Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 152/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 152/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.152/ R
Ședința publică de la 25.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. M.
JUDECĂTOR - S. C.
JUDECĂTOR - V. C.
GREFIER - M. C.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E.- ELIANA B..
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul H. B. M. împotriva sentinței penale nr.290/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/194/2011.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.01.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, în temeiul disp.art.306 Cpp, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 25.01.2013, când a decis următoarele:
CURTEA:
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.290 din 05.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. s-a dispus în baza art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a C. pen., condamnarea inculpatului H. B. M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art.83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1374/08.04.2009 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.405/09.06.2010 a Curții de Apel Iași, urmând ca aceasta să fie executată alături de cea aplicată în prezenta cauză.
S-a stabilit ca inculpatul să execute în final 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ei ca executată, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat, următoarea situație de fapt:
La data de 05.07.2010, orele 02.00, lucrătorii de poliție din cadrul SRPT București, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic un autoturism marca BMW cu nr. de înmatriculare_, care circula pe raza localității Otopeni, județul I..
În urma controlului efectuat s-a stabilit că autoturismul era condus de inculpatul H. B. M. și s-a constatat, prin verificarea bazei de date, că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Instanța a mai arătat că inculpatul nu a putut fi audiat, deși s-au depus toate diligențele în acest sens, el sustrăgându-se de la judecată.
Din înscrisurile emise de I.P.J. Iași – Serviciul rutier (fila 108 dosar) a rezultat că inculpatul a mai fost cercetat anterior pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
În motivarea sentinței s-a arătat că ultima dintre acestea au constituit-o faptele inculpatului din data de 25.06.2010, pentru care s-a deschis un dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.85 alin.1 și 2, precum și de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep.
Prin ordonanța nr.8262/P/2010 din 18.01.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, față de inculpat s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.85 alin.2 și art.86 alin.2, ambele din O.U.G. nr.195/2002, rep., în temeiul art.10 lit.d C. pen., apreciindu-se că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii menționate; în ceea ce privește fapta prevăzută de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., s-a dispus prin aceeași ordonanță scoaterea de sub urmărire penală în baza art.10 lit.b1 C. pr. pen., considerându-se că ea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În raport de aceste împrejurări, instanța a reținut că la 25.06.2010 fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat a existat, a fost săvârșită cu vinovăție, dar P. a apreciat că ea nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni.
S-a mai reținut că, în acest context, la data de 25.06.2010, organele de poliție au dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile începând cu acele moment, având în vedere prevederile art.97 alin.3, art.96 alin.2 și art.111 alin.1 lit.b și alin.3, toate din O.U.G. nr.195/2002 rep.
Instanța a concluzionat că în raport de aceste împrejurări, la data de 05.07.2010, inculpatul se afla în posesia unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație, emisă la 25.06.2010, astfel încât elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză sunt în mod cumulativ întrunite.
Au fost înlăturate apărările făcute de inculpat, prin avocat, în sensul că în cauză se impune achitarea, încât nu pot fi reținute în sarcina sa infracțiunile pretins comise la data de 25.06.2010. Instanța a motivat că pentru fapta prevăzută de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., scoaterea ulterioară de sub urmărire penală s-a făcut exclusiv în baza aprecierii că pericolul social nu este cel specific al unei infracțiuni (art.10 lit.b1 C. pr. pen.).
Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat recursul motivat de față, solicitând admiterea lui și rejudecarea cauzei, potrivit prevederilor art.38515 pct.2 lit.d C. pr. pen. raportat la art.3859 alin.1 pct.12 și 171 C. pr. pen.
În consecință, s-a cerut ca în rejudecare să se dispună achitarea, în temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C. pr. pen. („fapta nu există”).
În motivarea recursului s-a arătat că într-adevăr, începând cu anul 2008, inculpatul a avut în mod succesiv mai multe incidente referitoare la dreptul său de a conduce autoturisme pe drumurile publice (amenzi contravenționale, suspendări ale permisului, cercetări penale și soluții dispuse de către organele judiciare), însă esențială pentru cauza de față, care se circumscrie strict momentului 05.07.2010, este împrejurarea că recurentul nu avea la acea dată permisul de conducere suspendat.
