Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1252/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1252/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1252/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1252
Ședința publică din data de 27 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. B. I. T.
JUDECĂTOR - R. G.
JUDECĂTOR- C. C.
GREFIER-I. P.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București – este reprezentat prin procuror L. I.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, împotriva Sentinței penale nr. 305 din data de 2 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București Secția I Penală, în Dosarul nr._ privind pe inculpatul E. M. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat E. M. N., personal, asistat de apărător ales – avocat B. R., în baza împuternicirii avocațiale ._ / 21 06 2013 și de apărător desemnat din oficiu, avocat C. M. în baza delegației nr._/ 24 mai 2013 depusă la dosar (fila 11).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimatul inculpat, în combaterea recursului, a depus la dosar (filele 13-17) concluzii scrise.
Apărătorul desemnat din oficiu solicită să se constate că i-a încetat delegația și să-i fie acordat onorariul parțial, întrucât s-a prezenta apărătorul ales al inculpatului.
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. Critică pentru motive de nelegalitate și netemeinicie Sentința penală nr. 305 din data de 2 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București Secția I Penală, în Dosarul nr._ .
Solicită să fie avute în vedere motivele scrise de recurs, aflate la dosar (filele 4-7).
Pune concluzii de admitere a recursului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, casare a Sentinței penale nr. 305 din data de 2 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București Secția I Penală, în Dosarul nr._ și, rejudecând cauza, să fie pronunțată o hotărâre legală și temeinică prin care să fie aplicată inculpatului o pedeapsă cu închisoarea și cu suspendarea executării.
Apărătorul ales al intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și de menținere a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică. Arată că întreaga argumentație a poziției adoptate de intimatul inculpat, a fost detaliată în concluziile scrise depuse la dosar (filele 13-17), pe care solicită Curții să le aibă în vedere la soluționarea cauzei.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă sincer tot ceea ce s-a întâmplat și, cu privire la recurs, este de acord cu solicitările apărătorului ales. Solicită respingerea recursului declarat de P..
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 305 din data de 2 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București Secția Penală, în temeiul art. 86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod pr. pen. raportat la art.63 alin 3 teza II-a C.p., a fost condamnat inculpatul E. M. N. [fiul lui N. și M., născut la data de 05.05.1984 în București, domiciliat in mun. București, ., ., ., CNP_], la 1.500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat exercitarea dreptului de a conduce
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art.631 C.p.
În baza art. 191 Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17.12.2011, în jurul orei 19:00, organele de poliție rutieră au oprit pentru control autoturismul cu număr de înmatriculare_, care era condus pe . inculpat. În urma controlului efectuat, s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce, permisul de conducere, fiind reținut pe perioada 22.08-19.11.2011 pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.
La data de 23.09.2011, inculpatul a fost depistat conducând autoturisme, fiind aplicată din nou sancțiunea reținerii permisului de conducere pentru perioada 23.09-20.01.2012.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că la data de 17.12.2011 a condus autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice deși știa că dreptul de a conduce i-a fost suspendat ca urmare a întocmirii dosarului penal nr. 4322/P/2011.
Din lucrările dosarului, judecătorul fondului a reținut că P. de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ la data de 23.01.2012.
Judecătorul fondului a concluzionat că – în drept - fapta inculpatului E. M. N. de a conduce un autovehicul pe drumuri publice având suspendat dreptul de a conduce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța a constatat că existența elementului material, respectiv conducerea autovehiculului având suspendat dreptul de a conduce rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.
Astfel, inculpatului i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, în mod succesiv, până la data de 20.01.2012.
Infracțiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârșite de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier.
Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menționat s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de conducere având suspendat dreptul de a conduce.
De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezulta ex re, din însăși săvârșirea faptei.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit. b C.pen, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere potrivit art. 72 Cod penal, dispozițiile părții generale a Codului penal privitoare la condițiile răspunderii penale, precum și limitele de pedeapsă stabilite de norma de incriminare, reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320 ind.1 Cod pr. penală, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă, atingerea adusă valorii sociale ocrotite și circumstanțele reale de săvârșire.
