Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 820/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 820/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 820/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA I-A PENALA
DOSAR NR._
Nr. vechi_
DECIZIA PENALĂ NR. 820
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – P. V. A.
JUDECĂTOR – C. E. R.
GREFIER - R. D. C.
Ministerul Public P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror S. Amaryl.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat N. I., împotriva sentinței penale nr.157/30.01.2014 a Jud. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat, personal, asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
La solicitarea instanței, apelantul-inculpat arată că își menține declarațiile date anterior în cauză și că nu mai are nimic de adăugat, astfel încât nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în susținerea apelului declarat.
Apărătorul apelantului-inculpat N. I., având cuvântul solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de fond, în sensul aplicării unei amenzii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică, pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare fiind corect stabilită în raport de gravitatea faptei și persoana inculpatului, iar modalitatea de executare a acestei pedepse îi este favorabilă inculpatului.
Apelantul-inculpat N. I., având ultimul cuvânt arată că a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale, astfel încât solicită aplicarea pedepsei amenzii.
CURTEA:
Prin sentința penală nr.157/30.01.2014 a Jud. G., s-au hotărât următoarele:
„În baza art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. (7) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul N. I., fiul lui C. și P., născut la data de 02.10.1971 în mun. G., jud. G., domiciliat în ., .. 41, jud. G., cetățean român, studii – 10 clase, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu antecedente penale, fără ocupație, posesor al C.I. . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat.
În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal interzice inculpatului N. I. drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a -II-a și lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii.
Potrivit art. 81 din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani și 8 luni, stabilit conform art. 82 din Codul penal.
În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal, suspendă condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.
Conform art. 359 alin. (1) din Codul de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.”
Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 790/P/2013 din data de 29.08.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2013 sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută în art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 13.02.2013, ora 00.50, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea mopedul marca Piaggio cu nr. de înregistrare OINACU - GR - 002 pe raza mun. G. - ., și, fiind oprit de organele de poliție, întrucât prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager ARRJ 0100. Cu această ocazie s-a stabilit că avea, la ora 00.55, o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat; inculpatul a fost condus la sediul unei unități spitalicești unde i s-a solicitat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, imprimat alcooltest Drager, acte medicale, cazier judiciar și cazier auto al inculpatului, declarațiile inculpatului, declarații martori asistenți S. M. și Ș. C. C..
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a dorit soluționarea cauzei în baza prevederilor art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală, declarația acestuia de recunoaștere în totalitatea a faptelor reținute prin rechizitoriu fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei (fila 18).
La dosar a fost depusă, la solicitarea din oficiu a instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului actualizată.
Inculpatul a solicitat la termenul de judecată din data de 05.12.2013 administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, probă încuviințată de către instanță, însă inculpatul nu s-a prezentat la următorul termen de judecată din data de 23.01.2014, motiv pentru care instanța a luat cauza în pronunțare, apreciind că inculpatul a avut la dispoziție o perioadă suficientă de timp pentru a depune aceste înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13.02.2013, în jurul orei 00.50 inculpatul N. I. conducea mopedul marca Piaggio cu numărul de înregistrare OINACU - GR - 002, pe raza mun. G. - ., unde a fost oprit pentru control de către organele de poliție.
În urma testării cu aparatul alcooltest Drager ARRJ 0100, organele de poliție au constatat că inculpatul avea o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, inculpatul a fost condus la sediul unei unități spitalicești unde i s-a solicitat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
Această situație de fapt se probează cu rezultatul testării prin aparatul Drager, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din care rezultă refuzul conducătorului auto de a i se recolta probe biologice semnat de organele de poliție și de către doi martori asistenți la declarațiile de refuz ale inculpatului – martorii S. M. și Ș. C. C. (fila 8 din dosarul de urmărire penală), procesul verbal de depistare din data de 13.02.2013 întocmit organele de poliție, semnat și de martorul asistent S. M. (fila 9 din dosarul de urmărire penală) din care rezultă oprirea în trafic a mopedului condus de către inculpat, rezultatul alcooltestului, precum și faptul că a fost necesară imobilizarea inculpatului la sediul Poliției mun. G.. De asemenea, aceste probe se coroborează armonios și cu declarațiile martorilor asistenți S. M. și Ș. C. C. (filele 31-34 din dosarul de urmărire penală) care certifică cele consemnate de organele de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu în actele de urmărire penală.
