Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 313/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 313/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 313 / A
Ședința publică din data de 13.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – C. B.
JUDECĂTOR – I. C.
GREFIER – R. S.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror M. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul - revizuient Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 23.01.2014 pronunțate de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-revizuient, personal, în stare de arest și asistat de apărătorul ales, av. A. D., cu delegație de substituire pentru av. M. N., cu delegația nr._ din data de 05.03.2014 emisă de Baroul București, și apărătorul desemnat din oficiu, av. C. M., cu delegația nr. 7017 din data de 25.02.2014 emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al apelantului-revizuient solicită să se constate încetată delegația sa prin prezentarea apărătorului ales.
Apărătorul ales al apelantului-revizuient, având cuvântul, solicită atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Cornetu, apreciind că în cauză se impune atașarea acestuia, fiind relevant, actele depuse la dosar la acest moment nefiind suficiente pentru a se lua o decizie corectă cu privire la cererea revizuentului.
De asemenea, solicită pentru apelantul-revizuient acordarea unui termen de grefă la Judecătoria Cornetu, pentru a studia dosarul de fond și pentru a depune în scris motivele de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că se opune atașării dosarului de fond, având în vedere că prezenta cerere de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către instanța de fond, revizuientul solicitând, practic, reinterpretarea probelor administrate în cauză.
În ceea ce privește termenul de grefă solicitat, apreciază că în cauză nu se impune fixarea unui astfel de termen.
Cu privire la motivele de apel, apreciază că acestea pot fi susținute și oral.
Curtea, deliberând, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea apărătorului apelantului-revizuent să formuleze în scris motivele de apel.
Apărătorul ales al apelantului-revizuient arată că va motiva apelul oral.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a permite apărătorului ales al apelantului-revizuient să pregătească motivele de apel.
La a doua strigare a cauzei, a răspuns apelantul-revizuient, personal, în stare de arest și asistat de apărătorul ales, av. A. D., cu delegație de substituire pentru av. M. N., cu delegația nr._ din data de 05.03.2014 emisă de Baroul București.
Curtea, deliberând, respinge solicitarea apărătorului apelantului-revizuent de amânare a cauzei și acordarea unui termen de grefă, apreciind această cerere ca fiind neîntemeiată, în raport de împrejurarea că apelantul-revizuent este asistat de către apărător ales, precum și de limitele în care a fost investită instanța în prezenta cauză.
Curtea, referitor la cererea de atașare a dosarului de fond nr._ al Judecătoriei Cornetu, respinge această cerere, ca neîntemeiată, având în vedere limitele în care este investită instanța de apel.
Curtea, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul ales al apelantului-revizuient, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 62 din data de 23.01.2014 pronunțate de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ și, rejudecând, să fie admisă, în principiu, cererea de revizuire, urmând a se avea în vedere declarațiile revizuientului care, pe tot parcursul procesului, a arătat că nu este vinovat, precum și împrejurarea că evenimentele au avut loc la orele 18, iar prima probă de sânge a fost ridicată la orele 21.30-22.00.
De asemenea, solicită a se avea în vedere împrejurarea că în mașină împreună cu revizuentul se aflau soția acestuia și numitul C. Ș., acesta din urmă declarând că el a condus autoturismul.
Cu privire la sentința de condamnare a revizuentului, arată că instanța de fond a avut în vedere doar declarațiile celor doi martori, care inițial au declarat că se aflau la o distanță de aproximativ 100 de metri, după care au revenit și au arătat că se aflau la aproximativ 30 de metri de locul producerii acelui accident, fără a se avea însă în vedere declarațiile numitului C. Ș..
Totodată, apreciază că în cauză se impune expertizarea autoturismului, pentru a se stabili cine l-a condus la momentul producerii evenimentului rutier.
În ceea ce privește testarea poligraf, apreciază că aceasta a fost înlăturată în mod greșit.