În privința circumstanțelor personale, instanța fondului a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, având în vedere și comportamentul acestuia pe parcursul procesului penal, în sensul că în timpul urmăririi penale nu a tergiversat cercetările, iar în fața instanței s-a prezentat, manifestând prin întreaga sa conduită regret cu privire la fapta săvârșită.
Având în vedere că norma de incriminare prevede pedepse alternative, instanța de fond –reținând și toate celelalte împrejurări expuse mai sus, s-a orientat spre pedeapsa amenzii, apreciind că este cel mai bun mijloc de reeducare a condamnatului.
De asemenea, s-a apreciat că executarea pedepsei amenzii este aptă să formeze o atitudine corectă condamnatului față de normele de circulație pe drumurile publice în special și față de ordinea de drept în general.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de sustragere cu rea-credință de la plata acesteia.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate inculpatului E. M. N., solicitându-se – în principal - aplicarea unei pedepse cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată condiționat, iar – în subsidiar - aplicarea pedepsei amenzii, al cărei cuantum să fie orientat către limita maximă a acesteia.
Analizând hotărârea pronunțată de către instanța de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de P. este fondat, potrivit considerentelor ce vor expuse în continuare:
Prin art. 72 Cod penal, se prevede că, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea.
Pentru cunoașterea gradului de pericol social al faptei săvârșite este necesar să se cerceteze felul în care s-a realizat concret fapta prevăzută de legea penală și toate împrejurările care particularizează această faptă și determină în ansamblu gradul ei de pericol social. În aceste condiții, trebuie să se analizeze modul în care s-a realizat concret acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul obiectiv al infracțiunii și împrejurările care îl particularizează, caracterul și importanța obiectului lezat sau pus în pericol prin săvârșirea faptei, caracterul și gravitatea urmărilor acesteia, forma și gradul vinovăției.
Astfel, într-adevăr, infracțiunea comisă este una de pericol, însă aceasta nu are un grad foarte ridicat, spre exemplu cum este cazul infracțiunii de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, întrucât în speța dedusă judecății, inculpatul avea permisul suspendat, deci, avea cunoștințele necesare conducerii, ceea ce duce la existența unui pericol mai redus.
Cum fapta încriminată prin la art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar aceasta se face prin evaluarea tuturor împrejurărilor cauzei, nu este greșită alegerea sancțiunii cu amendă.
Este adevărat să lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate, însă tot atât de adevărat este și faptul că instanța de fond doar a avut în vedere toate datele personale ale inculpatului, însă fără a le da valoare de circumstanțe juridice favorabile.
Deși în cauză s-a reținut că la momentul depistării inculpatul E. M. N. se afla sub influenta băuturilor alcoolice, totuși, pentru această infracțiune, din actele dosarului, rezultă că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală.
Toate aceste elemente referitoare la circumstanțele reale și personale, în mod legal au determinat instanța de fond în alegerea amenzii ca și sancțiune, față și de poziția procesuală manifestată de inculpat, în sensul recunoașterii și regretului.
Însă, față de ansamblul circumstanțelor reale, Curtea constată că pedeapsa aplicată este prea blândă, prin raportare și la infracțiunea săvârșită, impunându-se aplicarea unei pedepse mai severe, respectiv la nivelul maximului – în ceea ce privește cuantumul amenzii, care să fie aptă să conducă la realizarea scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 din Codul penal.
Încă o dată, Curtea mai atrage atenția inculpatului asupra împrejurărilor privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de sustragere cu rea-credință de la plata acesteia.
Față de toate aceste argumente, nefiind identificate alte motive care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa hotărârea atacată - în parte – și va proceda potrivit celor mai suscitate.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, București împotriva Sentinței penale nr.305/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, București, în Dosarul penal nr._ .
Casează, în parte, sentința penală recurată și rejudecând în fond:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului E. M. N. prin sentința recurată pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art. 320/1 Cod procedură penală de la 1.500 lei la 3000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu parțial cuvenit apărătorului din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 27.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. R. G. C. C.
GREFIER,
I. P.
red.C.B.I.T.
red.L.G.
ex.2
red.E.V.-Jud.Sect.1
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 61/2013.... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 89/2013. Curtea... → |
|---|
