Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 447/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 447/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 447/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 447
Ședința publică din data de 20.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. L.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. REYHAN.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul L. I. I. F. cu privire la nerezolvarea în termenul legal de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a plângerii penale inițiale, pe baza căreia s-a constituit dosarul nr.1209/P/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că au fost depuse la dosar de către petent precizări, precum și faptul că nu a fost atașat dosarul nr.1209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a comunicat de către P. de pe lângă Curtea de Apel București că petentul nu figurează ca parte în dosarul nr.1209/P/2012.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită a fi întrebat petentul care este numărul dosarului de urmărire penală.
La interpelarea Curții, petentul arată că nu a primit nici un act din care să rezulte numărul dosarului de urmărire penală, iar numărul „1209/P/2013” i-a fost comunicat verbal de către un funcționar de la registratură.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii ca inadmisibilă, având în vedere că aceasta nu îndeplinește condițiile minime legale, apreciind că petentul are obligația în primul rând să depună toate demersurile necesare pentru identificarea numărului dosarului de urmărire penală.
Petentul L. I. I. F.,având ultimul cuvânt, arată că nu poate să indice numărul dosarului de urmărire penală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, constată că la data de 25.07.2013, petentul L. I. I. F. a formulat plângere împotriva nerezolvării de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în termenul legal de 20 zile, prevăzut de art. 277 Cod procedură penală, a plângerii depuse de el la P. de pe lângă Curtea de Apel București.
A mai arătat petentul că plângerea a fost depusă la 26.06.2013, iar în urma acestei fapte s-a constituit dosarul nr. 1209/P/2013.
S-a solicitat de la P. de pe lângă Curtea de Apel București dosarul nr. 1209/P/2013, însă unitatea de parchet a precizat, prin adresa nr. 4500/II-3/2013, că în dosarul respectiv nu figurează petentul L. I. I. F..
În ședința publică, petentul a precizat că nu poate să indice numărul dosarului de urmărire penală.
Cum plângerea formulată nu întrunește condițiile prevăzute de lege, el având obligația să furnizeze instanței informații concrete pentru identificarea dosarului de urmărire penală, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul L. I. I. F. cu privire la nerezolvarea în termenul legal de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a plângerii penale inițiale, pe baza căreia s-a constituit dosarul nr.1209/P/2013.
Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 20.IX.2013.
PREȘEDINTE
B. L.
GREFIER
C. G.
Red. L.B.
Dact.G.P.
2 ex.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|