S-a mai susținut de către recurentul inculpat că nu s-a sustras de la cercetarea judecătorească a cauzei, însă starea precară a sănătății nu i-a permis să participe la judecată în fața instanței de fond.
Pe de altă parte, sentința nu a avut în vedere cronologia și natura măsurilor luate succesiv împotriva inculpatului cu privire la abaterile sale de la regimul circulației rutiere.
În acest sens este edificatoare Ordonanța nr.8262/P/18.01.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, din care rezultă cu claritate că la data de 25.06.2010 inculpatul avea dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, astfel că dispozițiile art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C. pr. pen. sunt pe deplin incidente pentru fapta din 05.07.2010.
Pe parcursul fazei procesuale a recursului, inculpatul a depus la dosarul cauzei adresa nr._/24.09.2010 emisă de I.P.J. – Serviciul rutier, certificatul de grefă nr._ al Tribunalului Iași, adeverință că este încadrat în muncă, o caracterizare, plângerea adresată I.P.J. Iași – Serviciul rutier la 09.03.2012 și o acțiune promovată pe calea contenciosului administrativ la Tribunalul Iași.
Audiat de către Curte, recurentul inculpat a susținut că într-adevăr a condus autoturismul la data de 05.07.2010 și a fost oprit de poliția rutieră în trafic, însă consideră că a avut dreptul să circule pe drumurile publice.
Curtea a apreciat ca necesară suplimentarea probatoriilor cu înscrisuri, solicitând și primind relații de la I.P.J. Iași – Serviciul rutier și P. de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la întreaga succesiune a faptelor și evenimentelor referitoare la recurentul inculpat în materia regimului circulației rutiere, începând cu anul 2008 și la măsurile luate de organele judiciare.
Curtea constată, în acest context, că în raport de caracterul devolutiv al recursului, stabilit prin prevederile art.3856 alin.3 C. pr. pen., au fost verificate toate apărările și cererile formulate de recurentul inculpat, astfel că cercetarea judecătorească în recurs este completă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține, din cuprinsul înscrisurilor oficiale necontestate, următoarele:
La data de 30 mai 2010, recurentului inculpat i s-a suspendat permisul de conducere și i s-a eliberat o adeverință provizorie valabilă 15 zile, începându-se urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep.
La data de 25.06.2010, inculpatul a fost surprins din nou conducând un autovehicul pe drumurile publice, autorizația provizorie anterioară fiind, la acel moment, expirată.
După alte 10 zile, la 05.07.2010, aflându-se în aceeași situație juridică, inculpatul este din nou surprins în trafic la volanul autoturismului (fapta ce face obiectul cauzei de față).
Așadar, la momentul respectiv, infracțiunea de conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice a fost comisă, de către recurentul inculpat, iar toate elementele sale constitutive, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, au fost cumulativ întrunite.
Împrejurarea că ulterior, la data de 18.01.2012, P. de pe lângă Judecătoria Iași a considerat că fapta inculpatului din 25.06.2010 există, că a fost săvârșită cu vinovăție, însă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind suficientă aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, nu poate influența soluția în cauza de față,. Aceasta cu atât mai mult cu cât la data de 25.06.2010 inculpatul avea deja suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, deoarece autorizația provizorie emisă la 30.05.2010 era expirată.
Toate aceste împrejurări atestă că soluția de condamnare dispusă de judecătorie este pe fond corectă, inculpatul neavând dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice la data de 05.07.2010.
Se constată de asemenea că pedeapsa de 6 luni închisoare respectă criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C. pen., în raport și de multitudinea conflictelor cu legislația rutieră pe care recurentul inculpat le-a înregistrat în cursul ultimilor ani.
Așa fiind, cum sentința recurată este în întregime legală și temeinică, nefiind întrunit niciun caz de casare dintre cele invocate, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul H. B. M., împotriva sentinței penale nr.290 din 05.06.2012, pronunțată de Judecătoria B..
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
L. M. S. C. V. C.
GREFIER,
M. C.
Red. C.V.
Dact. A.L. 2 ex./06.03.2013
Jud. B. – jud.: D. E.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1322/2013. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1309/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