Totodată, situația de fapt reținută de instanță se probează și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei comise, date în timpul judecății (fără a dori să dea declarații pe situația de fapt) și declarațiile date în faza de urmărire penală (fila 14 din dosarul de urmărire penală, dată pentru prima dată în fața procurorului, întrucât a refuzat să dea declarație în fața organelor de poliție). Astfel, în această ultimă declarație, inculpatul a precizat că a refuzat în fața medicului recoltarea de probe biologice întrucât îi este frică, deși i s-a adus la cunoștință că această faptă constituie infracțiune.
În drept, fapta inculpatului N. I. constând în aceea că în data de 13.02.2013, după ce a condus pe drumurile publice mopedul marca Piaggio cu numărul de înregistrare OINACU - GR – 002, după ce a fost testat cu aparatul Drager care a indicat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat și după ce a fost condus la sediul spitalului pentru recoltarea probe biologice, a refuzat recoltarea acestor probe în vederea stabilirii alcoolemiei, deși solicitarea organelor de poliție era legitimă raportat la rezultatul aparatului etilotest, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, faptă prevăzută în 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 20 indice 1 din Codul de procedură penală. Analizând latura obiectivă a infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat prevăzută în 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană urmată de refuzul acelei persoane de a se supune solicitării legitime a organelor de poliție de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sub acest aspect, instanța a constatat că inculpatul a condus un vehicul pe drumurile publice și ulterior a refuzat să se supună solicitării legitime a organelor de poliție de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel cum reiese din ansamblul probator analizat mai sus.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate dintre aceasta și elementul material rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul penal, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că a condus un vehicul pe drumurile publice și faptul că a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și de asemenea a cunoscut faptul că acest refuz constituie infracțiune, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 din Codul penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța a reținut următoarele: gradul de pericol social concret al faptei, având în vedere că inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice, astfel cum rezultă fără dubiu din imprimatul alcooltest, și cu toate acestea a refuzat să se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei (neavând relevanță starea de temere a inculpatului față de recoltarea probelor biologice, aceasta neputând să exonereze sau să atenueze răspunderea penală a inculpatului), dar și recunoașterea săvârșirii faptelor atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul judecății; împrejurările și modul de comitere al faptelor (fiind necesară imobilizarea inculpatului la sediul Poliției mun. G.), precum și persoana inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale (fără a fi incidente dispozițiile privind existența stării de recidivă postexecutorie întrucât pentru condamnările anterioare este împlinit termenul de reabilitare judecătorească), însă nu pentru săvârșirea unor infracțiuni la legea circulației.
Prin urmare, având în vedere cele expuse, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege, astfel cum acest minim a fost redus de instanță prin aplicarea dispozițiilor prevăzute în art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală, incidente în cauză (minimul prevăzut în art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată fiind de 2 ani închisoare, prin aplicarea art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală, minimul special al pedepsei devine 1 an și 8 luni închisoare). Raportat însă la cazierul auto al inculpatului și la antecedentele penale ale inculpatului (fără ca acestea să poată fi considerate primul termen al recidivei), instanța a apreciat că este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, nefiind incidente dispozițiile prevăzute în art. 18 indice 1 din Codul penal (care se pot aplica inclusiv în procedura simplificată). Din aceleași considerente, instanța nu a reținut nici circumstanțe atenuante în vederea reducerii limitelor de pedeapsă.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul N. I. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat prevăzută în 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, faptă prevăzută în 87 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum a fost stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 din Codul penal.
Potrivit art. 71 alin. (1) din Codul penal, instanța i-a aplicat pedepsele accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a și lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. Instanța a apreciat că atitudinea inculpatului față de valorile sociale sus-menționate vin în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 din Codul penal rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a și lit. b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 din Codul penal, conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni (condamnările anterioare al inculpatului intrând sub incidența prevederilor art. 38 alin. (2) teza a II-a din Codul penal); se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Astfel, având în vedere însă că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 81 din Codul penal, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind de o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, faptul că nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni (condamnările anterioare al inculpatului intrând sub incidența prevederilor art. 38 alin. (2) teza a II-a din Codul penal) și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului (inculpatul nefiind sancționat anterior pentru fapte similare, nici măcar cu sancțiune cu caracter administrativ), instanța, în baza art. 81 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 8 luni, stabilit în condițiile art. 82 din Codul penal.
