Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 256/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 256/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 256/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIE Nr. 256/2014
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. M.
Judecător F. D.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
recurent M. C. C.
, având ca obiect
infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- recurent Inculpat - M. C. C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
Cu privire la apelul penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1031 din 19.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în temeiul art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art.40 alin.1 C.pen. și cu aplic. art.3201 alin.7 C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul M. C. C., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În temeiul art.71 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.83 C.pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (una) lună închisoare aplicată prin Sentința penală nr.40/02.04.2012, pronunțată de Judecătoria V., definitivă prin nerecurare la data de 13.04.2012 și pe cale de consecință o adaugă la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 luni închisoare.
În temeiul art.71 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.191 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 10.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. C. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, cu aplic. art.40 alin.1 C.pen.
Instanța de fond a constatat că la data de 20.10.2012, în jurul orelor 03:00, lucrători din cadrul Poliției Sectorului 1 București – Secția 4 Poliție – Biroul Ordine și Siguranță Publică, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, ocazie cu care s-a constatat că în autoturism se aflau două persoane, respectiv conducătorul auto, identificat ca fiind inculpatul și ocupantul scaunului din dreapta față, fiind numitul B. I. V..
Urmare a verificărilor efectuate în baza de date, organul de poliție a constatat că inculpatul M. C. C. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și că autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_ este proprietatea numitului Smilovici A..
Prin adresa nr._/SPC/06.11.2012, Serviciul P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor a confirmat faptul că inculpatul M. C. C. nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că în noaptea de 19/20.10.2012, a luat singur hotărârea de a conduce autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului Smilovici A., deși nu posedă permis de conducere, motivat de faptul că numitul B. I. V., cel care conducea de obicei autoturismul, consumase băuturi alcoolice.
În cauză a fost identificat martorul Smilovici A., care a declarat că este proprietarul autoturismului menționat și că este prieten din copilărie cu inculpatul și numitul B. I. V. și că în luna septembrie 2009 s-au angajat ca muncitori necalificați la . SRL. Firma angajatoare le-a asigurat celor trei cazare, în aceeași cameră a unei clădiri amplasate în vecinătatea Pieței Panduri din municipiul București, precum și un spațiu pentru parcarea autoturismului în curtea imobilului menționat. Arată martorul că pentru deplasări în interes personal, cei trei foloseau autoturismul menționat, pe care îl conducea fie el, fie numitul B. I. V., cu acordul său, ambii fiind posesori de permise de conducere.
Martorul a mai arătat că în seara zilei de 19.10.2012, la orele 18:00 a început serviciul de pază pe timp de noapte și conform obiceiului, a lăsat cheile autoturismului în contact, pentru a putea fi folosit de prietenii săi, în absența sa, dar nu i-a încredințat inculpatului autoturismul, întrucât cunoștea că acesta nu posedă permis de conducere. A precizat că le-a permis celor doi prieteni (inculpatul și martorul B. I. V.) să folosească autoturismul, cu condiția ca B. I. V. să fie cel care-l conduce.
Declarațiile martorului s-au coroborat cu declarațiile martorului B. I. V., care arată că la data de 19.10.2012, după orele 18:00, a rămas împreună cu inculpatul în locuință, el consumând băuturi alcoolice și că în jurul orelor 02:30 – 03:00 fiindu-le foame, au hotărât să cumpere shaorma de la un magazin care era deschis, fiind situat pe . sectorul 1, din municipiul București. Ca urmare, inculpatul, din proprie inițiativă s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_ și au plecat spre magazin, dar la circa 1 - 2 km., au fost opriți de un echipaj de poliție, care a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Vinovăția inculpatului a rezultat fără dubii și din declarația acestuia dată în cursul fazei de judecată, prin care a recunoscut în totalitate faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art.3201 C.proc.pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului M. C. C., care la data de 20.10.2012, în jurul orelor 03:00, a condus în municipiul București, pe . sectorul 1, autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Cu privire la latura obiectivă a laturii obiective, elementul material al infracțiunii se caracterizează prin acțiunea inculpatului de conducere a autoturismului marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, pe un drum public, respectiv pe . sectorul 1, București, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere este o infracțiune de pericol, rezultatul faptei constând într-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice este amenințată, relațiile create în jurul și datorită acestei valori neputându-se desfășura normal.
Cum starea de pericol se produce prin însăși săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate între ele este implicită, rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, modalitate prevăzută de art.19 alin.1 lit.b C.pen., dat fiind faptul că inculpatul a prevăzut starea de pericol care rezultă din săvârșirea infracțiunii, respectiv rezultatul, și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Pe plan subiectiv, inculpatul a avut o atitudine de indiferență față de eventualitatea producerii unui accident de circulație, urmare a faptului că a condus autoturismul deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acest comportament caracterizează în raport cu rezultatul eventual intenția indirectă a inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, atrăgând răspunderea penală conform art.17 C.pen., instanța urmează să pronunțe o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.52 C.pen. și art.72 C.pen., și anume vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în temeiul art.181 alin.2 C.pen., urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, precum și urmarea produsă. Astfel, instanța a apreciat că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere că fapta a fost de natură să pună în pericol siguranța traficului rutier, ținând însă cont și de faptul că acest pericol nu s-a produs în mod efectiv.
În ceea ce privește persoana inculpatului M. C. C., acesta a avut o atitudine sinceră, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptei și cooperând cu organele judiciare. În privința antecedentelor penale ale inculpatului, acestea vor fi valorificate prin prisma dispozițiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a reținut că potrivit art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 fapta dedusă judecății se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
La termenul din data de 12.11.2013 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art.3201 C.proc.pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța a dat deplină eficiență dispozițiilor art.3201 alin.7 C.proc.pen., potrivit cărora, se va pronunța condamnarea inculpatului, care, în cazul pedepsei închisorii, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel încât limitele de pedeapsă la care se va raporta instanța în dozarea sancțiunii pe care o va aplica sunt închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea unei pedepse inculpatului cu închisoarea în cuantum de 8 luni, reprezentând minimul special prevăzut de lege după aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 C.proc.pen., aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii.
În privința modalității de executare, instanța a constatat că singura posibilitate permisă de lege în cauza de față este executarea pedepsei în regim de detenție, având în vedere că fapta a fost săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei dispuse prin Sentința penală nr.40/02.04.2012, pronunțată de Judecătoria V., definitivă prin nerecurare, la data de 13.04.2012, în acest sens fiind și Decizia nr.1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Referitor la solicitarea inculpatului, prin apărător, ca instanța să rețină circumstanțe atenuante, acestea nu se vor reține, având în vedere că inculpatul înainte de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, a mai fost condamnat pentru o faptă de același fel, iar fapta pentru care în prezent este judecat a fost săvârșită în termenul de încercare al unei suspendări condiționate a executării pedepsei.
În privința pedepsei accesorii, instanța a reținut că deși art.71 alin.2 C.pen. prevede: “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c C.pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei …”, totuși, prin Decizia nr.74/05.11.2007, instanța supremă a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza I – C.pen. nu se va face automat, ci va fi supusă aprecierii instanței în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 C.pen.
De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art.20 alin.2 din Constituție, a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
În plus, interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art.3 Protocolul 1 din Convenție.
Instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu-i va interzice exercițiul acestui drept.
Comportamentul antisocial al acestuia relevă însă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei.
Întrucât fapta a fost săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei dispuse prin Sentința penală nr.40/02.04.2012, pronunțată de Judecătoria V., definitivă prin nerecurare, la data de 13.04.2012, în temeiul art.83 C.pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 lună închisoare aplicată prin Sentința penală nr.40/02.04.2012, pronunțată de Judecătoria V., definitivă prin nerecurare, la data de 13.04.2012, pe care o va cumula cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 luni închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M. C. C., și a solicitat aplicarea, ca lege mai favorabilă, a dispozițiilor Legii nr.286/2009, modificată, privind noul C. pen. și să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa în infracțiunea prev. de art.335 N C. pen. și aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar față de motivul de apel invocat dar și din oficiu conform art.417 alin.2 N C. pr. pen. constată nefondat apelul.
În raport de poziția procesuală adoptată de inculpat înainte de începerea cercetării judecătorești și în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și însușite de acesta, prima instanță a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de inculpat și a reținut judicios vinovăția acestuia.
Cererea inculpatului de a se aplica dispoziția noului C. pen., respectiv art.335, nu este întemeiată, întrucât, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, este pedepsită cu aceeași pedeapsă, cu închisoare de la 1 la 5 ani atât de legea rutieră O.U.G. nr.195/2002 cât și de Legea nr.286/2009, modificată.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului se constată că a fost just individualizată de instanța de fond, în raport de toate criteriile generale prevăzute de art.72 C. pen. anterior și în mod legal s-a făcut și aplicarea art.3201 C. pr. pen. anterior, dar și a dispozițiilor art.83 C. pen. anterior care se impuneau în cauză, în raport de pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia aplicată anterior inculpatului care, în termenul de încercare a comis o nouă faptă penală.
Ca urmare se constată că nu este îndeplinită cererea inculpatului în apel, iar hotărârea atacată este legală și temeinică, considerente față de care se va respinge apelul în baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.275 N Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M. C. C. împotriva sentinței penale nr.1031 din 19.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu, parțial, 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.03.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
S. MustațăFlorică D.
GREFIER,
M. C.
Red. D.F.
Dact. A.L. 4 ex./02.04.2014
Jud. Sect. 1 București – jud.: O. V.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
