Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991 art.1 ind.1. Decizia nr. 384/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 384/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 384/2013

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ nr. 384

Ședința publică de la 04 februarie 2013

Curtea compusă din :

REȘEDINTE S. E.

JUDECĂTOR A. A.

JUDECĂTOR S. C.

GREFIER V. B.

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: L. I..

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, MIȚĂ M. V., împotriva sentinței penale nr. 196 din data de 19.12.2012 pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul – inculpat, N. M. V., personal și asistat de avocat ales și oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că își retrage recursul formulat în prezenta cauză.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită să se ia act de declarația acestuia.

Reprezentantul Parchetului solicită să se ia act de cererea inculpatului.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 196 din data de19.12.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei L.-Gară, inculpatul, N. M. V., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 180 al. 1 și 2 Cod penal, 192 al. 2 Cod penal, 321 al. 1 Cod penal, 2721 al. 1 Cod penal, toate cu aplicarea dispoz. art. 3201 Cod procedură penală și art. 81-82 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, în raport de dispozițiile art. 150 al. 2 Cod procedură penală, a formulat recurs inculpatul, care, la termenul de azi, a declarat că înțelege să și-l retragă.

Așa fiind, Curtea, va lua act de declarația recurentului – inculpat, potrivit, dispozițiilor art. 3854 al. 2 raportat la art. 369 Cod procedură penală și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE;

Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat N. M. V.. Obligă recurentul - inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit celor doi apărători din oficiu desemnați pt. inculpat, în sumă de 50 lei, se va avansa din fond M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. E. A. A. S. C.

GREFIER,

V. B.

Teh.red. VB

2 ex. 26.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991 art.1 ind.1. Decizia nr. 384/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI