Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1471/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1471/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-07-2012 în dosarul nr. 1471/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
Număr în format vechi_
Decizia penală nr.1471
Ședința publică de la 25 iulie 2012
Completul compus din:
Președinte C.-B. I.-T.
Judecător V. C.
Judecător D. D.
Grefier C. M. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror D. F..
Pe rol judecarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat I. V. M. împotriva Sentinței penale nr.265 din data de 24.05.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat I. V. M. personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu M. C. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2012.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită să se dispună raportat la textul legal aplicabil în cauză și având în vedere revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat față de dispozițiile art.83 Cod penal.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită contopirea pedepselor
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.265 din data de 24.05.2012, pronunțată de Judecătoria B., în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I. V. M.la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1, Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata a 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 05 septembrie 2007, în jurul orei 17:00, inculpatul I. V. M. conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare_, pe DN 2, pe raza localității Afumați, jud. I. si a fost oprit de lucrători din cadrul IPJ I. - S.P.R., astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante coroborat cu declarațiile martorilor asistenți Bizinichi V. și C. M. M. și cu declarațiile inculpatului. Cu această ocazie, s-a constatat că inculpatul nu avea și nu a avut niciodată permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule, așa cum rezultă din verificările în compartimentul evidență conducători auto al DEPABD din fisa de evidențe auto pentru CNP-ul inculpatului, coroborate conform art. 69 C.p.p., cu declarațiile date de către inculpat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, acesta recunoscând că a știut că nu avea dreptul de a conduce respectivul autoturism și că știa că nu are permis de conducere valabil.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, respectiv: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarațiile date de către inculpat; declarațiile martorilor asistenți Bizinichi V. și C. M. M.; proces verbal de efectuare a actelor premergătoare; proces verbal de verificare în compartimentul evidență conducători auto.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului I. V. M. - care în data de 05.09.2007, în jurul orei 17:00, a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare_, pe DN 2, pe raza localității Afumați, jud. I., neavând permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule, fiind conștient de această situație - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de invidualizare prevazute de art.72 alin.1 C.pen., iar la dozarea acesteia a avut în vedere și reducerea cu o treime a limitelor minime și maxime prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat ce trebuie aplicată ca urmare a reținerii art. 320/1 C.pr.pen.
S-a mai arătat de către instanța de fond că, deși inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, în speță nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ținând cont de dispozițiile art.74 și art. 74 alin.2 C.p. la aplicarea dispozițiilor art. 72 C.p., câtă vreme inculpatul nu putea nega evidența, toate probele dovedindu-i vinovăția, iar faptele acestuia prezintă un grad de pericol social sporit, având în vedere numărul mare al accidentelor de circulație din ultimul timp, printre ale căror cauze principale se află și conducerea autovehiculelor fără a poseda permis de conducere. În plus, instanța apreciază că inculpatul a putut înțelege foarte bine pericolul pe care îl creează pentru ceilalți participanți la trafic urcând la volan fără a poseda permis de conducere, faptul că această atitudine a inculpatului nu a avut urmări mult mai grave, cum ar fi un accident mai grav de circulație, datorându-se doar șansei.
De asemenea, judecătorul fondului a reținut și împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale ceea ce conduce la concluzia că fapta comisă nu poate constitui doar un accident, ce nu se va mai repeta în viitor, și că inculpatul va înțelege importanța deosebită a respectării normelor de circulație rutieră.
Față de cele reținute, instanța de fond a considerat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, în regim de detenție, pentru infracțiunea săvârșită este suficientă pentru reeducarea inculpatului și pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 alin.1 C.pen.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal (la 12 iunie 2012 – data comunicării), a declarat recurs inculpatul I. V. M., fără a-l motiva în scris conform art.38510 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător desemnat din oficiu de Curte (în lipsa angajării unui avocat ales), a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedură penală (ce va fi examinat de Curte prin prisma prevederilor art.38510 alin.21 din Codul de procedură penală), în raport cu care a considerat pedeapsa aplicată ca fiind prea severă în raport cu faptele comise, solicitându-se – în fapt – contopirea pedepselor.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în limita celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat în considerarea următoarelor argumente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt și împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpatul I. V. M. (recurent în speță) a comis infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Vinovăția recurentului a fost stabilită - cu certitudine și fără echivoc – pe baza probelor administrate, nerezultând împrejurări care să conducă la existența vreunei cauze care înlătură caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracțiunii .
Pedeapsa aplicată inculpatului, pentru fapta dedusă judecății, recunoscută de acesta și corect încadrată juridic, a fost în mod legal stabilită, ținându-se seama de prevederile art.3201 Cod procedură penală și, înăuntrul acestor limite, a fost și în mod just individualizată, în raport cu prevederile art.72 din Codul penal.
În acest sens, Curtea reține că pedeapsa respectivă (1 an închisoare), coborâtă sub limita minimă stabilită în condițiile anterior menționate, precum și modalitatea de executare aleasă (detenție) este proporțională cu gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, astfel cum este relevat de circumstanțele reale de comitere și, în același timp, reflectă în mod corespunzător datele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale).
Astfel, din fișa de cazier judiciar (fila 11 d.u.p.), rezultă bogata activitate infracțională a inculpatului, precum și perseverența de care dă dovadă în comiterea de fapte de același gen, fiind condamnat pentru trei fapte similare (art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002), însă infracțiunile respective au fost comise ulterior datei comiterii celei din cauza dedusă judecății.
În raport cu împrejurările anterior menționate, Curtea constată că în cauză nu există niciun fel de împrejurări care să conducă la modificarea cuantumului sau a modalității de executare a pedepsei, astfel cum a fost stabilită de judecătorul fondului.
D. urmare, Curtea constată că pedeapsa, astfel cum a fost stabilită - în cuantum și modalitate de executare - se învederează a asigura reeducarea recurentului inculpat, criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, fiind corect valorificate prin hotărârea atacată, iar - față de datele la care au fost comise faptele - cererea de contopire a pedepselor apare ca excedând cauzei, pentru rezolvarea situației invocate impunându-se o altă cale.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1, punctul 14 Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. art.3859 alin.3 Cod procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I. V. M., apreciind hotărârea pronunțată ca fiind legală și temeinică.
Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I. V. M. împotriva sentinței penale nr.265/24.05.2012, pronunțată de Judecătoria B..
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei - onorariul apărătorului din oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iulie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. V. C. D. D.
GREFIER,
C.-M. S.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
red.C.R.I.-Jud.B.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 213/2012. Curtea de Apel... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
