Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1493/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1493/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 1493/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1493/R
Ședința publică din data de 20.08.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: R. G. JUDECĂTOR: R. M.
JUDECĂTOR: L. B.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul inculpat D. N. împotriva sentinței penale nr.550/21.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest în altă cauză penală și asistat juridic de apărătorul din oficiu C. M., în baza delegației nr._/01.08.2013 (atașată la fila 7 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și, pe fond, achitarea inculpatului, în temeiul art.10 alin.1 lit.b1 din Codul de procedură penală raportat și la prevederile art.181 din Codul penal, întrucât fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiunii. Învederează că inculpatul a condus respectivul autoturism pe o distanță de 30 m, dintr-un loc de parcare la pompa de alimentare, cu o viteză mică, nepunând în niciun fel în pericol circulația pe drumuirile publice. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și, pe fond, reducerea pedepsei, avându-se în vedere împrejurările comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că este căsătorit, fiind unicul întreținător a doi copii minori, a recunoscut și regretă fapta săvârșită.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât dacă organele de poliție nu ar fi intervenit, inculpatul ar fi condus mai departe acel autoturism, punând în pericol circulația pe drumurile publice. Mai arată că inculpatul a fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie și a fost pusă în mișcare acțiunea penală tot pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, precum și pentru o infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, fiind, în prezent, în stare de arest preventiv în acea cauză. De asemenea, arată că nu se impune reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului. În consecință, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului din oficiu.
CURTEA
Deliberând, constată că prin sentința penală nr. 550/21.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și a art. 3201 alin. 7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul D. N. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul D. N. este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. a fost condamnat inculpatul N. V. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În temeiul art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 lit. a, teza a II-a și b C.p.
În temeiul art. 191 alin. 1, 2 C.proc.pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 450 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 C.p.p. s-a dispus decontarea din fondurile Ministerului de Justiție a onorariilor, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare, cuvenite apărătorilor din oficiu, av. C. D. și G. V..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 24.08.2011, în jurul orei 18,50, inculpatul D. N. a fost depistat conducând autoturismul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe o distanță de cca. 30 m, din parcarea stației de carburanți „AGIP” situată la intersecția dintre Șoseaua Fundeni cu Șoseaua C., până la pompa nr. 2, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul D. N., acesta susținând că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că se impune aplicarea dispozițiilor art. 181 Cod penal.
În subsidiar, a solicitat inculpatul reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinându-se cauza sub toate aspectele, se constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare faptei săvârșite de acesta.
Astfel, fapta săvârșită de inculpatul D. N., constând în aceea că la data de 24.08.2011, în jurul orei 18,50 a condus pe drumurile publice autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.
Inculpatul a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în actul de sesizare, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.
Fapta inculpatului D. N. constând în aceea că, la data de 24.08.2011, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia 1310 cu nr._, pe traseul . Obor - stația „AGIP”, situată la intersecția .. C., fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule, întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al. l din OUG 195/2002 rep.
În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material al acestei infracțiuni constă în acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol pentru participanții la traficul rutier și chiar pentru pietoni, raportul de cauzalitate dintre acțiune și urmarea imediată rezultând din însăși săvârșirea faptei, această infracțiune fiind una de pericol.
Instanța a reținut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta în forma de vinovăție a intenției indirecte, în accepțiunea disp. art. 19 pct.1 lit. b C.p., întrucât, chiar dacă nu a urmărit rezultatul faptei sale, respectiv starea de pericol pentru siguranța circulației și depistarea sa de organele de poliție, el a prevăzut și a acceptat acest rezultat.
În raport de cele arătate, instanța nu poate da curs solicitării inculpatului de a se reține că fapta săvârșită de el nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere datarea de pericol pe care o prezintă pentru participanții la trafic și pentru pietoni.
De altfel, inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, el săvârșind fapta în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal.
Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, inculpatul a fost sancționat administrativ cu amendă de patru ori, de trei oi pentru furt calificat și odată tot pentru conducere fără permis.
Pentru considerentele arătate, se apreciază că nu există niciun motiv pentru a se da curs solicitării inculpatului de a se reduce cuantumul pedepsei aplicate, prima instanță individualizând în mod just pedeapsa aplicată.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat D. N. împotriva sentinței penale nr. 550/21.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 august 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. G. R. M. L. B.
GREFIER
I. P.
Red. L.B.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. T.F. C. – Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1520/2013. Curtea... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