În temeiul art. 359 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța a apreciat că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal, instanța a suspendat condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelantul-inculpat N. I. solicitând, admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond, reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei amenzi.
Examinand sentința atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constata urmatoarele:
Se cuvine precizat, încă de la început, cu referire la aplicarea disp. art. 5 NCP, respectiv legea penală mai favorabilă, că în speță, această lege a fost identificată ca fiind legea veche, deși în aparență legea nouă apare ca fiind mai favorabilă, raportat la rezultatul comparativ dintre limitele speciale ale pedepselor prevăzute de vechea reglementare, și cele prevăzute în actuala reglementare, precum și raportat la principiul care se impune cu prioritate în recenta practică judiciară creată de la . noilor coduri, penal și de procedură penală, vizând aplicarea legii penale mai favorabile global și nu pe instituții autonome, principiu impus și de necesitatea respectării deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul penal publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala in Dosarul nr. 5._ si s-a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, Curtea observă că infracțiunea de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, prev. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 era sancționată anterior datei de 01.02.2014 cu o pedeapsă cuprinsă între 2 ani și 7 ani închisoare, iar ulterior datei de 01.02.2014, această incriminare se regăsește în disp. art. 337 NCP, fiind sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 1 ani și 5 ani închisoare.
Totodată, potrivit art. 12 al. 1 Legea nr. 187/2012, „În cazul succesiunii de legi penale intervenite pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, pedepsele accesorii si complementare se aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabila in raport cu infractiunea comisa.” ,ceea ce echivalează cu împrejurarea că legea aplicabilă pedepsei principale va fi aplicabilă și pentru pedepsele accesorii sau complementare, în speță, așa cum rezultă din cele de mai sus, aceasta fiind legea veche.
Curtea observă că legea nouă nu prevede ca obligatorie aplicarea pedepsei complementare în cazul infracțiunii deduse judecății, pedeapsă complementară care nu era prevăzută nici de legea veche, și că potrivit art. 65 al. 1 NCP, pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi pe durata executării pedepsei principale se aplică numai dacă este aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi, astfel încât în cazul concret dedus judecății, s-a dat eficiență principiului menționat anterior, prin aplicareapedepsei accesorii prev. de art. 71-64 lit. a teza a doua și lit. b C.p.
Astfel, deși limitele de pedeapsă au fost reduse conform legii noi, această împrejurare nu echivalează cu identificarea acestei legi ca fiind mai favorabilă, în condițiile în care legea veche conține mai multe dispoziții favorabile inculpatului, care permit o individualizare ajudiciară attât a cunatumului pedepsie aplicate, cât ți amodalității de excvutare a caetei pedepse care nu se regăsesc în legea nouă.
Se observă în sensul celor de mai sus, că multe dintre circumstanțele atenuante legale prev. de art. 74 VCP nu se mai regăsesc în disp. art. 75 NCP, iar efectele acestor circumstanțe sunt net diferite, în reglementarea prev. de art. 76 VCP, comparativ cu disp. art. 76 NCP, vechiul cod penal permițând reducerea pedepsei până la limita minimului general prevăzut de lege, și nu reducerea de numai o treime a limitelor speciale ale pedepsei, ca în noul cod penal, în prezența circumstanțelor atenuante.
De asemenea din punct de vedere al modalităților de individualizare a executării pedepsei, este evident că vechile dispoziții penale sunt net favorabile inculpatului, chiar și numai prin prisma faptului că suspendarea condiționată a executării pedepsei, este o instituție care nu se mai regăsește în noul cod penal, care reglementează numai în disp. art. 91 NCP suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicabilă, condiționat de existența acordului inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, alături de întrunirea altor condiții impuse de legiuitor.
În consecință, Curtea apreciază că legea veche este mai favorabilă pentru argumentele expuse anterior, și că nu se impune aplicarea potrivit aceleiași legi a unei amenzi administrative, singura ce ar putea fi incidentă în condițiile art. 18 ind. 1 VCP rap. la art. 91 VCP.
Nu în ultimul rând, referitor la dispozițiile Noului Cod de Procedură Penală, Curtea consideră că atâta timp cât aceste dispoziții sunt de imediată aplicare, se impune incidența lor strictă și promptă și în speța dedusă judecății, în ceea ce privește procedura de soluționare a apelului, incidența disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., actualul art. 396 al. 10 NCPP, în ambele reglementări reducerea limitelor speciale ale pedepsei fiind tot de o treime și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Mai trebuie arătat, cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, că instanța de apel opinează că această chestiune nu reprezintă o instituție autonomă ce trebuie tratată separat și independent de instituția pedepselor, ci derivă tocmai din această mare instituție, astfel încât, dacă pentru identificarea legii penale mai favorabile din punct de vedere al limitelor pedepsei principale, se aplică o anumită lege, în mod automat, pentru stabilirea în concret a fiecărei pedepse, între aceste limite, se aplică aceeași lege identificată ca fiind mai favorabilă, în speță, legea veche, în acest sens fiind și decizia nr. 10/02.06.2014 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie potrivit art. 477 al. 3 NCPP, pronunțată în dosarul nr._ /HP/P.
În consecință, raportarea la disp. art. 72 V.C.P. și nu la disp. art. 74 N.C.P., apare ca fiind pe deplin justificată și logică.
D. urmare, și circumstanțele atenuante a căror incidență în cauză s-a solicitat fi constatată de către apelantul-inculpat vor fi analizate prin prisma vechilor dispoziții penale, respectiv prin prisma disp. art. 74-76 VCP.
Revenind la criticile învederate de apelantul-inculpat, în apelul formulat, Curtea observă că acestea sunt nefondate.
Astfel, Curtea împărtășește opinia judecătorului fondului în sensul că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenunate în favoarea inculpatului.
La conturarea acestei concluzii, a contribuit natura și gravitatea faptei comise, împrejurările în care a fost săvârșită.
Nu în ultimul rând, antecedentele penale ale inculpatului care a fost condamnat anterior pentru alte fapte penale, fără a fi însă recidivist, întrucât a intervenit reabilitarea, reprezintă un argument în plus că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, solicitând ca judecată să se desfășoare potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 C.p.p., respectiv de art. 375 al. 1, 2 NCPP rap. la art. 396 al. 10 NCPP, nu constituie neapărat o circumstanță atenuantă în favoarea sa, fiind evident că această solicitare nu a avut la bază un regret profund al inculpatului față de fapta comisă, ci dorința acestuia ca limitele de pedeapsă prevăzute de lege să fie reduse cu o treime, astfel încât pedeapsa aplicată să fie cât mai mică.
În consecință, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente ipotezele prev. de art. 74 al. 1 și 2 VCP, ca reprezentând circumstanțe atenuante legale.
Totodată, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea dedusă judecății, raportat la limitele de pedeapsă reduse cu o treime conform art. 320 ind. 1 VCPP, respectiv art. 396 al. 10 NCPP, precum și disp. art. 72 VCP, Curtea consideră că pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, chiar dacă nu se situează la limita minimă de 1 an și 4 luni închisoare rezultată din incidența disp. art. 320 ind. 1 VCPP, fiind mai mare cu 4 luni decât această limită, probabil dintr-o eroare de calcul a judecătorului fondului, este aptă să asigure formarea unei atitudini corecte a inculpatului față de valorile sociale apărate de lege și să asigure reeducarea acestuia, păstrându-se în mod obligatoriu modalitatea de executare a suspendării condiționate dispusă de judecătorul fondului, și determinată de toată situația juridică a inculpatului, analizată în cele ce preced.
Se mai cuvine precizat cu referire strictă la solicitarea inculpatului din apelul de față, că raportat la aceleași elemente de individualizare menționate anterior, instanța de fond a apreciat întemeiat că este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, nefiind incidente dispozițiile prevăzute în art. 18 indice 1 din Codul penal (care se pot aplica inclusiv în procedura simplificată).
Concluzionând, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat N. I., împotriva sentinței penale nr. 157/30.01.2014 a Jud. G..
Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat N. I., împotriva sentinței penale nr.157/30.01.2014 a Jud. G..
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul-inculpat la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
Președinte, Judecător,
P. V. A. C. E. R.
Grefier,
R. D. C.
Tehn. CER
2 ex./25.06.2014
Dos. fond nr._ -Jud. G.
Jud. fond - M. M. O.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 825/2014.... → |
|---|
