Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 281/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 281/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2012 în dosarul nr. 281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR. 281/F
Ședința publică de la data de 03 iulie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE -C. C.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - reprezentat prin procuror D. C..
Pe rol pronunțarea cauzei penale având ca obiect plângerea formulată de petentul intimat B. M. împotriva ordonanței nr. 173/P/2011 din 07 martie 2012 și a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 235/II-2/2012 din 06 aprilie 2012 dată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 173/P/2011 și de petentul intimat D. P. împotriva rezoluției nr. 227/II-2/2012 din data de 05 aprilie 2012 și a ordonanței nr. 173/P/2011 emise de Direcția Națională Anticorupție.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 iunie 2012, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03 iulie 2012, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Petentul intimat D. P. a formulat plângere împotriva rezoluției nr.227/II/2/2012 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a corupției - la data de 05.04.2012 și a ordonanței nr. 173/P/2011 emisă de Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial București la data de 07.03.2012, pe care le consideră netemeinice și nelegale, solicitând ca prin încheierea ce se va pronunța să se dispună schimbarea temeiurilor de drept privind scoaterea sa de sub urmărire penală.
Acesta făcând un scurt istoric arată că prin ordonanța nr. 173/P/2011 din 07.03.2012 Serviciul Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, art. 249 Cod procedură penală, art. 11 pct. 1 lit. b, rap.la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, art.91 lit. c Cod penal s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, rap.la art. 248 Cod penal.
Pentru a se dispune aceasta, procurorul de caz a reținut că la data de 12.06.2009, prin convorbirile telefonice purtate cu fostul ofițer de poliție I. A. din cadrul I.P.J. Călărași - Serviciul Poliției Rutiere, la orele 16:01:27 și respectiv 16:07:28, l-ar fi determinat pe acesta să nu sancționeze contravențional pe numitul B. M. fost prim procuror la P. de pe lângă Judecătoria sector 4 București pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin.3 lit. f din O.U.G. 195/2002 Rep. - nerespectarea semnalelor indicațiilor si dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Împotriva aceste ordonanțe petentul a formulat plângere în termen legal, criticând ordonanța pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând în esență că prin cele 2 telefoane nu a intenționat să-1determin pe ofițer să nu-și îndeplinească sau să-și îndeplinească defectuos obligațiunile legale deserviciu, ba dimpotrivă intenționa să-1 roage să restituie actele în situația în care B. M. nu săvârșise vreo contravenție, ori să încheie proces-verbal de constatare a contravenției și să-i elibereze dovada de reținerea permisului de conducere si să-i restituie celelalte acte .
De asemenea, acesta a arătat că nici măcar subliminal nu s-a realizat o determinare a ofițerului de poliție la săvârșirea abuzului în serviciu întrucât chiar înainte ca el să-i expună cele două variante de aplicare a legii ofițerul se hotărâse să-i restituie actele din considerente ce vizau inexistența contravenției de neoprire la semnalul agentului de circulație.
Rezoluția nr.227/_ din 05.04.2012-Secția de Combaterea Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a respins
plângerea sa cu motivarea că „ Examinând critic materialul probator
administrat în cauza de mai sus, achiesăm, fără putință de tăgadă, la
interpretarea procurorului de caz, în sensul că în cauză sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuzul specie ?, prev.
de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 cp. acest lucru rezultând cu
prisosință din convorbirile telefonice purtate de către înv. I. A. și
D. P. dar și din depozițiile acestora în calitatea lor de subiecți
procesuali „
S-a reținut de asemenea că „ Afirmația învinuitului I. A., în contextul luării depoziției sale de către procurorul de caz, respectiv: Deși am fost deranjat de atitudinea lui B. M. când l-am oprit în trafic, eu intenționam să-i restitui actele deoarece știam că este procuror este pro domo și inapt să combată argumentele acuzării.
În fapt:
La data de 12.06.2009 în jurul orelor 1600 în timp ce se afla la fiul său în orașul P., Județul I. a fost apelat telefonic de B. M. prim procuror la P. de pe lângă Judecătoria sect. 4 București, care i-a relatat că ofițerul de poliție I. A. 1-a oprit în trafic și i-a reținut toate actele predate la control, fără a-i întocmi proces-verbal de constatare a unei eventuale contravenții și fără să-i elibereze dovada înlocuitoare pentru permisul de conducere în situația că ar fi săvârșit vreo contravenție sancționată cu suspendarea dreptului de a conduce.
