Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 773/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 773/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2012 în dosarul nr. 773/2012
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 773
Ședința publică din data de 18 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. C.
JUDECĂTOR: DUMITRIȚA P.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: L. A. P.
MINISTERUL PUBLIC P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. A..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat M. C. C. împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 29.02.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat M. C. C., personal, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu S. A., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta Ministerului Public solicită audierea inculpatului.
Recurentul-inculpat M. C. C., personal, arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu pentru recurentul-inculpat M. C. C. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 29.02.2012, pronunțată de Judecătoria B., casarea hotărârii, iar rejudecând pe fond solicită în temeiul dispozițiilor art. 3859 pct. 14 Cod de Procedură penală redozarea pedepsei de 1 an și 2 luni aplicată inculpatului, considerând-o prea mare în raport de situația de fapt și față de circumstanțele personale ale acestuia întrucât a recunoscut și regretat fapta, are un loc de muncă și 4 copii în întreținere.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de recurentul-inculpat ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind pedeapsa aplicată ca fiind corect individualizată, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului M. C. C. care este recidivist, fiind condamnat anterior, astfel încât nu se impune reducerea pedepsei aplicate.
Recurentul-inculpat M. C. C. solicită admiterea recursului arătând că regretă fapta.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 126/29.02.2012, pronunțată de Judecătoria B., în temeiul art. 86 al. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. C. C. la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce.
În temeiul art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 (două) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
S-a constatat că pedepsele aplicate în speță sunt concurente cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr.447/18.11.2010 a Judecătoriei B., definitivă la 07.12.2010, prin neapelare.
În baza art. 85 alin 1 c.p., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei dispusă prin sentința penală nr. 447/18.11.2010 a Jud. B., definitiva la 07.12.2010 prin neapelare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 Cod penal, au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, respectiv 1 an și 2 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa - în final - 1 an și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a și b cod penal.
În temeiul art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 19 august 2009, ora 13,15, organele de poliție din cadrul I.P.J. I. au oprit în trafic pentru control autoturismul cu numărul de înmatriculare B_, pe ..
Cu ocazia controlului efectuat, s-a stabilit că acest autoturism era condus de către inculpatul M. C. C., iar acesta avea suspendat dreptul de a conduce din data de 06.12.2007.
Inculpatul, fiind audiat, a recunoscut săvârșirea faptei și a regretat aceasta, precizând că știa că are suspendat dreptul de a conduce.
Situația de fapt menționată mai sus este confirmată și de declarația martorului I. M. C..
Ulterior, la data de 16.09.2009, în jurul orei 20:52, lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. I. au oprit în trafic tot pentru efectuarea unui control, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus pe .. Afumați.
Cu ocazia controlului efectuat, s-a stabilit că acest autoturism era condus tot de către inculpatul M. C. C., care avea suspendat dreptul de a conduce din data de 06.12.2007, iar întrucât acesta emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,48 ‰ alcool în aerul expirat.
Astfel, acesta a fost condus la cea mai apropiata unitate spitalicească, unde i s-a recoltat o probă de sânge, inculpatul refuzând expres prelevarea celei de-a doua probe.
Rezultatul acestei probe recoltate a fost de 0,95‰ alcool pur în sânge.
Aspectele menționate mai sus sunt confirmate și de declarația martorului S. M. I..
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare, declarații martori, declarații inculpat, proces-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, buletin de analiză toxicologică, extras din evidențele MAI cu privire la situația permisului de conducere al inculpatului, dovezi de sustragere a inculpatului de la urmărire penală.
Pe parcursul cercetării judecătorești, deși legal citat, inculpatul nu a putut fi audiat întrucât cu toate că au fost emise mandate de aducere pe numele acestuia nu a putut fi găsit. Inculpatului i-a fost asigurată, însă, apărarea de către avocatul din oficiu desemnat în acest sens.
Cei doi martori, I. M. C. și S. M. I. au fost audiați în cursul cercetării judecătorești, aceștia menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului - care în datele de 19.08, respectiv 16.09.2009, a condus pe drumurile publice un autovehicul, deși cunoștea că are dreptul de a conduce suspendat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu are dreptul de a conduce în formă continuată, infracțiune prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002, iar fapta aceluiași inculpat - de a conduce în data de 16.09.2009 un autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie mai mare de 0,80‰ alcool pur - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge mai mare decât limita admisă, infracțiune prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002.
S-a constatat că faptele inculpatului se află în concurs real, acesta săvârșindu-le mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
De asemenea, în raport de fapta pentru care inculpatul M. C. C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 447/18.11.2010 a Judecătoriei B., definitivă la 07.12.2010, prin neapelare, la pedeapsa de 1 an închisoare, instanța de fond a constatat că faptele sunt concurente.
Având în vedere că la data pronunțării condamnării anterioare instanța nu a avut cunoștința de săvârșirea de către inculpat și a unei alte infracțiuni, pentru care acestuia i s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, instanța a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, aplicând regulile concursului de infracțiuni, inculpatul urmând a executa efectiv pedeapsa cea mai grea.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, împrejurările în care s-a comis fapta, precum și persoana inculpatului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M. C. C., fără a-l motiva în scris conform art.38510 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor (consemnate în practicaua prezentei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu (în lipsa angajării unui avocat ales), a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedură penală (ce va fi examinat de Curte prin prisma prevederilor art.38510 alin.21 din Codul de procedură penală), în raport cu care a solicitat reducerea pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, considerând-o prea mare în raport de situația de fapt și față de circumstanțele personale ale acestuia, întrucât a recunoscut și regretat fapta, are un loc de muncă și 4 copii în întreținere.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în limita celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt și împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpatul (recurent în speță) a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Vinovăția recurentului a fost stabilită - cu certitudine și fără echivoc – pe baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, nerezultând împrejurări care să conducă la existența vreunei cauze care înlătură caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracțiunii.
Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului pentru faptele deduse judecății, corect încadrate juridic, a fost în mod legal stabilită, ținându-se seama atât de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, cât și de dispozițiile art.52 Cod penal, privind scopul pedepsei.
În acest sens, Curtea reține că pedeapsa respectivă, orientată spre minimul stabilit în condițiile anterior menționate, este proporțională cu gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, astfel cum este relevat de circumstanțele reale de comitere și, în același timp, reflectă în mod corespunzător datele personale ale inculpatului - care nu se află la prima confruntare cu legea penală.
Contrar susținerilor apărătorului recurentului, Curtea apreciază că, în mod corect, judecătorul fondului a aplicat o pedeapsă rezultantă, fără a reține circumstanțe atenuante, față de activitatea infracțională anterioară a acestuia de neînțelegerea clemenței din partea instanțelor și de perseverența infracțională, constând în comiterea de fapte de același gen (tot art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002).
Pe de altă parte, este de observat că, într-adevăr, inculpatul a recunoscut și regretat faptele comise, în faza de început a cercetărilor, însă, ulterior, după momentul începerii urmăririi penale, inculpatul s-a sustras în mod constant, făcând astfel imposibilă aducerea la cunoștință a tuturor actelor procedurale și procesuale. Aceeași situație se regăsește și la cercetarea judecătorească.
D. urmare, Curtea constată că pedeapsa rezultantă, de 1 an și 2 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită - în cuantum și modalitate de executare - se învederează a asigura reeducarea recurentului inculpat, criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, fiind corect valorificate prin hotărârea atacată.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârii criticate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. C. C. împotriva sentinței penale nr. 126/29.02.2012, pronunțată de Judecătoria B..
În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. DUMITRIȚA P. D. D.
GREFIER,
L. A. P.
red.D.P.
dact.L.G.
ex.2
red.E.D.-Jud.B.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 785/2012. Curtea... → |
|---|
