Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1628/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1628/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1628/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1628
Ședința publică de la 12 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR - M. C.
JUDECĂTOR - V. B.
GREFIER - I. P.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul A. C. S. împotriva sentinței penale nr. 688 din 17 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat V. D. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică, lipsind intimata parte vătămată A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, recurentul inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că recursul vizează nereținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, respectiv conduita bună anterior comiterii faptei raportat la mediul social în care trăiește, atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal, precum și vârsta acestuia. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond, rejudecând, reducerea pedepsei principale sub minimul special, cu aplicarea disp. art. 81 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că pedeapsa aplicată recurentului este corect individualizată în raport de gravitatea faptei comise, de circumstanțele personale ale inculpatului – care nu este la primul conflict cu legea penală. Este adevărat că nu a mai fost condamnat până în prezent, dar a fost sancționat administrativ în trei rânduri pentru săvârșirea unor infracțiuni, una fiind o infracțiune de furt.
In atare situație, pune concluzii de respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare .
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 688 din 17 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, s-a dispus:
În baza art. 211 alin.1, alin.2 lit.c Cod penal cu aplicarea art. 320/1 Cod pr. penală, condamnă pe inculpatul A. C. S. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 24.05.2013 la zi.
În baza art. 350 alin.1 Cod pr. penală menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14, art. 345 Cod pr. penală ia act că partea vătămată A. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice in SNDGJ.
În baza art. 189 Cod pr. penală onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.
În baza art. 191 alin.1 Cod pr. penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 nr.7126/P/2013 din data de 20.06.2013 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul A. C. S. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.c Cod penal, reținându-se în esență că la data de 24.05.2013, inculpatul a urmărit partea vătămată A. I. pentru ca în dreptul imobilului nr. 43 situat pe . împingă trântind-o la pământ moment la care i-a smuls lanțul de la gât.
Pentru dovedirea situației de fapt în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate(f. 17-20), proces verbal de prindere în flagrant, proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe fotografice,declarațiile inculpatului (f. 14,18, 22-23 dup), declarațiile martorului P. I. (f. 30-31 dup), proces verbal de conducere în teren, proces verbal de recunoaștere de pe planșă fotografică.
În cursul urmăririi penale s-a luat față de inculpatul A. C. S. prin încheierea de ședință nr._/25.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile de la data de 25.05.2013 la data de 22.06.2013 fiind emis mandatul de arestare nr. 109/UP/2013.
După înregistrarea dosarului pe rolul instanței s-a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 3001 Cod pr. penală
La termenul de judecată din data de 10.07.2013 înainte de începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, inculpatul a declarat personal că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe astfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La data de 24.05.2013, în jurul orei 11.00 partea vătămată A. I. după ce a ieșit din cabinetul medicului de familie a fost abordată de un tânăr necunoscut îmbrăcat precar și desculț care i-a adresat o întrebare.
Partea vătămată i-a solicitat să plece dar a observat că este urmărită de acesta iar în dreptul imobilului nr. 43 situat pe .-o din spate fapt ce a dezechilibrat-o căzând la pământ.
În timp ce era căzută la pământ inculpatul i-a smuls de la gât lănțișorul pe care îl purta fiind astfel zgâriată în zona gâtului. În continuare, inculpatul a încercat să smulgă și geanta părții vătămate însă nu a reușit.
Din declarația martorului ocular P. I. care se afla pe . reținut că acesta a văzut o persoană la pământ strigând după ajutor precum și pe inculpat fugind cu un lănțișor în mână. Martorul a plecat în urmărirea acestuia, inculpatul ascunzându-se sub un autoturism parcat reușind să arunce lănțișorul la o distanță de aproximativ 3-4 metri.
Sosite la fața locului organele de poliție au depistat atât lănțișorul cât și un medalion de aur, bunuri recunoscute de partea vătămată ca fiind ale sale.
În declarațiile date, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că a împins partea vătămată din spate și în momentul în care aceasta a căzut la pământ i-a smuls lănțișorul după care a încercat să îi smulgă și geanta dar nu a putut deoarece partea vătămată căzuse pe ea.
În drept, fapta inculpatului A. C. S. care, la data de 24.05.2013, în jurul orei 11.00 în timp ce se afla pe . partea vătămată după care a împins-o aceasta căzând la pământ moment la care i-a smuls un lănțișor de la gât întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c Cod penal .
În ceea ce privește vinovăția inculpatului, instanța a reținut că acesta a săvârșit fapta cu intenția directă definită în cadrul art. 19 pct.1 lit. a cod penal, din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile inculpatului date în faza urmăririi penale cât și cu celelalte probe administrate în cauză, rezultând că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii respective.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a constatat că fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune în sensul art. 17 Cod penal.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 c.p. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei, ce rezultă din modul de săvârșire a infracțiunii, urmările produse și atingerea adusă valorilor sociale ocrotite. În analiza circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța a reținut că inculpatul nu are antecedente penale dar nu este la primul impact cu legea penală, fiindu-i aplicate anterior mai multe sancțiuni administrative.
Totodată instanța a avut în vedere și modalitățile concrete de săvârșire a faptei, respectiv că inculpatul a ales să săvârșească fapta asupra unei femei în vârstă tocmai pentru a-și asigura reușita, că a urmărit-o pe aceasta acționând la momentul apreciat de inculpat ca oportun. Totodată instanța a reținut urmările care s-ar fi putut produce având în vedere modalitatea execuțională respectiv împingerea părții vătămate din spate în scopul dezechilibrării inculpatul observând vârsta părții vătămate.
Prin urmare instanța a aplicat o pedeapsă menită să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii, pedeapsă orientată spre minimul special astfel cum a fost redus cu o treime dar urmând a fi executată în regim de detenție.
În baza art. 88 Cod penal instanța a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 24.05.2013 la zi urmând a menține starea de arest.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitate civică, încredere publică sau exercițiul autorității - motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Pe latura civilă a cauzei instanța a reținut că partea vătămată A. I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal .
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus și prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice in SNDGJ.
În baza art. 191 alin.1 Cod pr. penală instanța va obliga inculpatul și la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul care a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate și reducerea acesteia sub limita aplicată de instanța de fond, cu aplicarea suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării acestei pedepse astfel reduse, Curtea reținând că s-a solicitat și reținerea de circumstanțe atenuante.
Analizând actele dosarului și sentința penală recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu în conformitate cu disp. art. 385 indice 3 alin. 6 din Codul de procedură penală, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut în mod corect situația de fapt cu privire la faptele săvârșite de inculpat, din plângerile și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de prindere în flagrant, proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe fotografice, declarațiile inculpatului, declarațiile martorului P. I., procesul verbal de conducere în teren, procesul verbal de recunoaștere de pe planșă fotografică, rezultând că la data de 24.05.2013, în jurul orei 11.00 în timp ce se afla pe . urmărit partea vătămată după care a împins-o, aceasta căzând la pământ, moment la care i-a smuls un lănțișor de la gât.
Și în ceea ce privește încadrarea juridică, Curtea arată că instanța de fond a efectuat o analiză proprie și a reținut că fapta săvârșită de inculpat întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c Cod penal.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, acesta arătând în mod cum a procedat atât la momentul anterior sustragerii cât și ulterior, Curtea constatând că declarațiile inculpatului sunt în sensul recunoașterii explicite a infracțiunii, sens în care apreciază că instanța a aplicat în mod corect dispozițiile relative la valoarea probantă a declarațiilor inculpatului în procesul penal, conform art. 69 din Codul de procedură penală, cărora le-a dat valență juridică în măsura coroborării cu toate celelalte probe administrate în cauză.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat referitor la individualizarea pedepsei aplicate, respectiv reducerea cuantumului pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante, Curtea apreciază că acesta nu este fondat. Curtea reține astfel că instanța de fond a dat eficiență tuturor criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Codul penal, acordând suficientă semnificație inclusiv criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal.
Curtea reține că inculpatul a recunoscut într-adevăr săvârșirea faptelor, însă arată că o altă atitudine ar fi fost dificil de adoptat dat fiind că inculpatul a fost depistat cu bunurile sustrase asupra lui, bunuri pe care le-a aruncat sub un autoturism realizând că va fi prins, iar declarațiile tuturor martorilor care l-au recunoscut ca fiind cel care a agresat partea vătămată precum și găsirea bunurilor în imediata apropiere a locului faptei, au făcut dovada vinovăției în suficientă măsură, astfel încât negarea faptelor nu ar fi fost decât formală și în orice caz imposibil de dovedit față de evidența probelor de vinovăție.
Curtea reține că pedeapsa aplicată prin prezenta este foarte apropiată de cea prevăzută de minimul special pentru infracțiunea reținută, la această limită inferioară ajungându-se prin reținerea dispozițiilor de favoare prev. art. 320 indice 1 alin. 7 din Legea 202/2010, astfel încât Curtea arată pe de o parte că unul dintre motivele de recurs nu își găsește aplicabilitatea de vreme ce aceste dispoziții favorabile prev. de art. 320 indice 1 alin. 7 din Legea 202/2010 au fost deja aplicate de instanța de fond aproape de cea mai favorabilă formă în care se puteau aplica, pedeapsa fiind redusă de instanță foarte aproape de limita la care se putea ajunge prin aplicarea acestor dispoziții, iar o coborâre a pedepsei sub această limită nu se poate dispune decât prin reținerea de circumstanțe atenuante, solicitare care nu este întemeiată, căci nu se înțelege care circumstanțe atenuante s-ar putea reține în cazul inculpatului. Conduita anterioară a acestuia nu poate fi asimilată cu una ireproșabilă față de sancțiunile la amenda administrativă aplicate acestuia anterior, inclusiv pentru același gen de infracțiuni, contra patrimoniului, Curtea apreciind că inculpatul în nici un caz nu a dat dovadă că ar fi înțeles rolul acestor sancțiuni aplicate și cu atât mai puțin consecințele faptelor lor, dimpotrivă, acesta a continuat activitatea infracțională.
De asemenea, Curtea constată că prejudiciul a fost recuperat însă nu prin contribuția inculpatului, ci doar întâmplător, astfel încât nici vreo altă circumstanță atenuantă nu poate fi reținută, Curtea apreciind astfel că pedeapsa aplicată este în măsură să satisfacă rolul preventiv educativ dar și funcțiile de exemplaritate și de eliminare ale pedepsei.
D. recunoașterea săvârșirii faptelor, în sine, nu poate fi de natură să determine nici aplicarea de circumstanțe atenuante, în condițiile în care recunoașterea s-a efectuat în contextul anterior invocat de Curte, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a aplicat pedeapsa spre limita minimului special exact în considerarea atitudinii de recunoaștere, căreia i-a dat eficiența cuvenită astfel, cu atât mai mult cu cât a reținut și dispozițiile de favoare ale legii penale noi.
Față de aceste împrejurări, Curtea arată că nu se impune reducerea pedepselor aplicate și de asemenea, față de gravitatea în sine a unor infracțiuni de tâlhărie săvârșite în locuri publice și prin exercitarea de violențe asupra părților vătămate nu se impune nici un alt mod de individualizare a pedepsei rezultante aplicate, respectiv suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, astfel încât nici această solicitare a inculpatului nu poate fi reținută, Curtea apreciind în orice caz că gravitatea faptei impune, chiar și în măsura în care s-ar fi reținut circumstanțe atenuante și s-ar fi redus pedeapsa până la limita care ar fi permis aplicarea disp. art. 81 Cod penal, executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate, căci scopul pedepsei, privită ca mijloc de constrângere și măsură de reeducare nu poate fi atins în cazul inculpatului decât prin executarea în regim de detenție a acestei pedepse.
Curtea reamintește în acest context că textul Legii nr. 202/2010 invocat prevede doar că limitele de pedeapsă se reduc cu o treime în acele cazuri în care inculpatul care recunoaște săvârșirea faptelor este judecat după această procedură, ceea ce nu înseamnă însă că pedepsele care se vor stabili, chiar prin aplicarea procedurii, vor trebui reduse obligatoriu sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care este judecat inculpatul, ca în cazul reținerii de circumstanțe atenuante, când legiuitorul prevede obligația pentru instanță de a reduce pedeapsa sub acel minim special prevăzut, ci prevede doar reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, așadar, în cazul infracțiunii de tâlhărie calificată limitele de pedeapsă se situează între 3 ani și 4 luni și 13 ani și 4 luni, caz în care, orice pedeapsă situată între aceste limite este legală, așa cum este de altfel și pedeapsa aplicată în cauza de față.
Reținând că hotărârea este legală sub toate aspectele, Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat în temeiul art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va deduce la zi perioada detenției preventive și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pt. 1 lit. b cod de procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. C. S. împotriva sentinței penale nr. 683 din 17 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ .
În baza art. 385 ind. 17 alin. 4 cod de procedură penală rap. la art. 383 alin. 2 cod de procedură penală și art. 88 cod penal deduce din durata pedepsei perioada 24 mai 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. 2 cod de procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C.-B. I.-T. M. C. V. B.
GREFIER
I. P.
Red./Tehnored. – jud.M.C.
2 ex./27.09.2013
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 295/2014.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1631/2013. Curtea... → |
|---|
