Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Decizia nr. 1016/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1016/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 1016/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1016/A
Ședința publică din data de 17.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. C.
JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală reprezentat de procuror C. C..
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea apelurilor declarate P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE-D.I.I.C.O.T.-STRUCTURA CENTRALĂ și de inculpatul D. C. împotriva sentinței penale nr. 935 din data de 21.11.2013 pronunțată de Tribunalul București-secția I penală în dosarul nr._/3/2012*.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul-inculpat D. C., lipsă, avocat C. L. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu avocat M. E. C., cu delegație la dosar, lipsind intimații-părți vătămate P. R. Germania și E. O. - E. Nederland.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 421 alin. 2 lit. b Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii și rejudecând, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003. În temeiul art. 386 Cod procedură penală solicită schimbarea încadrării juridice a infracțiunii din art. 25 din Legea nr. 365/2002 în art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 având în vedere și recursul în interesul legii nr. 15/14.10.2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apreciază că sunt întrunite elementele constitutive al infracțiunii prevăzute de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 și solicită condamnarea inculpatului.
Cu privire la al doilea motiv de apel, respectiv individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, în raport de prevederile art. 72 Cod penal dar și al modalității de executare, apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, prejudiciul produs, nivelul ridicat de organizare al grupului infracțional, dimensiunea transfrontalieră a infracțiunilor și modalitățile multiple și elaborate de care s-a folosit inculpatul pentru atingerea scopului.
Apreciază că în mod greșit au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal întrucât nu este suficientă doar lipsa antecedentelor penale pentru reținerea acestor circumstanțe atenuante, aceasta reprezentând o stare de normalitate. De asemenea, consideră că nu a fost avută în vedere nici forma continuată a infracțiunilor săvârșite, reținute în sarcina inculpatului. Pentru aceste considerente, solicită aplicarea unor pedepse privative de libertate.
Apărătorul apelantului-inculpat solicită admiterea apelului declarat de inculpat, casarea hotărârii, reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul diminuării acesteia, având în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii și rolul inculpatului în săvârșirea acesteia.
Referitor la apelul declarat de P., solicită respingerea acestuia și să se aibă în vedere probatoriul din dosar, în sensul că nu există probe care să justifice, în mod concret, că au fost folosite acele dispozitive de skimming de către inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat având în vedere motivele invocate anterior.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.935 din 21.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală, în baza art. 334 C.proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații Buciuleac I., Buciuleac M. D., I. C., Buciuleac S. A., G. M. și D. C., după cum urmează:
- pentru inculpatul Buciuleac I. din infracțiunile prev. de art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 26 C.pen. rap. la art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul Buciuleac M. D. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, art. 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul G. M. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 25 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul I. C. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpata Buciuleac S. A. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul D. C. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul Buciuleac I. prin apărător ales de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
1. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. a fost achitat inculpatul Buciuleac I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen.
În baza art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. a fost condamnat inculpatul Buciuleac I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. a fost condamnat inculpatul Buciuleac I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct.2 lit. a C.p.
În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. a fost condamnat inculpatul Buciuleac I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. și art. 35 alin. 1 C.pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.
În baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 17.05.2012 la zi.
În baza art. 350 C.proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. a fost achitat inculpatul Buciuleac M. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul Buciuleac M. D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul Buciuleac M. D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct.2 lit. a C.p.
În baza art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul Buciuleac M. D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul Buciuleac M. D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. și art. 35 alin. 1 C.pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.
În baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 4.04.2013 la zi.
În baza art. 350 C.proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. a fost achitat pe inculpatul I. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul I. C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 24 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul I. C. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct.2 lit. a C.p.
În baza art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul I. C. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. și art. 35 alin. 1 C.pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.
În baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 18.10.2012 la zi.
În baza art. 350 C.proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. a fost achitată inculpata Buciuleac S. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 74 lit. a – 76 lit. c C.pen. a fost condamnată inculpata Buciuleac S. A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 76 alin. 3 C.pen. nu s-au aplicat inculpatei pedepse complementare.
În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 74 lit. a – 76 lit. d C.pen. a fost condamnată inculpata Buciuleac S. A. la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.
În baza art. 81 C.pen. și art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 350 C.proc.pen. a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpată.
5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. a fost achitat inculpatul G. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a – art. 76 lit. c C.pen. a fost condamnat inculpatul G. M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 74 lit. a – art. 76 lit. d C.pen. a fost condamnat inculpatul G. M. la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.
În baza art. 81 C.pen. și art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 350 C.proc.pen. a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat.
6. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. d C.proc.pen. a fost achitat inculpatul D. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 lit. a – art. 76 lit. c C.pen. a fost condamnat inculpatul D. C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 74 lit. a – art. 76 lit. c C.pen. a fost condamnat inculpatul D. C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 76 alin. 3 C.pen. nu s-au aplicat inculpatului pedepse complementare.
În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 74 lit. a – 76 lit. d C.pen. a fost condamnat inculpatul D. C. la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen. au fost contopite pedepsele menționate mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen.
În baza art. 81 C.pen. și art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 118 lit. e C.pen. s-a confiscat de la fiecare din inculpații Buciuleac M. D. și Buciuleac S. A. suma de 2.002,50 lei (contravaloarea unui laptop marca Sony).
În baza art. 118 lit. e C.pen. s-a confiscat de la inculpatul Buciuleac M. D. suma de 1.899 lei (contravaloarea unui televizor marca Samsung).
În baza art. 118 lit. e C.pen. s-a confiscat de la inculpatul Buciuleac M. D. suma de 3.300,48 lei și de la inculpatul I. C. suma de 1.500 lei.
S-a dispus confiscarea unui card V. inscripționat „Bank Austria Creditanstalt” și a dispozitivelor artizanale folosite la copierea cardurilor bancare atașate la dosarul cauzei.
În baza art. 346 C.proc.pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de E. Nederland B.V. – O. (cu sediul în Utrecht, BV, Postbus_ AH UTRECHT, Eendrachttlaan, 315 3526 LB Utrecht, O.) și a obligat în solidar pe inculpații Buciuleac M. D., Buciuleac I., I. C., G. M. și D. C. să achite părții civile E. Nederland B.V. – O. suma de 22.000 de euro daune materiale.
S-a constatat că partea vătămată P. – Germania nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. 2 C.proc.pen. fiecare din inculpații Buciuleac S. A., G. M. și Buciuleac I. au fost obligați la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare față de stat.
În baza art. 191 alin. 2 C.proc.pen. fiecare din inculpații Buciuleac M. D., I. C. și D. C. au fost obligați la plata sumei de 2.600 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul nr. 117/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T., au fost trimiși în judecată inculpații Buciuleac M. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., I. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. (ambii arestați în lipsă), G. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., Buciuleac S. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. și D. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a arătat, în esență, că în anii 2008-2009, inculpații Buciuleac M. D. și G. M. au constituit o grupare infracțională organizată la care au aderat ceilalți inculpați precum și alte persoane. De asemenea, în perioada 2008 – 2009, membrii grupării au comis la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale de culegere frauduloasă a datelor de identificare conținute de cărțile de credit pe banda magnetică, de contrafacere a instrumentelor de plată electronică, punere în circulație de carduri bancare falsificate, precum și utilizarea acestora la comercianți, cât și la retrageri frauduloase de numerar din bancomate. S-a reținut că o parte din aceste activități, respectiv montarea echipamentelor artizanale destinate contrafacerii cărților de credit au avut loc pe parcursul anului 2008 pe teritoriul Germaniei prin atacarea bancomatelor aparținând P., unde cititoarele de carduri au fost aplicate pe ușa de intrare în bancă iar camera video pentru copierea codului PIN a fost montată în senzorul de incendiu, și la începutul anului 2009 pe teritoriul Olandei prin atacarea ATM-urilor băncilor FORTIS. Utilizarea clonelor de card a fost efectuată pe teritoriul României în special pe raza municipiului București. În sarcina inculpaților s-a reținut un prejudiciu total de aproximativ 150.000 euro.
Situația de fapt prezentată în actul de sesizare a avut la bază următoarele mijloace de probă: procese-verbale de percheziție domiciliară și informatică, procese-verbale de filaj, procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de inculpați, înregistrări video ale camerelor de supraveghere amplasate la diverse bancomate și magazine din mun. București, declarații martori (angajați ai mai multor societăți comerciale din București), raport de constatare tehnico-științifică efectuat de S.R.I. – I.T.A., relații comunicate de unitățile bancare, acte procedurale efectuate de autoritățile judiciare olandeze, relații comunicate de autoritățile judiciare germane, declarațiile inculpaților, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor de care sunt acuzați, declarații ale persoanelor care au avut calitatea de învinuiți în cauză.
Prin sent.pen. nr. 891/16.10.2012 a Tribunalului București – Secția I Penală s-a constatat, în baza art. 300 alin. 2 C.proc.pen., neregularitatea actului de sesizare a instanței și s-a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. în vederea refacerii actului de sesizare.
În motivarea hotărârii s-a reținut, în esență, că inculpații au fost trimiși în judecată și pentru fapte care nu au făcut obiectul urmăririi penale, precum și că rechizitoriul nu conține descrierea faptică a unui număr important de infracțiuni reținute în sarcina inculpaților.
Prin dec.pen. nr. 2469/R/20.12.2012 a Curții de Apel București a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T., a fost casată în totalitate sent.pen. nr. 891/16.10.2012 a Tribunalului București – Secția I Penală și a fost trimisă cauza la prima instanță în vederea continuării judecății.
În motivarea deciziei s-a apreciat că prima instanță a extins obiectul verificării efectuate în baza art. 300 C.proc.pen. de la actul de sesizare a instanței la materialul probator pe care se întemeiază acesta, fără a efectua cercetarea judecătorească, pronunțând astfel o hotărâre nelegală. S-a reținut că actul de sesizare a instanței conține toate elementele obligatorii prevăzute de lege și nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea sa.
D. urmare, pe rolul Tribunalului București s-a format dosarul nr._/3/2012*.
De asemenea, prin rechizitoriul nr. 125/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T., înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală sub nr._/3/2012, a fost trimis în judecată în stare de arest inculpatul Buciuleac I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 din Legea 365/2002 și art. 26 rap. la art. 42 pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul Buiculeac I. împreună cu alte persoane, a aderat în anii 2008-2009 la grupul infracțional coordonat de inculpatul Buciuleac M. D. și, împreună cu alți membri ai acestuia, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, a pus la dispoziție date obținute fraudulos pentru activitatea grupului, a deținut echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronică și a ajutat la efectuarea unor acțiuni de acces ilicit la sisteme informatice prin încălcarea măsurilor de securitate în scopul obținerii de date informatice. S-a reținut că Buciuleac I. a participat la producerea unui prejudiciu de aproximativ 28.000 euro.
Situația de fapt prezentată în actul de sesizare a instanței a avut la bază, în esență, aceleași mijloace de probă administrate și cazul inculpaților Buciuleac M. D., I. C., G. M., Buciuleac S. A. și D. C..
La termenul din 1.03.2013 Tribunalul a dispus conexarea dosarului nr._/3/2012 al Tribunalului București la dosarul nr._/3/2012* al aceleiași instanțe pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2008 și începutul anului 2009, inculpații din prezenta cauză (cu excepția inculpatei Buciuleac S. A.) au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni informatice și fraude bancare. Grupul astfel format și-a desfășurat activitățile infracționale în special pe teritoriul Olandei, unde, la finalul anului 2008 și începutul anului 2009, membrii săi au instalat aparatură skimming pe aparate ATM aparținând în special Fortis Bank, reușind astfel să obțină datele de identificare a unui număr important de carduri aparținând unor cetățeni străini. Ulterior, datele astfel obținute au fost folosite de alți membri ai grupării (neidentificați) în vederea falsificării de carduri bancare și efectuării de extrageri frauduloase de numerar pe teritoriul României.
Separat de activitățile de pe teritoriul olandez, în perioada octombrie-noiembrie 2008, inculpații Buiculeac M. D., I. C. și Buciuleac S. A. au folosit, pe teritoriul României, carduri falsificate, efectuând extrageri de numerar și achiziționând produse de la diverși agenți economici.
- Folosirea de carduri falsificate pe teritoriul României în perioada iunie – noiembrie 2008.
La data de 23.10.2008, în jurul orei 8.30, inculpații Buciuleac M. D. și I. C. s-au deplasat la un aparat ATM aparținând Raiffeisen Bank – Agenția B. din București, unde au folosit mai multe carduri falsificate pentru extragerea de numerar. Astfel, în intervalul orar 8:26:48-8:29:13, la bancomatul RZBN 0732 aparținând unității bancare au fost efectuate un număr de 7 tranzacții frauduloase prin folosirea cardurilor cu numerele_044432,_1918027 și_6794393, extrăgându-se în total suma de 3.000 lei (doar de pe ultimul card, inculpații nereușind să extragă vreo sumă de bani de pe primele două carduri folosite, relații Raiffeisen Bank). Cardurile menționate aparțineau unor cetățeni germani, iar datele acestora fuseseră obținute în urma unor operațiuni de skimming efectuate la un bancomat P. din orașul R., Germania.
Activitatea inculpaților a fost surprinsă de camera de luat vederi a bancomatului respectiv. În faza de judecată, după prezentarea imaginilor video menționate, inculpații au negat că ei ar fi persoanele aflate în aceste imagini. D. urmare, instanța a dispus efectuarea unei expertize asupra acestor imagini pentru a se stabili dacă persoanele din cuprinsul lor sunt cei doi inculpați. Expertiza efectuată a stabilit că între persoanele din imagini și cei doi inculpați există un grad de asemănare de peste 90%.
Tot la data de 23.10.2008, inculpatul Buciuleac M. D., însoțit de încă o persoană neidentificată, s-a deplasat la hypermarketul Real V. din București de unde a achiziționat un televizor LCD marca Samsung în valoare de 1.899 lei și a încercat să mai achiziționeze încă un astfel de produs. La achiziționarea ambelor produse s-a folosit un card bancar falsificat, având numărul_5688091, și acesta aparținând unui cetățean german iar datele sale fiind obținute în urma aceleiași operațiuni skimming desfășurate în orașul R. din Germania în perioada septembrie-octombrie 2008.
Martorele I. P. M. și A. P., casiere în cadrul hypermarketului menționat, l-au recunoscut atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată pe inculpatul Buciuleac M. D. ca fiind una din cele două persoane care au efectuat tranzacțiile sus-menționate. Inculpatul nu a reușit să achiziționeze și cel de-al doilea televizor datorită vigilenței martorei I. P. M., care a observat că ultimele patru cifre ale cardului inscripționate pe chitanța emisă de aparatul POS erau diferite de cele inscripționate pe cardul folosit. Martora a precizat că la momentul când a adus la cunoștința celor două persoane problema intervenită, acestea au devenit agitate și au părăsit în grabă magazinul.
În aceeași zi, în jurul orei 12.00, la magazinul New Link din Calea Moșilor nr. 255, ., magazinul Sony Center), s-a încercat efectuarea unei tranzacții în valoare de 4.000 lei, folosindu-se din nou cardul cu nr._5688091. Martorii V. G. și Ponorașu O. L. au arătat că la data respectivă în magazin a intrat o persoană de sex masculin (pe care au identificat-o din planșe foto ca fiind inculpatul Buciuleac M. D.) care a dorit să cumpere un laptop în valoare de aproximativ 4.000 lei, însă nu a reușit să efectueze plata cu cardul folosit, probabil din lipsă de disponibil în cont.
Deoarece organele de cercetare penală se sesizaseră deja cu privire la tranzacțiile frauduloase expuse mai sus, lucrătorii de poliție s-au deplasat la magazinul Sony Center, atrăgând atenția celor doi martori ca, în situația în care persoana respectivă va reveni la magazin, să anunțe imediat organele judiciare.
La data de 17.11.2008, inculpatul Buciuleac M. D., însoțit de soția sa, inculpata Buciuleac S. A., a revenit în magazinul Sony Center și a achiziționat un laptop în valoare de 4.004,50 lei, folosind cardul cu nr._5995088, de asemenea falsificat și emis de o bancă din Germania (primele 6 cifre ale acestuia –_, numărul BIN – sunt identice cu cele ale celorlalte carduri falsificate folosite de inculpat în luna octombrie 2008). Deoarece martorii V. G. și Ponorașu O. L. l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care cu aproximativ o lună în urmă încercase să achiziționeze un alt laptop, au anunțat imediat organele de poliție, care au trecut la supravegherea celor doi inculpați.
Din procesul-verbal încheiat cu această ocazie rezultă că inculpații au mai încercat să achiziționeze produse în data respectivă de la magazinele Guess din zona Calea Moșilor și Diesel din zona B. Obor, folosind același card falsificat. În aceeași zi, inculpatul Buciuleac M. D., însoțit de un individ neidentificat, a mai încercat să cumpere alte produse din magazinul Miniblue, uzând din nou de cardul sus-menționat, însă tranzacția a eșuat din lipsa fondurilor (relații Bancpost).
Din datele comunicate de B.C.R. rezultă că în ziua de 17.11.2008 s-au efectuat și extrageri de numerar cu cardul respectiv, în sumă totală de 570 lei. B.R.D. a comunicat că același card a fost folosit la 17.11.2008 și la efectuarea unei plăți în valoare de 1.230,48 lei în magazinul Carrefour. Evident, și aceste extrageri și achiziții au fost efectuate tot de inculpatul Buciuleac M. D., singura persoană care putea folosi acest card în România la data respectivă.
Tribunalul a reținut că în cuprinsul rechizitoriului s-a menționat faptul că, sub coordonarea inculpatului Buciuleac M. D., membrii grupării au fost persoanele care în cursul anului 2008 au efectuat operațiunile de skimming din orașul R. din Germania și tot ei au fost persoanele responsabile de o fraudă totală de 115.859,40 euro, în urma falsificării cardurilor ale căror date au fost obținute în mod fraudulos. S-a ajuns la această concluzie datorită faptului că la extragerile de numerar și la achizițiile de bunuri descrise până la momentul de față în cuprinsul hotărârii au fost folosite carduri ale căror date au fost obținute în urma skimming-ului realizat în Germania în lunile septembrie-octombrie 2008.
Deși faptul că inculpații Buciuleac M. D., I. C. și Buciuleac S. A. au folosit pe teritoriul României carduri falsificate aparținând unor cetățeni germani, iar datele acestor carduri au fost obținute în mod fraudulos prin operațiunea de skimming din orașul R., poate constitui un indiciu în sensul că acești inculpați sau doar unii dintre ei ar fi fost implicați și în activitatea de obținere frauduloasă a datelor cardurilor respective, Tribunalul a apreciat că acest aspect, singur, este insuficient pentru a se putea reține în sarcina lor efectuarea operațiunii de skimming menționate sau falsificarea efectivă a cardurilor.
Practic, nu s-a dovedit decât faptul că la datele de 23.10.2008 și 17.11.2008 inculpații au folosit în București un număr de 5 carduri falsificate ale căror date fuseseră obținute fraudulos în orașul R.. Nu există nici o altă probă în sensul că vreunul din cei trei inculpați menționați ar fi folosit celelalte 73 de carduri ale căror date au fost copiate la P. R. (în total prin operațiunea de skimming au fost fraudate un număr de 78 de carduri) și nici că vreunul din aceștia ar fi fost implicat în tranzacții efectuate în C. sau Sibiu ori că ar fi efectuat tranzacții în valoare totală de 100.089,51 euro în mun. București. Probele administrate demonstrează că inculpații au obținut în urma extragerilor și achizițiilor efectuate o sumă totală de doar 10.704,48 lei, mult inferioară celei de 100.089,51 euro menționate în rechizitoriu. De altfel, chiar adunând toate sumele menționate în tabelele de la filele 28-36 din rechizitoriu (tranzacții presupus a fi fost realizate de inculpați în România) rezultă un total de aproximativ 35.000 lei, și acesta vădit inferior sumei de 100.089,51 euro.
D. urmare, Tribunalul nu a reținut în sarcina vreunuia dintre inculpați producerea prejudiciului total de 115.859,40 euro suferit de P. Germania în urma compromiterii bancomatelor acestei bănci din orașul R.. Oricum, trebuie observat că la tranzacțiile menționate mai sus nu au participat decât trei inculpați din cauza de față, nerezultând că numiții G. M. și D. C. ar fi fost implicați în vreun fel în activitățile ilicite expuse până la momentul de față.
- Activitățile infracționale desfășurate de inculpați în O. la finalul anului 2008 și începutul anului 2009.
În perioada 9.11.2008 – 10.01.2009, inculpații Buciuleac I., D. C., Buciuleac M. D., I. C. și G. M. s-au aflat pe teritoriul Olandei, unde au efectuat numeroase atacuri tip skimming asupra aparatelor ATM aparținând băncii Fortis. Aceștia au acționat în mod organizat, după un plan bine pus la punct, constituind un grup infracțional în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Astfel, la data de 9.01.2009, poliția olandeză a procedat la arestarea inculpaților Buciuleac I. și I. C. în localitatea Castricum. Organele de poliție fuseseră sesizate de lucrătorii băncii, care constataseră că pe unul din bancomate era instalată aparatură tip skimming. De asemenea, angajații unui bar din imediata apropiere au observat că în interiorul acestuia se aflau doi bărbați de origine est-europeană (cei doi inculpați) care urmărea cu mare atenție bancomatul și erau în mod vizibil nervoși.
La percheziția efectuată asupra inculpatului I., asupra sa a fost descoperit un card bancar falsificat inscripționat „Bank Austria Creditanstalt”. Audiați de poliția olandeză, cei doi inculpați au negat că ar fi implicați în atacuri tip skimming și au oferit explicații vădit contradictorii cu privire la prezența lor în O. (Buciuleac I. a arătat că a venit în O. să cumpere droguri și s-a întâlnit din întâmplare cu inculpatul I. la Castricum; I. C. a declarat că l-a întâlnit pe Buciuleac în Amsterdam în urmă cu trei zile, iar apoi l-a întâlnit din nou la Castricum; declarațiile ambilor inculpați sunt în mod vădit lapidare și necredibile).
După eliberarea inculpaților (13.01.2009), poliția olandeză a procedat la interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul Buciuleac I., din conținutul acestora rezultând cu claritate scopul deplasării celor doi inculpați pe teritoriul olandez: inculpatul afirmă „nu s-a găsit nimic la ei”, că a fost arestat „ca urmare a acelor lucruri pe care le fixează, știi tu ce”, adăugând „noroc că nu au găsit nimic la noi” și că „ei (alte persoane) au plasat”, iar „noi ar fi trebuit să ridicăm”.
Din imaginile înregistrate de camera de luat vederi a bancomatului a rezultat că aparatura skimming a fost plasată de inculpații Buciuleac M. D. și G. M., ceilalți doi inculpați asigurându-le paza (astfel cum reiese și din afirmațiile lui Buciuleac I. din cuprinsul interceptărilor).
Aparatura skimming instalată la bancomat a fost ridicată de autoritățile olandeze, iar constatarea tehnico-științifică efectuată de autoritățile române a stabilit că aceasta avea ca scop copierea datelor cardurilor bancare.
Abia după eliberarea de către organele judiciare olandeze a inculpaților I. C. și Buciuleac I., cercetările efectuate au stabilit amploarea activităților ilicite ale inculpaților din această țară (trebuie menționat că în perioada arestării celor doi inculpați nu s-a știut despre legăturile dintre aceștia și ceilalți membri ai grupului infracțional, iar autoritățile olandeze nu s-au aflat în posesia înregistrărilor video de la aparatele ATM).
La data de 4.01.2009, în localitatea Amstelveen au fost reținuți și eliberați în aceeași zi inculpații Buciuleac M. D. și G. M., precum și martorul A. R. D., cu toții suspectați de efectuarea unui atac tip skimming la un bancomat Fortis Bank.
Organele judiciare fuseseră sesizate de martorul M.Koppen, angajat la un bar din zonă, care a observat în datele de 3 și 4.01.2009 mai mulți bărbați de origine est-europeană care aveau un comportament suspect (se prefăceau că nu s-ar cunoaște, își telefonau unul altuia în timp ce se aflau în același local, se deplasau des în zona bancomatelor băncii Fortis situate în apropiere). De altfel, martorul i-a observat și ulterior, la 8.01.2009, pe unele din aceste persoane, anunțând și la acel moment poliția.
De asemenea, la 5.01.2009, la bancomat au fost depistate urme specifice atacului de tip skimming.
După vizionarea imaginilor surprinse de camera de luat vederi a bancomatului s-a constatat că pe acesta s-a instalat aparatură skimming, cu participarea inculpaților Buciuleac M. D., G. M., Buciuleac I., I. C. și D. C.. Trebuie menționat că în actele întocmite de autoritățile olandeze, D. C. este desemnat cu indicativul VE06-NN, deoarece la acel moment nu era cunoscută identitatea sa, stabilită abia de autoritățile judiciare române în urma expertizării unora din imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale aparatelor ATM (inclusiv în acest caz). D. urmare, toate referirile din actele autorităților olandeze la suspectul desemnat cu indicativul VE06-NN trebuie considerate a-l privi pe numitul D. C..
Constatarea tehnico-științifică efectuată în cauză a stabilit, la fel ca și autoritățile olandeze, că în imaginile surprinse de camera de luat vederi a bancomatului din Amstelveen în data de 4.01.2009 apar inculpații G. M., Buciuleac M. D. I. C. și Buciuleac I., respectiv inculpații G. M., I. C., Buciuleac M. D. și D. C. (în intervalul orar 15.09-15.14, pct. 5.4 al constatării, cu mențiunea că în mod greșit s-a menționat în raportul de constatare că proba video ar privi localitatea „Weghalen”; în fapt, proba vizează tot bancomatul din localitatea Amstelveen, după cum rezultă din inscripționarea suportului optic B5 – „weghalen Amstelveen”; în fapt, termenul olandez „weghalen” înseamnă „îndepărtare”, autoritățile olandeze referindu-se probabil la faptul că înregistrarea vizează momentul îndepărtării dispozitivului skimming de pe bancomatul din Amstelveen).
Ulterior s-a constatat că inculpații au mai fost surprinși și de alte camere de luat vederi ale unor bancomate de pe teritoriul Olandei, efectuând tot activități de skimming. S-a stabilit de asemenea că telefoanele inculpaților Buciuleac I. și I. C. (identificate prin .) s-au aflat în zona bancomatului din Amstelveen la data de 4.01.2009.
Totodată, organele judiciare olandeze au constatat că pe rola de înregistrare a bancomatului (logrol), în jurul orei la care a început atacul skimming (după instalarea aparaturii) apărea un număr (_80545) care nu aparținea unui card de plăți (numărul de cifre este mai mare decât în cazul unui astfel de card). După toate probabilitățile, numărul respectiv aparținea unui alt tip de dispozitiv conținând date magnetice, de ex. o legitimație client emisă de un centru comercial, fiind folosit de inculpați pe post de pointer (dispozitiv care este folosit în cazul atacurilor de tip skimming pentru a marca începutul activității și, în același timp, pentru a verifica dacă dispozitivul skimming funcționează corespunzător). Un alt argument în sprijinul faptului că numărul de card_80545 era aferent unui dispozitiv tip pointer este faptul că acesta apare în alte 4 cazuri de skimming pe teritoriul olandez în care au fost implicați inculpații din cauza de față (Leiden, 7.01.2009; Krimpen aan den Ijssel, 11.12.2008; Waddinxveen, 12.12.2008; Bergen 13.12.2008).
După punerea în libertate a inculpaților, investigațiile desfășurate de organele judiciare olandeze au stabilit implicarea acestora și în alte fapte de skimming pe teritoriul acestui stat.
Astfel, la data de 3.01.2009 a fost atacat un alt bancomat Fortis Bank, din localitatea Waddinxveen. Imaginile înregistrate de camera de luat vederi a bancomatului a stabilit că autorii acestuia au fost Buciuleac I., I. C., Buciuleac M. D. și G. M.. Aparatura a fost amplasată de inculpații Buciuleac M. D. și G. M. și ridicată de I. C., supravegheat de inculpatul Buciuleac I.. S-a constatat și că telefoanele inculpaților I. și Buciuleac I. s-au aflat în zona Waddinxveen la data respectivă.
De asemenea, la data de 7.01.2009, s-a amplasat aparatură skimming pe un bancomat Fortis Bank din localitatea Leiden. Autoritățile olandeze au stabilit că pe imaginile video surprinse de camera de luat vederi a bancomatului apar inculpații Buciuleac M. D., G. M. și I. C.. De asemenea, pe bancomat s-au găsit urme de adezivi, aspect care confirmă faptul că pe acesta a fost instalată aparatură skimming.
Și în acest caz a fost folosit ca pointer dispozitivul cu nr._80545. Din nou s-a constatat că telefoanele inculpaților Buciuleac I. și I. C. s-au aflat în zona Leiden la acel moment.
La data de 10.01.2009, a fost plasată aparatură skimming pe un alt bancomat al Fortis Bank din localitatea Almere. Pe imaginile video surprinse de camera de luat vederi a bancomatului autoritățile olandeze l-au observat pe inculpatul Buciuleac M. D. însoțit de o persoană necunoscută (care îi asigură paza) instalând un dispozitiv de tip skimming. Ulterior, altă persoană, neidentificată, a ridicat aparatura instalată pe bancomat.
În data de 9.12.2008, a fost amplasată aparatură skimming pe un bancomat Fortis Bank din localitatea Waddinxveen. Autoritățile olandeze au stabilit că în imaginile surprinse de camera de luat vederi a bancomatului apare inculpatul D. C.. Din nou s-a stabilit că telefoanele mobile ale inculpatului Buciuleac I. s-au aflat în zona Waddinxveen la momentul amplasării aparaturii skimming. În aceste condiții (prezența telefoanelor mobile ale inculpatului în zonă, prezența inculpatului D.), este extrem de probabil ca inculpatul Buciuleac I. să fi participat și la atacul asupra acestui bancomat.
În data de 11.12.2008 a fost amplasată aparatură skimming de două persoane necunoscute pe un alt bancomat Fortis Bank din localitatea Krimpen aan den Ijssel. S-a constatat din nou prezența cardului pointer folosit de inculpați și în cazul altor atacuri tip skimming în O., iar telefoanele mobile ale inculpatului Buciuleac I. s-au aflat în zonă la data respectivă. Raportat la aceste aspecte, Tribunalul a apreciat că inculpatul Buciuleac I. a participat și la activitatea infracțională din 11.12.2008.
La data de 12.12.2008 a fost amplasată aparatură skimming pe un bancomat Fortis Bank din localitatea Waddinxveen. Autoritățile olandeze au identificat în imaginile surprinse de camera de luat vederi a bancomatului pe inculpatul D. C.. Din nou, telefoanele mobile ale inculpatului Buciuleac I. s-au aflat în zona unde a avut loc activitatea infracțională, iar cardul pointer cu nr._80545 folosit de inculpați și în cazul altor atacuri tip skimming în O. apare ca înregistrat pe rola de înregistrare a bancomatului, elemente care duc la concluzia că inculpatul Buciuleac I. a participat și la acest atac de tip skimming.
La data de 13.12.2008 a fost amplasată aparatură skimming pe un bancomat Fortis Bank din localitatea Bergen. S-a constatat din nou prezența cardului pointer folosit de inculpați și în cazul altor atacuri tip skimming în O., iar telefoanele mobile ale inculpatului Buciuleac I. s-au aflat în zonă la data respectivă. Raportat la aceste aspecte, Tribunalul a apreciat că inculpatul Buciuleac I. a participat și la activitatea infracțională din 13.12.2008.
La data de 14.12.2008 a fost amplasată aparatură skimming pe un bancomat Fortis Bank din localitatea Haarlem de către trei persoane neidentificate, dar a căror prezență a fost constatată și în cazul altor atacuri de tip skimming prezentate în cuprinsul hotărârii. Aparatura a fost descoperită de un martor care a anunțat organele de poliție. Din nou, telefoanele mobile ale inculpatului Buciuleac I. au fost identificate în zonă la data respectivă.
Separat de aceste fapte, anchetate de autoritățile olandeze, reprezentanții E. Nederland B.V. – O., societate care reprezintă băncile comerciale olandeze în materia fraudelor bancare, a sesizat și alte atacuri de tip skimming desfășurate pe teritoriul olandez la sfârșitul anului 2008, între care cele din localitățile Vlaardingen în perioada 7-9.11.2008 și Hoorn în data de 9.11.2008. Deoarece organelor judiciare române le-au fost înaintate imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale celor două bancomate în data de 9.11.2008, s-a realizat o constatare tehnico-științifică pentru a se stabili dacă inculpații apar în aceste imagini. S-a putut stabili cu certitudine că inculpatul D. C. apare în ambele înregistrări, iar alte persoane care sunt surprinse în imagini pot fi inculpații Buciuleac I., Buciuleac M. D. și G. M.. Din conținutul raportului de constatare rezultă însă că această identificare nu este certă, iar instanța a constatat, la rândul său, pe baza fotografiilor reproduse în cuprinsul raportului menționat că nu este clar dacă inculpații menționați apar în aceste imagini. D. urmare, nu s-a reținut decât participarea inculpatului D. la aceste două fapte.
De altfel, participarea lui D. C. la aceste infracțiuni fusese constatată și de autoritățile olandeze, care, după cum s-a arătat deja, la acel moment nu îl identificaseră pe acesta, folosind în ceea ce îl privește indicativul VE06-NN.
De asemenea, după întoarcerea în România, inculpații au purtat între ei diverse convorbiri telefonice, care au fost interceptate de organele judiciare. Dintre acestea, trebuie menționată conversația din data de 16.01.2009, purtată între Buciuleac I. și G. M., din conținutul căreia rezultă cu claritate implicarea celor doi inculpați în infracțiuni de tipul celor deja descrise în cuprinsul hotărârii. Practic, în cuprinsul acesteia, inculpatul Buciuleac își manifestă dezamăgirea față de faptul că nu a reușit să ridice decât suma de 3.200 lei de la un bancomat, iar alte carduri folosite i-au fost refuzate.
Și celelalte convorbiri interceptate nu fac altceva decât să confirme preocupările pe linie infracțională ale inculpaților, precum și intenția acestora de a continua activitățile ilicite, care de altfel s-au materializat în cazul inculpaților Buciuleac I. și I. C. în arestări ale acestora pe teritoriul altor state pentru fapte asemănătoare.
Dincolo de aspectele deja menționate, Tribunalul a reținut, ca elemente care fac legătura între faptele descrise mai sus, modul cvasi-identic de operare (instalare de aparatură skimming cu folosirea de carduri pointer, urmată de ridicarea acesteia, în general de alte persoane decât cele care au instalat-o), prezența acelorași persoane la locul faptelor (în general 4-5, unele din acestea identificate ca fiind inculpații din prezenta cauză, altele neidentificate nici la momentul de față), extrageri de numerar efectuate pe teritoriul României la scurt timp după finalizarea operațiunilor de obținere frauduloasă a datelor.
Aceste elemente, coroborate cu prezența a cel puțin unuia din inculpați în toate localitățile în care au avut loc operațiuni de skimming duc la concluzia că toate faptele descrise la punctul 2 al hotărârii au fost comise de grupul infracțional din care făceau parte inculpații.
Sub aspectul apărărilor inculpaților, Tribunalul a avut în vedere că, alături de declarațiile date în O. de inculpații Buciuleac I. și I. C. (expuse deja anterior), inculpații Buciuleac M. D., Buciuleac I., G. M. și D. C. au fost audiați și de organele judiciare române.
Nici unul dintre inculpați nu a recunoscut implicarea în activitățile de skimming din O., cu toții afirmând că s-au deplasat pe teritoriul acestui stat în alte scopuri (interes de serviciu,ca șofer de tir în cazul inc. D.; pentru a achiziționa o mașină, inc. Buciuleac M. D. și G. M.; în scop turistic, inc. Buciuleac I.). Declarațiile acestora sunt însă contrazise de probele administrate în cauză, astfel cum au fost deja prezentate, probe care demonstrează că deplasarea inculpaților în O. s-a făcut în scopul săvârșirii de infracțiuni.
Instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații Buciuleac I., Buciuleac M. D., I. C., Buciuleac S. A., G. M. și D. C., astfel cum s-a solicitat de către Ministerul Public și s-a pus în discuție de către instanța de judecată la termenul din 11.10.2013:
- pentru inculpatul Buciuleac I. din infracțiunile prev. de art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 26 C.pen. rap. la art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul Buciuleac M. D. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, art. 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul G. M. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 25 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul I. C. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpata Buciuleac S. A. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- pentru inculpatul D. C. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
A fost respinsă formulată de inculpatul Buciuleac I. prin apărător ales de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Tribunalul a reținut că, fapta inculpaților Buciuleac M. D., Buciuleac I., I. C., G. M. și D. C., care în perioada noiembrie 2008 – ianuarie 2009, alături de alte persoane neidentificate, au constituit un grup infracțional organizat specializat în comiterea de infracțiuni informatice și fraude bancare atât în România cât și în străinătate, realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin.1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003.
Alături de elementele deja expuse cu privire la grupul format de inculpați, Tribunalul a apreciat că nivelul ridicat de organizare al acestuia rezultă din însăși modul de comitere al infracțiunilor pe teritoriul olandez. Inculpații au acționat întotdeauna după un plan bine pus la punct, s-au orientat către un anumit tip de bancomate, aparținând aceleiași bănci comerciale și și-au luat măsuri de precauție (schimbarea frecventă a telefoanelor mobile, încercarea de a părea că nu se cunosc între ei, participarea mai multor inculpați la fiecare amplasare și ridicare a aparaturii skimming etc.).
De asemenea, gruparea a beneficiat și de aportul a numeroase alte persoane, deoarece, în afară de membrii grupării surprinși de camerele de luat vederi ale bancomatelor și încă neidentificați (cel puțin trei), alți membri ai grupului au asigurat falsificarea urgentă a datelor de identificare a cardurilor obținute de inculpați și au procedat într-un timp foarte scurt la efectuarea de extrageri de numerar pe teritoriul României. Rezultă așadar că în cadrul grupului exista o împărțire clară a rolurilor, inculpații din cauza de față executând activitățile de skimming și de punere în circulație a instrumentelor de plată falsificate, iar alte persoane realizând partea cu caracter tehnic, constând în falsificarea efectivă a instrumentelor de plată și producerea dispozitivelor de skimming.
Nu se poate face abstracție nici de împrejurarea că gruparea a avut ramificații și pe teritoriul Italiei, cardul falsificat identificat asupra inculpatului I. C. de poliția olandeză având inscripționate pe banda magnetică datele unei bănci italiene, iar inculpatul Buciuleac I. fiind arestat după comiterea infracțiunilor din cauza de față pe teritoriul Ungariei, pentru fapte identice, având însă ca obiect tot carduri emise de bănci din Italia.
Raportat la cele arătate, nu se poate pune problema ca grupul format de inculpați și alte persoane neidentificate să nu aibă caracter organizat în sensul art. 7 și art. 2 lit. a din Legea nr. 39/2003.
În cazul inculpatului Buciuleac I., prima instanță a reținut că sunt incidente și disp. art. 37 lit. b C.pen. privind recidiva postexecutorie, primul termen al acesteia fiind reprezentat de numeroasele condamnări la pedeapsa închisorii suferite de acest inculpat începând cu anul 2002 și până în prezent (inculpatul a fost liberat condiționat la 5.06.2007 cu un rest de 485 de zile din executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, fișă cazier, f.83 dos. nr._/3/2012).
Instanța nu a reținut și participarea inculpatei Buciuleac S. A. la grupul infracțional organizat sus-menționat. Probele administrate în cauză și expuse în cazul acestei inculpate la punctul 1 al hotărârii duc la concluzia că Buciuleac S. A. a fost, în calitate de soție a lui Buciuleac M. D. și fiică a lui Buciuleac I., doar un beneficiar al sumelor de bani obținute de inculpați prin comiterea de infracțiuni informatice. Evident, aceasta era la curent cu activitățile infracționale ale rudelor sale, însă nu rezultă că aceasta ar fi fost un membru activ al grupării, care să aibă un anumit rol determinat sau atribuții precise în cadrul acțiunilor ilicite ale grupului.
Tribunalul a constatat că faptele inculpatului Buciuleac M. D., care în datele de 23.10.2008 și 17.11.2008, în București, a folosit carduri falsificate aparținând unor cetățeni străini efectuând extrageri frauduloase de numerar și achiziționând diverse produse de la comercianți, iar în perioada 3.01.2009 – 10.01.2009, pe teritoriul Olandei, a instalat pe mai multe aparate ATM aparținând Fortis Bank (în orașele Amstelveen, Waddinxveen, Almere, Leiden) dispozitive artizanale în scopul obținerii în mod fraudulos a datelor de identificare ale cardurilor bancare, transmițând apoi aceste date unor persoane neidentificate pentru ca acestea să procedeze la falsificarea cardurilor și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase realizează elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. 1 și 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen..
Instanța a reținut că operațiunile de skimming realizate de inculpat pe teritoriul olandez reprezintă în același timp acte materiale de complicitate la infracțiunile de falsificare a instrumentelor electronice de plată, punere în circulație a instrumentelor electronice de plată falsificate și efectuare de operațiuni financiare frauduloase, deoarece copierea ilicită a datelor de identificare a cardurilor bancare din O. s-a făcut tocmai pentru ca aceste instrumente de plată să fie falsificate și folosite în mod ilegal. Practic, fără activitatea inculpatului de obținere a acestor date, operațiunile subsecvente de falsificare a instrumentelor electronice de plată, punere în circulație a acestora și efectuare de operațiuni financiare frauduloase ar fi fost imposibile.
Totodată, activitățile ilicite ale inculpatului din lunile octombrie și noiembrie 2008 de pe teritoriul României au fost săvârșite în cadrul aceleiași rezoluții infracționale care a stat și la baza comiterii infracțiunilor de pe teritoriul olandez. Probele administrate demonstrează că inculpatul luase hotărârea de a-și asigura în totalitate mijloacele de existență prin comiterea de infracțiuni implicând instrumente electronice de plată și, în punând în aplicare această hotărâre, a săvârșit acte materiale ale infracțiunilor prev. de art. 25 și 27 din Legea 365/2002 atât în calitate de autor (în România), cât și în calitate de complice (în O.). De asemenea, unele acte materiale intrând în componența infracțiunilor continuate menționate au rămas în faza de tentativă (încercările de a extrage sume de bani sau de a efectua plăți care au fost refuzate de aparatele ATM), iar altele au fost duse la bun sfârșit, realizând forma consumată a acestor fapte.
Tribunalul a reținut că faptele inculpatului Buciuleac I., care în perioada 9.12.2008 – 9.01.2008, pe teritoriul Olandei (în orașele Castricum, Amstelveen, Waddinxveen, Leiden, Krimpen aan den Ijssel, Bergen, Haarlem), a contribuit la instalarea pe mai multe aparate ATM aparținând Fortis Bank a unor dispozitive artizanale în scopul obținerii în mod fraudulos a datelor de identificare ale cardurilor bancare (prin asigurarea pazei, supravegherea locului faptei, recuperarea dispozitivelor) realizează elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 42 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Și în cazul acestui inculpat, activitățile de skimming săvârșite în O. reprezintă în același timp acte de complicitate la infracțiunile de falsificare a instrumentelor electronice de plată și punere în circulație a instrumentelor electronice de plată falsificate, pentru aceleași motive ca și în cazul coinculpatului Buciuleac M. D..
Faptele inculpatului I. C., care la data de 23.10.2008, în București, a folosit carduri falsificate aparținând unor cetățeni străini, efectuând extrageri frauduloase de numerar de la aparate ATM, în perioada 3.01.2009 – 7.01.2009, pe teritoriul Olandei (în orașele Leiden, Waddinxveen, Amstelveen, Castricum), a participat la instalarea pe mai multe aparate ATM aparținând Fortis Bank a unor dispozitive artizanale în scopul obținerii în mod fraudulos a datelor de identificare ale cardurilor bancare, iar la data de 9.01.2013, pe teritoriul Olandei, a deținut un card bancar falsificat, descoperit asupra sa de poliția olandeză, realizează elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. 1 și 2 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., și art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Tribunalul a reținut că aspectele evidențiate cu ocazia încadrării juridice a faptelor inculpatului Buciuleac M. D. în ce privește forma infracțiunilor continuate reținute în sarcina inculpatului și a actelor materiale care le compun, au deplină aplicabilitate și în cazul acestui inculpat.
Faptele inculpatului G. M., care în perioada 3.01.2009 – 7.01.2009, pe teritoriul Olandei (în orașele Amstelveen, Waddinxveen, Leiden), a participat la instalarea pe mai multe aparate ATM aparținând Fortis Bank a unor dispozitive artizanale în scopul obținerii în mod fraudulos a datelor de identificare ale cardurilor bancare realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., aflată în concurs real cu infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 deja menționată anterior.
Faptele inculpatului D. C., care în perioada 9.11.2008 – 4.01.2009, pe teritoriul Olandei (în orașele Amstelveen, Waddinxveen, Hoorn, Vlaardingen), a participat la instalarea pe mai multe aparate ATM aparținând Fortis Bank a unor dispozitive artizanale în scopul obținerii în mod fraudulos a datelor de identificare ale cardurilor bancare realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Și în cazul acestui inculpat au aplicabilitate aspectele prezentate cu ocazia tratării situației inculpatului Buciuleac M. D..
Faptele inculpatei Buciuleac S. A., care la data de 17.11.2008, în București, s-a deplasat împreună cu numitul Buciuleac M. D., soțul său, la mai multe societăți comerciale (magazinul Sony Center, magazinul Guess), unde acesta din urmă a achiziționat sau a încercat să achiziționeze produse, folosind carduri falsificate aparținând unor cetățeni străini întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 26 C.pen. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
În opinia Tribunalului, inculpata nu putea crede că instrumentele de plată folosite de soțul său ar aparține realmente acestuia, în contextul în care numitul Buciuleac M. D. nu avea vreo sursă licită de venituri, convorbirile telefonice interceptate conturează ideea că inculpata avea cunoștință despre activitățile ilicite ale soțului și tatălui său, iar acesta a mai fost reținută și cercetată în anul 2006 pentru fapte identice.
Tribunalul nu a reținut în sarcina nici unuia dintre inculpații Buciuleac M. D., G. M., Buciuleac I., G. M. sau I. C. săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., anume fabricarea sau deținerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
În acest sens, rechizitoriul și actele de urmărire penală nu precizează ce fel de echipamente de acest tip ar fi deținut vreunul din inculpați și nici pe parcursul cercetării judecătorești nu s-a putut lămuri acest aspect. Astfel, perchezițiile efectuate la locuințele inculpaților și perchezițiile informatice realizate în cauză nu au putut identifica echipamente de natură a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică sau echipamente care să fi fost folosite în concret în acest scop.
În ipoteza în care parchetul a considerat că dispozitivele artizanale plasate pe aparatele ATM din O. ar constitui echipamente de natură a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică (variante cea mai probabilă, în lipsa unei precizări exprese), Tribunalul a atras atenția că dispozitivele menționate nu servesc la falsificarea instrumentelor de plată, ci doar la copierea frauduloasă a datelor de identificare a cardurilor, ele nefiind apte, indiferent de modul în care ar fi folosite, să servească la falsificarea unui card bancar.
La fel, nici cardul descoperit asupra inculpatului I. C. de poliția olandeză nu reprezintă un echipament de natură a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, ci un instrument de plată deja falsificat, produsul finit al infracțiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică.
Totodată, atâta timp cât este dovedit faptul că gruparea infracțională era compusă din mai multe persoane decât cele identificate până în prezent, iar inculpații din cauza de față reprezintă doar ramura grupării specializată „în munca de teren”, adică cei care instalau dispozitivele skimming la bancomate și efectuau extrageri de numerar și achiziții de bunuri (evident, partea cea mai riscantă a activității infracționale), rezultă că persoane neidentificate până în prezent s-au ocupat de „partea tehnică” a acțiunilor ilicite, adică fabricarea dispozitivelor artizanale destinate skimming-ului, falsificarea efectivă a instrumentelor de plată și, implicit, deținerea echipamentelor necesare în acest scop. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că, la momentul când inculpații realizau acțiunile de skimming de pe teritoriul olandez, în România erau deja efectuate extrageri frauduloase de numerar, folosindu-se datele de identificare ale cardurilor obținute de aceștia. De altfel, acest tip de împărțire a sarcinilor este elementul specific al grupării infracționale căreia i-au aparținut inculpații, element care a îngreunat semnificativ și munca organelor de anchetă.
La individualizarea pedepseloraplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 72 C.pen., faptele reținute în sarcina acestora au caracter grav, instanța având în vedere sub acest aspect prejudiciul important provocat mai multor bănci comerciale, nivelul ridicat de organizare a grupului infracțional, dimensiunea transfrontalieră a acestuia. Trebuie de asemenea observată calitatea de recidivist a inculpatului Buciuleac I., care până la momentul de față a suferit un număr de 4 condamnări la pedeapsa închisorii. Tribunalul a reținut și că, ulterior săvârșirii faptelor care fac obiectul cauzei de față, inculpații Buciuleac I. și I. C. s-au implicat în noi fapte penale, ambii fiind arestați preventiv pe teritoriul altor state, Buciuleac I. în Ungaria, iar I. C. în Statele Unite ale Americii. De asemenea, cei doi inculpați menționați, alături de inculpatul Buciuleac M. D., s-au sustras perioade lungi de timp de la mandatele de arestare care fuseseră emise în ceea ce îi privește. Nici unul dintre inculpații Buciuleac I., Buciuleac M. D. și I. C. nu au locuri de muncă și nici mijloace licite de a-și câștiga cele necesare traiului. În ce îi privește pe ceilalți inculpați, Tribunalul a constatat că, ulterior săvârșirii infracțiunilor mai sus descrise, aceștia nu au mai încălcat legea penală, iar inculpatul D. C. are o stare de sănătate extrem de precară. De asemenea, niciunul dintre inculpați, cu excepția lui Buciuleac I., nu a mai suferit anterior condamnări.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIICOT, respectiv inculpații Buciuleac M. D., I. C., Buciuleac I., G. M., Buciuleac S. A. și D. C..
Prin motivele de apel depuse la dosar( pag. 19-32) și susținute de reprezentantul Parchetului cu ocazia dezbaterilor, în esență, s-a criticat soluția primei instanțe, sub următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie:
- greșita achitare, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C. pr. pen., a inculpaților Buciuleac M. D., Buciuleac I., I. C., G. M. și D. C., pentru săvârșirea infr. prev. de art.25 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen.;
Cu privire la această critică s-a arătat că, în condițiile în care instanța de fond a apreciat că deținerea de echipamente de skimming sunt greșit încadrate în dispozițiile art.25 din Legea nr.365/2002, soluția corectă era de schimbare a încadrării juridice, conform recursului în interesul legii pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care arată că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003.
- greșita achitare, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C. pr. pen., a inculpatei Buciuleac S. A. pentru săvârșirea infr. prev. de art.7 alin.1 și 2 raportat la art.2 lit.b pct.18 din Legea nr.39/2003;
- greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, raportat la prevederile art.72 C. pen., pentru toți inculpații, și a modalității de executare pentru inculpații G. M., D. C. și Buciuleac S. A..
Inculpații I. C., Buciuleac I. și Buciuleac S. A. au solicitat achitarea, în baza art. 16 lit. c Cod procedură penală, considerând că nu există probe din care să rezulte că au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
În subsidiar, inculpații I. C. și Buciuleac I. au solicitat reducerea pedepselor, I. considerând că îndeplinește condițiile pentru aplicarea art. 81 sau art. 861 din C. pen.1969.
Critica inculpatului Buciuleac M. D. a vizat individualizarea judiciară a pedepselor, solicitând reducerea cuantumului acestora ,având în vedere recunoașterea faptelor și lipsa antecedentelor penale.
Inculpatul D. C. a solicitat reducerea cuantumului pedepselor, ținând seama de gradul mai redus de implicare pe care l-a avut în activitatea infracțională.
Prin decizia penală nr. 688/28.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a fost admis apelul declarat de P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIICOT, cu privire la inculpații Buciuleac M. D., I. C., Buciuleac I., G. M. și Buciuleac S. A., prin aceeași decizie fiind respinse apelurile declarate de inculpații Buciuleac M. D., I. C., Buciuleac I., și Buciuleac S. A., luându-se act de retragerea apelului formulat de inculpatul G. M..
Având în vedere lipsa dovezii de îndeplinire a procedurii de citare a inculpatului Dorofei C. la adresa din Italia, pentru a se evita prelungirea, în mod nerezonabil, a duratei de soluționare a procesului față de ceilalți inculpați, în temeiul art. 46 Cod procedură penală, Curtea a dispus disjungerea cauzei cu privire la apelurile formulate de apelantul-inculpat D. C. și de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. cu privire la acesta, constituindu-se dosarul nr._ .
Curtea, verificând sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelantul D. C. și de parchet, în temeiul art. 417 alin. (2) N.C. proc. pen. –constată următoarele:
Referitor la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D. C., din materialul probator administrat în cauză rezultă indubitabil vinovăția acestuia, concluziile pertinente ale judecătorului fondului cu privire la situația de fapt, încadrarea juridică și participația acestui inculpat fiind pe larg expuse în considerentele sentinței, pe care Curtea și le însușește în întregime, nefiind astfel cazul de a le mai relua.
Prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului D. C. cât și a modalității de executare, ținând seama de natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, circumstanțele personale ale inculpatului și gradul de implicare în activitatea infracțională, astfel că, în privința acestui aspect, critica formulată de parchet este nefondată.
În mod eronat s-a dispus însă achitarea inculpatului D. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.25 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen..
Într-adevăr, dispozitivele artizanale plasate pe aparatele ATM din O. nu servesc la falsificarea instrumentelor de plată, ci doar la copierea frauduloasă a datelor de identificare a cardurilor, însă aceste activități constituie acte pregătitoare în vederea săvârșirii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzute de art. 42 din Legea nr.161/2003, care în considerarea gradului mare de pericol social pe care îl prezintă, prin ele însele, au determinat incriminarea din art.46 alin.2 din aceeași lege, în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin decizia nr. 15/2013.
Întrucât instanța este sesizată cu situația de fapt și nu cu încadrarea juridică dată de parchet faptelor reținute în sarcina unui inculpat, Curtea apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969, în infracțiunea prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969.
Având în vedere criteriile anterior expuse cu privire la individualizarea celorlalte pedepse, pentru săvârșirea acestei infracțiuni va aplica inculpatului D. C. o pedeapsă de 6 luni închisoare, Curtea însușindu-și argumentele primei instanțe în privința reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a C. pen. 1969.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal privind aplicarea legii mai favorabile:
Prin decizia nr. 265/06.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Așadar, având în vedere succesiunea în timp a legii (. Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, la data de 01.02.2014), în prezenta cauză Curtea va determina legea penală mai favorabilă prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii mai favorabile și, în final, aplicarea acesteia în ansamblu.
Analizând comparativ și punctual instituțiile de drept penal aplicabile în cauză( infracțiune continuată, concurs de infracțiuni, tratament sancționator), se observă că dispozițiile prevăzute de Codul penal din 1969, în ansamblu, sunt mai favorabile.
Așadar, în temeiul art.421 pct.2 lit.a C. pr. pen., Curtea va admite apelul declarat de P., va desființa, în parte, sentința atacată și rejudecând, conform art.386 C. pr. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul D. C., din infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969, în infracțiunea prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969.
În temeiul art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969, art. 74 lit. a și art. 76 lit. d din C. pen. 1969, va condamna pe inculpatul D. C. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului D. C., în următoarele pedepse componente:
- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit c din C. pen. 1969;
- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 24 al. 1,2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969 și art. 74 lit. a și art. 76lit c din C. pen. 1969;
- 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969 și art. 74 lit. a și art. 76 lit d din C. pen. 1969.
Conform art. 33 lit. a și art.34 lit. b C. pen. 1969, va contopi aceste pedepse, aplicând inculpatului D. C. pedeapsa mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71 din C. pen. 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b din C. pen. 1969.
În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Curtea apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de acordare a suspendării condiționate a pedepsei, conform art.81 C. pen. 1969, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul are aptitudinea de a înțelege caracterul de avertisment al condamnării, scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea acesteia.
Așadar, în baza art.81, art.82 C. pen. 1969, va suspenda condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani ce reprezintă termen de încercare.
Conform art.71 alin.5 C. pen. 1969, pe durata suspendării executării pedepsei principale, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C. pen. 1969.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen. Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. C..
În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de câte 1600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului din oficiu, de 400 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite apelul declarat de P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT, împotriva sentinței penale nr. 935/21.11.2013 pronunțate de Tribunalul București, Secția I Penală.
Desființează, în parte, sentința atacată și rejudecând:
Conform art. 5 alin.1 din Codul penal:
În baza art. 386 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul D. C., din infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969, în infracțiunea prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969.
În temeiul art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969, art. 74 lit. a și art. 76 lit. d din C. pen. 1969, condamnă pe inculpatul D. C. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului D. C., în următoarele pedepse componente:
- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit c din C. pen. 1969;
- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 24 al. 1,2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969 și art. 74 lit. a și art. 76lit c din C. pen. 1969;
- 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 26 din C. pen. 1969 rap. la art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2 din C. pen. 1969 și art. 74 lit. a și art. 76 lit d din C. pen. 1969.
Conform art. 33 lit. a și art.34 lit. b C. pen. 1969, contopește aceste pedepse, aplicând inculpatului D. C. pedeapsa mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71 din C. pen. 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b din C. pen. 1969.
În baza art.81, art.82 C. pen. 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani ce reprezintă termen de încercare.
Conform art.71 alin.5 C. pen. 1969, pe durata suspendării executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C. pen. 1969.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. C..
Obligă inculpatul la plata sumei de câte 1600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului din oficiu, de 400 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. C. ConstantinescuViorica C.
GREFIER,
E. L. N.
Red. L.C.C.
Dact. A.L.
T. București – S.I. – jud.: V. V.I.
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de Apel... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