Acesta i-a relatat și că a doua zi era organizată nunta surorii sale și că are nevoie de permisul de conducere sau dovada înlocuitoare cu drept de conducere temporar( 15 zile) rugându-l să-1 contacteze pe I. A. și să-1 roage să-i rezolve legal situația .
În urma acestei rugăminți acesta l-a apelat pe I. A. cu intenția de a-l ruga să dea o soluție legală privitor la actele reținute Iui B. M., dar nu a apucat să-i spună cele două modalități legale de rezolvare, întrucât I. A. i-a spus că ..problema este rezolvată „ fară a-mi preciza modalitatea.
Întrucât B. M. nu știa unde se află I. A. a revenit cu al doilea apel telefonic întrebându-1 pe ofițer unde poate fi găsit de B. M. pentru rezolvarea legală a situației actelor reținute, cu această ocazie I. A. comunicându-i că nu este nevoie ca B. M. să-1 caute .
În continuare acesta face precizarea că despre celelalte aspecte de fapt petrecute la întâlnirea dintre B. M. și I. A. atât în trafic cât și la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița cum și despre aspectele legate de convorbirea telefonică dintre I. A. și ofițerul I. D., despre interceptările convorbirilor telefonice și înregistrările audio - video efectuate a aflat după terminarea cercetării, din cuprinsul ordonanței și a rezoluției.
Petentul D. P. arată că prin Ordonanța nr. l73/P/20n din 07.03.2012 în motivarea soluției, s-a ffăcut trimitere numai la o parte din probatoriul administrat și o interpretare a acestuia, ruptă de contextul celorlalte probe administrate în cauză .
Rezoluția nr. 227/II/2/2012 din 05.04.2012, examinează critic,, numai motivele ordonanței, respectiv probatoriul la care aceasta face trimitere confirmând interpretarea procurorului de caz, ignorând total celelalte probatorii care vin să infirme această interpretare și care fac inoperante temeiurile scoaterii de sub urmărire penală și în mod corect ar fi condus la schimbarea acestor temeiuri.
Pentru schimbarea temeiurilor de drept a soluției de scoatere de sub urmărire penală, acesta a solicitat să se aibă în vedere următoarele aspecte rezultate din probatoriu:
In ce privește latura intențională, din nici un mijloc de probă nu a rezultat că ar fi apelat telefonic pe I. A. pentru a-1 determina să nu îndeplinească sau să îndeplinească defectuos atribuțiunile de serviciu, arătând constant că l-a sunat pentru a-1 ruga să dea o soluție legală situației create de reținerea actelor, rugăminte pe care nici nu a mai putut-o formula întrucât I. A. hotărâse deja ce soluție să adopte.
Sub aspectul laturii materiale a instigării ce i se impută atât ordonanța cât și rezoluția, ignoră faptul că elementul determinant lipsește cu desăvârșire întrucât I. A. hotărâse nesancționarea lui B. M. și restituirea actelor la momentul primului meu apel telefonic determinat fiind de:
a) Inexistența contravenției de neoprire la semnalul agentului de circulație dat fiind: modul total neregulamentar al semnalului de oprire făcut la momentul în care autoturismul condus de B. M. se afla deja în dreptul echipajului auto al poliției rutiere, I. A. trecând prin fața autospecialei poliției rutiere, deci aflat lateral spate față de cel căruia i-ar fi adresat semnalul.
De altfel, I. A. a declarat că dat fiind modul în care a făcut semnalul de oprire a avut puternice îndoieli că B. M. a văzut semnalul.
Împrejurarea că la semnalul regulamentar de oprire ce i-a fost făcut în cea de a doua fază, B. M. a oprit și a și predat actele pentru control.
