Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 454/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 454/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 454/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 454

Ședința publică de la 3 aprilie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M. C.

JUDECĂTOR - C. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C..

Pe rol, soluționarea apelului declarat de revizuientul D. C. împotriva sentinței penale nr. 8 din 8 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul revizuient în stare de arest și asistat din oficiu de avocat G. M. în substituirea avocatului din oficiu S. T. conform delegației de substituire nr. 226.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, apelantul revizuient fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul apelantului revizuient solicită admiterea apelului și a cererii de revizuire astfel cum a fost formulată în scris și depusă la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivele invocate in cererea de revizuire, în majoritatea lor, nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute in această materie. In ceea ce privește suplimentarea probatoriului, consideră că practica este unanimă în acest sens și arată că nu se poate ajunge la o suplimentare artificială a probatoriului, trebuie indicate, in mod cert faptele ce nu au fost cunoscute de către instanță, nu pot fi solicitați doar martori pentru a dovedi un lucru ce nu este indicat. In atare situație, pune concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat.

Apelantul revizuient, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului și a cererii de revizuire, avându-se în vedere primele 7 motive din cele 14 invocate în cererea de revizuire.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 8 din 8 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._, s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de petentul D. C., ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:

Prin referatul nr.4066/III-6/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și înregistrată sub nr._ la această instanță, a fost înaintată cererea prin care petentul D. C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.278/28.03.2011, pronunțată de Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr.4082/11.12.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu concluziile formulate de procuror.

Analizând actele cauzei Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.2457/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a mai multor inculpați printre care și inculpatul D. C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 Cp. rap. la art.215 al. 1,2,3 Cp. cu aplic. art.41 al.2 Cp., art. 288 Cp. cu aplic, art.41 al.2 Cp ., art. 290 Cp. cu aplic. art.41 al.2 Cp, art. 25 Cp. rap. la art. 291 Cp. cu aplic, art.41 al.2 Cp, art. 25 Cp. rap. la art.215 al. 1,2,3 și 5 Cp. cu aplic, art.41 al.2 Cp., art. 25 Cp. rap. la art. 291 Cp. cu aplic, art.41 al.2 Cp, art. 290 Cp. cu aplic, art.41 al.2 Cp "; fiecare cu aplic. art. 37 lit. a Cp.

În fapt, s-a reținut cu privire la inculpatul D. C., că în cursul lunilor februarie-martie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție a determinat și a înlesnit inculpatei F. D. R., punându-i la dispoziție documente falsificate, ce atestau în mod nereal calitatea de angajat al . SRL și ., documentele fiind folosite pentru a induce în eroare reprezentanții ai Bancpost SA, Piraeus SA și HVB Tiriac Bank și a obține în mod nereal diverse credite.

Prin sentința penală nr. 278 din 28.03.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a Ii-a Penală, în dosarul nr._ s-a dispus:

În baza.25 rap. la art.215 alin. 1, 2, 3 și 5, rap. la art.74 lit. b și c - art.76 lit. a Cp. cu aplic, art.41 alin. 2 cu aplic, art.37 lit. a Cpenal condamnă pe inculpatul D. C. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art.83 Cp. revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplic, prin s.p.nr. 1923/2007 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin d.p.nr.821/2008 a C., Secția I Penală, urmând a cumula această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de față, inculpatul urmând a executa 9 ani închisoare.

În baza art.25 rap. la art.291 Cp. cu aplic, art.74 lit. b și c - art.76 lit. a Cp. cu aplic, art.41 alin. 2 cu aplic, art.37 lit. a Cpenal condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art.83 Cp. revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplic, prin s.p.nr. 1923/2007 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin d.p.nr.821/2008 a C., Secția I Penală, urmând a cumula această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de față, inculpatul urmând a executa 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza.25 rap. la art.215 alin. 1, 2, 3 și 5, rap. la art.74 lit. b și c - art.76 lit. a Cp. cu aplic, art.41 alin. 2 cu aplic, art.37 lit. a C.penal condamnă pe inculpatul D. C. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art.83 Cp. revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplic, prin s.p.nr. 1923/2007 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin d.p.nr.821/2008 a C., Secția I Penală, urmând a cumula această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de față, inculpatul urmând a executa 9 ani închisoare.

În baza art.25 rap. la art.291 Cp. cu aplic, art.74 lit. b și c - art.76 lit. a Cp. cu aplic, art.41 alin. 2 cu aplic, art.37 lit. a C.penal condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art.83 Cp. revocă beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplic, prin s.p.nr. 1923/2007 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin d.p.nr.821/2008 a C., Secția I Penală, urmând a cumula această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de față, inculpatul urmând a executa 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art.33 lit. a și art.34 lit. b Cp. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

Face aplicarea disp. art.71 - art.64 alin. 1 lit. a teza a II -a și lit. b Cod pen.

În baza art.88 Cod pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii reținerii și a arestării preventive de la data de 24.09.2008 până la data de 30.11.2009.

În baza art.65 Cp. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 35/13.02.2012 C.A.B. Secția I-a Penală a dispus următoarele:

În temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpații D. C. și F. D. R. împotriva Sentinței penale nr.278/F din data de 28 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ii-a Penală în Dosarul nr._ .

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, aplicată inculpatului D. C. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică, cu privire la faptele săvârșite în perioada februarie - martie 2007, astfel - din infracțiunea prevăzută de art.25 rap. la art.215 alin.l, 2, 3 și 5 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.25 raj la art.215 alin.l, 2 și 3 cu aplic, art.41 alin.2 din Codul penal; - din infracțiunea prevăzută de art.25 rap. la art.291 cu aplic, art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.25 rap. la art.291 cu aplic, art.41 alin.2 dii Codul penal. In temeiul art.25 rap. la art.215 alin.l, 2 și 3 cu aplic, art.41 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, în formă continuată.

În temeiul art.25 rap. la art.291 cu aplic, art.41 alin.2 din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals, în formă continuată.

În temeiul art.25 rap. la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 cu aplic, art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 11 ani închisoare și, conform art.65 alin.2 și 3 din Codul penal, la pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapte săvârșite în perioada iulie - august 2008).

În temeiul art.25 rap. la art.291 cu aplic, art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals, în formă continuată, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapte săvârșite în perioada iulie - august 2008).

În temeiul art.85 alin.1 din Codul penal, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1923/F/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București (rămasă definitivă la data de 20 iunie 2008, prin Decizia penală nr.821/R/2008 a Curții de Apel București - Secția I Penală).

În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.l lit.b din Codul penal, contopește pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală anterior menționată, cu pedepsele principale de 4 ani închisoare și 6 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art.39 alin.l rap. la art.34 alin.l lit.b și art.35 alin.l din Codul penal, contopește pedeapsa principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a Ii-a și lit.b din Codul penal, aplicate în prezenta cauză, cu pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a Ii-a și lit.b din Codul penal.

În temeiul art.39 alin.l rap. la art.34 alin.l lit.b din Codul penal, contopește pedeapsa principală de 1 an închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.l lit.b și art.35 alin.l din Codul penal, contopește pedepsele astfel stabilite și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a Ii-a și lit.b din Codul penal.

în temeiul art.71 alin.l și 2 din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a Ii-a și lit.b din Codul penal.

În temeiul art.88 alin.l din Codul penal, deduce din pedeapsa principală durata reținerii din data de 23 septembrie 2008 și perioada arestării preventive, începând cu data de 24 septembrie 2008 și până la data de 30 noiembrie 2009.

Hotărârea de condamnare a inculpatului a rămas definitivă prin decizia penală nr.4082 IX 1.12.2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.

Revizuentul D. C., a precizat, în scris, motivele pentru care solicită revizuirea sentinței penale nr.278/28.03.2011 a Tribunalului București Secția a II-a Penală invocând în drept disp. art. 394. alin. 1 lit. a,b,c și d C.p.p.:

a) administrarea de noi probe cu martori și înscrisuri pentru a dovedi că a fost acuzat pe nedrept;

b)Neaudierea petentului la judecarea recursului aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție

c)Pronunțarea unei hotărâri nelegale de către judecătorul fondului care ulterior a fost arestat pentru fapte de corupție.

d)încălcarea drepturilor fundamentale care se circumscriu dreptului la apărare în fața instanței care a judecat fondul cauzei.

e)încălcarea disp. prev. de art. 300 alin. 2 C.p.p. și art. 264 alin. 4 C.p.p.

f) Inexistența unei persoane care să fie acuzată de săvârșirea infracțiunilor în calitate de autor, având în vedere că inculpatul a fost acuzat că a săvârșit infracțiunile în calitate de instigator.

g)Inexistența unui prejudiciu care să rezulte dintr-o expertiză contabilă,

h) Neefectuarea unei cercetări tehnico-științifice conform solicitării exprese a inculpatului din timpul procesului penal.

i)Neefectuarea unei testări a inculpatului la poligraf.

j)Respingerea cererii privind punerea la dispoziția inculpatului a unor copii de pe înregistrările video aflate la dosarul cauzei.

k)Neatașarea la dosarul cauzei a tuturor înregistrărilor telefonice.

l)Neconsemnarea în Procesul Verbal de percheziție domiciliară a unor înscrisuri de natură a duce la identificarea ca autor al infracțiunilor a unei alte persoane.

m)Neaudierea unor martori solicitați de către inculpat și apărătorii acestuia.

n)Neadministrarea unor mijloace de probă care să demonstreze săvârșirea faptelor de către alte persoane.

În ceea ce privește motivele invocate de petent în susținerea cererii sale, așa cum au fost dezvoltate pe larg în cererea de revizuire, instanța de fond a reținut că acestea nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de lege, pentru următoarele motive

În ceea ce privește motivele constând în administrarea unor noi probe, motiv ce teoretic s-ar putea subsuma dispozițiilor art. 394 al. 1 lit. a C.p.p., s-a reținut că cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv este dublu condiționată și poate fi considerată admisibilă numai în măsura în care suntem în ipoteza în care se invocă descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Însă, în susținerea cererii de revizuire petentul nu a indicat care sunt în concret aceste probe pe care le consideră noi, ci dimpotrivă, apare evident că acesta combate doar pertinența declarațiilor martorilor deja audiați, iar audierea unor noi martori (expresie generică ce nu permite un filtru al pertinenței din partea instanței) constituie în realitate doar o cerere de prelungire a probatoriului, după momentul rămânerii definitive e hotărârii, ceea ce este inadmisibil.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. d C.p.p., respectiv săvârșirea de către judecător a unei infracțiuni în legătură cu cauze a cărei revizuire se cere, conform art. 395 C.p.p., cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. 1 lit. d C.p.p. se poate dovedi numai prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, iar petentul nu produce un astfel de act procesual. Numai în imposibilitatea pronunțării unei astfel de soluții cazul de revizuire poate fi examinat direct de instanța investită cu calea extraordinară de atac în această procedură.

În ceea ce privește omisiunea instanței de a audia pe revizuent în recurs, acest motiv poate fi invocat pe calea contestației în anulare în condițiile stabilite referitor la această instituție iar nu pe calea revizuirii.

Celelalte motive invocate de petent, respectiv încălcarea dreptului la apărare, neadministrarea unor mijloace de probă solicitate, încălcarea dispozițiilor legale vizând constatarea regularității actului de sesizare, inexistența unei persoane care să fi săvârșit infracțiunile în calitate de autor, neefectuarea unei expertize contabile, neatașarea tuturor înregistrărilor telefonice, nepunerea la dispoziție a înregistrărilor video, sunt doar critici de fond ce nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 394 c.p.p.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând admiterea cererii dat fiind că există cazul prev. de art. 394 alin. 1 lit. a) C.p.p., revizuientul făcând trimitere la motivele invocate în scris.

Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 453 din Codul de procedură penală, se poate face revizuire când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În cererea formulată de petent, în pofida opiniei apărătorului și a revizuientului, motivele invocate nu se regăsesc printre aceste cazuri care sunt limitativ prevăzute de legiuitor.

Împrejurările invocate de petent, în sensul că fie nu s-au administrat probe care să facă dovada nevinovăției sale, nu pot constitui în nici un caz împrejurări noi, care să nu fi fost avute în vedere de instanță la aplicarea condamnării, acestea nefiind de fapt, decât aspecte care vizează fondul cauzei și presupun doar extinderea probațiunii în cadrul unei căi extraordinare de atac, ceea ce nu poate fi permis, dincolo de faptul că aceste aspecte au fost invocate inclusiv în fața instanțelor care s-au pronunțat asupra vinovăției petentului pe fond.

Curtea arată, pe de altă parte, că nici motivele referitoare la faptul că judecătorul care s-a pronunțat în cauză a fost ulterior arestat, sau că în calitate de inculpat nu a fost audiat în fața instanței de recurs, nu sunt motive de revizuire, judecătorul din cauză fiind cercetat pentru alte fapte, fără nici o legătură cu cauza în care petentul a fost condamnat, iar audierea sa nu era impusă de nici un text față de soluțiile dispuse de instanțele de fond și apel.

Referitor la motivul vizând omisiunea existenței și condamnării unui autor pentru infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat în calitate de instigator, Curtea reamintește că nici acest motiv nu este unul care să determine admisibilitatea cererii sale, având în vedere că și identificarea autorului nu înlătura vinovăția sa la săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, ci, cel mult, ar fi putut atrage o eventuală condamnare și a acelei persoane.

Reținând că aceste motive invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a putea fi incident vreunul dintre cazurile de revizuire, Curtea constată că în mod legal Tribunalul a apreciat că cererea petentului este inadmisibilă, soluția dispusă fiind legală și temeinică, motiv pentru care apelul inculpatului va fi respins ca nefondat, conform art. 421 punct 1, litera b, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel urmând a fi suportate de apelant, conform art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b CPP respinge ca nefondat apelul formulat de revizuientul condamnat D. C. împotriva sentinței penale nr. 8/F/08.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul penal nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 CPP obligă pe revizuientul condamnat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 ain. 1 și 2 CPP, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,03.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. C. C. C.

GREFIER

G. A. I.

Red. și tehnored. C.M.

2 ex.

Red. A. T. – Tribunalul București – Secția I Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 454/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI