (cap.II.A.), vânzarea celor 192.222 acțiuni la data de 28.02.2002 s-a efectuat la prețul pieței din ziua tranzacției, cel de 2.800 lei/acțiune, și nu cel de 2.200 lei/acțiune, cum greșit s-a reținut prin rechizitoriu. Mai mult, prețul de vânzare nu putea fi stabilit de A., cum se susține în rechizitoriu, întrucât acesta urma să se formeze pe piața electronică, prin procedeul de realizare a acestui tip de tranzacții, descris în capitolele anterioare. În același sens, prețul acțiunilor, având în vedere mecanismul de realizare a tranzacțiilor, nu putea fi nici prestabilit de către inculpatul P. G..

Mai mult, în ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, în ceea ce privește tranzacția din 28.02.2002, rămân valabile aspectele precizate în cadrul analizei infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza II-a din Legea 78/2000 în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. (cap.I.A.2), aplicabile bineînțeles și inculpatului P. G. (după cum am arătat deja – cap.III.A.).

Or, după cum de altfel s-a arătat în cadrul analizei infracțiunii prev. de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000 în ceea ce îl privește pe inculpatul P. G. (cap.III.A.), aceeași este și situația prețurilor la care s-au realizat tranzacțiile din 10.04.2002 și 15.04.2002, prin care inculpatul P. G. a vândut, iar inculpatul M. G. a cumpărat acțiuni, și aceste tranzacții realizându-se la prețul pieței din ziua tranzacției.

De asemenea, după cum s-a stabilit deja (cap.II.A.), cele 192.222 acțiuni B. nu au fost cumpărate de către inculpatul M. G., cum greșit se susține în rechizitoriu. De altfel, din mecanismul de realizare a tranzacțiilor cu acțiuni la bursa RASDAQ, prezentat în capitolele anterioare, reiese clar faptul că în cazul oferirii spre vânzare de acțiuni pe piața electronică RASDAQ nu era și nu este posibil tehnic nici să cunoști vânzătorul și nici cumpărătorul la momentul tranzacției și nici nu era posibilă realizarea actului/tranzacției de vânzare-cumpărare direct între două persoane în baza unei înțelegeri prestabilite între aceștia.

Iar simplul faptul că, la aproape o lună și jumătate de la data cumpărării acțiunilor de către inculpatul P. G. (28.02.2002), același inculpat a vândut acțiunile, în final aceste acțiuni ajungând în portofoliul inculpatului M. G., nu reprezintă în mod automat, în lipsa unor probe certe, vânzare-cumpărare prin interpus, tranzacțiile respective având ca efect cu adevărat schimbarea proprietarului. Astfel, după cum am arătat în cazul inculpatului M. G. (cap.II.A.2), tranzacția din 28.02.2002 a fost o tranzacție reală, iar din documentele depuse la dosar rezultă clar că această tranzacție a fost decontată, în sensul că acțiunile au trecut din proprietatea vânzătorului (.) în proprietatea cumpărătorului (P. G.), iar prețul acestora a fost plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului. La fel și tranzacțiile din 10.04.2002 și din 15.04.2002 au fost și acestea decontate, acțiunile trecând din proprietatea vânzătorului (P. G.) în proprietatea cumpărătorului (M. G.), iar prețul acestora, plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului.

De altfel, după cum s-a stabilit deja (cap.II.A.2.), nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului M. G. nu rezultă că acesta ar fi dorit să realizeze tranzacții prin interpus. În condițiile în care inculpatul M. G. era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară, efectuarea de tranzacții cu acțiuni B. nereprezentând deci un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului, nu există oricum justificare rațională a motivului pentru care inculpatul M. G. nu ar fi achiziționat acțiunile respective în nume propriu, ci prin interpus.

Mai mult, după cum s-a arătat deja (cap.II.A.2.), nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului P. G. în toată perioada 28.02.2002 – 15.04.2002 nu rezultă că acesta ar fi contribuit la o vânzare-cumpărare de acțiuni prin interpus.

În acest sens, s-a arătat că a operat o modificare a comportamentului investițional pe piața de capital al inculpatului P. G. (constând atât în achiziționarea la un moment dat a unei cantități semnificative de acțiuni, cât și în vânzarea, după o lună și jumătate, a unora dintre acestea). Or, instanța de fond a reținut că modificarea comportamentului unui investitor pe piața de capital poate fi doar un indiciu al unei activități de tranzacționare pe bază de informații privilegiate, față de împrejurările cauzei deciziile de investiție ale inculpatului, care nu puteau fi luate decât pe baza unor informații privilegiate în opinia acuzării, fiind în realitate unele firești pentru un expert avizat în piața de capital ca inculpatul P. G. (cadru didactic de peste 35 ani, printre preocupările sale numărându-se piața de capital, în care chiar el se consideră expert – potrivit concluziilor sale pe fondul cauzei, profesor universitar, decan al Facultății de Finanțe și Bănci din cadrul Universității „S. Haret” București).

În cauză, într-adevăr, la data de 28.02.2002, inculpatul P. G. a cumpărat o cantitate semnificativă de acțiuni de pe piață. Însă, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul P. G. a avut intenția de a achiziționa acțiuni la . inca din anul 2000, in acest sens încheind un prim contract de intermediere la 26.07.2000, pe care l-a modificat in 2001, în sensul modificării comisionului datorat.

Totodată, s-a reținut că o parte din acțiunile achiziționate la 28.02.2002 au fost apoi vândute la data 10.04.2002 și 15.04.2002. Însă, vânzarea acțiunilor ulterior achiziționării acestora a fost impusă din considerente economice, inculpatul având nevoie de bani pentru a-și renova casa, nefiind de altfel niciun motiv pentru care inculpatul să înceteze definitiv să mai tranzacționeze aceste titluri, având în vedere lichiditatea acestora. Or, într-adevăr, din actele dosarului reiese faptul că inculpatul P. G. și-a renovat imobilul în care locuia în acea perioadă (în acest sens fiind depuse la dosar „Memoriu tehnic” și certificatul de urbanism nr. 1070/53V/01.07.2002 eliberat de Primăria Sectorului 2 București vizând amenajarea interioară a imobilului proprietatea inculpatului), utilizând o sumă de bani foarte mare, posibil a fi provenită din vânzarea acțiunilor.

Instanța de fond a reținut că toate aceste aspecte au infirmat vehement teza Parchetului în sensul înlesnirii de către inculpatul P. G. a vânzării-cumpărării prin interpus, aspecte de altfel arătate (cap.II.A.2.).

De altfel, instanța de fond a reținut că nici nu exista vreun motiv pentru care inculpatul ar fi trebuit să înceteze definitiv să mai tranzacționeze aceste titluri, având în vedere lichiditatea acestora.

Totodată, instanța de fond a reținut și că, din aceste tranzacții presupus a fi ilicite, inculpatul P. G. nu a obținut nici direct și nici indirect vreun folos necuvenit. Din contră, inculpatul P. G. chiar a suferit o pierdere, deoarece pachetul de 192.222 acțiuni a fost achiziționat de inculpat la prețul de 2.800 lei/acțiune, iar acțiunile provenind tranzacțiile din data de 10.04.2002 și 15.04.2002 au fost vândute la data de cu suma de 1.800 lei/acțiune.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța de fond a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul P. G. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art.11 din Legea nr.78/2000, lipsind atât însuși ajutorul dat de către inculpatul P. G. inculpatului M. G. la săvârșirea infracțiunii de către acesta din urmă, cât și folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect de către inculpatul P. G..

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța a achitat pe inculpatul P. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 11 din Legea nr.78/2000.

IV. Cu privire la fapta de șantaj reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului M. G., instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.131 din Legea 78/2000, întrucât fapta inculpatului, prin activitățile desfășurate se localizează în perioada 2001-2002, ori dispoziția din Legea 78/2000 a fost introdusă în lege și a intrat în vigoare prin Legea 161/2003.

În raport de împrejurarea că procurorul a indicat aceleași 21 de persoane ca fiind subiecții pasivi ai infracțiunii de șantaj, în formă continuată, atât în partea expozitivă a rechizitoriului, cât și la încadrarea în drept, dar și în finalul actului de inculpare, anterior manifestării voinței de trimitere în judecată prin dispozitivul rechizitoriului, instanța de fond a reținut că manifestarea de voință a Parchetului a fost în sensul trimiterii în judecată a inculpaților pentru presupuse fapte de șantaj care ar fi fost săvârșite asupra celor 21 de persoane enumerate limitativ în rechizitoriu, respectiv: Cărăulașu E., I. T., Z. S., M. M., V. L., S. G. L., V. E., M. D., B. V., A. M., Ș. P., A. V., D. M., P. I., G. I., B. G., R. M., D. E., C. Bănuța, P. M. și A. T..

De altfel, că enumerarea este limitativă reiese și din interpretarea gramaticală a modalității de enumerare folosită de P., utilizându-se semnul de punctuație „:” (două puncte) anterior enumerării și conjuncția „și” înainte de indicarea ultimei persoane cuprinsă în enumerare.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că obiectul judecății, în conformitate cu art. 317 Cod procedură penală., în limita căruia se întinde manifestarea de voință a Parchetului de a-i trimite în judecată pe inculpați, îl constituie pretinsa infracțiune de șantaj care ar fi fost săvârșită în dauna celor 21 de persoane nominalizate limitativ în actul de sesizare a instanței, respectiv Cărăulașu E., I. T., Z. S., M. M., V. L., S. G. L., V. E., M. D., B. V., A. M., Ș. P., A. V., D. M., P. I., G. I., B. G., R. M., D. E., C. Bănuța, P. M. și A. T..

D. consecință, nu poate forma obiectul judecății prezentei cauze, determinat prin actul de inculpare și de sesizare a instanței, orice altă pretinsă faptă care ar fi săvârșită în dauna numiților C. E., D. M., P. Mihadela E., S. D., S. V., D. N., Hăuca A. M., Z. S. și G. G..

De altfel, în ceea ce le privește pe ultimele două persoane din cele enumerate mai sus (Z. S. și G. G.), instanța de fond a reținut că și P., în rechizitoriu, referindu-se la ele, a considerat că au calitatea de martori, nu de părți sau măcar de persoane vătămate. Or, și din aceste aspecte reiese manifestarea de voință a Parchetului ca inculpații să nu fie trimiși în judecată și pentru alte presupuse fapte de șantaj care ar fi fost săvârșite de aceștia la adresa și a acestor din urmă nouă persoane (C. E., D. M., P. Mihadela E., S. D., S. V., D. N., Hăuca A. M., Z. S. și G. G.).

Mai mult, pe lângă cele nouă persoane enumerate mai sus, ale căror fapte nu formează obiectul dosarului de față, instanța de fond a considerat că mai trebuie menționat și numitul S. M. T., care nu a dat nicio declarație în prezenta cauză și nici nu a formulat vreo plângere, astfel încât nu există niciun temei care să justifice calitatea sa procesuală de parte civilă și implicit de parte vătămată ca urmare a șantajului.

În susținerea acestei concluzii, instanța de fond a reținut că, în interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 317 Cod procedură penală., și Curtea Supremă de Justiție, în Complet de 9 judecători, a configurat regula potrivit căreia obiectul judecății este limitat la faptele arătate în rechizitoriu pentru care s-a precizat încadrarea juridică și s-a manifestat voința procurorului de a dispune trimiterea inculpatului în judecată (decizia penală nr. 74/08.10.2001 și decizia penală nr. 2266/2002).

Or, instanța nu poate nicicum proceda la o judecată fără o activitate de urmărire penală cu privire la anumite persoane vătămate, neputându-se substitui Parchetului.

Într-adevăr, la termenul de judecată din data de 15.09.2006 instanța a luat act de constituirea de parte civilă a celor zece persoane mai sus indicate, însă problema admisibilității constituirii de parte civilă, care se poate analiza cu prioritate la un moment anterior în cursul procesului penal, este diferită de admisibilitatea sau de temeinicia acțiunii civile propriu-zise, care este o problemă ce ține de fondul cauzei și asupra căreia instanța se pronunță o dată cu fondul. Prin urmare, faptul că instanța a luat act de constituirea de parte civilă nu înseamnă că a și considerat acțiunea civilă astfel formulată a fi admisibilă sau întemeiată.

În același timp, faptul că instanța a luat act de constituirea de parte civilă nu înseamnă că a și considerat că persoanele care au formulat astfel de cereri au și calitatea de părți vătămate și, cu atât mai mult, de persoane vătămate. Or, între partea civilă și partea vătămată există diferențe; nu orice parte civilă este în același timp și parte vătămată (spre exemplu, spitalul în cazul vătămărilor corporale poate avea calitatea de parte civilă, fără a avea însă și calitatea de parte vătămată direct prin acțiunea celui vinovat). În timp ce constituirea de parte civilă poate fi făcută de orice persoană păgubită prin săvârșirea unei infracțiuni, chiar pentru prima dată în fața instanței, fără îndeplinirea altor condiții, constituirea de parte vătămată se poate face și ea pentru prima dată în fața instanței, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, persoanele respective trebuie să fie identificate în mod obligatoriu în rechizitoriu ca persoane vătămate. În lipsa unei extinderi a acțiunii penale - care nu a avut loc în cauză – alte persoane decât cele enumerate în rechizitoriu ca persoane vătămate nu pot avea calitatea de părți sau de persoane vătămate.

Mai mult, instanța de fond a reținut că, oricum, constituirile de părți civile s-au formulat nu doar în legătură cu șantajul, ci cu toate aspectele menționate în cuprinsul rechizitoriului, care ar constitui încălcări ale dispozițiilor legale. Totodată, instanța, în motivarea sa, nu s-a referit niciun moment la faptul că se ia act de constituirile de parte civilă formulate, ca urmare a vătămărilor care le-ar fi fost produse acestor persoane prin presupusele fapte de șantaj ale inculpaților. În asemenea situație, s-ar fi putut aprecia că instanța a considerat că persoanele respective ar avea și calitatea de persoane și părți vătămate și ar fi dispus într-un sens asupra căruia nu s-ar mai fi putut reveni. Dar, nefiind cazul în speță, se reține că instanța doar a luat act de cererile de constituire de parte civilă, fără însă a le și acorda acelor persoane calitatea de persoane și părți vătămate, activitate de altfel imposibil de realizat de către instanță fără o extindere a acțiunii penale.

De altfel, și P. a înțeles să enumere o . persoane în calitate de părți vătămate în citativul rechizitoriului (printre acestea regăsindu-se și cele zece persoane care ridică probleme din punct de vedere al art. 317 Cod procedură penală.). Or, în condițiile în care, după cum s-a stabilit deja anterior, manifestarea de voință a Parchetului nu a fost în sensul că aceste persoane sunt părți vătămate la infracțiunea de șantaj pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, instanța reține că aceste persoane au fost considerate și de către P. ca fiind persoane și deci părți vătămate ca urmare a celorlalte presupuse fapte despre care s-a făcut vorbire în rechizitoriu, cu excepția celei de șantaj. Aceasta este de altfel și singura explicație pentru modul în care a fost redactat rechizitoriul și a înțeles P. să îi deferească instanței pe inculpați. Rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței, reprezintă însăși exteriorizarea manifestării de voință a Parchetului. Iar dacă alta ar fi fost voința Parchetului, rechizitoriul ar fi trebuit redactat în alt mod, care să o reflecte.

În cadrul procesual astfel clarificat, cu privire la care se poate reține legala sesizare a instanței de judecată, față de dispozițiile art. 317 Cod procedură penală., analizând materialul probator administrat, instanța de fond a apreciat că în cauză nu au fost identificate probe certe, sigure, complete care să conducă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia existenței presupuselor fapte ce ar forma obiectul infracțiunii de șantaj reținute în sarcina inculpatului M. G., existând îndoială cu privire la vinovăția acestuia.

În acest sens, în raport de pretinsele fapte ce formează obiectul infracțiunii de șantaj reținute de P. în sarcina inculpatului M. G., în ceea ce privește unele dintre persoanele considerate părți vătămate, respectiv D. M., P. I., P. M., M. D. și I. T., instanța de fond a reținut că inexistența vreunei acțiuni susceptibile de a fi circumscrisă laturii obiective a acestei infracțiuni rezultă din chiar poziția exprimată, atât în faza de judecată, cât și în cursul urmăririi penale, de către aceste persoane.

Astfel, persoana vătămată D. M., în declarația din 14.02.2005, dată în faza de urmărire penală în calitate de martor (f. 46 vol. IV dup), a afirmat că în anul 2002 a mers la Serviciul contabilitate, unde i s-a spus că datorează penalități de 72.000.000 lei, pentru care a primit factura și le-a plătit, recunoscând că uneori întârzia plata facturilor.

Or, analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 20.03.2002, i s-a indicat persoanei vătămate de către contabilitate faptul că avea penalități datorate de aproximativ 72.000.000 lei (f. 2518 vol. XIV dup), pe care le-a achitat la data de 22.03.2002 (f. 2519 vol. XIV dup).

În aceeași declarație din faza de urmărire penală, persoana vătămată D. M. a arătat că inculpatul M. G. a întrebat-o dacă vrea să vândă acțiunile și a îndrumat-o la SVM Active, care avea un punct de lucru vis-a-vis de B. O.. Menționând clar că nu a fost șantajată să vândă acțiunile, persoana vătămată D. M. a indicat faptul că a vândut acțiunile deoarece i-a fost frică să nu fie evacuată, deoarece așa se auzise printre colegi.

În faza de cercetare judecătorească, persoana vătămată D. M. a înregistrat la instanță, la data de 25.02.2008, un înscris olograf (f. 36 vol. IV), în care a precizat iarăși, referitor și la declarația sa de martor de la PNA, că nu a fost șantajată de nimeni pentru vânzarea acțiunilor, că își retrage cererea de constituire ca parte vătămată și civilă introdusă de avocați, întrucât nu a suferit vreo pagubă, nu a semnat personal această cerere de constituire ca parte în proces și nu este de acord cu ea, nefiind consultată de către avocați.

Prin același înscris, persoana vătămată D. M. a arătat că a semnat contractul de împuternicire avocațială sub influența unor colegi, fără să știe despre ce proces este vorba, motiv pentru care revocă mandatul avocaților.

Or, aceste din urmă relatări ale persoanei vătămate D. M. sunt extrem de relevante în raport cu pretinsele fapte ce formează obiectul infracțiunii de șantaj care s-ar fi săvârșit de către inculpatul M. G. la adresa acesteia, din cuprinsul acestora reieșind în mod clar inexistența vreunei acțiuni de șantaj la adresa acestei persoane vătămate. De altfel, și la urmărire penală, persoana vătămată D. M. a precizat expres că nu a fost șantajată de nimeni să vândă acțiunile.

Mai mult decât atât, vânzarea acțiunilor a avut loc la data de 28.03.2002 (f. 42 din expertiză), contractul de intermediere fiind semnat la data de 27.03.2002, iar banii reprezentând contravaloarea acestora fiind încasați la data de 29.03.2002 (f. 241-247 vol. XII dup), deci după achitarea penalităților (la 22.03.2002), astfel că se exclude oricum posibilitatea exercitării vreunei acțiuni de șantaj utilizându-se penalitățile care ar fi fost datorate în sensul determinării vânzării acțiunilor.

Iar în ceea ce privește presupusul șantaj indirect, general și colectiv, care ar fost resimțit și de către persoana vătămată D. M. și care ar fi determinat-o pe aceasta să-și vândă acțiunile („am vândut acțiunile deoarece mi-a fost frică să nu fie evacuată, deoarece așa auzisem printre colegi”), instanța de fond a reținut că atâta timp cât acesta nu este concretizat printr-o acțiune efectivă din partea inculpatului M. G. de constrângere a unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau altul, acțiune care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de șantaj, singura concluzie la care ajunge instanța este cea a inexistenței faptei.

Infracțiunea de șantaj se exercită printr-o acțiune de constrângere a unei persoane, nicidecum printr-o inacțiune, cum ar fi cazul celor relatate de persoana vătămată.

Totodată, infracțiunea de șantaj se realizează printr-o acțiune de constrângere a unei persoane - sau eventual a unor anumite persoane -, dar nicidecum a unui număr nedeterminat de persoane. O tensiune colectivă care ar exista între membri unei colectivități nu reprezintă șantaj în sensul legii penale.

De asemenea, infracțiunea de șantaj se realizează printr-o acțiune de constrângere concretă și efectivă a unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. O frică generală care ar exista între membri PAS B. O. și care i-ar determina pe aceștia să vândă acțiunile nu reprezintă infracțiunea de șantaj, lipsind însăși acțiunea de constrângere specifică acestei infracțiuni.

De altfel, infracțiunea de șantaj presupune ca acțiunea de constrângere să provină direct de la persoana care este cercetată pentru săvârșirea ei, nu indirect de la colegi. Or, în cauză, frica generală despre care fac vorbire persoanele vătămate, părțile vătămate, părțile civile și martorii din prezenta cauză este generată chiar de către aceștia („mi-a fost frică să nu fie evacuată, deoarece așa auzisem printre colegi”).

Mai mult, infracțiunea de șantaj se săvârșește cu intenție directă, făptuitorul urmărind constrângerea unei anumite persoane în vederea atingerii unui scop. Or, în aceste condiții, nu se poate reține în sarcina unei persoane săvârșirea unei astfel de infracțiuni, în contextul unei stări de temere generală care le-ar determina pe părțile vătămate și civile să vândă acțiunile și poate, de care, făptuitorul nici nu avea cunoștință.

Într-adevăr, infracțiunea de șantaj poate fi săvârșită și printr-o constrângere indirectă, care, eventual, să ajungă la cunoștința victimei prin intermediul altei persoane, însă, și în această modalitate de săvârșire a infracțiunii, constrângerea trebuie să pornească tot de la făptuitor.

Prin urmare, pentru aceste considerente, instanța reține faptul că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatului M. G. asupra persoanei vătămate D. M..

La fel și în ceea ce o privește pe persoana vătămată P. I., care nici nu a dat vreo declarație la urmărire penală, instanța reține inexistența vreunei fapte de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatului M. G. la adresa acesteia. În acest sens, instanța reține ca relevant înscrisul olograf, înregistrat la instanță la data de 03.03.2008 (fila 189 vol. IV), în care persoana vătămată a afirmat într-un mod clar și indubitabil că nu a vândut nicio acțiune în urma vreunui șantaj, nu a fost șantajată de nimeni, nu a dat niciun fel de declarații la PNA (în faza de urmărire penală), precizând că nu se constituie parte civilă, întrucât nu a suferit niciun prejudiciu.

Aceeași a fost concluzia instanței de fondși în ceea ce o privește pe persoana vătămată P. M. - inexistența vreunei fapte de șantaj care să fi fost săvârșită de inculpatul M. G. față de aceasta.

În acest sens, instanța de fond a reținut că însăși persoana vătămată P. M., în declarația din 16.06.2009 dată în fața instanței de judecată (f. 129-130 vol. VI), precizează că nu are nicio pretenție față de inculpați și nu înțelege de ce a fost chemată, întrucât a trimis și prin poștă un înscris că nu are pretenții și nu dorește să participe în această cauză.

Mai mult, persoana vătămată P. M. a mai afirmat categoric faptul că asupra sa nu s-au făcut presiuni sau amenințări pentru a vinde acțiunile, a vândut acțiunile pentru a-și capitaliza firma, operațiune pe care a realizat-o prin intermediul firmei de brokeraj N. TRADE, iar tranzacția s-a făcut în biroul său, unde a semnat actele cu un bărbat și a primit contravaloarea acțiunilor.

Deși și-a menținut declarația de martor, dată în cursul urmăririi penale (f. 268 vol. II dup), persoana vătămată P. M. a declarat totuși că nu își explică de ce a declarat anterior că a semnat tranzacția în biroul lui M. G., câtă vreme acest lucru nu corespunde adevărului, așa cum nu este adevărat nici faptul că ar fi fost chemată în birou de M. G. pentru a i se spune că are datorii de 800 milioane lei, în realitate o contabilă comunicându-i că are un debit de 80 milioane lei.

Analizând cele două declarații date de persoana vătămată P. M., instanța a înclinat spre realitatea celor expuse în fața instanței de judecată, având în vedere mai ales consemnarea în declarația din faza urmăririi penale a unei împrejurări de fapt imposibile, anume aceea că ar fi vândut acțiunile lui M. G. în biroul acestuia, în condițiile în care persoana vătămată a vândut acțiunile la data de 18.12.2001 printr-un alt SVM decât cel la care era angajată inculpata B. M. – respectiv prin SVM N. INVEST (f. 180 vol. IV dup), cererea pentru eliberarea adeverinței necesară transferării acțiunilor sale din conturi neoperaționale în conturi operaționale fiind semnată la data de 17.12.2001 (f. 404 vol. IV dup), iar acțiunile ajungând în portofoliul nu al inculpatului M. G., ci în cel al lui D. M., fost președinte al PAS B. O. și martor al acuzării (raport de expertiză - fila 43).

Mai mult, în ciuda acestor contraziceri din cele două declarații, instanța de fond a reținut că, oricum, persoana vătămată P. M. nu a declarat niciodată, deci nici în fața instanței, dar nici la urmărire penală, că ar fi fost șantajată de inculpatul M. G. să-și vândă acțiunile.

De altfel, încă prin înscrisul olograf înregistrat la instanță la 12.10.2006 (fila 230 vol. II), persoana vătămată P. M. a precizat că nu a suferit nicio pagubă și nu a fost șantajată pentru vânzarea acțiunilor, astfel că nu dorește sa participe în calitate de parte vătămată în prezentul proces penal.

În ceea ce o privește pe persoana vătămată I. T., instanța de fond a reținut de asemenea inexistența vreunei fapte de șantaj la adresa acesteia care să fi fost exercitată de către inculpatul M. G..

În acest sens, instanța de fond a reținut că, din declarația dată în fața instanței la 29.02.2009 (f. 150 vol. IV), rezultă că persoana vătămată I. T. nu a fost șantajată în niciun fel pentru a-și vinde acțiunile deținute la ., aceasta precizând că în anul 2002 a aflat de la contabilitatea societății că datorează penalități de aproximativ_ lei și singura soluție pe care a avut-o pentru achitarea acestei datorii a fost vânzarea celor cea 1.500 acțiuni pe care le deținea.

Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut că într-adevăr, la data de 20.03.2002, i s-a indicat persoanei vătămate de către contabilitate faptul că avea penalități datorate de aproximativ_ lei, pe care le-a achitat în trei etape, mai întâi la data de 20.03.2002 – 30 milioane lei, apoi la data de 21.03.2002 – 16 milioane lei și la data de 27.03.2002 – 30 milioane lei (f. 2568 vol. XIV, f. 287-290 vol. V dup). Pentru a vinde acțiunile, persoana vătămată a semnat contractul de intermediere la data de 20.03.2002, acțiunile au fost transferate la RRA la data de 21.03.2002, vânzarea propriu-zisă având loc la data de 26.03.2002 (f. 42 din expertiză), iar banii fiind încasați la data de 27.03.2002 (f. 184-189 vol. XIII dup), putându-se astfel achita ultima tranșă din penalitățile datorate.

Totodată, s-a reținut relevanța afirmațiilor persoanei vătămate I. T., în sensul că a hotărât vânzarea acțiunilor fără a fi influențată în vreun fel de către vreo anume persoană și nu cunoaște cine a fost cumpărătorul acțiunilor sale.

Chiar dacă persoana vătămată I. T. nu își explică motivul pentru care a declarat la urmărire penală că discuțiile referitoare la vânzarea acțiunilor le-ar fi purtat cu M. G., această afirmație din faza de urmărire penală, diferită de susținerile din fața instanței, este lipsită oricum de orice relevanță sub aspectul infracțiunii de șantaj, câtă vreme persoana vătămată nu a declarat niciun moment că ar fi fost amenințată de inculpatul M. G. și acest fapt ar fi determinat vânzarea acțiunilor.

De altfel, încă de la . instanței, persoana vătămată I. T. a transmis un înscris olograf, înregistrat la instanță la data de 12.10.2006 (f. 228 vol. II), în care aceasta a menționat, în mod cert, că nu a suferit nicio pagubă materială, a vândut acțiunile de bunăvoie și nu a fost șantajată de nimeni, nu se constituie și nu dorește să participe ca parte vătămată ori parte civilă în acest dosar, această poziție fiind confirmată și prin declarația dată în fața instanței la data de 29.02.2009.

În ceea ce o privește pe persoana vătămată M. D., instanța de fond a reținut inexistența vreunei fapte de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. la adresa acesteia.

În acest sens, instanța de fond a reținut ca relevantă declarația acestei persoane vătămate din 16.06.2009, dată în fața instanței, în calitate de martor (f. 127-128 vol. VI), în care a precizat expres că nu dorește să aibă calitatea de parte vătămată, nu are niciun fel de pretenții nici cu privire la latura penală și nici cu privire la latura civilă.

Această poziție este pe deplin justificată de susținerea clară a susnumitei în sensul că nu a fost amenințată de nimeni în mod direct și nu i s-a cerut să vândă acțiunile, nu i s-a cerut de M. G. să-i vândă acțiunile, ci personal a avut inițiativa vânzării acțiunilor deținute la B. O..

În raport de aceste susțineri, afirmația că ar fi vândut acțiunile de teamă să nu-și piardă locul de muncă, datorită situației tensionate din acea vreme și discuțiilor avute cu anumiți colegi - G. G. și Z. S. - de la care ar fi auzit despre așa-zise amenințări exercitate de către conducere pentru vânzarea acțiunilor („Am aflat de la alți colegi, fapt ce m-a determinat să vând. Mi s-a făcut frică că voi suporta și eu”), nu este de natură a crea dubii cu privire la inexistența vreunei constrângeri exercitate asupra sa de către inculpatul M. G. pentru a-și vinde acțiunile.

În acest sens, instanța de fond a reținut ca și în cazul persoanei vătămate D. M. - că presupusa tensiune generală și colectivă, care ar fi fost stimulată de către diferite persoane din cadrul . (cum ar fi G. G. și Z. S., conform afirmațiilor persoanei vătămate), care ar fi fost resimțită și de către persoana vătămată M. D. și care ar fi determinat-o pe aceasta să-și vândă acțiunile, atâta timp cât nu s-a concretizat printr-o acțiune efectivă din partea inculpatului M. G. de constrângere a unei persoanei vătămate, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau altul, acțiune care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de șantaj, conduce instanța la concluzia inexistenței faptei de șantaj care ar fi fost exercitată de inculpatul M. G. la adresa persoanei vătămate M. D..

Pe de altă parte, cu privire la celelalte persoane despre care se reține prin actul de inculpare că ar fi fost constrânse pentru a-și vinde acțiunile deținute la . și care s-au constituit părți civile în prezenta cauză, instanța de fond a constatat că susținerile acestora în legătură cu împrejurările si condițiile vânzării acțiunilor în perioada 2001-2002 nu au valoarea probatorie necesară pentru a răsturna prezumția de nevinovăție a inculpaților, atât față de contradictorialitatea și, în unele situații, vădita nerealitate a afirmațiilor părților civile, cât și în raport de o analiză obiectivă a întregului material probator administrat în cauză, astfel că singura concluzie care se impune în cazul acestora este cea a inexistenței vreunor acte materiale care să poată fi circumscrise conținutului constitutiv al infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal

Astfel, instanța de fond a constatat că aceste părți civile - unele în mod similar, altele în mod diferit - indică drept acte de constrângere exercitate în scopul determinării lor pentru vânzarea acțiunilor B., fie condiționarea semnării Actului adițional pentru actualizarea fondului de rulment de cedarea acțiunilor, fie condiționarea acordului conducerii B. O. pentru transferul acțiunilor în conturi operaționale de cedarea acestor acțiuni sau amenințarea cu calcularea unor penalități nedatorate pentru debitele restante înregistrate de firmele comerciale ce dețineau spații în asociere cu . ori refuzul de încasare al contravalorii penalităților datorate.

Din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că susținerea referitoare la condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de cedarea acestor acțiuni este chiar necorespunzătoare realității. În acest sens, instanța de fond a reținut că esențial pentru constatarea nerealității unei asemenea susțineri este faptul, de necontestat și rezultat din actele aflate la dosarul cauzei, că, în perioada septembrie 2001 - martie 2002, conducerea ., dar și conducerea PAS B. O. (sub semnătura martorei D. M.), prin adrese comune emise către Registrul Român al Acționarilor, au dat curs solicitărilor a peste 250 de acționari pentru trecerea acțiunilor acestora în conturi operaționale, între care și unele dintre părțile civile din prezenta cauză, astfel că nu există nicio rațiune pentru a se reține ca fiind veridică afirmația referitoare la condiționarea acestor operațiuni de vânzarea acțiunilor B..

Mai mult, instanța de fond a constatat că a existat și o bună parte dintre persoanele deținătoare ale unui număr semnificativ de acțiuni, care au solicitat și li s-a realizat transferul acestor acțiuni în conturi operaționale la RRA, în perioada 2001-2002, și care nu au reclamat niciodată condiționarea transferului acțiunilor de o eventuală pretindere a vânzării acțiunilor către inculpați: I. M. C. – 32.500 acțiuni, S. (D.) M. – 36.901 acțiuni, Z. I. – 27.728 acțiuni, B. Z. – 65.868 acțiuni, B. V. – 81.921 acțiuni, A. E. - 43.162 acțiuni, Tapu L. – 82.746 acțiuni, D. (R.) S. – 82.402 acțiuni, Z. R. – 36.303 acțiuni, D. L. – 98.761 acțiuni, G. M. – 36.813 acțiuni, M. M. – 42.919 acțiuni, T. V. – 36.626 acțiuni, C. V. – 37.500 acțiuni, Zabolotnai Boris – 38.293 acțiuni, C. N. - 33.232 acțiuni, I. M. – 36.686 acțiuni, Ș. D. – 41.049 acțiuni.

Totodată, s-a reținut că unele din aceste persoane, respectiv I. M. C., Z. I., B. V., Zabolotnai Boris și T. V., au fost chiar audiate în calitate de martori în faza de urmărire penală sau în cursul cercetării judecătorești, iar prin declarațiile date, nu au confirmat nici condiționarea transferului acțiunilor de vânzarea acestora și nici existența altor acțiuni de constrângere în sensul vinderii acțiunilor deținute la ..

Pe de altă parte, sub aspectul condiționării încheierii Actului adițional referitor la fondul de rulment de vânzarea acțiunilor, instanța de fond a reținut că afirmațiile părților civile care invocă acest pretins act de constrângere nu au valoarea probatorie necesară pentru a răsturna prezumția de nevinovăție a inculpaților, această concluzie rezultând dintr-o analiză coroborată a elementelor de fapt certe și obiective, comparativ cu împrejurări de fapt prezentate de către anumite părți civile.

Astfel, partea vătămată constituită parte civilă D. E., în declarația din data de 14.02.2005 din faza de urmărire penală (f. 168-169 vol. II dup), dar și cu ocazia confruntării sale cu inculpații M. G. și P. L. (procese-verbale din 18.05.2005 (f. 39-40, 97-98 vol. II dup), în esență, a afirmat că în data de 27.03.2002, s-a prezentat la Serviciul contabilitate de unde a primit un document din care rezulta că are datorii în valoare de aprox. 13.000.000 lei. Ulterior acestei date, a solicitat în repetate rânduri Serviciului contabilitate să-i dea un document privind contribuția la fondul de rulment pe anul 2002, timp de 3 săptămâni mergând zilnic la conducerea societății pentru a obține documentul. Apoi a avut întâmplător o discuție cu P. Larențiu, care i-a dat de înțeles (fără a spune cum) că nu poate obține acel document dacă nu le cedează acțiunile. A doua zi a fost primită de M. G., care ar fi fost de acord să-i dea documentul privind fondul de rulment, în schimbul cedării acțiunilor, împrejurare în care a și chemat o femeie, care s-a prezentat broker și despre care a înțeles că lucra la . i-a dat niște documente să le semneze, fără a cunoaște exact conținutul acestora, a doua zi aceeași persoană aducându-i în același birou contravaloarea acțiunilor vândute.

De asemenea, în declarația din 24.05.2011, dată în fața instanței (f. 957-958 vol. X), partea vătămată constituită parte civilă D. E. a relatat, în general, aceleași aspecte privind vânzarea acțiunilor, adăugând însă un „element nou”, și anume că i-ar fi cerut lui M. G. Actul adițional pentru a nu i se percepe și alte penalități, spunându-i că, în schimb, îi va ceda acțiunile deținute la B. O..

În aceeași declarație, deși a menționat explicit că nu i s-a cerut expres de către niciunul dintre inculpați să-și vândă acțiunile, partea civilă D. E. a afirmat că nu ar fi fost „voința sa liberă" să facă acest lucru, impunându-i-se practic și fiind influențată de faptul că, anterior, colega sa A. T. ar fi fost nevoită să cedeze acțiunile, întrucât M. G. „nu mai vroia să-i primească penalitățile pe care aceasta intenționa să le plătească".

Lipsa oricărui element cu valoare probatorie în susținerile părții civile D. E., care să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatului M. G., rezultă din analiza obiectivă a acestora, în raport de situația de fapt reală, care rezultă și din înscrisurile de la dosar, dar și de următoarele argumente.

Astfel, instanța de fond a reținut că, pentru încheierea Protocolului de actualizare a fondului de rulment, partea civilă D. E. a fost invitată prin adresa nr.332 din 06.03.2002 (f. 2522 vol. XIV) și s-a prezentat în data de 27.03.2002, când a fost semnat și i-a fost predat documentul respectiv (f. 2521-2522 vol. XIV), fiind evident nereală afirmația din declarația acesteia în sensul că documentul primit în data de 27.03.2002 se referea la debitul de 13.000.000 lei, și nu la fondul de rulment.

Totodată, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de punctaj pentru datoria de 13.073.041 lei a fost însușit și semnat de partea civilă D. E. încă din data de 13.03.2002 (f. 2524 vol. XIV) și achitat integral la 15.03.2002 (f. 2524 vol. XIV), astfel încât nu-l putea primi în data de 27.03.2002, așa cum a afirmat aceasta în declarație.

În acest sens, instanța de fond a reținut și faptul că nu există la dosar niciun alt document contabil care să dateze din 27.03.2002, din care să reiasă că partea civilă ar avea de achitat vreo datorie de 13.000.000 lei, cum susține aceasta.

De altfel, procedura privind actualizarea fondului de rulment s-a realizat în aceeași modalitate ca și în anul 2001, când partea civilă D. E. a fost convocată prin adresa din 26.04.2001 (f. 2523 vol. XIV) și s-a prezentat după aproximativ două săptămâni pentru semnarea protocolului, respectiv la 11 mai 2001 (f. 844 vol. X), aceeași procedură fiind utilizată în raporturile cu toți asociații.

Însă, îndoiala evidentă cu privire la vinovăția inculpatului M. G. reiese din susținerile părții civile referitoare la împrejurările vânzării acțiunilor, întrucât partea civilă D. E. a afirmat că ar fi vândut acțiunile în biroul lui M. G., prin intermediul unei femei broker de la . care, potrivit declarației în fața instanței, „o recunoaște" în sala de judecată în persoana inculpatei B. M..

În realitate, așa cum rezultă din documentele de la dosar ce au format obiectul expertizei efectuate în cauză, susnumita a vândut acțiunile prin intermediul altui SVM, respectiv N. Invest, în ziua de 28.03.2002 (f. 180 vol. IV dup, f. 44 din expertiză), adică a doua zi după ce primise protocolul privind fondul de rulment, ceea ce dovedește, pe lângă neconcordanța susținerilor privind condiționarea încheierii Actului adițional referitor la fondul de rulment de vânzarea acțiunilor, și imposibilitatea realizării tranzacției de către B. M., care era angajata SVM Active International, și, totodată, neconcordanța afirmației părții civile privind „recunoașterea” acesteia în sala de judecată.

De altfel, vădita neconcordanță existentă în susținerile părții civile D. E. este relevată și în raport de afirmația acesteia, în sensul că, anterior, A. T. ar fi fost nevoită să cedeze acțiunile, întrucât M. G. „nu mai vroia să-i primească penalitățile pe care aceasta intenționa să le plătească", susținere infirmată de chiar declarația acestei din urmă părți civile, dată în fața instanței, potrivit căreia i s-a transmis de la contabilitate că are de plată penalități în sumă de 17 milioane lei, sumă pe care a „achitat-o într-o oră”.

În condițiile menționate, nici declarația martorei E. L. (f. 128 vol. IX) nu vine să clarifice contradicțiile din susținerile părții civile, într-o asemenea manieră încât să înlăture aspectele relevate de înscrisurile de la dosar și să confere afirmațiilor părții civile valoarea probatorie necesară înlăturării prezumției de nevinovăție a inculpatului M. G.. În acest sens, instanța de fond a reținut că, fiind audiată, martora nu a făcut nimic altceva decât să repete ceea ce a declarat și partea civilă care a propus-o ca martoră, legat de faptul că inculpatul M. G. i-ar fi refuzat acesteia să îi dea actul adițional, aspect contrazis însă fără putință de tăgadă de actele dosarului, astfel cum s-a statuat mai sus. De altfel, instanța de fond a reținut că, oricum, declarația martorei E. L. este una indirectă, tot ceea ce a învederat instanței fiindu-i relatate acesteia de către partea civilă D. E.. Cu toate acestea, instanța de fond a găsit totuși relevant în declarația martorei aspectul privind faptul că partea civilă nu i-a zis niciodată că M. G. a amenințat-o să îi dea acțiunile, care întărește concluzia instanței privind nevinovăția inculpatului.

Pe de altă parte, referitor la susținerile părții civile D. E. privind faptul că evacuarea lui G. G. a atins pragul psihologic, presiunile indirecte asupra lor, trăirile psihice ale celorlalți, i-au indus și părții civile sentimente de teamă și angoasă, instanța de fond a reținut că, în privința acestor presupuse stări psihice ale părți civile, nu se regăsește nicio implicare a inculpatului M. G. care să se circumscrie infracțiunii de șantaj.

De altfel, instanța de fond a reținut că, în susținerile sale, partea civilă D. E. nici nu a indicat de fapt vreo implicare a inculpatului în privința stării psihice care ar fi determinat-o să vândă acțiunile, ea rezumându-se doar la a descrie trăirile psihice ale colegilor din B. O., care s-ar fi răsfrânt și asupra sa, determinând-o să vândă acțiunile deținute.

Mai mult, în condițiile în care evacuarea lui G. G. a avut loc în baza unei hotărâri judecătorești, pentru neplata datoriilor și nerespectarea altor clauze contractuale, instanța nu vede oricum nicio legătură între această evacuare și o posibilă implicare a inculpatului M. G., care să se circumscrie infracțiunii de șantaj în modalitatea descrisă și, cu atât mai mult, care să se fi săvârșit la adresa părții vătămate D. E.. Or, pentru a fi în prezența unei infracțiuni de șantaj, trebuie să existe o acțiune efectivă de constrângere a unei persoane, prin violență sau amenințare, pentru a da, a face, a nu face sau a suferi ceva, care să creeze cu adevărat o temere persoanei asupra căreia se exercită constrângerea, aptă să o determine pe aceasta să acționeze în sensul solicitat. Faptul presupusei temeri a părții civile cauzate de evacuarea lui G. G. nu poate fi pusă nicidecum pe seama unei terțe persoane, cum ar fi inculpatul, atâta timp cât nu se dovedește atât aptitudinea acestei evacuări de a crea persoanei vătămate temerea că va suferi ceva dacă nu va acționa în sensul dorit, cât și legătura de cauzalitate dintre această evacuare și vreo acțiune ilicită a inculpatului, dar și existența vreunei acțiuni concrete din partea inculpatului, care să fie exercitată asupra părții vătămate în sensul impus de conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj și care să conducă efectiv la crearea temerii descrise de partea vătămată. Este imposibil ca un terț, cum este inculpatul, să poată fi tras la răspundere pentru o presupusă teamă resimțită de partea vătămată, în condițiile în care nu se dovedește fapta personală a acestuia care să fie aptă să angajeze această răspundere. În materie penală, răspunderea este personală; nimeni nu poate răspunde pentru o faptă la care nu se dovedește că ar avea vreo participare și, cu atât mai mult, despre care este la fel de posibil nici măcar să nu aibă cunoștință.

La fel și în ceea ce privește presupusul șantaj indirect, general și colectiv, care ar fi fost resimțit și de către persoana vătămată D. E. și care ar fi determinat-o pe aceasta să-și vândă acțiunile, instanța de fond a reținut – precum în cazul persoanei vătămate D. M. – că o asemenea presupusă tensiune generală și colectivă, atâta timp cât nu s-a concretizat printr-o acțiune efectivă din partea inculpatului M. G. de constrângere a persoanei vătămate, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau altul, acțiune care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de șantaj, conduce instanța la concluzia inexistenței faptei.

În ceea ce o privește pe partea vătămată constituită parte civilă A. T., instanța de fond a reținut că, în declarația din data de 24.02.2005 din faza de urmărire penală (f.197 vol. II dup), aceasta a relatat o . împrejurări referitoare la încheierea protocolului privind fondul de rulment și vânzarea acțiunilor deținute la .. În acest sens, instanța reține că partea civilă A. T. a învederat faptul că în luna martie 2002 a primit înștiințare pentru datorii de 17 milioane lei vechi și, deși le-a considerat injuste, le-a achitat. Ulterior, a mers la serviciul contabilitate pentru a ridica un document privind fondul de rulment, însă contabila T. D. ar fi afirmat că nu îl poate da fără aprobarea directorului M. G., astfel că a mers în biroul acestuia, care i-a spus că nu va primi documentul pentru că s-a judecat cu firma lui P. L., iar din discuție „a înțeles" că dacă nu va primi documentul vor curge alte penalități și va trebui să plece din B. O.. În aceeași zi, în urma unor discuții cu alte colege din magazin, care au sfătuit-o să meargă la director să-i cedeze acțiunile pentru a păstra spațiul, a fost din nou la M. G. și i-a spus că îi cedează acțiunile. Ulterior, a fost chemată din nou în biroul directorului M. G., care a fost de acord să-i cumpere acțiunile, tranzacția având loc la aprox. 2 zile, în biroul lui M. la prețul de 1.700 lei vechi/acțiune.

De asemenea, în declarația din 28.11.2011, dată în fața instanței (f.1600 -1601 vol. XII), partea civilă A. T. a relatat, în general, aceleași aspecte privind vânzarea acțiunilor, dar a făcut unele precizări, importante în evaluarea și aprecierea valorii probatorii a susținerilor acestei părți civile: „în momentul în care i-am propus directorului M. G. să-mi cumpere acțiunile, ceea ce m-a determinat a fost faptul că, credeam că altfel voi fi nevoită să plec din magazin, deși toate plățile mele erau la zi". În același sens, instanța reține că partea civilă A. T. a învederat apoi că a mers în biroul lui M. G., „unde a venit B. S. cu un registru, în care am semnat, primind în schimbul acțiunilor o sumă în jur de 60-70 milioane lei (rol)". „Când am semnat în registru, de față erau M. G., B. S. și casiera care mi-a dat banii". „În aceeași zi am primit și dividendele cuvenite pentru perioada anterioară".

Trecând peste aspectul - esențial pentru acuzația adusă inculpaților - că partea civilă A. T. nu a indicat vreun act de amenințare întreprins de inculpatul M. G. asupra sa și a recunoscut că se afla cu plățile la zi, ceea ce nu justifica vreo temere că ar fi putut pierde spațiul comercial, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește împrejurările în care și-a vândut acțiunile, susținerile acestei părți civile nu au valoarea probatorie necesară pentru a răsturna prezumția de nevinovăție a inculpaților, atât față de contradictorialitatea acestora, cât și în raport de o analiză obiectivă a înscrisurilor aflate la dosar, astfel că singura concluzie care se impune este cea a inexistenței faptei de șantaj și în ceea ce o privește pe această parte civilă.

Astfel, în aceeași zi, respectiv 18.03.2002, partea civilă A. T. a semnat și primit atât procesul verbal de punctaj pentru o datorie de 17.433.188 lei (pe care a și achitat-o în aceeași zi) (f. 2422 vol. XIV), cât și Protocolul privind actualizarea fondului de rulment (pentru care fusese convocată prin adresa nr. 332/06.03.2002), potrivit căruia trebuia să achite suma de 13.464.590 lei vechi în trei rate, respectiv la 31 martie, 30 aprilie și 31 mai 2002 (f. 2423 vol. XIV).

Tot în aceeași zi, respectiv 18.03.2002, partea civilă a semnat în registrul de plată și a încasat de la casieria . dividende în valoare de 33.303.743 lei vechi (f. 2420 vol. XIV), achitând și suma de 18 milioane lei datorii (f. 2426 vol. XIV).

Totodată, în ziua următoare primirii protocolului, respectiv la data de 19.03.2002, partea civilă A. T. a vândut acțiunile prin intermediul SVM N. Invest, iar nu prin intermediul SVM Active International (f. 180 vol. IV dup), la prețul pieței din ziua vânzării, respectiv de 2.600 lei/acțiune, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, nu la prețul de 1.700 lei cum a afirmat la urmărirea penală (f. 44 din expertiză).

Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut atât neconcordanța susținerilor părții vătămate cu realitatea, cât și inexistența unei motivații care să justifice pretinsa temere privind calcularea de penalități pentru fondul de rulment, care ar fi putut conduce la pierderea spațiului, câtă vreme eventuala nesemnare a respectivului document nu putea produce niciun efect juridic privind actualizarea fondului de rulment și, pe cale de consecință, nu puteau decurge nici penalități.

Totodată, este cât se poate de clar că relatările părții civile referitoare la pretinsa „semnare în registru” pentru vânzarea acțiunilor și încasarea contravalorii acestora de la casiera societății, reprezintă, în realitate, împrejurările în care aceasta a semnat pentru primirea dividendelor ce i se cuveneau, așa cum a și recunoscut de altfel în fața instanței, iar nu împrejurările vânzării acțiunilor, care nu se putea realiza prin „semnarea” într-un registru adus de B. S. și nici prin „achitarea” contravalorii acțiunilor de casiera societății.

Mai mult, instanța de fond a reținut că partea civilă chiar a explicat ea însăși faptul că motivul presupusului refuz al inculpatului M. G. în a-i elibera acesteia documentul solicitat nu este legat de vreo cedare în schimb a acțiunilor, ci de o „răzbunare” pentru că partea civilă s-a judecat cu societatea inculpatului P. L.; din presupusa discuție avută cu inculpatul M. G. în legătură cu procesul purtat cu inculpatul P. L., partea civilă a înțeles că vor curge penalități dacă nu primește documentul respectiv.

De altfel, cei care a convins-o pe partea civilă să vândă acțiunile au fost – ca și în cazul altor părți civile – celelalte colege din magazin, care au sfătuit-o să meargă la director și să-i cedeze acțiunile pentru a păstra spațiul, și nicidecum inculpatul M. G..

În aceste condiții, nici declarația martorei I. G. (f. 338 vol. IX) nu susține acuzarea, confirmând vreo acțiune de amenințare din partea inculpatului M. G. în sensul vinderii acțiunilor de către partea civilă, în declarația indirectă a acestuia relatându-se doar faptul că a aflat de la partea civilă că acesteia i-ar fi fost luate acțiunile.

Prin urmare, analizând declarațiile părților civile A. T. și D. E., prin prisma împrejurării că acestea ar fi vândut acțiunile după ce și-ar fi însușit procesele verbale privind penalitățile datorate, pe care de altfel le-au și achitat, ceea ce oricum nu mai confirmă susținerea că ar fi fost amenințate cu plata penalităților pentru a-și vinde acțiunile, instanța apreciază că afirmațiile contradictorii și lipsite de suport real referitoare la împrejurările concrete ale vânzării acțiunilor, în raport de data încheierii Protocoalelor privind fondul de rulment, în condițiile lipsei probelor certe și sigure în acuzare, lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului și impun a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) și a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părților civile A. T. și D. E..

În ceea ce privește părțile civile care susțin că ar fi vândut acțiunile ca urmare a constrângerii realizate prin calcularea și stabilirea unor datorii nereale în sarcina firmelor pe care le administrau, instanța de fond a reținut de asemenea că probatoriul administrat în cauză nu este suficient pentru a susține aceste acuzații și a conduce la înlăturarea prezumției de nevinovăție a inculpatului M. G., ci chiar contrazice pe deplin aceste susțineri, la rândul lor contradictorii.

Astfel, în ceea ce o privește pe partea civilă C. BĂNUȚA, instanța de fond a reținut că, în declarația dată în faza de urmărire penală la 24.02.2005 (f. 200 vol. II dup), aceasta a afirmat că, în luna martie 2002, a fost chemată de conducerea . pentru a i se înmâna un proces verbal de penalități, aflând că are de achitat un debit de 55 milioane lei vechi, împrejurare în care a fost în biroul directorului M. G., care i-a cerut să-i vândă acțiunile, deși partea civilă i-a spus că are bani să plătească datoria restantă („Hai acțiunile. Ai să pierzi și spațiul. B. au și țiganii. Sunt alții care așteaptă spațiu.”).

De asemenea, partea civilă C. Bănuța a declarat că i-a vândut acțiunile lui M. G., tranzacția având loc după aproximativ 2 zile, în biroul acestuia și fiind intermediată de SVM Active International, la prețul de 2000 lei/acțiune, în acest mod fiind lichidat debitul pe care îl avea față de ..

Pe de altă parte, în declarația din 06.12.2011, dată în fața instanței (f. 2072 vol. XII), aceeași parte civilă a relatat o altă situație de fapt privind vânzarea acțiunilor pe care le-a deținut la B. O.. În această variantă a declarației, partea civilă C. Bănuța a afirmat că, în anul 2001, președinta PAS (martora acuzării D. M.) i-ar fi spus că se află „pe lista lui M. G." și că trebuie „să predea acțiunile" pentru că altfel „se va trezi afară", situație în care i-a dat buletinul lui D. M., care a mers în biroul lui M. G. pentru „a i se lua datele" în scopul vânzării acțiunilor „către inculpatul M. G., forțat". Se ivise o teroare în magazin care a determinat-o pe partea civilă să cedeze.

De asemenea, în contradicție cu declarația de la urmărirea penală, partea civilă a susținut că a semnat pentru vânzarea acțiunilor în biroul lui D. M., unde, însă, ar fi venit o persoană trimisă de M. G., „cu un chitanțier gol", pe care l-a semnat, spunându-i-se că va fi completat ulterior, și a primit suma de 135 milioane lei vechi drept contravaloare a acțiunilor.

Totodată, partea civilă a mai declarat că, în anul 2002, când a luat cunoștință că are de plată penalități de 50 milioane lei vechi, a adus de acasă „cuponul soțului" și „l-a vândut" lui M. G., care ar fi amenințat-o că „ce îi trebuie cuponul soțului", bătând cu pumnul în masă și întrebând-o dacă vrea să pățească ce a pățit sora ei, „C. E., care a fost evacuată din magazin.

Tot în fața instanței, partea civilă a menționat că își amintește faptul că, în acea împrejurare, „D. E. era prezentă în biroul inculpatului M. G.", dar nu știe „dacă inculpata B. era de față", și a afirmat că „din câte știu eu, acțiunile mele au ajuns la inculpatul M. G.".

Or, toate aceste susțineri ale părții civile C. Bănuța, în ambele variante ale declarațiilor, prin care a precizat că a fost obligată să-și vândă acțiunile către M. G., fiind amenințată de acesta, sunt contradictorii realității, aspect care rezultă din următoarele elemente de fapt de necontestat.

În acest sens, instanța de fond a reținut că partea civilă C. Bănuța a vândut 26.132 acțiuni la data de 23.11.2001 (nu în martie 2002), prin intermediul SVM N. INVEST (nu prin SVM ACTIVE INTERNATIONAL), la prețul de 3.000 lei/acțiune (nu de 2.000 lei/acțiune), iar societatea de valori mobiliare, din aceste acțiuni, a cumpărat pentru M. G. numai un număr de 735 acțiuni, restul de 25.397 acțiuni fiind achiziționat de D. M. (fostul președinte PAS B. O. și martor al acuzării în prezenta cauză), astfel cum rezultă atât din Raportul de expertiză (f. 43), cât și din Raportul de constatare al specialistului DNA (tabelul de la f.89).

În aceste condiții, instanța de de fond a reținut că, în raport atât de neconcordanța afirmațiilor părții civile cu realitatea rezultată dintr-o analiză obiectivă a înscrisurilor de la dosar, cât și de lipsa altor probe sigure și decisive care să susțină aceste afirmații, nu pot fi considerate ca reale împrejurările că partea civilă ar fi vândut acțiunile inculpatului M. G. urmare a amenințării acestuia, prin intermediul SVM Active International SA, inculpata B. M. fiind de față.

De altfel, în condițiile în care nu inculpatul M. G. a fost cel care a cumpărat acțiunile părții civile, nu există justificarea vreunei acțiuni de amenințare din partea acestuia în sensul arătat de partea civilă.

Pe de altă parte, tot în ceea ce privește contradictorialitatea declarațiilor părții civile cu înscrisurile de la dosar, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de calcul al debitelor restante și penalităților datorate de firma părții civile, respectiv ., întocmit de serviciul contabilitate al . pentru suma totală de 49.161.703 lei, a fost încheiat și însușit de partea civilă la 20.03.2002 (la 4 luni de la vânzarea acțiunilor) (f. 201 vol. II dup), iar suma a fost achitată prin ordine de plată la datele de 25 și 29.03.2002 (f. 2483-2484 vol. XIV).

Prin urmare, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, există o . îndoieli rezonabile cu privire la realitatea susținerilor părții civile în sensul că ar fi fost amenințată de inculpatul M. G. în vederea vinderii acțiunilor cu plata acestor datorii și penalități.

În anul 2002, când partea civilă avea datorii, putea fi vorba într-adevăr despre o presupusă amenințare care să conducă la vânzarea acțiunilor, dar a celor din cuprinsul cuponului (vânzare care a avut loc în anul 2002), dar în condițiile în care acesta nu a fost achiziționat de către inculpatul M. G. (aspect în privința căruia iarăși se constată în declarația părții civile contradicții prin raportare la înscrisurile de la dosar), nici în această privință nu se reține justificarea vreunei acțiuni de amenințare din partea inculpatului în sensul arătat de partea civilă.

De altfel, în ceea ce privește vânzarea cuponului, reprezentând 992 acțiuni deținute de C. Bănuța, instanța de fond a reținut că acesta a fost tranzacționat de către partea civilă ulterior achitării debitelor restante, respectiv la data de 02.04.2002 (astfel că tot nu s-ar justifica exercitarea vreunei presiuni având la bază aceste datorii), tot prin SVM N. Invest, iar acțiunile respective au fost cumpărate de BRD Societe Generale, nu de inculpatul M. G., astfel cum rezultă din Raportul de expertiză (f. 43) și din Raportul de constatare al specialistului DNA (f. 89 vol. III dup).

Iar în ceea ce privește evacuarea societății administrate de C. E., sora lui C. Bănuța, instanța de fond a constatat că aceasta s-a efectuat în urma sentinței arbitrale nr. 5 din 20 ianuarie 2004 pronunțată în acțiunea introdusă la data de 20.10.2003 (f. 2486-2491 vol. XIV), astfel că, în anul 2002, inculpatul M. G. nu avea cum să o amenințe pe partea civilă că va fi evacuată așa cum a pățit și sora sa.

Mai mult, analizând și declarațiile martorei D. M. (file 262-266 vol. IV), precum și pe cele ale părții civile D. E. (file 957-958 vol. X), instanța de fond a constatat că acestea nu confirmă împrejurările tranzacționării acțiunilor relatate de către partea civilă C. Bănuța.

Iar în ceea ce privește starea tensionată care exista în cadrul ., și care ar fi avut și aceasta un rol în determinarea părții civile în vinderea acțiunilor, sunt valabile aceleași considerente expuse mai sus în cazul celorlalte părți civile care au relatat asemenea împrejurări.

Pentru aceste considerente și, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert și nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, s-a impus a se da eficiență și de această dată regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) și a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. nici asupra părții civile C. Bănuța.

În ceea ce o privește pe partea civilă B. V., instanța de fond a reținut că, în declarația dată în faza de urmărire penală la 17.02.2005, aceasta a făcut o . afirmații fără susținere probatorie suficientă sub aspectul dovedirii certe a acuzației de șantaj (f. 209 vol. II dup).

În același timp însă, instanța de fond a remarcat și faptul că partea civilă a recunoscut de altfel inexistența vreunei acțiuni de constrângere sau amenințare din partea inculpatului M. G. în a o determina să-și vândă cele aprox. 375 acțiuni, precizând că, în discuția avută cu directorul, la răspunsul părții civile că nu dorește să-i vândă acțiunile, inculpatul M. G., în afara afirmației „bine", spusă pe un ton apăsat, nu a mai spus altceva (f. 209 vol. II dup).

Or, în aceste condiții, afirmațiile părții civile B. V., în sensul că „a dedus cu certitudine" că M. G. voia să-i ia acțiunile și că „era cert că risca" să fie dată afară în cazul în care nu le vindea, nu sunt de natură a dovedi existența vreunei constrângeri, fiind afirmații subiective, determinate de percepția pe care a avut-o partea civilă că a fost marginalizată și izolată, in raport cu ceilalți, de către noua conducere, respectiv inculpații M. G. și P. L..

De asemenea, nici în condițiile în care inculpatul M. G. i-ar fi spus într-adevăr părții civile „Ce, mă? Ai înnebunit? Nu vrei să îmi vinzi mie acțiunile?”, cum susține aceasta, în această discuție tot nu există vreo acțiune de amenințare din partea inculpatului M. G., lipsind însăși obiectul acestei amenințări, respectiv infracțiunea sau fapta păgubitoare de natură a alarma. Aceasta cu atât mai mult cu cât tot partea civilă a declarat că șefa de birou (nicidecum inculpatul M. G.) i-a zis că nu are de ales, că toți vând și așa trebuie să facă și ea. Deducerea și în această situație de către partea civilă a faptului că inculpatul M. G. voia să-i ia acțiunile este iarăși rezultatul subiectivismului de care dă dovadă partea civilă. De altfel, în condițiile în care nu s-a identificat și nu s-a probat vreo activitate concretă a inculpatului M. G. caracteristică șantajului, toate aceste relatări fiind doar simple deduceri ale părții civile, inculpatul M. G. nu poate fi tras la răspundere penală.

Iar în ceea ce privește afirmația părții civile în sensul că a mers în biroul lui M. G., alături de toate salariatele, și a semnat formularele de vânzare-cumpărare, instanța de fond a reținut că aceasta este lipsită de valoare probatorie, în condițiile în care, pe de o parte, nu este susținută de alte probe, iar pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză a concluzionat că vânzarea acțiunilor s-a realizat de către B. V. prin intermediul SVM N. INVEST, iar documentele aflate la dosarul cauzei nu permit stabilirea persoanei care a cumpărat acțiunile respective (f.43 din expertiză).

Având în vedere aceste considerente și, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert și nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, a se constata și de această dată, în virtutea regulii in dubio pro reo, că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părții civile B. V..

În ceea ce o privește pe partea civilă V. E., instanța de fond a reținut că, la fel ca și partea civilă B. V., în declarația dată în faza de urmărire penală la 15.02.2005 (f.213 vol.II dup), aceasta nu a indicat vreun act de constrângere sau amenințare care să fi fost exercitat la adresa sa de către inculpatul M. G., afirmând numai că ar fi fost chemată de acesta și întrebată dacă își vinde acțiunile, iar, la răspunsul său negativ, inculpatul i-ar fi cerut pur și simplu să se mai gândească.

Iar afirmațiile generice ale acesteia, în sensul că existau colegi cărora li s-a deschis procese de evacuare ori împotriva cărora s-au formulat plângeri penale, astfel că, pentru a nu păți la fel, a mers la M. G. și i-a spus că este de acord să vândă acțiunile, iar acesta a trimis-o la punctul de lucru al SVM Active International pentru a tranzacționa acțiunile, nu sunt de natură a permite constatarea vreunei acțiuni care să se circumscrie infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal

La fel ca și în cazul celorlalte părți civile, instanța de fond a reținut că, atâta timp cât nu se poate proba amenințarea concretă care să fi fost exercitată de către inculpatul M. G. și care să fi dat naștere temerilor despre care se tot face vorbire, acesta din urmă nu poate fi ținut răspunzător pentru aceste temeri. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru orice fel de temere care ar fi simțită de vreo persoană.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, în declarația din 06.12.2011, dată în fața instanței (f.2074 vol. XII), după 6 ani de la prima declarație (15.02.2005) și după 10 ani de la momentul vânzării acțiunilor (23.10.2001 – f. 39 din expertiză), partea civilă „și-a amintit” că, în octombrie 2001, a fost chemată de mai multe ori pe zi în birou la M. G., „știind" că este chemată pentru a discuta despre acțiuni, spunându-i-se să dea acțiunile dacă nu vrea să pățească „ce i s-a întâmplat lui G. G." și dacă nu dă acțiunile, „va trece culuarul”.

De asemenea, fiind audiată de instanță, partea civilă și-a mai amintit că „nu a fost voința sa liberă" să vândă acțiunile, ceea ce i-ar fi spus de mai multe ori inculpatului M. G..

Chiar și în raport de această „completare” a declarației inițiale, instanța de fond a reținut că tot nu există vreun element cu valoare probatorie decisivă pentru pretinsul act material de șantaj care ar fi fost săvârșit de inculpatul M. G. împotriva lui V. E..

De altfel, partea civilă V. E. a recunoscut că niciodată nu a avut datorii către B. O., ceea ce relevă că nu a existat vreo situație juridică sau financiară conflictuală între firma sa și ., care să fi reprezentat o potențială sursă de temere sub aspectul activității desfășurate în spațiul magazinului B. O., astfel că trebuie apreciată ca lipsită de fundament afirmația acesteia în sensul că, deși nu avea penalități, se temea în octombrie 2001 că va fi evacuată, întrucât în anul 2000 aflase că va trece un culoar prin spațiul său comercial și nu ar mai fi avut unde să funcționeze.

Legat de acest culoar, partea civilă a mai precizat, tot în declarația dată instanței, că inculpatul M. G. i-ar fi spus: „Dacă nu dai acțiunile, va trece culuarul”. Or, în condițiile în care oricum urma a se proceda la renovarea magazinului B. O., potrivit planurilor și schițelor deja întocmite, instanța constată că aceste împrejurări sunt lipsite de fundament, ele nefiind apte să conducă la o potențială temere în sensul arătat. Este de altfel absurd a se crede că respectarea autorizațiilor obținute deja de inculpatul M. G. ar putea fi configurată într-o sursă a unei infracțiuni de șantaj.

Prin urmare, toate aceste aspecte îndoielnice conduc, tot în aplicarea regulii „in dubio pro reo”, la concluzia inexistenței faptei în ceea ce o privește pe partea civilă V. E..

În ceea ce o privește pe partea civilă CĂRĂULAȘU E., instanța de fond a constatat că, în cererea depusă la dosarul instanței la 03.03.2006 (fila 206 vol. I), aceasta a solicitat restituirea unui număr de 50.000 acțiuni PAS și a unui număr de 735 acțiuni corespunzătoare unui cupon de privatizare, motivând că ar fi fost obligată la efectuarea unei tranzacții de vânzare a acțiunilor la un preț mult inferior prețului pieței, prin amenințarea cu evacuarea ori plata de penalități și prin condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale.

Aceste afirmații acuzatoare, pe lângă faptul că nu sunt susținute de vreun element probator decisiv care să conducă la concluzia certă că ar corespunde realității, nici nu se regăsesc în conținutul declarației date de sus-numita în faza de urmărire penală, în calitate de martor, la 13.12.2004 (f. 256 vol. II dup), în care, dimpotrivă, aceasta a arătat doar că, prin anul 2001, ar fi fost chemată de M. G. și L. P., în birou, și i s-ar fi spus că ar fi bine să cedeze pachetul de acțiuni, fără să i se spună cui anume, întrucât acțiunile nu reprezintă mare lucru pe piață, precizând clar că tonul a fost normal si nu a sesizat sugestie sau amenințare.

De altfel, așa-zisa amenințare cu evacuarea ori plata de penalități - menționată numai în justificarea cererii de constituire ca parte civilă - nici nu ar fi fost posibilă, câtă vreme însăși partea civilă Cărăulașu E., în declarația de la urmărire penală, recunoaște că societatea comercială pe care o deținea nu avea probleme financiare cu ., împrejurare ce corespunde adevărului și ridică îndoieli rezonabile în privința existenței vreunui act de amenințare a sa cu plata de penalități sau evacuarea din spațiul utilizat.

Or, în raport de cele de mai sus, instanța de fond a considerat că trebuie apreciată ca lipsită de valoare probatorie afirmația părții civile Cărăulașu E. în sensul că, deși nu i-a convenit, ar fi gândit și ar fi simțit că trebuie să vândă acțiunile, întrucât ar fi realizat că pot fi urmări referitoare la continuarea activității sale, în condițiile în care existau conflicte pe aceeași temă cu alți membri PAS, cu unii existând procese, iar cu alții existând discuții mai vehemente că vor fi evacuați.

Pentru a înlătura această susținere a părții civile Cărăulașu E., privind o împrejurare care oricum nu poate reprezenta o presiune psihică asupra sa, este relevant și faptul că, la data de 08.11.2001, când sus-numita a vândut un număr de 43.564 acțiuni (cu mult mai puține decât cele solicitate a-i fi restituite), la prețul pieței de 3.000 lei/acțiune (așa cum rezultă din raportul de expertiză - f. 39), nu exista decât un singur conflict juridic declanșat, la inițiativa societății comerciale aparținând lui G. G. și câștigat de către ., acțiunile judiciare vizând nerespectarea obligațiilor contractuale de către societățile aparținând numitelor Z. S., D. N., Hauca A. M. și P. Mihadela E. fiind promovate legal abia în anul 2002.

Rezultă, prin urmare, imposibilitatea obiectivă de a exista pretinsa stare de tensiune ori așa-zisa presiune psihică la care face referire partea civilă Cărăulașu E., în mod generic; tot așa cum nu a existat nici condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale la RRA, pentru considerentele deja învederate instanței, aspect la care partea civilă nici nu a făcut de altfel vreo referire în declarația de la urmărirea penală.

Pe de altă parte, nici simpla susținere a părții civile că evacuarea firmei lui G. G. i-ar fi indus „o temere", doar pentru că „știa" că firma susnumitului nu a avut datorii față de B. O. și că „i-a fost mai mult decât neclar" motivul evacuării, nu poate fi reținută ca având un fundament, în condițiile în care aceeași parte civilă a declarat că firma sa „nu a avut niciun leu datorie față de B. O.”. Or, din recunoașterea faptului că niciodată nu a avut datorii către B. O., reiese tocmai faptul că nu a existat vreo situație juridică sau financiară conflictuală între firma sa și ., care să fi reprezentat o potențială sursă de temere sub aspectul activității desfășurate de partea civilă în spațiul magazinului B. O..

De altfel, după cum am stabilit deja în cazul celorlalte părți civile, instanța consideră că oricum această tensiune generală de care se tot face vorbire, inclusiv de către partea civilă Cărăulașu E., nu caracterizează o acțiune de șantaj.

Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea părții civile Cărăulașu E. din declarația dată în fața instanței la 06.12.2011 (f. 2070-2071 vol. XII), privind faptul că inculpatul M. G. i-ar fi cerut explicații de ce se află pe lista „penaliștilor", adică a membrilor PAS care au semnat o plângere penală, și că va părăsi magazinul B. O., alături de toți cei care au semnat acea listă, dacă nu va negocia, instanța reține că aceasta nu relevă vreo activitate de șantaj, ci eventual una de „răzbunare” pentru că partea civilă ar fi semnat acea plângere penală.

Mai mult, instanța de fond a constatat că aceste aspecte urmează oricum a fi privite sub lupa îndoielii și, cu atât mai puțin, ca sugerând o activitate de șantaj, deoarece nu a existat vreo plângere penală a vreunor membri PAS cu privire la vreun pachet de 10 % acțiuni B., și, pe cale de consecință, nu a existat și nu putea exista acea „listă a penaliștilor”, așa cum afirmă partea civilă. Prima plângere penală a fost formulată de părțile civile Z. S., Hăuca A. M., P. Mihadela E. și de martorul Ș. M. împotriva directorului M. G. și a contabilului șef B. S. „cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals", fiind înregistrată la data de 23.04.2002, deci după 5 luni de la vânzarea acțiunilor de către Cărăulașu E. (la 8.11.2002 – f. 190-195 vol. XIII dup).

Iar în ceea ce privește afirmațiile părții civile privind așa-zisa presiune creată în magazin, prin pretinse chemări repetate și cuvinte neadecvate adresate de către M. G. („Sunt 1000 de oameni care așteaptă să aibă un spațiu în B. O.. Gândește-te dacă rămâi sau nu. Mă mai întreba dacă m-am gândit și dacă voi lua exemplul celorlalți”), dar și prin faptul că martora D. M. ar fi venit la raion și ar fi afirmat că „este cap de listă" pentru a fi dată afară, instanța reține că acestea nu sunt susținute de nicio probă certă, sigură, care să conducă instanța la convingerea că realitatea obiectivă este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează partea civilă.

Pentru aceste considerente și, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert și nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) și a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părții civile Cărăulașu E..

În ceea ce o privește pe partea vătămată G. I., instanța de fond a constatat, pe lângă faptul că aceasta a fost nominalizată în această calitate prin actul de inculpare, deși nu a formulat vreo plângere și nici nu a dat declarații în faza de urmărire penală, că pe numele acesteia figurează o cerere de constituire ca parte civilă, care a fost depusă la dosarul instanței la data de 22.11.2006 prin avocat (f. 1604 vol. XII), în cuprinsul căreia se indică faptul că ar fi existat o condiționare a semnării Protocolului de actualizarea fondului de rulment și amenințarea cu evacuarea și plata de penalități, la aceeași dată 26.03.2002, pentru vânzarea acțiunilor; aceasta în timp ce, cu ocazia audierii de către instanță la data de 28.11.2011 (f. 1604 vol. XII), partea civilă a invocat un cu totul alt pretins act de constrângere, afirmând că ar fi fost forțată să vândă cele 5000 acțiuni și un cupon, întrucât B. S. nu i-a primit suma reprezentând contravaloarea penalităților, pe care era de acord să le plătească, iar M. G. i-ar fi spus că nu le poate plăti până nu vinde acțiunile, în caz contrar urmând a fi evacuată.

Or, această contradictorialitate evidentă în ceea ce privește pretinsele acte de constrângere invocate de partea civilă G. I., în contextul lipsei oricăror alte elemente probatorii care să le clarifice și să le susțină, creează instanței îndoieli cu privire la corespondentul acestora în realitate.

În acest sens, instanța de fond a constatat totodată, pe lângă faptul că presupusa acțiune a inculpatului nu era aptă în sine în a crea o asemenea temere părții civile care să se circumscrie infracțiunii de șantaj, că nici nu era posibil, în mod obiectiv, ca partea civilă G. I. să fie împiedicată să achite penalitățile datorate, întrucât pretinsul refuz al primirii banilor reprezentând contravaloarea acestora ar fi fost ușor înlăturat prin efectuarea plății în contul ., operațiune căreia nu i s-ar fi putut face nicio opoziție.

Mai mult, chiar dacă am considera prin absurd că printr-o asemenea atitudine din partea conducerii B. O. i s-ar fi putut crea o oarecare temere părții civile, aceasta din urmă necunoscând toate prevederile legale privind consemnarea sumelor de bani datorate la dispoziția creditorului (a .), instanța de fond a reținut că o asemenea acțiune nu s-ar circumscrie infracțiunii de șantaj, nepresupunând o amenințare în sensul determinării părții civile să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, ci cel mult unui abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Pe de altă parte însă, instanța de fond a reținut că înscrisurile depuse în apărarea inculpaților contrazic afirmațiile părții civile.

Astfel, din actele dosarului reiese faptul că Protocolul privind fondul de rulment a fost încheiat și semnat de ambele părți la data de 26.03.2002 (f. 275 – 279 vol. II), iar Procesul-verbal de punctaj privind datoriile restante (inclusiv penalitățile datorate) a fost încheiat anterior, sub nr. 551/20.03.2002, fiind însușit de partea civilă G. I. (f. 275 vol. II), care a și achitat integral debitul de 33 milioane lei la datele de 26 și 27 martie 2002 (f. 276 vol. II), în timp ce vânzarea acțiunilor a fost ulterioară, respectiv la 28.03.2002, contra sumei de 11 milioane lei (f.42 din expertiză). Astfel, rezultă că susținerea părții civile G. I. în sensul că i-ar fi fost condiționată achitarea penalităților de vânzarea acțiunilor este lipsită de fundament, în condițiile în care tranzacția privind acțiunile s-a realizat după plata penalităților, și nu înainte sau în aceeași zi cu achitarea integrală a acestora. Aceasta cu atât mai mult cu cât contravaloarea acțiunilor (11 milioanei lei) oricum nu ar fi fost suficientă pentru acoperirea debitului (33 milioane lei).

În condițiile neconcordanței afirmațiilor părții civile cu realitatea rezultată dintr-o analiză obiectivă a înscrisurilor depuse la dosar, nici declarația indirectă a martorului G. D. (f.482 vol. IX) nu vine să clarifice și să confirme susținerile părții civile, martorul rezumându-se doar la a indica aceleași aspecte arătate deja, care i-au fost aduse la cunoștință chiar de către partea civilă, soția sa.

Pentru aceste considerente și, întrucât în cauză probele în acuzare lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune, în virtutea aceleiași reguli in dubio pro reo a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părții vătămate G. I..

În ceea ce o privește pe partea civilă M. M., instanța de fond a reținut că același motiv indicat și de partea civilă G. I., respectiv refuzul inculpatului M. G. de a primi contravaloarea penalităților („Nu a vrut să-mi primească penalitățile și mi-a zis că trebuie să vând acțiunile. Altă opțiune nu am, în caz contrar voi pierde spațiul. Să mă gândesc bine: să aleg între B. O. și acțiuni”), este invocat și de către aceasta - în declarația dată la urmărirea penală - ca act de „constrângere” ce ar fi determinat-o să-și vândă acțiunile(f. 283 vol. II dup).

Or, analizând actele dosarului, la fel ca și în cazul părții civile G. I., s-a constatat de asemenea că pretinsul fapt invocat de către partea civilă, oricum nesusținut de alt probe certe, nu era de natură să reprezinte un act de amenințare ori de constrângere, în sensul normei de incriminare a infracțiunii de șantaj.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, în aceeași declarație, partea civilă a susținut că avea suma de 100 milioane lei (rol), a vrut să achite penalitățile și a fost refuzată, pentru ca, în final, să menționeze că a plătit datoriile din banii primiți pe acțiunile vândute.

În realitate, suma de_ lei (rol) - stabilită prin Situația debitelor întocmită la data de 10.03.2002 (f. 2557 vol. XIV) - a fost achitată în trei tranșe, respectiv: 30.000.000 lei la data de 12.03.2002 (f. 2331 vol. XIV), zi în care a încasat și dividende de peste 35.000.000 lei (conform dispoziții de plată nr. 130 și 131); 8.201.619 lei (rol) la data vânzării acțiunilor (f. 42 din expertiză), respectiv 13.03.2002 (f. 2347 vol. XIV), iar suma de 85.000.000 lei în ziua următoare vânzării acțiunilor, respectiv 14.03.2002.

Tot în ceea ce privește susținerile părții civile, instanța de fond a reținut că afirmația că prețul pieței acțiunilor B. era de 4.000 lei/acțiune, iar M. G. i-ar fi oferit 2000 lei/acțiune nu poate corespunde realității, față de conținutul raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză, privind faptul că acțiunile părții civile au fost vândute la prețul de 2.600 lei/acțiune, care era prețul pieței la acel moment (f.42 din expertiză).

Totodată, instanța de fond a constatat că susținerea părții civile în sensul că ar fi vândut acțiunile știind că au fost date afară din magazin și alte persoane este lipsită de fundament, atâta timp cât până la momentul vânzării acțiunilor sale, nu avusese loc decât evacuarea firmei lui G. G., în baza sentinței civile nr. 5692/28.09.2001 a Tribunalului București, nefiind nici măcar promovată vreo altă acțiune judecătorească având ca obiect evacuarea unei firme.

De altfel, după cum s-a stabilit deja în cazul celorlalte părți civile, instanța de fond a considerat că oricum această tensiune generală de care se tot face vorbire, inclusiv de către partea civilă M. M., legată de evacuarea părții civile G. G. (desfășurată în urma unei sentințe judecătorești), nu caracterizează infracțiunea de șantaj.

În aceste condiții, instanța de fond a conchis că nici în cazul părții civile M. M., probele administrate nu susțin în mod cert și decisiv existența faptei de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra acesteia.

În ceea ce o privește pe partea civilă A. V., instanța de fond a reținut că declarațiile acesteia din faza de urmărire penală (f. 179-182 vol. II dup) și din cadrul cercetării judecătorești (declarația din data de 28.11.2011 – f. 1603 vol. XII), potrivit cărora, în luna martie 2002 a fost chemată de M. G., care i-a spus că are de plată penalități, că deține 11.000 acțiuni, că dorește să i le vândă lui sau firmei Amadeus a lui P. L., iar de frică să nu-și piardă spațiul și având în vedere amenințările celor doi, le-a cedat acțiunile, nu sunt susținute de alte probe certe, fiind chiar contrazise de actele de la dosar.

În acest sens, instanța de fond a reținut că, în luna martie 2002, partea civilă A. V. nu mai deținea acțiuni la ., întrucât vânduse cele 12.601 acțiuni B. cu patru luni înainte de pretinsele amenințări, respectiv la 28.11.2001, la prețul pieței de 3.000 lei/acțiune, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuată în cauză (f. 39 din expertiză).

De altfel, procesul-verbal cu punctajul datoriilor către . a fost însușit, prin semnarea acestuia de către partea civilă A. V. la 09.04.2002 (f. 2445 vol. XIV), iar sumele restante au fost achitate eșalonat, conform Protocolului încheiat la 11.04.2002 (f. 2448-2455 vol. XIV).

Iar ceea ce privește afirmațiile părții civile potrivit cărora G. i-a zis că o va evacua dacă nu vinde, astfel că a chemat-o din nou și i-a zis că oricum va vinde, iar dacă nu vrea să vândă așteaptă oricum alții la rând să-i ia locul, și că știa de G., instanța de fond a constatat că acestea nu se circumscriu infracțiunii de șantaj, pe de o parte pentru că realitatea acestora nu este confirmată în mod decisiv de alte mijloace de probă, iar pe de altă parte pentru că nu se referă la acțiuni concrete care să fie săvârșite de către inculpatul M. G., caracteristice acestei infracțiuni. În acest sens, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că partea civilă se referă la acțiuni exercitate de G., și nu de inculpatul M. G., pentru care acesta din urmă nu poate fi tras la răspundere penală, iar pe de altă parte, că, din perspectiva susținerilor privind faptul evacuării lui G. G., precizările anterioare sunt valabile și în cazul părții civile A. V..

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a constatat că și în cazul părții civile A. V. este aplicabilă regula in dubio pro reo, care impune concluzia inexistenței faptei de șantaj care să fi fost săvârșită de inculpatul M. G..

În ceea ce îl privește pe partea civilă R. M., instanța de fond a reținut că nici declarațiile acestuia, atât din faza de urmărire penală (f. 222 vol. II dup), cât și din cursul cercetării judecătorești (f. 2083-2085 vol. XIII) nu sunt susținute în mod decisiv de alte probe administrate în cauză, pentru a fi astfel apte să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatului M. G..

Din acest punct de vedere, se reține, în esență, că partea civilă R. M. a susținut că împotriva sa a fost formulată nejustificat o plângere penală, iar, în urma unor cercetări făcute cu „rea voință" la Poliția Capitalei, s-a început urmărirea penală împotriva sa, considerându-se că, având debite către . avut un interes direct să voteze în A. anularea penalităților de întârziere, deși a votat în calitate de reprezentant al membrilor PAS, concluziile expertizei efectuate în acel dosar fiind complet împotriva sa, în ciuda dovezilor și adevărului.

De asemenea, partea civilă R. M. a afirmat că această situație i-a provocat o stare depresivă, traume psihice și morale, care l-au împiedicat să-și exercite funcția de vicepreședinte PAS și care s-au accentuat după instalarea în funcție a inculpatului G. M., care a declanșat o nouă expertiză la asociația PAS, la începutul lunii februarie 2001 „simțind" că se dorea aducerea sa în răspundere materială, inclusiv confiscarea acțiunilor, ceea ce l-a hotărât să-și vândă acțiunile, pentru a-și câștiga liniștea și bunăvoința conducerii societății („M-au făcut să înțeleg că erau vizate acțiunile. Ele erau dorite, cred, de M. G.”), iar, la solicitarea lui P. L., a trimis-o și pe „colega" sa D. M. să-și vândă acțiunile.

Or, având în vedere chiar propriile precizări, instanța de fond a conchis că partea civilă R. M. nici nu a indicat vreun act de șantaj, ci s-a rezumat la a descrie o situație de fapt privind presupuse acțiuni abuzive ale inculpatului M. G., orientate spre un scop care nu are legătură cu infracțiunea de șantaj, și anume atragerea acestuia în răspundere materială.

De altfel, partea civilă D. M., cu intenția vădită de a „confirma” susținerile părții civile R. M., a relatat chiar mai pe larg pretinsa stare de „presiune psihică” ce ar fi creat-o inculpatul M. G. asupra „colegului” său în legătură cu plângerea penală în care era acesta cercetat, deși nu a fost prezentă la niciuna dintre împrejurările în care partea civilă R. M. s-ar fi aflat în biroul inculpatului.

Deși s-a încercat o „coroborare” a declarațiilor celor două părți civile, analiza obiectivă a conținutului acestora în contextul întregului dosar permite identificarea unor aspecte contradictorii relevante, care atrag îndoieli rezonabile privind caracterul întemeiat al afirmațiilor părților civile R. M. și D. M. în legătură cu motivele și împrejurările în care partea civilă R. M. și-a vândut acțiunile deținute la B. O. SA.

Astfel, s-a observat că, în declarațiile de la urmărire penală, partea civilă R. M. a recunoscut că banii corespunzători valorii acțiunilor vândute i-au fost virați într-un cont personal, în timp ce, pentru a justifica neconcordanța dintre prețul de 3.000 lei/acțiune stabilit de expertiza contabilă și prețul de 2.200 lei/acțiune, preț al vânzării declarat la urmărirea penală și menținut și în declarația din fața instanței, în această ultimă declarație a afirmat că nu-și aduce aminte sub nicio formă cum a primit banii pe acțiuni, fiind evident că nu putea încasa alt preț decât cel înscris în documentele pe baza căreia a fost efectuată expertiza.

De asemenea, este de reținut că plângerea penală care i-a creat „traume psihice și morale” părții civile R. M. a fost formulată în anul 2000 de către conducerea anterioară a societății B. O., iar hotărârea de „aducere în răspundere materială” a sa a fost adoptată în Adunarea Generală a Asociației PAS din februarie 2001 (aspect recunoscut în declarația din fața instanței), în această adunare M. G. dispunând de un singur vot, așa cum aveau fiecare din cei peste 600 de membri ai Asociației PAS.

De altfel, în aceeași adunare generală s-a hotărât și schimbarea din funcția de vicepreședinte a părții civile R. M., tocmai avându-se în vedere activitatea defectuoasă pe care o desfășurase. Or, această decizie, care ar fi contribuit la starea de „depresie” invocată de partea civilă, nu poate fi imputată inculpatului M. G., din același motiv: în această adunare, M. G. a dispus de un singur vot, așa cum aveau fiecare din cei peste 600 de membri ai Asociației PAS.

Totodată, s-a reținut că nu este de neglijat aspectul că cele două părți civile și-au vândut acțiunile în luna noiembrie 2001 (06.11.2001 – f. 39 din expertiză), deci după o lungă perioadă de timp de la „crearea traumelor psihice” în condițiile relatate de partea civilă R. M. și cu aproximativ 4 luni înainte de efectuarea punctajului cu privire la datoriile restante și stabilirea penalităților în sarcina societății aparținând exclusiv acestei părți civile (la 14.03.2002 s-a stabilit că erau datorate penalități de aprox. 60 milioane lei – f. 2123 vol. XIII).

Acest ultim considerent, privind faptul că penalitățile au fost stabilit la mult timp după vânzarea acțiunilor, este de natură a releva o serioasă îndoială cu privire la temeinicia susținerilor părții civile D. M. din declarația dată în fața instanței, potrivit cărora, „în luarea deciziei de a ceda acțiunile", relevantă ar fi fost o discuție dintre R. M. și inculpatul P. L., în care acesta din urmă i-ar fi spus că îl va evacua dacă nu cedează acțiunile, lucru de care „s-a temut" atât el, cât și ea.

De altfel, partea civilă R. M. nici nu a făcut vorbire în declarațiile sale despre o asemenea discuție care să fi existat în realitate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește temerea părții civile R. M. cauzată de evacuarea lui G. G. („Începuseră deja evacuările și amenințarea la adresa mea că voi fi evacuat, că mi se vor confisca acțiunile, astfel că m-am decis să vând. Pe lângă acestea s-au adăugat și blocarea acțiunilor la RRA”), susținută și de partea civilă D. M. („Existau zvonuri că eram pe lista de evacuări. Ne-a speriat maniera în care s-a efectuat evacuarea lui G.”), instanța a amintit concluziile sale anterioare în această privință, atât cu privire la faptul că la acea vreme era începută doar evacuarea lui G. G., urmare a unei sentințe judecătorești, prin intermediul unui executor judecătoresc, conform procesului-verbal de evacuare, cât și cu privire la tensiunea generală care ar fi fost simțită de cei din B. O. și care, în opinia instanței, nu reprezintă șantaj.

Pentru aceste considerente și, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert și nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) și a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părții civile R. M..

În ceea ce îl privește pe partea civilă Z. S., instanța de fond a reținut că, din declarațiile date de acesta, atât în data de 13.12.2004 în faza de urmărire penală (f. 282 vol. II dup), cât și în data de 10.05.2011 în fața instanței (f. 483 vol. IX), în raport de înscrisurile depuse în apărare de către inculpați, se poate constata un dubiu privind existența sau nu a vreunui act de constrângere exercitat în legătură cu vânzarea acțiunilor de către această parte civilă, care susține numai că a făcut acest lucru „de teamă" că i se va rezilia contractul de asociere, întrucât a fost convocat la conciliere în data de 10.12.2001 pentru că nu a fost de acord cu achitarea fondului de rulment recalculat.

Or, chiar partea civilă a precizat, în declarația de la urmărire penală, că nu poate spune că s-a exercitat o forțare asupra sa, întrucât nu i s-a cerut în mod direct și expres să „cedeze" acțiunile și nici nu s-a insistat, ci doar în mod voalat („Ei și acum ce faceți cu acțiunile?” Am luat această întrebare ca o sugestie), iar, în declarația din fața instanței, că „a înțeles" că dacă vinde acțiunile nu i se mai reziliază contractul, întrucât „motivul invocat prin notificarea de reziliere era neplata integrală a fondului de rulment, în cuantumul solicitat de conducere".

Numai că, tot în declarația din fața instanței, partea civilă a recunoscut că a plătit fondul de rulment înainte de vânzarea acțiunilor.

Or, în aceste condiții, nu există niciun fundament care să justifice „teama” privind rezilierea contractului, cu atât mai mult față de împrejurarea că a vândut acțiunile la data de 12.12.2001 (f. 42 din expertiză, f. 344 vol. IV dup) iar suma de 12.605.925 lei (rol), reprezentând valoarea fondului de rulment neplătită și înscrisă în Notificarea nr. 1653/21.11.2001 (f. 2640 vol. XV), a fost achitată imediat a doua zi notificării, respectiv 22.11.2001 (f. 2639 vol. XIV – f. 2640 vol. XV).

Iar în ceea ce susținerea părții civile în sensul că pentru el ar fi fost „determinant" momentul evacuării din B. O. a „celor 10-15 colegi", instanța de fond a reținut că, până la momentul vânzării acțiunilor sale, nu avusese loc decât evacuarea firmei lui G. G., în baza sentinței civile nr.5692/28.09.2001 a Tribunalului București, nefiind nici măcar promovată vreo altă acțiune judecătorească având ca obiect evacuarea unei firme.

Prin urmare, atât față de neconcordanța susținerilor părții civile cu realitatea rezultată dintr-o analiză obiectivă a întregului material probator administrat în cauză, cât și de lipsa în cauză a unor probe certe și decisive în acuzare, care să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatului M. G., s-a apreciat că se impune a se da eficiență și în acest caz regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) și a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părții civile Z. S..

În privința părții civile B. G., instanța de fond a reținut, în primul rând, că aceasta nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține nici cererea de constituire de parte civilă, depusă prin avocați, la data de 03.03.2006 (f. 225 vol. I), și nici afirmațiile din declarația dată în faza de urmărire penală, în calitate de martor (f. 170-177 vol. II dup).

În al doilea rând, instanța de fond a reținut că afirmațiile făcute de partea civilă B. G., în declarația dată în faza de urmărire penală, cu privire la împrejurările în care a vândut acțiunile deținute la B. O. și la motivele pentru care a realizat această operațiune comercială, nu se coroborează cu alte mijloace de probă certe și nu sunt astfel suficiente pentru înlăturarea prezumției de nevinovăție a inculpatului și susținerea acuzației.

Astfel, analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut că solicitarea de restituire a unui număr de 10.459 acțiuni, cuprinsă în cererea de constituire de parte civilă, este în contradicție cu conținutul raportului de expertiză (f. 39 din expertiză), în care se stabilește că partea civilă B. G. a vândut un număr de 6.250 acțiuni, același număr de acțiuni fiind de altfel menționat de partea civilă și în declarația de la urmărire penală.

De asemenea, analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut că din expertiza efectuată nu reiese că partea civilă ar fi vândut și cupoane, cum a declarat aceasta („datoriile m-au determinat să vând cupoanele în 2002”).

Totodată, s-a constatat că afirmația părții civile în sensul că ar fi vândut acțiunile în birou la M. G., unde ar fi semnat „niște hârtii", în care era trecut numele acestuia la rubrica privind cumpărătorul acțiunilor, nu este susținută de nici un element probatoriu. Din contră, martorul C. S., care ar fi fost de față în biroul inculpatului M. G. când acesta ar fi exercitat amenințări la adresa părții civile (f. 300 vol. V dup), audiat în fața instanței de judecată, a infirmat susținerile părții civile cu privire la împrejurările în care aceasta și-a vândut acțiunile (f. 180 vol. V). La fel și martora I. C. M., care ar fi avut cunoștință de modalitatea vânzării acțiunilor părții civile fiind audiată la propunerea apărătorilor părții civile, a declarat că a vândut acțiunile la punctul de lucru al Active International, situat în oficiul poștal de vis-a-vis de magazin, întrucât așa a apreciat la acel moment și nu cunoaște modul în care alte persoane și-au vândut acțiunile (f. 339 vol. IX).

De asemenea, instanța de fond a constatat că partea civilă B. G. a fost prima dintre persoanele constituite părți civile în prezenta cauză care și-a vândut acțiunile, la data de 19.10.2001 (f. 42 din expertiză, f. 47-53 vol. XII dup), iar în acea perioadă se realizase numai evacuarea societății comerciale deținută de G. G.. Prin urmare sunt lipsite de fundament susținerile acesteia în sensul că evacuările au continuat, mai ales fiind vizați cei cu un număr mai mare de acțiuni decât ale sale (f. 171 vol. II dup).

Pe de altă parte, în ceea ce privește afirmația părții civile potrivit căreia „despre G. se auzea că va fi evacuat pe motiv că nu are datoriile plătite la zi, deși era un om serios, care nu putea să nu-și achite datoriile", instanța de fond a considerat că aceasta nu este de natură a contura o posibilă acțiune de șantaj, atâta timp cât nu se indică și care ar fi fost implicația inculpatului M. G.. De altfel, impresia pe care ar fi lăsat-o G. G. asupra părții civile și privirea acestuia într-o altă lumină în urma evacuării sale nu se poate datora neapărat unei acțiuni ilicite, cu atât mai mult nu se poate datora unei acțiuni ilicite a inculpatului M. G.. Din acest punct de vedere, este deosebit de relevant faptul că partea civilă G. G. a fost evacuat pe calea unei hotărâri judecătorești tocmai pentru că acesta nu și-a achitat datoriile și nu a respectat clauzele contractuale.

Totodată, în ceea ce privește susținerile părții civile potrivit cărora diferite persoane umblau prin magazin cu propuneri și cu amenințări că cine nu vrea să vândă va fi evacuat, astfel că se vorbea că vor fi evacuări pentru neplata datoriilor și că ea a vândut la presiunile lui C., că s-a creat, în magazin, o presiune asupra tuturor patronilor, în sensul de a fi determinați să renunțe la acțiuni în favoarea conducerii, instanța de fond a reținut, pe lângă faptul că în această presupusă acțiune descrisă de partea civilă nu se regăsește vreo implicare a inculpatului M. G., că aceste susțineri nu au o valoare probatorie certă atâta timp cât nu sunt susținute de alte probe, partea civilă B. G. fiind singura care a făcut afirmații în acest sens.

De altfel, nici susținerile referitoare la pretinsele penalități nedatorate nu au relevanță probatorie certă, câtă vreme valoarea penalităților a fost stabilită și însușită de către partea civilă prin procesul-verbal de punctaj încheiat la data de 25.03.2002, la care a fost încheiat și Protocolul privind actualizarea fondului de rulment, deci la peste 5 luni după data vânzării acțiunilor. Tot din acest punct de vedere, se constată că penalitățile în valoare de_ lei au fost achitate integral de către firma părții civile până la data stabilită prin Protocolul de eșalonare a plății datoriilor restante, încheiat la 25.03.2002 (f. 2459 vol. XIV), respectiv la data de 27.03.2002 și 28.05.2002 (f. 2460 vol. XIV), ceea ce contrazice afirmația părții civile B. G. referitoare la așa-zisa promisiune că vor fi „înghețate" penalitățile ca urmare a vânzării acțiunilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât, după vânzarea acțiunilor, penalitățile au continuat să curgă.

Or, în contextul tuturor acestor contradicții, în aplicarea aceleiași reguli in dubio pro reo, s-a constatat că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. nici asupra părții civile B. G..

Cu privire la partea civilă S. G. L., s-a reținut că declarațiile acesteia - ca și susținerile celorlalte părți civile – sunt în măsură să stabilească cu certitudine vinovăția inculpatului M. G..

În acest sens, se reține că partea civilă S. G. L. și-a vândut acțiunile la data de 21.11.2001 (f. 42 din expertiză, f. 160-165 vol. XIII dup), la acea dată neavând loc decât evacuarea firmei lui G. G., neexistând nicio stare litigioasă cu alte firme aparținând vreuneia dintre persoanele constituite părți civile, cum susține partea civilă.

Totodată, se reține că penalitățile datorate de societatea comercială aparținând părții civile S. G. L. pentru debite restante au fost calculate la data de 21.02.2002 (f. 2621 vol. XIV) și însușite de partea civilă, conform protocolului încheiat, valoarea de 11.667.567 lei a acestora fiind achitată la data de 25.02.2002 (f. 2620 vol. XIV).

Prin urmare, instanța de fond a constatat că planează astfel un serios dubiu cu privire la existența sau nu a vreunuia dintre așa-zisele elemente de „presiune” sau „amenințare” cuprinse în acuzațiile aduse inculpaților.

Or, tocmai din această perspectivă trebuie apreciate susținerile părții civile S. G. L..

Astfel, câtă vreme vânduse acțiunile în noiembrie 2001, pare nejustificată afirmația părții civile în sensul că ar fi achitat penalitățile „de frică" în februarie 2002 („Mi-a zis că are nevoie de acțiunile mele și să mă uit în jur unde zboară toți. Mi-a zis că dacă nu mi-e frică de el. Mi-a dat termen de gândire”). De altfel, chiar partea civilă a relatat faptul că penalitățile au început a fi calculate după ce a vândut acțiunile. Iar în aceste condiții, simpla afirmație a părții civile că inculpatul i-ar fi cerut expres să vândă acțiunile nu poate susține în mod cert acuzația adusă inculpatului.

Tot din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că nu pare justificată nici susținerea părții civile în sensul că „i-ar fi fost frică" să nu aibă probleme cu cei doi inculpați, așa cum „pățiseră alții", respectiv să nu fie evacuată sau să i se facă plângeri penale, mai ales în raport de faptul că evacuarea altor firme care și-au încălcat obligațiile contractuale a fost realizată abia după iulie 2003 (societățile comerciale aparținând părților civile Z., Hauca, P.) și că la acel moment nu exista nicio plângere penală în legătură cu activitatea vreunei societăți asociate .. Și oricum, tensiunea generală care ar fi existat în B. O., după cum am mai relatat mai sus, nu caracterizează, în opinia instanței, fapta de șantaj.

În același sens trebuie apreciată și afirmația părții civile în sensul că avocatul pe care l-a consultat ar fi sfătuit-o să-și vândă acțiunile, având în vedere cele "deja întâmplate cu colegii" săi - care, în realitate, nu se întâmplaseră - întrucât ar fi putut să-și piardă „locul de muncă", având în vedere faptul că în sarcina societății sale nu fuseseră stabilite penalități la acea dată. Mai mult, chiar dacă aceste susțineri ar fi întemeiate, instanța de fond a reținut că avocatul părții civile, și nu inculpatul M. G., ar fi fost cel care i-ar fi sugerat să își vândă acțiunile. Or, într-un asemenea caz, nu se poate reține vreo culpă a inculpatului M. G. care să se circumscrie infracțiunii de șantaj, ci eventual doar o culpă a părții civile în alegerea persoanei care să îi dea sfaturi.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că, nici în cazul acestei părți civile, probele administrate în acuzare nu sunt decisive și suficiente pentru a înlătura prezumția de nevinovăție a inculpatului M. G. și a susține acuzația privind existența faptei de șantaj care să fi fost exercitată de acesta.

În ceea ce o privește pe partea civilă V. L., instanța de fond a reținut că susținerile acesteia din faza de urmărire penală (f. 284 vol. II dup) și din faza cercetării judecătorești (f. 959 vol. X), în sensul că a fost nevoită, forțată să vândă acțiunile pe care le deținea, tranzacția fiind realizată în biroul lui P. L. de către B. M., iar banii i-au fost aduși de C. S. la raion, ca urmare, pe de o parte, a refuzului inculpatului M. G. de a-i încheia un Act adițional la contractul de asociere pentru un spațiu suplimentar, dobândit împreună cu martorul C. S., prin cumpărarea firmei S.C. FEL CRIST SRL, la sfârșitul anului 2001, iar pe de altă parte, a temerii „indusă prin evacuările colegilor", care era generală, partea civilă „asistând la evacuarea părții civile HAUCA A. M.", fiind mai mult ca sigură că ar fi aștepta-o o evacuare dacă nu ar fi vândut acțiunile sunt infirmate atât de declarațiile martorului C. S., cât și de actele înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care rezultă în mod clar că partea civilă V. L. și-a vândut acțiunile cu prețul de 3.000 lei/acțiune, la data de 28.11.2001 (f. 42 din expertiză, f. 166-171 vol. XIII dup), deci exact cu o lună de zile înainte de solicitarea și încheierea Actului adițional la contractul de asociere pentru spațiul suplimentar, respectiv 28.12.2001, dată la care a fost încheiat și Actul adițional solicitat de C. S.. Se constată astfel că s-a și încheiat actul adițional cu ambii solicitanți (f. 2623 vol. XIV).

De altfel, din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că nici nu era posibilă încheierea separată a celor două acte adiționale, așa cum susține partea civilă că ar fi fost amenințată, întrucât trebuia împărțit un spațiu ce aparținea firmei Fel Crist SRL, pe care o achiziționaseră împreună V. L. și C. S. și în care amândoi erau administratori și tot amândoi trebuiau sa semneze protocolul de reziliere al contractului firmei Fel Crist SRL pentru a putea transfera spațiul deținut prin contract de asociere de pe aceasta firmă, pe contractele firmelor deținute individual de fiecare dintre cei doi.

Mai mult, chiar dacă nu ar fi fost încheiate cele două acte adiționale, partea civilă V. L. nu putea pierde folosința spațiului deținut de S.C. Fel Crist SRL, întrucât era asociat și administrator al acestei societăți achiziționate împreună cu C. S., iar spațiul nu putea fi trecut numai pe numele lui C. S., așa cum în mod eronat susține partea civilă.

În această privință, instanța de fond a reținut de altfel că și martorul C. S., deși la urmărire penală a relatat că a fost de față când M. G. i-ar fi zis lui V. L. că lui îi semnează, dar ei nu până nu-i vinde acțiunile (f. 300 vol. V dup), audiat în fața instanței a infirmat susținerile părții civile cu privire la împrejurările în care aceasta și-a vândut acțiunile, arătând că este sigur că nu a asistat la discuții privind acțiunile la . M. G. și V. L., declarând în acest sens procurorului DNA și semnând declarația pentru că așa îi spusese V. L., deși el nu-și aducea aminte de discuția privind acțiunile (f. 180 vol. V).

Iar în ceea ce privește martora Reyhan G. (f. 342 vol. IX), instanța de fond a reținut că acesta a oferit o declarație, dar indirectă, în sensul că V. L. i-a spus că e foarte supărată că a fost constrânsă să vândă, că altfel nu i-ar fi făcut acte. Or, în condițiile în care s-a stabilit deja că această afirmație este contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut că declarația martorului nu are nicio valoare probatorie.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că în magazin nu aveau loc nici „evacuări pe bandă rulantă” și nici nu i se putea induce temerea că va fi evacuată, ca urmare a asistării la "evacuarea părții civile Hauca A. M.", cum susține partea civilă, întrucât, până în luna noiembrie 2001, nu se realizase decât evacuarea firmei lui G. G., în timp ce evacuarea firmei lui Hauca A. M., ca și a altor câteva societăți comerciale, s-a realizat după iulie 2003.

Iar în ceea ce privește susținerea părții civile că nu putea primi contravaloarea acțiunilor de la martorul C. S. și „să presupună" că acesta ar fi primit suma de bani de la P. Laurețiu, instanța de fond a reținut că aceasta este lipsită atât de fundament, pentru simplul motiv că trebuia să semneze personal documentele de încasare, cât și de valoare probatorie, pentru faptul că nici nu a indicat motivul pentru care a ajuns la o asemenea presupunere.

Or, având în vedere toate aceste considerente, atât față de neconcordanța susținerilor părții civile cu realitatea rezultată dintr-o analiză obiectivă a întregului material probator administrat în cauză, cât și de lipsa în cauză a unor probe certe și decisive în acuzare, care să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatului M. G., se impune a se da eficiență și în acest caz regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) și a se constata că nu există vreo faptă de șantaj care să fi fost exercitată de inculpatul M. G. asupra părții civile V. L..

Pe de altă parte, în ceea ce o privește pe partea civilă A. M., instanța de fond a reținut că aceasta a susținut în esență că, urmare a stabilirii în sarcina societății sale a unor penalități pretins nedatorate, directorul M. G. i-ar fi solicitat să-i vândă acțiunile deținute la B. O., în caz contrar urmând să fie acționată în instanță pentru evacuarea din spațiul comercial utilizat, „considerând" că a fost constrânsă psihic să semneze documentele pentru vânzarea acțiunilor.

În primul rând, în cazul acestei părți civile, s-a observat contradictorialitatea unor afirmații importante cu privire la împrejurările exercitării pretinsei sale constrângeri, contradictorialitate ce rezultă din propriile declarații ale acesteia, făcute la un interval scurt de timp, în cursul urmăririi penale, inclusiv cu ocazia confruntării cu inculpații M. G. și P. L..

Astfel, în declarația din 01.03.2005 dată în faza de urmărire penală (f.198 vol.II d.u.p.), partea civilă a afirmat că a crezut că M. G. vrea să scadă din penalitățile calculate valoarea dividendelor ce le avea de primit pentru anul anterior, însă același M. G. i-a dat de înțeles că dacă îi va ceda acțiunile nu va trebui să mai plătească penalitățile, în timp ce, cu ocazia confruntării cu inculpatul M. G. (conform procesului-verbal din 18.05.2005 – f. 51-55 vol. II dup), a susținut că personal i-a propus acestuia ca dividendele să fie reținute pentru penalități și că nu i s-a propus nimic de către nimeni în schimbul cedării acțiunilor.

De asemenea, în declarația din 01.03.2005, partea civilă a afirmat că atât la prima, cât și la a doua întâlnire cu M. G., în biroul său, acesta a recurs la violență verbală, strigând și amenințând că o va da în judecată pentru evacuarea din spațiul comercial, pentru ca, la confruntarea cu inculpatul, efectuată după aproximativ două luni de zile, să susțină că la prima întâlnire M. a avut o atitudine calmă, iar la a doua întâlnire, când i-a spus din nou că nu vinde acțiunile, „acesta s-a enervat și s-a răstit puțin la mine".

Mai mult, în declarația din 27.09.2011, dată în fața instanței (f. 1397 vol. XI), partea civilă a precizat că inculpatul M. G. nu i-a spus că o va da în judecată dacă nu achită penalitățile.

De altfel, partea civilă a făcut afirmații contradictorii chiar în cadrul confruntării cu M. G., susținând, pe de o parte, că acesta i-a spus să meargă să ridice banii de pe acțiuni de la oficiul poștal unde funcționa punctul de lucru al Active Internațional, iar, pe de altă parte, că femeia de la SVM ACTIVE, care i-a dat să semneze niște documente, i-a spus să se prezinte în 2-3 zile la punctul de lucru de vis-a-vis de magazin pentru a ridica contravaloarea acțiunilor.

Or, afirmațiile făcute de partea civilă cu ocazia confruntării, sunt contradictorii și față de cele făcute cu ocazia atât a declarației din 01.03.2005 dată în faza la urmărire penală, cât și a declarației dată în fața instanței, potrivit cărora, sub „presiunea" din biroul lui M. G., partea civilă ar fi semnat niște documente date de inculpata B. M. și de o persoană de la contabilitatea societății, fără a ști ce semnează, iar, ulterior, ar fi aflat că reprezentau actele pentru vânzarea acțiunilor către inculpat, aceasta cu atât mai mult cu cât, în cadrul confruntării cu inculpatul P. L., partea civilă a precizat că nu știe cui a vândut acțiunile (proces-verbal din 18.05.2005 – f. 99-100 vol. II dup).

