Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 85/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 85/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 85
Ședința publică de la 12 februarie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul P. I. O. împotriva sentinței penale nr.461 din 06 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 Cod procedură penală, a stabilit data pronunțării pentru astăzi, 12 februarie 2012 când, in aceiași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.461 din 06 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în baza art.134 coroborat cu art.131 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată (privind cooperarea judiciară internațională în materie penală), s-a dispus recunoașterea pe teritoriul României a sentinței penale nr.537/13.12.2004, pronunțată de Tribunalul din Lecco, Republica Italiană, definitivă la data de 15.02.2005, prin care inculpatul P. I. O. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 206 euro amendă, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
În baza art.333-334 VCPP, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului P. I. O. din infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată și art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.33 lit.b) VCP, în infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) VCP și art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) VCP, ambele cu aplicarea art.33 lit.a) VCP.
În baza art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) VCP și art.3201 alin.7 VCPP, a fost condamnat inculpatul P. I.-O. [fiul lui D. și V., născut la data de 09.02.1974 în București, sector 7, domiciliat în București, ., sector 1 și f.f.l. în ., ..1, jud. G., recidivist, studii 10 clase, muncitor, căsătorit, doi copii, stagiul militar satisfăcut, c.n.p._] la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) VCP și art.3201 alin.7 VCPP, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1(un) an și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art.33 lit.a) și art.34 lit.b) VCP, au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului, în final, P. I. O. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.
S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție în conformitate cu prevederile art.57 VCP.
În baza art.71 alin.2 VCP, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) VCP.
În baza art.189 VCPP, onorariul avocatului din oficiu A. R., în cuantum de 200 lei, conform împuternicirii nr._/10.12.2012, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului I..
În baza art.191 alin.1 VCPP, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 12/13.11.2010, inculpatul P. I. O. a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală marca Daewoo Cielo cu număr de înmatriculare_, deși avea permisul de conducere anulat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior la solicitarea organelor de poliție inculpatul refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a constatat că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul P. I. O..
În cursul judecății, la termenul din data de 07.09.2012 (f. 16, dosar fond), reprezentantul Ministerului Public a învederat instanței că din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat de trei ori de către Tribunalul Lecco din Italia (f. 10, 11, dosar fond), considerând că cele trei hotărâri străine pot fi recunoscute, pe cale incidentală, de către instanța învestită cu soluționarea acestei cauze.
În acest sens, Judecătoria a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală pentru a pune la dispoziția instanței copii ale hotărârilor de condamnare străine privind pe inc. P. I.-O. (f. 19, dosar fond), sentințele solicitate fiind depuse pentru termenul de judecată din data de 08.02.2013 (f. 41-45, dosar fond), traduse și legalizate pentru ședința din 27.03.2013 (f. 49-69, dosar fond).
Prin adresa nr._/18.04.2013 (f. 74) Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a comunicat următoarele: « În ceea ce privește condiția reciprocității (…) în practică nu au existat situații în care autoritățile italiene să fi refuzat recunoașterea unei hotărâri penale de condamnare sau recunoașterea perioadei executate din durata unei pedepse, invocând lipsa unui acord aplicabil în această materie între cele două state ».
Față de răspunsul de mai sus, văzând și dispozițiile art.134 coroborat cu art.131 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată (privind cooperarea judiciară în materie penală), potrivit cărora recunoașterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire sau de către instanța de judecată în fața căreia cauza este pendinte, instanța de fond a dispus recunoașterea pe teritoriul României a sentinței penale nr.537/13.12.2004, pronunțată de Tribunalul din Lecco, Republica Italiană, definitivă la 15.02.2005, prin care inculpatul P. I. O. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 206 euro amendă pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Judecătorul fondului a apreciat că față de celelalte două condamnări ale inculpatului, respectiv de 5 luni și 10 zile închisoare pentru rezistență în fața unui funcționar public aplicată prin sentința penală nr.FN/13.12.2003 a Tribunalului Lecco definitivă prin decizia penală nr.FN/04.01.2004, faptă comisă la 12.12.2003 și de 9 luni și 10,64 euro pentru anulare pedeapsă aplicată prin decizia din 13.12._04, aplicată prin sentința penală nr.FN/28.02.2005 a Judecătoriei Lecco, întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare și ca atare nu ar avea niciun efect juridic asupra prezentei condamnări, astfel încât nu se impune constatarea recunoașterii acestora pe teritoriul României.
Față de această situație, constatând că fapta dedusă judecății a fost săvârșită de inculpat la data de 13.11.2010, așadar în stare de recidivă mare postexecutorie, precum și în concurs real, ci nu ideal, cum greșit a reținut procurorul în actul de sesizare a instanței, întrucât fapta de a conduce cu permisul anulat și cea de refuz recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei au fost săvârșite ca urmare a două acțiuni distincte, în baza art.333-334 VCPP, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. I. O., din infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată și art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.33 lit.b) VCP, în infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) VCP și art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) VCP, ambele cu aplicarea art.33 lit.a) VCP.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art.72 VCP, și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal privind forma de vinovăție, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială referitoare la regimul circulației rutiere, gradul de pericol social concret al infracțiunilor, pe care instanța l-a apreciat ca fiind ridicat raportat la modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile și împrejurările în care acestea au fost comise - inculpatul a condus pe drumurile publice având anulat dreptul de a conduce de 9 (nouă) ani; relațiile sociale încălcate și care ocrotesc relațiile referitoare la siguranța circulației rutiere, pluralitatea de infracțiuni la regimul rutier săvârșite, de persoana și conduita inculpatului: care este recidivist, nu a conștientizat gravitatea infracțiunilor săvârșite, are 39 de ani, studii 11 clase, tâmplar, raportat la prezenta cauză a recunoscut săvârșirea infracțiunilor. Totodată s-a precizat că nu trebuie pierdut în vedere faptul că infracțiunile la regimul rutier, de natura celor săvârșite de inculpat, au o frecvență foarte mare, îngrijorătoare în ultima perioadă de timp și se impune aplicarea unor pedepse pentru conștientizarea inculpatului, cât și a altor conducători auto care prin nerespectarea normelor de bază privind siguranța circulației pe drumurile publice, pun în pericol grav integritatea corporală/viața celorlalți participanți la trafic.
În ceea ce privește dozarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, judecătorul fondului a aplicat acestuia câte o pedeapsă îndreptată spre minimul special, redus cu o treime potrivit art.3201 alin.7 VCPP, iar în temeiul art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b) VCP, au fost contopite pedepsele aplicate în speță, inculpatul P. I.-O. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenție conform art.57 VCP.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal (la data de 16 octombrie 2013) inculpatul P. I..
Cererea de recurs a inculpatului a fost înaintată de Judecătoria Cornetu și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 18 octombrie 2014.
D. fiind faptul că la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 (NCPP), în raport cu dispozițiile tranzitorii ale art.9 alin.1 și 2 și art.10 alin.2 LPANCPP nr.255/2013, Curtea a calificat ca apel calea de atac cu care a fost sesizată, procedând la judecarea acesteia potrivit prevederilor legii noi (art.420 și următ. NCPP).
Potrivit motivelor scrise de apel (atașate la filele 21-24 d.a.), reiterate întocmai și cu prilejul dezbaterilor orale desfășurate în ședința publică din data de 06 februarie 2014, inculpatul apelant P. I. O., a cărui asistență juridică a fost asigurată de către un apărător ales, hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost criticată pentru aceea că în mod greșit prin aceasta s-a dispus, urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, reținerea stării de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b VCP, în condițiile în care în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.134 rap. la art.131 din Legea nr.302/2004 pentru recunoașterea pe cale incidentală a sentinței penale nr.537/13.12.2004, pronunțată de Tribunalul din Lecco, Republica Italiană, definitivă la data de 15.02.2005, în sensul că, de vreme ce, prin Ordonanța judecătorului de executări penale nr.37/20.10.2006 a fost declarată ca fiind grațiată, în baza Legii nr.241/2006, pedeapsa de 3 ani închisoare și 206 euro amendă contopită prin Măsura de cumul nr.27/28.02.2005 a Parchetului Republicii Italiene de pe lângă Tribunalul Ordinar din Lecco cu pedeapsa aplicată prin sentința nr.FN/13.12.2003 a Tribunalului Lecco, definitivă prin decizia penală nr.FN/04.01.2004, rămânând un rest de pedeapsă de executat de 5 luni și 8 zile închisoare, în speță nu era satisfăcută cerința legală prev. de art.131 alin.1 lit.e din Legea nr.302/2004 care stipulează că o hotărâre străină poate fi recunoscută în România numai dacă poate produce efecte juridice potrivit legii penale române, întrucât pedeapsa rezultantă rămasă de executat, al cărei cuantum este mai mic de 6 luni închisoare, nu poate constitui primul termen al recidivei postexecutorii conform art.37 lit.b VCP.
În considerarea acestor argumente, apelantul contestator a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale apelate și rejudecând în fond, înlăturarea aplicării dispozițiilor art.37 lit.b VCP cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa și totodată reidividualizarea pedepselor aplicate pentru acestea și a modalității lor de executare prin acordarea beneficiului suspendării condiționate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este fondat, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Mai întâi, din oficiu, dând relevanță caracterului integral devolutiv al apelului consacrat prin dispozițiile art.417 alin.2 NCPP, Curtea constată că instanța de fond, făcând o evaluare judicioasă a întregului probatoriu al cauzei, a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, aspect care, de altfel, nici nu este contestat de către inculpatul apelant, care optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, bazată pe recunoașterea vinovăției, în condițiile reglementate de art.3201 VCPP, a înțeles să-și asume responsabilitatea comiterii faptelor ce-i sunt imputate.
Astfel, Curtea reține ca fiind temeinic probate faptele inculpatului P. I. O. care, în noaptea de 12/13.11.2010, a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală, marca Daewoo Cielo cu număr de înmatriculare_, deși avea permisul de conducere anulat, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior la solicitarea organelor de poliție a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În raport cu situația de fapt reținută, încadrarea juridică propriu-zisă, stabilită de prima instanță la momentul pronunțării sentinței penale atacate era legală, faptele inculpatului apelant P. I. O., săvârșite în condițiile anterior menționate, întrunind, la momentul respectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.86 alin.2 și art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002, aflate în concurs real de infracțiuni conform art.33 lit.a VCP.
La data de 01 februarie 2014, mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare o lege penală nouă, respectiv Legea nr.286/2009 (NCP), care încriminând în mod distinct în conținutul art.337 din acest act noormativ infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevede pentru această infracțiune un tratament sancționator mai blând decât cel stabilit prin reglementarea anterioară, în sensul că în actuala reglementare limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare, în timp ce potrivit art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 minimul special al pedepsei era de 2 ani închisoare, iar maximul special de 7 ani închisoare.
Astfel fiind, întrucât în privința acestei infracțiuni legea penală nouă este mai favorabilă inculpatului sub aspectul tratamentului sancționator, se impune a fi reținută incidența acesteia, în aplicarea prvederilor art.5 alin.1 NCP.
D. urmare, potrivit legii noi, această faptă reținută în sarcina inculpatului P. I. O. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.337 NCP, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul având permisul de conducere anulat prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, se observă că aceasta a fost preluată ca atare în conținutul art.335 alin.2 NCP, fără a fi fost operată de către legiuitor vreo modificare în privința condițiilor de încriminare sau a regimului juridic sancționator, astfel încât referitor la această faptă nu se pune problema aplicării art.5 NCP.
Referitor la antecedența penală a inculpatului, evidențiată în fișa de cazier judiciar (filele 14-15 d.u.p.), precum și în cuprinsul documentelor comunicate de către autoritățlle judiciare italiene la solicitarea instanței de fond (filele 41-45 și 49-71 d.f.), Curtea constată, pe de o parte, că este lipsită de temei solicitarea inculpatului apelant de a se dispune înlăturarea reținerii oricărei forme de recidivă în privința faptelor pentru care este judecat, pe motiv că hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățle judiciare italiene nu ar îndeplini condiția de a putea produce efecte juridice pe teritoriul statului român pentru a fi recunoscută pe cale incidentală, în sensul că pedeapsa rămasă de executat din această condamnare nu poate constitui potrivit legislației române primul termen al acestei forme a pluralității de infracțiuni, iar pe de altă parte că, în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză ar fi vorba despre săvârșirea faptelor deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie conform art.37 lit.b VCP, în realitate fiind incidente disp. art.37 lit.a VCP privitoare la starea de recidivă poscondamnatorie.
Referitor la aceste aspecte, Curtea, din examinarea documentelor remise de către auroritățle judiciare italiene reține că pedeapsa de 3 ani închisoare și și 206 euro amendă aplicată condamnatului P. I. O. prin sentința penală nr.537/13.12.2004, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Lecco, Republica Italiană, irevocabilă și executorie la data de 15.02.2005 a fost inclusă în Măsura de cumul nr.27/28.02.2005 emisă de P. Republicii Italiene de pe lângă Tribunalul Ordinar din Lecco prin care s-a stabilit că persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă totală de 3 ani 5 luni și 8 zile închisoare și 206 euro amendă, rezultată din cumulul pedepsei sus/menționate cu restul de pedeapsă de 5 luni și 8 zile închisoare, provenit din deducerea arestului preventiv de 2 zile din pedeapsa de 5 luni și 10 zile închisoare cu suspendare ce a fost aplicată aceluiași condamnat prin sentința penală din 13.12.2003, pronunțată de Tribunalul din Lecco, executorie la 04.01.2004, suspendare ce a fost revocată la 21.09.2004.
Totodată, Curtea mai observă că prin Ordonanța Judecătorului de executări penale nr.37/20.10.2006 emisă de Tribunalul Lecco a fost declarată ca fiind grațiată, în baza Legii nr.241/2006, pedeapsa de 3 ani închisoare și 206 euro amendă, condamnatului rămânându-i de executat un rest de pedeapsă de 5 luni și 8 zile închisoare (după ce urmare a nedepunerii cererii în termenul legal, la 27.12.2006, a fost emisă o decizie de revocare a deciziei de suspendare a executării respectivului rest ce fusese emisă anterior, respectiv la data de 12.08.2006) pentru care Divizia Antiaeriană a Poliției din Lecoo a emis, până la sfârșitul anului 2012, un număr de 7 procese verbale de căutare a persoanei condamnate.
În contextul celor anteror reținute, Curtea reamintește inculpatului apelant că potrivit art.120 alin.1 VCP, dispoziție normativă care se regăsește și în cuprinsul art.160 alin.1 NCP, efectele grațierii constau în înlăturarea în totul sau în parte a executării pedepsei ori în comutarea acesteia în alta mai ușoară, însă nicidecum în ștergerea consecințelor condamnării (în sensul încetării oricăror incapacități, interdicții sau decăderi ce rezultă din condamnare, cum se întâmplă, bună oară, în cazul reabilitării), astfel încât apare ca fiind lipsită de orice fundament juridic susținerea acestuia conform căreia hotărârea de condamnare rponunțată de Tribunalul Ordinar din Lecco nu ar îndeplini cerința prevăzută de art.131 alin.1 lit.e din Legea nr.302/2004 pentru a putea fi recunoscută în România, în sensul că nu ar putea produce efecte juridice potrivit legii penale române.
Pe de altă parte, dat fiind faptul că prin Măsura de cumul nr.27/28.02.2005 emisă de P. Republicii Italiene de pe lângă Tribunalul Ordinar din Lecco, a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 3 ani 5 luni și 8 zile închisoare și 206 euro amendă, rezultată din cumularea pedepsei de 3 ani închisoare și 206 euro amendă aplicată condamnatului P. I. O. prin sentinței penale nr.537/13.12.2004, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Lecco cu restul de pedeapsă de 5 luni și 8 zile închisoare din pedeapsa de 5 luni și 10 zile închisore cu suspendare ce a fost aplicată aceluiași condamnat prin sentința penală din 13.12.2003, pronunțată de Tribunalul din Lecco, suspendare ce a fost revocată la 21.09.2004, iar parte din această pedeapsă rezultantă, respectiv componenta de 3 ani închisoare și 206 euro amendă, a fost grațiată prin Ordonanța Judecătorului de executări penale nr.37/20.10.2006 emisă de Tribunalul din Lecco, condamnatului rămânându-i de executat un rest de pedeapsă de 5 luni și 8 zile înhciosare, care din datele comunicate de către autoritățile judiciare italiene, până în momentul de față încă nu a fost executat, Curtea nu poate considera, așa cum a făcut-o instanța fondului, că faptele ce formează obiectul judecății în prezenta cauză ar fi fost comise în stare de recidivă postexecutorie conform art.37 lit.a VCP, ci găsește că în cauză sunt indicednte prevederile art.37 lit.a VCP, referitoare la recidiva postcondamnatorie, întrucât respectivele fapte au fost săvârșite mai înainte de executarea integrală a pedepsei rezultante (cumulate) de 3 ani 5 luni și 8 zile închisoare și 206 euro amendă, grațiată parțial.
Sub același aspect, Curtea apreciază că se impune a fi făcută și precizarea că, dând eficiență aceluiași principiu al aplicării legii penale mai favorabile consacrat prin dispozițiile art.5 alin.1 NCP, se constată că reținerea incidenței prevederilor art.37 lit.a VCP își găsește justificare prin aceea că, din perspectiva tratamentului sancționator al acestei forme de pluralitate de infracțiuni, legea veche conține dispoziții mai favorabile situației inculpatului, întrucât potrivit art.39 alin.1 VCP, în cazul recidivei prev. de art.37 lit.a VCP pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit disp. art.34 VCP (cumul juridic), cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă de până la 7 ani închisoare, pe când, potrivit art.43 alin.1 NCP, dacă mai înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșeșete o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta (cumul aritmetic), această din urmă situație fiind practic în dezavantajul inculpatului din perspectiva modalității de stabilire a pedepsei rezultante.
Cu toate acestea însă, în condițiile în care hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs (recalificat ca apel) exclusiv de către inculpatul P. I. O., instanța de control judiciar nu va putea da eficiență regulilor prevăzute de lege pentru sancționarea acestei forme a pluralității de infracțiuni reținute a fi incidentă în cauză, în sensul de a se dispune contopirea pedepselor aplicate în cauză cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea aplicată de autoritățile italiene, întrucât o atare măsură ar aduce atingere principiului neagravării situației în propira cale de atac consacrat prin dispozițiile art.418 NCPP).
Referitor la opțiunea inculpatului de a urma procedura simplificată de judecată, bazată pe recunoașterea vinovăției, cu consecința acordării beneficiului reducerii cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, Curtea constată că acest beneficiu este prevăzut în mod identic, atât în legea veche (art.3201 alin.7 VCPP), cât și în legea nouă (art.396 alin.10 NCPP), urmând a fi reținută incidența celei din urmă, ca lege activă și de imediată aplicare.
În consecință, Curtea, în temeiul art.386 alin.1 NCPP rap. la art.5 alin.1 NCP, va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul P. I. OVICIU din infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b VCP și art.3201 alin.7 VCPP și de art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b VCP și art.3201 alin.7 VCPP, în infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a VCP și art.396 alin.10 NCPP și de art.337 NCP cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a VCP și art.396 alin.10 NCPP, urmând să pronunțe o nouă hotărâre de condamnare a inculpatului, în raport cu această nouă încadrare juridică, în parte mai favorabilă.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului în urma acestei schimbări de încadrare juridică, Curtea, reținând că pentru infracțiunea de refuz al recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de vechea reglementare (art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002), prima instanță a stabilit o pedeapsă principală la nivelului minimului special prevăzut de acea reglementare, redus cu o treime (respectiv de 1 ani și 4 luni închisoare), iar hotărârea dată asupra fondului cauzei a fost atacată numai de către inculpat, va aplica pentru infracțiunea corespondentă din noua reglementare mai favorabilă (prev. de art.337 NCP) o pedeapsă principală egală tot cu minimul special prevăzut de legea nouă, și acesta redus cu o treime în condițiile art.396 alin.10 NCPP (de 8 luni închisoare). De asemenea, și în ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având permisul de conducere anulat, prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, Curtea apreciază că este pe deplin justificată aplicarea unei pedepse situată la nivelul minimului special rezultat din aplicarea cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art.396 alin.10 NCPP (de 4 luni închisoare), considerând că un asemenea tratament sancționator aplicabil faptelor deduse judecății reflectă în mod corespunzător gravitatea concretă a acestora, care se prezintă la un nivel relativ scăzut având în vedere împrejurările și modalitatea de comitere a acestora, cât și referințele personale ale inculpatului care nu se află la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei, însă pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă, contribuind prin conduita sa procesuală la restabilirea cu celeritate a ordinii de drept încălcate, ceea ce dovedește că a conștientizat în mod real și efectiv consecințele negative ale comportamentului său antisocial.
Cu privire la pedepsele accesorii, Curtea observă că, potrivit art.12 alin.1 LPANCP, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta se aplică conform legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Întrucât, pentru motivele anterior menționate, în ceea ce privește infracțiunea de refuz al prelevării de mostre biologice prev. de art.337 NCP, legea penală mai favorabilă este, în raport cu pedeapsa principală, legea nouă, în cazul acestei infracțiuni aplicarea pedepsei accesorii nu se poate realiza decât în condițiile acestei legi.
Or, potrivit art.65 alin.1 NCP, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
În speță, prima instanță nu a aplicat inculpatului vreo pedeapsă complementară în privința infracțiunii sus menționate, iar Curtea nu o poate face, deoarece hotărârea instanței respective a fost atacată numai de către acesta, neputându-i-se agrava, prin urmare, situația, astfel că nici aplicarea unei pedepse accesorii nu este, în mod legal, posibilă.
În schimb, o atare pedeapsă accesorie poate fi aplicată în condițiile art.71 alin.2 VCP, așa cum a făcut-o și instanța fondului, în privința infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, urmând a-i fi interzise inculpatului cu acest titlu, pe durata executării pedepsei principale stabilite pentru această infracțiune, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b VCP
În ceea ce privește tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, Curtea constată că reglementarea din legea veche (art.34 alin.1 lit.b VCP) este mai favorabilă inculpatului, urmând să-i fie aplicată acestuia, potrivit art.5 alin.1 NCP, întrucât prevede sistemul cumulului juridic al pedepselor, cu spor facultativ și variabil (lăsat la aprecierea instanței), în raport cu reglementarea din legea nouă (art.39 alin.1 lit.b NCP), care prevede sistemul cumulului juridic al pedepselor, cu spor obligatoriu și fix.
În sensul aplicării, sub acest aspect, a reglementării din legea veche, Curtea reține și dispozițiile tranzitorii ale art.10 LPANCP, conform cărora tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi numai atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, situație care nu este incidentă în speță, întrucât ambele infracțiuni concurente reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite anterior datei de 01 februarie 2014. Astfel fiind, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni constatat nu poate fi decât acela prevăzut de legea veche (art.34 alin.1 lit.b VCP).
D. urmare, făcând aplicarea reglementării din legea anterioară datei de 01.02.2014, Curtea, în temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b VCP în ref. la art.5 alin.1 NCP și la art.10 LPANCP, va contopi pedepsele principale stabilite în sarcina inculpatului și va aplica acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 8 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenție conform art.60 NCP, în condițiile în care, datorită în primul rând antecedenței sale penale, nu ar fi legal posibilă acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei sau a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art.45 alin.5 NCP, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante, va fi aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b VCP.
Față de toate considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP, va admite apelul declarat de inculpatul P. I. O., va desființa, în parte, sentința penală atacată, în limitele deja precizate și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu au fost criticate și în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de desființare.
În temeiul art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea căii de atac admise vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 NCPP, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a inculpatului apelant, va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a NCPP, admite apelul declarat de inculpatul P. I. O. împotriva Sentinței penale nr.461/F din data de 06 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ /2013.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
Repune pedeapsa principală rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală apelată, în pedepsele componente.
În temeiul art.386 alin.1 NCPP rap. la art.5 alin.1 NCP, schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul P. I. OVICIU din infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b VCP și art.3201 alin.7 VCPP și de art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b VCP și art.3201 alin.7 VCPP, în infracțiunile prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a VCP și art.396 alin.10 NCPP și de art.337 NCP cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a VCP și art.396 alin.10 NCPP.
În temeiul art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a VCP și art.396 alin.10 NCPP condamnă pe inculpatul P. I.-O. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.2 VCP interzice inculpatului pe durata executării acestei pedepse exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b VCP.
În temeiul art.337 NCP cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a VCP și art.396 alin.10 NCPP, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b VCP, contopește cele două pedepse principale stabilite în prezenta cauză și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 8 luni închisoare, pe durata căreia, potrivit art.45 alin.5 NCP, se aplică și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b VCP.
Pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta se execută în regim de detenție conform art.60 NCP.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 NCPP, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. C. C.
GREFIER,
G. A. I.
red.jud.C.C.
ex.2
red.jud.N.C.-Jud.Cornetu
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 80/2014. Curtea... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 103/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
