Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 219/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 219/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 219/C
Ședința publică din data de 9 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. M.
GREFIER: L. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul A. R. C. împotriva încheierii din data de 22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ 4*.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat A. R. C. personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat G. O., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul instanței de fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat A. R. C., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate, precizând că inculpatul a fost acuzat și, ulterior, trimis în judecată, pentru faptul că la data de 03.10.2013 a încercat să vândă cantitatea de 50 g grame cocaină unor persoane din Municipiul București. În acest sens, apreciază că probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual nu este de natură să demonstreze acea presupunere rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
De asemenea, arată că la acea dată inculpatul a mers să cumpere droguri de la acele persoane, coinculpați în cauză și cunoscuți ca fiind vânzători de droguri și nu să vândă acea cantitate de droguri. Astfel, arată că pe parcursul arestului preventiv, de 8 luni de zile apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, cu atât mai mult cu cât, consideră că sunt pe deplin îndeplinite condițiile prev. de art. 242 alin. 2 Cod procedură penală.
Totodată, precizează că deși, judecătorul fondului putea să observe că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune înlocuirea, în mod constant a respins această cerere. Consideră că măsura arestului la domiciliu poate fi luată și analizând circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, conduita procesuală a inculpatului, apreciază că scopul prevăzut de art. 202 Cod procedură penală poate fi atins și prin luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive.
De asemenea, consideră că toate probele au fost readministrate în fața instanței de judecată, iar proba pe care s-a bazat acuzarea a fost declarația martorului T. M. I., a cărui declarație se află la fila 38 din dosarul de fond. Precizează că acest martor a declarat în fața procurorilor împrejurarea că la o anumită dată s-a întâlnit cu inculpatul, căreia i-a solicitat să îl pună în legătură cu o persoană, căreia inculpatul să-i vândă droguri. Văzând acea declarație, constată că în fața instanței de fond martorul a declarat că la acel moment a fost supus unor presiuni extreme și că la momentul de referință, inculpatul i-a solicitat să-i găsească o persoană pentru a cumpăra droguri și nu pentru a vinde.
O altă probă la care s-a referit P. este acel cântar electronic cu urme de cocaină, găsit la domiciliu inculpatului, însă precizează că, în condițiile în care, vânzătorii de droguri diminuează cantitățile de droguri supuse vânzării, inculpatul nu făcea altceva decât să își cântărească cantitatea de cocaină cumpărată.
Mai mult, apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, în condițiile în care, probele au fost readministrate în totalitate la instanța de fond, iar inculpatul nu mai poate influența desfășurarea procesului penal, cu atât mai mult cu cât, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au raportat strict la pericolul generic al faptei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca nefondată, a contestației astfel formulată, apreciind că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventive, având în vedere dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală. În acest sens, arată că, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, dar și a conduitei procesuale ale inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii din prezenta cauză, cauza fiind încă în cursul cercetării judecătorești, o măsură mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Solicită să se rețină infracțiunea săvârșită, inclusiv antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin sentința penală nr. 473/13.06.2012, definitivă prin decizia penală nr. 1121/1.04.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, apreciază că prin lăsarea inculpatului în stare de libertate acesta ar putea să-și reia activitatea infracțională.
De asemenea, consideră că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, sens în care, face trimitere la declarația martorului T., a coinculpatului B. N. A.,care a precizat că în jurul datei de 2.03.2013 s-a întâlnit cu inculpatul A. R. în incinta Petrom, s-a urcat la el în mașină, iar acesta i-a dat cantitatea de 50 grame cocaină, pe care inculpatul B. i-a dat-o numitului F., primind sumele de 2700 euro, respectiv 1500 lei, care urmau să fie remise inculpatului A.. Față de toate aceste considerente, pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat A. R., având cuvântul în replică, precizează că declarațiile celor doi inculpați au venit ca urmare a târgului încheiat între aceștia și P.. Arată că s-a mers pe o recunoaștere neconformă cu realitatea, întrucât li s-a promis că vor beneficia de o suspendare.
Contestatorul-inculpat A. R. C., având ultimul cuvânt, arată că are 32 de ani, lucrează de la 19 ani, este căsătorit, are doi copii minori, a fost administrator al unei firme la Curtea de Argeș, studia dreptul și avea grijă de filiala unui partid. Precizează că regretă că a consumat droguri și dorește să fie înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, pentru a se putea ocupa de familia sa. Recunoaște că a greșit.
CURTEA,
Prin încheierea de la data de 22.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală a fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpatul A. R. C. arestat în baza MAP nr. 248/UP/04 10 2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cpp a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 ron cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, la termenul din data de 22.04.2014, inculpatul A. R. C. a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura provizorie a arestării la domiciliu.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat că cererea formulată de inculpat este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul 1518/D/P/2013 emis la data de 18.11.2013 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul A. R. C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă post condamnatorie, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A. R. C. prin actul de sesizare faptul că la data de 03.10.2013 a vândut împreună cu inculpatul B. N. A., cantitatea de 49,93 grame de C. cu suma de 2700 euro și 1350 lei inculpatului Ț. F..
Prin încheierile anterioare, înainte de modificarea Codului de Procedură Penală, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 300 ind. 2 C.p.p rap la art. 160 ind b C.p.p., menținându-se măsura arestării preventive a inculpatului constându-se că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin si impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în vederea realizării în bune condiții a scopului procesului penal.
De asemenea, s-a procedat la verificarea măsurii arestării preventive si după . noului Cod de procedură penală, care în dispozițiile art. 362 alin. 2 C.p.p. prevăd „ în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive, procedând, potrivit disp. art. 208 C.p.p.
Astfel la termenul din data de 20.02.2014, instanța a constatat legalitatea si temeinicia măsuri arestării preventive și a menținut starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală „ măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.p.p.”
Totodată, potrivit disp. art. 202 alin. 1 C.p.p. „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.
De asemenea, potrivit art. 202 alin.3 C.p.p. prevede că „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
În lumina acestor dispoziții, instanța a considerat că în cauză există suficiente indicii temeinice, că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, acestea rezultând din proces-verbal de sesizare din oficiu; procese - verbale de constatare; proces verbal prindere în flagrant; procese verbale percheziție domiciliară; procese - verbale de percheziții corporale; rapoarte de constatare tehnico – științifică nr._/18.10.2013,_/25.07.2013,_/18.10.2013,_/18.10.2013,_/17.10.2013 și_/18.10.2013; dovezi predare seriile H nr._/28.10.2013, nr._/01.08.2013, nr._/28.10.2013, nr._/28.10.2013, nr._/28.10.2013 și nr._/28.10.2013; declarații martori Z. M. A., D. A., G. E. D., T. M. I., Celcan S. și I. A. M.; declarațiile coinculpaților Ț. F., B. N. A., S. D. Ș. care relevă modalitatea în care l-au cunoscut pe inculpatul A. R. C., acesta din urmă fiind cel care le-a prezentat o persoană cunoscută sub numele de „Alexei” în vederea cumpărării de cocaină, toate aceste probe se află în dosarul de urmărire penală, care a justificat luarea măsurii și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat. De menționat declarația coinculpatului B. N. A. în care relevă că în jurul datei de 02.03.2013 s-a întâlnit cu inculpatul A. R. în incinta Petrom, s-a urcat la el în mașină, iar acesta i-a dat cantitatea de 50 de grame de cocaină, pe care inculpatul B., la rândul său, a dat-o numitului F., primind în schimb sumele de 2700 de euro și 1500 de lei, care urmau să fie remise inculpatului A...
Totodată, Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 223 al.2 C.p.p., întrucât inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000, faptă sancționată de lege cu pedeapsa închisorii ale cărei limite se situează între 5 și 12 ani închisoare și există probe certe din care rezultă că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol.
Starea de pericol pentru ordinea publică rezidă atât în încriminarea faptei realizată de legiuitor și care sancționează această infracțiune cu limite cuprinse între 5 și 12 ani închisoare dar și în modalitatea de comitere, împreună cu alți inculpați, precum și în circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, presupusa faptă de trafic de droguri pentru care a fost trimis în judecată fiind săvârșită de acesta, în stare de recidivă, aceasta fiind atrasă de o condamnare la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, în conformitate cu disp. art. 86 ind 1 din vechiul Cod penal.
Tribunalul apreciază că măsura arestării preventive este în continuare proporțională cu gravitatea acuzației și că la acest moment procesual nu se impune înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai blândă cum este măsura arestării la domiciliu.
Împotriva încheierii a formulat contestație inculpatul A. R. C., arătând în esență că nu există probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, iar durata arestării preventive este ridicată față de circumstanțele personale ale inculpatului.
Examinând încheierea penală raportat la motivele invocate de inculpat, Curtea constată că este nefondată contestația formulată de acesta.
Apărările invocate de inculpat nu pot fi luate în considerare la acest moment procesual, deoarece pe de o parte constituie în mare parte apărări de fond, iar pe de altă parte la acest moment procesual subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive inclusiv sub aspectul existenței probelor din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, Tribunalul reținând în acest sens procesele - verbale de constatare; proces verbal prindere în flagrant; procese verbale percheziție domiciliară; procese - verbale de percheziții corporale; rapoarte de constatare tehnico – științifică nr._/18.10.2013,_/25.07.2013,_/18.10.2013,_/18.10.2013,_/17.10.2013 și_/18.10.2013; dovezi predare seriile H nr._/28.10.2013, nr._/01.08.2013, nr._/28.10.2013, nr._/28.10.2013, nr._/28.10.2013 și nr._/28.10.2013; declarațiile martorilor Z. M. A., D. A., G. E. D., T. M. I., Celcan S. și I. A. M.; declarațiile coinculpaților Ț. F., B. N. A., S. D. Ș. care relevă modalitatea în care l-au cunoscut pe inculpatul A. R. C., acesta din urmă fiind cel care le-a prezentat o persoană cunoscută sub numele de „Alexei” în vederea cumpărării de cocaină, declarația coinculpatului B. N. A. în care arată că în jurul datei de 02.03.2013 s-a întâlnit cu inculpatul A. R. în incinta Petrom, s-a urcat la el în mașină, iar acesta i-a dat cantitatea de 50 de grame de cocaină, pe care inculpatul B., la rândul său, a dat-o numitului F., primind în schimb sumele de 2700 de euro și 1500 de lei, care urmau să fie remise inculpatului A..
De altfel, inculpatul A. nu contestă prezența sa la data și ora reținute în rechizitoriu, împreună cu coinculpații menționați, însă susține că intenția sa a fost de a cumpăra droguri, iar nu de a vinde; acest aspect nu poate fi analizat la acest moment procesual întrucât constituie o apărare de fond ce se impune a fi analizată de instanța de judecată cu ocazia deliberării în fondul cauzei; pe de altă parte afirmațiile sale sunt contrazise de declarațiile coinculpaților audiați în cauză.
Mai mult decât atât, la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului a fost găsit un cântar electronic cu urme de cocaină, obiect deținut de regulă de persoanele care comercializează droguri.
Deși inculpatul invocă dispozițiile art. 242 C.p.p., se constată că argumentele expuse în dezvoltarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sunt în realitate cele invocate în fața judecătorului de drepturi și libertăți care a soluționat propunerea de arestare preventivă, respectiv neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 223 al.2 și art. 202 C.p.p., în concret lipsa probelor din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa și circumstanțele personale favorabile.
Or, dispozițiile art. 242 C.p.p. sunt aplicabile în măsura în care a intervenit un element de noutate de la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a menținut anterior măsura arestării preventive.
Inculpatul nu a indicat în motivele expuse nici un element de noutate, nicio modificare a condițiilor cerute de lege pentru măsura arestării preventive, dezvoltând practic argumente referitoare la îndeplinirea cerințelor art. 223 al.2 și art. 202 C.p.p. și formulând apărări de fond și își susține nevinovăția.
Potrivit art. 242 al.2 C.p.p. măsura preventivă se înlocuiește cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 al. 1 C.p.p.
Or, pentru a solicita înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu inculpatul ar trebui să considere el însuși că sunt îndeplinite cerințele pentru luarea acestei din urmă măsuri, inclusiv existența probelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat; în realitate, poziția procesuală a inculpatului este una de nerecunoaștere a faptelor pentru care este cercetat și de contestare a existenței oricărei probe ori a oricărui indiciu temeinic din care să rezulte o asemenea presupunere rezonabilă, în consecință de contestare a îndeplinirii cerințelor art. 202 al.1 C.p.p. de luare a unei măsuri preventive.
De asemenea, pentru a se dispune măsura arestului la domiciliu este necesar, conform art. 218 C.p.p., să fie îndeplinite cerințele art. 223 C.p.p., adică exact acelea contestate de inculpat, iar luarea acestei măsuri să fie necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prev. la art. 202 al. 1 C.p.p.
În aceste condiții, se constată că nu există nici un temei legal pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive potrivit art. 242 C.p.p.
De asemenea, Tribunalul analizând cererea formulată prin raportat la dispozițiile art. 202 C.p.p., care reglementează scopul măsurilor preventive, a apreciat în mod corect că la acest moment procesual în raport de circumstanțele săvârșirii faptei si cele personale ale inculpatului, de conduita sa procesuală, scopul procesului penal nu se poate realiza prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă – măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculpatului – trafic de droguri de mare risc - și este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, chiar în condițiile în care inculpatul a învederat că are o familie organizată și înainte de arestarea sa preventivă avea un loc de muncă.
De altfel circumstanțele personale ale inculpatului, constând în existența unei familii organizate, a unui loc de muncă înainte de arestarea sa preventivă nu sunt argumente suficiente pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive, în condițiile în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, infracțiune de o gravitate deosebită; în plus s–a reținut că inculpatul se afla în stare de recidivă la momentul comiterii presupusei fapte, atrasă de condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Cât privește durata arestării preventive, de 8 luni, aceasta este rezonabilă atât față de complexitatea cauzei, numărul inculpaților și al martorilor ce se impune a fi audiați, cât și față de natura infracțiunii pentru care inculpatul este trimis în judecată.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 206 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul A. R. C. împotriva încheierii din data de 22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul A. R. C. împotriva încheierii din data de 22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. L. B.
Red. RM
2 ex/12.06.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