Pe fondul cererii de revizuire, apreciază că aceasta este admisibilă, întrucât în cauză există probe noi care să ducă la admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat, cererea de revizuire fiind inadmisibilă, întrucât nu s-au invocat fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost analizate la momentul pronunțării sentinței de condamnare. În realitate, se tinde la reanalizarea probelor administrate în cauză și, eventual, administrarea unor probe suplimentare în calea de atac.
Apelantul-revizuent, având ultimul cuvânt, arată că a executat aproape 1 an din pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat și nici până în prezent nu se dorește a se afla adevărul, în realitate autorul faptei nefiind audiat niciodată, fiind audiați doar martori care se aflau la 100 de metri de locul accidentului, ulterior aceștia revenind și arătând că se aflau la aproximativ 30 de metri. De asemenea, arată că este condamnat pentru o faptă pe care nu a comis-o.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Sentința penală apelată
Prin sentința penală nr. 62/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, s-a respins cererea formulată de petentul Ș. I. privind revizuirea sentinței penale nr. 125/08.03.2013 pronunțate de Judecătoria Cornetu în dosarul_, definitivă prin decizia penală nr. 1185/19.06.2013 a Curții de Apel București - Secția I-a Penală, ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat revizuientul la plata sumei de 550 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de către petentul-revizuient Ș. I. și adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 125/08.03.2013 pronunțate de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1185/19.06.2013 a Curții de Apel București - Sectia I Penală. În motivarea cererii, revizuientul a aratat că nu este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat. În plus, a solicitat audierea unor martori.
Prin adresa nr. 2272/III-6/2013 din 11.12.2013, a fost înaintată Judecătoriei Cornetu cererea de revizuire formulată de condamnatul Ș. I., aceasta fiind înregistrată sub nr._ . Au fost înaintate la dosarul cauzei, conform art. 399 alin. 5 Cod procedură penală, concluziile Parchetului de pe lângă Judecatoria Cornetu privind cererea de revizuire formulată de petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 125/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_, în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, s-a dispus condamnarea inculpatului Ș. I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. În baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, în final dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare.În baza art. 57 Cod penal, s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.
Prin decizia penală nr. 1185/19.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, a fost respins recursul declarat de către inculpat împotriva sentinței penale nr. 125/08.03.2013.
La data de 19.11.2013, petentul Ș. I. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 125/08.03.2013.
Analizând cererea formulată, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, motivele invocate de revizuient neîncadrându-se în cazul prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală sau în celelalte cazuri expres și limitative prevăzute de lege. Practic, nu au fost invocate fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care trebuie să fie luate în considerare la individualizarea pedepsei. Declarațiile celor doi martori propuși de către inculpat pentru audiere, P. C. M. și M. A. (adică partea vătămată și fiica minoră a acesteia) nu pot conține fapte sau împrejurări noi, instanțele având în vedere, la analiza materialului probator în baza cărora au dispus/menținut pedeapsa aplicată revizuientului, inclusiv depozițiile acestora.
Susținerea revizuientului, potrivit căreia nu este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat, iar instanțele au interpretat în mod eronat probele nu dovedește netemeinicia hotărârii de condamnare.
S-a mai reținut, totodată, că eventualele critici cu privire la hotarârea primei instanțe referitoare la interpretarea probelor sau solicitarea de probe noi puteau fi invocate în căile de atac și nu constituie motive care să ducă la admisibilitatea cererii de revizuire, în condițiile în care faptele sau împrejurările necunoscute de instanță, care să determine o revizuire, trebuie să îndeplinească condiția impusă de art. 394 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv ca, pe baza acestora, să se poate dovedi netemenicia hotărârii.
Ținând seama că revizuirea este o cale extraordinară de atac care vizează cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, instanța de fond a apreciat că nu poate efectua o reanalizare a modului de interpretare a probelor de către prima instanță investită cu soluționarea fondului cauzei (hotărârea fiind menținută în calea de atac), această instanță fiind ținută să examineze strict măsura în care motivele invocate în cererea formulată de petent se încadrează în cazurile reglementate în art. 394 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe, la data de 30.01.2014, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea sentinței penale nr. 62/23.01.2014, revizuientul Ș. I. a declarat recurs pe care l-a motivat oral, prin apărătorul său ales.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 13.02.2014 sub nr. unic_ (nr. în format vechi_ ).
Curtea constată că, potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală rap. la art. 38 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, recursul pendinte este apel.
Motivele de apel
Apelantul-revizuient a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale apelate și, rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind-o ca fiind admisibilă, întrucât în cauză există probe noi care să ducă la admiterea acesteia, respectiv proba cu martori, expertizarea autoturismului și testarea revizuientului la poligraf.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de către apelant, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. și art. 420 alin. 10 C.pr.pen., apreciază că apelul este nefondat, pentru următoareleconsiderente:
Prin sentința penală nr. 125/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ (aflată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu – în care s-a emis referatul nr. 2272/III-6/2013, atașat prezentului dosar), definitivă prin decizia penală nr. 1185/19.06.2013 a Curții de Apel București – Secția I Penală (aflată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu – în care s-a emis referatul nr. 2272/III-6/2013, atașat prezentului dosar), apelantul-revizuient Ș. I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea, în concurs real, a infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și vătămare corporală din culpă, infracțiuni prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal 1969; în baza art. 57 din Codul penal 1969, s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală 1968 (art. 459 din Noul Cod de procedură penală), Curtea reține următoarele:
Pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală 1968, revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.
De asemenea, conform art. 453 alin. 1 lit. a din Noul Cod de procedură penală, revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia ; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Pe de altă parte, potrivit art. 403 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală 1968, instanța, prin încheire, admite în principiu cererea de revizuire, dacă este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu; instanța respinge, prin sentință, cererea de revizuire.
Totodată, conform art. 459 alin. 4 și 5 din Noul Cod de procedură penală, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. 3, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire; în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 3, dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În acest context, Curtea reține că susținerile formulate de către apelantul-revizuient în cerere sunt nerelevante, nefondate și nesusținute de probatoriul administrat.
De asemenea, Curtea constată că motivele invocate de către apelantul-revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală 1968, respectiv art. 453 din Noul Cod de procedură penală.
Astfel, revizuentul nu a indicat mijloace noi de probă ori vreo altă împrejurare din cele prevăzute de textele de lege sus-menționate.
În acest sens, Curtea constată că mijloacele de probă solicitate de către apelantul-revizuient a fi administrate, în dovedirea nevinovăției sale - constând în reaudierea sa, audierea, în calitate de martori, a următoarelor persoane: P. C. M., M. A. și C. Ș., testarea lui la poligraf, expertizarea autoturismului implicat în accident – pe de o parte, nu reprezintă mijloace de probă noi, iar pe de altă parte, nu sunt de natură a conține fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de către instanțe la data judecării cauze în fond și în recurs.
Așadar, din considerentele atât ale sentinței instanței de fond, cât și ale deciziei instanței de recurs, rezultă, în mod indubitabil, împrejurarea că, la momentul analizării și coroborării mijloacelor de probă ce au condus la pronunțarea unei soluții, definitive, de condamnare, ambele instanțe au avut în vedere atât depozițiile date în cursul procesului penal de partea vătămată M. A., martorii P. C. M. și C. Ș., cât și posibilitatea testării apelantului-revizuient la poligraf, această din urmă probă fiind apreciată de către instanța de recurs ca fiind insuficientă pentru a dovedi nevinovăția acestuia, în condițiile în care există mai mulți martori direcți care au arătat că l-au văzut la volan. Referitor la solicitarea făcută în acest cadru procesual ca, după admiterea în principiu a ceererii de revizuire, să se procedeze la expertizarea autovehiculului implicat în accident, Curtea constată că acest mijloc de probă nu reprezintă o împrejurare sau un fapt probatoriu care să nu fi fost cunoscut de către instanțe la momentul soluționării cauzei în primă instanță și în recurs, mijloc de probă care, de altfel, putea fi solicitat de către apelantul-revizuient pe tot parcursul desfășurării procesului penal, în faza de urmărire penală, în primă sau în recurs.
Or, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii nu se poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritate de lucru judecat.
De asemenea, având în vedere că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condițiile și cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, Curtea constată că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu se poate proceda la o reanalizare a modului de interpretare a mijloacelor de probă, analizare efectuată de către instanțele investite cu soluționarea cauzei în fond și în calea de atac a recursului. Prin urmare, instanța învestitiă cu soluționarea cererii de revizuire procedează strict la analizarea incidenței în cauză a motivelor invocate în cererea formulată de către revizuient, prin raportare la cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală 1968, respectiv art. 453 din Noul Cod de procedură penală.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanță în sensul că susținerea apelantului-revizuient, potrivit cărora nu este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat, iar instanțele au interpretat în mod eronat probele nu dovedește netemeinicia hotărârii de condamnare.
În acest context, în deplin acord cu prima instanță, Curtea constată că eventualele critici aduse de apelantul-revizuient - cu privire la hotărârea primei instanțe referitoare la interpretarea probelor sau solicitarea de probe noi - puteau fi invocate în căile de atac și nu constituie motive care să ducă la admisibilitatea cererii de revizuire, în condițiile în care faptele sau împrejurările necunoscute de instanță, care să determine o soluție de admitere a cererii de revizuire, trebuie să îndeplinească condiția impusă de art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală 1968, respectiv art. 453 alin. 1 lit. a teza a II-a din Noul Cod de procedură penală, și anume ca, pe baza acestora, să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Totodată, Curtea constată că, potrivit deciziei nr. 60/24.09.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 574/30.07.2008, decizie obligatorie pentru instanțe potrivit art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală 1968, respectiv art. 474 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală, cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală 1968 este inadmisibilă. În considerentele acestei decizii s-a reținut că din conținutul prevederilor art. 393 și 394 din Codul de procedură penală 1968, rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Codul de procedură penală 1968, admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere. Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept. Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală 1968. Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406 din Codul de procedură penală 1968, rezultă că soluționarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplinește condițiile cerute de lege, și aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu. De aceea, a considera că în procedura admiterii în principiu, prevăzută în art. 403 din Codul de procedură penală 1968, în ipoteza absenței cazurilor prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală 1968, ar trebui pronunțată o soluție de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu soluțiile ce se pot pronunța după rejudecare potrivit art. 406 din Codul de procedură penală 1968. Or, soluția de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în fața unei contradicții lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură. De altfel, din întreaga reglementare privind soluționarea cererii de revizuire în fața instanței rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menționate. Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, soluțiile ce pot fi pronunțate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform art. 403 alin. 3 teza I din Codul de procedură penală 1968, fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentință, conform art. 403 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură penală 1968.
În consecință, Curtea constată că cererea având ca obiect revizuire formulată de apelantul - revizuient cu privire la sentința penală nr. 125/08.03.2013 este inadmisibilă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța de control judiciar constată că în mod corect a motivat instanța de fond soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, apreciind în mod just faptul că motivele invocate în susținerea cererii nu se încadrează în cazul prevăzut de art. art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală 1968, respectiv art. 453 din Noul Cod de procedură penală, deoarece declarațiile celor doi martori propuși de către revizuient pentru audiere (P. C. M. și M. A., adică partea vătămată și fiica sa minoră) nu pot conține fapte sau împrejurări noi, instanțele având în vedere, la analiza materialului probator în baza cărora au dispus și menținut pedeapsa aplicată revizuientului, inclusiv depozițiile acestora.
Curtea reține, așadar, că în mod corect a apreciat prima instanță asupra inadmisibilității cererii de revizuire formulate de apelantul - revizuient.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentința penală apelată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată în cauză
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – revizuient Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 62/23.01.2014 pronunțate de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., Curtea va obliga pe apelantul - revizuient la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 de lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – revizuient Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 62/23.01.2014 pronunțate de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul - revizuient la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 de lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2014.
Președinte, Judecător,
C. B. I. C.
Grefier,
R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
17.03.2014
Judecătoria Cornetu
Dosar nr._
Judecător fond: M. N. C.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 330/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 295/2014.... → |
|---|
