Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1065/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1065/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1065/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1065

Ședința publică din data de 25 septembrie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. D. G.

JUDECĂTOR: I.-T. C. B.

GREFIER: D. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr.3288 din data de 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării astăzi, 25 septembrie 2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.3288 din data de 10.12.2013, pronunțată de Judecătoria G., în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, art. 76 alin.1 lit. d Cod penal și art. 320 indice 1 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul N. D. D. [fiul lui I. și V., născut la data de 08.11.1981 în Municipiul G., domiciliat în ., CNP_], la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge.

În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a - II - a Cod penal.

În temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, cu reținerea cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, art. 76 alin.1 lit. d Cod penal și art. 320 indice 1 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul N. D. D. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a - II - a Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în cauză pentru infracțiunile concurente deduse judecății, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 81 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixând un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 09.06.2012, în jurul orei 20:50, inculpatul N. D. D. a condus autovehiculul marca Jawa, cu număr de înmatriculare B-_, pe drumurile publice, respectiv DN 41, județul G., fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și având o îmbibație alcoolică de 1,90 mg/l alcool pur în sânge.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit, solicitând judecarea în procedura simplificată, probe ce se află la dosar, iar instanța de fond le-a individualizat și analizat pe larg.

D. urmare, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele reținute, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aflate în concurs.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța de fond a arătat că a ținut seama de limitele generale ale pedepselor fixate în partea generală a Codului penal, de gradul de pericol social concret al infracțiunii, având în vedere circumstanțele reale ale faptei (starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice generată de conducerea autovehiculului sub influența alcoolului) și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și de persoana inculpatului.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta nu are antecedente penale, are studii liceale și are o ocupație stabilă, aceea de muncitor.

Având în vedere împrejurările comiterii faptei, respectiv faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a înlesnit descoperirea adevărului în cauză, acesta recunoscând fapta, instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepselor de câte 4 luni închisoare, pentru fiecare faptă, este adecvată în concret exigențelor legii penale.

Pentru aplicarea acestei pedepse, instanța a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, de faptul că inculpatul a dovedit o bună integrare socială, are o ocupație stabilă conform gradului de pregătire.

Relativ la scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 din codul penal, având în vedere împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, judecătorul fondului a apreciat că acesta poate fi atins și fără executare în regim de detenție, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 din Codul penal, astfel că a dispus suspendarea condiționată pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 din Codul penal.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele fiind arătate pe larg la filele 5 și 6 d.i.a..

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art.417 și următoarele din Noul Cod de procedură penală, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, Curtea urmând a și-o însuși.

Astfel, inculpatul a fost surprins în data de 9 iunie 2012, circulând pe drumurile publice, cu o motocicletă, având în sânge o îmbibație de 1,90 ml/l alcool, fără a avea permis și provocând un accident, soldat cu daune materiale.

Judecata în primă instanță s-a desfășurat în condițiile art.3201 Cod procedură penală.

Procurorul a formulat apel în defavoare, solicitând și interzicerea disp. art.71-64 lit.b Cod penal anterior.

Apreciind deci că prin prezentul apel, procurorul tinde la modificarea sentinței primei instanțe, în sensul creării unei situații mai grele inculpatului, Curtea urmează a-l admite, procedând și la majorarea pedepselor principale, neexistând instituția limitei apelului în defavoare.

Va aplica inculpatului câte o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru fiecare din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, stabilind o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare, majorată cu 3 luni închisoare.

Sporul de pedeapsă se impune, pentru a nu se crea o situație de impunitate pentru vreuna din pedepse.

Va face aplicarea disp. art.861 Cod penal, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilind în sarcina inculpatului și următoarele obligații: să desfășoare o activitate neremunerată, de 4 ore săptămânal, pe toata durata termenului de încercare, în favoarea unei instituții de interes public sau atelier de muncă în folosul comunității cu care Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G. are protocol de colaborare; să nu conducă niciun vehicul și să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în special în scopul dezintoxicării cu alcool.

Se impun astfel de obligații, deoarece există temerea ca inculpatul să consume în mod constant alcool și să încerce să mai conducă vehicule. Or, această conduită ar putea fi prevenită, prin astfel de obligații, precum cele stabilite de instanță.

De asemenea, prin efectuarea unei munci în folosul comunității, inculpatul va fi mai disciplinat și își va forma o atitudine corectă față de valorile sociale.

Va admite, în aceste condiții, apelul formulat de procuror și va modifica sentința apelată în sensul celor menționate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr.3288 din data de 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

Desființează sentința apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Ncpp și art. 5 Ncp, condamnă pe inculpatul N. D. D. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Face aplicarea 71-64 lit. a teza finală și b Cp anterior.

În baza art. 86 alin 1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art. 396 alin.10 Ncpp și art. 5 Ncp, condamnă pe inculpatul N. D. D. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Face aplicarea 71-64 lit. a teza finală și b Cp anterior.

In baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cp anterior, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în final urmând a stabili o pedeapsa rezultantă de 1 an si 3 luni închisoare.

Face aplicarea disp. art. 71-64 lit. a teza finală și b Cp anterior pe lângă pedeapsa rezultantă.

În baza art. 86/1 Cp anterior, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86/3 Cp anterior, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:

-Să se prezinte la serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G. la datele fixate de această instituție.

-Să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea.

-Să comunice si justifice schimbarea locului de muncă

-Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență

-Să desfășoare o activitate neremunerată, de 4 ore săptămânal, pe toată durata termenului de încercare, în favoarea unei instituții de interes public sau atelier de muncă în folosul comunității cu care Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G. are protocol de colaborare.

-Să nu conducă niciun vehicul

-Să se supună masurilor de control, tratament sau îngrijire în special în scopul dezintoxicării cu alcool.

Pune în vedere inculpatului art. 86/4 Cp anterior.

Face aplicarea art. 71 al 5 Cp anterior.

Obligă inculpatul la plata a 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea in fond a cauzei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu din apel se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 sept 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. D. G. I.-T. C. B.

GREFIER,

D. T.

red.M.D.G.

dact.L.G.

ex.4

red.M.A.C.-Jud.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1065/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI