Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1134/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1134/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 1134/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I –A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 1134
Ședința publică din data de 01.10.2014
Curtea constituită din:
Președinte: A. N.
Judecător:A. T.
Grefier: A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București - prin procuror F. D..
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul – revizuient B. C. împotriva sentinței penale nr. 599/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București – Secția Penală.
Dezbaterile care au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2014 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea stabilit termen în vederea pronunțării la data de 01.10.2014, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.599/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București – Secția Penală în dosarul nr._ , a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. C. (fiul lui V. și E., născut la 14.01.1967, CNP_, în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova), cu privire la sentința penală nr.365/17.04.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr.2186/15.11.2012 a Curții de Apel București – Secția I penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.365/17.04.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2011, definitivă pentru condamnat prin decizia penală nr.2186/15.11.2012 a Curții de Apel București – Secția I penală, inculpatul B. C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și uz de fals prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 din Codul penal din 1969 și art.291 din Codul penal din 1969, cu executare în regim de detenție.
Instanța a reținut că pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. În virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică, a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în Codul de procedură penală au fost reglementate căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.
În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Instanța a mai reținut că dispozițiile art.459 alin.3 Cod pr.penală prevăd aspectele pe care judecătorul trebuie să le examineze în etapa admiterii în principiu a unei cereri de revizuire, respectiv dacă: a) cererea fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art.455; b)cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin.2 și 3; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art.456 alin.4, iar potrivit alin.5 al aceluiași articol, în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.3, dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.456 al.2 Cod pr.penală, cererea de revizuire se formulează în scris si trebuie motivata, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acesteia.
Astfel cum sunt reglementate motivele de revizuire în Codul de procedură penală actual, văzând și cererea revizuentului B. C., instanța a constatat că acesta și-a întemeiat cererea pe cazul de revizuire prevăzut de art.453 alin.1 lit.a) Cod pr.penală (similar celui prevăzut de art.394 al.1 lit.a) din Codul de procedură penală anterior).
Ceea ce particularizează revizuirea față de alte căi extraordinare de atac, raportat la prevederile art. art.453 alin.1 lit.a) Cod pr.penală (similar celui prevăzut de art.394 al.1 lit.a) din Codul de procedură penală anterior invocat de revizuent în cererea sa) este faptul că are menirea de a desființa o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanței, adică neexistente în materialul probator de la dosar. Din analiza dispozițiilor art.453 alin.1 lit.a) Cod pr.penală rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu a fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul nostru).
Prin cererea formulată în scris revizuentul a solicitat revizuirea sentinței penale motivând faptul că instanța de fond nu a cunoscut împrejurarea că părțile se împăcaseră cu privire la infracțiunea de înșelăciune și că procedura de achitare a prejudiciului era în curs de derulare.
În prezenta cauză instanța a constatat că motivele invocate în cererea revizuentului nu se încadrează de fapt în nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art.453 alin.1 Cod pr.penală, în accepțiunea acestui text de lege, chiar dacă, în aparență, acesta a încercat să încadreze susținerile sale în ipoteza prevăzută de litera a) din art. 453 alin.1 Cod pr.penală. În acest sens instanța a reținut că revizuentul invocă existența unei cauze de înlăturare a răspunderii penale în cazul infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 alin.3 Cod pr.penală (împăcarea părților), cauză care nu exista la momentul judecății cauzei sale, avându-se în vedere că sentința penală nr. 365/17.04.2012, pronunțată în dosarul penal nr._/301/2011 al Judecătoriei sectorului 3 București, a rămas definitivă pentru condamnat prin decizia penală nr.2186/15.11.2012 a Curții de Apel București – Secția I penală, cu mult înainte de . noilor coduri, dobândind astfel autoritate de lucru judecat. Dispozițiile legale actuale prevăd expres situațiile în care se poate interveni asupra unei hotărâri penale definitive din perspectiva principiului aplicării legii penale mai favorabile, în acest sens relevant fiind art.6 din Codul penal, ori situația invocată de condamnat nu are relevanță nici din acest punct de vedere.
Pe cale de consecință, constatând că motivele invocate de revizuent în susținerea cererii sale nu reprezintă fapte și mijloace de probă care să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanța a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuentul B. C..
Apelul este nefondat, pentru următoarele motive:
În mod întemeiat instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât motivul invocat de inculpat - existența unei presupuse împăcări intervenite până la rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare - nu poate constitui motiv de revizuire, întrucât din punct de vedere procedural nu avea aptitudinea de a conduce la o soluție diametral opusă, întrucât până la momentul rămânerii definitive a hotărârii împăcarea nu constituia motiv de încetare a procesului penal, o astfel de dispoziție regăsindu-se numai în codul de procedură penală nou, care nu era în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru aceste motive va respinge apelul ca nefondat, cu obligarea revizuentului apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod pr.penală respinge, ca nefundat, apelul formulat de apelantul – revizuent B. C. împotriva sentinței penale nr. 599/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București - Secția Penală.
În baza art. 275 al. 2 C. pr.penală obligă apelantul – revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. N. A. T.
GREFIER,
A. P.
Red.T.A./Th.red.C.V.M.-ex.4/10.10.2014
Jud.sect.3 București – jud. A.E.C.
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
