Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 528/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 528/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 528/2013

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 528/R

Ședința publică de la 19.03.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. C.

JUDECĂTOR - A. P. M.

JUDECĂTOR - D. L.

GREFIER - D. P.

* * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 39 din 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat C. M. personal în stare de arest, asistat de avocat din oficiu C. M. cu împuternicire avocațială nr._/2013.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, critică sentința instanței de fond, deoarece a menținut beneficiul liberării condiționate dintr-o sentință anterioară nr.1404/28.10.2004, pronunțată de Tribunalul București definitivă prin decizia penală nr. 3212/23.05.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind restul de 545 zile închisoare, ce nu a fost executat.

Apreciază că se impunea în baza art.61 C.pen. revocarea acestui rest de pedeapsă și trebuie făcută contopirea cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și numeroasele sancțiuni administrative aplicate de parchet, apreciază că inculpatul a făcut dovada unei perseverențe infracționale. În raport de aceste considerente, solicită a i se aplica un regim sancționator mai aspru.

Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale și rejudecând în baza art.61 C.pen, să se dispună revocarea liberării condiționate și contopirea restului de pedeapsă de 545 zile închisoare cu fiecare din cele 2 pedepse aplicate cu aplic.prev.art.33,34 C.pen

Apărătorul recurentului inculpat C. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de parchet și menținerea sentinței penale a fondului pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, ca legală și temeinică

Apreciază că în mod corect instanța a menținut beneficiul liberării condiționate, privind restul de 545 zile închisoare. Precizează că de la data comiterii faptelor au trecut mai mult de 4 ani și, mai mult, termenul de liberare condiționată s-a împlinit, încă din anul 2009.

Consideră că instanța de fond a avut în vedere că nici gravitatea faptei și nici natura infracțiunii nu impun revocarea liberării condiționate, în raport de toate aceste motive solicită respingerea recursului formulat de Ministerul Public.

Privind recursul formulat de inculpat, acesta vizează reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 rep.

Menționează că se poate da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante respectiv că a fost sincer, prevăzută de art.74 lit. c C.pen, acesta a colaborat cu organele judiciare pentru aflarea adevărului

Concluzionând, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, stabilirea modalității de executare cu aplic.art.86/1 C.pen și redozarea cuantumului pedepsei către un minim special prevăzut de legea penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.

Apreciază că nu se impune reținerea în cauză a prev.art.74 lit.c C.pen, având în vedere că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 320/1 C.pr.pen ceea ce ar constitui o dublă valorificare a circumstanțelor atenuante.

Consideră că prezentul recurs este nefondat și solicită a fi respins, ca atare.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu cele susținute de apărător.

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 39 din data de 22.01.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția Penală din dosarul nr._, s-a hotărât următoarele:

În temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod de procedură penală, a art. 41 alin.2 Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul C. M. la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 71 Cod penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b din Codul penal.

II. În temeiul art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 Cod de procedură penală, a art. 41 alin.2 Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul C. M. la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 71 Cod penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b din Codul penal.

În baza art. 33 lit.b-34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre pentru fapte concurente în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 61 alin.1 Cod penal s-a menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de 545 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1404/28.10.2004 a Tribunalului București definitivă prin decizia penală nr. 3212/23.05.2005 a ICCJ.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București nr._/P/2008 din data de 15.10.2012 a fost trimis în judecată inculpatul C. M. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fapte prev. de art. 86 alin.1 și art. 85 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep. ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 37 lit.b Cod penal.

În motivarea actului de sesizare s-a arătat că în zilele de 29.10.2008 și 31.10.2008 organele de poliție rutieră l-au depistat pe inculpat conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare B-_ fără nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule iar autorizația de circulație provizorie era expirată din data de 25.10.2008.

Situația de fapt astfel descrisă prin actul de sesizare a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale: procese verbale de depistare, proces verbal de verificare în baza de date, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor D. G. și Tănasa M..

În fața instanței de fond mai înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul C. M., a declarat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art 3201 Cod de procedură penală, solicitând ca judecata să aibă loc exclusiv in baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaște și le însușește in totalitate, recunoscând săvârșirea faptei astfel cum este expusă în rechizitoriu.

Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, la data de 29.10.2008, în jurul orelor 01.30, organele de poliție rutieră au oprit pentru control autoturismul cu nr. de înmatriculare B-_ care circula pe . era condus de inculpatul C. M., în urma controlului efectuat constatându-se că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Astfel, din procesul verbal de constatare încheiat la data 29.10.2008 instanța de fond a reținut că s-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului stabilindu-se că era condus de către inculpatul C. M.. Procedând la verificarea acestuia în baza de date s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Cu privire la autoturism organele poliției rutiere au constatat că autorizația de circulație provizorie seria_ era expirată din data de 25.10.2008.

La data de 31.10.2008 organele de poliție rutieră au oprit pentru control autoturismul cu numărul de înmatriculare BB-_ condus de către inculpat pe .> În urma verificărilor de rutină s-a constatat că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, s-a constatat că la data depistării autoturismul condus de către inculpat nu era înmatriculat, fiind radiat în Germania la data de 27.09.2008.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a condus în zilele menționate autoturismul fără a deține permis de conducere și având cunoștință că acesta nu era înmatriculat, declarațiile sale de recunoaștere coroborându-se cu declarațiile martorilor D. G. și T. M. precum și cu procesele verbale de verificare în baza de date a Biroului Poliției Rutiere.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului C. M. care în zilele de 29.10.2008 și 31.10.2008 a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis conducere pentru nici o categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, iar fapta inculpatului care în aceleași zile a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 85 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

La încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului instanța de fond a reținut și dispozițiile art. 37 lit.a Cod penal având în vedere că faptele deduse judecății au fost săvârșite mai înainte de executarea în întregime a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1404/2004 a Tribunalului București.

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile enumerate de art.72 Cod penal: circumstanțele reale, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, urmarea produsă și circumstanțele personale, sub acest ultim aspect urmând reținându-se faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, precum și împrejurarea că nu s-a aflat la primul impact cu legea penală.

Punând în balanță aspectele arătate, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege astfel cum a fost redus cu o treime este aptă să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.

Constatând că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condiții de concurs ideal prevăzut de art. 33 lit.b Cod penal, instanța a dispus, în baza art. 34 lit.b Cod penal contopirea celor două pedepse aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Analizând fișa de antecedente penale instanța de fond a constatat că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 07.01.2008 din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1404/28.10.2004 a Tribunalului București rămânând un rest neexecutat de 545 zile.

Având în vedere că art. 61 Cod penal prevede posibilitatea menținerii beneficiului liberării condiționate instanța de fond a constatat că nici gravitatea faptei în concret și nici natura infracțiunii săvârșite nu impun revocarea liberării condiționate. Totodată, tribunalul a avut are în vedere faptul că menținerea beneficiului liberării condiționate se impune cu atât mai mult cu cât de la data comiterii faptei deduse judecății au trecut mai mult de patru ani precum și împrejurarea că termenul de liberare condiționată s-a împlinit încă din anul 2009.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că această condamnare atrage existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev.de art.64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul C. M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 19.02.2013 sub nr._ .

P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a criticat soluția pronunțată de prima instanță apreciind că în mod greșit instanța, condamnând inculpatul pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, în soluționarea antecedenței sale penale, a menținut beneficiul liberării condiționate acordat acestuia din pedeapsa de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 1404/28.10.2004 a Tribunalului București definitivă la 23.05.2005, deși se impunea revocarea liberării condiționate conform art. 61 Cod penal și făcută contopirea restului rămas neexecutat cu fiecare dintre pedepsele pronunțate, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului.

Motivele de recurs invocate oral de recurentul inculpat C. M., au fost consemnate în partea introductivă (practicaua) prezentei hotărâri.

Astfel, acesta a solicitat stabilirea modalității de executare cu aplic.art.861 Cod penal și redozarea cuantumului pedepsei către un minim special prevăzut de legea penală, având în vedere că a fost sincer și că a colaborat cu organele judiciare pentru aflarea adevărului.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cod de procedură penală, Curtea apreciază că recursurile sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În examenul propriu asupra cauzei, Curtea constată că probatoriul administrat demonstrează, fără echivoc, că inculpatul C. M., în zilele de 29.10.2008 și 31.10.2008, a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în aceleași zile a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat

De altfel, inculpatul nu a contestat această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarația dată în fața primei instanțe, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod proc. pen.

De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect că faptele comise de inculpat întrunesc atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, respectiv prevăzute de art. 85 alin.1 din OUG nr. 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.

Referitor la motivul de recurs formulat de Ministerul Public, în sensul că instanța de fond, în considerarea antecedenței penale a inculpatului, nu ar fi trebuit să mențină beneficiul liberării condiționate acordat acestuia din pedeapsa de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 1404/28.10.2004 a Tribunalului București definitivă la 23.05.2005, întrucât s-ar fi impus revocarea liberării condiționate conform art. 61 Cod penal, Curtea constată că această critică este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 1 teza a II-a C.pen., dacă în intervalul de timp de la liberarea condiționată și până la împlinirea duratei pedepsei cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea.

În cauza de față, inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății înainte de executarea în întregime a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1404/28.10.2004 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3212/23.05.2005 a ÎCCJ, din executarea acestei pedepse fiind liberat la data de 07.01.2008 prin sentința penală nr._/2007 a Judecătoriei Pitești, restul rămas de executat fiind de 545 de zile.

Având în vedere data săvârșirii faptelor din prezenta cauză, 29.10.2008 și 31.10.2008, natura infracțiunilor deduse judecății - infracțiuni referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice constând în conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis conducere pentru nici o categorie de autovehicule, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat -, faptul că cele 545 de zile rămase neexecutate s-au împlinit în anul 2009, iar trimiterea în judecată a inculpatului în prezenta cauză realizându-se în anul 2012, instanța de recurs, în acord cu instanța de fond, apreciază că nu se impunea revocarea beneficiului liberării condiționate.

De asemenea, susținerile Ministerului Public în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de multiplele antecedente penale ale inculpatului și că, pe cale de consecință, ar fi trebuit să dispună revocarea liberării condiționate a executării pedepsei sunt nefondate, având în vedere împrejurarea că textul art. 61 alin. 1 C.pen. nu face referire la antecedența penală a inculpatului, ci la gravitatea noii infracțiuni comise în intervalul de timp de la liberarea condiționată și până la împlinirea duratei pedepsei, de care trebuie să se țină cont pentru a aprecia asupra oportunității menținerii beneficiului liberării condiționate sau revocării acestui beneficiu.

Referitor la recursul inculpatului, s-au formulat critici doar cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, acesta invocând necesitatea reținerii unor circumstanțe atenuante care să determine o micșorare a cuantumului pedepsei aplicate, precum și o nouă individualizare a modalității de executare a pedepsei aplicate, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 indice 1 C.pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea reține că potrivit art. 72 din C.pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de:

- dispozițiile părții generale a Codului penal;

- limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;

- gradul de pericol social al faptei săvârșite;

- persoana infractorului;

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond în mod corect a reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră în faza cercetării judecătorești și a stabilit pedepsele pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului cu reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prin raportare și la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și la prevederile art. 320 1 alin. 7 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.

Orientarea instanței de fond către limita minimă specială (redusă cu o treime, respectiv de 8 luni închisoare în cazul ambelor infracțiuni) este justificată, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, forma continuată (2 acte materiale), starea de pericol creată pentru siguranța circulației pe drumurile publice, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind la primul contact cu legea penală, fiind reținută în mod corect și starea de recidivă postcondamnatorie. Prin urmare, instanța de fond a manifestat suficientă clemență în raport de inculpat prin aplicarea unui cuantum orientat spre minim al pedepsei închisorii.

Cu privire la împrejurările care ar fi de natură să atenueze răspunderea penală, Curtea reține că în cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

Așa cum s-a arătat și în jurisprudența instanței supreme, dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Recurentul nu a invocat existența unei alte atitudini după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, iar Curtea, în examenul propriu al cauzei, nu identifică o astfel de atitudine care să justifice aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Referitor la conduita bună care se circumscrie circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., având în vedere prezența antecedentelor penale, dar și starea de recidivă postcondamnatorie reținută, dar și absența unui loc de muncă, Curtea constată că nici această împrejurare nu este incidentă în cauză.

De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea fiind de pericol, iar nu de rezultat, deci nepunându-se problema reparării vreunui prejudiciu.

În acest context, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond, prin raportare la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și prevederile art. 320 1 alin. 7 C.p.p., corespunde scopului preventiv și educativ al pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului și împrejurările comiterii faptei.

Totodată, cu privire la susținerile recurentului inculpat în sensul aplicării în cauză a dispozițiilor art. 86 indice 1 C.pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, Curtea constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 86 indice 1 alin. 1 lit. b C.pen., în sensul că inculpatul – pentru a beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei – trebuie să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile în care condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C.pen.

În cauză, inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, față de condamnarea anterioară la pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. nr. 1404/28.10.2004 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3212/23.05.2005 a ÎCCJ, iar această condamnare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C.pen., așa încât nu îi pot fi aplicate dispozițiile art. 86 indice 1 C.pen.

Având în vedere cele reținute, Curtea- în baza art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. - va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București și de inculpat, obligând recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.

Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și de inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 39 din 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București – Secția Penală în dosarul nr._ .

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. C. A. P. M. D. L.

GREFIER,

D. P.

Red. A.P.M../Tehnr. P.A.M.. – ex.2/03.04.2013

J. S1 București – jud.:V. E..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 528/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI