Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1911/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1911/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1911/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
- SECȚIA I-A PENALĂ -
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALA NR. 1911
Ședința publică de la 15.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – G. D.
JUDECĂTOR – S. L.
JUDECĂTOR - C. E. R.
GREFIER - S. D. A.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror S. M..
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpatN. V.,împotriva sentinței penale nr. 908/12.10.2012 a Jud. Sector 1 București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat N. V., aflat în stare de libertate, asistat de apărător ales avocat M. G., cu delegație la dosar, fila 27.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la dosar au fost depuse, relațiile din partea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 6, din cadrul Secției de Poliție nr. 9 București.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul arată că este de acord cu proba solicitată.
Curtea încuviințează proba cu acte în circumstanțiere pentru recurentul-inculpat, care astfel sunt depuse la dosar.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, arată că acesta solicită să beneficieze de disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., și dorește să dea o declarație în acest sens.
Este audiat, astfel recurentul-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, arată că acesta nu s-a prezentat nici in faza de urmărire penală și nici in fața instanțelor de judecată, fond și recurs, fiind arestat în Belgia la data soluționării recursului, astfel că solicită având în vedere că a fost admisă contestația în anulare promovată de inculpat și a fost desființată decizia penală nr. 82/17.01.2013, ca în rejudecarea recursului declarat de clientul său împotriva sentinței de fond, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicată acestuia, în sensul reținerii disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., precum și a disp. art. 74-76 C.p. și să se deducă perioada de arest preventiv executată în Belgia și să se schimbe modalitatea de executare a pedepsei, întrucât scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim privativ de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecând pe fond, reținerea disp. art. 320 ind. 1 C.p.p. deducerea perioadei arestului preventiv din Belgia, și menținerea modalității de executare, față de starea de recidivă.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele susținute de apărătorul său.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 908/12.10.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București în baza art. 86 lin 1 OUG 195/2002 Rep. cu aplic. art. 37 lit b Cp a fost condamnat inculpatul N. V. la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, in stare de recidivă post executorie.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 alin 1 lit a,teza a II- a, lit b Cp.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:
Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul acestei a fost trimis în inc. N. V. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev de art.86 alin 1 din OUG nr 195/2002 rep, cu aplic. art 37 lit b Cp, reținându-se în esență că la data de 24.05.2011 inc. a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Pentru dovedirea situației de fapt în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, procese verbale, cazierul judiciar al învinuitului; declarația martorului; înscrisuri.
În cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la administrarea probei cu actele de la dosarul cauzei.
Legal citat, inclusiv cu mandat de aducere, inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, ori la reședință, stabilindu-se ca a plecat la o adresa necunoscuta, neînregistrata in evidentele INEP astfel încât a fost citat prin afișare, potrivit art. 177 și urm Cod procedură penală - mandat de aducere si verificări INEP fila 11 dosar instanță.
Pentru a asigura prezenta inc. instanța a efectuat demersuri inclusiv in sensul căutării sale in rețeaua ANP si DGPMB.
Analizând actele și lucrările cauzei, față de ansamblul probator existent, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 24.05.2011, în jurul orelor 03.40, organele de poliție ale Secției 5 au depistat in trafic respectiv pe . 1, București pe numitul N. V. care conducea autoturismul marca SSang Young culoare negru cu numărul de înmatriculare_, iar in urma verificărilor specifice s-a stabilit ca acesta nu poseda permis de conducere.
Potrivit procesului verbal din data de 24.05.2011, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 5 Poliție, Biroul de Ordine Publică, au oprit regulamentar autoturismul marca SSang Young culoare negru cu numărul de înmatriculare_, proprietatea numitului I. C.. S-a procedat la legitimarea conducătorului acestuia, stabilindu-se că este învinuitul N. V.. În urma verificărilor în baza de date Evidență auto s-a constatat că acesta nu figurează ca posedând permis de conducere auto pentru nicio categorie.
In cauză nu a putut fi audiat inc. N. V., acesta refuzând la momentul depistării să dea declarație și sustrăgându-se urmăririi penale.
Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, I. C. a declarat că în data de 24.05.2011 a împrumutat autoturismul marca SSang Young culoare negru cu numărul de înmatriculare_ inc. N. V. pentru a se deplasa la locuința sa. Acesta a declarat că nu a avut cunoștință de faptul că inc. nu posedă permis de conducere a unui autovehicul.
In drept:
Fapta inc. N. V., care, la data de 24.05.2011, în jurul orelor 03.40, a fost depistat de către organele de poliție pe . 1, București în timp ce conducea autoturismul marca SSang Young culoare negru cu numărul de înmatriculare_ ,, fără să posede permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Din fișa de cazier a rezultat faptul că inc. se află în stare de recidivă postexecutorie, fiind incidente prevederile art. 37 alin. 1 lit. b din codul penal.
Incidența art. 37 lit b Cp este atrasă de situația antecedentelor penale ale inc.
Potrivit art 37 lit b Cp există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Primul termen al recidivei mari post executorii in sensul art. 37 lit b Cp il reprezintă pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 50/2009 a Curții de Apel București Secția I-a Penală.
După considerarea ca executată a acestei pedepse, inc. a săvârșit fapta pentru care este judecat in prezenta cauză.
Infracțiunea săvârșită atrage răspunderea penală a inculpatului potrivit art.17 C.p.
In cazul acestei infracțiuni, la individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile enumerate de art.72 C.p.: circumstanțele reale, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, urmarea produsă și circumstanțele personal, sub aceste ultim aspect urmând a se reține faptul că inculpatul dovedește perseverență infracțională.
Astfel, inculpatul a suferit anterior multiple condamnări la pedepse privative de libertate (5 condamnări), la pedepse având cuantumuri relativ mari, insă executarea acestora nu a fost in măsură să ii formeze o atitudine de respectare a legii penale.
In consecință, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă delibertate orientată in prima jumătate a intervalului stabil de legea specială.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că această condamnare atrage existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev.de art.64 lit.a teza a II-a, b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Nu a interzis inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis deoarece din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei și solicitând în principal achitarea pentru că nu a săvârșit infracțiunea și în subsidiar reducerea pedepsei aplicate față de circumstanțele personale, apărările sale fiind formulate de apărătorul din oficiu, întrucât inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de fond.
Prin decizia penală nr. 82/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I-a Penală, în dosarul nr._/299/2012, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat N. V.împotriva sentinței penale nr. 908 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2012.
Recurentul-inculpat nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru susținerea motivelor de recurs.
Analizând actele dosarului și sentința penală recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a reținut în decizia penală nr. 82/17.01.2013, următoarele:
Instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut în mod corect situația de fapt, din procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare, care atestă prinderea în flagrant a inculpatului la volanul autoturismului, procesele verbale încheiate de organele de poliție care atestă că verificările efectuate au dovedit că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, declarația martorului I. C., proprietarul autoturismului la volanul căruia a fost surprins inculpatul, care a confirmat faptul că a împrumutat inculpatului mașina, înscrisuri, rezultând că la data de 24.05.2011, în jurul orelor 03.40, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție pe . 1, București în timp ce conducea autoturismul marca SSang Young culoare negru cu numărul de înmatriculare_, fără să posede permis de conducere, instanța reținând corect că această faptă întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, fiind incidente și prevederile art. 37 alin. 1 lit. b din codul penal față de condamnările anterioare ale inculpatului, pedepsele anterioare fiind considerate ca fiind executate.
Inculpatul nu a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, aceasta refuzând să dea vreo declarație.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat prin apărătorul său referitor la achitarea întemeiat pe disp. art. 10 lit. c) Cod procedură penală, respectiv că fapta nu a fost săvârșită de acesta, Curtea a constatat că acest motiv a fost invocat exclusiv formal, doar pe baza conduitei inculpatului care nu s-a prezentat să dea vreo declarație, aspect care nici nu poate echivala cu lipsa de vinovăție și care nu poate substitui o eventuală poziție de recunoaștere a inculpatului, toate probele administrate dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a condus autoturismul și că acesta nu poseda la acel moment permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Referitor la solicitarea privind individualizarea pedepsei aplicate, respectiv reducerea cuantumului pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că nici acesta nu este fondat.
Curtea a reținut astfel că instanța de fond a dat eficiență criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Codul penal, a acordat suficientă semnificație atât criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal cât și efectelor circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei, Curtea apreciind că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru fapta reținută este suficientă și necesară în raport de natura infracțiunii, de persoana și conduita inculpatului, de circumstanțele efective și concrete în care a fost săvârșită aceasta.
Curtea a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în fața instanțelor, nu a recunoscut săvârșirea faptelor nici măcar la momentul surprinderii sale, după care nu a mai înțeles să se prezinte, nu a dat declarații prin care să detalieze modul în care a acționat, toate aceste aspecte fiind de natură să atragă aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare și în nici un caz nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante care să determine reducerea mai mult decât atât a pedepsei, Curtea reținând că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea faptei de către inculpat este necesară față de circumstanțele personale ale inculpatului, de antecedentele sale penale.
Inculpatul este recidivist, fiind reținută în mod corect și starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b din Codul penal față de condamnările sale anterioare la pedepse cu închisoarea, prezenta faptă fiind săvârșită după considerarea ca executată a acestor pedepse, aspect care odată în plus dovedește imposibilitatea reeducării acestuia în lipsa unei sancțiuni ferme din partea autorităților, Curtea apreciind că doar prin aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare se poate realiza scopul pedepsei, care este o măsură de constrângere și care are funcțiile de exemplaritate și de eliminare.
Reținând că hotărârea este legală sub toate aspectele, recursul inculpatului fiind nefondat față de considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, l-a respins și a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorul N. V., solicitând, admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale nr. 82/17.01.2013 și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței de fond, pentru a-i da posibilitatea să se apere, întrucât, la data soluționării recursului era arestat în Belgia.
La termenul de judecată din data de 26.02.2013, în baza art. 391 C.p.p., contestația în anulare a fost admisă în principiu.
Prin decizia penală nr. 936/21.05.2013 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală, dosar nr._, în baza art.392 al. 1 C.p.p. rap. la art. 386 lit. b C.p.p. a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul N. V., împotriva deciziei penale nr. 82/17.01.2013 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală, dosar nr._/299/2012, a fost desființată decizia atacată și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 18.06.2013, pentru când s-a dispus citarea tuturor părților din dosarul penal nr._/299/2012 al Curții de Apel București, Secția I-a Penală și s-a dispus emiterea unei adrese către autoritățile judiciare din Belgia, prin INTERPOL, în sensul solicitării de relații cu privire la situația juridică actuală a contestatorului.
Analizând cererea cu care a fost învestită prin prisma disp. art. 392 al. 1 C.p.p. rap. la art. 386 lit. b C.p.p., Curtea a constatat următoarele:
Recursul declarat de recurentul-inculpat N. V., împotrivasentinței penale nr. 908 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2012 înregistrat pe rolul Curții de apel București, Secția I-a penală a avut două termene de judecată, la datele de 06.12.2012 și respectiv 17.01.2013, fiind respins ca nefondat prin decizia penală nr. 82/17.01.2013 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală, dosar nr._/299/2012.
Inculpatul nu a fost prezent nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs, deși a fost legal citat.
Potrivit înscrisului de la pag. 7-8 din prezentul dosar, emis de autoritățile belgiene, depus în traducere legalizată la termenul de astăzi, contestatorul a fost arestat în Belgia în perioada 10.11._13, când a fost liberat.
În consecință, este evident că la ambele termene de soluționare a recursului declarat în dosarul nr._/299/2012, acesta a fost în imposibilitate de a se prezenta și a-și formula eventuale apărări, instanța de recurs necunoscând aceste împrejurări.
Pentru toate aceste motive, Curtea, constatând că în cauză sunt incidente disp. art. 386 lit. b C.p.p., în baza disp. art. 392 al. 1 C.p.p., cu referire la primul text de lege menționat, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul N. V., împotriva deciziei penale nr. 82/17.01.2013 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală, dosar nr._/299/2012, a desființat decizia atacată și a fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 18.06.2013, pentru când au fost citate toate părțile din dosarul penal nr._/299/2012 al Curții de Apel București, Secția I-a Penală și pentru când s-a emis adresă către autoritățile judiciare din Belgia, prin INTERPOL, în sensul solicitării de relații cu privire la situația juridică actuală a contestatorului, față de susținerile apărătorului ales al acestuia.
Procedând la rejudecarea recursului declarat de recurentul-inculpat N. V., împotriva sentinței penale nr. 908/12 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, Curtea constată următoarele:
Principalul motiv de recurs vizează greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, dar și al modalității de executare.
Curtea observă că într-adevăr, din punct de vedere al cuantumului, pedeapsa aplicată inculpatului, prin sentința recurată, de 1 an și 6 luni închisoare, este greșit stabilită raportat la noua situație juridică a inculpatului, însă aceste aspecte nu pot fi imputate judecătorului fondului, care la momentul soluționării cauzei nu a cunoscut împrejurările privind arestarea inculpatului în Belgia și care au fost constatate ulterior, pe parcursul soluționării contestației în anulare formulate de acesta.
În consecință, având în vedere cele reținute prin decizia penală nr. 936/21.05.2013 a curții de Apel București, Secțuia I-a Penală, Curtea apreciază întemeiate criticile recurentului vizând cuantumul prea mare al pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința recurată și drept urmare, față de poziția procesuală a acestuia exprimată în fața instanței de recurs, în rejudecare, va proceda la reindividualizarea acestei pedepse.
Astfel, Curtea, va ține cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate în textul incriminator din legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind unul mediu având in vedere natura faptei, antecedentele penale ale inculpatului, persoana și conduita acestuia, care a recunoscut fapta și a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p.,
În consecință, Curtea îi va aplica inculpatului o pedeapsă într-un cuantum minim, rezultat din aplicarea disp. art. 320 ind. 1 C.p.p.
În raport de considerentele expuse mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, Curtea apreciază că o pedeapsă de 8 luni închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de față, pedeapsa astfel aplicată fiind într-un cuantum minim, stabilit după prealabila aplicarea a disp. art. 320 ind. 1 C.p.p.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea consideră că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată nu pot fi atinse prin suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării, în raport de starea de recidivă post executorie în care se află inculpatul.
Așadar, concluzionând, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului, existența antecedentelor penale și mai ales atitudinea sa procesuală, că suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei nu este nici legală și nici adecvată pentru îndreptarea inculpatului, Curtea apreciază că rolul de constrângere și scopul pedepsei pot să fie realizate numai prin executarea în regim de detenție.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului, prin apărător de aplicare a disp. art. 74 C.p., Curtea constată că în cazul de față reținerea de circumstanțe atenuante nu se impune.
La conturarea acestei concluzii au fost avute în vedere atât infracțiunea săvârșită, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, in stare de recidivă post executorie, prev și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b C.p., cât și urmările produse, concretizate în declanșarea posibilității punerii în pericol a siguranței celorlalți participanți la trafic, cu consecința lezării unui drept fundamental, respectiv dreptul la viață, și nu în ultimul rând persoana inculpatului.
În opinia instanței, poziția de recunoaștere a faptei, valorificată de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., nu justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și nici reducerea pedepsei, astfel cum s-a solicitat.
Chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 8 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită potrivit celor de mai sus, reflectă o individualizare conformă dispozițiilor art. 72 C. pen.
În condițiile aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanță atenuată judiciară, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.
Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer, ceea ce nu este cazul în speța de față.
În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J., Secția penală, prin decizia nr. 754 din 15 martie 2012, în care s-a reținut: „În cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.”
Trebuie menționat că în sensul celor de mai sus este și decizia nr. 2761 din 11 septembrie 2012 a Î.C.C.J., Secția Penală, prin care s-a stabilit că: „Dacă instanța nu a reținut incidența dispozițiilor art. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., întrucât inculpatul a declarat că recunoaște fapta și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală după începerea cercetării judecătorești, poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere în integralitate a faptei și de regret, manifestată atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanțelor de control judiciar, poate fi valorificată prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.„
În ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., se constată că nici în fața organelor de urmărire penală și nici în fața instanțelor de judecată nu au fost administrate probe din care să rezulte date sau împrejurări de natură a conduce la concluzia că se justifică reținerea acestor dispoziții legale, în condițiile în care inculpatul are antecedente penale, astfel încât nu se impune a se da eficiență textului de lege precizat.
Referitor la circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b C.p., instanța opinează că atâta timp cât inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de pericol și nu de prejudiciu, aceste dispoziții legale nu pot fi reținute.
În ceea ce privește disp. art. 74 al. 2 C.p., instanța apreciază că eventualele elemente de individualizare încadrabile în acest text de lege au fost valorificate cu prilejul aplicării disp. art. 72 C.p., motiv pentru care nici acest text de lege nu este incident în speță.
Ca atare, având în vedere natura și gravitatea faptei, circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită, urmările acesteia, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, recidivist în modalitatea post executorie, Curtea îi va aplica acestuia o pedeapsă de 8 luni închisoare, urmarea admiterii recursului acestuia, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p., a casării în parte a sentinței recurate și a reducerii cuantumului pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința recurată, apreciind că o asemenea pedeapsă este proporțională cu gravitatea faptei și totodată aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen., celelalte dispoziții ale sentinței atacate urmând fi menținute.
Pentru toate aceste motive, Curtea nu va reține în favoarea inculpatului disp. art. 74 C.p.
Totodată, față de relațiile înaintate la dosar de către INTERPOL, fila 48 și de către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 6 din cadrul Secției de Poliție nr. 9 București, fila 56, Curtea, va deduce prevenția de la 10 iunie 2013 la 25 iunie 2013.
Văzând și disp. art. 192 al. 3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-inculpat N. V., împotriva sentinței penale nr. 908/12 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București.
Casează în parte sentința penală nr. 908/12 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 și rejudecând: Reținând aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 cod proc. pen. reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an și 6 luni închisoare la 8 luni închisoare.
Deduce prevenția de la 10 iunie 2013 la 25 iunie 2013.
Menține neschimbate celelalte dispoziții ale senținței atacate.
Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. S. L. C. E. R.
GREFIER
S. D. A.
Red. CER
2 ex./16.10.2013
Dos. fond nr._/299/2012-Jud. Sector 1 București
Jud. fond-L. V. G.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1930/2013. Curtea de Apel... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
