Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 750/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 750/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.750/CO

Ședința publică din data de 29 septembrie 2014

Curtea constituită din:

Președinte: C. B.

Grefier: E.-A. N.

* * * * * * * * *

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror G. V..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația declarată de condamnatul C. F. împotriva sentinței penale nr.478 din data de 05 iunie 2014, a Tribunalului I., pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-condamnat C. F., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător din oficiu-avocat I., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat C. F. învederează instanței că acesta dorește să-și retragă contestația.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat.

Contestatorul-condamnat C. F., personal, în ultimul cuvânt, declară că înțelege să-și retragă contestația formulată.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 478/F din 05.06.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de petentul C. F..

A fost obligat petentul la cheltuieli judiciare statului.

În fapt s-a reținut că petentul a solicitat la data de 11.02.2014 aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.35/27.01.2011, pronunțată de Tribunalul Argeș și rămasă definitivă prin decizia penală nr.3363/01.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Petentul C. F. a fost condamnat astfel:

- la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II.a și lit.b C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.b C. pen.;

- la 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.279 alin.1 rap. la art.248 comb. cu art.244 pct.5 lit.b din Legea 297/2004 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.b Cod Penal;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1 si 2 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.b Cod Penal;

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.290 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.b Cod Penal.

În baza art.33, 34, 35 Cod penal s-au contopit pedepsele, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, în condițiile art.57 Cod Penal si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod Penal.

A fost emis de Tribunalul Argeș, MEPI nr. 46/04.11.2013.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petentul C. F..

La termenul de judecată din 29.09.2014, petentul a declarat că dorește să-și retragă contestația formulată, Curtea luând act de manifestarea de voință a acestuia.

În baza art.275 al.2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a apelantului inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea de renunțare la judecata contestației formulate de contestatorul C. F. împotriva sentinței penale nr.478 din data de 05 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.09.2014.

PREȘEDINTE,

C. B.

GREFIER,

E. A. N.

Red. C.B. 10 10 2014

Dact. A.L. 2 ex./07.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI