Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 639/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 639/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 639/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.639/A
Ședința publică din data de 16.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. B.
JUDECĂTOR: S. C.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol, se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul G. G. împotriva sentinței penale nr. 83/17.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra apelurilor au avut loc în data de 12.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea a stabilit termen de pronunțare la data de 16.05.2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată:
Prin sentința penală nr. 83/17.03.2014 pronunțată de Judecătoria A. s-a dispus, în baza art. 193 alin. (2) N.C.pen. cu aplicarea art. 5 N.C.pen., a art. 375 alin. (1) și (2) rap. la art. 396 alin. (10) N.C.proc.pen., condamnarea inculpatului G. G. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (faptă din 29.06.2013).
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) N.C.P.. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) N.C.P.., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 81 C.pen. de la 1968 rap. la art. 5 C.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 9 luni închisoare, stabilindu-se, conform art. 82 C.pen. de la 1968, un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
În temeiul art. 404 alin. (3) C.proc.pen., s-a pus în vedere inculpatului că, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, se vor aplica dispozițiile art. 83 C.pen. de la 1968, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. de la 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 404 alin. (4) N.C.proc.pen., s-a constatat că inculpatul a fost judecat în stare de libertate.
În baza art. 397 alin. (1) N.C.proc.pen. rap. la art. 1349 N.C.civ., față de disp. art. 25 alin. (1) N.C.proc.pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. G. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.500 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit (8.500 lei – prejudiciu material și 10.000 lei – prejudiciu moral).
În baza art. 397 alin. (1) N.C.proc.pen. rap. la art. 1349 N.C.civ., față de disp. art. 23 alin. (2) și art. 25 alin. (1) N.C.proc.pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență A. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.678,95 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 397 alin. (1) N.C.proc.pen. rap. la art. 1.349 N.C.civ., față de disp. art. 23 alin. (2) și art. 25 alin. (1) N.C.proc.pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Ambulanță Teleorman și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.651 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 274 alin. (1) N.C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 276 alin. (1) N.C.proc.pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă S. M. G. a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în seara de 29.06.2013, în jurul orelor 19.00, inculpatul G. G., împreună cu martorii G. A. D. - soția sa și C. G. - cumnatul său, s-au deplasat cu căruța în extravilanul satului Orbeasca de Sus, pentru a vedea cultura de porumb ce-i aparține. Inculpatul a observat că, lângă terenul său cultivat cu porumb, pășunau mai multe ovine aflate în supravegherea părții vătămate S. M. G..
Astfel cum a rezultat din declarația persoanei vătămate, inculpatul a coborât din căruță având în mână un băț ce îl folosea la mânarea calului și a mers la partea vătămată S. M. G., pentru a discuta cu el să nu intre cu animalele în cultura sa de porumb, acesta din urmă fiind o persoană cunoscută pentru acest lucru.
Partea vătămată S. M. G. a refuzat să discute cu inculpatul și a fugit spre adăpostul animalelor de unde a ieșit cu o furcă la G. G., aflat în urmărirea părții vătămate. Văzând acest lucru, inculpatul G. G. a luat un lemn din gardul ce împrejmuia adăpostul animalelor și a lovit-o pe partea vătămată de 2-3 ori, potrivit susținerilor inculpatului, peste antebrațul drept, după care a plecat. În urma loviturilor aplicate de inculpat, partea vătămată a căzut la sol, pierzându-și cunoștința.
Partea vătămată a fost transportată, cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență A., unde a fost internată în perioada 29.06.-09.07.2013, cu diagnosticul: „fractură 1/3 distală, radius și cubitus drept”.
La data de 10.07.2013, părții vătămate S. M. G., i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 518/C/1211, care a atestat că leziunile produse, prin lovire cu corp dur, pot data din 29.06.2013 și necesită pentru vindecare un număr de 50-55 zile îngrijiri medicale.
Instanța a constatat că inculpatul a recunoscut, în esență, comiterea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății prezentei cauze.
Totodată, în mod corect s-a reținut de către organele de urmărire penală faptul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (2) C.pen de la 1968. Din declarația martorului ocular Z. G. A., a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată peste brațul drept, mai înainte ca acesta să fie atacat.
În drept, fapta inculpatului G. G. care, în seara de 29.06.2013, în extravilanul satului Orbeasca de Sus, a lovit cu un lemn în zona antebrațului drept pe partea vătămată S. M. G., provocându-i leziuni care au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C.pen. de la 1968, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Instanța a constatat că aceeași faptă săvârșită de inculpat are o nouă calificare juridică potrivit noului Cod penal, respectiv întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C.pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 5 alin. (1) C.pen., ,,în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.’’
Făcând aplicarea in concreto a legii penale mai favorabile, instanța a constatat că este mai favorabilă pentru inculpat noua lege penală, cu privire la natura pedepsei prevăzute de lege, respectiv există și posibilitatea aplicării pedepsei amenzii penale.
De asemenea, instanța a constatat că nu există vreun caz dintre cele prevăzute de art. 16 C.proc.pen. care să constituie impedimente la exercitarea acțiunii penale.
Cu privire la individualizarea pedepsei, raportat la numărul de 50-55 de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate, instanța a constatat că se impune orientarea către o pedeapsă cu închisoarea.
A avut în vedere, în acest sens, limitele speciale ale pedepsei reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării art. 375 și 396 alin. (10) C.proc.pen., gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului, care era în vârstă de 40 de ani, fără ocupație, la data săvârșirii faptei era necunoscut cu antecedente penale, precum și înscrisurile în circumstanțiere depuse de inculpat la data de 10.03.2014, în sensul că a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii și că acesta este apreciat în comunitate.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special redus, de 9 luni închisoare, este proporțională cu gravitatea faptei deduse judecății și suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv reglementat de art. 74 C.pen.
Față de atitudinea inculpatului, ce dovedește o nesocotire a valorilor sociale apărate de legea penală, în baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) N.C.pen., instanța a interzis exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata minimă prevăzută de lege, respectiv 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Sub aspectul modalității de executare, instanța a apreciat că simpla condamnare a inculpatului implică pentru acesta o constrângere și poate conduce la reeducarea sa prin ea însăși, scopul pedepsei de prevenire a săvârșirii de infracțiuni putând fi asigurat chiar fără executare, întrucât pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru a îl determina pe inculpat sa nu mai comită pe viitor alte infracțiuni.
La stabilirea modalității de executare a pedepsei, instanța a avut în vedere că aceasta reprezintă o instituție autonomă de drept penal, deci supusă unei analize distincte, potrivit art. 5 C.pen., în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, a constatat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, ,,pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.”
Prin urmare, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, având în vedere lipsa antecedentelor penale și persoana acestuia, mediul carceral putând avea o influență negativă asupra situației viitoare a inculpatului, doar cu ocazia unei prime condamnări acesta putând beneficia de suspendarea condiționată a executării pedepsei și de șansa de a se reintegra în societate și fără privarea de libertate.
Având în vedere că aplicarea instituției autonome de drept penal a suspendării condiționate a executării pedepsei se răsfrânge asupra tuturor instituțiilor legate de aceasta, indiferent de legea penală care a stat la baza aplicării pedepsei – principale și accesorii, în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.
Pe latură civilă, s-a apreciat că fapta inculpatului a produs părții civile un prejudiciu moral constând în durerea și suferința fizică resimțite ca urmare a leziunilor produse, persoana vătămată necesitând pentru vindecare un număr ridicat de zile de îngrijiri medicale, astfel că prejudiciul se impune a fi reparat prin obligarea inculpatului la plata daunelor morale, evaluate la suma de 10.000 lei.
De asemenea, instanța a constatat că daunele materiale solicitate de partea civilă au fost dovedite parțial, prin administrarea probei testimoniale cu martorul O. F.. Astfel, acesta a arătat că partea vătămată a stat mult timp în spital și a cheltuit suma de 5.000 lei pentru tije, șuruburi și medicamente. Totodată, partea civilă a efectuat tratament și acasă, timp în care nu a putut să meargă la muncă, a mers la pansat în fiecare zi și, în afară de banii cheltuiți la spital, a mai cheltuit încă 3.000-4.000 lei.
Prin urmare, s-a admis în parte acțiunea civilă sub aspectul daunelor materiale, respectiv pentru suma de 8.500 lei, dovedită prin probatoriul administrat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul G. G., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor scrise de apel, Ministerul Public a criticat soluția instanței sub aspectul greșitei suspendări a executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 65 – art. 66 lit. a, b C.pen. Făcând trimitere la dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, procurorul a apreciat că nu se pot stabili, pe criteriul instituțiilor autonome, pedepsele complementare potrivit legii noi, iar pedepsele accesorii potrivit legii vechi, impunându-se, sub acest ultim aspect, aplicarea dispozițiilor art. 63 din noul Cod penal.
În cursul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a reformulat motivele de apel, solicitând, în esență, calificarea faptei conform art. 181 din Codul penal din 1969, înlăturarea pedepsei complementare și menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Inculpatul G. G. a criticat soluția dispusă exclusiv pe latură civilă, apreciind că daunele materiale acordate părții civile nu au fost probate.
În ședința publică din data de 12.05.2014, inculpatul-apelant a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiză medico-legală, probe pe care Curtea le-a respins ca neutile, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de dezbateri.
La aceeași dată, s-a procedat la ascultarea nemijlocită a apelantului-inculpat.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea apreciază fondate ambele apeluri, în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:
Soluționarea cauzei în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 3201 alin. 1, 2, 3 din Codul de procedură penală din 1968, inculpatul G. G. declarând, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare și solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Situația de fapt reținută de către instanța de fond nu a făcut obiect de critică în cel de-al doilea grad de jurisdicție, Curtea însăși constatând, în virtutea efectului integral devolutiv al căii de atac declarate, temeinicia hotărârii din această perspectivă.
Probatoriul confirmă neîndoielnic că, în seara de 29.06.2013, pe fondul unor discuții contradictorii legate de pășunatul caprinelor supravegheate de partea civilă S. M. G., inculpatul G. G. l-a lovit pe acesta din urmă cu un lemn în zona brațului drept, provocându-i fracturi ale oaselor antebrațului, ce au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
Declarația apelantului de recunoaștere a faptei, dată în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. din 1968, se coroborează cu împrejurările ce rezultă din declarațiile persoanei vătămate și din probatoriul testimonial, amplu și judicios analizat în hotărârea primei instanțe.
*****
În contextul intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a prevederilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestuia, Curtea constată că, la data de 01.02.2014, a fost abrogat Codul penal sub imperiul căruia inculpatul-apelant a comis fapta dedusă judecății.
Faptele comise sunt incriminate însă și de legea nouă, având corespondent în dispozițiile art. 193 alin. 2 C.pen.
Devin astfel aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 C.pen., potrivit cărora în cazul în care, de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei, se succed în timp cel puțin două legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În determinarea legii penale mai favorabile, Curtea reține, cu valoare de principiu, că „aplicarea legii mai favorabile” înseamnă identificarea și valorificarea unei singure legi, în exclusivitate, care permite, în cazul concret, aplicarea unei pedepse mai mici ori a unui tratament sancționator în ansamblu mai puțin restrictiv.
Contrar aprecierii primei instanțe, această interpretare este singura conformă exigențelor principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție și interpretării obligatorii date conceptului de ”lege penală mai favorabilă” în jurisprudența imperativă a Curții Constituționale.
Instanța de contencios constituțional a subliniat constant că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile….vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (a se vedea mutatis mutandis deciziile nr. 1470/08.11.2011 și nr. 1483/08.11.2011).
O abordare similară se constată și în recenta decizie interpretativă a Curții Constituționale (nepublicată încă în Monitorul Oficial), care, la data de 06.05.2014, a statuat că ”dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Din această perspectivă, în determinarea legii penale mai favorabile în cazul concret al inculpatului G. G., instanța de fond trebuia să efectueze o analiză comparativă globală a tuturor normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situația apelantului-inculpat – respectiv cele referitoare la condițiile de tragere la răspundere penală, la condițiile de incriminare, la criteriul sancțiunii principale, dar și la pedepsele accesorii/complementare ori la formele de individualizare a executării pedepsei principale.
În urma acestui proces de evaluare, Curtea constată că legea veche (în ansamblul său) este mai favorabilă deoarece permite, prin instituirea unor limite speciale de pedeapsă asemănătoare, dar printr-un regim mult mai permisiv al mijloacelor de individualizare a executării, aplicarea unui tratament sancționator mai puțin restrictiv în cazul inculpatului G. G..
Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal din 1969 pentru fapta de vătămare corporală, incriminată de art. 181, sunt echivalente celor prevăzute de art. 193 alin. 2 din legea nouă, încadrându-se între minimul de 6 luni închisoare și maximul de 5 ani închisoare. Chiar dacă Codul penal în vigoare permite, ca alternativă, și aplicarea pedepsei amenzii, o atare împrejurare este lipsită de concludență în identificarea concretă a legii mai favorabile, cât timp instanța de fond nu a optat pentru o atare sancțiune alternativă, iar, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, Curtea apreciază temeinică această opțiune.
Prin urmare, cum criteriul sancțiunii principale nu permite, prin el însuși, decelarea legii penale mai favorabile, instanța de fond avea posibilitatea de a recurge la criteriile subsidiare, referitoare la conținutul și condițiile de aplicare a pedepselor accesorii ori complementare, precum și la mijloacele de individualizare a executării sancțiunilor principale.
Din perspectiva acestor ultime criterii, Codul penal din 1969 cuprinde dispoziții mult mai favorabile raportat la noua legislație în materie.
Numărul drepturilor al căror exercițiu putea fi interzis în condițiile art. 64 – art. 71 ori art. 65 din legea anterioară este mai redus decât cel regăsit, în prezent, în dispozițiile art. 66 alin. 1 C.pen. În plus, Codul penal în vigoare nu mai condiționează aplicarea pedepsei complementare de stabilirea pedepsei închisorii pe o durată anume determinată, ci permite aplicarea acestei pedepse indiferent de felul ori durata sancțiunii principale. Acest element conferă legii vechi - care condiționa aplicarea pedepsei complementare de stabilirea unei pedepse de minim 2 ani închisoare – un caracter pronunțat favorabil sub aspectul analizat.
Și cel de-al doilea criteriu subsidiar, referitor la formele de individualizare a executării pedepsei, permite caracterizarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 și urm. C.pen. din 1969, ca fiind, în ansamblu, mai favorabilă față de cea a amânării aplicării pedepsei, introdusă prin noul cod. Condițiile în care se poate dispune amânarea sunt mult mai restrictive decât cele ce permiteau suspendarea condiționată, după cum supunerea condamnatului unor măsuri de supraveghere și obligații pe durata termenului de încercare al amânării imprimă un pronunțat caracter restrictiv acestei instituții, în contrast cu forma reglementată de art. 81 C.pen. din 1969, care nu implica astfel de limitări pe durata suspendării.
Determinând astfel, în speță, legea penală mai favorabilă și raportându-se la toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969, Curtea apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea, ușor superioară minimului special prevăzut de art. 181 C.pen. din 1969, este necesară pentru a se asigura realizarea funcțiilor coercitivă și educativă ale sancțiunii.
Gravitatea concretă a faptei este moderată, având în vedere circumstanțele particulare în care s-a produs lovirea părții civile, mijloacele calificate folosite de inculpat pentru agresarea victimei și urmările grave produse, concretizate în fracturi ale oaselor antebrațului drept, ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Chiar dacă circumstanțele personale ale inculpatului-apelant sunt favorabile (acesta fiind o persoană fără antecedente penale, percepută pozitiv în comunitate), evaluarea periculozității sale implică în mod necesar și raportarea la potențialul de agresivitate relevat de modul concret de exercitare a actelor de violență. Lovirea repetată a victimei cu un obiect contondent, motivată exclusiv de neînțelegeri privind locul de pășunat, reprezintă un indicator al tendinței inculpatului G. G. de a adopta o conduită violentă, de care nu se poate face abstracție în procesul de alegere a sancțiunii adecvate.
Din această perspectivă, pedeapsa de 9 luni închisoare a fost judicios individualizată și nu se impune reducerea sa suplimentară.
Conduita procesuală a inculpatului-apelant, caracterizată de prezentarea în fața organelor judiciare și asumarea consecințelor faptei sale, precum și datele personale favorabile anterior menționate legitimează aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, soluția dispusă sub acest aspect fiind temeinică.
În planul pedepselor accesorii, efectul incidenței art. 5 C.pen. și al caracterizării legii vechi ca fiind mai favorabilă este acela al individualizării acestei sancțiuni în conformitate cu exigențele art. 71 și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul suspendării executării sale pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate. Prin urmare, desființând parțial sentința, Curtea va interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și pe cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, menținând însă aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969.
În raport de prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, condițiile de aplicare a pedepsei complementare trebuie evaluate în contextul dispozițiilor Codului penal anterior, ceea ce înseamnă că, raportat la durata de 9 luni a pedepsei închisorii aplicate în cauză, stabilirea unei pedepse complementare ar contraveni exigențelor art. 65 din acel cod.
Sub aspectul laturii civile, Curtea apreciază fondate susținerile apelantului G. G..
Partea civilă S. M. G. nu a prezentat un minimum de probe certe, de natură a permite stabilirea naturii prejudiciului material pretins și cuantificarea valorii despăgubirilor ce ar permite, în mod real, acoperirea acestuia.
Conform mențiunilor încheierii din data de 20.01.2014, suma de 15.000 lei, pretinsă cu titlu de daune materiale de către partea civilă, ar reprezenta contravaloarea tratamentului, a hranei suplimentare și a altor cheltuieli aferente îngrijirilor medicale și recuperării.
Martorul O. F. a arătat că partea civilă a efectuat cheltuieli de 5000 lei pentru șuruburi, tije și medicamente, neputându-se ridica “trei zile din pat”, deoarece “a avut nevoie permanent de însoțitor”. Totodată, a susținut că, pentru tratamentul de acasă, partea civilă a mers “la pansat” în fiecare zi și a cheltuit, în plus, 3000-4000 lei.
Susținerile martorului sunt însă singulare în ansamblul materialului probator. Din examinarea actelor medicale eliberate de Spitalul Județean de Urgență A. și a certificatului medico-legal din data de 10.07.2013 rezultă că partea civilă a fost spitalizată o durată de 10 zile, interval în care a beneficiat de medicamente, materiale sanitare și hrană asigurate de unitatea sanitară. La dosar nu există vreun înscris (chitanță sau rețetă) din care să rezulte că, pe perioada spitalizării, S. M. G. a fost nevoit să procure din fonduri proprii medicamente suplimentare, după cum nu se constată nici date că, ulterior externării, acesta s-ar fi prezentat timp de mai multe zile “la pansat” ori ar fi efectuat cheltuieli la nivelul de aproximativ 4000 lei pretins de martor.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 1387 C.civ., în caz de vătămare a integrității corporale, despăgubirea trebuie să cuprindă echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit, cheltuieli de îngrijiri medicale, cheltuieli determinate de sporirea nevoilor de viață, precum și orice alte prejudicii materiale. Deși Curtea admite că fracturarea antebrațului drept a cauzat părții discomfort și impotență funcțională temporară a membrului afectat, sumele avansate de către martor sunt totuși disproporționate raportat la urmările reale ale faptei și, în absența oricăror altor probe care să le coroboreze, cel puțin parțial, susținerile sale sunt insuficiente pentru a fundamenta probator determinarea prejudiciului material la nivelul cert al sumei de 8500 lei.
Daunele morale acordate intimatului sunt însă justificate de numărul mare de zile de îngrirjiri medicale necesar pentru vindecare și de dificultățile resimțite ca urmare a imposibilității folosirii normale a brațului drept, astfel încât acordarea lor la nivelul sumei de 10.000 lei este întemeiată.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul G. G., va desființa în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:
În aplicarea art.5 C.pen, în baza art.181 alin.1 C.pen din 1969 cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul G. G. la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art.71 din Codul penal din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și lit.b C.pen din 1969.
Va menține aplicarea dispozițiilor art.81, art.82, art.71 alin.5 din Codul penal din 1969 și a art.404 C.pr.pen.
Va înlătura aplicarea pedepsei complementare.
Va obliga pe inculpatul G. G. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă S. M. G..
Va menține celelelate dispoziții ale sentinței penale.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judicare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina sa.
În baza art. 276 alin. 6 C.pr.pen., având în vedere soluția de admitere a apelului inculpatului, va respinge ca neîntemeiată cererea părții civile S. M. G. de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și inculpatul G. G. împotriva sentinței penale nr. 83/17.03.2014 a Judecătoriei A..
Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:
În aplicarea art. 5 C.pen., în baza art. 181 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul G. G. la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art. 71 din Codul penal din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969.
Menține aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82, art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 și a art. 404 C.pr.pen.
Înlătură aplicarea pedepsei complementare.
Obligă pe inculpatul G. G. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale către partea civilă S. M. G..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina sa.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea părții civile S. M. G. de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. B. S. C.
GREFIER,
I. D.
Red.S.C.
Dact.EA- 7 ex/17.06.2014
J.A. - jud.A.R.D.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 632/2014. Curtea de... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