Însă, analizând aceste contradicții ale părții civile A. M., instanța de fond a reținut că, spre deosebire de celelalte părți civile, acestea sunt simple contradicții, care se regăsesc frecvent într-un act procedural precum declarația unei persoane.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că aceste contradicții nu privesc elemente esențiale referitoare la existența în sine a șantajului, care să ridice semne de întrebare cu privire la realitatea susținerilor părții civile A. M., cum este în cazul celorlalte părți civile, ci privesc doar o . aspecte nerelevante, cum ar fi atitudinea calmă sau nu a inculpatului M. G., persoana care i-ar fi spus unde să meargă pentru a ridica banii reprezentând contravaloarea acțiunilor vândute, faptul cunoașterii sau nu a cumpărătorului acțiunilor, persoana care a avut inițiativa propunerii compensării datoriilor cu dividendele deținute.

Instanța de fond a reținut că, spre deosebire de celelalte părți civile, susținerile părții civile A. M. se și coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, nefiind contrazise de acestea.

Mai mut, instanța de fond a reținut că susținerile părții civile A. M. sunt chiar confirmate de declarația martorei oculare A. A., care a asistat personal la momentul în care inculpatul M. G. i-a propus să dea acțiunile în contul datoriilor, în cuantum de 150 milioane lei (f. 380 vol. IX).

De altfel, aceeași declarație a martorei A. A. este și cea care clarifică contradicțiile existente în declarația părții civile A. M., stabilind în mod cert faptul că inculpatul M. G. i-a sugerat părții civile să își vândă acțiunile în contra datoriilor, în cazul în care nu ar fi reușit să achite datoriile riscând să fie evacuată.

Pe de altă parte, spre deosebire de celelalte părți civile, în raport de cronologia împrejurărilor de fapt vizând stabilirea penalităților datorate de societatea comercială deținută de partea civilă, achitarea acestora și vânzarea acțiunilor pe piața RASDAQ, rezultată din înscrisurile de la dosar, în cazul părții civile A. M. s-a constatat o . aspecte care confirmă vânzarea acțiunilor sub amenințarea de către inculpatul M. G. cu evacuarea din spațiul comercial, determinată de neplata penalităților.

Astfel, la data de 21.03.2002, în calitate de asociat și reprezentant al ., partea civilă A. M. a efectuat la serviciul contabilitate al . punctajul debitelor restante și calculul penalităților de întârziere, semnând procesul-verbal de punctaj împreună cu B. S., contabilul șef al B. O., și însușindu-și datoria totală stabilită la valoarea de_ lei (rol). (f. 2427 vol. XIV).

S. comercială AM MARICARM SRL a achitat integral suma datorată în perioada 26.03._02 (conform documentelor depuse la dosarul cauzei) (f. 1293-1296 vol. XI), în timp ce partea civilă A. M. și-a vândut acțiunile B. la scurt timp după achitarea debitelor și penalităților, respectiv la data de 02.04.2002, la prețul pieței, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză contabilă judiciară (audit) efectuată în cauză (f. 39 din expertiză, f. 227-233 vol. XII dup), ceea ce ar dovedi imposibilitatea obiectivă a existenței vreunei amenințări cu evacuarea pentru neplata penalităților.

Cu toate acestea, partea civilă a semnat contractul de intermediere la data de 28.03.2002 (f. 227-233 vol. XII dup).

În condițiile în care s-a apreciat că din materialul probator reiese în mod cert atât faptul că inculpatul M. G. a amenințat-o pe partea civilă A. M. cu evacuarea în cazul în care nu își plătește datoriile, aspect confirmat de martora oculară A. A., cât și faptul că în acea perioadă partea civilă avea într-adevăr datorii, aspecte la care se adaugă și faptul că partea civilă a semnat contractul de intermediere cu societatea de valori mobiliare în vederea vânzării acțiunilor exact în acea perioadă, până la achitarea totală a datoriilor, instanța de fond a conchis fără niciun dubiu în sensul că, într-adevăr, a existat acea acțiune din partea inculpatului M. G. de amenințare a părții civile A. M. cu evacuarea în cazul în care aceasta nu își plătește datoriile, însoțită de sugestii în a-și vinde acțiunile pentru obținerea banilor necesari pentru achitarea în integralitate a datoriilor.

În aceste condiții, s-a reținut ca fiind practic irelevant dacă partea civilă a cedat sau nu amenințării și a vândut acțiunile, irelevant fiind astfel și dacă partea civilă și-a vândut acțiunile B. ulterior achitării debitelor și penalităților, cum s-a dovedit a fi în cauză.

Însă, acționând în acest sens, inculpatul tot nu a săvârșit infracțiunea de șantaj, deoarece simpla sugestie a provenienței banilor pentru achitarea datoriilor și amenințarea cu exercitarea unui drept (evacuarea pentru neplata datoriilor) nu reprezintă infracțiune. În acest sens relevant este și faptul, de necontestat, că și potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, așa-zisa „amenințare" cu exercitarea unei acțiuni judiciare sau a unui alt drept legal (cererea formulată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești) nu poate constitui un mijloc de realizare a acțiunii de constrângere incriminată prin dispozițiile art. 194 Cod penal.

Nefiind infracțiune, fapta săvârșită deci de inculpatul M. G. la adresa părții civile A. M. nu este prevăzută de legea penală.

La fel și în ceea ce o privește pe partea civilă Ș. P., instanța de fond a reținut că aceasta a afirmat în fața instanței (f. 1602 vol. XII) că, în ceea ce o privește, "lucrurile au decurs asemănător cum au decurs pentru celelalte părți civile, respectiv părți vătămate, fiind o campanie de intimidare a femeilor care dețineam funcții de administrator", fiind amenințate de „conducere" că vor fi date afară dacă nu „cedează" acțiunile. T. venea foarte des la ea să o convingă să cedeze acțiunile, aceasta fiind singura modalitate de a-și păstra locul de muncă, așa cum s-a întâmplat în cazul lui G.. În luna martie 2002, după ce i s-a comunicat că datorează penalități de aproximativ 58.000.000 lei (rol), „sub presiune și limbaj violent" a fost nevoită să-și vândă acțiunile în birou la M. G., unde a fost chemată inculpata B. M. și a semnat „o hârtie".

În primul rând, s-a observat, și în cazul acestei părți civile, contradictorialitatea unor afirmații, nerelevante însă sub aspectul existenței sau nu a infracțiunii de șantaj, privind existența unor presiuni care ar fi determinat-o să vândă acțiunile „la prețul impus" de M. G., respectiv de 1.200 lei/acțiune, așa cum menționează în declarația de la urmărire penală, față de realitatea rezultată din raportul de expertiză efectuat în cauză, potrivit căruia partea civilă a vândut acțiunile la prețul pieței din ziua tranzacției, respectiv 2.600 lei/acțiune.

Pe aceeași linie se înscrie și afirmația făcută în fața instanței, în sensul că a semnat actele privind tranzacția cu acțiuni în biroul lui M. G., în contradicție cu declarația de la urmărire penală, în care menționează că tranzacția s-a făcut la punctul de lucru al SVM Active Internațional.

De altfel, partea civilă s-a mai contrazis și cu privire la evacuările efectuate în B. O.. În acest sens, s-a reținut că partea civilă, după ce a arătat mai întâi că avea cunoștință de la colegi că mai multe persoane erau în pericol de a fi evacuate, a precizat apoi că, până la vânzarea acțiunilor sale, fusese evacuată numai firma lui G. G..

Însă, analizând aceste contradicții ale părții civile, instanța de fond a reținut că, spre deosebire de celelalte părți civile, acestea sunt simple contradicții, care se regăsesc frecvent într-un act procedural precum declarația unei persoane.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că aceste contradicții nu privesc elemente esențiale referitoare la existența în sine a șantajului, care să ridice semne de întrebare cu privire la realitatea susținerilor părții civile Ș. P., cum este în cazul celorlalte părți civile, ci privesc doar o . aspecte nerelevante, cum ar fi prețul acțiunilor, locul în care s-ar fi încheiat tranzacția.

De altfel, spre deosebire de celelalte părți civile, susținerile părții civile Ș. P. se și coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, nefiind contrazise de acestea.

Mai mult, instanța de fond a reținut că susținerile părții civile Ș. P. sunt chiar confirmate de declarația martorei M. M., martoră care a asistat personal la momentul în care partea civilă era supărată și plânsă că inculpatul M. G. i-a cerut să vândă că altfel va fi evacuată (f. 210 vol. IX).

Pe de altă parte, spre deosebire de celelalte părți civile, în raport de cronologia împrejurărilor de fapt vizând stabilirea penalităților datorate de societatea comercială deținută de partea civilă, achitarea acestora și vânzarea acțiunilor pe piața RASDAQ, rezultată din înscrisurile de la dosar, în cazul părții civile Ș. P. s-a constatat cu adevărat o . aspecte care confirmă vânzarea acțiunilor sub amenințarea de către inculpatul M. G. cu evacuarea din spațiul comercial, determinată de neplata penalităților.

Or, în condițiile în care din materialul probator reiese în mod cert atât faptul că inculpatul M. G. a amenințat-o pe partea civilă Ș. P. cu evacuarea în cazul în care nu își plătește datoriile, aspect confirmat de martora M. M., cât și faptul că în acea perioadă partea civilă avea într-adevăr datorii (la data de 18.03.2002 avea datorii de 58 milioane lei – f. 249 vol. IV), aspecte la care se adaugă și faptul că partea civilă a și semnat contractul de intermediere cu societatea de valori mobiliare în vederea vânzării acțiunilor deținute în acea perioadă, anterior achitării datoriilor (la data de 19.03.2002 a semnat contractul de intermediere – f. 249 vol. IV, în ziua următoare, respectiv în data de 20.03.2002 a vândut acțiunile - f. 131-136 vol. XIII, iar imediat după vânzarea acțiunilor a achitat penalitățile, respectiv la data de 21.03.2002 (f. 131-136 vol. XIII), instanța de fond a conchis fără dubiu în sensul că, într-adevăr, a existat acea acțiune din partea inculpatului M. G. de amenințare a părții civile Ș. P. cu evacuarea în cazul în care aceasta nu își plătește datoriile, însoțită de sugestii în a-și vinde acțiunile pentru obținerea banilor necesari pentru achitarea în integralitate a datoriilor.

Însă, acționând în acest sens, inculpatul tot nu a săvârșit infracțiunea de șantaj, deoarece simpla sugestie a provenienței banilor pentru achitarea datoriilor și amenințarea cu exercitarea unui drept (evacuarea pentru neplata datoriilor) nu reprezintă infracțiune. În acest sens relevant este și faptul, de necontestat, că și potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, așa-zisa „amenințare" cu exercitarea unei acțiuni judiciare sau a unui alt drept legal (cererea formulată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești) nu poate constitui un mijloc de realizare a acțiunii de constrângere incriminată prin dispozițiile art. 194 Cod penal.

Nefiind infracțiune, fapta săvârșită deci de inculpatul M. G. la adresa părții civile Ș. P. nu este prevăzută de legea penală.

Pe lângă toate aceste aspecte relatate mai sus, legate de părțile civile și de existența sau inexistența faptei sau de caracterul penal sau nepenal al acestei fapte presupusă a exista, instanța de fond a precizat că declarațiile părților civile V. L., Z. S., V. E., C. BĂNUȚA, G. I., S. L. și A. M. - sub aspectul nejustificării susținerilor referitoare la pretinsele stări de tensiune, amenințări cu evacuarea și ilegalități în activitatea de administrare ale inculpatului M. G. – au fost privite și în raport de un mijloc de probă - concludent și obiectiv - depus de apărare la termenul din 24.05.2011, respectiv scrisoarea întocmită de către un grup de administratori ai Asociatului 2 și acționari ., înregistrată la această societate sub nr. 1527/17.05.2002 și adresată Directorului general M. G., semnată și de către persoanele susmenționate (f. 826 vol. X).

De altfel, s-a reținut că acest înscris a contribuit și el la întreținerea acelei îndoieli rezonabile care a condus instanța la concluzia nevinovăției inculpaților și chiar la infirmarea afirmațiilor părților civile referitoare la o așa-zisă „stare generală de tensiune și presiune” creată împotriva persoanelor care dețineau spații în magazinul B. O. și care dețineau și acțiuni la această societate, toate tranzacțiile fiind realizate până la data semnării scrisorii respective.

Or, examinarea acestui înscris permite constatarea unei situații de fapt indubitabile, contrară conținutului declarațiilor formulate în acuzarea inculpaților, și anume că, în luna mai 2002, după ce procedaseră la vânzarea acțiunilor deținute la ., părțile civile V. L. (a vândut acțiunile la 28.11.2001), Z. S. (a vândut acțiunile la 12.12.2001), V. E. (a vândut acțiunile la 23.10.2001), C. BĂNUȚA (a vândut acțiunile la 23.11.2001 și 02.04.2002), G. I. (a vândut acțiunile la 28.03.2002), S. L. (a vândut acțiunile le 21.11.2001) și A. M. (a vândut acțiunile la 02.04.2002) și-au exprimat poziția de apreciere și susținere a acțiunilor întreprinse de către Directorul general M. G. în legătură cu investiția la sistemul de climatizare a magazinului.

În acest sens, instanța a reținut că, din conținutul înscrisului - mijloc de probă - la care s-a făcut referire, rezultă că actualele pretinse „persoane vătămate” prin acțiunile inculpatului M. G., în realitate, în perioada în care s-a realizat vânzarea acțiunilor și imediat după aceasta (deci într-o perioadă de timp mult mai apropiată de momentul în care se susține că s-au săvârșit faptele), apreciau pozitivă activitatea inculpatului în funcția de conducere a ., susținând că a dat curs „în mod onest și prompt" cererii privind investiția la instalația de aer condiționat și precizând că „subsemnații considerăm că nu trebuiau returnați banii către Asociatul 2 din cauza câtorva patroni ai unor societăți care au si restante la plată față de .”.

Prin urmare, s-a apreciat că prin această scrisoare se dovedește tocmai adevărata stare de fapt și de natură psihică, volitivă a majorității persoanelor ce dețineau spații în asociere cu ., fiind apreciate acțiunile Directorului general M. G. cu privire la inițiativa de investiție în realizarea unei instalații de aer condiționat, care, practic a fost blocată prin acțiunile „câtorva patroni ai unor societăți care au și restanțe la plată față de .”, în condițiile în care plângerea penală a acestor „patroni” viza explicit și acțiunile referitoare la strângerea fondurilor necesare realizării instalației de aer condiționat, considerată o măsură abuzivă de semnatarii plângerii.

A mai reținut instanța de fond că acest înscris are o valoare probatorie indiscutabilă și sub aspectul relevării unei situații de fapt reale, contrare totuși acuzațiilor aduse inculpaților în prezenta cauză, anume aceea că, la mijlocul anului 2002, exista o stare conflictuală creată de câțiva patroni care înregistrau restante în executarea obligațiilor contractuale fată de ., în fapt fiind vorba despre părțile civile G. G., Z. S., D. N., HAUCA A. M. și P. MIHADELA E., ale căror societăți comerciale, în final, au fost evacuate în urma procedurilor judiciare și în condiții absolut legale.

Totodată, acest mijloc de probă are și valența de a confirma declarațiile unor persoane considerate părți vătămate prin actul de inculpare, respectiv P. I., M. D., P. M. și I. T., care au susținut în fata instanței inexistența vreunei acțiuni de constrângere exercitată de către inculpați pentru determinarea vânzării acțiunilor B., această poziție fiind în acord cu cea exprimată prin semnarea scrisorii adresată directorului general M. G. la 17.05.2002.

Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsele acțiuni de șantaj reclamate de persoanele care s-au constituit părți civile, dar care nu și-au vândut acțiunile deținute la ., respectiv părțile civile G. G., Z. S., D. N., P. MIHADELA E., HAUCA A. M., STANCULETU D. și STANCULETU V., în principal, s-a reținut, așa cum s-a arătat anterior în analiza obiectului judecății în prezenta cauză în raport de art. 317 Cod procedură penală. (f. 113-116) că pretinsele acțiuni de șantaj afirmate de aceștia nu formează obiectul sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 105/P/2004 al PNA.

Oricum, analizând susținerile acestor părți civile, s-a constatat, pe lângă faptul că acestea nu și-au vândut acțiunile, pe care le dețin de altfel și în prezent, că, în raport de ansamblul probator al cauzei, se impune cenzurarea cu cât mai multă obiectivitate a declarațiilor acuzatoare la adresa inculpaților, având în vedere situația conflictuală, din punct de vedere juridic și financiar, ce s-a creat între societățile aparținând numiților G. G., Z. S., D. N., P. Mihadela E., Hauca A. M. și ., ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale de către societățile comerciale respective, conflicte juridice soluționate definitiv pe cale judiciară, cu consecința evacuării acestora din spatiile deținute și a obligării lor la plata unor sume de bani semnificative.

De altfel, situația juridică conflictuală existentă între societățile aparținând părților civile sus menționate și . a fost recunoscută și de către părțile civile. În acest sens, s-a reținut faptul că partea civilă Z. S., în confruntarea cu inculpatul M. G. din 23.05.2005, a precizat expres: „Nu sunt în relații bune cu M. G. pentru că societatea mea e în proces cu B. O.” (f. 418 vol. I dup).

În mod evident, o asemenea situație a determinat și crearea unei atitudini personale subiective, manifestată inclusiv prin acțiuni și afirmații nefondate de către persoanele sus-menționate la adresa conducerii ., în condițiile în care, după . noului Consiliu de Administrație, nu s-a mai acceptat neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale de către firmele asociate cu . și nici anularea penalităților de întârziere (f. 507 vol. X), ceea ce a condus la lipsirea așa-ziselor părți civile de posibilitatea obținerii unor foloase personale, prin firmele proprii, în detrimentul ., așa cum se întâmpla până la instalarea noii conduceri.

Or, toate aceste aspecte legate de subiectivismul acestor părți civile reies din probatoriul administrat în cauză.

Astfel, Raportul de constatare al specialistului DNA din 16.06.2005 (f. 91-92 vol. III dup) stabilește, în mod categoric și indubitabil, că: „Din analiza desfășurătoarelor în care au fost calculate penalitățile și datoriile Asociatului 2 către ., puse la dispoziția PNA, rezultă că, în perioada 25.01._02, . calculat în mod corect, în baza clauzelor prevăzute în contractele de asociere în participatie, penalitățile și datoriile în sarcina Asociatului 2" (deci că aceste penalități nu erau fictive). Într-adevăr, penalitățile au crescut începând din anul 2001, dar aceasta s-a datorat faptului că în anul 2000 aceste penalități nu au fost calculate.

Rezultă astfel, din chiar proba administrată de către DNA, că preocuparea noului consiliu de administrație al . pentru stabilirea obligațiilor de plată restante și a penalităților datorate de către firmele asociate pentru exploatarea spațiilor comerciale, implicit cele aparținând tuturor persoanelor constituite parte civilă, s-a manifestat în limitele legii și ale prevederilor contractuale, fiind pe deplin justificată de exercitarea mandatului de administrare în interesul legitim al . și al acționarilor acestei societăți, cei mai mulți dintre aceștia neavând interese particulare rezultate din deținerea unor spații comerciale în asociere.

Din această perspectivă, este relevantă precizarea a două aspecte punctuale în ceea ce privește legitimitatea acțiunilor întreprinse de către conducerea . pentru recuperarea debitelor restante, respectiv stabilirea datoriilor, calculul penalităților de întârziere, notificarea societăților comerciale debitoare pentru achitarea datoriilor și acționarea în judecată a celor care nu au înțeles să-și îndeplinească obligațiile contractuale, și anume: Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor . 22.06.2000 (anterioară preluării atribuțiilor de către noul consiliu de administrație) prin care au fost anulate penalitățile de întârziere aferente perioadei 01.01._99 (f. 2767-2776 vol. XV) și acțiunea judiciară promovată de Broadhurst Investment LTD, ce deținea 10% din acțiunile B. O., pentru anularea acestei hotărâri A., cerere admisă prin sentința comercială nr._/06.11.2003 a Tribunalului București-Secția a Vl-a comercială (f. 2763-2766 vol. XV).

De altfel, ulterior acestei sentințe, partea civilă Z. S., împreună cu părțile civile Hauca A. M. și P. Mihadela E., dar și martorul Ș. M., ale căror firme înregistrau debite restante și penalități, au formulat și înregistrat și o plângere penală, nr._/23.04.2002, împotriva directorului M. G. și a contabilului șef B. S. „cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals" (în cuprinsul căreia se susținea și că s-au calculat greșit penalități de către contabilul S. B.). Or, plângerea astfel formulată s-a finalizat, urmare a referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (f. 402 vol. I dup), printr-o soluție de scoatere de sub urmărire penală (f. 347 vol. I dup), plângerea formulată împotriva acestei soluții fiind respinsă definitiv (f. 2677-2681 vol. XV).

În raport de aceste elemente și de contextul real al derulării conflictelor judiciare dintre . și firmele aparținând acestor părți vătămate, care nu și-au vândut acțiunile B. (pentru că nu au dorit a proceda în acest sens sau pentru că acțiunile nu au putut fi vândute fiind blocate la RRA prin sentință judecătorească, cum este cazul părții civile Hauca A. M. – f. 1250 vol. XI, f. 1278-1279 vol. XI), rezultă imposibilitatea obiectivă de existență a unor pretinse acțiuni de șantaj, inclusiv sub aspectul unor „amenințări" cu plata de penalități ori cu evacuarea abuzivă din spațiile comerciale folosite de firmele respective.

Și oricum, având în vedere situația datoriilor acestor societăți, instanța de fond a reținut ca relevant și faptul, de necontestat, că potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, așa-zisa „amenințare" cu exercitarea unei acțiuni judiciare sau a unui alt drept legal (cererea formulată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești) nu poate constitui un mijloc de realizare a acțiunii de constrângere incriminată prin dispozițiile art. 194 Cod penal.

În concret, în ceea ce privește situația . SRL, firma părții civile Z. S., instanța de fond a reținut că aceasta a fost notificată în mod repetat cu privire la încălcarea obligațiilor contractului de asociere, în datele de 16.11.1999, 03.12.2001 (f. 1702 vol. XII).

În acest sens este și notificarea nr. 1654/21.11.2001 cu privire la încălcarea repetată a obligațiilor contractului de asociere, inclusiv prin înregistrarea unor restanțe de plată în valoare de 77.705.677 lei și 8586 USD, la care se adaugă penalități de întârziere, fiind convocată pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă la data de 10.12.2001 (f. 377-379 vol. I dup).

Or, potrivit procesului-verbal de conciliere din 10.12.2001, partea civilă Z. S. nu a fost de acord cu situația debitelor, a recunoscut nedepunerea deconturilor asocierii conform contractului și întârzierile în executarea obligațiilor de plată scadente, dar a considerat că nu au fost mai mari de 60 zile, iar, în final, a revenit asupra intenției de stingere amiabilă a litigiului (f. 239-240 vol. I dup).

De altfel, având în vedere faptul că partea civilă tot nu achita penalitățile, acestea au continuat a crește, ajungând la un cuantum foarte mare. În data de 17.06.2002, partea civilă a achitat totuși suma de 100 milioane lei (f. 2652 vol. XV), dar fără a se acoperi debitul datorat. Având în vedere aceste datorii, precum și faptul încălcării repetate a obligațiilor contractului de asociere, la data de 10.09.2002, . a intentat acțiune împotriva societății deținute de partea civilă Z. S., hotărârea de evacuare fiind pronunțată în data de 15.04.2003 (f. 424-434 vol. I dup).

Penalitățile au curs însă în continuare și după evacuarea efectivă a societății conduse de Z. S. din data de 16.06.2003 (f. 436 vol. I dup), prin notificare de la data de 16.06.2003, aducându-i-se la cunoștință acesteia faptul că are datorii în cuantum de aproximativ 95 milioane lei.

În ceea ce privește situația ., firma părții civile HAUCA A. M., instanța de fond a reținut că aceasta a fost notificată la data de 17.09.2001 cu privire la încălcarea repetată a obligațiilor contractului de asociere, inclusiv prin înregistrarea unor restanțe de plată în valoare de 10.000.000 lei (f. 1050 vol. XI), fiind convocată pentru concilierea litigiului la 28.11.2001, când s-a întocmit procesul-verbal de conciliere directă (f. 1094 vol. XI).

Ulterior, penalitățile au continuat să crească, nefiind achitate, astfel că la data de 31.01.2002, s-a emis o nouă notificare pentru suma de 50 milioane lei (f. 1097 vol. XI).

La data de 18.02.2002, penalitățile au ajuns în cuantum de 200 milioane lei (f. 1099 vol. XI), partea civilă achitând doar un cuantum de 76 milioane lei, în luna martie 2002 (f. 2568-2570 vol. XIV), astfel că la data de 05.04.2002 s-a introdus acțiune în justiție contra societății conduse de partea civilă, evacuarea fiind pronunțată la data de 30.10.2003 (f.655-666 vol. X).

Până la punerea în executare a sentinței, la data de 22.12.2003, s-a încercat din nou concilierea cu partea civilă pentru plata datoriilor, ocazie cu care s-a propus și compensarea cu plata dividendelor (f. 68 vol. V dup, f. 1243 vol. XI).

În ceea ce privește situația ., firma părții civile P. MIHADELA, instanța de fond a reținut că aceasta a fost notificată la data de 18.05.2000 cu privire la încălcarea repetată a obligațiilor contractului de asociere, inclusiv prin înregistrarea unor restanțe de plată în valoare de 50.000.000 lei (f. 1963 vol. XII), apoi la data de 16.06.2001 privind înregistrarea unor restanțe de plată în valoare de 19.000.000 lei (f. 2047 vol. XII).

Ulterior, la data de 10.08.2001 s-a introdus acțiune în justiția contra societății conduse de partea civilă, sentința fiind pronunțată la data de 08.03.2004 (f. 316 vol. XVI dup), iar evacuarea având loc la data de 27.05.2004 (f. 644 vol. X).

Nici pe parcursul procesului, partea civilă nu a achitat datoriile, motiv pentru care acestea au ajuns la data de 17.06.2002 la un cuantum de 150 milioane lei (f. 2581 vol. XIV).

În ceea ce privește situația . SRL, firma părților civile S. D. și S. V., instanța de fond a reținut că potrivit procesului-verbal de punctaj din data de 12.12.2002, aceasta avea înregistrate datorii în cuantum de 57 milioane lei (f. 235 vol. I dup), potrivit procesului–verbal de punctaj din data de 25.06.2003, datorii în cuantum de 1 miliard lei (f. 234 vol. I dup), iar conform celui din 12.12.2003 și 17.12.2003 – în cuantum de 157 milioane lei (f. 408 vol. XVI dup, respectiv f. 255 vol. II dup).

Având în vedere aceste datorii, precum și faptul încălcării repetate a obligațiilor contractului de asociere, în anul 2007, . a intentat acțiune împotriva societății conduse de părțile civile S. D. și S. V., sentințele fiind pronunțate în 22.02.2008 (f. 788-791 vol. X) și 30.03.2009 (f. 798-806 vol. X), fără însă a se proceda și la evacuare.

În ceea ce privește situația . SRL, firma părții civile D. N., instanța de fond a reținut că potrivit procesului-verbal de punctaj aferent perioadei 01-04.2001, aceasta avea înregistrate datorii în cuantum de 227.853 lei pe care le-a achitat la data de 03.05.2001 (f. 245 vol. II dup).

Ulterior, potrivit procesului-verbal de punctaj din data de 19.12.2001, aceasta avea înregistrate datorii în cuantum de 105 milioane lei (f. 241 vol. II dup), din care a achitat 10 milioane la 28.01.2002 (f. 242 vol. II dup).

Datorită datoriilor neachitate, partea civilă a și fost notificată în vederea evacuării la data de 17.06.2002 (f. 1574 vol. XI).

În ceea ce privește situația ., firma părții civile G. G., instanța de fond a reținut că aceasta a fost notificată în mod repetat cu privire la încălcarea repetată a obligațiilor contractului de asociere, în perioada 16.11.1999 – 04.05.2001, când, potrivit procesului verbal de punctaj, avea și datorii de 4 milioane lei (f. 2090 vol. XIII).

Având în vedere datoriile existente, precum și faptul încălcării repetate a obligațiilor contractului de asociere, . a intentat acțiune (ordonanță președințială) împotriva societății deținute de partea civilă G. G., având ca obiect evacuarea societății conduse de acesta, acțiune ce a fost admisă la data de 28.09.2001 (f.538-540 vol. X).

Sentința a fost pusă în executare și societatea evacuată la data de 10.10.2001 (f. 546 vol. X).

La data de 06.11.2001 sentința a fost casată cu trimitere spre rejudecare, iar la data de 16.11.2001 a fost suspendată contestația la executare ca rămasă fără obiect, evacuarea fiind efectuată deja (f. 541-543 vol. X).

Sentința dată în rejudecare a fost pusă în executare la 10.06.2003 (f.522-529 vol. X).

Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că, oricum, având în vedere situația datoriilor acestor societăți, este pe deplin justificată în cazul de față concluzia că presupusa „amenințare" cu exercitarea unei acțiuni judiciare sau a unui alt drept legal nu poate constitui un mijloc de realizare a acțiunii de constrângere incriminată prin dispozițiile art. 194 Cod penal, fiind, prin urmare, inutil a se mai verifica existența sau nu în realitate a acestei presupuse amenințări.

De altfel, și declarațiile martorilor audiați în cauză confirmă ideea că penalitățile existau încă de la început, întărind astfel concluzia instanței. În acest sens sunt declarațiile martorilor Hauca V., soțul părții civile Hauca A. M. (f. 464 vol. IX), Ș. M. (f. 371 vol. IX), P. A., soțul părții civile P. Mihadela E. (f. 420 vol. IX), Haralambrie I. (f. 381 vol. IX), Calaigiu T. (f. 463 vol. IX).

Analizând astfel toate aspectele menționate mai sus, instanța a concluzionat în sensul că, într-adevăr, în prezentul dosar se remarcă un vădit conflict de interese în care s-a aflat grupul restrâns de persoane ce au formulat plângerea penală, conflict determinat de contradicția dintre interesul lor particular - ca urmare a calității de asociați ai unor firme beneficiare a unor contracte de asociere în participațiune cu . - și interesul comun al tuturor acționarilor . - între care și părțile civile - care justifica și justifică pe deplin acțiunile legale întreprinse de conducerea societății pentru optimizarea profitului acesteia, inclusiv prin acțiuni judiciare de recuperare a datoriilor societăților aparținând persoanelor constituite părți civile.

Este cât se poate de evident că demersurile legale întreprinse de către inculpatul M. G., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație și Director general al . afectat interesele personale ale asociaților societăților care aveau contracte de asociere în participațiune, obișnuiți de vechea conducere să nu-și îndeplinească obligațiile contractuale în mod corespunzător, fără nicio consecință, inclusiv prin anularea penalităților de întârziere datorate pentru debitele restante.

Față de această situație, s-a reținut faptul că neexecutarea obligațiilor contractuale de către societățile comerciale aparținând persoanelor ce nu și-au vândut acțiunile, dar s-au constituit părți civile, a fost confirmată prin hotărâri judecătorești ori arbitrale, inclusiv sub aspectul legalității și temeiniciei cererilor de reziliere a contractelor și de obligare la plata unor importante sume de bani cu titlu de datorii restante și penalități de întârziere.

Astfel, prin sentința arbitrată nr. 97/10.06.2003 a Curții de Arbitraj de pe lângă CCIRMB, s-a dispus rezilierea contractului de asociere din culpa . civile G. G.), evacuarea societății și obligarea la plata sumelor de:

_ lei, reprezentând cotă de profit și penalități

52.596.647 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante

72.326.434 lei, reprezentând fond de rulment și penalități

2.490 USD și 69.917.442 reprezentând daune interese (f.522-529 vol. X)

Prin sentința comercială nr. 3297/08.03.2004 a Tribunalului București - Secția a Vl-a Comercială, s-a dispus rezilierea contractului de asociere din culpa . SRL (firma părții civile P. Mihadela E.), evacuarea societății și obligarea la plata sumelor de:

89.340.383 lei, reprezentând cotă de profit

70.270.162 lei, reprezentând penalități de întârziere

69.879.347 lei, reprezentând cotă cheltuieli de întreținere

55.678.089 lei, reprezentând penalități de întârziere (f. 632-634 vol. X).

Prin sentința arbitrată nr. 206/30.10.2003 a Curții de Arbitraj de pe lângă CCIRMB, s-a dispus rezilierea contractului de asociere din culpa . (firma părții civile Hauca A. M.), evacuarea societății și obligarea la plata sumelor de:

563 USD, reprezentând debit restant

17.934.859 lei, reprezentând penalități de întârziere (f. 655-666 vol. X).

Prin sentința arbitrată nr. 64/15.04.2003 a Curții de Arbitraj de pe lângă CCIRMB, s-a dispus rezilierea contractului de asociere din culpa . SRL (firma părții civile Z. S.), evacuarea societății și obligarea la plata sumei de_ lei, reprezentând cotă de profit, cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere (f. 424-434 vol. I dup).

Prin sentința arbitrată nr. 40/22.02.2008 a Curții de Arbitraj de pe lângă CCIR, s-a dispus rezilierea contractului de asociere din culpa . părților civile Stăculețu D. și S. V.), evacuarea societății și obligarea la plata sumei de 36.000 USD, reprezentând daune interese (f.788-791 vol. X)

Din acest punct de vedere, sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit cu care „hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale", astfel încât nu pot fi reținute susținerile acestor părți civile cu privire la pretinse amenințări vizând acționarea nelegală în judecată pentru datorii inexistente sau penalități nedatorate.

Pe de altă parte, instanța de fond a mai reținut că, printre persoanele care s-au constituit parte civilă se mai numără și numiții C. E., D. M. și S. T..

Or, în ceea ce privește constituirile de parte civilă ale acestor persoane, în principal, s-a reținut, așa cum s-a arătat anterior în cadrul analizei obiectului judecății în prezenta cauză, în raport de art. 317 Cod procedură penală. (f.113-116) că pretinsele acțiuni de șantaj afirmate de aceștia nu formează obiectul sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 105/P/2004 al PNA.

Pe de altă parte, în concret, în ceea ce o privește pe partea civilă C. E., instanța de fond a reținut că, atât din conținutul cererii de constituire de parte civilă formulată în instanță, cât și din conținutul declarației sale din faza de urmărire penală (f. 215 vol. II dup), dar și în raport de declarația din 21.06.2011, dată în fața instanței (f. 978-980 vol. X) și de probele propuse și administrate în faza de cercetare judecătorească, s-a constatat inexistența vreunui act de șantaj reclamat de susnumita.

În acest sens, instanța de fond a reținut că partea civilă C. E. a formulat plângere cu privire la pretinse acțiuni de tulburare a activității societății sale (f. 3 vol. V dup), și nicidecum de șantaj, ce au format obiectul unui litigiu comercial soluționat de Judecătoria Sectorului 2 București prin sentința nr. 8111/04.11.2004, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 111/16.02.2005 a Tribunalului București (f. 2507 vol. XIV).

Acest litigiu comercial a fost determinat de refuzul părții civile C. E. de a accepta relocațiunea altui spațiu în afara celui utilizat la subsolul magazinului B. O. - la momentul renovării întregului subsol alimentar al magazinului - refuz urmat de golirea și părăsirea spațiului comercial la data de 11.08.2004 (f. 2513 vol. XIV), dar și în condițiile în care susnumita a încălcat prevederile contractului de asociere, subînchiriind o parte a spațiului deținut în baza acestui contract.

Acest aspect este dovedit de actele depuse la dosarul cauzei în apărare, din care rezultă că firma . părții civile C. E., fără acordul asociatului ., a subînchiriat o parte din spațiul comercial firmelor . (care comercializa bijuterii din aur) și . (pentru comercializarea de produse alimentare).

În acest context, s-a menționat și faptul că, anterior acestui litigiu, partea civilă a primit un preaviz pentru încetarea contractului, la data de 30.04.2004 (f. 49 vol. V dup), urmat de o notificare pentru evacuare, la data de 03.08.2004 (f. 107 vol. IV), dar și somație pentru renovarea spațiului la data de 06.08.2004 (f. 46 vol. V dup).

Pe de altă parte, în declarația dată în faza cercetării judecătorești, partea civilă C. E. a relatat o . aspecte referitoare la schimbarea profilului activității societății sale, care a determinat situația litigioasă dintre aceasta și ., invocând „dificultăți" și „neînțelegeri" avute cu conducerea acestei societăți, care la fel nu reprezintă fapte de natură penală și, cu atât mai puțin, vreun act material de șantaj.

Mai mult decât atât, din actele dosarului reiese și faptul că partea civilă C. E. nici nu a avut datorii, ceea ce relevă și faptul că nu a existat vreo situație financiară conflictuală între firma sa și ., care să fi reprezentat o potențială sursă de temere sub aspectul activității desfășurate în spațiul magazinului B. O.. În acest sens, se contată că în perioada 07.2003 – 10.2003, partea civilă figura cu 0 (zero) datorii (f. 1354 vol. XIV), la fel și la data de 17.05.2003 (f. 131 vol. IV) și la data de 22.07.2004 (f. 133 vol. IV),

De altfel, sub aspectul inexistenței infracțiunii de șantaj, s-a reținut că partea civilă a și recunoscut că nu a deținut acțiuni B. (aspect confirmat de expertiza efectuată în cauză – f. 49 din expertiză), menționând numai că, în perioada 2001-2002, inculpatul M. G. i-ar fi solicitat soțului său C. M., care deținea și deține și în prezent un număr de acțiuni, să i le vândă, însă soțul său a refuzat, fără a face referire la vreo amenințare.

În ceea ce o privește pe partea civilă D. M., instanța de fond a reținut că nici declarațiile acesteia, atât din faza de urmărire penală (f. 178 vol. II dup), cât și din cursul cercetării judecătorești (f. 955 vol. X) nu sunt susținute de niciun fel de probe certe care să confirme acuzațiile aduse astfel încât să înlăture prezumția de nevinovăție a inculpatului M. G..

Din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că nu este de neglijat aspectul că partea civilă și-a vândut acțiunile în luna noiembrie 2001 (06.11.2001 – f.42 din expertiză), deci după o lungă perioadă de timp de la „crearea traumelor psihice” în condițiile relatate.

Or, câtă vreme penalitățile au fost stabilit la mult timp după vânzarea acțiunilor se ridică o serioasă îndoială cu privire la temeinicia susținerilor părții civile D. M. din declarația dată în fața instanței, potrivit cărora, „în luarea deciziei de a ceda acțiunile", relevantă ar fi fost o discuție dintre R. M. și inculpatul P. L., în care acesta din urmă i-ar fi spus că îl va evacua dacă nu cedează acțiunile, lucru de care „s-a temut" atât el, cât și ea.

De altfel, partea civilă R. M. nici nu a făcut vorbire în declarațiile sale despre o asemenea discuție care să fi existat în realitate.

Mai mult, în ceea ce privește presiunea psihică care ar fi fost creată asupra lui R. M. și care ar fi determinat-o și pe partea civilă D. M. să-și vândă acțiunile, după cum am mai precizat, aceasta nu are, în opinia instanței, valoarea unui șantaj.

Mai mult decât atât, chiar partea civilă însăși a relatat la un moment dat că nu a discutat niciodată cu inculpatul despre vânzarea acțiunilor.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut inexistența faptei de șantaj în ceea ce o privește pe această parte civilă.

În ceea ce îl privește pe partea civilă S. M. T., instanța de fond a reținut că acesta nu a dat niciodată o declarație și nici nu a formulat vreo plângere, astfel că, cu atât mai mult, nu există nici un temei care să justifice calitatea sa procesuală de parte civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) (persoanele vătămate D. M., P. I., P. M., I. T. și M. D., părțile vătămate D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L.) și lit. b) (părțile vătămate Ș. P. și A. M.) Cod procedură penală, instanța de fond a achitat pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal

V. Cu privire la fapta de șantaj reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului P. L., instanța de fond a reținut că deși, într-adevăr, nici din rechizitoriu și nici din susținerile părților civile nu rezultă în mod concret care ar fi implicarea concretă a inculpatului P. L. alături de inculpatul M. G. în presupusa activitate de șantaj, analizând, totuși, cuprinsul rechizitoriului, privind presupusa acțiune complexă care ar fi fost săvârșită de cei doi inculpați, instanța de fond a conchis că toate presupusele acte de șantaj reținute în sarcina inculpatului M. G. s-ar referi și la inculpatul P. L..

Prin urmare, considerând că aceleași acte ale inculpatului M. G. ar fi reținute și în sarcina inculpatului P. L. (aspect care reiese din încadrarea în drept din rechizitoriu, mai întâi fiind rezumată fapta inculpatului M. G., după care cea „a inculpatului P. L., care, împreună cu inculpatul M. G.…”), instanța de fond a reținut, fără a proceda la o inutilă repetițiune, că toate considerentele în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. și fapta de șantaj reținută în sarcina sa sunt aplicabile și inculpatului P. L..

Prin urmare, analizând în aceste condiții materialul probator administrat, pentru aceleași considerente reținute în cazul inculpatului M. G., instanța de fond a apreciat că în cauză nu au fost identificate probe certe, sigure, complete care să conducă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, nici la concluzia existenței presupuselor fapte ce ar forma obiectul infracțiunii de șantaj reținute în sarcina inculpatului P. L., existând îndoială și cu privire la vinovăția acestuia.

Cu toate acestea, instanța de fond a reținut și unele situații în care părțile civile fac referiri în concret la inculpatul P. L., aceste susțineri fiind analizate separat, acolo unde este cazul.

Astfel, instanța de fond a reținut că, în raport de pretinsele fapte ce formează obiectul infracțiunii de șantaj reținute de P. în sarcina inculpatului P. L., în ceea ce privește unele dintre persoanele considerate părți vătămate, respectiv D. M., P. I., P. M., M. D. și I. T., instanța a reținut, pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., inexistența vreunei acțiuni susceptibilă în a fi circumscrisă acestei infracțiuni, deci inexistența faptei de șantaj.

De altfel, instanța de fond a reținut că aceste persoane vătămate nici nu au făcut vreodată vreo referire la inculpatul P. L. și la presupuse acte de șantaj care să fi fost exercitate de acesta.

În ceea ce o privește pe partea vătămată constituită parte civilă D. E., pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., instanța de fond a reținut inexistența faptei de șantaj care să fi fost săvârșită de inculpatul P. L..

În același timp însă, instanța de fond a mai reținut și că, în ceea ce îl privește pe inculpatul P. L., partea civilă D. E. a făcut o . referiri, care trebuie totuși analizate de instanță.

Astfel, în declarația din data de 14.02.2005 din faza de urmărire penală (f. 168-169 vol. II dup), dar și cu ocazia confruntării sale cu inculpații M. G. și P. L. (procese-verbale din 18.05.2005 (f. 39-40, 97-98 vol. II dup), în esență, partea civilă a afirmat că a avut întâmplător o discuție cu P. Larențiu, care i-a dat de înțeles că nu poate obține acel document dacă nu le cedează acțiunile, fără însă a și indica modul în care acesta „i-a dat de înțeles”. Or, după cum mai precizat și anterior, nu orice presupunere a unei persoane considerată vătămată reprezintă acțiune de șantaj.

De altfel, în declarația din 24.05.2011, dată în fața instanței (f. 957-958 vol. X), partea civilă a menționat explicit, și cu privire la inculpatul P. L., că nu i s-a cerut expres de către niciunul dintre inculpați să-și vândă acțiunile.

Or, aceste aspecte au întărit concluzia instanței în sensul inexistenței faptei în ceea ce o privește pe partea civilă D. E..

În ceea ce o privește pe partea vătămată constituită parte civilă A. T., pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., instanța de fond a reținut inexistența faptei de șantaj care să fi fost săvârșită de inculpatul P. L..

În același timp însă, instanța de fond a mai reținut că, în ceea ce îl privește pe inculpatul P. L., partea civilă a făcut o . referiri, care trebuie totuși analizate de instanță.

Astfel, în declarația din data de 24.02.2005 din faza de urmărire penală (f.197 vol. II dup), partea civilă A. T. a învederat faptul că a mers în biroul directorului M. G., care i-a spus că nu va primi documentul pentru că s-a judecat cu firma lui P. L., iar din discuție „a înțeles" că dacă nu va primi documentul vor curge alte penalități și va trebui să plece din B. O..

Însă, analizându-se aceste afirmații, s-a constatat că partea civilă A. T. nu a făcut referire la niciun act de amenințare întreprins de inculpatul P. L. asupra sa, ci doar la o discuție cu inculpatul M. G. în care a apărut și numele inculpatului P. L., într-un context în care partea civilă explica faptul că motivul presupusului refuz al inculpatului M. G. în a-i elibera acesteia documentul solicitat este legat de o „răzbunare” pentru că partea civilă s-a judecat cu societatea inculpatului P. L..

Or, aceste aspecte întăresc aceeași concluzie a instanței în sensul inexistenței faptei și în ceea ce o privește pe partea civilă A. T..

În ceea ce privește părțile civile C. BĂNUȚA, B. V. și V. E., instanța de fond a reținut, pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., inexistența vreunei acțiuni susceptibilă în a fi circumscrisă acestei infracțiuni, deci inexistența faptei de șantaj.

De altfel, instanța de fond a reținut că aceste persoane vătămate nici nu au făcut vreodată vreo referire la inculpatul P. L. și la presupuse acte de șantaj care să fi fost exercitate de acesta.

În ceea ce o privește pe partea vătămată constituită parte civilă CĂRĂULAȘU E., pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., instanța de fond a reținut inexistența faptei de șantaj care să fi fost săvârșită de inculpatul P. L..

În ceea ce privește părțile civile G. I. și M. M., instanța de fond a reținut, pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., inexistența vreunei acțiuni susceptibilă în a fi circumscrisă acestei infracțiuni, deci inexistența faptei de șantaj.

De altfel, instanța de fond a reținut că aceste persoane vătămate nici nu au făcut vreodată vreo referire la inculpatul P. L. și la presupuse acte de șantaj care să fi fost exercitate de acesta.

În ceea ce le privește pe părțile civile A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L., pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., instanța de fond a reținut inexistența faptei de șantaj care să fi fost săvârșită de inculpatul P. L..

De altfel, instanța de fond a reținut că părțile civile Z. S., B. G. și S. G. L. nici nu au făcut vreodată vreo referire la inculpatul P. L. și la presupuse acte de șantaj care să fi fost exercitate de acesta.

În ceea ce le privește pe părțile civile A. M. și Ș. P., pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G., instanța de fond a reținut că simpla sugestie a provenienței banilor pentru achitarea datoriilor și amenințarea cu exercitarea unui drept (evacuarea pentru neplata datoriilor) nu reprezintă infracțiune, prin urmare fapta săvârșită de inculpatul P. L. la adresa acestor părți civile nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens relevant este și faptul, de necontestat, că și potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, așa-zisa „amenințare" cu exercitarea unei acțiuni judiciare sau a unui alt drept legal (cererea formulată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești) nu poate constitui un mijloc de realizare a acțiunii de constrângere incriminată prin dispozițiile art. 194 Cod penal.

Aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G. sunt aplicabile și în cazul inculpatului P. L., și în ceea cele privește pe părțile civile G. G., Z. S., D. N., P. MIHADELA E., HAUCA A. M., STANCULETU D. și STANCULETU V., C. E., D. M. și S. T..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) (persoanele vătămate D. M., P. I., P. M., I. T. și M. D., părțile vătămate D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L.) și lit. b) (părțile vătămate Ș. P. și A. M.) Cod procedură penală., instanța de fond a achitat pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal

VI. Cu privire la faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei B. M. A., instanța de fond a reținut următoarele:

A. Cu privire la fapta de complicitate la șantaj care ar fi fost săvârșită de către inculpata B. M. A., instanța de fond a apreciat că fapta nu există.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitatea inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpata ar fi înlesnit-o, nu există.

Or, atâta timp cât nu există fapta care constituie în opinia Parchetului infracțiunea de șantaj (art. 10 lit. a) – fapta nu există), nu poate exista nici complicitatea la infracțiunea de șantaj. De asemenea, atâta timp cât nu există o faptă prevăzută de legea penală (art. 10 lit. b) – fapta nu e prevăzută de legea penală), nu poate exista nici complicitate la aceasta, care să fie prevăzută de legea penală.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, astfel cum este prezentată în rechizitoriu la încadrarea în fapt și în drept, fapta inculpatei B. M. nu reprezintă infracțiunea de șantaj, motiv pentru care se impune achitarea acesteia pentru inexistența faptei.

Astfel, infracțiunea de șantaj presupune exercitarea unei acțiuni de constrângere sau amenințare a unei persoane în sensul de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva, spre a dobândi în mod injust un folos, pentru el sau pentru altul.

Or, astfel cum este prezentată în rechizitoriu la încadrarea în fapt și în drept, fapta inculpatei B. M. nu reprezintă infracțiunea de șantaj.

Pentru a conchide în acest sens, instanța de fond a reținut, în primul rând, că infracțiunea de șantaj este o infracțiune contra persoanei, obiectul juridic principal al acesteia constând în relațiile sociale referitoare la libertatea morală a persoanei. Urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii o constituie încălcarea adusă libertății morale a persoanei.

Totodată, din punct de vedere al laturii obiective, infracțiunea de șantaj se realizează printr-o constrângere sau printr-o amenințare a unei persoane (în sensul de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva, spre a dobândi în mod injust un folos, pentru el sau pentru altul), deci printr-o acțiune de lezare a libertății morale a unei persoane, infracțiunea de șantaj existând indiferent dacă persoana constrânsă satisface sau nu pretenția făptuitorului. În același timp, infracțiunea de șantaj există indiferent dacă scopul este realizat sau nu, scopul săvârșirii infracțiunii, respectiv eventualul folos realizat prin săvârșirea infracțiunii, fiind o consecință, nu un aspect al infracțiunii de șantaj.

De asemenea, infracțiunea de șantaj se consumă în momentul exercitării constrângerii persoanei, prin violență sau amenințare, moment în care se produce urmarea socialmente periculoase constând în încălcarea libertății morale a victimei.

După ce s-a consumat, deci după ce persoana asupra căreia s-a exercitat acțiunea făptuitorului a fost constrânsă sau amenințată, creându-i-se acea stare de temere, nu se poate vorbi despre o infracțiune de șantaj, ci despre cel mult o implicare în satisfacerea de către persoana constrânsă sau amenințată a pretenției făptuitorului sau în realizarea folosului urmărit prin săvârșirea infracțiunii.

Prin urmare, eventuala implicare a unei persoane în realizarea laturii obiective a infracțiunii de șantaj, pentru a se circumscrie complicității la această infracțiune, trebuie să intervină până la momentul consumării infracțiunii de șantaj. Complicitatea posterioară nu există. Complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă, dar nicidecum posterioară, această concluzie fiind impusă chiar de definiția complicității – o activitate de înlesnire sau ajutor. Or, dacă infracțiunea s-a consumat, e prin esența sa imposibilă o complicitate, care ar presupune deci o înlesnire sau un ajutor acordat în săvârșirea acelei fapte, deci în consumarea acesteia.

Or, în cauza de față, P. reține că implicarea inculpatei B. M. a constat în deplasarea – ulterior realizării constrângerii sau amenințării și ulterior convingerii de către inculpați a persoanelor respective să-și vândă acțiunile - la sediul B. O. SA, în biroul inculpatului M. G., în scopul întocmirii înscrisurilor necesare tranzacționării de acțiuni persoanelor care erau șantajate de acesta, cunoscând acest lucru și profitând de starea lor de stres, fără comunicarea datelor absolut necesare pentru conștientizarea lor asupra a ceea ce fac, fără mențiunile referitoare la dată și oră, tocmai pentru a favoriza pe inculpați, fără comunicarea prețului din piață a acțiunilor și fixarea unuia arbitrar.

Tocmai de aceea a considerat instanța că, intervenind ulterior lezării libertății morale a persoanei – care reprezintă de altfel obiectul juridic al infracțiunii de șantaj -implicarea inculpatei B. M. A. nu se circumscrie infracțiunii de șantaj și nici complicității la infracțiunea de șantaj.

Având în vedere aceste considerente, nefiind reținută în sarcina inculpatei B. M. A. nicio altă acțiune care să se circumscrie complicității la șantaj, instanța de fond a reținut că fapta de complicitate la șantaj reținută în sarcina inculpatei B. M. A. nu există.

În aceste condiții, ținând cont de concluzia și de argumentele instanței expuse anterior, instanța de fond a considerat inutil a mai analiza dacă sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatei B. M. A. și dacă fapta astfel descrisă în rechizitoriu există, a fost săvârșită de către inculpată, cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Prin urmare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală., instanța de fond a achitat pe inculpata B. M. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de șantaj prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal

B. Cu privire la infracțiunea de complicitate la infracțiunile asimilate corupției, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art.11 și art.12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, analizând însă materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub raport obiectiv, lipsind însuși elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, constând în înlesnirea și ajutorul dat inculpaților M. G. și P. L. în săvârșirea infracțiunilor.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitățile inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpata le-ar fi înlesnit, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.11 și art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

Or, atâta timp cât activitățile inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpata le-ar fi înlesnit, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 11 și art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, nici faptele săvârșite de inculpata Bârligă M. A. nu pot întruni elementele constitutive ale complicității la aceste infracțiuni.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Mai mult, chiar dacă s-ar fi reținut că faptele inculpaților ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 11 și art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, s-ar fi impus în continuare achitarea inculpatei B. M. A., întrucât în cauză nu sunt probe certe, sigure, complete din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata, prin activitățile sale, i-ar fi putut ajuta pe inculpați să săvârșească infracțiunile de care au fost aceștia acuzați, mai ales ținând cont de mecanismul de realizare a tranzacțiilor la bursa RASDAQ.

De asemenea, o altă condiție a participației penale privește legătura subiectivă dintre participanți, mai precis, toți aceștia trebuie să fie animați de aceeași voință comună de a săvârși fapta prevăzută de legea penală, inexistentă în acest caz.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că neconsemnarea tuturor mențiunilor din actele de tranzacționare de către inculpata B. M. A. și completarea ulterioară a acestora de către altă persoană cu privire la dată, oră, date personale, preț, unele din ele chiar înainte de a se fi făcut transferul în conturi operaționale la RRA, confirmă faptul că nu inculpata B. M. A. s-a ocupat de întreaga activitate de tranzacționare. Or, în sarcina acestei alte persoane nu s-a reținut vreo formă de participație la infracțiunile deduse judecății. În acest condiții, instanța de fond a reținut că nu se poate considera că activitatea inculpatei B. A. ar putea atrage răspunderea ei penală pentru fapta astfel descrisă în rechizitoriu și reținută în sarcina sa. Cu atât mai puțin să se rețină vinovăția inculpatei în cauză, pentru presupusele tranzacții bursiere ilicite efectuate de alte persoane, având în vedere principiul personalității răspunderii penale.

De altfel, concluziile verificărilor efectuate de . asupra tranzacțiilor efectuate de . această perioadă (deci implicit și de inculpata Bârligă M. A.) au fost, în esență, în sensul că „nu a fost sesizată vreo abatere de la reglementările în vigoare” (adresa nr. 3480/20.05.2005), deci că aceste tranzacții constituie operațiuni obișnuite pe o piață de valori mobiliare (f. 42 din raportul de expertiză).

În același sens au fost și concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM. În acest sens, menționăm că, prin adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA (f. 229-231 vol. XI dup), CNVM a informat că „a întreprins propriile investigații asupra aspectelor semnalate de parchet, în privința tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de SVM Active International SA. Ca rezultat al acestor investigații, CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital”.

Acestea sunt confirmate și completate cu cele stabilite prin expertiza efectuată în cauză, ale cărei concluzii vor fi reținute de instanță, având în vedere că reprezintă o analiză obiectivă, fundamentată, pornind de la înseși constatările CNVM, pe care nu le contrazice, completându-le, coroborându-se și cu celelalte mijloace de probă.

De altfel, instanța de fond a reținut că în rechizitoriu chiar s-a precizat, referitor la modalitatea completării ordinelor de vânzare-cumpărare de acțiuni B., că acțiunea inculpatei B. M. A. ar încălca grav dispozițiile art.14 din Regulamentul de Practică Onestă și principiul necesar lumii afacerilor, acela al cinstei și onorabilității. Or, încălcarea acestor norme nu reprezintă infracțiune și nici nu au legătură cu infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că, în cauză, nu se poate reține în sarcina inculpatei B. M. A. săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunile prev. de art. 11 și art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, lipsind însuși elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, constând în înlesnirea și ajutorul dat inculpaților M. G. și P. L. în săvârșirea infracțiunilor.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța de fond a achitat pe inculpata B. M. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 11 și la art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. a) Cod penal

VI. Cu privire la faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului T. ALEXADRU, instanța de fond a reținut următoarele:

A. Cu privire la fapta de complicitate la infracțiunea de șantaj, instanța de fond a considerat că, în ceea ce îl privește pe inculpatul T. A., este sesizată doar cu privire la pretinse fapte de complicitate la infracțiunea de șantaj care s-ar fi săvârșit asupra părților civile B. G. și ȘTFEĂNESCU P., în aceste limite urmând deci a se pronunța.

Analizând prin urmare materialul probator administrat, în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la șantaj care ar fi fost săvârșită de către inculpatul T. A. la adresa părții civile B. G., instanța a apreciat că în cauză fapta nu există.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitatea inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpatul ar fi înlesnit-o, nu există.

Astfel, atâta timp cât nu există fapta care constituie în opinia Parchetului infracțiunea de șantaj (art. 10 lit. a) – fapta nu există), nu poate exista nici complicitatea la infracțiunea de șantaj.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G. și al inculpatului P. L., cu referire la partea civilă B. G., sunt aplicabile și inculpatului T. A..

De altfel, instanța de fond a reținut că partea civilă B. G. nici nu a făcut vreodată vreo referire la inculpatul T. A. și la presupuse acte de șantaj care să fi fost exercitate de acesta.

Or, aceste aspecte întăresc concluzia instanței în sensul inexistenței faptei în ceea ce o privește pe partea civilă B. G..

Analizând apoi materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește complicitatea la șantaj care ar fi fost săvârșită de către inculpatul T. A. la adresa părții civile Ș. P., instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul T. A. nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitatea inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpatul ar fi înlesnit-o, nu este prevăzută de legea penală.

Or, atâta timp cât fapta care constituie în opinia Parchetului infracțiunea de șantaj nu este prevăzută de legea penală (art. 10 lit. b) – fapta nu este prevăzută de legea penală), nu poate exista nici complicitatea la infracțiunea de șantaj, care să fie prevăzută de legea penală.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, în cauză, pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G. și al inculpatului P. L., în ceea ce o privește pe partea civilă Ș. P., se impune achitarea inculpatului T. A. în considerarea faptului că fapta reținută de P. în sarcina sa, care ar constitui complicitate la infracțiunea de șantaj, nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, instanțade fond a reținut, în primul rând, că aceleași considerente ca și în cazul inculpatului M. G. și a inculpatului P. L., în ceea ce o privește pe partea civilă Ș. P., sunt aplicabile și inculpatului T. A..

În al doilea rând, s-a reținut că, în declarațiile sale, în ceea ce îl privește pe inculpatul T. A., partea civilă Ș. P. a făcut o . referiri, care trebuie totuși analizate separat de instanță.

Astfel, în declarația dată de partea civilă Ș. P. în fața instanței (f. 1602 vol. XII), aceasta a arătat că, în ceea ce o privește, "lucrurile au decurs asemănător cum au decurs pentru celelalte părți civile, respectiv părți vătămate, fiind o campanie de intimidare a femeilor care dețineam funcții de administrator", fiind amenințate de „conducere" că vor fi date afară dacă nu „cedează" acțiunile. T. venea foarte des la ea să o convingă să cedeze acțiunile, aceasta fiind singura modalitate de a-și păstra locul de muncă, așa cum s-a întâmplat în cazul lui G.. În luna martie 2002, după ce i s-a comunicat că datorează penalități de aproximativ 58.000.000 lei (rol), „sub presiune și limbaj violent" a fost nevoită să-și vândă acțiunile în birou la M. G., unde a fost chemată inculpata B. M. și a semnat „o hârtie".

Însă, ținând cont de aceste declarații, ca și în cazul celorlalți doi inculpați, instanța de fond a reținut că simpla sugestie a provenienței banilor pentru achitarea datoriilor și pentru păstrarea locului de muncă nu reprezintă infracțiune, prin urmare fapta săvârșită de inculpatul T. A. la adresa părții civile Ș. P. nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens relevant este și faptul, de necontestat, că și potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, așa-zisa „amenințare" cu exercitarea unei acțiuni judiciare sau a unui alt drept legal (cererea formulată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești) nu poate constitui un mijloc de realizare a acțiunii de constrângere incriminată prin dispozițiile art. 194 Cod penal.

Prin urmare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) (partea vătămată B. G.) și lit. b) (partea vătămată Ș. P.) Cod procedură penală., instanța de fond a achitat pe inculpatul T. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de șantaj prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal

B. Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind însuși elementul material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv însăși acțiunea inculpatului de contrafacere a înscrisului în cauză.

În acest sens, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză nu au relevat în mod cert, sigur, complet, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul nu avea o însărcinare valabilă de a ridica sentința civilă nr. 5670/2001 a Tribunalului București, lipsind astfel chiar elementul de contrafacere din cuprinsul delegației.

Astfel, sentința civilă nr. 5670/2001 a fost pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 4106/2000 la data de 30.07.2001 și redactată la data de 03.08.2001 (f. 455 vol. XVI dup). Potrivit mențiunilor înscrise în cuprinsul hotărârii, aceasta a rămas irevocabilă la data de 22.08.2001 prin nerecurare.

La data de 06.08.2001, a fost întocmită de către inculpatul T. A. delegația în cauză, prin care acesta era împuternicit de martora D. N. – președinta PAS din acea vreme – să ridice sentința civilă mai sus menționată în copie legalizată. Delegația a fost semnată de inculpatul T. A. în numele și pentru martora D. N. (f. 134 vol. II dup).

P., întemeiindu-se în acuzațiile aduse doar pe declarațiile martorei D. N., susține că, urmare a ridicării de către inculpatul T. A. a sentinței civile nr. 5670/2001 pronunțată de Tribunalul București fără ca acestuia să îi fie acordată o asemenea însărcinare, această sentință nu a mai fost comunicată PAS, astfel încât PAS a pierdut termenul de recurs, nemaiputând astfel ataca sentința respectivă.

Or, P., analizând declarațiile martorei, nu a analizat și probele existente de la dosar, care nu se coroborează cu aceste declarații și care chiar le înlătură.

În acest sens, instanța de fond a reținut că, fiind audiată, martora D. N. (f. 251 vol. II dup) a declarat că a luat cunoștință de sentința civilă nr. 5670/2001 abia în septembrie 2001, prin intermediul inculpatului P. L., până la acel moment martora neavând cunoștință de existența dosarului sau a sentinței, PAS nefiind nici citat în acel dosar.

Din contră, fiind audiat, inculpatul T. A. (f. 121 vol. II dup) a declarat că actul despre care se susține că este fals a fost semnat de către el, cu știința și pentru președinta PAS D. M.. În acest sens, inculpatul a explicat faptul că sentința judecătorească nr. 5670/2001 a fost ridicată de el în urma unei delegații din partea PAS-ului acordată telefonic de către președinta PAS – D. M. - și semnată de el cu bară pentru președinta PAS, întrucât în acel moment aceasta nu se afla în București. Inculpatul a indicat totodată și faptul că i-a predat apoi martorei D. M. sentința respectivă, aceasta luând cunoștință astfel de ea.

Iar în ceea ce privește declarațiile martorei Aviean L., potrivit cărora are cunoștință de la martora D. M. că după anul 2001 inculpatul T. A. s-a deplasat la instanță și a ridicat hotărârea prin care PAS-ul a fost anulat, deși nu avea această împuternicire, instanța de fond a reținut că aceasta este o probă indirectă, care nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză și care nu poate fi luată în considerare având în vedere faptul că informația i-a provenit martorei tot de la martora D. N. (f. 153 vol. IV).

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că înscrisurile de la dosar contrazic pe deplin susținerile martorei D. N., confirmând aspectele învederate de inculpat.

În acest sens, instanța de fond a reținut că, din chiar cuprinsul sentinței civile nr. 5670/2001 (f. 455 vol. XVI dup), reiese faptul că PAS – cărui președintă era martora D. N. - a avut cunoștință de dosarul nr. 4106/2000 și, pe parcursul desfășurării procesului, a depus înscrisuri în dovedire, membri acestuia chiar formulând cereri de intervenție (la data de 22.01.2001).

Mai mult, PAS a avut cunoștință și de sentința nr. 3817/14.06.2000 pronunțată în dosarul nr. 4943/2000 având ca obiect ordonanță președințială privind suspendarea dreptului de vot al PAS până la soluționarea dosarului nr. 4106/2000 având ca obiect constatarea inexistenței dreptului de vot al PAS (f. 332-333 vol. XVI dup), formulând o cerere de eliberare certificat de grefă în dosarul nr. 2660/2000 având ca obiect cerere de suspendare a executării sentinței civile nr. 3817/2000 (f. 117 vol. VII dup), astfel că nu se poate susține că nu avea cunoștință de dosarul respectiv.

La fel, PAS a avut cunoștință și de sentința nr. 4593/29.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 6642/2000 având ca obiect obligarea pârâtei PAS să nu-și exercite ca acționar dreptul de vot aferent pachetului de 47,394% din acțiunile pârâtei . în adunările generale ale acționarilor, ordinare și extraordinare, ale pârâtei . până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 4106/2000 (f. 48 vol. VII dup), care i-a fost notificată (f. 49-50 vol. VII dup) și împotriva căreia chiar a formulat apel (f. 118 vol. VII dup) și contestație la executare (f. 119-120 vol. VII dup), astfel că, la fel, nu se poate susține că nu avea cunoștință de dosarul nr. 4106/2000.

De altfel, și la data desfășurării A. din 02.09.2000 condusă de Ș. N., martora D. N. avea cunoștință de sentința nr. 4593/2000. În acest sens, instanța de fond a reținut că, din cuprinsul procesului verbal al A., reiese faptul că „Asociația PAS a prezentat Comisiei de Cenzori o notificare depusă la executor de dl. P. privitoare la executarea de bună voie a sentinței civile nr.4593/29.08.2000” (f. 62 vol. IX dup).

Mai mult, martora D. N. a fost prezentă și la efectuarea expertizei din dosarul nr. 4106/2000 (f. 263 vol. I dup), ceea ce contrazice pe deplin susținerile acesteia că nu a avut cunoștință de dosar.

Pe de altă parte, și din cuprinsul adresei nr. 1383 emise către Registrul Român al Acționarilor din data de 25.09.2001 (f. 7 vol. X dup) reiese în mod evident faptul că martora D. N., în numele căreia a semnat inculpatul T. A. delegația din data de 06.08.2001, avea cunoștință de sentința civilă nr. 5670/2001 a Tribunalului București – pe care de altfel o și aproba. Martora D. N. chiar s-a și folosit de acea sentință în această adresă emisă către RRA („Având în vedere sentința civilă nr. 5670/30.07.2001 pronunțată de Tribunalul București – Secția Comercială în dosarul nr. 4106/2000, definitivă, executorie și irevocabilă, în dispozitivul căreia se dispune trecerea acțiunilor ., având codul „B.”, înregistrate până în acest moment în contul „PAS B. O.”, în contul personal al membrilor Asociației, conform listei anexe la Raportul de expertiză contabilă omologat de către instanța de judecată prin Sentința civilă menționată, vă solicităm ca transferul de acțiuni B. deținute până atunci de PAS B. O. (40%) să se realizeze în conturi neoperaționale (provizorii) pe piața RASDAQ, urmând ca transferul acțiunilor în conturi operaționale, pentru fiecare membru PAS B. O. în parte, să se realizeze prin confirmarea identității fiecărui membru PAS B. O. în parte, pe baza codului numeric personal al acestuia, făcută prin adeverință care va confirma identitatea membrilor PAS B. O. cu persoanele trecute în anexa la Raportul de expertiză, adeverință ce urma a fi elaborată în comun de PAS B. O. și ., ca emitent al acțiunilor”). Adresa era semnată de inculpatul M. G., dar și de D. M. – președinte PAS B. O..

De altfel, în cuprinsul întâmpinării formulate de PAS la recursul în anulare declarat împotriva sentinței civile nr. 5670/2001, semnată și de martora D. N., în susținerea respingerii recursului în anulare, s-a invocat faptul – aprobat de altfel de către martoră - că sentința civilă nr. 5670/2001 este irevocabilă (f. 129 vol. II dup).

Or, toate aceste acțiuni din partea martorei D. N. – extrem de apropiate în timp momentului emiterii delegației în cauză – trădează poziția adoptată la acel moment de către martoră atât față de evenimentele care au culminat cu pronunțarea și rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 5670/2001, cât și cu cele imediat ulterioare acestui moment, conducând chiar la concluzia existenței unei posibilități reale ca martora să îi fi acordat într-adevăr inculpatului însărcinarea de a emite delegația în cauză. O asemenea poziție adoptată de martora D. N. nu este o poziție adoptată de o persoană care să nu aibă cunoștință de sentința civilă în cauză, care să nu fie de acord cu concluziile acesteia, care să își fi dorit să o atace în instanță și să fi fost împiedicată să acționeze în acest sens de presupusele acțiuni ale inculpatului.

Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost reale împrejurările menționate, legate de neluarea la cunoștință de dosarul și de sentința în cauză, nimic nu explică motivul pentru care nici PAS, nici celelalte părți din dosarul nr. 4106/2000 nu au contestat niciodată sentința respectivă, cu al cărei dispozitiv nu ar fi fost de acord.

Or, chiar dacă expirase termenul de recurs, după cum se susține, exista posibilitatea de a se formula recurs peste termen sau poate o cale extraordinară de atac (spre ex., contestație în anulare) în care să se invoce aceste susțineri de către părțile din dosar. Însă, nu s-a dorit a se urma această cale, după cum nu s-a dorit nici a se invoca aceste aspecte în căile de atac totuși urmate.

În acest sens, instanța de fond a reținut că în recursul în anulare formulat la data de 27.09.2001 împotriva sentinței civile nr. 5670/2001 - de către alte persoane decât cele care au fost părți în dosarul nr. 4106/2000 - s-au invocat motive de netemeinicie a sentinței atacate, fără a se menționa vreun aspect legat de neîndeplinirea procedurii de citare sau de necomunicarea sentinței (f. 440 vol. XVI dup).

De altfel, în întâmpinarea formulată de PAS la recursul în anulare, semnată și de martora D. N., în susținerea respingerii recursului în anulare, chiar s-a invocat faptul că sentința civilă nr. 5670/2001 este irevocabilă.

La fel și în cererea de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 5670/2001 până la soluționarea recursului în anulare, formulată de altfel de alte părți - care nu au fost părți în dosarul nr. 4106/2000 - nu s-au invocat nereguli legate de procedura de citare (f. 602 vol. XVI dup).

Or, toate aceste aspecte mai sus relatate vin să arunce - în mod întemeiat de altfel – o serioasă îndoială asupra acuzațiilor aduse inculpatului T. A. privind inexistența unei însărcinări valabile din partea PAS de a ridica sentința civilă nr. 5670/2001 de la instanță, și chiar să conducă raționamentul până la existența chiar a unei posibilități reale ca martora să îi fi acordat într-adevăr inculpatului însărcinarea de a emite delegația în cauză.

În aceste condiții, această îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, respectiv cu privire la existența sau nu a acțiunii inculpatului de contrafacere a delegației, „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție”, impune, în virtutea regulii in dubio pro reo, achitarea inculpatului.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că, în cauză, nu se poate reține în sarcina inculpatului T. A. săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, lipsind însuși elementul material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv însăși acțiunea inculpatului de contrafacere a înscrisului în cauză.

Prin urmare, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală. instanța de fond a achitat pe inculpatul T. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 Cod penal

În ceea ce privește soluțiile de achitare pronunțate în cauză în privința inculpatului T. A., în contextul decesului acestuia pe parcursul procesului penal, instanța de fond a reținut următoarele:

Examinându-se prevederile art. 10 alin. (1) Cod procedură penală, s-a reținut că, în enumerarea cazurilor în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, cu urmarea achitării inculpatului sau a încetării procesului penal, legiuitorul a avut în vedere o anumită ordonare succesivă, pornind de la cauzele de fond și continuând cu cauzele de formă ce constituie impedimente de pornire și de exercitare a acțiunii penale.

Ca atare, s-a reținut că se impune ca, atunci când se constată existența atât a unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cât și a unor cazuri ce constituie temeiuri de încetare a procesului penal, prioritare să fie cele dintâi, care stabilesc nevinovăția inculpatului, iar instanța să ia în considerare soluția achitării, excluzând soluția încetării procesului penal

În consecință, deși a intervenit decesul inculpatului T. A. pe parcursul procesului penal, ceea ce ar atrage incidența prevederilor art. 10 lit. g) Cod procedură penală., în raport atât de anterioritatea cazurilor privind achitarea față de cele privind încetarea procesului penal, cât și de caracterul vădit mai favorabil inculpatului pe care îl prezintă achitarea acestuia (atât cu privire la latura penală, cât mai ales cu privire la latura civilă), s-a constatat că se impune aplicarea cu prioritate a prevederilor art. 10 lit. a) Cod procedură penală, respectiv art. 10 lit. b) Cod procedură penală., acesta fiind motivul pronunțării astfel a achitării inculpatului.

VII. În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a reținut următoarele:

1. În ceea ce o privește pe partea civilă D. M., instanța de fond a reținut că, după ce s-a constituit parte civilă în cauză (f. 157 vol. II) în faza de cercetare judecătorească, aceasta a înregistrat la instanță, la data de 25.02.2008, o scrisoare olografă (f. 36 vol. IV), în care a precizat că își retrage cererea de constituire ca parte vătămată și civilă introdusă de avocați, întrucât nu a suferit vreo pagubă, nu a semnat personal această cerere de constituire ca parte în proces și nu este de acord cu ea, nefiind consultată de către avocați.

Având în vedere această manifestare de voință din partea părții civile D. M., ținând cont și de principiul disponibilității care guvernează acțiunea civilă, chiar alăturată celei penale, precum și de faptul că pentru a dobândi calitatea de parte civilă, s-a apreciat ca fiind absolut necesar să existe o manifestare de voință a persoanei respective în acest sens, fapt ce rezultă din interpretarea logică a art. 15 Cod procedură penală, în baza art. 346 Cod procedură penală. rap. la art. 14 Cod procedură penală, instanța de fond a luat act de retragerea acțiunii civile formulată inițial de parte civilă D. M..

2. În ceea ce o privește pe persoana vătămată P. I., instanța de fond a reținut, pe lângă faptul că aceasta nici nu a dat vreo declarație la urmărire penală, că, prin scrisoarea olografă, înregistrată la instanță la data de 03.03.2008 (f. 189 vol. IV), a afirmat într-un mod clar că nu se constituie parte civilă, întrucât nu a suferit niciun prejudiciu.

La fel și în ceea ce o privește pe persoana vătămată P. M., instanța de fond a reținut că aceasta, în declarația din 16.06.2009 dată în fața instanței de judecată (f. 129-130 vol. VI), a precizat că nu are nicio pretenție față de inculpați și nu înțelege de ce a fost chemată, întrucât a trimis și prin poștă un înscris că nu are pretenții și nu dorește să participe în această cauză. De altfel, încă prin scrisoarea olografă înregistrată la instanță la 12.10.2006 (f. 230 vol. IV), persoana vătămată P. M. a precizat că nu a suferit nicio pagubă și nu a fost șantajată pentru vânzarea acțiunilor, astfel că nu dorește sa participe în calitate de parte vătămată în prezentul proces penal.

Totodată, în ceea ce o privește pe persoana vătămată I. T., instanța de fond a reținut că, încă de la . instanței, aceasta a transmis o scrisoare olografă, înregistrată la instanță la data de 12.10.2006 (f. 228 vol. IV), în care a menționat, în mod cert, că nu a suferit nicio pagubă materială, a vândut acțiunile de bunăvoie și nu a fost șantajată de nimeni, nu se constituie și nu dorește să participe ca parte vătămată ori parte civilă în acest dosar, această poziție fiind confirmată și prin declarația dată în fața instanței la data de 29.02.2009.

De asemenea, în ceea ce o privește pe parte civilă M. D., instanța de fond a reținut ca relevantă declarația acestei persoane vătămate din 16.06.2009, dată în fața instanței, în calitate de martor (f. 127-128 vol. VI), în care a precizat expres că nu dorește să aibă calitatea de parte vătămată, nu are niciun fel de pretenții nici cu privire la latura penală și nici cu privire la latura civilă.

Având în vedere aceste manifestări de voință din partea numitelor P. I., P. M., I. T. și M. D., instanța de fond a reținut, în primul rând, că, în cauză, acestea nu au calitatea nici de părți vătămate, ci doar de persoane vătămate.

În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art.24 alin.1 Cod procedură penală, persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată. Prin interpretarea gramaticală (“dacă participă”) și sistematică (art. 76 alin. 2 Cod procedură penală – „poate participa în proces ca parte vătămată”; art. 320 alin. 1 Cod procedură penală – „poate participa ca parte vătămată în proces”) rezultă fără dubiu faptul că persoana vătămată în vreun mod prin săvârșirea unei infracțiuni nu dobândește în mod automat calitatea de parte vătămată. Astfel, pe lângă vocația de a deveni parte vătămată, ce există în privința oricărei persoane care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, o condiție absolut necesară este existența unei manifestări de voință a acesteia de a participa în procesul penal în calitate de parte vătămată.

Pe de altă parte, potrivit art.24 alin.2 Cod procedură penală, persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numește parte civilă. Conform art.15 alin.1 Cod procedură penală, persoana vătămată se poate constitui parte civilă în procesul penal, constituirea de parte civilă putând avea loc în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la citirea actului de sesizare. O caracteristică a acțiunii civile este deci guvernarea acesteia de către principiul disponibilității, în virtutea căruia persoana vătămată nu dobândește automat calitatea de parte civilă, pentru aceasta fiind absolut necesar să existe o manifestare de voință a sa în acest sens.

Or, instanța de fond a constatat că în prezentul dosar există manifestările de voință ale acestor persoane în sensul că nu doresc să participe în procesul penal și să aibă calitatea de parte vătămată sau de parte civilă în cauză.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că numitele P. I., P. M., I. T. și M. D., în prezenta cauză, au calitatea doar de persoane vătămate, și nicidecum de părți vătămate sau de părți civile.

Având în vedere aceste considerente, ținând cont și de principiul disponibilității care guvernează acțiunea civilă, chiar alăturată celei penale, precum și de faptul că pentru a dobândi calitatea de parte civilă, este absolut necesar să existe o manifestare de voință a persoanei respective în acest sens, fapt ce rezultă din interpretarea logică a art. 15 Cod procedură penală., în baza art. 346 Cod procedură penală. rap. la art. 14 Cod procedură penală., instanța de fond a luat act de faptul că persoanele vătămate P. I., P. M., I. T. și M. D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În ceea ce privește pretențiile civile solicitate de părțile civile D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L. și V. L., ce ar decurge din infracțiunile de șantaj săvârșite de inculpații M. G. și P. L. și din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de B. M. A., având în vedere soluția adoptată de instanță în ceea ce privește aceste infracțiuni (achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. a) Cod procedură penală., datorită inexistenței faptei), precum și dispozițiile art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit cărora “nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există”, instanța de fond le-a respins ca inadmisibile.

Pentru aceleași considerente ca la punctul VII.3., în ceea ce privește pretențiile civile solicitate de partea civilă B. G., care ar decurge din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de inculpatul T. A., având în vedere soluția adoptată de instanță în ceea ce privește această infracțiune (achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) Cod procedură penală, datorită inexistenței faptei), precum și dispozițiile art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit cărora “nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există”, instanța de fond le-a respins ca inadmisibile.

La fel, în ceea ce privește pretențiile civile solicitate de părțile civile Ș. P. și A. M., care ar decurge din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de inculpata B. M. A., având în vedere soluția adoptată de instanță în ceea ce privește aceste infracțiuni (achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. a) Cod procedură penală, datorită inexistenței faptei), precum și dispozițiile art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, potrivit cărora “nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există”, instanța de fond le-a respins ca inadmisibile.

În ceea ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile Ș. P. și A. M., referitoare la pretențiile civile ce ar decurge din săvârșirea infracțiunilor de șantaj de către inculpații M. G. și P. L., având în vedere soluția adoptată de instanță în ceea ce privește aceste infracțiuni (achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. b) Cod procedură penală., faptele nefiind prevăzute de legea penală), precum și dispozițiile art. 346 alin. 4 Cod procedură penală., potrivit cărora “instanța nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b)”, instanța de fond le-a lăsat nesoluționate.

Pentru aceleași considerente ca la punctul VII.6., în ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. P., referitoare la pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj de către inculpatul T. A., având în vedere soluția adoptată de instanță în ceea ce privește această infracțiune (achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b) Cod procedură penală., fapta nefiind prevăzută de legea penală), precum și dispozițiile art. 346 alin. 4 Cod procedură penală., potrivit cărora “instanța nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b)”, instanța de fond a lăsat-o nesoluționată.

În ceea ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile C. E., D. M., S. M. T., P. MIHADELA E., S. D., S. V., D. N., HAUCA A. M., Z. S., G. G., privind pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj, având în vedere aspectele concluzionate anterior de către instanță cu privire la obiectul judecății (f. 113-116), în sensul că nu poate forma obiectul judecății prezentei cauze, determinat prin actul de inculpare și de sesizare a instanței, vreo pretinsă faptă de șantaj săvârșită în dauna numiților C. E., D. M., S. M. Toedor, P. Mihadela E., S. D., S. V., D. N., Hăuca A. M., Z. S. și G. G., instanța de fond a respins acțiunile formulate de aceste persoane ca inadmisibile.

Atâta timp cât instanța nu a fost sesizată cu presupuse fapte penale de șantaj și complicitate la șantaj care să se fi săvârșit de către inculpați față de aceste părți civile, orice acțiune civilă care ar decurge din astfel de fapte excede analizei instanței. Prin urmare, neputând deci analiza pretențiile civile care ar decurge din presupuse fapte de șantaj și complicitate la șantaj care să se fi săvârșit de către inculpați față de aceste părți civile, instanța de fond le-a respins acțiunile formulate de aceste persoane ca inadmisibile.

O asemenea soluție nu vine în contradicție cu manifestarea de voință a instanței în sensul de a introduce aceste persoane în calitate de părți civile, aspecte arătate deja anterior, în cuprinsul analizei privind obiectul judecății (f. 113-116).

Într-adevăr, la termenul de judecată din data de 15.09.2006 instanța de fond a luat act de constituirea de parte civilă a celor zece persoane mai sus indicate, însă, după cum s-a mai arătat, instanța de fond nu s-a și pronunțat cu privire la admisibilitatea acțiunii civile formulată de aceste persoane. Or, problema admisibilității constituirii de parte civilă, care se poate analiza cu prioritate la un moment anterior în cursul procesului penal, este diferită de admisibilitatea sau de temeinicia acțiunii civile în sine, care este o problemă ce ține de fondul cauzei și asupra căreia instanța se pronunță o dată cu fondul.

În acest sens, instanța de fond a reținut că acțiunea civilă reprezintă mijlocul legal prin care persoana păgubită material cere să-i fie reparat prejudiciul cauzat.

Acțiunea civilă poate fi exercitată separat, în fața instanței civile, sau alăturat acțiunii penale, în cadrul procesului penal, în fața instanței penale. Deși acțiunea civilă este, în esență, o instituție de drept civil, ea devine instituție de drept procesual penal în măsura în care este exercitată în cadrul unui proces penal, deoarece, odată alăturată acțiunii penale, ea capătă un caracter accesoriu acesteia.

Subiectul activ al acțiunii civile este persoana în dauna căreia a fost produs prejudiciul material; această persoană, exercitând acțiunea civilă în cadrul procesului penal, capătă calitatea de parte civilă.

În ceea ce privește constituirea de parte civilă în sine, instanța de fond a reținut că potrivit art. 15 Cod procedură penală., persoana vătămată se poate constitui parte civilă împotriva învinuitului, inculpatului și persoanei responsabile civilmente în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Însă, în afara momentului constituirii de parte civilă a unei persoane, textul de lege nu impune alte condiții care trebuie verificate la momentul exprimării manifestării de voință de a lua parte la procesul penal. Or, tocmai în acest sens a procedat și instanța la termenul de judecată din data de…..., când doar a luat act de constituirea de părți civile a celor zece persoane mai sus indicate.

Condițiile care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal sunt condiții de admisibilitate, asupra cărora instanța se pronunță la final, prin hotărâre, nicidecum prin încheiere: să se fi săvârșit o infracțiune; infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral; între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate; prejudiciul trebuie să fie cert; prejudiciul să nu fi fost reparat.

Prin urmare, o analiză a existenței infracțiunii, a existenței prejudiciului și a existenței legăturii de cauzalitate dintre infracțiunea săvârșită și dedusă judecății și prejudiciul cerut a fi acoperit reprezintă de fapt o analiză asupra faptului dacă părții civile i s-a produs un prejudiciu prin săvârșirea infracțiunii dedusă judecății. Or, o asemenea analiză presupune în mod cert o analiză a condițiilor de admisibilitate a acțiunii civile formulată de partea civilă, respectiv a fondului acțiunii civile formulată de partea civilă, asupra cărora instanța nu se poate pronunța prin încheiere, ci prin hotărâre, potrivit art. 346 Cod procedură penală. De altfel, tocmai aceste aspecte au fost avute în vedere de instanță anterior, la termenul de judecată din data de 15.09.2006, când doar a luat act de constituirea de părți civile a celor zece persoane mai sus indicate.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile C. E., D. M., S. M. T., P. MIHADELA E., S. D., S. V., D. N., HAUCA A. M., Z. S., G. G., în ceea ce privește pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj.

În ceea ce privește celelalte pretenții civile solicitate în cauză, instanța de fond a reținut că toate constituirile de părți civile s-au formulat nu doar în legătură cu șantajul, ci și cu alte aspecte menționate în cuprinsul rechizitoriului, care ar constitui încălcări ale dispozițiilor legale.

În acest sens, s-a constatat că majoritatea părților civile au formulat pretenții civile și privind:

- atribuirea unor acțiuni din pachetul de 7,4 % deținut de PAS B. O.;

- restituire unor acțiuni despre care afirmă că „au dispărut";

- restituirea penalităților achitate de către firmele personale în baza hotărârilor judecătorești ori arbitrale și a cheltuielilor de executare;

- restituirea contravalorii expertizelor efectuate în cursul soluționării litigiilor comerciale și a cheltuielilor de judecată suportate;

- restituirea contravalorii unor mărfuri ori a unor investiții efectuate în spațiile din care s-a dispus evacuarea firmelor pe care le dețineau;

- plata unor sume importante cu titlu de dividende, fără indicarea niciunui element de determinare a acestor valori.

Instanța de fond a reținut că este sesizată doar cu infracțiunile menționate în dispozitivul rechizitoriului, astfel că analizeazăacțiunile civile doar prin raportare la aceste infracțiuni. Prin urmare, orice alte aspecte ale laturii civile care nu rezultă din infracțiunile deduse judecății nu fac obiectul cauzei de față și urmează a fi respinse de către instanță ca inadmisibile. Această concluzie se impune în considerarea dispozițiilor art. 317 Cod procedură penală., potrivit cărora judecata să mărginește la situația de fapt și de drept expusă în rechizitoriu și față de care există manifestarea de voință a Parchetului de a fi trimiși în judecată inculpații. De altfel, în acest sens, s-a stabilit deja, atunci când am analizat situația de fapt (f.50), că analiza în cauza de față se limitează doar la faptele și la încadrările juridice aferente acestora pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța fiind sesizată doar cu o . aspecte ale evenimentelor care s-au derulat de-a lungul timpului, iar misiunea sa nefiind de a clarifica toate aspectele invocate.

Apoi, dintre pretențiile civile care ar decurge din infracțiunile deduse judecății, pretențiile decurgând din infracțiunea de șantaj și complicitate la șantaj au fost analizate anterior, fiind stabilită deja modalitatea în care instanța dispune asupra acestora.

În ceea ce privește celelalte pretenții civile care ar decurge din celelalte infracțiuni deduse judecății, prev. de art.12 lit. a) teza a II-a, art.11, art.26 rap. la art.12 lit.a) teza a II-a și art.11 din Legea nr.78/2000, art.290 Cod penal, instanța de fond le-a respins ca inadmisibile, aceste infracțiuni fiind infracțiuni de pericol, deci infracțiuni care prin natura lor nu sunt generatoare de prejudicii. Din moment ce, în raport cu prevederile art.14 alin.1 și 2 Cod procedură penală, acțiunea civilă ce poate fi alăturată celei penale are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, răspundere care, în conformitate cu dispozițiile art.998 și 999 din Vechiul Cod Civil, nu poate fi antrenată decât dacă fapta a cauzat altuia prejudiciu, se impune ca numai o atare faptă să poată constitui temei pentru admiterea acțiunii civile. Or, câtă vreme infracțiunile mai sus menționate sunt infracțiuni de pericol care, prin natura lor, nu sunt generatoare de prejudicii, persoanele care s-ar simți vătămate prin acestea nu sunt îndreptățite să primească despăgubiri de pe urma săvârșirii acestora. Aceasta ar însemna ca persoanele respective să primească despăgubiri care nu ar rezulta din infracțiune, ceea ce ar fi contrar principiilor ce guvernează procesul penal.

De altfel, în același sens a statuat și Înalta Curte de Justiție în deciziile pronunțate în recurs în interesul legii nr. 29/02.06.2008 și nr. 1/23.02.2004.

Pentru aceste motive, instanța a respins toate celelalte pretenții solicitate de părțile civile (în afara celor asupra cărora instanța s-a pronunțat la punctele VII.1-VII.9) ca inadmisibile.

VIII. În ceea ce privește măsurile asigurătorii luate în cauză, instanța de fond a reținut că prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui număr de 695.933 acțiuni B., deținute de inculpatul M. G., având o valoare nominală de 0,100 lei, asupra unui număr de 904,144 acțiuni B., deținute de inculpatul P. L., având o valoare nominală de 0,100 lei și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M. G., P. L., P. G. și Bârligă M. A..

Or, având în vedere soluțiile pronunțate în prezenta cauză, în baza art. 357 alin. 2 lit. c) rap. la art. 353 Cod procedură penală., instanța a dispus ridicarea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților P. G. și Bârligă M. A., dispusă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .

Instanța de fond a reținut că măsura sechestrului asigurător nu mai poate fi menținută, dată fiind soluția de achitare a inculpaților P. G. (în baza art. 10 lit. d) Cod procedură penală., pentru că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa) și B. M. A. (în baza art. 10 lit. d) Cod procedură penală., în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 26 rap. la art. 11 și art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, pentru că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor; în baza art. 10 lit. a) Cod procedură penală., în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 194 Cod penal, pentru că fapta nu există). Însă, având în vedere că ridicarea sechestrului asigurător dispusă prin hotărâre nu este executorie, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.353 alin. (2) Cod procedură penală., potrivit cărora “dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii”, în speță, dispoziția cu privire la ridicarea măsurii asigurătorii va deveni executorie la data rămânerii definitive a soluției de achitare, instanțele de control judiciar, în eventualitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, putând desființa/casa prezenta sentință și sub acest aspect, menținând sechestrul.

Cu privire la măsurile asigurătorii dispuse față de inculpații M. G. și P. L., având în vedere faptul că instanța, în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală. rap. la art. 10 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile Ș. P. și A. M., în ceea ce privește pretențiile civile care ar decurge din săvârșirea infracțiunilor de șantaj de către acești doi inculpați, ținând cont de dispozițiile art. 353 alin. 3 Cod procedură penală., potrivit cărora “când instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, măsurile asigurătorii se mențin”, în baza art. 357 alin. 2 lit. c) rap. la art. 353 alin. 3 Cod procedură penală. și art. 10 lit. b) Cod procedură penală., instanța de fond a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra unui număr de 695.933 acțiuni B., deținute de inculpatul M. G., având o valoare nominală de 0,100 lei, asupra unui număr de 904,144 acțiuni B., deținute de inculpatul P. L., având o valoare nominală de 0,100 lei și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M. G. și P. L., dispusă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .

IX. Având în vedere soluțiile de achitare pronunțate în cauză, urmare a solicitării inculpaților de continuare a procesului penal, în baza art.192 alin. 1 pct. 3 Cod procedură penală. și alin. 4 Cod procedură penală. instanța de fond a obligat pe fiecare din părțile civile D. E., A. T., C. BĂNUȚA, B. V., V. E., C. E., CĂRĂULAȘU E., G. I., M. M., A. V., A. M., R. M., D. M., Z. S., B. G., S. M. T., S. G. L., V. L., Ș. P., P. MIHADELA E., S. D., S. V., D. N., HAUCA A. M., Z. S. și G. G. să plătească câte 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații B. M. A., M. G., P. G., P. L., moștenitorii inculpatului T. R. P., respectiv S. (fostă T.) A. M., T. R. P., părțile civile A. M., A. V., B. G., B. V., Cărăulașu E., C. Bănuța, C. E., C. G., C. N., D. M., D. E., D. M., D. N., G. I., G. G., H. A. M., I. C. M., M. M., P. M. E., R. M., S. D., S. V., S. G. L., S. M. T. M., Ș. P., V. L., V. E., Z. S., Z. I., Z. S., Z. R. și partea responsabilă civilmente S.C. B. O. S.A.

1. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. critică sentința penală recurată pentru greșita achitare a inculpaților M. G., P. L. și Bârligă M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.12 lit. a teza a II a din Legea nr.78/2000 și respectiv art.26 Cod penal raportat la art.12 lit. a teza a II a și la art.11 din Legea nr.78/2000, infracțiunii de șantaj, respectiv complicitate la această infracțiune (B. M.); infracțiunilor prev. de art.11 din Legea nr.78/2000, respectiv art.26 raportat la art.11 din Legea nr. 78/2000, a inculpatului P. G. pentru infracțiunile prev. de art.12 alin.1 lit. a teza a II a și art.26 Cod penal raportat la art.11 din Legea nr.78/2000; inculpatului decedat Ț. A. pentru infracțiunile prev. de art.26 raportat la art.194 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.290 Cod penal; solicită condamnarea inculpaților M. G., P. L., P. G. și B. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.11 din Legea nr. 78/2000, respectiv art.26 Cod penal raportat la art.11 din Legea nr. 78/2000 (pentru inculpații P. G. și B. M.), încetarea procesului penal pentru infracțiunile în raport cu care a intervenit prescripția specială pentru cei patru inculpați și încetarea procesului penal față de inculpatul Ț. A. (decedat) precum și soluționarea laturii civile în mod corespunzător soluțiilor de condamnare, respectiv încetare a procesului penal în sensul repunerii în situația anterioară și obligării la plata despăgubirilor bănești către părțile civile.

Se apreciază nelegală soluția de achitare a inculpaților M. G., P. L. și Bârligă M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.12 Iit.a teza a II-a din Legea nr.78/2000 și respectiv art.26 Cod penal raportat Ia art.12 lit. a teza a II-a și Ia art.ll din Legea nr.78/2000, pe considerentul că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive

În ceea ce-l privește pe inculpatul M. G., având în vedere că față de toate aspectele ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, reiese că inculpatul M. G. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 12 lit.a teza a II-a din Legea nr.78/2000, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni, inclusiv condiția referitoare la utilizarea unor informații deținute în virtutea funcției, constatând că norma incriminatoare nu vorbește de informații privilegiate în sensul celor la care se referă instanța de fond în analiza sa, ci doar la informații obținute în virtutea funcției, însărcinării sau atribuțiilor celor care le utilizează.

Astfel, soluția instanței de fond în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.12 lit.a din Legea nr.78/2000 este nelegală și pentru că se întemeiază pe o premisa greșită, pornind de la definiția și cadrul legal al informațiilor privilegiate, câtă vreme ceea ce se reține în actul de sesizare și ceea ce rezultă din înscrisurile existente la dosar este că inculpații au efectuat tranzacții financiare folosind informații deținute în virtutea funcției, a atribuțiilor sau a însărcinărilor avute.

Noțiunea de inforrnație privilegiată în sensul art.2 lit.r din Legea nr.52/1997 a cărei analiza o face instanța de fond excede sferei de aplicare a textului de lege pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților.

Astfel, din analiza întregului material probator rezultă că inculpatul M. G., având funcția de director general al S.C. B. O. S.A., deținea anumite informații referitoare la numărul de acțiuni B., momentul în care se transferau la Registrul Român al Acționarilor în conturi operaționale, data transferului acțiunilor în conturile operaționale fiind condiționată de acordul său dat în scris prin adresă și, folosindu-se de aceste informații, proceda la cumpărarea acțiunilor imediat, în nume propriu, prin întocrnirea unor acte incomplete privind tranzacționarea de acțiuni de către angajații societăților de intermediere; inculpații au preluat conducerea S.C.B. O. S.A., (Adunarea Generală a Acționarilor convocată la 02.09.2000), toate acțiunile acestora anterioare, dar și ulterioare acestui rnornent fiind nelegale, cu unicul scop de a obține un număr cât mai mare de acțiuni B., acestea dându-le putere decizională deplină, scop care de altfel s-a și realizat, iar ca element constitutiv al infracțiunii, instanța de fond l-a apreciat ca fiind realizat (folosul necuvenit). După obținerea puterii de decizie majoritară în cadrul S.C. B. O. S.A., au acționat în justiție PAS B. O. pentru a obține dizolvarea acestei persoane juridice, reușind cu ajutorul activității infracționale a inculpatului T. A., în mod definitiv și irevocabil și, totodată, s-a obținut și obligarea PAS la predarea și transferarea pachetului de 40% din acțiunile dobândite prin privatizare și deținute și înregistrate până în acel moment în contul PAS B. O. aflat la Registrul Român al Acționarilor (fila 117 — 123, vol. XI dosar de urmărire penală).

Mai mult, PAS B. O. a continuat să existe, întrucât inculpații nu erau interesați de dizolvarea sa, ci numai de înregistrarea la RRA a acțiunilor PAS B. O. în conturi personale ale asociaților, tocmai pentru că acestea să poată fi vândute și, respectiv, cumpărate, ceea ce s-a și întâmplat.

Se mai reține, în motivarea parchetului, că modalitatea în care s-a procedat depășea cadrul legal (de altfel RRA nu avea de ce să procedeze în acest mod), singura rațiune pentru care s-a dorit această stare de fapt era tocmai pentru a exista un control din partea inculpatului M. G. asupra transferului de acțiuni, creând astfel situația premisă, dar și o condiție sine qua non pentru posibilitatea săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa.

Cu aceste informații pe care M. G. le avea datorită funcției sale și a situației pe care el însuși o crease, prin impunerea în mod abuziv RAA a acestei condiții constând în eliberarea adeverințelor, aprecierea instanței de fond este neconforrnă cu realitatea, în sensul că ar fi informații nerelevante și nedeterminante pentru realizarea unei vânzări -cumpărări de acțiuni, având în vedere că momentul în care acțiunile erau transferate în conturile operaționale, se crea posibilitatea vânzării lor, informație deosebit de irnportantă pentru M. G.. care, dacă nu ar fi condiționat transferul acțiunilor în conturi operaționale de eliberarea adeverințelor în cauză, nu ar fi putut cunoaște momentul la care membri PAS doresc și au posibilitatea efectivă de a vinde. Mai mult decât atât, s-a apreciat ca fiind relevant și modul în care au fost valorificate aceste informații, întreaga activitate a inculpatului trebuie analizată în întregul context existent în perioada respectivă, având în vedere și celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpaților - în speță, infracțiunea de șantaj, dar și rezultatul final realizat și anume că inculpatul M. G. a cumpărat un nurnăr foarte mare de acțiuni, modul în care s-au facut aceste tranzacții cu încălcarea nomelor în domeniu în vigoare la acel moment (raport de constatare, vol. 111, dosar de urmărire penală) și cel mai important aspect ce trebuia avut în vedere de instanță în analizarea caracterului relevant al informațiilor deținute de inculpatuł M. G. este acela al rezultatului final obținut de inculpat și anume dacă ar fi putut ajunge să dețina acțiunile ce fac obiectul cauzei dacă nu ar fi cunoscut informațiile despre care face vorbire actul de sesizare și dacă nu ar fî avut poziția de director general al S.C. B.

O. S.A.

Se poate concluziona că inculpatul M. G., în cadrul operațiunilor derulate cu Registrul Român al Acționarilor, deținea inforrnații cu privire la valorile imobiliare deținute de membri PAS, care nu deveniseră publice.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, „procesul de tranzacționare (pe piața RASDAQ) este o negociere electronică, invizibiłă (....) în cadrul acestui proces vânzătorii nu știu cui vând acțiunile, iar cumpărătorii nu știu ale cui acțiuni le cumpără. Vânzătorii și cumpărătorii nu se cunosc între ei și formează o coadă de așteptare în funcție de momentul ofertării" (fila 76, vol.VII dosar instanță).

Este exclusă posibilitatea ca inculpații să nu fi cunoscut vânzătorii și în condițiile în care aveau tot concursul (în afara cadrului legal) al SVM Active International, se pune problema existenței și folosirii unor informații nepublice de către aceștia cu ocazia cumpărării acțiunilor B. și a speculațiilor ce puteau fi făcute în legătură cu fixarea prețurilor, având în vedere că aceste tranzacții nu erau efectuate în cadrul legal general în care le-ar fi efectuat o altă persoană care nu avea funcția inculpaților și nici nu deținea informațiile la care aceștia aveau acces.

Din analiza tranzacțiilor efectuate de inculpații M. G., P. L. și P. G. precum și a celor efectuate de membrii PAS (vol.XII — XV dosar de urmărire penală) și din concluziile raportului de constatare efectuat în cauză ce reprezintă probă potrivit art. 112 Cod procedură penală (vol.III dosar de urmărire penaă) a rezultat că prețurile la care SVM Active International S.A. a tranzacționat pe piața RASDAQ acțiunile unora din rnembrii PAS, acțiuni cumpărate de inculpați, au fost negociate prin încălcarea standardelor generale de conduită în afaceri stabiłite prin Regułamentul de Practică Onestă.

Din analiza documentelor menționate a mai rezultat că în mai multe rânduri membri PAS au vândut acțiunile deținute la prețuri mult coborâte sub cel la care cu doar câteva ore înainte fuseseră tranzacționate acțiunile B..

În ceea ce îl privește pe inculpatul P. L., în sarcina acestuia se reține că a achiziționat acțiuni B., el având calitatea de membru al Consiliului de administrație al ., de pe piața RASDAQ,utilizând informații deținute în virtutea funcției și, în unele cazuri, fără ofertă publică de cumpărare, situație în care a ajuns să dețină 33,224% (împreună cu societatea sa Amadeus G. SRL) din capitalul social al ..

Acțiunea sa a fost facilitată și de organismele implicate în piața de capital.

Întocmai ca și inculpatul M. G., inculpatul P. L. a încheiat tranzacții comerciale prin cumpărarea de acțiuni pe piața de capital, în calitate de acționar semnificativ și membru al Consiliului de administrație, operații financiare facilitate hotărâtor de informații dobândite de inculpat în virtutea calității sale și care inițial nu erau cunoscute de alte persoane, întrucât nu erau publice.

Și în cazul acestui inculpat trebuie observat că deține un număr semnificativ de acțiuni B., obținute în momente cheie pentru existența și funcționarea ., cu încălcarea normelor legale în materie de tranzacții pe piața de capital, pe care nu le-ar fi putut obține în condiții identice de preț, moment al achiziției și mod de dobândire dacă nu ar fi avut poziția deținută la momentul săvârșirii faptelor (membru în Consiliul de administrație al .).

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.26 C.P. raportat Ia art.12 lit.a teza a II-a și la art.1 1 din Legea nr. 78/2000 de către inculpata B. M.,, din probele existente în cauză a reieșit că inculpata B. Mjrela, în calitate de agent de vaori mobiliare la . prełuat ordine de vânzare a acțiunilor ori de curnpărare a acestora, fără a le scrie complet de la început, mențiunile fiind făcute ulterior, referitor la dată, oră (ce stabilea succesiunea operațiilor), date personale, la preț, ce de regulă era ťixat sub cel al pieței (factor de manipulare), unele din ele înainte de a se fi făcut transferul în conturi operaționale la Registrul Român al Acționarilor, toate în interesul inculpaților M. G. și P. L., ce au cumnpărat aceste acțiuni, toți fiind deținători de informații nedestinate publicității în virtutea funcțiilor ce le dețineau în cadrul .,

Din anałiza tranzacțiiłor efectuate de inculpații M. G., P. L. și P. G. care fac obiectul cauzei de față a rezultat că, în cea mai mare parte, au fost încheiate prin intermediul și cu ajutorul inculpatei B. M., activitatea acesteia fiind nu numai determinantă în toate cazurile, dar și în afara normelor legale care reglementează tranzacțiile pe piața de capital, fără activitatea sa nu s-ar fi putut realiza activitatea infracțională a autorilor.

Față de toate aspectele care rezultă din actele existente la dosar (vol.XII-XV urmărire penală) și din raportul de constatare întocmit în cauză (vol. III urmărire penală) se poate reține că inculpata B. M. i-a ajutat pe ceilalți inculpați să săvârșească infracțiunile reținute în sarcina lor (art.11 și art.12 lit.a teza a II-a din Legea nr.78/2000), activitatea sa putându-se circumscrie actelor de complicitate în sensul art.26 Cod Penal, mai mult decât atât, activitatea sa fiind esențială și necesara obținerii scopului pe care îl urrnăreau ceilalți inculpați

De asemenea, este nelegală soluția instanței de fond sub aspectul achitării inculpaților M. G., P. L. și B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de șautaj, respectiv complicitate la această infracțiune (B. M.), fie pe considerentul că fapta nu există, fie pentru că nu este prevăzută de legea penală,

considerente ce nu țin de analizarea infracțiunii în sine și a elementelor sale constitutive, instanța de fond având în vedere chestiuni care țin cel mult de temeinicia și dovedirea pretențiilor civile ale părțiłor vătămate/civile

Din materialul probator existent în cauză - declarațiile martorilor, persoanelor și părților vătămate, respectiv civile, audiațe fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății -.rezultă că inculpații au exercitat presiuni și amenințări față de unii membri PAS B. O., pentru a-i determina pe aceștia să își vândă acțiunile pe care le dețineau ca urmare a procesului de privatizare și nu numai

Astfel, din toate declarațiile amintite, a rezultat o situație identică în cazul mai multor membri PAS și anume pe fondul existenței unor întârzieri la plata obligațiilor bănești către S.C. B. O. S.A., la care s-au aplicat și penalizări calculate de multe ori într-un mod ocult, la care nu aveau acces cei în cauză, inculpații îi puneau pe aceștia în fața alternativei de a-și vinde acțiunile pentru a putea fie să nu le mai curgă penalitățile, fie să aibă posibilitatea de a-și plăti debitele, pentru a nu ajunge în situația ca sumele datorate să crească excesiv de mult, iar ulterior să poată fi evacuați.

Toate declarațiile martorilor, persoanelor vătămate și părților civile se coroborează în punctele esențiale și relevă același mod de a acționa al inculpaților, redau atmosfera existentă în cadrul . momentul săvârșirii faptelor, presiunile la care erau supuse persoanele care dețineau acțiuni B., modul în care acestea le-au înstrăinat, aspecte care la rândul Ior se coroborează cu înscrisurile existente la dosar, conform cărora, în mod total surprinzător, toate acțiunile părților vătămate/civile și nu numai, dar și ale altor membri PAS — care nu au această calitate în cauza de față - au ajuns să ťie cumpărate de inculpații M. G. și P. L..

Inculpații nu au amenințat și au exercitat presiuni pentru ca persoanele în cauză să își plătească datoriile față de . nici nu s-au mulțumit să sugereze de unde să ia aceștia banii pentru plata datoriilor, ci au realizat acestea acțiuni pentru ca respectivele părți să își vândă acțiunile, deși în mod normal acțiunile nu aveau nicio legătură cu debitele pe care le aveau acestea față de .>

Potrivit art,194 alin.1 Cod penal, infracțiunea de șantaj este deflnit ca fiind constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos.

În niciunul din cazuri nu a rezultat, așa cum a reținut instanța de fond, că inculpații erau preocupați de plata datoriilor restante ałe părților civile, ci numai de vinderea acțiunilor acestora.

O altă critică care se impune sub aspectul achitării inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj este aceea că, deși aceștia au fost trimiși în judecată pentru o singură infracțiune prevăzută de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, instanța de fond a dispus achitarea în baza a două temeiuri diferite — art. 10 litera a și art.10 litera b Cod procedură penală - deși art.41 alin.2 Cod penal implică unitate infracționałă și mai multe acte materiale, Soluția nu poate fi decât unitară, fie în sensuł constatării existenței unui singur temei de achitare, fie în sensul condamnării sau încetării procesului penal.

De asemenea, se critică soluția instanței de fond și sub aspectul temeiului prevăzut de art.10 litera a Cod procedură penală, care presupune inexistența niciunei fapte, a niciunei modificări faptice în realitate, or instanța de fond a analizat temeinicia probełor și faptelor reclamate de părtile vătămate, constatând că acestea nu se circurnscriu activității infracționale pe care o presupune șantajul, însă nu reține că în realitate faptele reclamate nu au avut loc niciodată și că inculpații nu au realizat niciuna din activitățile despre care fac vorbire părțile civile, or în cauză nu se poate reține această situație, câtă vreme chiar instanța de fond a reținut că au existat discuții între inculpați și părțile civile cu privire la acele acțiuni, mai mult chiar, ele au fost vândute inculpaților în condițiile ce rezultă din materialul probator administrat în cauză.

Analiza pe care o face instanța de fond ține cel mult de caracterul penal al faptelor inculpaților sau de întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, însă în nici un caz nu se poate reține inexistența faptei, câtă vreme chiar instanța de fond analizează aceste fapte în detaliu.

Instanța își întemeiază soluția de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art.194 Cod penal și pe înscrisul înregistrat sub nr.1527/17.05.2002 (fila 826 volum X instanță) intitulat „scrisoare" întocmit de un grup de administratori, printre care se aflau o parte din părțile civile din prezenta cauză (V. L., Z. S., C. Bănuța, V. E. etc) prin care aceștia își exprimă poziția de apreciere și susținere a acțiunilor întreprinse de M. Gełu în legătură cu investiția la sistemul de climatizare a magazinului.

Astfel, instanța a reținut că această scrisoare exprimă adevărata stare de fapt și de natură psihică volitivă a părților vătămate și nu cea rezultată din declarațiile date de părțile civile/vătămate și de martorii din cauză.

Această susținere a instanței nu poate fi primită, întrucât o scrisoare formulată într-un anumit context și având ca subiect exclusiv investiția la sistemul de climatizare a magazinului poate să dovedească inexistența infracțiunii de șantaj în formă continuată - care are ca dată a săvârșirii, în cele mai multe cazuri, așa cum reține chiar instanța, o dată anterioară întocmirii scrisorii - astfel încât, chiar dacă am aprecia că respectivul document ar fi apt să dovedească ceva în legătură cu infracțiunea de șantaj, oricum la rnornentul semnării ei o parte din actele materiale erau consumate deja. În plus, rnotivarea instanței de fond sub acest aspect este contradictorie în sensul că, pe de o parte, reține că între părțile civile/vătămate și inculpați nu exista o situație tensionată, dată fiind scrisoarea susmenționată, iar pe de altă parte, reține că între acełeași părți exista o situație conflictuală ce rezultă din chiar declarațiile părților civile.

Instanța reține din declarațiile părților civile/vătămate doar anumite aspecte, în schimb alte aspecte sunt înlăturate sau considerate nerelevante.

Soluția instanței sub aspectul achitării inculpaților pentru infracțiunea de șantaj este, de asemenea, criticabilă, întrucât reține că din raportul de constatare întocmit de speciałiștii DNA (este, de altfel, singura referire pe care o face la acest rnijloc de probă) a rezultat că . a calculat corect penalitățiłe și datoriile Asociatului 2 către B. O. - fapt ce ar reprezenta în opinia instanței un argument în plus pentru inexistența infracțiunii de șantaj.

Modul în care s-au calculat penalitățile și datoriile datorate către . reprezintă un aspect eventual important pentru circumstanțierea faptelor inculpaților, dar în nici un caz nu a facut obiectul prezentei cauze și nici nu este un element esențial sau constitutiv al infracțiunii de șantaj, situația de fapt reținută de instanță fiind incorect reținută.

Ca element de presiune se reține că inculpații nu le permiteau accesul părților vătămate/civile la documentele ce atestau debitele existente sau nu le permiteau să plătească aceste debite, ceea ce ar fi dus Ia creșterea acestora și ar fi putut pune părțile în situația de a nu Ie mai putea plăti, Așa cum rezultă din declarațiiłe părților vătăma și ale martorilor, în multe cazuri inculpații M. G. și/sau P. L. au cerut vânzarea acțiunilor în schimbul protocolului adițional privind fondul de rulment, a calculului debitelor sau a „înghețării datoriilor". Așadar, infracțiunea reținută prin actul de sesizare nu avea în vedere modul cum se calculau aceste penalități. De altfel, aceste aspecte privind calculul penalităților au făcut obiectul unor cauze civile și al unor expertize de specialitate depuse la dosarul penal de față.

Aspectele ce țin de legitimitatea acțiunilor întreprinse de către inculpați pentru recuperarea debitelor restante nu fac obiectul acuzării susținute de actul de sesizare și nici nu se încadrează în sfera faptelor reclamate de părțile civile/vătămate în raport de infracțiunea de șantaj.

Ceea ce ar trebui analizat în acest context este modul în care părțiie vătămate/civile și-au vândut acțiunile către inculpații M. G. și P. L. cu ajutorul inculpatei B. M. și mijloacele de care au uzat inculpații pentru a „convinge" părțile să își vândă acțiunile.

Toate aceste aspecte rezultă cu prisosință din declarațiile părțiłor civile!vătămate, ale martorilor, procesele verbale de confrijntare etc, existente la dosarul cauzei și la care arn și făcut referire.

Pentru aceste considerente, soluția corectă în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.194 alin.1 Cod penal este aceea de încetare a procesului penal în baza art. 11 pct.2 lit.b raportat la art. 10 litera g Cod procedură penală (întrucât a intervenit prescripția) și nu aceea de achitare (cu atât mai puțin în baza a două temeiuri diferite).

În ceea ce o privește pe inculpata B. M., soluția instanței de achitarea acesteia pentru complicitate la infracțiunea de șantaj pentru considerentul că această formă de participație presupune comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal, or, câtă vreme s-a apreciat că faptele autorilor (inculpații M. G. și P. L.) nu există, respectiv nu sunt prevăzute de legea penală, se impune aceeași soluție și în ceea ce privește complicele, este nelegałă și sub acest aspect,

Pentru considerentele arătate la analizarea faptele inculpaților de șantaj, câtă vreme inculpații au obținut prin constrângere acțiunile părților vătămate/civile și această activitate s-a realizat cu ajutorul nemijlocit al inculpatei B. M., fără activitatea infracțională a căreia nu se puteau realiza tranzacțiile în cauză, se poate concluziona doar în sensul reținerii vinovăției inculpatei B. M..

Din probele administrate în cauză a rezultat că activitatea inculpatei B. M. era concomitentă cu aceea a inculpaților, aceasta fiind de față în chiar momentul în care aveau loc amenințările și tot în aceleași ocazii, cu ajutorul său, se încheiau și tranzacțiile referitoare Ia vânzarea acțiunilor.

Având în vedere situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, rezultă că activitatea inculpatei B. M. se circumscrie actelor de complicitate, fiind îndeplinite condițiile pentru existența acestei forme de participație.

Soluția de achitare a inculpaților M. G., P. L., B. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.11 din Legea nr._, respcctiv art. 26 raportat la art.11 din Legea nr.78/2000 și P. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prcvăzute de art. 12 alin.1 Iit.a teza a II a și art. 26 CP raportat Ia art. 11 din Legea nr 78/2000, este de asemenea, nelegală și sub acest aspect.

Din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpații au obținut acțiunile ce fac obiectuł cauzei în condițiile arătate și în acest mod au obținut putere decizională deplina în cadrul ..A. și au realizat toate aceste activități în timp ce dețineau funcții de conducere în cadrul acestei societăți, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii.

În ceea ce privește fołosul necuvenit urmărit și obținut de către inculpați, impun următoarele precizări: acesta, ca folos, a creat un câștig material, moral dar și avantaj și beneficiu, în sensul dobândirii de acțiuni în mod incorect, neloial, cu tarife extrem de convenabile, accedere la funcții de conducere, la pârghiile de conducere, puterea de decizie și de influențare a acesteia și creșterea influenței personale în relațiile economice, dar și prestigiul reușitei în afaceri.

Inculpatul P. L. a dobândit o poziție de excepție, devenind acționar semnificativ, poziție extrern de importantă. Acest benefîciu, avantaj și facilitate reprezentând un folos necuvenit în sensul pe care legiuitorul l-a înțeles prin actul normativ, Legea nr. 78/2000. Activitatea inculpaților P. L. și M. G. a fost condiționată de acest scop, ca folos necuvenit, și a urmat întregirea aceluiași scop prin obținerea funcțiilor de conducere care, la rândul lor, reprezintă un folos necuvenit, creând posibiłitatea de a conduce și infuența decizii avantajoase lor și în satisfacerea intereselor personale.

Având acest avantaj, incułpații au suspendat dreptul de vot al PAS B. O. și au desființat-o ca persoană juridică, prin hotărâre judecătoreasca.

Speculând această stare de fapt și poziția lor semniťicativă ca acționari, au schimbat conducerea societății și s-au numit pur și sirnplu ca factori de conducere.

De asemenea, pentru a avea la îndemână toate deciziile, inculpații M. G. și P. L. au procedat la cumpărarea de acțiuni B., în condiții ilegale, și astfel au obținut procentul cel mai mare de acțiuni care le crea posibilitatea de a influența toate hotărâriie luate în A.. Inculpații aveau puterea de a decide și de a conduce sub toate aspectele, Această împrejurare reprezintă un avantaj, o facilitate și reprezintă folos necuvenit obținut prin săvârșirea infracțiunii.

În plus, cumpărarea de acțiuni B., sub prețuI pieței, prin intermediul agenților de valori mobiliare, deci o rnanipulare a pieței bursiere, reprezintă tot un folos necuvenit, nereprezentând un comportament investițional corect, łoial și cinstit specific pieței de capital, așa cum reține instanța de fond.

În concret, activitatea desfșurată de inculpați nu s-a derulat pe bază de reguli care să asigure egalitatea de șanse și a celorlalți concurenți în cadrul pieței de capital.

Toate aceste aspecte rezultă din înscrisurile existente la dosar ce provin de la CNVM, B. RASDAQ, societățile de intermedieri vałori mobiliare, dar și din declarațiile martorilor și ale inculpaților și din raportul de constatare întocmit în cauză în cursul urmăririi penale și din raportul de expertiză efectuat în cursul judecații.

Din aceleași mijloace de probă, rezultă și activitatea inculpatei B. M. care, în calitate de agent de valori mobiliare la . preluat ordine de vânzare sau de cumpărare a actiniilor, fără a le scrie complet de Ia început, mențiunile referitoare la dată, oră (ce stabilea succesiunea operațiunilor), date personale, preț, fiind făcute ulterior. În anumite situații inculpata a întocmit ordin de vânzare a acțiunilor, înainte ca acestea să fi fost trecute în conturi operaționale (ceea ce nu era permis, întrucât vânzarea nu era posibilă anterior acestui moment), toate acestea în scopul de a-i ajuta pe inculpati să își atingă țelul propus (cumpărarea unui număr cât mai mare de acțiuni B., la un preț cât mai avantajos, pentru obținerea controlului total asupra .). Toate aceste acte se circumscriu sferei de aplicare a normelor referitoare la complicitate.

De asemenea, și soluția de achitare a inculpatului (decedat) Tompca A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art 26 raportat la art. 194 alin.1 cu aplicarea art 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal este nelegală, singura interpretare este aceea conform căreia ori de câte ori inculpatul a decedat pe parcursul exercitării acțiunii penale, unica soluție permisă este de încetare a procesului penal, continuarea procesului penal (care ar permite o altă soluție decât cea de încetare) putând fi cerută numai în condițiile restrictive prevăzute de art. 13 Cod procedură penală.

În plus, față de inculpat, chiar dacă nu ar fi intervenit decesul acestuia, soluția ce trebuia dispusă în cauză era tot de încetare a procesului penal, întrucât a intervenit prescripția.

Soluția instanței de fond este nelegală și pentru motivul că, din analiza probelor existente în cauză, în ceea ce îł privește pe inculpatul Tornpea A. nu rezultă că faptele sale nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii sau nu sunt prevăzute de legea penală, așa cum greșit a reținut instanța de fond; soluția care se impunea față de inculpatul T. A. era aceea de încetare a procesului penal.

Față de toate aceste aspecte, se impune condamnarea inculpaților M. G., P. L., P. G. și B. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 din Legea nr.78/2000, respectiv art.26 C.P. raportat Ia art.11 din Legea nr.78/2000 (pentru ultimii doi inculpați), încetarea procesului penal pentru infracțiunile în raport cu care a intervenit prescripția specială pentru aceiași patru inculpați și încetarea procesului penal față de inculpatul Tornpea A. (decedat) și, totodată, soluționarea laturii civile în mod corespunzător soluțiilor de condamnare, respectiv încetare a procesului penal în sensul repunerii în

situația anterioară și obligării la plata despăgubirilor bănești către părțile civile.

2. Recursul inculpatei B. M. A.

Inculpata solicită achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 alin.1 lit. b, c și d Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.26 Cod penal raportat la art.11 și art.12 lit. a teza a II a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit. a Cod penal și achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 alin.1 lit. a Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.26 raportat la art.194 alin.1 Cod pena

Critică sentința penală recurată întrucât instanța de fond nu a reținut neregularitățile din faza de urmărire penală și din actul de sesizare al instanței, întrucât atât cu privire la infracțiunile prevăzute în Legea nr.78/2000, cât și cu privire la infracțiunea prev. de art.194 alin.1 Cod penal, s-a reținut comiterea acestora în formă continuată, aplicându-se la momentul trimiterii în judecată prevederile art.41 alin.2 Cod penal; actul de sesizare al instanței este inform atâta vreme cât el ar fi trebuit să se refere Ia un număr de acțiuni identificate prin plasarea lor concretă spațio-temporală cât și prin explicitarea situațiilor în care acestea s-ar fi produs și în mod evident cu o analiză temeinică asupra fiecărei acțiuni sau inacțiuni ce intră în componența infracțiunii continuate.

Față de acuzațiile de complicitate la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.11 și art.12 lit. a teza a II a din Legea nr.78/2000, în cazul cărora inculpata s-a ocupat în mod cert de preluarea și completarea ordinelor de vânzare-cumpărare a acțiunilor pe piața imobiliară, se impune achitarea în temeiul art.10 alin.1 lit. b și d Cod procedură penală, întrucât, pe de o parte, din concluziile verificărilor efectuate de către Rasdaq asupra tranzacțiilor efectuate de S.C. Active International nu au fost sesizate abateri de la reglementările în vigoare, în același sens fiind și rezultatul investigațiilor efectuate de societatea de valori mobiliare, se concluzionează că aceasta nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment pe piața de capital. Față de corectitudinea tranzacțiilor mobiliare, rezultă că elementul material al infracțiunii prev. de art.26 Cod penal raportat la art.11 și art.12 lit. a teza a II a din Legea nr.78/2000, element material ce constă în înlesnirea și ajutorul ce ar fi trebuit dat coinculpaților M. G. și P. L., nu există sub nicio formă, și pe cale de consecință nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

3. Recursul inculpatului P. L.

Critică hotărârea atacată întrucât, în mod netemeinic și nelegal, s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor sale, încălcându-se prevederile art. 163 alin. (1) și (2) C.p.p., conform cărora instituirea sechestrului în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune are în vedere valoarea probabilă a pagubei, dispoziția primei instanțe de menținere a măsurilor asigurătorii instituite asupra tuturor acțiunilor B. deținute de P. L. și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale acestuia este netemeinică deoarece continuarea indisponibilizării acestor bunuri nu respectă soluția pronunțată în latură penală în prezenta cauză, soluție care Ia rândul său a generat soluționarea acțiunilor civile, în marea lor majoritate, prin respingerea acestora ca inadmisibile; se impune stabilirea măsurilor asigurătorii corelativ cu pretențiile părților civile Ș. P. și A. M. (72.500 de acțiuni și pagube materiale/daune morale de app. 82.000 lei).

Se mai critică sentința penală recurată pentru greșita achitare a inculpatului P. L. (în temeiul art. 10 alin. (1) Iit. a) și b) Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în formă continuată, în raport de necesitatea respectării riguroase a cadrului legal instituit în materia infracțiunii continuate și a concursului de infracțiuni, contribuția literaturii de specialitate, precum și cazuistica în materie. Având în vedere apartenența acestei infracțiuni Ia categoria generală a infracțiunilor contra persoanei,. cercetarea judecătorească ar fi trebuit să aibă ca obiect, prin aplicarea prevederilor art. 334 C.p.p., săvârșirea acestei infracțiuni în concurs omogen. În cauză, se impune achitarea inculpatului P. L. în temeiul art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat Ia art. 10 alin. (1) Iit. a) C.p.p. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj cu aplicarea art. 33 Iit. a) C. pen.

Soluția achitării inculpatului P. L. pentru săvârșirea presupusei infracțiuni de remunerație injustă, prevăzută de art. 11 din Legea 78/2000, nu a avut în vedere Iipsa calității de subiect activ. Astfel, din analiza si interpretarea normei juridice cuprinse in art.11 din Legea 78/2000, rezultă faptul ca subiectul activ al infracțiunii de remunerație injustă este circumstanțiat, fiind întotdeauna exterior agentului economic. Pentru reținerea infracțiunii este necesară îndeplinirea cerinței esențiale a îndeplinirii unei însărcinări constând în supravegherea, controlul sau lichidarea agentului economic privat. Astfel se retine săvârșirea acestei infracțiuni numai atunci când o persoană exterioară agentului economic îndeplinește anumite acte materiale în exercitarea unei însărcinări de supraveghere, control sau lichidare. Or, activitățile de lichidare sau de control sau de supraveghere ale agentului economic privat nu se pot efectua decât din exteriorul acestuia, respectiv de către persoane exterioare lui. Astfel, se impune achitarea inculpatului P. L. pentru săvârșirea presupusei infracțiuni de remunerație injustă, prevăzută de art. 11 din Legea 78/2000, având în vedere lipsa calității de subiect activ.

3. Recursul inculpatului M. G.,

Se critică soluția pronunțată de instanța de fond sub aspectul nelegalității ce decurge din greșita aplicare a dispozițiilor art. 353 Cod procedură penală cu referire la art. 163 Cod procedură penală precum și sub aspectul temeiului greșit al achitării inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 194 Cod penal (cu privire la faptele reclamate de părțile civile Ș. P. și A. M.), respectiv art. 10 lit. b Cod procedură penală în loc de art.10 lit. a Cod procedură penală, incident în cauză.

Hotărârea privind menținerea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, este contrară dispozițiilor legale, în condițiile în care instanța de fond a lăsat nesoluționată numai acțiunea civilă exercitată de părțile civile Ș. P. și A. M. și a respins toate celelalte acțiuni civile exercitate cu privire la infracțiunea de șantaj, ca urmare a achitării inculpaților.

În subsidiar, menținerea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului M. G. numai până la concurența sumei care reprezintă valoarea probabilă a pagubei pretins suferite de către cele părțile civile Ș. P. și A. M. ale căror acțiuni civile au fost lăsate nesoluționate

5.Recursul inculpatului P. G.

Critică sentința primei instanțe pentru greșita schimbare a încadrării juridice dispusa de prima instanță din infr. prev. de art.12 lit.a teza a 2-a din Legea nr._ in infr. prev. de art.12 lit.a teza a 2-a din Legea nr._ si art.26 rap. la art.11 din Legea nr.78/2000,cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal, pentru fapta constând în efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoana ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute in virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Sub acest aspect soluția instanței de fond este netemeinică, în primul rând întrucât P. a solicitat schimbarea încadrării juridice la un moment la care se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea sub aspectul căreia inculpatul P. G. fusese trimis in judecata (deși acesta ceruse continuarea procesului penal, în vederea obținerii unei soluții de achitare), fiind evidentă intenția acuzării de a obține, cu orice preț, o condamnare a inculpatului, deși argumentația putea fi lesne cuprinsă în rechizitoriu, prin inculparea acestuia si sub aspectul celei de-a doua infracțiuni.

De asemenea, pretinsul ajutor al inculpatului P. G., pentru inculpatul M. G., în sensul art.26 Cp nu ar putea viza decât o parte din activitățile ultimului‚ considerate ca realizând elementul material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art.11 din Legea nr.78/2000.

Astfel, acțiunile inc. P. G., care se regăsesc în elementul material al laturii obiective de la infr. prev. de art.12 lit.a teza a 2-a din Legea nr.78/2000 nu pot fi logic catalogate drept ajutor pentru inculpatul M. Gełu în comiterea infr. prev. de art.11 din Legea nr.78/2000.

În plus, singurul act material, dintre toate cele care i se impută inculpatului M. G. din perspectiva infr. prev. de art.11 din Legea nr.78/2000 pretabil la o complicitate a inculpatului P., în forma înlesnirii sau ajutorului la care referă art.26 Cod penal, din punct de vedere strict teoretic este cumpărarea prin interpus, însă imposibil din punct de vedere practic datorită particularităților și specificului cauzei, respectiv al modului în care pretinsa infracțiune ar fi fost comisă.

6. Recursul declarat de moștenitorii inculpatului T. R. P., respectiv S. (fostă T.) A. M., T. R. P.

Moștenitorii inculpatului T. R. P. critică sentința penată recurată pentru netemeinicie sub aspectul temeiului greșit al achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. ia art.194 alin.(1) C.pen. (cu referire la faptele reclamate de partea civilă Ș. P.), respectiv art 10 Iit. b) C.pr.pen., în Ioc de art. 10 Iit. a) c.pr.pen. incident în cauză.

Se apreciază eronată constatarea instanței de fond cu privire la contradicțiile existente în conținutul declarațiilor succesive ale părții civile - în sensul că nu privesc elemente esențiale referitoare la existența faptelor, ci doar aspecte nerelevante - precum și cu privire Ia așa-zisa confirmare a anumitor susțineri ale acesteia de către martora M. M., deoarece:

- nu se poate reține ca fiind un aspect nerelevant, contradictorialitatea unor afirmații importante cu privire Ia împrejurările exercitării pretinselor “acțiuni de constrângere" de către inculpații M. GeIu și P. L. împotriva părții civile, contradicții de natură a conduce Ia concluzia inexistenței vreunei asemenea acțiuni, așa cum rezultă din analiza obiectivă și coroborată a întregului material probator, dar și din constatările instanței menționate în cuprinsul hotărârii, inclusiv cu privire Ia Ș. P., întrucât lipsa unui act material de constrângere are drept consecință inexistenta faptei de șantaj ce formează obiectul judecății

- nu se poate accepta existența vreunei semnificații probatorii a declarațiilor martorei M. M. cu privire Ia așa-zise „acțiuni de constrângere și, cu atât mai puțin, o „confirmare" a susținerilor părții civile susmenționate, pe de o parte, în raport de afirmațiile total contradictorii ale acestei părți civile cu privire Ia împrejurările concrete de fapt relatate în cuprinsul declarațiilor sale, iar, pe de altă parte, dacă se are în vedere natura relațiilor dintre martoră și partea civilă, respectiv aceea de angajată Ia societatea comercială deținută de Ș. P., element de natură a justifica o îndoială majoră referitoare Ia anumite afirmații „acuzatoare" ale martorei, aspect de neînlăturat în contextual contradictorialității flagrante a propriilor susțineri ale părții civile.

7. Părțile civile A. M., A. V., B. G., B. V., Cărăulașu E., C. Bănuța, C. E., C. G., C. N., D. M., D. E., D. M., D. N., G. I., G. G., H. A. M., I. C. M., M. M., P. M. E., R. M., S. D., S. V., S. G. L., S. M. T. M., Ș. P., V. L., V. E., Z. S., Z. I., Z. S., Z. R. critică sentința atât în ceea ce privește latura penală, respectiv soluția de achitare a tuturor inculpaților, cât și în ceea ce privește latura civilă, apreciază nelegală soluția instanței de fond și solicită pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților și admitere a acțiunilor civile, astfel cum au fost formulate, constatând că între faptele inculpaților și prejudiciul cauzat există o legătură de cauzalitate

8.Recursul părții responsabile civilmente S.C. B. O. S.A., vizează achitarea inculpaților M. G. și T. A. pentru faptele de care au fost acuzați în raport cu părțile civile A. M. și Ș. P. și respingerea acțiunilor civile formulate de aceste părți civile, ca inadmisibile, în raport de contradicțiile vădite între declarațiile acestora, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească,

Analizând actele dosarului și sentința penală recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu în conformitate cu disp. art.385 indice 6 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a reținut o corectă situație de fapt în urma unei analize judicioase a mijloacelor probă administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, situație de fapt pe care Curtea și-o însușește în totalitate, inclusiv interpretarea probelor administrate pentru a ajunge la aceasta:

Astfel Curtea va reține în esență, următoarele:

- Referitor la inculpații M. G. și P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.12 lit.a teza a II-a din Legea nr.78/2000

În sarcina inculpatului M. G. s-a reținut prin rechizitoriu, printre altele, săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. a teza a II-a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a Cod pen., constând în aceea că inculpatul, deținător al unor informații nepublice, în calitatea sa de director general al ., referitor la numărul de acțiuni B., momentul în care se transformau la Registrul Român al Acționarilor în conturi operaționale, fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieței, a condiționat transferul acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă și le-a cumpărat imediat, în nume propriu, însoțit de întocmirea unor acte incomplete privind tranzacționarea de acțiuni de către agenții societăților de intermediere (inculpata B. M. A.).

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul M. G., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a cumpărat prin interpus a doua zi după darea hotărârii A. un număr de 135.500 acțiuni, hotărâre ce nu fusese publicată în Monitorul Oficial și Registrul comerțului.

Curtea constată, în legătură cu această infracțiune că cele reținute de către prima instanță, în sensul că faptele săvârșite de către inculpatul M. G. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul neîndeplinirii unei cerințe legale, lipsind caracterul nepublic sau privilegiat al informațiilor deținute de către inculpatul în virtutea funcției pe care o îndeplinea, sunt corecte și temeinic motivate.

Astfel, în ceea ce privește actelor materiale săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor de către membri PAS care pretind că au fost șantajați să-și vândă acțiunile, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

În primul rând, informația referitoare la „numărul de acțiuni B.” este o informație publică și accesibilă oricărei persoane interesate, atât din evidențele ORC, cât și din cele ale bursei RASDAQ (site-ul societății).

Totodată, informațiile referitoare la „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” sau cele referitoare la „solicitarea membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale” sunt nerelevante și nedeterminante pentru realizarea unei vânzări-cumpărări de acțiuni întrucât, în primul rând, transferul acțiunilor unui membru PAS dintr-un cont neoperațional într-un cont operațional nu presupunea cu necesitate și vânzarea acestora, tot așa cum nici nu determina nașterea unei informații sigure că proprietarul acțiunilor va vinde mai devreme sau mai târziu, aceste împrejurări rezultând și din concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză în care se precizează că „simpla solicitare a adeverințelor nu implică și faptul că membri PAS B. O. doreau să vândă aceste acțiuni.

De altfel, cunoașterea momentului la care membri PAS ar fi vândut acțiunile sau a numărului de acțiuni care ar fi fost înscris pe adeverința semnată și de către inculpatul M. G. - și care ar fi constituit informații nepublice sau privilegiate - este irelevantă atâta timp cât membri PAS vindeau mai multe acțiuni decât cele care făceau parte din pachetul de 40% achiziționat de la FPS și care erau înscrise pe adeverințe, vânzarea-cumpărarea cuprinzând în realitate și acțiunile achiziționate separat de pe bursa RASDAQ.

Pe de altă parte, potrivit reglementărilor CNVM (Legea 52/1997 privind valorile mobiliare și bursele de valori, în vigoare la momentul presupusei săvârșiri a faptelor - art. 2 lit. r) referitoare la definirea informației privilegiate), informațiile în cauză nu sunt informații privilegiate.

Potrivit dispozițiilor legale, noțiunea de „informație privilegiată” în legătură cu piața de capital este definită prin dispozițiile Legii nr.52/7 iulie 1997 privind valorile mobiliare și bursele de valori, unde, potrivit art.2 lit.r), „informațiile privilegiate” sunt „informații de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare din valorile mobiliare emise de acesta, care nu sunt cunoscute publicului și sunt susceptibile de a afecta decizia unui investitor rezonabil, persoanele inițiate fiind ținute a nu le divulga și nici exploata în mod direct sau indirect, personal sau prin interpuși”.

Din definiția legală a „informației privilegiate” rezultă următoarele trăsături caracteristice, care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o informație să fie calificată ca privilegiată, respectiv: informația să se refere la emitent sau la valorile mobiliare emise de emitent; informația să nu fi fost cunoscută publicului; informația să fie susceptibilă de a afecta decizia unui investitor rezonabil; persoana deținătoare a informației să fie ținută a nu divulga informația și nici a o exploata în mod direct sau indirect, personal sau prin interpuși.

Or, în mod temeinic s-a considerat că niciuna dintre informațiile la care face referire P. nu este o „informație privilegiată”, în sensul art. 2 lit. r) din Legea 52/1997.

Pe de altă parte, elemente ca „fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „condiționarea transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă” și „cumpărarea acestora imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM” nu reprezintă informații, cu privire la care să aprecieze asupra caracterului nepublic sau privilegiat să se aprecieze, acestea reprezentând în realitatea, astfel cum în mod corect a considerat și prima instanță

Instanța de fond a apreciat în mod corect că, în realitate, aceste elementele indicate prin rechizitoriu ca reprezentând așa-zise informații nepublice sau privilegiate referitoare la o pretinsă „fixare a prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „condiționare a transferului acțiunilor în conturi operaționale de acordul său dat în scris prin adresă” și „cumpărare a acestora imediat, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM”, nu reprezintă informații în sine, ci activități materiale, ele fiind luate în considerare ca atare de către instanță, eventual ca activități materiale realizate în baza unor informații nepublice sau privilegiate.

În legătură cu acestea, se constată că inculpatul M. G. nu putea condiționa transferul acțiunilor în conturi operaționale, întrucât dreptul, precum și posibilitatea tehnică de a efectua acest transfer aparțineau exclusiv RRA, această activitate neintrând în atribuțiunile sau sarcinile inculpatului. Mai mult, chiar presupunând că inculpatul M. G. semna adeverința cuprinzând numele și CNP-ul acționarului și numărul de acțiuni deținute de acesta, o asemenea activitate nu îmbracă în sine caracter infracțional. Din faptul semnării adresei de către inculpatul M. G. nu reiese în mod automat și faptul că, procedând în acest sens, inculpatul și-ar fi exprimat în vreun fel vreun acord în sensul transferării acțiunilor la RRA în conturi operaționale și ar fi avut vreo posibilitate de a condiționa astfel un asemenea transfer. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul M. G. nu era singurul semnatar al adeverințelor, adeverințele fiind semnate și de D. N., președinta PAS.

Pe de altă parte, obținerea acestei „adrese/adeverințe” nici nu reprezenta o obligație sau condiție de recunoaștere a calității de acționar ori a numărului de acțiuni ale unui fost membru PAS.

În plus, expertiza judiciară a stabilit că, prezentând relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, dintr-un număr total de 672 de membri PAS B. O., numai un număr de 269 de persoane au solicitat adeverințe de confirmare a soldului.

În ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, instanța de fond a reținut în mod corect că aceasta presupune efectuarea de tranzacții care au ca scop alterarea modului normal de formare a prețului unei acțiuni pe bursă și influențarea acestuia către o poziție ascendentă sau descendentă care nu corespunde cu nivelul normal al prețului care ar fi stabilit liber pe baza cererii și ofertei investitorilor.

Se constată că, cel puțin din punct de vedere tehnic, în fapt nu era posibilă „fixarea prețului” în cadrul unei vânzări sau cumpărări de acțiuni pe piața electronică de acțiuni RASDAQ. Erau însă posibile o . activități speculative, dar extrem de dificile și susceptibile de riscuri.

În acest sens, raportul de expertiză judiciară, face aprecieri și descrieri ale modului de realizare a tranzacțiilor de natură să elucideze toate aceste aspecte:

„Procesul de tranzacționare [pe piața RASDAQ] este o negociere electronică, invizibilă ...în cadrul acestui proces vânzătorii nu știu cui vând acțiunile iar cumpărătorii nu știu ale cui acțiuni le cumpăra. Vânzătorii și cumpărătorii nu se cunosc între ei și formează o coadă de așteptare în funcție de momentul ofertării”.

„Prețul de tranzacționare se stabilește electronic la nivelul întregii piețe (toate SVM-urile din țară) prin compararea automată a ofertei de vânzare cu prețul stabilit de investitorul potențial ... Practic este imposibil să fie influențat prețul pe piață”.

„Se pot face însă activități speculative în sensul că un investitor care dorește să vândă multe acțiuni la un preț mai ridicat încearcă să mărească prețul pieței și face în mod artificial o cerere de cumpărare cu un preț superior pieței la un moment dat. În urma acestei cereri, prețul pieței se urcă și el are șansa să își vândă acțiunile proprii la un preț mai mare ... Dacă un investitor face o cerere de cumpărare la un preț mai mic decât prețul pieței nu poate achiziționa nicio acțiune deoarece se va situa în finalul cozii de așteptare”.

Pe de altă parte, tot în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a mai arătat un aspect deosebit de relevant, privind faptul că „un număr de 23 de membri PAS B. O. constituiți părți civile au vândut acțiuni B. pe piața RASDAQ în perioada 30.07._02. Din constatările expertizei nu se poate reține niciun prejudiciu, acțiunile fiind vândute la prețul pieței”.

De altfel, din punct de vedere a prețului la care s-a realizat vânzarea-cumpărarea de acțiuni, instanța a reținut faptul că, și din defășurătoarele tranzacțiilor efectuate, rezultă în mod clar că inculpatul a achiziționat acțiuni la prețul pieței zilei/perioadei.

Mai mult, după cum arată raportul de expertiză efectuat în cauză, „prețul la care s-au vândut acțiunile în această perioadă s-a și menținut același pe o perioadă de mai multe zile, infirmându-se în mod evident supoziția că acțiunile au fost vândute sub prețul pieței”.

De asemenea, relevantă sub acest aspect este și împrejurarea că inculpatul M. G. avea încheiate contracte de intermediere cu mai multe SVM-uri cu mulți ani mai înainte de aceste operațiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni și că acesta avea dat și ordin de cumpărare permanent pe piață, pentru a cumpăra acțiuni B. la prețul pieței, prin intermediul a două societăți de valori mobiliare specializate în asemenea tranzacții și autorizate de CNVM.

Potrivit constatărilor experților judiciari „în perioada expertizată, alături de M. G., terțe persoane juridice și fizice, printre care și alți membri PAS B. O., au avut calitatea de cumpărători ai acțiunilor B.. M. G. a achiziționat acțiuni B. în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori pe piață”.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a concluzionat în mod just că tranzacțiile efectuate de inculpatul M. G. nu au presupus folosirea de procedee care să conducă la modificarea prețului, acesta achiziționând acțiuni B. la prețul pieței, în aceleași condiții de piață și la aceleași prețuri ca și ceilalți investitori de pe piață. Și concluziile verificărilor efectuate de . asupra tranzacțiilor efectuate de . această perioadă au fost, în esență, în sensul că „nu a fost sesizată vreo abatere de la reglementările în vigoare”, deci că aceste tranzacții constituie operațiuni obișnuite pe o piață de valori mobiliare.

În același sens au fost și concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM. Astfel, s-a menționat că, prin adresa CNVM nr._/03.06.2005 trimisă PNA, CNVM a informat că „a întreprins propriile investigații asupra aspectelor semnalate de parchet, în privința tranzacțiilor cu acțiuni B. efectuate de SVM Active International SA. Ca rezultat al acestor investigații, CNVM concluzionează că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital”.

Pe de altă parte, în ceea ce privește „cumpărarea acțiunilor imediat, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor de către SVM”, atâta timp cât nu se dovedește o conivență infracțională a inculpatului M. G. cu persoana care a completat actele privind tranzacționarea acțiunilor, nu se poate nicidecum reține răspunderea penală a acestuia. Însă, concluziile investigațiilor efectuate de CNVM au fost, după cum am arătat și mai sus, în sensul că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital.

Așadar, în mod temeinic prima instanța a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, privind realizarea de tranzacții pe baza unor informații privilegiate sau nepublice.

Pe de altă parte, din punct de vedere a actelor materiale săvârșite cu ocazia vânzării acțiunilor proprii ale . și cumpărarea acestora de către inculpatul P. G., urmată de vânzarea ulterioară a unei părți din acestea de către inculpatul P. G. și cumpărarea lor de către inculpatul M. G., instanța de fond a apreciat de asemenea în mod just, analizând materialul probator administrat în cauză, că nu sunt întrunite condițiile constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind aceeași cerință legală, respectiv condiția pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice sau privilegiate obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

În acest sens, se constată că informația referitoare la vânzarea acțiunilor proprii ale . este o informație publică, convocatorul pentru desfășurarea A. S.C. B. O. S.A., având drept punct pe ordinea de zi vânzarea acestora, fiind publicat într-un ziar de largă circulație, respectiv prin România Liberă din 09.02.2002, precum și prin Monitorul Oficial nr. 233/07.02.2002 pentru data de 26.02.2002. În aceste condiții, orice persoană care ar fi dorit să participe la A. respectivă, dar și orice altă persoană interesată ar fi putut afla despre această vânzare a acțiunilor.

De altfel, măsura vânzării acțiunilor proprii B. a fost una necesară și firească, având în vedere contextul în care a fost luată. Vânzarea reprezenta o obligație legală, iar nu un act de voință voluntară a societății ..

Pe de altă parte, potrivit reglementărilor CNVM (Legea 52/1997 privind valorile mobiliare și bursele de valori, în vigoare la momentul vânzării acțiunilor proprii B. - art. 2 lit. r) referitoare la definirea informației privilegiate), informațiile în cauză nu sunt nici informații privilegiate.

În acest sens, pornind de la aceleași aspecte privind noțiunea de „informație privilegiată” și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o informație pentru a fi considerată ca privilegiată în virtutea legii, aspecte menționate anterior la analiza celorlalte acte materiale care ar intra în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000 care ar fi fost săvârșită de inculpatul M. G., instanța de fond a reținut în mod corect că informația privind vânzarea acțiunilor proprii B. nu este o „informație privilegiată”, în sensul art. 2 lit. r) din Legea 52/1997, după cum va arăta în cele ce urmează.

Astfel, deși această informație este atât o informație care privește valorile mobiliare emise de emitent, cât și o informație susceptibilă de a afecta decizia unui investitor rezonabil (orice investitor luând decizia de a investi și în funcție de momentul scoaterii la vânzare a acțiunilor), ea nu îndeplinește, din aceleași considerente arătate mai sus, condiția caracterului nepublic pentru a fi considerată informație privilegiată.

În ceea ce privește acuzațiile privind fixarea prețului, ținând cont de aspectele arătate anterior cu privire la imposibilitatea tehnică de prestabilire a prețului unei tranzacții pe piața, în mod corect s-a reținut că vânzarea celor 192.222 acțiuni la data de 28.02.2002 s-a efectuat la prețul pieței din ziua tranzacției (2.800 lei/acțiune), societatea obținând profit din această tranzacție de 26.696.340 lei, neavând deci nicio pierdere financiară din această vânzare. În acest sens sunt și constatările de specialitate ale experților judiciari: „referitor la prețul la care s-au vândut acțiunile în data de 28.02.2002, menționăm faptul că în perioada 27.02._02 prețul la care au avut loc toate tranzacțiile cu acțiuni B. a fost de 2.800 ROL/acțiune”. De altfel, ulterior acestei perioade, prețul acțiunilor B. chiar a fost în scădere.

Or, chiar și din desfășurătoarele tranzacțiilor efectuate, rezultă în mod clar faptul că inculpatul a achiziționat acțiuni la prețul pieței zilei, preț la care au avut loc de altfel toate tranzacțiile cu acțiuni B. în perioada 27.02._02. Prețul de execuție a fost identic cu prețul pieței, tranzacțiile realizându-se la un preț încadrat în limitele firești ale zilei (28.02.2002), și chiar ale perioadei de tranzacționare (27.02._02), neavând astfel, în mod obiectiv și tehnic, capacitatea de a crește sau de a scădea în mod semnificativ prețul de referință al acțiunilor B..

Prin urmare, rezultă cu certitudine că prețurile la care s-au efectuat tranzacțiile au fost conform pieței, iar evoluția acțiunilor B. a fost una specifică trendului întregii piețe, cu care a fost strâns corelată, și nu au fost constatate simptome de variații discordante, artificiale sau atipice care să atragă vreo nedumerire ori o îndoială legată de modul de formare a prețului acțiunilor B. pe piața bursieră.

Totodată, prima instanță a reținut corect că nu inculpatul M. G. a fost cumpărătorul acțiunilor vândute la data de 28.02.2002, ci inculpatul P. G., la dosar neexistând probe privind vânzarea-cumpărarea de acțiuni prin interpus, pe baza unor informații nepublice sau privilegiate deținute de inculpatul M. G..

De altfel, în cazul oferirii spre vânzare de acțiuni pe piața electronică RASDAQ nici nu era posibil din punct de vedere tehnic să cunoști vânzătorul și nici cumpărătorul la momentul tranzacției și nici nu era posibilă realizarea actului/tranzacției de vânzare-cumpărare direct între două persoane în baza unei înțelegeri prestabilite între aceștia datorită faptului că atât oferta de vânzare cât și cea de cumpărare era publică și accesibilă unei mulțimi nedeterminate de cumpărători, respectiv vânzători. „Procesul de tranzacționare [pe piața RASDAQ] este o negociere electronică, invizibilă ... în cadrul acestui proces vânzătorii nu știu cui vând acțiunile iar cumpărătorii nu știu ale cui acțiuni le cumpără ... Vânzătorii și cumpărătorii nu se cunosc între ei și formează o coadă de așteptare în funcție de momentul ofertării. Prețul de tranzacționare se stabilește electronic la nivelul întregii piețe (toate SVM-urile din țară) prin compararea automată a ofertei de vânzare cu prețul stabilit de investitorul potențial.

Astfel, se concluzionează în raportul de expertiză judiciară că practic este imposibil să fie influențat prețul pe piață”. În aceste condiții, având în vedere tocmai faptul că nu este posibilă realizarea actului/tranzacției de vânzare-cumpărare între două persoane în baza unei înțelegeri prestabilite între aceștia datorită faptului că, atât oferta de vânzare, cât și cea de cumpărare era publică și accesibilă unei mulțimi nedeterminate de cumpărători, respectiv vânzători, faptul întocmirii atât a ordinului de vânzare a acțiunilor proprii B., cât și a celui de cumpărare de către inculpatul P. G. de către același trader nu confirmă deloc conivența dintre participații la tranzacția respectivă în sensul arătat în rechizitoriu și susținut și în motivele de recurs.

De altfel, nici în condițiile în care s-ar dovedi această conivență, realizarea tranzacției în modalitatea dorită tot nu ar putea avea caracter cert. Având în vedere caracterul speculativ al tranzacțiilor bursiere, nimeni neputând confirma realizarea tranzacției în sensul dorit de participanți.

De asemenea, este de reținut faptul că inculpatul P. G. a recunoscut chiar el însuși faptul că “știa că . achiziționase de pe piața RASDAQ un număr de 192.222 acțiuni, care la un moment dat au fost oprite de la tranzacționare, însă după data de 01.03.2001 această interdicție a fost ridicata, stabilindu-se obligația vânzării acestor acțiuni în termen de cel mult un an, respectiv până la 28.02.2002, sub sancțiunea anularii lor. Ca urmare a faptului ca . o societate extrem de rentabilă, având ca obiect de activitate închirierea spatiilor comerciale si ca urmare a faptului ca el era atașat de aceasta societate încă dinainte de 1989, a hotărât cumpărarea celor 192.222 acțiuni”.

Inculpatul a indicat totodată și faptul că „anterior hotărârii A. din 27.02.2002 a existat un convocator publicat in care se preciza expres ca se va dezbate vânzarea celor 192.222 acțiuni”. Or, în condițiile în care inculpatul P. G. oricum cunoștea faptul și momentul vânzării acțiunilor proprii B., acesta personal luând hotărârea de a cumpăra aceste acțiuni, o eventuală conivență cu un trader în sensul arătat ar fi fost lipsită de sens, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

În ceea ce privește faptul incompletei scrieri a ordinului de cumpărare din partea inculpatului P. G., se constată că acesta este un aspect irelevant având în vedere că acesta era un client fidel al SVM-ului, iar inserarea mențiunilor privind „ora emiterii, termenul până la care rămâne activ comisionul tranzacției, codul agentului și autorizația CNVM a acestuia” era inutilă.

Mai mult, Instrucțiunile nr. 2/19.02.1999, care erau în vigoare în perioada realizării tranzacțiilor efectuate de P. G. și ceilalți cumpărători, respectiv 2001-2002, și care prevedeau, la art. 3, că „înainte de a prelua spre executare un ordin de vânzare, agentul de valori mobiliare este obligat să verifice și să înscrie în ordin datele de identitate ale proprietarului: numele/denumirea, domiciliul/sediul social, codul numeric personal, buletinul/cartea de identitate, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, etc.”, nu sunt aplicabile ordinului de cumpărare emis de inculpatul P. G., ele referindu-se doar la ordinele de vânzare.

Din contră, concluziile investigațiilor proprii efectuate de CNVM au fost în sensul că . nu a încălcat prevederile legale în vigoare la acel moment, pe piața de capital” așa cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod temeinic că tranzacțiile efectuate în data de 28.02.2000 au respectat dispozițiile legale, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizarea de informații nepublice sau privilegiate și de încheiere a unei vânzări-cumpărări prin interpus.

Totodată, simplul faptul că, la aproape o lună și jumătate de la data vânzării către inculpatul P. G. (28.02.2002), același inculpat a vândut acțiunile, în final aceste acțiuni ajungând în portofoliul inculpatului M. G., nu reprezintă în mod automat, în lipsa unor probe certe, vânzare-cumpărare prin interpus. Aceasta mai ales având în vedere condițiile concrete în care s-a realizat această din urmă tranzacție.

În legătură cu această tranzacție se reține că, în acel moment, SVM Active Internațional a achiziționat pentru inculpatul M. G. de pe piața RASDAQ, respectiv la data de 10.04.2002, un număr de 125.076 acțiuni, printre acestea regăsindu-se și o parte din acțiunile achiziționate anterior de inculpatul P. G.. Cele 125.076 acțiuni proveneau din agregarea, cumularea a trei oferte diferite de vânzare de acțiuni, printre acestea regăsindu-se și o ofertă a inculpatului P. G.. Or, agregarea ofertelor de vânzare nu este o operațiune interzisă de lege.

Pe lângă acestea, la data de 15.04.2002, SVM Active Internațional a mai achiziționat pentru inculpatul M. G. un număr de 125.096 acțiuni, care proveneau din cumularea a două oferte diferite de vânzare, printre acestea regăsindu-se o altă ofertă a inculpatului P. G..

Prin expertiza tehnică s-a stabilit faptul că în conținutul primului pachet de 125.076 acțiuni se regăseau un număr de 57.600 acțiuni vândute de P. G., iar în conținutul celui de-al doilea pachet de 125.096 acțiuni se regăseau un număr de 77.900 acțiuni vândute de P. G. (adică în total 135.500 acțiuni), acțiuni care proveneau din pachetul de 192.222 acțiuni cumpărat la 28.02.2002.

Or, tocmai această manieră în care inculpatul M. G. a achiziționat acțiunile dovedește faptul că nu a existat nicio conivență între acesta și coinculpatul P. G. și că nu s-a realizat o vânzare-cumpărare prin interpunere de persoane, cum greșit s-a reținut prin rechizitoriu și s-a reluat în motivele de recurs formulate în cauză.

Ținând cont de toate aspectele mai sus arătate, Curtea constată că în mod temeinic instanța de fond a concluzionat că tranzacțiile în cauză (atât cea din 28.02.2002, cât și cele din 10.04.2002 și 15.04.2002) nu au fost tranzacții prin interpus, ele având ca efect cu adevărat schimbarea proprietarului. Astfel, tranzacția din 28.02.2002 a fost o tranzacție reală, iar din documentele depuse la dosar rezultă clar că această tranzacție a fost decontată, în sensul că acțiunile au trecut din proprietatea vânzătorului (.) în proprietatea cumpărătorului (P. G.), iar prețul acestora a fost plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului. La fel și tranzacțiile din 10.04.2002 și din 15.04.2002 au fost și acestea decontate, acțiunile trecând din proprietatea vânzătorului (P. G.) în proprietatea cumpărătorului (M. G.), iar prețul acestora, plătit de către cumpărător, ajungând astfel în patrimoniul vânzătorului.

Prin urmare, instanța de fond a conchis că nu sunt îndeplinite – în ceea ce îl privește pe inculpatul M. G. - elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, lipsind atât informațiile nepublice sau privilegiate care ar fi fost obținute de inculpat în virtutea funcției de director general al ., cât și caracterul simulat al vânzării-cumpărării de acțiuni.

Referitor la inculpatul P. L., Curtea constată că și în cazul său organele de anchetă au reținut eronat împrejurarea că acesta ar fi fost deținătorul unor informații nepublice sau privilegiate în calitatea sa de acționar semnificativ și de membru în Consiliul de Administrație al ., informații referitoare la „numărul de acțiuni B.” și la „momentul în care se transferau la RRA în conturi operaționale”.

Curtea reține, pentru aceleași considerente expuse în cazul inculpatului M. G., că informațiile referitoare la „numărul de acțiuni ale membrilor PAS” sau cele referitoare la „momentul solicitării membrilor PAS de transferare de către RRA a acțiunilor lor în conturi operaționale” nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul P. L. în cadrul ..

Pe de altă parte, „fixarea prețului acțiunilor sub cel al pieții” sau „cumpărarea acestora imediată, în nume propriu, alăturat întocmirii unor acte incomplete privind tranzacționarea acțiunilor, termenul și ora emiterii lor” nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate în sine, ci activități materiale, ele fiind luate în considerare ca atare de către instanță, eventual ca activități materiale realizate în baza unor informații nepublice sau privilegiate, așa cum reținut și în cazul inculpatului M. G..

De asemenea, din punct de vedere tehnic, nu era posibilă o pre­stabilire a prețului unei tranzacții pe piața electronică a valorilor mobiliare. Erau însă posibile o . activități speculative, dar extrem de dificile și susceptibile de riscuri. În acest sens, sunt valabile aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză judiciară efectuată în cauză, relatate și în cazul inculpatului M. G..

În acest context, valabile sunt de altfel și constatările concrete ale experților tehnici privind faptul că inculpatul P. L. avea încheiate contracte de intermediere cu mai multe SVM-uri cu mulți ani mai înainte de aceste operațiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Prin urmare, nici din analiza comportamentul investițional al inculpatului P. L. nu rezultă, așadar, că acesta ar fi efectuat tranzacții bursiere pe bază de informații nepublice sau privilegiate, tranzacțiile nereprezentând un caracter „atipic” față de obiceiurile investiționale ale inculpatului (care era un investitor vechi și avizat pe piața de capital, acțiunile B. regăsindu-se în portofoliul său și în perioada anterioară).

Astfel că, nici în cazul inculpatului P. L. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.12 lit.a teza a II-a din Legea nr.78/2000, cerința legală privitoare la caracterul nepublic sau privilegiat al informațiilor pe care acest le-ar fi folosit la încheierea tranzacțiilor.

- Referitor la inculpații M. G. și P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.11 din Legea nr.78/2000

Potrivit textului incriminator, în mod corect a reținut prima instanță că acesta infracțiunea se caracterizează prin aceea că este:

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care îndeplinește pentru agentul economic însărcinări;

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care intermediază efectuarea de către acesta de operațiuni comerciale sau financiare;

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care înlesnește efectuarea de către acesta de operațiuni comerciale sau financiare;

fapta persoanei exterioare agentului economic care, în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării primate are atribuții de supraveghere, control ori lichidare și care participă cu capital la agentul economic.

Astfel că, în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați, nu sunt îndeplinirea cerințele privitoare la obținerea, în mod direct sau indirect, a unui folos necuvenit, constând în cumpărarea de acțiuni B., la care inculpații nu ar fi avea dreptul în acele condiții și la un preț fixat sub cel al pieței de către el însuși.

Acesta pentru că, așa cum s-a reținut mai sus, tranzacțiile efectuate de către cei doi inculpați au respectat legea, inclusiv regulile bursiere, în speță neputând fi nici pe departe vorba de utilizare de informații nepublice sau privilegiate, de fixare a prețului acțiunilor sau de vânzare-cumpărare acțiuni B. prin interpus.

- În ceea ce îl privește pe inculpatul P. G.:

Acesta a fost trimis în judecată pentru că, fiind membru al Consiliului de administrație al ., și deținător de informații privilegiate în virtutea funcției, referitor la momentul transferării la Registrul Român al Acționarilor a acțiunilor stabilite de A. de a fi vândute, fără ca hotărârea A. să fie publicată, fixarea prețului sub cel al pieței, întocmirea neconformă legii a actelor de tranzacționare și cumpărarea imediată a acțiunilor ca interpus pentru inculpatului M. G., dar și pentru sine fapte ce întrunesc atât elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000, cât și cele ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, aflate în concurs ideal, potrivit art. 33 lit. lit. b) Cod penal, schimbându-se încadrarea juridică în acest sens.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului P. G., instanța de fond a apreciat just, analizând materialul probator administrat în cauză, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția pentru încheierea tranzacției financiare privitoare la utilizarea unei informații nepublice obținută în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.

La fel ca și în cazul celorlalți inculpați, se constată că informațiile referitoare la momentul transferării la Registrul Român al Acționarilor a acțiunilor stabilite de A. de a fi vândute, fără ca hotărârea A. să fie publicată, precum și cele referitoare la cumpărarea ulterioară a acțiunilor de către inculpatul M. G. nu reprezintă informații nepublice sau privilegiate obținute în virtutea funcției, atribuției sau a vreunei însărcinări primite și asumate de către inculpatul P. G. în cadrul ..

Astfel că, fără a mai relua considerentele avute în vedere la ceilalți inculpați (în special la inculpatul M. G.), referitoare la caracterul nepublic sau privilegiat al informațiilor, Curtea constată că, nici în cazul acestui inculpat, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 11 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal, imputată inculpatului P. G., instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale acestei infracțiuni, lipsind atât ajutorul acordat de către inculpatul P. G. inculpatului M. G. la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, cât și folosul necuvenit care ar fi fost obținut direct sau indirect de către inculpatul P. G.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât activitatea inculpatului M. G., pe care inculpatul le-ar fi înlesnit, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000.

Or, atâta timp cât activitatea inculpatului M. G., pe care inculpatul le-ar fi înlesnit, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea 78/2000, nici faptele săvârșite de inculpatul P. G. nu pot întruni elementele constitutive ale complicității la aceste infracțiuni.

- Cu privire la fapta de șantaj reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului M. G.:

Instanța de fond a reținut în mod corect că procurorul a înțeles să dispună trimiterea în judecată a acestui inculpat pentru șantajarea a 21 de persoane, aceștia fiind subiecții pasivi ai infracțiunii de șantaj, în formă continuată. Aceasta deorece, atât în partea expozitivă a rechizitoriului, cât și la încadrarea în drept, dar și în finalul actului de inculpare, anterior manifestării voinței de trimitere în judecată prin dispozitivul rechizitoriului, instanța de fond a reținut că manifestarea de voință a Parchetului a fost în sensul trimiterii în judecată a inculpaților pentru presupuse fapte de șantaj care ar fi fost săvârșite asupra celor 21 de persoane enumerate limitativ în rechizitoriu, respectiv: Cărăulașu E., I. T., Z. S., M. M., V. L., S. G. L., V. E., M. D., B. V., A. M., Ș. P., A. V., D. M., P. I., G. I., B. G., R. M., D. E., C. Bănuța, P. M. și A. T..

Fiind ținută de rechizitoriu, față de dispozițiile art.317 Cod proc. pen., în mod corect s-a considerat că nu poate forma obiectul judecății prezentei cauze alte pretinse faptă care ar fi fost săvârșite în dauna numiților C. E., D. M., P. Mihadela E., S. D., S. V., D. N., Hăuca A. M., Z. S. și G. G., față de care nu s-au efectuat acte de cercetare.

Astfel, instanța nu putea proceda la o judecată fără o activitate de urmărire penală cu privire la anumite persoane vătămate, neputându-se substitui Parchetului, și aceasta chiar dacă, la termenul de judecată din data de 15.09.2006 instanța a luat act de constituirea de parte civilă a celor zece persoane mai sus indicate, întrucât problema admisibilității constituirii de parte civilă, care se poate analiza cu prioritate la un moment anterior în cursul procesului penal, este diferită de admisibilitatea sau de temeinicia acțiunii civile propriu-zise, care este o problemă ce ține de fondul cauzei și asupra căreia instanța se pronunță o dată cu fondul.

Astfel că, în lipsa unei extinderi a acțiunii penale - care nu a avut loc în cauză – alte persoane decât cele enumerate în rechizitoriu ca persoane vătămate nu pot avea calitatea de părți sau de persoane vătămate.

Referitor la faptele reținute de către prima instanță ca fiind acte materiale ale aceleiași infracțiuni de șantaj, în formă continuată, Curtea constată că aceasta nu putea dispune achitarea pe temeiuri de drept diferite, fiind vorba despre o unitate legală de infracțiunea, respectiv infracțiunea continuată. Așadar, fiind o singură infracțiune, nu se putea dispune achitarea inculpatului pe temeiuri diferite de drept, art.10 lit.a și art.10 lit.b Cod proc. pen., ci fie se putea dispune achitarea în baza aceluiași temei pentru întreaga activitate infracțională (infracțiune unică), fie dispunea mai întâi schimbarea încadrării juridice, fiind evident că nu se mai putea fi vorbi despre o unitate de infracțiune. În această din urmă situație se putea pronunța achitarea ori condamnarea pentru o parte din actele materiale ce inițial erau incluse în aceeași infracțiune unică.

Astfel că, sub acest aspect este întemeiat recursul declarat de P., dar și ale inculpaților M. G. și P. L..

Referitor la actele materiale reținute în sarcina inculpatului în dauna părților vătămate Cărăulașu E., I. T., Z. S., M. M., V. L., S. G. L., V. E., M. D., B. V., A. V., D. M., P. I., G. I., B. G., R. M., D. E., C. Bănuța, P. M. și A. T., Curtea în acord cu prima instanță, Curtea constată că nu există dovezi suficiente pentru a fi răsturnat principiul in dubio pro reo, fără a relua analiza probelor, pe care în mod judicios a făcut-o prima instanță. Aceasta deoarece, recurenții nu au adus critici punctuale hotărârii primei instanțe, făcând doar referiri generale la unele declarații ale inculpaților, declarații cu care nu sunt de acord, dar pe care nici nu le-au combătut.

În ceea le privește pe părțile vătămate A. M. și Ș. P. (față de care s-a dispus achitarea inculpatului M. G. în temeiul art.10 lit.b Cod proc. pen. pentru infracțiunea de șantaj), Curtea constată că aceleași temeiuri care condus prima instanță la considerarea faptului că nu a fost răsturnată prezumția de vinovăție pentru celelalte părți vătămate, pronunțând achitarea în temeiul art.10 lit.a Cod pen., există și în cazul celor două părți vătămate.

Astfel, Curtea constată că și în cazul acestora, declarațiile date nu sunt susținute prin alte mijloace de probă, ba mai mult declarațiile date de către acestea în cursul procesului penal sunt diferite, astfel cum a arătat chiar prima instanță. În aceste condiții, dar și pentru cele arătate mai sus (referitor la unitatea legală de infracțiune), Curtea urmează să dispună achitarea inculpatului M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj referitor la toate actele materiale în baza aceluiași temei legal, respectiv art.10 lit.a Cod proc. pen.

De asemenea, având în vedere soluția pe latură penală, privitor la această infracțiune, urmează a se schimba și soluția cu privire la acțiunea civilă privitoare la acele două părții vătămate.

Totodată, Curtea constată că aceleași considerente care stau la baza soluției privitoare la inculpatul M. G., referitor la presupusa infracțiune de șantaj, sunt valabile și în ceea ce-l privește pe coinculpatul P. L., motiv pentru care urmează a fi casată hotărârea și în ceea ce-l privește pe acesta.

- Cu privire la faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei B. M. A. se constată următoarele:

Referitor la fapta de complicitate la șantaj care ar fi fost săvârșită de către inculpata B. M. A., Curtea, în acord cu prima instanță, consideră că fapta nu există.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitatea inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpata ar fi înlesnit-o, nu există.

Or, atâta timp cât nu există fapta care constituie în opinia Parchetului infracțiunea de șantaj (art. 10 lit. a) – fapta nu există), nu poate exista nici complicitatea la infracțiunea de șantaj.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Pe de altă parte, se constată că, fapta inculpatei B. M. nu reprezintă infracțiunea de șantaj, motiv pentru care se impune achitarea acesteia pentru inexistența faptei.

Astfel, infracțiunea de șantaj presupune exercitarea unei acțiuni de constrângere sau amenințare a unei persoane în sensul de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva, spre a dobândi în mod injust un folos, pentru el sau pentru altul.

De asemenea, în mod judicios a reținut instanța de fond că eventuala implicare a unei inculpatei B. M. A. în realizarea laturii obiective a infracțiunii de șantaj, pentru a se circumscrie complicității la această infracțiune, trebuia să fii intervenit până la momentul consumării infracțiunii de șantaj, întrucât complicitatea posterioară nu există. Complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă, dar nicidecum posterioară, această concluzie fiind impusă chiar de definiția complicității – o activitate de înlesnire sau ajutor. Or, dacă infracțiunea s-a consumat, e prin esența sa imposibilă o complicitate, care ar presupune deci o înlesnire sau un ajutor acordat în săvârșirea acelei fapte, deci în consumarea acesteia.

Or, în cauza de față, P. a reținut că implicarea inculpatei B. M. a constat în deplasarea – ulterior realizării constrângerii sau amenințării și ulterior convingerii de către inculpați a persoanelor respective să-și vândă acțiunile - la sediul B. O. SA, în biroul inculpatului M. G., în scopul întocmirii înscrisurilor necesare tranzacționării de acțiuni persoanelor care erau șantajate de acesta, cunoscând acest lucru și profitând de starea lor de stres, fără comunicarea datelor absolut necesare pentru conștientizarea lor asupra a ceea ce fac, fără mențiunile referitoare la dată și oră, tocmai pentru a favoriza pe inculpați, fără comunicarea prețului din piață a acțiunilor și fixarea unuia arbitrar.

Tocmai de aceea a considerat instanța că, intervenind ulterior lezării libertății morale a persoanei, care reprezintă de altfel obiectul juridic al infracțiunii de șantaj, implicarea inculpatei B. M. A. nu se circumscrie infracțiunii de șantaj și nici complicității la infracțiunea de șantaj.

Cu privire la infracțiunea de complicitate la infracțiunile prev. de art. 26 Cod penal rap. la art.11 și art.12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, instanța de fond a apreciat just că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub raport obiectiv, lipsind însuși elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni, constând în înlesnirea și ajutorul dat inculpaților M. G. și P. L. în săvârșirea infracțiunilor.

Astfel, în primul rând, ca formă de participație penală secundară, complicitatea presupune, sub aspect obiectiv, comiterea de către autor a unei fapte cu caracter penal la care complicele să contribuie cu acte de ajutor sau înlesnire a activității infracționale, condiție care nu este îndeplinită în cauză; activitățile inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpata le-ar fi înlesnit, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.11 și art.12 lit.a) teza a II-a din Legea nr.78/2000.

Or, atâta timp cât activitățile inculpaților M. G. și P. L., pe care inculpata le-ar fi înlesnit, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 11 și art. 12 lit. a) teza a II-a din Legea 78/2000, nici faptele săvârșite de inculpata Bârligă M. A. nu pot întruni elementele constitutive ale complicității la aceste infracțiuni.

Această concluzie se impune în considerarea faptului că, pentru a se întruni condițiile participației penale, inclusiv ale complicității, trebuie să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar la comiterea acesteia să-și fi adus contribuția mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii faptei.

Cu privire la faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului T. Alexadru, Curtea constată următoarele:

Prima instanță, deși a constatat decesul acestui inculpat intervenit în timpul procesului penal, a analizat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și a dispus achitarea acestuia, în temeiul art.10 lit.a și b Cod proc. pen., pentru infracțiunea de șantaj, prev. de art.194 Cod pen. și achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod pen.

Curtea consideră că soluția instanței de fond nu are un suport legal, întrucât decesul făptuitorului reprezintă una dintre cauzele care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, fiind o aplicare a principiului răspunderii penale personale a făptuitorului. Legiuitorul a prevăzut însă unele excepții de la această regulă (expres și limitativ), acestea fiind situații în care, deși a intervenit un caz de împiedicare în exercitarea acțiunii penale, ea poate fi exercitată. Acestea sunt situațiile prev. la art.13 Cod proc. pen., printre care nu se regăsește și decesul făptuitorului.

Așadar, nu există un temei legal pentru a se realiza continuarea judecății după decesul făptuitorului.

Este adevărat că există unele opinii exprimate în literatura de specialitate în sensul celor reținute de către prima instanță, însă acestea nu au fost confirmate în practica instanțelor.

Astfel, Curtea urmează să dispună încetarea procesului penal în ceea ce-l privește pe inculpatul T. A. ca urmare a decesului acestuia.

Față de toate aceste considerente, Curtea va lua act că partea civilă B. G., nu a formulat recurs, conform cererii acesteia de la fila 217, vol.II., dosar recurs.

În temeiul art.385¹⁵ pct. 1 lit. b Cod proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați Bârligă M. și P. G., precum și recursurile declarate de recurenții-moștenitori ai inculpatului Ț. A., numiții S. (fostă Ț.) A. M. și Ț. R. P., ca și recursurile declarate de recurenții-părți civile A. M., A. V., B. V., Cărăulașu E., C. B., C. E., C. G., C. N., D. M., D. E., D. M., D. N., G. I., G. G., H. A. M., I. C. M., M. M., P. M. E., R. M., S. D., S. V., S. G. L., S. M. T. M., Ș. P., V. L., V. E., Z. S., Z. I., Z. S., Z. R..

În temeiul art.385¹⁵ pct. 1 lit. b Cod proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați M. G. și P. L. împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Curtea constată că prin această încheiere instanța de fond a respins excepția nulității actului de sesizare ca neîntemeiată, constatând în mod corect că instanța a fost legal sesizată, printr-un rechizitoriu întocmit de către organul de urmărire penală competent, conform legii.

Pentru a stabili aceasta, s-a avut în vedere criteriul valoric al tranzacțiilor efectuate de către inculpații din această cauză, fiind în cuantum total de 9._ lei la nivelul anilor 2000-2002, adică peste 200.000 euro. Față de acestea, Direcția Națională Anticorupție era competentă să efectueze urmărirea penală în cauză conform dispozițiilor art.13 alin. 1 lit.a din OUG nr.43/2002.

În baza art.385¹⁵ pct. 2 lit. d C.p.p. rap. la art. 385⁶ al. 3 C.p.p., va admite recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, de recurenții-inculpați M. G. și P. L., și de recurenta-parte responsabilă civilmente S.C. B. O. S.A., va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând pe fond:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) C.proc.pen.va achita pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a) C.pen. (părți vătămate D. M., P. I., P. M., I. T., M. D., D. E., A. T., C. Bănuța, B. V., V. E., Cărăulașu E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L., V. L. Ș. P. și A. M.).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. va achita pe inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a) C.pen. (părți vătămate D. M., P. I., P. M., I. T., M. D., D. E., A. T., C. Bănuța, B. V., V. E., Cărăulașu E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L., V. L. Ș. P. și A. M.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. g) teza a-III-a C.p.p. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului Ț. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (părți vătămate B. G. și Ș. P.), precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 C.pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 346 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 10 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., va respinge ca inadmisibile pretențiile civile care ar decurge din infracțiunile de șantaj săvârșite de inculpații M. G. și P. L., solicitate de părțile civile Ș. P. și A. M. și din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de inculpatul Ț. A., solicitate de părțile civile Ș. P. și B. G..

În baza art. 357 alin. 2 lit. c) C.pr.pen. rap. la art. 353 C.p.p. și art. 10 lit. a) C.pr.pen., va dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra unui număr de 695.933 acțiuni B., deținute de inculpatul M. G., având o valoare nominală de 0,100 lei, asupra unui număr de 904,144 acțiuni B., deținute de inculpatul P. L., având o valoare nominală de 0,100 lei și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M. G. și P. L., dispusă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._, față de împrejurarea că inculpații nu au fost obligați la plata de despăgubirii civile.

În legătură cu modalitatea de soluționare a laturii civile, Curtea constată că prima instanță a pronunțat soluții legale, în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților din prezenta cauză și modalitatea de rezolvare a acțiunilor penale exercitate.

Curtea consideră, în acord cu prima instanță, că infracțiunile prevăzute în Legea nr.78/2000, pentru care au fost trimiși în judecată cei mai mulți inculpați, sunt infracțiuni așa-zise de pericol și nu de rezultat, astfel că nu se pot acord despăgubiri pentru eventuale daune suferite de către părțile civile, chiar dacă achitarea inculpaților s-a pronunțat în temeiul art.10 lit.d Cod proc. pen., situație în care, în principiu, pot fi acordate despăgubirii. Spunem în principiu, întrucât potrivit art.346 Cod proc. pen., pot fi acordate despăgubiri civile în situația în care s-a dispus achitarea în baza acestui text de lege, condiția esențială fiind aceea ca fapta săvârșită să fi produs un prejudiciu. Or, cum infracțiunile analizate nu sunt, prin natura lor, apte de să producă prejudicii, în mod legal instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă promovată de către aceste persoane.

De asemenea, în mod corect s-au respins ca inadmisibile acțiunile civile prin care persoanele cu privire la care s-a constatat că nu au calitatea de părții vătămate ale infracțiunilor de șantaj, arătate mai sus.

Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, aferente recursurilor admise, vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 300 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu, pentru recurenții-inculpați M. G. și P. L., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga fiecare recurent-parte civilă, cu excepția recurentei-parte civilă B. G., precum și pe fiecare dintre recurenții-moștenitori ai inculpatului Ț. A., la câte 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenții-inculpați Bârligă M. A. și P. G., la câte 650 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 300 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu, pentru recurenții-inculpați Bârligă M. A. și P. G., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act că partea civilă B. G., nu a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 513/28.05.2012 a Judecătoriei Sector 2 București, conform cererii acesteia de la fila 217, vol.II., dosar recurs.

În baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați Bârligă M. și P. G., precum și recursurile declarate de recurenții-moștenitori ai inculpatului Ț. A., numiții S. (fostă Ț.) A. M. și Ț. R. P., ca și recursurile declarate de recurenții-părți civile A. M., A. V., B. V., Cărăulașu E., C. B., C. E., C. G., C. N., D. M., D. E., D. M., D. N., G. I., G. G., H. A. M., I. C. M., M. M., P. M. E., R. M., S. D., S. V., S. G. L., S. M. T. M., Ș. P., V. L., V. E., Z. S., Z. I., Z. S., Z. R., împotriva sentinței penale nr. 513/28.05.2012 a Judecătoriei Sector 2 București.

În baza art.385¹⁵ pct.1 lit b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați M. G. și P. L., împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2007 a Judecătoriei Sector 2 București.

În baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d C.p.p. rap. la art.3856 al.3 C.p.p., admite recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de recurenții-inculpați M. G. și P. L., și de recurenta-parte responsabilă civilmente S.C. B. O. S.A., împotriva sentinței penale nr. 513/ 28.05.2012 a Judecătoriei Sector 2 București.

Casează în parte, sentința recurată și rejudecând pe fond:

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.a) C.proc.pen. achită pe inculpatul M. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a) C.pen. (părți vătămate D. M., P. I., P. M., I. T., M. D., D. E., A. T., C. Bănuța, B. V., V. E., Cărăulașu E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L., V. L. Ș. P. și A. M.).

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 alin.1 lit.a) C.proc.pen. achită inculpatul P. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj prev. și ped. de art. 194 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a) C.pen. (părți vătămate D. M., P. I., P. M., I. T., M. D., D. E., A. T., C. Bănuța, B. V., V. E., Cărăulașu E., G. I., M. M., A. V., R. M., Z. S., B. G., S. G. L., V. L. Ș. P. și A. M.).

În baza art.11 pct.2 lit.b) C.p.p. rap. la art.10 al.1 lit.g) teza a-III-a C.p.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Ț. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (părți vătămate B. G. și Ș. P.), precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 C.pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art.346 alin.3 C.pr.pen. rap. la art.10 alin.1 lit.a) C.pr.pen., respinge ca inadmisibile pretențiile civile care ar decurge din infracțiunile de șantaj săvârșite de inculpații M. G. și P. L., solicitate de părțile civile Ș. P. și A. M. și din infracțiunea de complicitate la șantaj săvârșită de inculpatul Ț. A., solicitate de părțile civile Ș. P. și B. G..

În baza art.357 alin.2 lit.c) C.pr.pen. rap. la art.353 C.p.p. și art. 10 lit.a) C.pr.pen., dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra unui număr de 695.933 acțiuni B., deținute de inculpatul M. G., având o valoare nominală de 0,100 lei, asupra unui număr de 904,144 acțiuni B., deținute de inculpatul P. L., având o valoare nominală de 0,100 lei și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M. G. și P. L., dispusă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul de față, nr._/2005 (nr. unic_ ), astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 327/R din 11.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

În baza art.192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, aferente recursurilor admise, vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 300 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu, pentru recurenții-inculpați M. G. și P. L., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.192 al.2 C.p.p., obligă fiecare recurent-parte civilă, cu excepția recurentei-parte civilă B. G., precum și pe fiecare dintre recurenții-moștenitori ai inculpatului Ț. A., la câte 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenții-inculpați Bârligă M. A. și P. G., la câte 650 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 300 lei, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu, pentru recurenții-inculpați Bârligă M. A. și P. G., va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. GrădinaruElena R. CostacheAntoaneta N.

GREFIER,

D. C. R.

Red.D.G.

2 ex./

Jud.S.2 – A.N. Guluțanu

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 653/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Ridicarea controlului judiciar. Art. 160 ind.3 C.p.p.. Decizia nr. 474/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Mandat european de arestare. Sentința nr. 142/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 597/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 604/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 613/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1832/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 581/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI