Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 2198/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2198/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2198/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 2198
Ședința publică de la 28 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
JUDECĂTOR - R. G.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr.166 din 31 mai 2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat – în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat Silberman R., în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția tardivității recursului formulat in cauză în raport cu împrejurarea că a fost declarat la data de 2 octombrie 2013, ultima dată la care putea fi declarat fiind 25 iunie 2013. Inculpatul a fost prezent in fața instanței, fiind adevărat că nu la ultimul termen, dar acest aspect nu are niciun fel de relevanță. În raport cu aceste aspecte și având în vedere disp. art.365 Cod procedură penală, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind tardiv formulat.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.166 din 31 mai 2013, pronunțată de Judecătoria A., în baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și art.3201 alin.7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. A. [CNP_, fiul lui D. și E., născut la data de 01.04.1970, în .. Teleorman, cu domiciliul în comuna Botoroaga, .. Teleorman, fără forme legale în comuna Mîrzănești, .. Teleorman, cetățenia română, posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP A., studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, recidivist] la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 16 noiembrie 2012, în jurul orei 12:00, inculpatul C. A. a plecat din localitatea de domiciliu, ., împreună cu numita D. M. S. din municipiul A., județul Teleorman, cu un mijloc de transport în comun. Anterior, inculpatul contractase un împrumut de la o persoană din municipiul A., căreia îi lăsase autoturismul marca „Mercedes 230 E” cu număr de înmatriculare BU 0309 O, drept garanție a contractului de împrumut.
În continuare, inculpatul C. A. s-a deplasat pe . municipiul A., a plătit datoria pe care o avea față de persoana respectivă, aceasta din urmă aducându-i și autoturismul menționat. Inculpatul, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categoria de vehicule, s-a urcat la volanul autoturismului, deplasându-se cu acesta pe . Roșiorii de Vede și apoi pe . . care a fost oprit de un echipaj al Poliției municipiului A. – Biroul rutier.
Procedând la verificarea documentelor necesare pentru a conduce un autoturism, s-a constatat că inculpatul nu poseda permis de conducere.
Din adresa eliberată de Serviciul Rutier Teleorman nr._/27.11. 2012, a rezultat că inculpatul C. A. nu figurează cu permis de conducere.
S-a constatat că situația de fapt, astfel descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului Căpățâmă A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, sancționată cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere, potrivit art.72 Cod penal, atât gradul de pericol social concret al faptei reflectat în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor și de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, cât și persoana inculpatului – recidivist și care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând fapta reținută în sarcina sa.
S-a apreciat de către instanța de fond că nu se impune reținerea dispozițiilor art.74 Cod penal, întrucât a dat eficiență acelor împrejurări cu prilejul aplicării art.72 Cod penal.
În acest sens s-a precizat că aplicarea dispozițiilor privitoare la circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.a Cod penal legată de conduita bună a inculpatului înaintea săvârșirii infracțiunii și care constituie starea normală a unei persoane, nefiind un merit al acesteia, este o posibilitate acordată de lege instanței de judecată, iar nu o obligație a acesteia.
Pe de altă parte, s-a considerat că atitudinea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată și ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art.74 alin.1 lit.c teza a II-a Cod penal, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică (decizia nr.754 a Î.C.C.J. din 15.03.2012).
În lumina jurisprudenței instanței supreme, dispozițiile cuprinse în art.74 alin.1 lit.c Cod penal pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art.74 alin.1 lit.c Cod penal, ceea ce, apreciază judecătorul fondului, în speță nu este cazul.
Pentru aceste considerente, prima instanță, având în vedere și dispozițiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, care prevăd că inculpatul care recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, beneficiază de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, a apreciat că pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, este de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art.52 din Cod penal.
A arătat judecătorul fondului că inculpatul a comis fapta dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie în raport cu condamnarea de 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, b și d Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și 3 ani interdicție potrivit art.64 lit.a, b Cod penal prin sentința penală nr.567/13.10. 2000 a Tribunalului București rămasă definitivă prin decizia penală nr.1986/19.04.2001 a Curții Supreme de Justiție, pedeapsa aplicată în speță, impunându-se a fi executată în regim de detenție, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art.81 alin.1 lit.b Cod penal de aplicare a suspendării condiționate.
În opinia instanței de fond, oricum scopul pedepsei nu ar fi putut fi atins prin suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, la alegerea acesteia fiind valorificate suficient în favoarea sa circumstanțele reale și personale, așa încât valorizarea acestora și la individualizarea executării pedepsei nu ar permite atingerea scopului și funcției pedepsei.
D. urmare, s-a apreciat de către judecătorul fondului că, aplicând un regim sancționator prea blând, inclusiv în cadrul operațiunii de individualizare a executării pedepsei, prevenția specială și generală nu s-ar mai putea realiza.
Împotriva acestei sentințe, la data de 02 octombrie 2013, a declarat recurs inculpatul C. A., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază respectiva cale de atac.
La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității recursului formulat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr.166/21.05.2013, pronunțată de Judecătoria A., jud. Teleorman, în dosarul nr._, excepție ce a fost pusă de către instanță în discuția părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva chestiunii prealabile invocate de reprezentantul Ministerului Public, Curtea constată că recursul declarat de inculpatul C. A. este cu adevărat tardiv, având în vedere următoarele considerente:
Curtea reamintește că potrivit art.3853 cu referire la art.363 alin.3 din Codul de procedură penală, termenul de recurs este de 10 zile și curge de la pronunțarea hotărârii, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, iar pentru părțile care au lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În cazul de față, din examinarea dovezii de comunicare întocmite în cauză după pronunțarea sentinței penale nr.166/21.05.2013, a Judecătoriei A., rezultă că o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri i-a fost comunicată inculpatului C. A. la adresa de reședință confirmată de acesta, la data de 14.06.2013, astfel încât prin raportare la dispozițiile legale anterior evocate, termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea recursului s-a împlinit în ziua de 25 iunie 2013.
Cum recurentul inculpat C. A. a declarat recursul dedus judecății abia la data de 02 octombrie 2013, adică cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a acestei căi de atac, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1, lit.a Cod procedură penală, va respinge ca tardiv recursul formulat de acesta împotriva sentinței penale nr.166/21.05.2013, pronunțată de Judecătoria A., jud. Teleorman, în dosarul nr._ .
Deși, este adevărat că recursul dedus judecății a fost formulat în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei, inculpatul C. A. fiind încarcerat în executarea MEPI nr.213/2013 din 26.06.2013 emis în baza sentinței penale nr.166/21.05.2013, pronunțată de Judecătoria A. la data de 26.09.2013, totuși în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru calificarea acestei căi de atac drept recurs pest termen, conform art.3853 alin.2 rap. la art.365 Cod procedură penală, întrucât una dintre condițiile stipulate în cuprinsul acestor texte normative este acea ca recurentul să fi lipsit atât de la toate termenele de judecată, cât și de la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, or în cazul de față, inculpatul a fost prezent în fața primei instanțe la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2013, când a solicitat ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii simplificate bazată pe recunoașterea vinovăției,
În temeiul art.192 alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.a Cod de procedură penală respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul C. D. împotriva sentinței penale nr.166 din 31 mai 2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. C. M. C. R. G.
GREFIER,
G. A. I.
red./t.red.jud.C.C.
ex.2
red.jud.M.N.D.-Jud.A.
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
