Ridicarea controlului judiciar. Art. 160 ind.3 C.p.p.. Decizia nr. 474/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2012 în dosarul nr. 474/2012
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 474
Ședința publică din data de 06 martie 2012
Curtea constituită din:
Președinte:A. N.
Judecător:M. O.
Judecător:V. A. P.
Grefier:C. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Central, prin procuror R. R..
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Central, împotriva încheierii penale din data 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în Dosarul nr._ 10.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-inculpat Z. W., personal, aflat în stare de libertate și asistat de apărător ales, N. Ș., cu împuternicire avocațială depusă la dosar nr._/06 martie 2012.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se prezintă interpretul de limbă chineză, V. Juliu, în baza autorizației depusă la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, și rejudecând, instanța să respingă cererea formulată de către intimatul inculpatul Z. W. de încuviințare a părăsirii temporare a teritoriului României.
Astfel, consideră încheierea recurată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a reținut greșit ca temei disp. art. 1602 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, corect fiind cel prev. de art. 1603 Cod procedură penală, respectiv modificarea controlului judiciar, întrucât părăsirea temporară a țării reprezintă o modificare a controlului judiciar.
Mai consideră că, practica Curții de Apel este constantă, în a califica această cerere ca o modificare a controlului judiciar, în acest sens învederând instanței decizia penală nr.250/03 februarie 2012, pronunțată în același dosar cu privire la încuviințarea temporară a teritoriului României.
Mai arată că, prezentarea la toate termenele de judecată și la organele de poliție a inculpatului fiind o obligație care a fost instituită de către instanța de judecată, astfel acesta practic și-a respectat obligațiile, nefiind un aspect care să releve o bună conduită a acestuia.
De asemenea, motivele invocate de către inculpat în susținerea cererii, respectiv starea de sănătate precară a tatălui și vârsta înaintată a acestuia, P. nu-l califică ca fiind un motiv temeinic așa cum a fost definit de către legiuitor în disp. art. 1603 Cod procedură penală. Mai mult decât atât, inculpatul nu a prezentat nicio garanție în susținerea acestei cererii, care să conducă la concluzia, că odată ce i se va încuviința părăsirea temporară a României, inculpatul va reveni în țară pentru a se prezenta la termenele de judecată.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, solicită admiterea recursului.
Apărătorul ales al intimatului inculpat Z. W. învederează instanței că recursul declarat de către P. este inadmisibil, întrucât cererea a fost formulată de către apărare în limitele controlului judiciar instituite de art. 1602 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, care instituie ca primă obligație ca cel în cauză să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de organul judiciar.
Arată că, în limitele acestui control judiciar a fost formulată cererea, iar prin faptul că P. a invocat un alt temei juridic, nu a face altceva decât să schimbe direcția într-o altă instituție a dreptului procesual penal, iar acest lucru nu înseamnă că recursul declarat este admisibil sau cu atât mai puțin fondat.
Mai învederează că, în prezenta cauză există o dovadă clară, a ceea ce înseamnă o modificare, în parte a controlului judiciar, respectiv art. 1603 Cod procedură penală.
Inculpatul Z. W. a fost pus în libertate sub control judiciar de către Curtea de Apel București, printr-o decizie penală de admitere a unui recurs, stabilindu-se, inițial, ca limită teritorială fixată și a cărei depășire era interzisă, județul I. și municipiul București, iar atunci când a formulat o cerere de modificarea în parte a limitelor controlului judiciar, aceasta a fost întemeiată pe disp. art. 1603 Cod procedură penală, solicitând extinderea acestei limite teritoriale la nivelul întregii țării, cerere care a fost admisă.
În prezent, inculpatul se află în situația de control judiciar, la care limita teritorială - cea prevăzută de art. 1602 alin. 3 lit. a Cod procedură penală – este teritoriul României, iar ceea ce s-a solicitat, în prezenta cauză, fiind o cerere în limitele aceluiași control judiciar, pentru o situație specială, depășirea limitelor teritoriale în limitele stabilite de către instanță, și anume: o durată strict limitată în timp, o destinație precisă, cu un termen strict de întoarce în România, respectiv până în preziua următorului termen stabilit de instanța de fond.
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciază că recursul declarat de către P. este inadmisibil.
În subsidiar, apreciază că, prin invocarea de către P. a faptului că inculpatul nu a prezentat garanții că se va întoarce în România, este o prezumare inadmisibilă, deoarece trebuie să existe date și indicii prin care să se admită o suspiciune.
Mai arată că, inculpatul este liber de aproximativ 1 și 6 luni, iar prin faptul că respectă obligațiile, poate fi considerată ca o conduită onestă și corectă față de instanța de judecată și autoritățile statului, raportul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București reliefând că, inculpatul are o relație firească de familie cu părinții lui, relație care s-a manifestat prin deplasarea părinților săi, într-o stare de sănătate gravă, în România, iar actele medicale doveditoare depuse la dosarul cauzei sunt eliberate de către Spitalul M. Chinez. De asemenea, nu are nici un motiv să se sustragă, întrucât familia, copilul său se află în România, iar în C. nu are niciun mijloc de subzistență.
Pentru toate motivele arătate, solicită să se dea prioritate opiniei instanței de fond, iar în subsidiar, respingerea recursului declarat de către P..
Intimatul inculpatul Z. W., având ultimul cuvânt, arată că dorește să plece în C. pentru a-și vedea tatăl, care este bolnav de cancer, sens în care solicită instanței să-i acorde un timp de două săptămâni, iar după aceea se va întoarce repede la familia lui care se află în România, România fiind pentru el a doua patrie, are un mare magazin în România.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală (dosar nr._ 10), printre altele, a fost admisă cererea formulată de către inculpatul Z. W. (fiul lui Z. și Y., născut la data de 19.03.1963, în localitatea Hunan, C., cu rezidența în România, jud. I., loc. Voluntari, .. Ștefănești), nr. 72, fără antecedente penale, posesor pașaport . nr._, eliberat de R.P.C., la data de 26.07.2006, CNP_).
S-a încuviințat ca acest inculpat să părăsească - în mod temporar - teritoriului României, cu destinația Republica Populară Chineză, în perioada 24.02.2012 – 21.03.2012 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că inculpatul Z. W., prin apărător, a formulat o cerere, prin care a solicitat părăsirea temporară a teritoriului României, până în preziua următorului termen de judecată dispus de către instanță, motivată de împrejurarea efectuării unei deplasări în țara natală, Republica Populară Chineză, din cauza stării grave de sănătate a tatălui său Z. Sirong în vârstă de 73 de ani.
Judecătorul fondului a apreciat că ceea ce se solicită este o modificare a controlului judiciar stabilit în sarcina inculpatului, ci doar o ridicare temporară a uneia dintre obligațiile stabilite în cadrul beneficiului liberării sub control judiciar și, mai mult decât atât, inclusiv noțiunea „părăsire temporară” indică o perioadă limitată în timp, prin comparație cu solicitarea modificării a controlului judiciar, ce constituie o schimbare permanentă, cu caracter definitiv a unei măsuri sau a unei obligații.
Cererea a fost apreciată ca fiind întemeiată, față de împrejurarea că intervalul de timp pentru care s-a cerut părăsirea temporară a teritoriului României de către inculpatul Z. W. respectiv până în preziua următorului termen de judecată dispus de către instanță și motivul invocat de către inculpat prin cererea depusă respectiv: posibilitatea inculpatului de a merge în țara natală pentru a-și vizita tatăl aflat într-o stare de sănătate extrem de gravă, acesta suferind de metastaze la plămânul drept, metastaze pleurale și osoase (dovadă fiind actele medicale depuse la dosarul cauzei), constituie temeiuri suficiente, pe deplin dovedite și nu produc nicio vătămare bunei desfășurări a procesului penal, astfel că Tribunalul a încuviințat inculpatului să părăsească - în mod temporar - teritoriul României, în perioada 27.01.2012 și până la data de 22.02.2012 inclusiv.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a cererii inculpatului Z. W..
Examinând cauza în raport cu motivele invocate de P., precum și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Astfel, Curtea reține că, inculpatul Z. W. este cercetat (alături de alți 15 inculpați, cetățeni români și chinezi), pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat, complicitate la contrabandă, complicitate la prezentare de documente nereale organelor vamale, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, constând în aceea că, intimatul din speță, aflat în România, sub o identitate falsă, împreună cu inculpații Hoa Le D. și Pham Trong Dung, au constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a introduce în țară mărfuri importate din C., la prețuri subevaluate, pentru eludarea taxelor vamale aferente acestora. Sumele de bani obținute în mod nelegal și care proveneau din diferența dintre prețul real și cel cuprins în documentele false prezentate organelor vamale, în cuantum de 500.000- 1.000.000 dolari SUA, săptămânal, prin intermediul altor membrii ai grupului infracțional organizat, sunt transferate în cash în Ucraina unde sunt plasați în conturi bancare, de unde sunt transferați în conturile indicate de intimatul din speță și inculpatul Hoa Le D..
Inițial, prin încheierea de ședință din data de 18.02.2010, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de mai mulți inculpați, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 C.p.p. și art. 148 lit. f C.p.p. potrivit cărora inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, prin decizia penală nr.1407 din data de 10.09.2010 a Curții de Apel București Secția a II a Penală în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de inculpatul Z. W. împotriva încheierii de ședință din data de 06.09.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală și s-a dispus în baza art. 160/2 din C.p.p. punerea în liberate provizorie sub control judiciar a acestuia.
Ca și chestiune prealabilă, Curtea apreciază că încheierea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a reținut greșit ca temei disp. art. 1602 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, corect fiind cel prev. de art.1603 Cod procedură penală, respectiv modificarea controlului judiciar, întrucât părăsirea temporară a țării reprezintă o modificare a controlului judiciar.
Pe de altă parte, practica acestei Curți este una constantă, aceea de a califica această cerere ca o modificare a controlului judiciar.
Susținerea apărării, în sensul că inculpatul (intimat în speță) s-a prezentat la toate termenele de judecată și la organele de poliție, nu poate fi apreciat de Curte drept un aspect care să releve o bună conduită a acestuia, întrucât aceasta este o obligație care a fost impusă de către instanța de judecată, pe care dacă nu ar fi respectat-o, inculpatul ar fi fost arestat.
Totodată, Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsuri preventive instituită în sarcina inculpatului nu s-au schimbat, în sensul că cercetarea judecătorească și administrarea probatoriului în cauză nu s-au finalizat, fiind necesar ca inculpatul să rămână în continuare la dispoziția instanței, scopul procesului penal impunând această măsură, aspect de altfel reținut și de instanța de fond.
De asemenea, motivele invocate de către inculpat în susținerea cererii, respectiv starea de sănătate precară a tatălui și vârsta înaintată a acestuia, nu poate fi calificat ca fiind un motiv temeinic, astfel cum a fost definit de către legiuitor în disp. art. 1603 Cod procedură penală. Mai mult decât atât, inculpatul nu a prezentat nicio garanție în susținerea acestei cererii, care să conducă la concluzia, că odată ce i se va încuviința părăsirea temporară a României, inculpatul va reveni în țară pentru a se prezenta la termenele de judecată.
Este adevărat că familia, inclusiv copilul inculpatului se află în România, iar în C. nu are niciun mijloc de subzistență, însă tot atât de adevărat este și că a comis mai multe infracțiuni, prin care a cauzat un prejudiciu important bugetului de stat, precum și faptul că, inevitabil, trebuie să răspundă pentru faptele sale, în actualul stadiu procesual nefiind oportun ca inculpatul să părăsească teritoriul țării, fie chiar și pentru o perioadă determinată.
Pe cale de consecință, apreciind recursul Parchetului ca fiind fondat, Curtea îl va admite ca atare, va casa – în parte - hotărârea atacată și, pe fond, va respinge cererea de încuviințare a părăsirii temporare a României formulată de inculpatul Z. W..
Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul interpretului de limbă chineză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împotriva încheierii penale din data 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în Dosarul nr._ 10.
Casează, în parte, încheierea de ședință din data de 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, în dosarul nr._ 410.
Respinge, ca nefondată, cererea de încuviințare a părăsirii temporare a României formulată de inculpatul Z. W. .
Onorariul interpret, constând în contravaloarea a 3 ore, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 martie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. N. M. O. V. A. P.
GREFIER,
C. E.
red.M.O.
dact.L.G.
ex.2
red.L.C.-T.B.-S.II.P.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 653/2013. Curtea de... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 142/2013. Curtea de... → |
|---|