Semnalul de oprire fiind făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 88 alin.l lit. a și art. 90 al.l din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 rep., în condițiile în care B. M. trecuse deja de nivelul la care se afla I. A. cu siguranță nu a văzut și nici nu putea să vadă semnalul agentului rutier.
b) Luarea hotărârii de către I. A. de a nu sancționa contravențional pe B. M. și a-i restitui actele înainte de a-1 fi apelat telefonic, a rezultat din faptul că I. A. nu a avut convingerea că a fost văzut de B. M. când a făcut semnalul de oprire (tardiv și neregulamentar ), deci contravenția nu fusese săvârșită.
-neîncheierea procesului - verbal de constatare a contravenției în lipsă în timpul scurs de la oprirea lui B. M. ( 35- 36 minute ):
- existența unei posibile determinări anterioare a lui I. A. de către ofițerul I. D. care îl contactase telefonic anterior orei 16**^ când deja se afla lângă I. A. în parcare la momentul în care eu am făcut primul apel telefonic .
Edificatoare din acest punct de vedere fiind stenograma convorbirii telefonice dintre I. D. și I. A. precum și înregistrarea audio-video ambientală din momentul întâlnirii lor, probe la care nici ordonanța nici rezoluția nu fac nici un fel de referire, nu le redau nici conținutul, nici orele exacte la care s-au efectuat.
Motivarea rezoluției că, declarația lui I. A. potrivit căreia „ ..deși am fost deranjat de atitudinea lui B. M. când l-am oprit în trafic, eu intenționam să-i restitui actele deoarece știam că este procuror” nu poate fi reținută pro domo și inaptă să combată argumentele acuzării, întrucât:
-semnalul de oprire a fost făcut de către I. A. complet neregulamentar și tardiv la momentul în care B. M. se afla cu autovehiculul în dreptul autospecialei poliției rutiere, avea atenția îndreptată către direcția de mers și nu lateral dreapta - spate de unde I. A. declară că a făcut semnalul;
-I. A. nu a avut convingerea că B. M. a văzut semnalul de oprire:
-B. M. a oprit și a predat actele la control în faza a doua la oprirea regulamentară.
-I. A. nu a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției timp de 35-36 minute după așa zisa constatare a acesteia exiatând posibilitatea să fi fost (în cazul în care contravenția s-a săvârșit de către B. M.) o determinare anterioară a lui I. A. de către intervenția telefonică și personală a ofițerului I. D. care a și primit actele pentru a le restitui lui B. M..
S-a dovedit că în alte 24 de cazuri I. A. nu a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conducere ( cu reținere de permis) deși în acele cazuri nu s-a pus problema vreunei instigări.
Față de cele mai sus arătate, acesta solicită să se constate că există serioase dubii cu privire la săvârșirea de către B. M. a contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002 rep. și implicit a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către I. A., situație în care nu se poate pune în discuție nici măcar de principiu instigarea la infracțiunea inexistentă.
Pe de altă parte chiar în condițiile reținerii săvârșirii contravenției de către B. M. și a abuzului în serviciu de către I. A. în ce îl privește, instigarea la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu este nelegal reținută întrucât faptei îi lipsesc două din elementele constitutive, respectiv intenția sub aspectul laturii subiective cât și elementul determinare sub aspectul laturii obiective.
În încheierea plângerii acesta solicită instanței admiterea plângerii sale, să fie schimbat temeiul de drept al scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. b1 Cod procedură penală în art. 10 lit. d Cod procedură penală dispunând totodată înlăturarea sancțiunii cu caracter administrativ amendă în cuantum de 1.000 lei și obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare de 1.000 lei.
Petentul intimat B. M. prin plângerea sa împotriva Ordonanței nr.173/P/2011 din data de 07.03.2012 și a Rezoluției nr.235/II-2 din data de 07.03.2012 le consideră nelegale și netemeinice, pentru următoarele considerente:
În fapt la data de 12.06.2009, în timp ce conducea autoturismul marca WOLKSWAGEN TIGUAN cu numărul de înmatriculare_ dinspre București spre Oltenița, a fost oprit în trafic pentru control de rutină la intersecția ., ocazie cu care a prezentat documentele, și întrucât ofițerul de poliție I. A. a întârziat verificarea acestora întrucât se grăbea le-a lăsat în custodia acestuia și-a continuat drumul spre sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.
Totodată a apelat la prietenul și fostul său coleg P. D. în vederea restituirii documentelor rămase în custodia polițistului rutier, I. A..
Prin Ordonanța nr.173/P/2011 din data de 07.03.2012 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație șl Justiție DNA Serviciul Teritorial București, în conformitate cu dispozițiile art.262 pct.2 lit.a) Cpp, art.249 Cpp, art.11 pct.1 lit.b) rap.la art.10 lit.b1) Cpp și art.91 lit.c) Cp s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sub aspectul infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art.25 Cp rap.la art.132din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cp, dispunând față de mine sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei, apreciind că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni, soluție menținută prin Rezoluția nr.235/ll-2/06.04.2012, reținându-se următoarea situație de fapt.
La data de 12.06.2009 în timp ce conducea autoturismul marca WOLKSWAGEN TIGUAN cu numărul de înmatriculare_ dinspre București spre Oltenița, în zona . pe raza Mun.București, ofițerul I. Adriam a semnalizat regulamentar să oprească pentru un control de rutină, însă acesta a ignorant semnalul ofițerului continuând deplasarea cu autoturismul, încălcând, în acest mod, dispozițiile art.100 alin.3 lit.f) din OUG nr. 195/2002 republicată, conform cărora nerespectarea semnalelor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 zile.
În continuare, ofițerul I. A. a plecat cu autospeciala inscripționata cu însemnele poliției în urmărirea sa, oprindu-l în trafic, la intersecția ., moment când i s-a solicitat, în vederea verificării, permisul de conducere și alte documente, ofițerul I. declarând că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei contravenții, oprirea sa în trafic se datora unui control de rutină.
Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 Cp, petentul consideră că fapta nu există atâta vreme cât nu avea un act material neîndeplinit corespunzător de polițist.
Această faptă nu există în materialitatea ei, întrucât nu se regăsesc nici
elementul intențional, nici latura obiectivă și nici urmarea imediată.
Prin urmare, neîncălcând vreo dispoziție legală care să-i atragă
răspunderea contravențională nu se poate vorbi de o situație premisă pentru a
fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de
art.248 Cp comisă de polițist.
Așa zisa "instigare" este de fapt o rugăminte adresată unui coleg de a-i
recupera documentele, deoarece se afla într-o stare de urgență pentru
întoarcerea în București, la nunta surorii sale.
Greșit s-a reținut și faptul că procurorul P. D. se afla în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.
Martorii audiați sunt martori indirecți, aceștia neavând cunoștință despre
presupusa faptă.
Din interceptările convorbirilor telefonice a reieșit doar aspectul că urmărea recuperarea documentelor.
Procurorul D. a declarat că "...scopul pentru care l-am contactat telefonic pe I. A. a fost de a-l determina să rezolve pozitiv problema, în sensul de a-i restitui permisul de conducere lui B. M.... "
De asemenea, s-a mai reținut că ar fi fost indignat de faptul că a fost oprit în trafic, că i-ar fi adus la cunoștință că are funcția de prim-procuror și ar fi replicat pe un ton arogant "lasă că o să mi le trimiți tu!" plecând de la fața locului cu autoturismul la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, ca apoi să-l contacteze pe procurorul P. D. pentru a interveni pe lângă I. A., în sensul de a-l determina să nu-l sancționeze pentru contravențiile săvârșite și pentru a-i restitui permisul de conducere alături de celelalte documente.
Totodată s-a reținut că, datorită faptului că a plecat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, lăsând în custodia ofițerului toate documentele solicitate a săvârșit contravenția prev.de art.100 alin.3 lit.f) din OUG nr. 195/2002 republicată, în sensul că nu a respectat semnalele, indicațiile și dispozițiile organelor de poliție rutieră.
Ca urmare a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de ofițerul I. A., s-a stabilit că procurorul P. D. l-a contactat pentru a-i
restitui documentele.
Din probatoriul administrat a reieșit fără putință de tăgadă că nu a săvârșit nici o faptă penală, precum nu a săvârșit nici o contravenție.
Referitor la săvârșirea contravenției prev. de art.100 alin.3 lit.f) din OUG nr. 195/2002, nu există nici o dovadă, astfel: aparatul radar nu era în funcțiune; nu există martori ocular, ofițerul I. fiind singur în autospecială; ofițerul I. A. a declarat că în momentul în care a semnalizat să oprescă se afla foarte aproape de autoturismul său, prin urmare exista posibilitatea să nu fi observat indicațiile sale.
Cu ofițerul I. A. nu a purtat nici un fel de dialog și nici nu s-a prevalat de funcția de prim-procuror, întrucât nu comisesem nici o faptă contravențională, fapt susținut și de acesta.
Legea nu sancționează gestul conducătorului auto de a lăsa documentele personale și ale autoturismului la dispoziția lucrătorilor de poliție rutieră, ceea ce s-a întâmplat în fapt.
Având în vedere că din probatoriu nu a rezultat că urma să mi se aplice o sancțiune contravențională, a rezultat că nici urmarea imediată a faptei nu s-a
produs, bugetul public nu a fost prejudiciat și nici siguranța traficului rutier nu
a fost afectată în vreun fel.
Acesta face precizarea că în prezent este deținut preventiv în Arestul Central din București, sector 4.
Pentru cele expuse mai sus, acesta solicită admiterea cererea așa cum a fost formulată iar pe fondul cauzei să se dispună casarea Ordonanței nr.173/P/2011/07.03.2012, precum și a Rezoluției nr.235/ll-2/06.04.2012 în temeiul art.11 alln.2 llt.a) rap. la art.10 alin.1 lita).
Analizând plângerile deduse judecății, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin ordonanța contestată, nr. 173/P/2011 din 07.03.2012 de P. de pe lângă I.C.C.J – D.N.A. – Serviciul Teritorial București, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petenților B. M. și D. P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25 cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 cod penal, în temeiul art.11 pct.1 lit.b rap. la art. 10 lit.b1 cod procedură penală și art.91 lit.c cod penal, dispunându-se totodată față de aceștia sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei, cu motivarea că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
În motivarea ordonanței, s-a reținut că petentul B. M. a săvârșit în data de 12.06.2009 contravenția prev. de art. 100 alin. 3 lit. f) din OUG nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că, în timp ce conducea autoturismul marca WOLKSWAGEN TIGUAN cu nr. de înmatriculare_ dinspre București spre Oltenița, în zona . pe raza mun. București, a ignorat semnalele de oprire ale polițistului rutier I. A., continuând deplasarea cu autoturismul.
Fiind urmărit de ofițerul I. A. cu autospeciala inscripționată cu însemnele poliției, petentul B. M. a fost oprit în trafic, la intersecția .. Tineretului, moment în care a prezentat în vederea verificării permisul de conducere și celelalte documente, după care, indignat de faptul că a fost oprit în trafic, a plecat de la fața locului, fără încuviințarea ofițerului de poliție, lăsându-i acestuia permisul de conducere și celelalte acte.
Din declarația intimatului I. A. rezultă că, în timp ce verifica documentele prezentate de petentul B. M., acesta i-a spus pe un ton arogant, referindu-se la actele solicitate la control „lasă că o să mi le trimiți tu!”, după care a plecat cu mașina fără incuviințarea sa.
Acționând în modul mai sus descris, petentul B. M. a săvârșit contravenția prev. de art. 100 alin. 3 lit. f) din OUG nr. 195/2002 republicată, care sancționează nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aspect împărtășit și de Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Rutieră prin adresa nr._/12.04.2011.
Ulterior, în acceași zi, la solicitarea petentului B. M., petentul D. P., l-a contactat telefonic pe agentul constatator I. A. pentru a-l determina pe acesta să nu își exercite în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu sancționarea contravențională pentru faptele mai sus descrise, ambii petenți săvârșind infracțiunea de art. 25 cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 cod penal.
Curtea constată că, așa cum rezultă din interpretarea art. 25 cod penal, instigarea, ca formă a participației penale, constă în determinarea, cu intenție a unei persoane la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, înainte ca aceasta din urmă să se fi decis să săvârșească fapta și să fi început executarea activității infracționale.
În consecință, în lipsa unei activități de determinare anterioară a autorului infracțiunii nu va exista instigare, de asemenea nu va exista intrigare dacă făptuitorul luase anterior hotărârea de a săvârși fapta, singur sau ca urmare a unei alte instigări.
Examinând îndeplinirea în cauză a acestor condiții, în succesiunea evenimentelor din 12.06.2009, Curtea constată că, în ceea ce privește săvârșirea primei contravenții prev. de art. 100 alin. 3 lit. f) din OUG nr. 195/2002 republicată, (constând în aceea că, a ignorat semnalele de oprire ale polițistului rutier I. A., continuând deplasarea cu autoturismul, făcând necesară urmărirea sa în vederea opririi), datele cauzei nu conduc la concluzia că la momentul opririi în trafic a petentului B. M., la intersecția .. Tineretului, acestuia i s-a adus la cunoștință că ar fi săvârșit vreo contravenție. Declarația intimatului I. A. relevă că adevăratul motiv al opririi l-a constituit un control de rutină și nu constatarea vreunei contravenții privind nerespectarea semnalelor polițistului rutier.
De altfel, indiferent de poziția subiectivă a petentului B. M. față de săvârșirea unei contravenții rutiere, pentru existența instigării este necesar a se stabili dacă acesta a desfășurat direct, sau prin intermediul petentului D. P. vreo activitate de determinare a ofițerului de poliție I. A. să nu aplice o sancțiunile contravenționale prevăzute de lege înainte de momentul când acesta ar fi trebuit, potrivit legii, să întocmească procesul verbal sancționator.
Potrivit Art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”.
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1, „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”
A.. 7 al aceluiași articol prevede că „în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”
De asemenea, art. 19 stabilește că „procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”
În consecință, stabilind că procesul verbal ce constată și sancționează contravenția trebuie să cuprindă descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei locului și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, consemnarea eventualelor obiecțiuni ale contravenientului, a împrejurării dacă acesta este sau nu de față precum și a necesității confirmării acestor împrejurări de cel puțin un martor, dispozițiile legale sus citate nu lasă la latitudinea agentului constatator momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, ci consacră obligativitatea întocmirii acestuia imediat după momentul constatării contravenției, independent de prezența sau absența contravenientului.
Cunoscând aceste dispoziții, din perspectiva funcției de ofițer de poliție rutieră și agent constatator, este neplauzibilă susținerea intimatului I. A. în sensul că a fost „uimit” și că nu a știut ce să facă în continuare, așa cum afirmă în declarația sa, fiind evident că acesta avea obligația legală de a întocmi imediat și pe loc, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, făcând mențiune despre absența contravenientului, împrejurare care trebuia confirmată de cel puțin un martor.
Cu toate acestea, așa cum a relatat în continuare, în declarația sa, intimatul I. A. a urcat în mașina Poliției și a revenit în parcarea situată în apropierea școlii nr. 3, continuând să-și exercite atribuțiile specifice Poliției Rutiere.
Față de această succesiune a evenimentelor, Curtea concluzionează că intimatul I. A. a luat hotărârea de a nu-l sancționa contravențional pe petentul B. M. înainte de a reveni în parcarea situată în aproprierea școlii nr.3, dispozițiile legale prevăzute de OG nr. 2/2001 ce ordonă întocmirea procesului verbal în lipsa contravenientului, excluzând posibilitatea agentului agentul constatator de a aprecia cu privire la oportunitatea, locul sau momentul întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției .
În același sens converg și celelalte mențiuni cuprinse în declarația intimatului I. A., din care rezultă că deși a fost deranjat de atitudinea avută de B. M. când l-a oprit în trafic, intenționa să îi restituie actele deoarece știa că este procuror.
Sub aspectul amplasării în timp a adoptării rezoluției infracționale de către intimatul I. A., Curtea constată că aceasta se situează înaintea orei 15:40, oră la care acesta revenise deja în parcarea din apropierea școlii nr. 3. Astfel, din conținutul adresei nr._ din 5 aprilie 2011 a Direcției Generale Anticorupție, rezultă cu precizie, orele la care s-au desfășurat evenimentele: „La ora 15:25 comisarul de poliție I. A. cu autoturismul de serviciu Dacia L. de culoare albă, inscripționat “Poliția Rutieră” pe care se afla montat aparat radar, s-a deplasat până la ieșirea din municipiul Oltenița, poziționându-se astfel încât să observe autoturismele care veneau dinspre București. Peste aproximativ 5 minute acesta a plecat în tombă spre Oltenița, urmărind un autoturism VW Tiguan de coloare albă, cu nr. de înmatriculare_ care nu a oprit la semnalul făcut. După ce autoturismul menționat a oprit, polițistul a stat câteva minute la discuții cu șoferul acestuia, după care a revenit în același loc de unde putea vedea autoturismele care circulau dinspre București (ora 15:40).”
Prin urmare, la ora 16:01, la care petentul D. P. îl contactează telefonic pe intimatul I. A., acesta luase deja hotărârea infracțională de a nu își îndeplini atribuțiile privind sancționarea petentului, aspect pe care de altfel, îl confirmă și conținutul convorbirii purtate între cei doi. Astfel, intimatul I. A., îl asigură încă de la începutul convorbirii pe D. P. că ”nu e nicio problemă...” și că fostul său coleg poate ”să vină încoace”, evident pentru a-și recupera actele, iar în decursul celei de-a doua convorbiri se oferă să i le ducă chiar el. Exclamațiile de genul ”Hai domne că o rezolv eu. Găsesc eu...” sau ”O rezolv! Deci, nu e niciun fel de... ” făcute de intimatul ”I. A.” în conținutul celor două convorbiri telefonice purtate cu petentul D. P. nu au semnificația însușirii unei pretinse rezoluții infracționale, ci aveau scopul de a-i induce acestuia din urmă falsa convingere că îi va face o favoare, din perspectiva funcției de procuror deținute.
De altfel, din conținutul celor două convorbiri telefonice derulate între cei doi, nu rezultă că petentul D. P. i-ar fi solicitat în vreun mod intimatului să manifeste clemență în raport cu petentul B. M., nefiind astfel realizată niciun fel de activitate de determinare să nu îi aplice acestuia sancțiunile legale, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.
Față de argumentele mai sus prezentate, Curtea constată că fapta petenților D. P. și B. M. de a-l determina pe intimatul I. A. să îi restituie petentului B. M. permisul de conducere și restul documentelor prezentate cu ocazia unui control în trafic, după ce acesta luase singur hotărârea de a nu-l sancționa contravențional, nu este prevăzută de legea penală.
În consecință, în baza disp. art. 2781 alin. 8 lit.b cod procedură penală, va admite plângerea formulată de petentul B. M. și plângerea conexă formulată de petentul D. P. împotriva ordonanței nr. 137/P/2011 emisă la data de 07.03.2012 de procurorul șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, menținută prin rezoluția nr. 235/II-2/2012 emisă la data de 06.04.2012 de procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, va desființa în parte ordonanța atacată, în sensul că va schimba temeiul soluției de scoatere de sub urmărire penală a petenților învinuiți B. M. și D. P. din art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. b1 cod procedură penală în art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. b cod procedură penală și pe cale de consecință va înlătură aplicarea sancțiunilor cu caracter administrativ constând în amenda în valoare de 1000 lei, menținând restul dispozițiilor acesteia.
La pronunțarea acestei soluții, Curtea a avut în vedere decizia nr. 44/2008 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilindu-se că „în cazul plângerii formulate în baza art. 278 ind. 1 din Codul de procedură penală de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție sau ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia, în condițiile art. 2781 lit. b) din codul de procedură penală.
În baza art. 192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza ar. 278 ind.1 alin. 8 lit. b) cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul B. M. și plângerea conexă formulată de petentul D. P. împotriva ordonanței nr. 137/P/2011 emisă la data de 07.03.2012 de procurorul șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, menținută prin rezoluția nr. 235/II-2/2012 emisă la data de 06.04.2012 de procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Desființează în parte ordonanța atacată, în sensul că schimbă temeiul soluției de scoatere de sub urmărire penală a petenților învinuiți B. M. și D. P. din art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. b ind.1 cod procedură penală în art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. b cod procedură penală și pe cale de consecință înlătură aplicarea sancțiunilor cu caracter administrativ constând în amenda în valoare de 1000 lei.
Menține restul dispozițiilor ordonanței atacate.
În baza art. 192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03 iulie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. M. G.
Red.C.C.
Th.red.EA-03.09.2012/2ex
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991... → |
|---|
