Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 2225/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2225/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2012 în dosarul nr. 2225/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ nr. 2225/R
Ședința publică din: 19.11.2012
Curtea constituită din:
Președinte: S. E.
Judecător: A. A.
Judecător: S. C.
Grefier: S. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de inculpatul M. I., împotriva sentinței penale nr. 452/22.08.2007, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat M. I., av. S. D., cu delegație avocațială nr._/24.10.2012, fila 8/dosar, lipsă fiind recurentul-inculpat M. I..
Procedura legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefiera de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat la natura infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul și la dispozițiile art. 27 alin. 1 din Codul de procedură penală, invocă excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe, context în care, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. 1 din Codul de procedură penală, solicită admiterea excepției și, în consecință, declinarea competenței în favoarea tribunalului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat M. I., având cuvântul, solicită admiterea excepție de necompetență materială și, în acest sens, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului.
CURTEA,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 452 din data de 22.08.2007 pronunțată de Judecătoria B., Secția penală, în dosarul nr._ , în baza art. 78 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (în noua numerotare art. 86 alin. 1), a condamnat pe inculpatul M. I., fiul lui S. și G., ns. la data de 17.04.1976 în orașul V., județ Teleorman, domiciliat în comuna Sârbeni, ., f.f l. în București, .. 53, sector 6, citat și prin afișare la ușa Consiliului Local Mogoșoaia, CNP_, la o pedeapsă de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C.pen.
În baza art. 71 alin. 4 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 54 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 6260/P/2006 din data de 06.04.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere, prevăzută de art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la numitul N. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 78 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
În conținutul rechizitoriului s-a arătat în esență că, la data de 15.07.2006, în jurul orelor 17.00, organele de poliție din cadrul postului de poliție Mogoșoaia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru un control de rutină autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa pe . . București către B..
În urma cercetărilor s-a stabilit că cel care conducea autovehiculul se numește M. I. și nu figurează în evidențe cu permis de conducere pentru nicio categorie.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare; declarații martor G. M.; declarații învinuit; proces verbal de verificare.
Pe parcursul cercetării judecătorești deși inculpatul a fost citat de mai multe ori cu mandat de aducere acesta nu s-a prezentat la instanță pentru a fi audiat și a propune probe.
În ceea ce privește pe martorul G. M. deși acesta a fost citat cu mandat de aducere acesta nu s-a prezentat la instanță, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 C.p.p. la termenul din data de 25.07.2007, având în vedere imposibilitatea audierii acestuia.
A fost depusă la dosarul cauzei fișa de cazier a inculpatului.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța a reținut că în ziua de 15.07.2006 în jurul orelor 17.00, organele de poliție din cadrul postului de poliție Mogoșoaia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru un control de rutină autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_ care se deplasa pe . . București către B..
În urma cercetărilor s-a stabilit că cel care conducea autovehiculul se numește M. I. și nu figurează în evidențe cu permis de conducere pentru nicio categorie.
Din verificările efectuate la Serviciul Poliției Rutiere al Județului I. s-a constatat faptul că inculpatul la data producerii accidentului de circulație nu figura cu permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fiind audiat inculpatul pe parcursul urmăririi penale a declarat că nu poseda la acea dată permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și că a condus autoturismul pe o distanță de 1,5 km deoarece mătușa sa era bolnavă și trebuia să ajungă de urgență în Mogoșoaia de unde urma să conducă mașina un vecin al său care avea permis de conducere.
Cele relatate de către inculpat s-au coroborat cu declarația martorului audiat G. M. care a arătat că organele de poliție au oprit autoturismul_ iar conducătorul acestuia M. I. le-a declarat polițiștilor că nu posedă permis de conducere.
Situația de fapt descrisă a rezultat din procesul verbal din 15.07.2006 întocmit de organele de politie, procesul verbal din data de 15.07.2006 de verificare, declarațiile martorului G. M. de la urmărire penală și mai apoi din faza de cercetare judecătorească după aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. 3 C.p.p., și declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală.
În drept, în raport de situația de fapt reținută, instanța a constatat că fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv (intenție indirectă).
Vinovăția inculpatului, dovedită de întreg probatoriul administrat în cauză, îmbracă forma intenției, astfel cum aceasta este definită de art. 19 alin. 1 pct. 1 C.pen.
Instanța nu a reținut situația de fapt învederată de către inculpat cum că își conducea mătușa în Mogoșoaia pentru a fi dusă ulterior la spital deoarece aceasta nu s-a coroborat cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.
Deasemenea susținerile inculpatului cum că la data aceea făcea cursurile unei școli de șofer nu au fost dovedite cu alte mijloace de probă administrate în cauză, aceste cursuri nedându-i dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice.
În procesul complex de individualizare a pedepsei, instanța a avut in vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cp., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, raportat la împrejurările comiterii faptei, urmările produse, natura si limitele pedepsei prevăzute de lege, persoana si conduita inculpatului.
Conform art. 52 Cp. pedeapsa este o măsură de constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul sau este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni instanța apreciind ca se impune in cauza aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Acest fapt și deoarece infracțiunea pentru care a fost cercetat inculpatul este una de pericol, iar nerespectarea dispozițiile legale putea conduce în cazul de față de rezultate mult mai tragice, fapt demonstrat de lipsa de îndemânare a inculpatului în conducerea unui autovehicul.
În consecință, in baza art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 inculpatul M. I. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cuantum pe care instanța l-a considerat suficient pentru îndreptarea acestuia și avertizarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Instanța a dispus în temeiul art. 71 C. pen. interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen.
Referitor la dreptul de a alege (art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal), instanța a apreciat că aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte din dreptul intern. Având în vedere și cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului la vot a persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, instanța, în aplicarea jurisprudenței CEDO, nu a aplicat automat pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal, și a apreciat că nu se impune aplicarea acesteia.
Având în vedere aspectele reținute mai sus, personalitatea și conduita inculpatului, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța a dispus în baza art. 81 Cp. suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar fără executarea acesteia, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală.
Instanța a stabilit, conform art. 82 Cp. un termen de încercare de 3 ani și 6 luni și a făcut aplicarea art. 359 C.p.p, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cp., a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 alin. final instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b C. pen.
Inculpatul a fost obligat în baza art. 191 alin. 1 C.p.p. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, onorariului apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerul Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul M. I..
Asupra excepției de necompetență materială a instanței, invocată de Ministerului Public la termenul din 19.11.2012, Curtea reține următoarele :
Dificultățile de interpretare a normelor legale relative la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță derivă din împrejurarea că, pe de o parte, sentințele pronunțate de judecătorie, ulterior intrării în vigoare a legii noi, pot fi atacate numai cu recurs, conform dispozițiilor art. 27 pct. 3 și art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală.
În acest sens, interpretarea per a contrario a art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010 relevă faptul că toate hotărârile pronunțate ulterior intrării în vigoare a acestei legi, indiferent de data sesizării instanței, sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea nouă.
Pe de altă parte, în condițiile în care alineatul 2 al art. XXIV, din aceeași lege, stabilește că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe…„ rezultă că hotărârile pronunțate de judecătorii în materia infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, după . Legii micii reforme, pot fi atacate numai cu recurs.
Or, Curtea reține că dispozițiile tranzitorii din Legea nr. 202/2010 recunosc tribunalului posibilitatea de a judeca apelurile, de a continua judecarea apelurilor ori de a rejudeca aceste căi de atac ca urmare a casării deciziilor sale în recurs, ulterior intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în raport de dispozițiile art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010, Curtea reține că sentințele pronunțate de judecătorie înainte de . acestei legi, cum este cazul de față – sentința atacată fiind pronunțată la data de 22.08.2007 –, rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea în vigoare la data sesizării instanței, așa încât, tribunalul păstrează competența funcțională de a judeca apelul în cauză.
Față de prevederile alin. 2 al art. XXIV din aceeași lege, împotriva sentințelor pronunțate de judecătorie cu privire la infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, cum este cazul faptei prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, se exercită numai calea de atac a recursului (nu apelul), care este dat în competența curții de apel. Această competență funcțională se aplică numai cu privire la sentințele pronunțate în cauzele în care judecătoria a fost sesizată cu judecarea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, după . Legii nr. 202/2010.
Or, în cauză, sesizarea judecătoriei a avut loc anterior intrării în vigoare a „micii reforme”, așa încât, sentința atacată este supusă apelului, care se judecă de către tribunal, decizia ce urmează a fi dată în apel fiind supusă recursului, la curtea de apel.
Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 42 din Codul de procedură penală, Curtea va declina competența de soluționare a căii de atac promovate de inculpatul M. I. în favoarea Tribunalului I..
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Declină competența de soluționare a căii de atac promovate de inculpatul M. I. în favoarea Tribunalului I..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. E. A. A. S. C.
GREFIER,
S. D.
Red. AA
Dact. EA-2ex/03.12.2012
J. B. – jud. D. C. M.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 159/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
